1.

1 Generalitati

Mult timp, calitatea mediului nconjurator a fost perceputa ca o grija
nefondata a unor indivizi bogati, dar acum, n anul 2003, aceasta constituie
una din cele mai stringente probleme globale ale omenirii, deoarece nu mai
este vorba numai de conservarea cadrului natural, ci este pusa sub semnul
ntrebarii nsasi supravietuirea speciei umane.
Daca ieri, manifestarile antinucleare apareau ca lupta unor pacifisti
care erau confundati cu cei ce se alarmau de soarta unor balene sau rinoceri,
astazi militantii ecologi au devenit o forta politica n peisajul politic
mondial.
Explozia unui reactor nuclear n mijlocul unei regiuni fertile si
populate a determinat constientizarea pericolului tehnologic, iar numarul
crescnd al catastrofelor naturale evidentiaza costul impactului uman
asupra naturii.
Dezechilibrarea tot mai accentuata a raportului dintre economie si
mediu ndeamna la regndirea relatiilor dintre activitatea economica si
mediul nconjurator, formarea constiintei ecologice, dezvoltarea stiintei
economia mediului si modificarea atitudinii fata de natura.
nainte de revolutia industriala, dezvoltarea economica se nscria
ntr-o lume agrara, care traia ntr -o relativa armonie cu natura. Gndirea
1

Introducere

ABORDARI ECONOMICE N PROTECTIA MEDIULUI


economica, constituita n stiinta la mijlocul secolului al XVIII-lea, considera
ca activitatea economica este condusa de legile naturale, iar bogatia
depinde de fertilitatea pamntului. nceputurile industrializarii, nsa,
bulverseaza aceasta viziune a lucrurilor si se afirma atitudinea de dominare
a naturii de catre om. Progresul tehnic, adica utilizarea pesticidelor,
ngrasamintelor chimice, a fibrelor sintetice, a energiei nucleare permite
eliberarea de constrngerile mediului natural. Cresterile spectaculoase de
productie au permis o mai buna satisfacere a trebuintelor, iar surplusurile
rezultate, la rndul lor au stimulat dezvoltarea tehnicilor si productivitatii,
permitnd finantarea unor noi activitati.
Teoria economica evolueaza, constituindu-se n modele abstracte,
care elimina din cmpul lor tot ce nu tine de piata. Factorul natural, care nu
poate avea un pret, este uitat. Stiinta economica se consacra exclusiv
analizei reproducerii factorilor pietei: munca si capitalul. Raritatea
capitalului este un obstacol pentru dezvoltare, el este deci obiectul unui
amortisment destinat rennoirii sale. Acumularea sa devine un scop n sine.
Analiza marxista, adesea redusa la critica capitalismului, nu va lua nici ea n
seama legile naturii.
Mai trziu, economia de piata considera ca apa, aerul, solul, sunt
bunuri colective si ca un aer curat, o apa curata, un peisaj frumos nu au o
alta valoare dect placerea pe care o provoaca. Ritmurile de crestere a
productiei, de urbanizare, de preluare a resurselor din mediul nconjurator se
accelereaza, iar natura are propriile sale ritmuri, care nu coincid n totalitate
cu cele ale activitatii umane.
n timp ce societatea umana face planificari pe termen scurt si cere o
amortizare rapida a investitiilor, reproducerea organismelor vii, capacitatea
mediului de a raspunde solicitarilor tot mai mari se nscriu ntr-un termen
foarte lung. Consecintele negative au devenit asa de mari, nct ntreaga
refacere a mediului este astazi aproape periclitata. Pragul critic a fost trecut
si degradarile se repercuteaza de acum nainte la toate nivelurile,
compromitnd continuarea activitatilor economice. Se cerea o noua
paradigma. Timp de doua secole industrializarea a fost pe primul loc fara
alte considerente; cresterea economica nu putea sa se faca daca nu se
eliminau costurile impuse de protectia mediului. Ierarhia normelor care
guverneaza activitatea umana trebuie sa fie schimbata.
Amenintarile globale care apasa astazi asupra mediului amintesc
faptul ca bunastarea sociala nu se reduce la o simpla acumulare de bunuri si
servicii.
Trebuie sa se realizeze o gndire pentru a se gasi mijloacele de a
ntelege sistemul complex al relatiilor dintre mediu si economie. Notiunile
de crestere, dezvoltare trebuie supuse revizuirii. Deja interesului economic
INTRODUCERE


