Reactii nucleare

Reactii nucleare
Forte nucleare
Legi de conservare in reactii nucleare
Radioacivitate si tipuri de dezintegrare
Reactia de fisiune
Reactia de fuziune
Efecte biologice ale radiatiilor





Forte nucleare

In nucleul ( raza 10-15m) exista 2 forte puternice care actioneaza una
contra celeilalte:

Forte de respingere electrostatica

Forte de atractie intre nucleoni (interactia tare) forte de
schimb, camp mezonic

Cand echilibrul acestora este rupt apare radioactivitatea ( emisia
spontana de particule din nucleu ) cu eliberarea unei energii foarte mari.

De exemplu, intre 2 protoni se exercita o forta de respingere
electrica de 100 milioane ori mai mare decat forta cu care este atras
electronul de nucleul atomului de hidrogen.


Caracteristici forte nucleare


Nu depend de sarcina electrica ; aceste forte actioneaza si intre
neuroni care sunt neutri din punct de vedere electric. Deci fortele
nucleare nu sunt de natura electrica.


Au un caracter de saturatie, in sensul ca fiecare nucleon
interactioneaza cu un numar limitat de alti nucleoni aflati in imediata sa
apropiere.


Sunt forte de atractie.


actioneaza la distante foarte mici, egale cu raza nucleului (10-15m ),
fiind numite forte de de raza mica de actiune

au intensitate foarte mare
Nuclizii pot fi grupai n urmtoarele
categorii:
Izotopi definesc nuclizii care au aceeai sarcin Z

Izotoni definesc nuclizii care au acelai numr de neutroni N=A-Z

Izobari definesc nucleele care au celai numr de mas

Reaactiile nucleare sunt procesele de interactiune dintre nuclee
si diferite particule (protoni, neutroni, particule , electroni, radiatii
) care au ca efect fie transformarea nucleelor initiale fie modificarea
starii lor energetice

Reacia nuclear se scrie simbolic sub forma:

a + X Y + b sau X(a,b)Y

Legi de conservare in reactii nucleare

1)Legea conservarii sarcinii electrice

Z
a
+ Z
X
= Z
Y
+ Z
b
Suma sarcinilor electrice ale particulelor inainte de
reacie este egal cu suma sarcinilor electrice ale particulelor
dupa reacie.
2)Legea conservarii numarului de nucleoni

A
a
+ A
X
= A
Y
+ A
b

Numarul total al nucleonilor (egal cu numarul de masa A) care intra
in reactie este egal cu numarul de nucleoni rezultati din reactie.


3)Legea conservarii energiei

In orice reactie nucleara energia totala relativista se conserva

E=mc
2
=m
o
c
2
+ E
c

E
a
+ E
X
=E
Y
+ E
b

m
a
c
2
+ E
c
a
+ m
x
c
2

+ E
c
X
=m
Y
c
2
+ E
c
Y
+ m
b
c
2
+ E
c
b


m
a
,m
b
,m
X
,m
Y
sunt masele de repaus ale particulelor
Diferena dintre energia de repaus a particulelor n stare iniiala i
finala o vom nota cu Q i se numete energie de reactie :

Q=( m
a
+ m
x
m
b
m
y
)c
2

E
c
a
+ E
c
x
+ Q=E
c
b
+ E
c
y

Q=E
c
b
+ E
c
y
E
c
a
E
c
y

Daca Q>0- reacia este exoenergetica
Q<0- reacia este endoenergetica
Q=0- mprtiere elastic.

O reactie nucleara se realizeaza experimental trimitand particule
,,a accelerate pe o tinta fixa care contine nuclee ,,X in repaus.

Energia cinetica minima a particulei proiectil necesara pentru a
produce o reacte nucleara se numeste energie de prag:



4) Legea conservarii impulsului

Impulsul total al particulelor inaite de reactie
este egal cu impulsul total dupa reactie




Deoareace



In 1919 s-a realizat prima reactie nucleara bombardand cu particule ,
rezultate dintr-un preparat radioactiv natural nuclee de azot



Mai tarziu se realizeaza prima reactie nucleara cu particule accelerate
In 1934 sotii Curie descopera radioactivitatea

Radioactiviatatea este un fenomen fizic prin care nucleul unui atom
instabil, numit si radioizotop, se transforma spontan (dezintegreaza), degajand
energie sub forma de radiatii diverse (alfa, beta , gama), intr-un atom mai stabil.

