Sunteți pe pagina 1din 2

Stefan cel mare

- personaj principal de drama istorica - personaj dramatic atestat istoric - personaj romantic si legendar "Apus de soare", de Barbu Stefanescu Delavrancea - drama istorica si romantica Sub influenta ideologiei pasoptiste, in literatura romana se dezvolta interesul pentru trecutul national, pentru istoria patriei si apar primele opere literare si in domeniul dramaturgiei. O prima izbanda a acestui gen literar este drama lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, "Razvan si Vidra" (1867), urmata de drama "Despot-Voda" (1879) a lui Vasile Alecsandri, iar in 1902 apare "Vlaicu-Voda" de Al. Davilla. Barbu Stefanescu Delavrancea (1858-1918) desavarseste evocarea istorica a evenimentelor si personalitatilor eroice ale acestui neam, intr-o trilogie care incepe cu vremea lui Stefan cel Mare in "Apus de soare"(1909), continua cu domnia tiranica a lui Stefonita in "Viforul"(1910) si se incheie cu personalitatea stralucita a lui Petru Rares in "Luceafarul" (1911). In acest triptic, "Apus de soare" este o adevarata capodopera a dramei romantice romanesti, in care sunt evidente, ca surse de inspiratie, creatiile folclorice care ilustreaza dimensiunea legendara a domnitorului, Letopisetele Tarii Moldovei ce fusesera publicate recent de Mihail Kogalniceanu, "Hronica romanilor si a mai multor neamuri" de Gheorghe Sincai, "Stefan cel Mare" de E.Esarcu. Stefan cel Mare, personajul central al dramei "Apus de soare", este un personaj atestat istoric, un personaj real si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster), construit cu o psihologie complexa, compusa din doua ipostaze: conductor de tara si om batran si bolnav, intrucat piesa ilustreaza ultimul an de domnie si de viata al maretului voievod (1504). Personajul este macinat de doua conflicte puternice: un conflict interior intre datoria de domn si slabiciunile omenesti si un conflict exterior, intre statutul de conducator al Moldovei si dusmanii care vor sa destabilizeze oranduielile tarii.: Initial, Stefan cel Mare se contureaza din replicile celorlalte personaje, ce se constituie intr-un personaj colectiv, care-si exprima, in mod direct, profundul atasament si admiratia pentru bravul domnitor : "ca mult e bun si viteaz si nepartinitor", "preaslavitul nostru stapan", "siavitul nostru voievod", chiar si dusmanii lui il numesc "soiman" si "vultur". Caracterul romantic si legendar al personajului se contureaza prin epitete hiperbolice, ca "zmeul", "soarele", "sfantul", "inzaoat", "scaidat in sange de serpoaica", "va trai cat Matusalem", evidentiind astfel dimensiunea mitica a personajului. Trasatura dominanta a lui Stefan cel Mare este patriotismul flerbinte si inaltator care i-au determinat faptele si atitudinile in intreaga perioada cat a condus Moldova si chiar si acum, in ultimul an de viata si de domnie. Realismul si legendarul se imbina armonios, conturand un personaj exceptional, romantic, care se va creiona si indirect, prin propriile fapte si vorbe. Autocaracterizarile sunt numeroase: "ca sunt batran, ca sunt bolnav", dar "sufletul nu vrea si trupul nu mai poate". Conflictul interior se manifesta permanent intre puternicul, viteazul, nemuritorul voievod si omul care este batnin si bolnav, ce are constiinta limitelor sale: "batran, bolnav si neputincios ... mantia asta e prea grea". Intrebat ce-l doare, voievodul da un raspuns sugestiv pentru cele doua ipostaze: "Nimic pe domnul Moldovei... [...] si toate pe Stefan Musatin, fiul lui Bogdan si nepotul lui Alexandru cel Bun". In acest conflict, domnitorul invinge totdeauna omul, deoarece puternica dragoste pentru Moldova este mai presus de slabiciunile omenesti si-i da voievodului vointa si forta de actiune. Stefan isi identifica destinul cu acela al Moldovei, idealul conducatorului de tara se contopeste cu istoria neamului: "Maria si Moldova e totuna... Sunt patruzeci si sapte de ani... de cand Moldova imi iesi inainte cu mitropolit, episcopi, egumeni, boieri, razasi si tarani, in Campul de la Direptate. Si cum vru Moldova, asa vrusei si eu. Ca vru ea un domn drept, si n-am despuiat pe unii ca sa imbogatesc pe altii.. ca vru ea un domn treaz si-am vegheat ca sa-si odihneasca sufletul ei ostenit... ca vru ea ca numele ei sa-l stie si ss-l cinsteasca cu totii si numele ei trecu granita de la Calfa pana la Roma...". Ca procedeu artistic, dramaturgul utilizeaza tehnica basoreliefului pentru reliefarea personalitatii marelui voievod. Faptele sunt putine, dar evidentiaza indirect acelasi profund sentiment patriotic al domnitorului care este pus in antiteza romantica fata de meschinaria boierilor potrivnici, iar vigoarea si fermitatea sa sunt accentuate in contrast cu blandetea doamnei Maria. Natura contribuie si ea la completarea figurii monumentale a domnitorului, privirile lui atintite sfredelitor asupra boierilor tradatori sunt amplificate de fulgerele de afara, vorbele se contopesc cu tunetul ce insoteste ploaia, dand astfel personajului dimensiuni hiperbolice si naturaliste. Furtuna dezlantuita in sufletul sau este preluata de furtuna de afara amplificand astfel zbuciumul si framantarea din inima sa. Puterea de sacrificiu, vitejia-si curajul domnitorului, care este totdeauna exemplu in lupta pentru ostasii sai, sunt evidentiate indirect, prin intruziune narativa, de catre clucerul Moghila, care relateaza impresionat si exaltat expeditia din Pocutia: "Matura tot inaintea lui. Si toti ii jurara credinta, si moldoveni, si rusneci, si lesi. [...] Strasnic racnea leul Moldovei, ca vuia valea si codrii". Cunoasterea si evocarea tuturor vitejilor cazuti pe campul de batalie, rememorarea locurilor, a luptelor, a jertfelor este o

