CATRE GALATEEA Nichita Stanescu apartine literaturiile romane postbelice,lirica sa incadrandu-se in curentul literar neomodernism(Generatia saizecista).

El debuteaza in 1960,cu volumul de versuri "Sensul iubirii",urmat de "O viziune a sentimentelor","Dreptul la timp","11 Elegii","Alfa","Rosu vertical","Oul si sfera","Laus Ptolemaei","Necuvintele","In dulcele stil clasic","Opere imperfecte","Epica magna","Noduri si semne". In lirica sa,Nichita Stanescu aduce o noua viziune asupra cuvantului,alcatuind un cosmos al vorbirii".Criticul literar Nicolae Manolescu afirma ca universul stanescian se bazeaza pe "o metafizica a concretului si o fizica a emotiilor",adica pe dematerializarea concretului si materializarea abstractului.De exemplu,iubirea,o notiune din sfera abstractului,devine "leoaica tanara",o reprezentare in lumea materiala,concreta. Structura ideatica a poeziei stanesciene este,de multe ori,discontinua,fiind acuzata de "ilogism"(Serban Cioculescu) tocmai pentru ca ea reflecta sinele,eul poetic,cel care se dezvaluie,incifrandu-se totodata,prin cuvinte. Tema.In ceea ce priveste ideea ei centrala,aceasta admite doua perspective de interpretare:arta poetica ,in care este prezentat creatorul in raport cu opera sa si poezia de dragoste,un imn adresat persoanei iubite. Structura si semnificatii.Constructia poeziei este simetrica: fiecare dintre cele trei unitati strofice incepe cu verbul "stiu"(marca a prezentei eului liric in text,care subiectiveaza discursul) si se sfarseste cu laitmotivul nasterii ("naste-ma"). I. Prima secventa lirica debuteaza cu o adresare directa catre creatie (persoana iubita).Eul

liric,inzestrat cu puteri demiurgice,este capabil sa anticipeze atributele creatiei sale,enumerand atat elementele concrete ("miscarile,"sanul","mersul","inelul"),cat si abstractiunile ("timpurile","tacerile","melancolia","secunda"). Dupa ce creatorul se declara atotcunoscator in ceea ce priveste universul creatiei sale,adreseaza ruga propriu-zisa: "si ma rog de tine/naste-ma";aceasta "noua nastere"este de fapt,o noua geneza a spiritului.Ea cea invocata,este implorata sa dea un nou sens vietii celui care,anterior,i-a dat viata.Gestul ingenuncherii pe pietre exprima un sacrificiu care intregeste ruga. II. Pentru creator,ea reprezinta universul,in infinitatea lui,pentru ca el stie tot ceea ce este

"departe",nemaiexistand notiunea de "aproape".Daca in prima unitate strofica este descris cadrul particular,in cea de-a doua, iubita-creatie este idenficata intregului univers,prin generalizare.Ea inglobeaza totul,atat notiunile cunoscute ("dupa-amiaza"),cat si cele care nu s-au inventat ("dupaorizontul","dincolo-de-marea"). Revine ruga cu genunchiul pe "genunchiul pietrelor",simbolizand sacrificiul,suferinta,dar si tendinta de ancorare in materialitate.Pietrele sunt astfel personificate,imprumuta atributele umane,datorita

comuniunii cu cel care se roaga. III. Discursul liric (monologul) continua cu aceasi atitudine demiurgica,atotstiutoare;ultima unitate

strofica imbina particularul cu generalul,iubita-creatie devenind o reproducere a macrocosmosului in plan uman.Creatorul intuieste si anticipeaza tot ceea ce e legat de ea,intreaga-i existenta,"bataile inimii",dar si modul ei de a comunica,el cunoscand"sfarsitul cuvantului" pe care ea l-a inceput. Integrand planul exterior celui interior,elementele naturii "copacii" si "raurile",devin partile componente ale trupului ei( ale "vinelor",ale "sangelui"),proiectand-o in eternitate. Pietrele,altarul de rugaciune,devin "umbre de piatra ale genunchiului",insufletite fiind de ruga aprinsa si imprumutand insusirile creatorului. Repetarea motivului "naste-ma" accentueaza dorinta acestuia puternica de a re-naste,de a trai prin si pentru opera sa. Ruga fierbinte care contine nucleul poeziei este generata de o situatie paradoxala:Demiurgul,cel care a creat,implora creatia sa sa-i dea viata.Este evidenta o comunicare puternica intre cei doi care devin o unitate indestructibila,completandu-se si renascandu-se unul pe celalalt la infinit.Poezia devine astfel un imn inchinat iubirii-cale de cunoaste-singura capabila sa proiecteze sufletele in eternitate. Consideratii stilistice.Desi textul nu respecta canoanele traditionale de versificatie,el se remarca printr-o muzicalitate deosebita a versurilor care urmaresc curgerea fluenta in eternitate. Nucleul sau este verbul cu valoare imperativa "naste-ma",care are rolul de laitmotiv.Monologul produs de imaginatia creatoare este sustinut prin figuri de stil inedite:metafore("Galateea","genunchiul pietrelor","copacii-umbre de lemn ale vinelor tale","raurile-miscatoare umbre ale sangelui tau","umbre de piatra" s.a),enumeratia si repetitia ("toate timpurile,toate miscarile,toate parfumurile...","si umbra,si tacerile,si sanul","naste-ma","stiu","pietrele"),epitetul ("miscatore umbre"). Concluzie.Poezia "Catre Galateea"este o arta poetica in care Artistul elogiaza creatia,dar si iubirea,singurele care il pot proiecta in eternitate.