Alta matematica de Nichita Stanescu -comentariuPoezia Alta matematica este alcatuita din patru secvente.

Cea dintai cuprinde mai multe structuri binare, in cadrul carora afirmarea unui adevar aritmetic este urmata de negarea logicii matematice, prin utilizarea ei intr-un plan in care legile sale nu mai sunt valabile. Pentru a compromite logica matematica, de factura rationala, poetul apeleaza, sub semnul unei mai vechi teme -aceea a dialogului adevarurilor", la cele patru operatii aritmetice: inmultirea, scaderea, impartirea si adunarea. Noi stim ca unu ori unu fac doi, dar un inorog si o para nu stiu cat face. Stim ca cinci fara patru fac unu, dar un nor fara o corabie nu stim cat face. Stim, noi stim ca opt impartit la opt fac unu, dar un munte impartit la o capra nu stim cat face. Stim ca unu plus unu fac doi, dar eu si cu tine, nu stim, vai, nu stim cat facem." In cea de a doua secventa, cele patru operatii aritmetice sunt puse in slujba unei logici aparent fanteziste. Bizarele si ostentativele afirmatii se succed fara sa mai fie insotite de contraargumente, fapt care aduce in prim planul discursului optiunea poetului pentru o alta matematica", adica pentru o alta viziune asupra raporturilor dintre lucrurile lumii: Ah, dar o plapuma inmultita cu un iepure face o roscova desigur, o varza impartita la un steag fac un porc, un cal fara un tramvai face un inger, o conopida fara un ou face un astragal". Desigur, cuvantul fara sens astragal" incununeaza lipsa de ratiune a socotelilor aritmetice care duc la rezultatele de factura ludica. in principiu, perspectiva ludica vizeaza prezenta, in chiar

miezul realului, a unui element irational si inrudirea tainica dintre lucrurile lumii care participa la tenebroasa si profunda Unitate a lumii. In acelasi timp, ludicul, a carui miza este, in primul rand, efectul de surpriza, afirma caracterul demiurgic al inspiratiei si al dispozitiei spre inventia gratuita. Apetitul pentru jocul gratuit are, pe de alta parte, sensul unei incercari de sabotare a logicii apolinice a lumii, de destructurare a tiparelor calcinate, in care se manifesta lumea ca Logos. O asemenea incercare vizeaza anularea diferentei specifice dintre rational si irational, in favoarea obscurei lor radacini comune. Altadata, gandirea arhaica - o gandire fundamentata emotional - nu ignora relatia subiacenta dintre ratiune si opusul ei, asa cum o dovedeste, in substanta sa, logica gandirii mitice (mitul era un produs al emotieI). Trebuie precizat ca mentalitatea primitiva, a carei coerenta depindea mai mult de legea participatiei si de unitatea de simtire, decat de regulile logice, nu era lipsita de sens sau de ratiune. Spre deosebire de moderna gandire analitica (intemeiata pe ofertele ratiuniI), gandirea simpatetica (sintetica) avea o baza emotionala care integra si justifica prezenta misterului in toate manifestarile fenomenale ale lumii. In cea de a treia strofa, operatiile aritmetice sunt aplicate cuplului erotic, spre a evidentia incapsularea celor doi subiecti in propria lor individuatie si, respectiv, drama comunicarii afectate atat de legea individuatiei (care i-a rapit individului bucuria de a participa, emotional, la marele si unitarul Tot al lumiI), cat si de gandirea analitica (bazata pe ratiunE). Din aceasta pricina, ideala contopire a indragostitilor ramane, in pofida celor patru operatii aritmetice la care se spun in ontologica lor framantare, la stadiul de dorinta irealizabila: Numai tu si cu mine inmultiti si impartiti adunati si scazuti ramanem aceiasi" Ultima secventa (alcatuita din distihul Pieri din mintea mea! Revino-mi in inima") are calitatea unei surprize finale formulate in regimul stilistic al unui ordin. Respectivul ordin se constituie intr-o pledoarie pentru comunicarea de la inima la inima" care este superioara celei cenzurate de ratiune. Aceasta decizie, in ceea ce priveste inocenta si totala comunicare emotionala, care se instituie pe ilogica si misterioasa matematica a inimii, aminteste de indemnul escribir con anima (a scrie cu inimA) formulat de Baltasar Gracian, in epoca manierismului, cand poezia era considerata o arta a ratiunii.