inspire care-l particularizeaza intre toti domnitorii Moldovei si argumenteaza legatura stransa dintre maretul voievod si eroii neamului, precum si dragostea lui imensa pentru neam si tara: "si pe oasele lor s-a asezat si sta tot pamantul Moldovei ca pe umerii unor uriasi". Inima domnitorului bate la unison cu marea si iubitoarea inima a poporului moldovean, a luptatorilor care vin fara sovaire la chemarea Mariei-Sale. Voda ii vede si ii aude sosind, comparatia amplificand imaginea vizuala a ostasilor: "cum se varsa apele in Siret asa vin suvoaiele in Suceava la chemarea voievodului lor!... Oh! saracii!... Saracii mei s-ai vostri... Saraci si voi si eu... Ce bogata e Moldova!...". Identificarea lui Stefan cu Moldova este elocventa pe parcursul intregii piese, monologul dramatic evidentiind alte insusiri ale patriotului domnitor, care se autocaracterizeaza: "si cum vru Moldova, asa vrusei si eu. Ca vru ea un domn drept si n-am despuiat pe unii ca sa-mbogatesc pe altii ... ca vru ea un domn treaz si-am vegheat ca sa-si odihneasca sufletul ei ostenit... ca vru ea numele ei sa-l stie si sa-l cinsteasca cu totii si numele ei trecu granita". Vitejia, curajul, spiritul de sacrificiu reies, indirect, si din evocarea clucerului Moghila a expeditiei din Pocutia: "Strasnic racnea Leul Moldovei de vuia valea si codrii... Matura tot inaintea lui si toti ii jurara credinta si moldoveni si rusneci si lesi". Puterea exemplului personal si spiritul justiciar sunt recunoscute nu numai de cei loiali domnitorului, ci si de dusmanii sai: "boier, razas, taran supus, era tot una in fata lui". Metafora "soarelui" este adesea folosita de celelalte personaje pentru a ilustra personalitatea marelui voievod: "Rasare soarele, si incalzeste si pe boieri si pe oase goale, fara deosebire, ca nimeni nu s-a plans de judecatile lui in vreme de pace, ori ca-n razboaie n-a sarit unde a fost mai greu, insufletind pe cei cu inima scazuta...". Figura legendara a domnitorului este construita si prin opiniile celorlalte personaje despre el. Oana il venereaza si-l numeste: "Slavitul domn al Mare", Domnul cel Sfant", "preasiavitul nostru stapan", "Slavitul nostru voievod". Doamna Maria are pentru Stefan o dragoste profunda: "Viteazul meu, Sfantul meu stapan". Clucerul Moghila il divinizeaza, aidoma nu numai supusilor mariei sale - "Leul Moldovei", "Soarele nostru"-, ci chiar dusmanilor: "Mare a fost", "Soimanul", "vulturul". Stolnicul Dragan si jitnicerul Stavar, desi ostili domnitorului, recunosc bunatatea acestuia fata de supusii loiali, spiritul justitiar, precum si maiestria conducatorului de tara in ceea ce priveste politica interna: "A fost bun [...] si drept...", "Boier, razas, taran supus, era tot una in fata lui...", "Mosiile le imparteanumai la ostasi"...", "Din supusi ii facea razasi, din razasi boieri sadea...". Un adevarat testament istoric pentru viitorime rosteste Stefan cel Mare atunci cand il inscauneaza ca domn pe fiul sau, Bogdan "Jineti minte cuvintele lui Stefan, care v-a fost baci pana la adanci batranete ... ca Moldova n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastra, ci a urmasilor vostri, si a urmasilor urmasilor vostri, tn veacul vecilor". Piesa "Apus de soare" este o drama romantica atat prin tema inspirata din istoria nationals, cat si prin crearea unui personaj exceptional, de dimensiuni legendare si mitice, care creeaza o atmosfera fabuloasa, pastrand tnsa si o anumita solemnitate George Calinescu definea drama lui Barbu Stefanescu Delavrancea "o capodopera a dramaturgiei poetice si oratorice si nu mai putin o drama de observare a tipicului, singura din literatura noastra in care toate aceste aspecte se unesc armonic".

S-ar putea să vă placă și