Prin dezintegrare se pierde si o parte din masa.

Stabilitatea nucleelor tinde s se realizeze prin reacii de fisiune n
domeniul numerelor de mas mari i prin reacii de fuziune n regiunea cu
valori mici pentru A.


Energia de legtur per nucleon are valori de~8MeV adic mult mai
mare dect energia de legtur a electronilor ~ eV.

Dezintegrarea radioactiv este guvernat de o lege exponenial de
forma:

Timpul de njumtire
constanta de dezintegrare radioactiva
Elementul Izotopul
Timpul de
njumtire
Telur
128
Te
ca. 7 10
24
ani (7
quatralionane ani)
Bismut
209
Bi
ca. 1,9 10
19
ani
(19 trilioane ani)
Toriu
232
Th 14,05 miliarde ani
Uraniu
238
U 4,468 miliarde ani
Uraniu
235
U 704 milioane ani
Plutoniu
239
Pu 24.110 ani
Carbon
14
C 5.730 ani
Radiu
226
Ra 1.602 ani
Plutoniu
238
Pu 87,74 ani
Elementul Izotopul Timpul de injumatatire
Cesiu
137
Cs 30,2 ani
Tritiu
3
H 12,36 ani
Sulf
35
S 87,5 zile
Radon
222
Rn 3,8 zile
Franciu
223
Fr 22 minute
Toriu
223
Th 0,6 secunde
Poloniu
212
Po 0,3 s
Beriliu
8
Be 9 10
-17
s
n procesele de dezintegrare intervin dezintegrarea o, |
Dezintegrarea
He Th U
4
2
234
90
238
92
+ He Y X
A
Z
A
Z
4
2
4
2
+

Dezintegrarea este procesul prin care prin care din nucleul atomic se
emite o particul alfa (doi protoni i doi neutroni), cu apariia unui atom avnd
numrul atomic diminuat cu 2 i numrul de mas diminuat cu 4.

Dezintegrarea este specifica nucleelor grele Z > 82



Dezintegrarea
Dezintegrarea definete procesul de transformare spontan a
nucleelor instabile izobare cu numrul de ordine AZ=1 ca rezultat al
emisiei unui electron, al unui proton

2 tipuri de dezintegrarea ( -)electron + antineutrino
(+) pozitron + neutrino

+ e Pa Th
0
1
234
91
234
90
v + +

+
~ 0
1 1
e Y X
A
Z
A
Z
+
+
+ e C N
0
1
13
6
13
7
v + +
+
+
~ 0
1 1
e Y X
A
Z
A
Z
Dezintegrarea
Dezintegrarea numita si tranzitie
izomerica este procesul prin care nucleul
avand o stare excitata metastabila (izomer)
emite radiatie gama pentru a reveni la o
stare mai stabila cu energie mai scazuta.

Exist reacii nucleare care la acelai tip de
particule incidente produc rezultate diferite deci se pot
pune n eviden mai multe canale de reacie:
Mecanismul de reacie.

+
o +
+
+
+
0
0
65
30
4
2
61
28
1
0
64
30
1
1
64
29
63
29
2
1
Zn
Ni
n Zn
p Cu
Cu d
n explicarea acestui fenomen N.
Bohr formuleaz ipoteza nucleului
compus,
1) nucleul coninnd i particula
proiectil se gsete ntr-o stare
de puternic excitare
2) reacia se desfoar pe
diferite canale de reacie.
Fisiunea nucleara
Fisiunea nucleara (atomica), este un proces prin care nucleul
unui atom se rupe in doua sau mai multe nuclee mai mici, numite produsi
de fisiune si particule individuale : neutroni, fotoni (raze gama),
paricule alfa si beta.

