Una din cele mai atragatoare tehnici este pertractia, definita ca fiind extractia si transportul prin membrane lichide.

Pertractia consista in transferul unui solut intre doua faze de pH diferit sau valori diferite ale proprietatilor chimice, faze care sunt separate de un strat de solvent de dimensiuni variabile. Eficienta si selectivitatea pertractiei pot fi crescute semnificativ prin adaugarea unui purtator, cum ar fi un compus organofosforic, amine sau eteri, in membrana lichida, procesul de separatie fiind numit pertractie facilitata sau transport facilitat. Membranele lichide pot fi obtinute fie prin emulsificare, dar stabilitatea lor este redusa, fie prin includerea solventului intr-o matrice polimerica poroasa hidrofobica, sau prin folosirea de echipamente de pertractie construite special, care permit separarea si mentinerea cu usurinta a celor trei faze fara adaos de surfactanti. Pe langa conditiile de separare si proprietatile fizice ale membranei lichide, mecanismul pertractiei si, implicit, performanta acestuia sunt controlate de solut si caracteristicile purtatorului, respectiv abilitatea lor de a forma produsi solubili in membrana lichida. Pe langa factorii mentionati, diferenta de pH dintre hranire si faza de distrugere, are cea mai semnificativa influenta, acest paramentru controland randamentul si selectivitatile proceselor de extractie si reextractie, pe de o parte, si rata transferului de solut prin stratul de solvent, pe de alta parte. 1. Pertractia selectiva a Penicilinei V Biosinteza antibioticelor beta-lactamice (Penicilinele G si V), plecand de la specii de Penicillium sau Aspergillus, necesita folosirea precursorilor (acidul fenilacetic sau acidul fenoxiacetic). Datorita toxicitatii lor, precursorii sunt adaugati in portiuni pe durata fermentarii, concentratia lor fiind mentinuta la un nivel constant. Prin urmare, concentratia finala a acizilor in mediul de fermentatie variaza intre 0,2 si 0,6 g/l, depinzand de conditiile de biosinteza. Din aceste motive, este necesara separarea selectiva pentru a obtine antibiotice beta-lactamice de puritate inalta. Totusi aceasta operatie este dificila daca se folosesc tehnici conventionale de separatie datorate caracteristicilor fizice si chimice similare. Antibioticele pot fi separate selectiv de precursorii lor prin pertractia facilitata cu Amberlite LA-2 in 1,2-dicloretan. Pentru Penicilina V, experimentele empatizeaza rolul major al pH-ului asupra permeabilitatii prin membrana lichida si selectivitatea separarii antibioticului de acidul fenoxiacetic. Factorul de permeabilitate, P, este influentat in mod pozitiv prin cresterea gradientului de pH intre doua faze apoase. Figura de mai jos indica faptul ca valorile maxime ale factorului de selectivitate, S, corespunde diferentei minime dintre valorile pH-ului fazei apoase. Totusi, la un nivel constant al pH-

ului fazei de distrugere de 10 si pentru o valoare a pH-ului in faza de dezvoltare de 6, S era 80,4. Daca valoarea pH-ului in faza de dezvoltare este mentinut la 3 si valoarea pH-ului in faza de distrugere este 7, valoarea lui S este 24.2.

Figura 1. Efectul valorilor pH-ului din fazele de dezvoltare si distrugere asupra factorului de selectivitate (viteza de rotatie=500rpm, concentratia purtatorului=80 g/l)

Un alt factor important este concentratia de Amberlite LA-2 in membrana lichida. De altfel, efectul acestui factor este similar pentru cei doi componenti ai amestecului, la o concentratie scazuta a purtatorului, descresterea factorului de permeabilitate a acidului fenoxiacetic este mai semnificativa. Prin marirea concentratiei de Amberlite LA-2 in membrana lichida, apropierea factorilor de permeabilitate a celor doi compusi poate fi observata. Acest fenomen, indicat in figura de mai jos prin ratia factorilor de permeabilitate, arata cum la concentratii scazute ale purtatorului acesta reactioneaza preferential cu compusul de aciditate mai mare, si anume Penicilina V.

Figura 2. Efectul concentratiei purtatorului asupra ratiei dintre factorii de permeabilitate ai penicilinei V si acidului fenoxiacetic si asupra factorului de selectivitate (valoarea pH-ului in faza de dezvoltare=3, valoarea ph-ului in faza de distrugere=10, viteza de rotatie=500rpm) La concentratii ridicate de Amberlite LA-2, cantitati aditionale de purtator vor fi disponibile aproape de interfata, acest fapt insemnand ca purtatorul va reactiona si cu acidul mai slab, si anume acidul fenoxiacetic. Aceste rezultate au fost intalnite in variatiile factorului de selectivitate, care a atins valoarea maxima de 6.5 pentru 10g de Amberlite LA-2 in membrana lichida. 2. Pertractia directa a Eritromicinei Eritromicina este un antibiotic biosintetizat de Streptomyces erythreus pe substrat de

