UNIVERSITATEA AUREL VLAICU DIN ARAD

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARA, TURISM SI PROTECTIA MEDIULUI

SPECIALIZAREA: BIOTEHNOLOGII INDUSTRIALE

METODE BIOTEHNOLOGICE DE
DEGRADARE A APELOR UZATE DIN
INDUSTRIA BERII

- 2007 / 2008 1. INTRODUCERE

Fabricile de bere reprezinta una din cele mai poluante industrii, generand intre 8-15 litri de efluenti
(ape de spalare) pentru fiecare litru de bere produs. Datorita continutului biochimic de oxigen (CBO)
ridicat al apelor de spalare, aplicarea unei tehnologii bazate pe tratarea anaeroba cu obtinerea de biogaz
pare a fi foarte eficienta. Oricum, efluentii tratati anaerob inca prezinta o concentratie ridicata de poluanti
organici, motiv pentru care nu pot fi evacuati direct in cursurile de apa. Acest aspect recalcitrant este
datorita prezentei polimerilor melanoidinici de culoare maro, care sunt formati in urma reactiei Maillard
dintre un zahar si un aminoacid. Pe langa compusii melanoidinici (care sunt principalii raspunzatori de
culoarea apelor uzate[1]), in apele de spalare din industria berii se mai gasesc si urmatoarele substante:
amidon, zaharoza, celuloza, grasimi, substante minerele, coloranti, substante tanante, substante amare,
proteine, polifenoli, vitamine (B1, B6, nicotinamida, acid pantotenic) si nu in ultimul rand, ele contin o
serie de enzime (amilofosfataza, amilaza, amilaza, proteinaza, peptidaza, citaza, fitaza, catalaza,
peroxidaza).
Culoarea berii se datoreaza:

reactiei Maillard, care duce la formarea compusilor melanoidinici, care sunt definiti ca fiind
pigmenti solubili, avand un spectru al culorii de la chihlimbar la galben.

oxidarii polifenolilor, care duce la formarea unei culori rosu-brun.

interactiunii cu urmele de metale. De exemplu, cuprul poate stimula oxidarea polifenolilor.

riboflavinelor, care duc la formarea unei culori galbene[2].

Tabel 1. Factorii principali care contribuie la formarea culorii berii

Componenta
Melanoidine
Polifenoli oxidati
Cupru si fier
Riboflavine

Sursa
materiei prime
malt
malt si hamei
apa si malt
malt si drojdie

procesului
plamadire
oxigenare, pasteurizare
-

Culoarea
Galben, chihlimbar
Rosu, maro
Galben

Datorita costurilor reduse, a activitatii de reinnoire si regenerare, si datorita riscului secundar de

poluare care poate fi foarte mic sau poate sa nu apara, metoda biologica este cea mai utilizata metoda de
tratare a deseurilor organice si a reziduurilor industriale[3].
Procesele biologice de degradare a compusilor organici din apele reziduale sunt realizate de
microorganisme, in special mucegaiuri (fungi). Fungii sunt recunoscuti pentru capacitatea lor superioara
2

de a produce o gama larga de proteine extracelulare, acizi organici si alti metaboliti, si pentru capacitatea
lor de a se adapta la diferite conditii de mediu. In afara de capacitatea lor de a produce metaboliti, fungii
sunt implicati si in biotratarea (indepartarea sau degradarea) componentelor apelor reziduale, cum sunt
metalele, nutrientii anorganici si componentele organice[4].
Toate apele reziduale ar trebui tratate, astfel incat ele sa corespunda cu standardele prezente in
tabelul 2, standarde stabilite de Minimum National Standards[1].
Tabel 2. Standardele efluentilor in cazul fabricilor de bere
Nr.cr

Parametrul

t
1
2
3

Valoare standard

pH
Culoare si miros
Solide in suspensie (mg/l)
CBO (3 zile la 270C) (mg/l)