Fisiunea elementelor grele este o reactie exoterma si poate
elibera cantitati substantiale de energie sub forma de radiatie gama si
energie cinetica a fragmentelor.
Nucleele de si sunt instabile datorita surplusului de
neutroni si se transforma prin dezintegrari succesive.
Fisiunea nucleara stimulata a fost descoperita de catre O. Hahn
si F. Strassman in 1939.
Energia =200MeV
Reactorul nuclear
Reactia de fisiune se utilizeaza in reactorul nuclear.
Este un sistem controlat in care se produce fisiune stimulata iar energia produsa
este folosita la ridicarea temperaturii unui agent termic. Prin racirea agentului
termic se poate obtine lucru mecanic sau se poate face transfer de caldura.

Materialul fisionabil este uraniul natural imbogatit cu pentru a mari probabilitatea
proceselor de fisiune.

Moderatorul este format din apa, apa grea sau grafit.

Fluidul de racire este folosit pentru racirea zonei active a reactorului care se incalzeste
foarte mult datorita reactiilor exoenergetice de fisiune.

Barele de control sunt confectionate din materiale care absorb cu probabilitate mare
neutronii (B, Cd). Barele pot fi introduse in zona activa pentru a controla reactia in lant.

Un strat de material reflectator inconjoara reactorul pentru a readuce neutronii in
procesul de fisiune.

Pentru a reduce scaparile de radiatii g din interiorul reactorului, acesta este inconjurat
cu un strat gros de beton.
Reactorul nuclear
Fuziunea nucleara
Fuziunea nucleara reprezinta procesul de unire a doua nuclee usoare
pentru a forma un nucleu mai greu.

Procesul de fuziune nucleara nu se realizeaza in mod spontan in conditii
naturale din cauza fortelor electrostatice de respingere mari dintre
nucleele incarcate cu sarcina electrica pozitiva.

Procesele de fuziune nucleara au loc la temperaturi foarte inalte si
sunt sursa energiei solare.
Fuziunea dintre nucleele de deuteriu
si tritiu (bomba cu hidrogen)
Energie=17.58MeV
Efecte biologice ale radiatiilor

Radiatiile incarcate electric , produc ionizare directa, pe cand radiatiile X,
produc ionizare indirecta prin efect Compton.
In interactiunea radiatii cu tesutul viu avem fenomenul de ionizare si excitare a
moleculelor din celule urmat de disocierea acestora.

In urma reactiilor nucleare rezulta radiatii nucleare. Radiatiile nucleare
interactioneaza cu atomii substantei pe care o strabat, producand o serie de
efecte.

Radiatiile nucleare se impart in doua categorii in functie de sarcina electrica a
particulelor pe care le formeaza

Radiatii formate din particule incarcate cu sarcina electrica (protonii,
partixcule alfa, fragmente de fisiune, electroni si pozitroni

Radiiatii formate din particule neutre fotonul , neutronul
Ionii produsi in urma ionizarii reactioneaza chimic cu acizii nucleicii din
nucleele celulelor vii dand nastere unor produsi toxici.

Iradierea in doze bine determinate poate avea efecte pozitive , fiind
utilizata in medicina( radioterapie si distrugerea celulelor tumorale).

n cazul radiaiei , acestea sunt complet absorbite de organismele
vegetale i animale pe o adncime de 0,1 mm iar radionuclizii nu sunt
periculoi.

Radiaiile pot ptrunde n organism circa 1 cm, iar radionuclizii care le
produc sunt periculoi pentru esuturile superficiale.

Radiaiile X, i neutronii trec prin organe umane iar radionuclizii care
le produc sunt periculoi.
Efecte biologice ale radiatiilor
Datarea cu ajutorul carbonului radioactiv

Datarea cu carbon este o metoda de datare radiometrica care
utilizeaza izotopul natural de carbon 14C pentru determinarea varstei
materialelor care contin carbon (organismelor care au murit si care in
timpul vietii au consumat CO2).

Carbonul are doi izotopi stabili 12C si 13C. De asemenea exista si izotopul
instabil 14C al carbonului, acesta avand un timp mediu de viata de 5730 de
ani.

Cand un organism moare nu vor mai exista schimburi de CO2 intre acel
organism si mediul exterior.

Se foloseste in arheologie, in studiul fosilelor.