glucoza, fiind foarte activa impotriva infectiilor produse de staphylococcus, o bacterie grampozitiva. Eritromicina are un efect inhibitor semnificant, acest fapt ducand la diminuarea activitatii microbiene sau a lizei celulelor cu acumularile de antibiotic din mediu. Fenomenul poate fi evitat prin indepartare directa a antibioticului in timpul procesului de fermentatie. La scala industriala, separarea antibioticului din mediile de fermentatie este realizata prin extractie fizica cu acetat de butil, cu sau fara o filtrare preliminara a biomasei, urmata de reextractia cu solutii diluate de acid hidrocloric. Datorita disocierii eritromicinei si poritatii scazute a acetatului de butil. Extractia fizica este posibila numai in domeniu de pH alcalin, randamentele maxime de extractie fiind atinse pentru valori de pH a fazei apoase mai mari de 9. In aceste conditii, cativa alti componenti ai mediului de fermentatie, care nu sunt disociati la valoarea pH-ului la extractie, pot fi extrasi suplimentar, ulterioara purificare a antibioticului fiind mai dificila. Din motivul mentionat mai sus, o noua metoda de separare a Eritromicinei din solutie apoasa prin extractie reactiva cu acid di-(2-etilhexil) fosforic (D2EHPA) a fost cercetata. Aceasta metoda a fost dezvoltata si aplicata ca pertractie facilitata, aditia D2EHPA in interiorul membranei lichide permitand cresterea masei de antibiotic comparativ cu pertractia fara purtator. Similar cu extractia directa a altor compusi de biosinteza din medii de fermentatie, prezenta biomasei poate afecta suplimentar pertractia eritromicinei, datorita urmatorului fenomen: aparitia unei rezistente suplimentare la transferul de antibiotic din faza de dezvoltare in membrana lichida datorita barierei induse de adsorbtia celulara la interfata;

cresterea aparenta a vascozitatii in faza de dezvoltare, si amplificarea rezistentei difuzionale a antibioticului; liza mecanica a celulelor cu eliberarea compusilor citoplasmatici care pot fi co-extrasi (aminoacizi) sau precipitati (proteine). Studiul pertractiei eritromicinei din solutii apoase sau medii simulate a indicat faptul ca pertractia libera nu este posibila pentru valoarea ph-ului fazei de dezvoltare, care este mai mica decat 4, datorita ionizarii pronuntate a antibioticului. Prin cresterea valorii acestuia peste valoarea 4, atat debitul masic initial cat si cel final cresc considerabil, ca rezultat a cresterii eficientei extractiei fizice. Acumularea biomasei duce la descresterea semnificativa a debitului masic initial. Cresterea valorii pH-ului in faza de distrugere duce la o reducere semnificativa a debitului masic initial de antibiotic, acest efect devenind mai pronuntat cu acumularea microorganismelor in faza de dezvoltare. In acest caz, influenta negativa a biomasei este amplificata cu cresterea pH-ului, ca rezultat a efectului suplimentar al domeniului neutru de pH. Descrestera debitului de masa final este mai importanta, acest parametru atingand valoarea 0 la un pH egal cu 7. Comparativ cu petractia din apa, la 20 g/l de S. Erythreus debitul masic final de Eritromicina este redus de 2,8 -5,8 ori, acest efect fiindm amplificat de valori scazute ale pH-ului.

Figura 3. Influenta valorilor ph-ului in fazele de dezvoltare si distrugere asupra debitelor masica initial si final ale eritromicinei pentru pertractie libera din medii de S. Erythreus (viteza de rotatie=500 rpm) Independent de concentratia biomasei in faza de dezvoltare, permeabilitatea factorilor este redusa in mod continu prin cresterea pH-ului peste valoarea 4, acest lucru

sugerand ca ph-ul are o mai mare influenta asupra debitului masic initial decat asupra celui final.

Figura 4. Influenta valorilor pH-ului fazelor de dezvoltare si distrugere asupra factorului de permeabilitate pentru pertractia libera din medii de S. Erythreus (viteza de rotatie=500 rpm) Efectul de magnitudine a pH-ului este diminuat cu acumularile de biomasa, deoarece cantitatea de antibiotic extrasa cu membrana lichida devine mai scazuta, acest lucru facilitand aproape complet reextractia in faza de distrugere. Pentru cuantificarea efectului prezentei biomasei, factorul de reducere a fost definit ca fiind raportul dintre debitul masic initial corespunzator pertractiei din medii de S. Erythreus si din medii simulate (fara biomasa), respectiv intre debitul masic final inregistrat in ambele cazuri. Influenta biomasei este subliniata in figura de mai jos, fiind inregistrata reducerea de peste 3 ori a factorilor de reductie odata cu acumularea biomasei.

Figura 5. Influenta concentratiei biomasei asupra factorilor de reductie pentru pertractie facilitata din culturi de S. Erythreus (pH in faza de dezvoltare=4, pH in faza de distrugere=2, concentratia purtatorului=40 g/l, viteza de rotatie=500 rpm) In cazul pertractiei facilitate, acumularea biomasei duce la reducerea de aproximativ 1,8 ori a factorilor de reductie. Comparativ cu pertractia libera, magnitudinea acestui efect este atenuanta de aditia de D2EHPA, care creste debitul masic initial de Eritromicina. Dependenta dintre factorii reducatori si concentratia biomasei este opusa celor ce descriu variatia rapoartelor debitelor masice. Acumularea de S. Erythreus duce la egalizarea debitelor masice initial si final. Din acest motiv, factorii de permeabilitate sunt mai mari pentru pertractia facilitata din culturi S. Erythreus decat cei pentru pertractia facilitata din culturi simulate, avcest lucru ducand la cresterea factorului de reductie odata cu concentratia biomasei.