5.5-9.0
absent
100

(a) deversare in cursuri de apa

30

(b) deversare pe camp pentru irigare

100

2. BIODEGRADAREA SI DECOLORAREA ANAEROBA A APELOR REZIDUALE DIN

INDUSTRIA BERII CU AJUTORUL UNUI CONSORTIU DE BACTERII
Exista foarte putine cercetari care indica rolul bacteriilor in bioremedierea efluentilor de la fabricile
de bere.
S-a selectat un consortiu bacterian DMC format din trei bacterii (Pseudomonas aeruginosa,
Stenotrophomonas maltophila si Proteus mirabilis ) care realizeaza o decolorare de 67,2% in 24 de ore si
o reducere a CCO in 72 de ore in cazul incubarii la 37 0C in conditii fara agitare, daca in mediu au mai fost
introduse 0,5% glucoza, 0,1% KH2PO4, 0,05% KCl si 0,05% MgSO4 7H2O.
Un prim pas in cadrul acestei metode il reprezinta colectarea si analizarea fizico-chimica a apelor
reziduale de la fabrica de bere. Aceste ape reziduale sunt colectate intr-un reactor si pastrate la 4 0C.
Efluentul a fost apoi analizat si caracterizat din punct de vedere al pH-ului, al continutului chimic de
oxigen, al continutului biochimic de oxigen, al continutului de solide, al totalului de solide aflate in
suspensie, al continutului de carbon organic si al continutului de fosfati si sulfati.
Optimizarea conditiilor de de decolorare si de reducere a CCO presupune studierea:
influentei sursei de carbon. Decolorarea si reducerea CCO s-a incercat prin folosirea diverselor
surse de carbon cum este glucoza, galactoza, fructoza, sucroza si amidon. Cea mai buna sursa de
carbon s-a dovedit a fi glucoza, care duce la o maxima decolorare (67%) si reducere a CCO (51%), la
o concentratie de 0,5%. O crestere ulterioara a concentratiei de glucoza nu realizeaza o decolorare mai
pronuntata, insa duce la scadarea reducerii CCO.
3

 influentei sursei de azot. A fost demonstrat faptul ca suplimentarea cu sursa de azot afecteaza
in mod negativ decolorarea, ducand la o scadere a gradului de decolorare pana la 55 % in cazul
azotului organic azot (ex. extract de drojdii, peptone), si de pana la 36% in cazul azotului anorganic
(ex. azotat de sodiu, azotat de amoniu).
influentei pH-ului. Rezultatele unor cercetari au aratat faptul ca maximum de decolorare (67%)
si de reducere a CCO (51%) are loc la pH 7.
influentei temperaturii. Decolorarea efluentilor este afectata de temperatura de incubare. S-a
observat faptul ca o crestere a temperaturii de la 20 la 37 0C duce la cresterea procesului de decolorare
si de reducere a CCO de la 35% la 67%, respectiv, de la 27% la 51%. O crestere ulterioara a
temperaturii pana la 400C influenteaza negativ cele 2 procese.
influentei concentratiei de inocul. Maximum de decolorare si de reducere a CCO s-a observat
la o concentratie de inocul de 15 % (V/V). O crestere ulterioara a concentratiei de inocul nu duce la
imbunatatirea procesului de decolorare.
influentei agitarii. Consortiul bacterian DMC manifesta un maxim de decolorare numai in
cazul incubarii in conditii statice (neagitare), in timp ce in cazul agitarii realizeaza reducerea CCO,
insa procesul de decolorare este redus.
influentei timpului asupra decolorarii si reducerii CCO. O data cu trecerea timpului se observa
o crestere a masei de celule, a procesului de decolorare si de reducere a CCO. Decolorarea maxima
(67%) s-a observat dupa 24 de ore, perioada dupa care masa de celule continua sa creasca, insa nu se
mai realizeaza decolorare. Reducerea maxima a CCO (51%) s-a observat dupa 72 de ore, iar dupa
aceasta perioada, consortiul bacterial intra in faza stationara unde nu se realizeaza nici cresterea masei
celulelor, nici o reducere a CCO[5].
3. BIODEGRADAREA SI DECOLORAREA DIFERITILOR COMPUSI PREZENTI IN
APELE REZIDUALE DIN INDUSTRIA BERII
a). BIODEGRADAREA SI DECOLORAREA COMPUSILOR MELANOIDINICI
Melanoidinele, datorita structurii lor complexe, a culorii inchise si a mirosului, cauzeaza anumite
probleme, ca de exemplu, in cazul sistemelor acvatice scade gradul de penetrare a luminii soarelui, scade
activitatea de fotosinteza si concentratia de oxigen dizolvat, iar in cazul solului, cauzeaza scaderea
alcalinitatii acestuia si inhiba germinarea semintelor. In continuare, datorita posibilitatii reactiilor de
complexare dintre melanoidine si ionii metalelor, se poate ajunge la influentarea ciclului biogeochimic al
mai multor constituenti din apele naturale[6].