imediat i se substituie notiunea de interes al pastrarii patrimoniului
generatiilor viitoare dezvoltare durabila. n loc de a supune biosfera
constrngerilor logicii capitalului si lucrurilor nensufletite, va trebui sa
luam n considerare natura prin economie.
n fata amplorii amenintarilor care vizeaza mediul nconjurator,
omul a devenit constient de apartenenta sa la un ecosistem planetar, care l
integreaza si l depaseste n complexitate si dimensiune.
Notiunea de mediu, de protejare a acestuia s-a stabilit definitiv n
viata cotidiana si a capatat o importanta de ordin international.
Economia, la rndul sau, este chemata sa-si revizuiasca schemele de
gndire si de actiune. Economiile noastre scrie Lester Brown de la
Worldwatch Institute sunt angajate ntr-o forma deghizata a finantarii
deficitului: procese ca despadurirea, supraexploatarea pnzelor de apa
freatice impulsioneaza randamentele actuale n detrimentul productivitatii
pe termen lung.
Exploatnd padurile n mod irational, facem astazi sa creasca profitul
fara a ne gndi la ziua de mine si fara a asigura rennoirea capitalului
natural. Fiecare arbore taiat constituie o sursa de profit. Cu ct taietorii de
lemne doboara mai multi arbori ntr-o zi, cu att randamentul privit din
punct de vedere economic este mai ridicat. Dar daca nu are loc si
rempadurirea, ntr-un orizont de timp limitat, taietorii de lemne vor fi
nevoiti sa-si caute de lucru n alta parte. Aceasta este logica care prevaleaza
astazi n economie. Factorul natural de productie conteaza mult prea putin
din aceasta perspectiva. Notiunea de amortisment , pe care orice
ntreprinzator o ia n consideratie n contabilitatea proprie, atunci cnd
efectueaza o investitie, nu este luata n calcul n cazul capitalului natural.
Dimpotriva, sistemul economic favorizeaza combaterea sa. Nici un
indicator al activitatii economice nu masoara cu adevarat deprecierea acestui
activ de productie. n produsul intern brut (PIB), utilizat oriunde pentru
evaluarea cresterii economice a unei tari, nu sunt deloc cuprinse variatiile
resurselor naturale. n timp ce deprecierile capitalului tehnic afecteaza n
mod direct conturile de capital, nici o operatie contabila nu reflecta poluarea
sau degradarea solului, disparitia padurilor.
n mod asemanator, contabilitatea nu reflecta poluarea apei, a
aerului; rurile nu sunt marfuri expuse spre vnzare, nu apartin nimanui n
mod special, si deci nu au pret. Dar depoluarea, cheltuielile de refacere a
sanatatii se constituie n costuri. Pentru contabilitate, aceste activitati vin sa
complice situatia. Ce este de facut ?
Teoria apocaliptica a stagnarii cresterii economice ca urmare a
limitelor conditiilor naturale, lansata de Malthus cu aproape doua secole n
urma, a atras dupa sine critici severe att din partea economistilor, ct si din
ABORDARI ECONOMICE N PROTECTIA MEDIULUI


partea ecologilor. Din aceasta cauza, orice cercetare serioasa si obiectiva a
relatiei dintre cresterea economica si mediul ambiant a fost timp ndelungat
evitata.
S-a creat falsa parere ca omul, nzestrat cu forta inteligentei si a
tehnologiei, trebuie sa subjuge, sa mblnzeasca si apoi sa transforme
natura, punnd-o n ntregime n slujba sa. Acest punct de vedere a fost
reflectat din plin si de catre economie. n felul acesta s-a realizat nstrainarea
omului de natura si crearea unui mediu artificial tot mai confortabil pentru
om, dar n opozitie cu cel natural.


