Clepsidra

Separat, transformat în nisip

Mă scurg în clepsidra-mi îngustă.
Pereţii sunt duri cu structura îngustă
Si nu pot să-i sparg, nici să ţip…

Şi timpul n-are limite sau margini

Şi-s nevoit mereu să curg în jos
Şi-o să sfârşesc cândva, neîndoios
Şi-s singur printre mărăcini.

E groaznic să tot aştept inevitabilul sfârşit

Ştiind că totu-n jurul meu mă depăşeşte
Nu pot să ştiu când se sfârşeşte
Şi mă întreb mereu: “De ce-am trăit?”

Şi-s separat, secundă cu secundă

Şi sunt nisip… şi-s greu şi temporal
De când mă ştiu înot doar în aval
Si-abia acum eu simt că suferinţa mă inundă…