Sunteți pe pagina 1din 1

La moartea principelui tirbey

de Mihai Eminescu
Turnurile mic-n doliu a lor inimi de aram i un nger cu-aripi negre, cu diadem de spini, Cu cntarea-i plngtoare lumea mic, lumea cheam, Precum mic vntu-n cntec faa mrii de senin. i cu ochiul plin de lacrimi naiunea cea romn, Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurnd, Vede cum prin nori se stinge stea cu flacr divin i aude-n cer un tunet i un gemet pe pmnt A-ntristrii neagr-arip peste lume se ntinde, Totul tace, cci durerea este mut ca un gnd, Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde, Dect cursu-acelui astru ce se sparge p-un mormnt. Cine-i acvila ce cade? Cine-i stnca ce se sfarm? Cine-i leul ce nchide cu durere ochii si? Cine-i tunetul ce moare umplnd lumea de alarm? - Este domnul Romniei: Barbu Dimitrie tirbey!