1.2 Economia mediului n contextul stiintelor economice
si de mediu

Ansamblul actiunilor sociale ntreprinse de oameni, n strnsa
legatura cu natura si cu mijloacele tehnice utilizate, prin intermediul carora
acestia si fauresc propria lor viata si si perfectioneaza personalitatea este,
generic, exprimata prin conceptul general sintetic de activitate umana
(sociala). Activitatea umana se prezinta ca un sistem global, complex si
unitar, constituit dintr-o multitudine de subsisteme dinamice, fiecare cu
specificitatea si legile sale proprii de miscare, dar aflat n interdependenta cu
celelalte subsisteme, inclusiv cu sistemul global. Fiecare subsistem al
activitatii umane constituie o parte a ntregului care, la rndul ei, are o
miscare specifica ce influenteaza celelalte parti ale sistemului global,
inclusiv pe acesta.
Stiinta, ca forma a constiintei sociale, sistematizeaza cunostintele
veridice despre natura, societate si gndire, formuleaza principii si legi, care
guverneaza faptele, fenomenele si procesele specifice fiecarui domeniu de
activitate, pe baza carora elaboreaza previziuni stiintifice. Rezultatele
diferitelor stiinte, obtinute prin generalizarea realitatii pe care o studiaza, se
concretizeaza n formarea suportului teoretic al stiintei respective, exprimat
printr-un sistem notional specific, dinamic precum si n formularea unor legi
proprii de miscare, confirmate de practica sociala.
n vederea reliefarii statutului fiecarei stiinte, a identificarii locului
si rolului lor, precum si a interferentelor dintre ele, specialistii din diferite
domenii de activitate umana au fost preocupati si de clasificarea acestora. n
decursul evolutiei societatii si naturii, ca urmare a progresului social,
diferitele stiinte s-au structurat si restructurat n anumite grupari.


INTRODUCERE


Cea mai sintetica clasificare a stiintelor este cea care le structureaza
n urmatoarele grupe:
Stiinte ale naturii, al caror obiect de studiu l reprezinta
fenomenele, procesele si legile miscarii biosferei. n cadrul acestor grupari
se includ printre altele: fizica, chimia, biologia, matematica;
Stiinte tehnice , care cerceteaza aspecte esentiale privind tehnica si
tehnologia n diferite ramuri economice. n aceasta grupa se includ printre
altele: metalurgia, automatica, electronica, energetica, robotica;
Stiinte social-umane, care studiaza fenomenele si procesele din
societate, legile care stau la baza evolutiei lor. n acest subsistem al stiintei
se ncadreaza: filozofia, economia, statistica, psihologia, sociologia,
antropologia, lingvistica, istoria, dreptul, religia etc;
Stiinte de granita (interdisciplinare, de interferenta), care cerceteaza
interrelatiile dintre stiintele naturii, tehnice si sociale, cum sunt, de pilda,
matematica economica, geografia economica, ecobiologia, biofizica,
biochimia, cibernetica economica, epistemologia.
n cadrul sistemului unitar al stiintelor, un loc important l detin
stiintele social-umane, care cerceteaza multitudinea relatiilor ce se manifesta
n societate.
Progresul factorilor de productie, dezvoltarea si adncirea diviziunii
sociale a muncii, impulsionate de satisfacerea la un grad ct mai nalt posibil
a nevoilor umane, au determinat un proces istoric relativ ndelungat de
constituire a economiei ca stiinta, care continua si n zilele noastre printr-un
proces de diversificare, integrare si restructurare a stiintelor economice.
Stiinta economica consta dintr-un ansamblu coerent de notiuni,
idei, teorii si doctrine prin care sunt reflectate pe planul gndirii actele,
faptele si comportamentele economice, din judecatile de valoare asupra
acestora, precum si din tehnicile, metodele si procedeele de masurare,
evaluare, gestionare si stimulare a activitatii economice.
Pentru prima oara termenul de economie politica a fost utilizat de
francezul Antoine Montchrestien n Tratatul sau de Economie Politica
(1615), care n traducere libera semnifica initial regulile de gospodarire a
cetatii.
Acest termen de economie politica desemna stiinta care studia
economia n ansamblul ei, fiind utilizat de cei mai multi din marii
economisti ai secolului al XIX-lea (D. Ricardo, K. Marx, J.B. Say,
A. Marshall, C. Menger, S. Jevons, L. Walras) ca titlu pentru operele lor
fundamentale. Acestia considerau domeniul economie politica ca un aspect
particular al tuturor activitatilor umane. Mai trziu, economistii de sorginte
liberala au utilizat termenul de economie politica ca o legatura ntre stiinta
economica si optiunile si deciziile politice, considernd ca economicul este
ABORDARI ECONOMICE N PROTECTIA MEDIULUI