Datorita faptului ca tratamentele conventionale pot realiza doar o degradate

usoara a

melanoidinelor, este necesara aplicarea unor tratamente aditionale pentru indepartarea culorii efluentilor
si pentru prevenirea unor probleme serioase ale mediului pe care apele de spalare colorate le-ar putea
produce in cursurile de apa, cum ar fi scaderea fotosintezei si a concentratiei de oxigen dizolvat, care in
final duce la obtinerea unor conditii anaerobe. Melanoidinele pot fi indepartate prin tratamente fizicochimice. Oricum, aceste metode necesita cantitati mari de reactiv si duce la formarea unei cantitati
importante de namol. Degradarea si decolorarea pe cale microbiologica este mult mai avantajoasa pentru
mediu, ea reprezentand o alternativa a procesului de degradare chimica. Pana in momentul de fata,
cercetarile s-au axat pe gasirea de bacterii si fungi care pot degrada eficient melanoidinele, in scopul
reducerii culorii si al continutului chimic de oxigen (CCO). Se doreste folosirea potentialului de degradare
al microorganismelor prezente in soluri poluate expuse la compusii recalcitranti din apele de spalare
pentru perioade indelungate. Aceste soluri poluate faciliteaza selectia capacitatii de biodegradare a
microorganismelor si poate servi ca un rezervor de bacterii capabile sa realizeze degradarea poluantilor[5].

Degradarea si decolorarea produsilor melanoidinici cu ajutorul peroxidului de hidrogen

(apei oxigenate)
In urma incubarii compusilor melanoidinici cu glucozoxidaza, se realizeaza o decolorare a acestora
de 65%. Aceasta decolorare a melanoidinelor cu ajutorul glucozoxidazei se datoreaze, in principiu,
peroxidului de hidrogen produs in urma reactiei enzima-substrat. In cazul tratarii melanoidinelor cu apa
oxigenata la 370C timp de 28 de ore, la un pH 7 s-a obtinut o decolorare de 64%, iar in cazul tratarii la un
pH 10, s-a obtinut o decolorare de 97%. In urma acestui tratament cu H 2O2, a rezultat o micsorare a masei
moleculare de la 5300 la 3500 Da. Componentii majori din fractia solubila rezultata in urma degradarii
oxidative cu H2O2 in conditii alcaline, sunt: 2-metil-2,4-pentadiol, N,N-dimetilacetamida, fenol, acid
acetic, acid oxalic, acid metilpropandioic, acid propandioic, acid 2-furancarboxilic, acid butandioic, acid
2-hidroxipropanoic, acid 2,5-furandicarboxilic si acid 5-hidroximetil-2-furancarboxilic.
Cercetatorii au demonstrat faptul ca acest proces de decolorare cu ajutorul glucozoxidazei are loc
doar in prezenta glucozei ca substrat (tabel 2).
Tabel 2. Decolorarea melanoidinelor cu ajutorul glucozoxidazei
Enzima
glucozoxidaza
glucozoxidaza

Substrat
glucoza
-

Gradul de decolorare (%)

