Sunteți pe pagina 1din 4

Hinduismul n-a încetat să se transforme şi să se dezvolte timp de 40 de secole, din

epoca în care triburi ariene indo-europene venite din străfundurile Asiei septentrionale au
invadat bazinul Indusului, înainte de a se răspândi paşnic în bazinul Gangelui şi de acolo
pe tot subcontinentul indian. Hinduismul de astăzi este rezultatul fuziunii dintre un aport
indo-european din urmă cu 40 de secole şi o bază religioasă autohtonă.
Astăzi, hinduismul are cei mai numeroşi adepţi în India (83 % dintr-o populaţie de
aproape 700 milioane), dar are adepţi şi în tările de cultură indiană sau influenţate de
această cultură. Hinduismul a marcat peisajul Indiei în asemenea măsură încât vizitarea
ţării nu poate fi disocită de referirea la religia hindusă. În ţările în care există importante
comunităţi hinduse, însă nu în proporţie atât de mare ca în India, nu există temple
hinduse. Cauza principală nu trebuie căutată în numărul relativ mic de adepţi, ci în faptul
că religia nu are nevoie de temple pentru a fi oficiată. Este o religie care se practică mai
mult în familie. Pe de altă parte, deschidere publică a unui templu implică alegerea
cutărui sau cutărui zeu hindus, ceeea ce ar însemna să fie deschis pentru cei ce se închină
acelui zeu, fără îndoială foarte puţini.

În ciuda profundelor transformări interne care s-au operat în hinduism, acesta


păstrează ca bază politeismul: convingerea că mai multe divinităţi guvernează universul,
împărţindu-l în zone de influenţă. Cosmosul întreg este sacralizat, nu pentru că a fost
creat de un Dumnezeu unic ca în Biblie, ci pentru că fiecare parte a universului este
guvernată de un zeu care o controlează.
Zeul focului, Agni, este activ pretutindeni unde putem detecta prezenţa focului, a
căldurii. El este zeul căminului familial. El trebuie să fie venerat ca atareca atare şi
hindusul de acum patru mii de ani, ca şi cel de astăzi, îl venera făcându-i mici ofrande de
hrană. La fiecare ceremonie importantă de familie, naştere, iniţiere, căsătorie, zeul Agni
este invocat şi venerat.
Există şi alţi zei legaţi îndeaproape de cosmos: Vântul (Vayu), Soarele (Suraya),
Luna (Chandra - masc). Se consideră că întreaga lume este populată de divinităţi.
Nu există doar zei care guvernează realităţi cosmice ci şi zei care au avut funcţii
războinice, precum Indra, care antrena triburile ariene în cucerirea ţărilor invadate şi care,
un timp, a fost venerat mai presus de toţi zeii. Mai târziu, pe măsură ce credinţele lor s-au
aprofundat, hinduşii au devenit conştineţi că, mai presus de ei şi de ceilalţi zei există un
zeu suprem, pe care la-u numit Prajapati, „stăpânul fiinţelor vii” sau Brahma, „cuvânt
sacru” personificat, un zeu masculin.
Politeismul de bază a fost revizuit de prioritatea acordată anumitor zei: Brahma,
Vishnu, Shiva

Societate ierarhizată
Când un occidental ia contact cu societatea indiană este frapat de gigantismul unor oraşe
precum Calcutta sau Bombay, de sărăcia oamenilor de pe străzi, de numărul de oameni cu
posturi defavorizate, etc. Există tendinţa de a pune aceste aspecte pe seama religiei sau a
sistemului castelor. De fapt, aceste fenomene de urbanizare şi industrializare se adtorează,
ca şi la noi, unei conjuncturi moderne care ascunde structura fundamentală a societăţii
indiene.
Pe plan economic, India este pe cale a se schimba. Clasele mijlocii se îmbogăţesc,
în timp ce săracii rămân săraci. Cu toate acestea, India rămâne eminamente rurală şi mai
ales marcată de sistemul castelor.

Casta
Nu este uşor a ne face o idee exactă despre caste. Limbile indiene (peste 800 de
dialecte), cum ar fi hindi, folosesc două cuvinte pentru castă: varna sau culoare şi jati
sau familie. Jati sunt cele care constituie casta veritabilă. Sunt familii, în sensul foarte
larg al cuvântului sau grupuri de familii care au ceva în comun, nu neapărat aceeaşi
origine, poate fi şi aceeaşi meserie sau altceva...Acest ceva în comun, care ţine de
apartenenţa la un grup recunoscut, va fi apărat de ele, închizându-se în ele însele şi
excluzându-le pe celelate, practicând endogamia, adică căsătoria în interiorul grupului şi
refuzând să se compromită prin alianţe în exterior. Cea mai mare parte a indienilor nu
cunosc castele din alte regiuni, analoge cu ale lor şi nu sunt familiarizaţi decât cu cele pe
care le întâlnesc în satele lor sau în împrejurimi.
Cu rare excepţii, singurul mod de a aparţine unei caste este de a te naşte din
părinţi membri ai acestei caste şi o persoană rămâne membră a csatei respective pentru
toată viaţa.
Un sat tipic din India cuprinde familii aparţinând mai multor caste, care nu se
amestecă, dar sunt interdependente, fiindcă aceste caste au nevoie unele de celelalte
pentru a trăi, a exista, pentru a fi reprezentate pe plan religios, administrativ, cultural...