subordonat politicului. n ultima jumatate a secolului al XIX-lea se
manifesta o tendinta de reconstructie a economiei ca stiinta teoretica
fundamentala, considernd economia despovarata de aspectele ideologice si
constituire a ei ntr-o tehnica sociala. Dar, indiferent de denumirea ce i s-a
dat, economia a ramas suportul teoretic si metodologic al sistemului
stiintelor economice.
ncepnd cu deceniul al VIII-lea al secolului XX, gndirea si stiinta
economica au intrat ntr-o noua perioada a evolutiei sale aflata n plin proces
de desfasurare. Aceasta perioada se caracterizeaza prin dezvoltarea si
actualizarea teoriilor economice elaborate anterior, prin abandonarea sau
marginalizarea anumitor teorii, dar mai ales prin intensificarea preocuparilor
conjugate ale diferitelor categorii de specialisti n rezolvarea problemelor
globale ale omenirii, a dezechilibrelor economice si ecologice.
O directie prioritara a oamenilor de stiinta, autoritatilor publice si
societatii civile o constituie prevenirea si nlaturarea consecintelor poluarii
mediului, fundamentarea solutiilor tehnice si tehnologice, economice si
ecologice care sa asigure manifestarea unor noi relatii ntre om si natura, un
nou comportament economic si ecologic al oamenilor, al societatii n
general.
Aspectele esentiale ale problemelor globale cu care se confrunta
omenirea sunt analizate si dezbatute, ntr-o bogata literatura cu caracter
interdisciplinar, n Rapoartele Clubului de la Roma, n documentele ONU si
n alte organisme ale societatii civile.
O contributie deosebita la ntelegerea interdependentelor dintre
economic, politic, social si natural si la eludarea multiplelor aspecte globale
care ngrijoreaza omenirea, la fundamentarea solutiilor tehnice, economice,
politice, sociale si ecologice, o au discutiile organizate sub egida Clubului
de la Roma, nfiintat n 1960, la initiativa economistului si omului de afaceri
italian dr. Aurelio Peccei.
De o importanta deosebita sunt si lucrarile Conferintei Natiunilor
Unite asupra Mediului de la Stockholm din 1972, pe baza carora s-a elaborat
Programul Natiunilor Unite pentru Mediu (P.N.U.E.), precum si cele ale
Conferintei Mondiale Mediul si dezvoltarea de la Rio de Janeiro n anul
1992.
Expunerea succinta a evolutiei gndirii si stiintei economice scoate
n evidenta nu numai intensitatea tot mai accentuata a preocuparilor
specialistilor din domenii privind formarea, dezvoltarea si reconsiderarea
stiintei economice ca un sistem deschis ci, maiales, rolul crescnd fecund al
teoriei economice n explorarea, investigarea realitatilor economico-sociale
n permanenta miscare.
INTRODUCERE


Pe baza procesului de reconsiderare a teoriei economice s-au
fundamentat noi idei, concepte si legi ale evolutiei economiei reale. Stiinta
economica devine astfel nu numai un suport teoretic al eficientizarii vietii
economico-sociale, ct mai ales un instrument practic al perfectionarii
diferitelor laturi ale activitatii economice.
Ca si realitatea economica, care se interfereaza cu alte segmente ale
activitatii umane, sistemul conceptual al stiintelor economice este un sistem
deschis, aflat n interconditionare cu cel al altor stiinte ce apartin naturii,
tehnicii si umanului. Tocmai o astfel de viziune globala a realitatii si a
sistemelor de stiinta, explica sporirea valentelor practice att ale teoriei
economice, ct si ale celorlalte stiinte.
ncepnd cu anii '80 ai secolului al XX-lea, economiei, ca stiinta
teoretica, i s-au extirpat aspectele sale ideologice, fiind considerata tot mai
mult o tehnica sociala. Economia contemporana se automatizeaza mai ales
prin modul de abordare a activitatilor economice; prin premisele si
concluziile pe care le formuleaza, prin abordarea pozitiva a realitatii, teoria
economica realizeaza un diagnostic al starii economiei si prognozeaza
dezvoltarea ei viitoare. n acelasi timp, prin abordarea sa normativa, teoria
economica arata cum ar fi mai bine sa se desfasoare activitatile economice,
ce ar trebui facut ca procesele economico-sociale sa se ncadreze n
normalitate. n consecinta, teoria economica analizeaza economia
integratoare, benefica armonizarii raportului om-mediu natural, relatiei
eficienta economica - echitate sociala, intereselor oamenilor pe termen scurt,
mediu si lung.
Sub acest aspect, n structura sistemului stiintelor economice
contemporane, pe lnga elementele considerate strict economice
economia, microeconomia, macroeconomia, economia mondiala, finantele,
contabilitatea, managementul, marketingul, statistica, istoria economica,
istoria gndirii economice si altele, se cuprind si stiinte economice de
granita, de interferenta, cum sunt: matematica economica, cibernetica
economica, econometria, ergonomia, sociologia economica, psihosociologia
economica, antropologia economica, bioeconomia etc. Stiintele de granita
sunt rezultatul procesului de integrare a diferitelor stiinte, desfasurat
concomitent cu cel de diferentiere a stiintelor economice si a celorlalte
stiinte, care apartin altor domenii de activitate umana. Aceste stiinte de
granita sunt o reflectie teoretica a relatiilor de interferenta dintre domenii
distincte ale realitati si constituie baza teoretica a aparitiei si dezvoltarii
gndirii integratoare, interdisciplinare. Fiecare stiinta de granita are un statut
special, un anumit suport teoretic, legi si metode specifice de investigare. De
aceea, problema paternitatii unor concepte, care deseori este pusa n discutia
specialistilor, este lipsita de sens, ea trebuie privita, nainte de toate, sub
ABORDARI ECONOMICE N PROTECTIA MEDIULUI