65,0
0

De asemenea, cercetatorii au investigat conditiile optime de degradare, stabilind faptul ca acest

proces este mai intens la un pH alcalin decat la un pH acid sau neutru:
5

 Influenta concentratiei de peroxid de hidrogen. Din figura 1 se observa ca gradul de

decolorare al melanoidinelor ajunge la 75% si 90% in prezenta a 0,45%, respectiv 6,72%
H2O2.
Influenta pH-ului. In figura 2 este prezentat gradul de decolorare al melanoidinelor folosind
o concentratie de 6,72% H2O2 intr-un interval de pH de la 3 la 13. Decolorarea in mediu
alcalin are loc mult mai rapid decat in mediu acid sau neutru, si poate ajunge pana la 94% la
pH 10.

Fig.1. Modificarea gradului de decolorare

Fig.2. Modificarea gradului de decolorare

al melanoidinelor in functie de concentratia de

al melanoidinelor in functie de pH.

peroxid de hidrogen
In general, peroxidul de hidrogen reactioneaza cu ionul hidroxil formand in special ionul perhidroxi
(HOO-) care prezinta o puternica activitate nucleofilica. Ionul perhidroxi realizeaza atacul nucleofil al
gruparilor carbonilice din melanoidine. Faptul ca atat decolorarea, cat si degradarea melanoidinelor are loc
la un pH alcalin se datoreaza prezentei in cantitate mai mare a ionului perhidroxi. Prezenta unor metale
(Fe, Cu) poate induce o degradare a H2O2 ducand la formarea de radicali liberi ca OH, -OOH, -OO care
pot reactiona cu melanoidinele, formand un complex melanoidin-metal[7].

Biodegradarea produsilor melanoidinici cu ajutorul fungilor albi saprofiti din specia

Phanerochete chrysosporium, tulpina BKM-F 1767
Acest fung alb saprofit a fost primul microorganism folosit in experimentele de monitorizare a
descompunerii cometabolice.
Acest proces de biodegradare aeroba are loc in timpul metabolismului secundar al acestor fungi, in
conditiile in care azotul este factorul limitativ. In urma acestui proces de biodegradare are loc reducerea
masei moleculare si producerea de CO2.
Procesul de decolorare incepe dupa aproximativ 4 zile, in care are loc acomodarea mucegaiului, si
continua timp de 15 zile. Productia maxima de CO2 are loc dupa 5 zile de la inceperea procesului.
6

Reducerea masei moleculare de la 8950 la 5500 Da dupa cele 15 zile de incubare se observa cu
ajutorul cromatografiei cu gel filtrare[8].

Degradarea si metabolizarea pigmentilor melanoidinici cu ajutorul cianobacteriei

marine Oscillatoria boryana, tulpina BDU 92181
Oscillatoria boryana, tulpina BDU 92181 foloseste biopolimerul de melanoidine ca sursa de azot si
carbon, realizand o decolorare. Acest microorganism realizeaza o decolorarea pigmentului pur de
melanoidine in proportie de 75%, iar in cazul in care pigmentul este prezent in apele reziduale, realizeaza
o decolorare de 60% in 30 de zile. Mecanismul de decolorare consta in productia de peroxid de hidrogen,
a ionului hidroxil si a oxigenului molecular de catre cianobacterii in timpul fotosintezei[9].

Degradarea melanoidinelor cu ajutorul basidiomicetei Collybia dryophila, tulpina K209