Prima mare clasă este cea a brahmanilor, o castă însărcinată cu cultura. Odinioară,
brahmanii aveau exclusivitatea cuvântului sacru. Ei învăţau şi cunoşteau formulele care
trebuiau rostite la ceremoniile religioase, în locurile amenajate pentru cult. Erau chemaţi
la persoane particulare. Învăţau totul oral. Erau clerici, se interesau de aspevtele
cunoaşterii din vremea lor, organizau viaţa religioasă şi sărbătorile, alcătuiau tratate de
medicină sau de arhitectură, de astronomie, de poezie, de muzică, de dans şi de teatru.
Erau ocazional atrologi şi psihologi pentru familii, hotărând pentru regi perioadele
defavorabile sau defavorabile ale marilor demersuri regale şi pentru familii, perioadele
potrivite pentru căsătorii, iniţieri, funeralii, etc.castele de brahmani, cel mai bine
organizate se menţin şi astăzi fără schimbări importante, numai că s-au reconvertit în
profesori universitari, învăţători, ziarişti, agenţi de voiaj, editori şi oameni politici. Numai
ei, ei singuri, sunt abilitaţi să slujească divinităţile majore reprezentate în marile temple,
să prezideze ceremoniile religiose de căsătorii, să oficieze în familii, etc. În principiu, în
fiecare sat indian se găsesc câţiva brahmani care joacă rolul de preoţi sau oficianţi sau
unul dintre rolurile enumerate mai sus.
Cea de-a doua mare clasă socială sau varna este cea a „războinicilor” sau
Kshatriya. Odinioară ei se ocupau cu menţinerea ordinii în ţară. Aceştia erau regii,
radjahii (regi) li maharadjahii, căpeteniile de armate. Astăzi, nu sunt uşor de identificat,
deoarece chiar printre cei ce au deţinut putere politică sau militară, se află oameni de
provenienţă inferioară care au devenit radjahi sau maharadjahi, pentru că regiunea în care
se aflau la rezervase o putere politică analogă cu cea a unui rege sau a unui împărat.
Cea de-a treia mare clasă socială este cea a negustorilor, a crescătorilor de vite şi a
agricultorilor, adică a tuturor celor a căror menire este de a face să dea roade bunurile
acestei lumi şi care era împărţită în clanuri diverse. De aici şi denumirea de vaishyas.
Marea masă a ţăranilor din India sunt vaishayas. Ghandi făcea parte din casta „a treia”:
numele său înseamnă „parfumier”. Familia lui s-a lansat în politică punându-se în slujba
guvernatorului local.
Aceste prime trei clase sunt considerate nobile sau „pure”, prezenţa lor în temple
fiind acceptată, întrucât nu întinează.
Din sistemul de caste face parte şi a patra clasă socială, cea a servitorilor sau
shudras care-i grupează pe cei care slujesc primele trei clase. Aceştia sunt subalterni.
Paria sunt în afara sistemului: este paria oricine face o meserie care îl pune în
contact cu materii impure: prelucrarea pieilor de animale, adunarea de excremente,
gunoaie, etc, care implică impuritate permanentă pentru lucrător şi familia sa. Este
amintit cazul acelor paria care sunt cu adevărat excluşi ai societăţii indiene şi care nu pot
niciodată, de exemplu, să traverseze liberi centrul propriului lor sat.
Consecinţa punerii în aplicare a regulilor castei este respingerea anumitor indivizi
de către propria lor castă: provizorie sau definitivă.
Câteva exemple:
- Gandhi a fost excomunicat provizoriu de casta sa pentru că a plecat în Anglia,
sfidând astfel interdicţia de a traversa marea.
- Rabindranah Tagore, poetul bengali care a obţinut premiul Nobel pentru literatură
era dintr-o familie princiară care pretindea că este de descendenţă brahamanică,
dar în urma unor compromisuri cu mediul musulmancare nu au fost compensate
niciodată cu rituri de purificare, nu era considerat ca fiind „de familie pură” de
către hinduşii castei.
- Se întâmplă ca familiile rămase în India ale hinduşilor sau hinduselor plecaţi în
Occident să considere că aceştia s-au auto exclus din familie prin legături
matrimoniale cu străini.
Se pare că sistemul castelor, departe de a dispărea, manifestă tendinţa de a se întări.
Creştinii sunt consideraţi o castă inferioară, cu excepţia cazului în care şi-au păstrat
casta de origine. Ei nu sunt consideraţi însă în afara castelor.
Jainii, adepţi ai unei religii ascetice întemeiate de un contemporan al lui Buddha, s-au
asimilat cu casta negustorilor.
Musulmanii sunt, de asemenea, împărţiţi în caste şi subcaste.
În India,cel mai grav este sănu aparţii niciunei caste sau să fi pierdut legăturile cu
familia şi cu societatea. Cei mai defavorizaţi sunt deci copiii străzilor, lipsiţi de protecţie
socială (pot fi astfel exploataţi)