aspectul benefic pentru societate, pentru viitorul naturii si al societatii
umane.
n aceste conditii, un anumit concept, prin specificitatea sa, este
component al unui anumit sistem notional. Dar, n masura n care unele
stiinte studiaza mpreuna anumite laturi si privesc raporturile om-natura-
tehnica-societate, ele sunt constrnse sa se supuna interferentelor ce se
manifesta ntre mediul natural, tehnic, economic, social, sa dea o
interpretare globala starii si evolutiei realitatilor contemporane.
Cercetarea realitatii obiective nu se mai poate realiza izolat, n sens
strict economic, tehnic, ecologic sau social, ci prin utilizarea unor concepte
interactive, integratoare, care sa cuprinda toate aceste caracteristici,
folosind att fondul comun al conceptelor, ct si specificul acestora. De fapt,
n conditiile n care orice activitate umana se manifesta n interactiune cu
diferite activitati sociale, aceasta caracteristica trebuie sa fie reflectata pe
planul gndirii, fiind urmarea unui sistem notional integrativ. Aceasta
cer inta esentiala este rezolvata prin elaborarea unor concepte integratoare ,
plurivalente, ce tin de stiintele de granita. Astfel de concepte integratoare,
utilizate deopotriva de specialisti care cerceteaza natura, tehnica sau
societatea umana, au o substanta comuna tuturor sistemelor de stiinte, dar si
una specifica, care le delimiteaza de alte stiinte, ele avnd un caracter
pluridimensional.
Pe de alta parte, folosirea n scopuri economice a unui sistem natural
este posibila numai prin destabilizarea sa si aducerea ntr-un echilibru
artificial, mentinut stabil prin introducerea continua de energie. Evaluarea
globala a unor asemenea sisteme trebuie sa se faca pe baza cuantificarii
cstigului economic si pierderii ecologice si prin compararea acestora.
Principala dificultate a evaluarilor consta n cuantificarea unor
elemente care nu pot fi exprimate n unitati de masura fizice sau valorice.
Mediul nconjurator este un bun public pur , pentru ca el raspunde
celor trei caracteristici care-l deosebesc de orice alt bun public privat:
chiar daca este consumat de catre unul, el ramne disponibil si
pentru altii;
nimeni nu poate exclude pe cineva de la consumarea unui bun
public pur, pe cnd, n cazul unui bun public privat, producatorul
i exclude pe toti cei care nu pot plati pretul lui;
consumatorul nu se poate exclude pe el nsusi de la utilizarea unui
bun public pur.
Analiznd aceste trei caracteristici, putem concluziona ca cel care
consuma bunul public pur trebuie sa o faca de o asa maniera nct ceilalti sa
poata dispune la rndul lor de acest bun. n plus, consumatorul trebuie sa ia
INTRODUCERE


masuri de protectie a mediului astfel, nct la rndul lui sa poata beneficia n
continuare de bunul public pur.
Experienta de pna acum a demonstrat ca, pentru a proteja mediul,
cel mai economic este sa previi poluarea, sa adopti o pozitie preventiva nca
din faza de proiectare. n conformitate cu legislatia n vigoare, investitorul
are obligatia sa cerceteze n ce masura proiectul propus este compatibil cu
cerintele protectiei mediului natural si a cadrului uman de viata. El trebuie
sa puna n practica pachetul de masuri tehnico-economice care sa permita
reducerea consecintelor negative ale lucrarilor propuse asupra mediului.
Cnd masurile tehnice de reducere a impactelor nu sunt suficiente,
respectiv impactul nu poate fi suprimat sau redus, investitorul trebuie sa
adopte masuri compensatoare, asumndu-si si costul integral al realizarii
acestora.
Toate aceste consideratii au facut ca, n ultima perioada , sa se acorde
o atentie sporita relatiei dintre economie si ecologie, incluznd protectia
mediului.
Astfel se dezvolta domeniul economiei ecologice sau eco-economia.
Prezenta lucrare se nscrie pe aceasta directie.