Aceasta basidiomicete, care colonizeaza solul padurilor, s-a demonstrat ca fiind capabila sa realizeze
descompunerea melanoidinelor. Degradarea rezulta in urma formarii unui compus cu masa moleculara
mult mai mica (acidul fulvic) si a CO2. Descompunerea melanoidinelor este considerabil influentata de
prezenta ionului Mn2+, realizandu-se o mineralizare in proportie de 50%, in comparatie cu 20% (in lipsa
manganului). Se pare ca enzima cheie in acest proces de depolimerizare si mineralizare este manganperoxidaza. Pe langa actiunea acestei enzime, de asemenea un rol important in procesul de depolimerizare
si decolorare il au si enzimele lignin-peroxidaza si lacaza. Collybia dryophila este capabila sa produca 2
din cele 3 enzime importante in descompunerea melanoidinelor, si anume: mangan-peroxidaza si lacaza.
Dintre 20 de specii de basidiomicete extrase din soluri calcaroase care au fost testate pentru
capacitatea lor de a decolora melanoidinele, s-a demonstrat ca patru fungi albi saprofiti (Trametes
versicolor, T.suaveolens, T.rubescens si Hypholoma fasciculare) sunt capabili sa atace melanoidinele si sa
duca la o decolorare completa[10].
b). BIODEGRADAREA SI DECOLORAREA COMPUSILOR POLIFENOLICI
Compusii polifenolici sunt substante foarte raspandite in regnul vegetal. O mare parte a acestor
compusi este reprezentata de taninuri, compusi neazotati cu o mare heterogenitate structurala si masa
moleculara relativ mare, care au proprietatea de a forma complexe puternice cu proteinele, dar si cu
amidonul, celuloza si unele minerale.
Din punct de vedere chimic, taninurile apartin la 2 clase de compusi:
Galotaninuri sau taninuri hidrolizabile;
Taninuri catehice sau taninuri nehidrolizabile;
7

In bere, doar prima clasa de taninuri este prezenta. Taninurile galice sunt substante solide, de regula
amorfe, inodore, de culoare alb-brun (culoare care se intensifica cu cat greutatea moleculara este mai
mare), au un gust astringent (care dispare cu cat gradul de polimerizare creste)[11].
Dintre acizii polifenolcarboxilici prezenti in structura taninurilor hidrolizabile, cel mai raspandit este
acidul galic, care de cele mai multe ori se gaseste esterificat cu glucoza in structura glucogalinei[12].

Fig.3. Glucogalina
Taninurile sunt substante care polueaza mediul, fiind toxice pentru organismele acvatice; ele inhiba
dezvoltarea microorganismelor si producerea de enzime implicate in degradarea poluantilor organici, iar
in anumite cazuri, sunt recalcitrante la biodegradare[13].
Taninurile hidrolizabile, sub actiunea acizilor tari sau a enzimelor hidrolizante se descompun intr-o
monoglucida (de obicei glucoza) si acizi fenolici, cum sunt: acidul galic, acidul digalic sau acidul
elagic[14].
Tanazele sau tanin-acil-hidrolazele (E.C. 3.1.1.20) catalizeaza hidroliza legaturilor esterice dintre
zahar si acidul galic din cadrul galotaninurilor, ducand la obtinerea de glucoza si acid galic[15,16,17].
Degradarea microbiana a acidului galic este posibila prin cateva mecanisme diferite:
In conditii aerobe, acidul galic poate fi degradat prin una din urmatoarele doua cai:

calea cetoadipatului, incepand cu o reducere NADH dependenta;

conversia in piruvat/oxalacetat care intra in ciclul Krebs, initiat de actiunea

galatdioxigenazei;

In conditii anaerobe, degradarea incepe cu galatdecarboxilaza cu obtinerea de pirogalol,

care apoi este degradata la acetat.

+ H2O

Digallate + H2O = 2 gallate[18].

In sisteme acvatice, doar cateva microorganisme (Pelobacter acidigallici) au fost studiate pentru
capacitatea lor de degradare a componentelor polifenolice, inclusiv a acidului galic[17,19].
8