Etapele clasice din viaţa unui hindus brahman


a. „maestru de casă” – principala etapă a vieţii sale. El îşi îndeplineşte cel mai
bine Karma, la care l-au predestinat faptele anterioare. În calitate de cap de
familie, mai ales dacă este brahman, ştie exacte ce trebuie să facă, care sunt
actele religioase şşi profane pe care trebuie să le săvârşească: să cinstească zeii
familiei şi ai castei, să facă pomene, să fie ospitalier, să asigure prin munca sa
traiul familiei, etc.
b. Formarea – precedă etapa mai sus amintită. Începea la vârsta de 10-12 ani, prin
iniţiere, adică introducerea în comunitatea adulţilor. Ets evorba despre
ghidarea care este oferită tânărului de un maestru (guru), iniţiere în desluşirea
scrierilor vedice.
c. Ascetismul – despovărat de grijile pentru copiii săi deveniţi adulţi,brahmanul
se retrăgea în pădurile de la marginea satului. Uneori acest lucru putea fi
împins chiar mai departe, hindusul putând să plece pe drumuri, fără să aibă un
foc şi un loc al lui, consacrându-se căutării fericirii sprituale ca o prefigurare a
celeilate lumi.
Intrarea în starea de viaţă a stăpânului casei se face prin ritul căsătoriei, care se
realizează, de regulă, în cadrul castei. Aproape întotdeauna, căsătoria este aranjată
de familiile celor doi tineri, independent de voinţa lor; căsătoria este o îndatorire,
dragostea vine după aceea. Cele mai multe căsătorii sunt trainice şi fericite.
Ceremonia căsătoriei se realizează în familie şi nu în temple. Un brahman oficiant
vine să rostească rugăciuni şi să vegehze asupra desfăşurării ceremoniei. El le
aminteşte mirilor ce îndatoriri au. Totul se termină cu un ospăţ.
Ritul iniţierii. Băiatul care face parte din una din primele trei caste este iniţiat în
practica jertfei casnice: tatăl sau un brahman îi arată cum să aducă jertfe zeilor –
şi în practica rugăciunii zilnice faţă de Soare. Băiatul îşi schimbă atunci statutul
social şi devine membru cu drepturi depline al societăţii hinduse. Este ca o nouă
naştere.
Riturile naşterii se practică la câteva zile după eveniment. Tatăl alege şi impune
numele copilului. Apoi se oficiază un rit cu apă , consideart benefic şi dătător de
viaţă lungă: apa este vărsată în jet continuu peste corpul copilului, în timp ce se
rosteşte un imn adecvat , demunit imnul de viaţă lungă.
Funeraliile se oficiau în locuri adecvate, dar niciodată în temple sau în locuri
sfinte, deoarece contactul cu cadavrele produce impuritate; fiecare sta îşi
stabileşte locurile de incinerare, cel mai frecvent pe lângă râuri sau fluvii.
Cadavrul este înfăşurat în giulgiu alb şi aşezat pe un rug înalt. Fiul cel mare sau
un lat mebru al familiei sau al castei, oficiază ceremonia. (ascrificarea văduvei
lângă soţul defunct)

Unui occidental îi este greu să înţeleagă cât de impregantă de sacralitate este


existenţa zilnică a hinduşilor. De aceea îi este greu să respecte sensibilitatea
hindusului. De exemplu, cel mai scru loc al casei este bucătăria, deoarece aici se
pregăteşte hrana, care trebuie să fie pură. Ea este mai sacră şi decât încăperea
unde se află altarul închinat zeilor familiei. Un lat loc important este baia şi, în
locurile sacre,iazul sau cursul apei (Gangele). Când îşi face dimineaţa abluţiunile
în baia sa, brahmanul ortodox sau cucernic se roagă sau cântă. Orice hindus ştie
că primele două pătrare luminoase ale lunii sunt favorabile anumitor activităţi, în
timp ce celelate două pătrare întunecate, în descreştere, sunt defavorabile.
Ceremoniile religioase importante, care celebrează naşterea, căsătoria sau iniţierea
se fac dimineaţa, la răsăritul Soarelui.