Microorganismele reprezinta sursa principala de obtinere a enzimelor industriale datorita diversitatii

lor biochimice si a avantajelor tehnice si economice pe care le prezinta. Tanazele sunt de obicei obtinute
din bacterii, drojdii si mucegaiuri.
Taninurile hidrolizabile sunt degradate doar de catre tanazele fungice, ea fiind o enzima
intracelulara[20].
Tanaza a fost descoperita accidental in 1867 de catre Teighem care a obtinut acid galic cu ajutorul a
doua specii de fungi (Penicillium glaucum si Aspergillus niger) care au fost introduse intr-o solutie
apoasa de taninuri. S-a dovedit ca speciile acestor doua genuri sunt cele mai bune producatoare de tanaze
Pe langa aceste doua genuri de microorganisme, alte genuri care produc enzime ce realizeaza degradarea
taninurilor sunt genurile Fusarium, Thrichoderma, Pichia, Corynebacterium, Candida, Achromobacter
(intracelulara), Klebsiella si Bacillus (extracelulara). [21,16,13,20].
Cercetarile au demonstrat faptul ca degradarea taninurilor se intensifica daca in mediu se gasesc si
alte substante metabolizabile, cum ar fi glucoza si taninul, ceea ce inseamna ca adaugarea unei surse de
carbon si azot favorizeaza productia de tanaze pentru desfacerea ulterioara a moleculelor de tanin ceea ce
duce la eliberarea unei cantitati suplimentare de carbon pentru cresterea ulterioara[20].
Tabel : Microorganisme capabile sa produca tanaze[20]
BACTERII

FUNGI

DROJDII

Bacillus pumilis

Aspergillus
flavus
Asp. niger

Bacillus polymyxa

Asp. japonicus

Pen. notatum

Corynebacterium sp.

Asp. aureus

Pen.islandicum

T. hamatum

Klebsiella planticola

Asp. awamori

Pen. digitatum

T. harzianum

Asp. fischeri

Pen. acrellanum

Neurospora crassa

Cryphonectria

Penicillium

Syncephalastrum

parasitica

charlesii

racemosum

Asp. terreus

Pen.chrysogenum

Helicostylum sp.

Asp. rugulosus

Pen.carylophilum

Cunnighamella sp.

Achromobacter sp.

Pseudomonas
solanacearum
Selenomonas
ruminatium
Staphylococcus
lugdunensis
Lactob. apodemi

Rhizopus oryzae

Fusarium solani

Candida sp.

Pen. citrinium

F. oxysporium
Trichoderma

Pichia spp.
Debaryomyces

viride

hansenii

Un alt mucegai alb saprofit care, de asemenea, poate realiza biotratarea apelor reziduale bogate in
taninuri de la fabricile de bere este Coriolopsis gallic. Acesta realizeaza inca din prima zi de incubare o
decolorare a efluentului si o reducere a CCO de 50, respectiv 65%[22].
9

Aureobasidium pullulans tulpina DBS 66 realizeaza o degradare completa a acidului taninic in mai
putin de 42 de ore. Aceasta degradare este stimulata si de prezenta glucozei ca sursa de carbon, si a unei
surse de azot.
Aspergillus aculeatus tulpina DBF 9 realizeaza degradarea taninurilor dupa aproximativ 72 de ore.
4. REACTOR PENTRU BIODEGRADAREA ANAEROBA A APELOR REZIDUALE DIN
INDUSTRIA BERII

O prima etapa in tratarea apelor

reziduale cu acest reactor presupune
aducerea pH-ului acesteia la valoarea de
7.
In urma tratarii apelor uzate cu acest
reactor, maximum de CCO inlaturat si
de producere a metanului a fost dupa 5
zile[23].

O comparatie intre apele reziduale netratate de la fabricile de bere si cele tratate este realizata in
tabelul 4[1].
Nr.cr
t
1
2
3
4
5
6
7
8

Parametrul
Temperatura
pH
Solide totale
Solide in suspensie
Solide dizolvate
Solide soloidale
Conductivitate (mS/cm)
Alcalinitate totala (CaCO3)
10

Ape reziduale netratate

Ape reziduale tratate

(mg/l)
65
4.63
68000
2800
65000
200
562
1240

(mg/l)
40
7.33
50600
2600
48400
600
532
1960

9
10
11
12
13
14
15

CBO 5
CCO
NH3
NO3
PO4
Cloruri
Sulfati

41000
118000
900
190
900
5500
1200

BIBLIOGRAFIE

[1]. http://www.srcosmos.gr/srcosmos/showpub.aspx?aa=9667

11

12000
54000
460
110
460
3600
750

[2].http://books.google.ro/books?
id=X95O1_xa0C&pg=PA32&lpg=PA32&dq=pigments+from+beer&source=web&ots=uG_tVucro&sig=gwRwMNNl6OcomfmbPFTsRWOh-WA&hl=ro#PPT1,M1
[3]. http://www.freepatentsonline.com/5091089.html
[4].http://www.academicjournals.org/AJB/PDF/Pdf2003/DecemberPDFs2003/Coulibaly%20et
%20al.pdf
[5]. http://www.aseanenvironment.info/Abstract/41013872.pdf
[6]. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17988863
[7].http://www.journalarchive.jst.go.jp/english/jnlabstract_en.php?
cdjournal=bbb1961&cdvol=48&noissue=11&startpage=2711
[8]. http://www.pubmedcentral.nih.gov/articlerender.fcgi?artid=184291
[9]. http://www.cheric.org/research/tech/periodicals/vol_view.php?seq=318600
[10]. http://www.pubmedcentral.nih.gov/articlerender.fcgi?artid=126816.
[11]. http://ro.wikipedia.org/wiki/Tanin
[12]. http://www.angelfire.com/ok/ionut/referat2.htm
[13]. http://ijs.sgmjournals.org/cgi/reprint/52/3/939.pdf
[14].http://209.85.135.104/search?
q=cache:zJXlzUdgzXcJ:cis01.central.ucv.ro/facultatea_horticultura/inv/cursuri/horti/anul5/Oenologie/Sup
ortcurs%2520Oenologie
%25201.doc+descompunere+taninuri+galice+microorganisme&hl=ro&ct=clnk&cd=1&gl=ro&lr=lang_ro
[15].http://www.sciencedirect.com/science?_ob=ArticleURL&_udi=B6WPJ-4CJCVD11&_user=10&_rdoc=1&_fmt=&_orig=search&_sort=d&view=c&_acct=C000050221&_version=1&_url
Version=0&_userid=10&md5=70ca89a5179e507fbe42615e9b337256

12

[16].http://209.85.135.104/search?
q=cache:850kURhEIRcJ:www.nrel.gov/biotechsymp25/docs/abst368.doc+E.C.3.1.1.20&hl=ro&ct=clnk&cd=51&gl=ro
[17]. http://www.int-res.com/articles/ame2007/47/a047p083.pdf
[18]. http://www.ergo-light.com/ERGO/CGI/fr.cgi?fr=3.1.1.20&org=&user=&where=local_enz
[19]. http://www.springerlink.com/content/g5337700w0n1t7h0/
[20].http://209.85.135.104/search?q=cache:On1PhOdRM1QJ:etd.uovs.ac.za/ETDdb/theses/available/etd-09202002074620/restricted/Albertseeh.pdf+E.C.3.1.1.20&hl=ro&ct=clnk&cd=86&gl=ro
[21]. http://www.pubmedcentral.nih.gov/articlerender.fcgi?artid=1997233
[22]. http://www3.interscience.wiley.com/journal/72502858/abstract?CRETRY=1&SRETRY=0
[23]. http://www.aseanfood.info/Articles/11018221.pdf

13

CUPRINS

1. Introducere.......................................................................................................................................2
2. Biodegradarea si decolorarea anaeroba a apelor reziduale din industria berii cu ajutorul unui
consortiu de bacterii.........................................................................................................................3
3. Biodegradarea si decolorarea diferitilor compusi prezenti in apele reziduale din industria berii...4
a). Biodegradarea si decolorarea compusilor melanoidinici..................................................4
b). Biodegradarea si decolorarea compusilor polifenolici.....................................................7
4. Reactor pentru biodegradarea anaeroba a apelor reziduale din industria berii..............................10

14