Sunteți pe pagina 1din 2

Religia romanilor

Religia tradiţională a romanilor se centrează iniţial pe


familie şi cultul strămoşilor. Însă, în contact cu popoarele
cucerite, îndeosebi cu grecii, credinţele romanilor se
transformă şi se îmbogăţesc.

În sec. VIII î.Hr., când a fost creată, Roma nu era decât un sat. apoi,
ea devine un oraş puternic care, între sec. II-I î.Hr., cucereşte Grecia,
Asia Mică, Iudeea, Spania, Gallia. Roma devine atunci un imens imperiu
care dăinuie până la năvălirile barbarilor din sec.V d. Hr. Religia romană
se răspândeşte în rândul popoarelor cucerite, însă totodată împrumută
mult de la ele.

Cultul domestic

Primii zei veneraţi de către romani au fost zeii familiei. Astfel,


fiecare familie cinsteşte zeităţile casei şi săvârşeşte alături de tatăl
familiei, considerat drept preot, numeroase ritualuri în faţa altarului
domestic numit larariu. Zilnic sunt depuse pe altar ofrande aduse
divinităţii protectoare a casei, numită lar: un pic de vin, pâine şi câteva
fructe. În ajunul căsătoriei, fetele îi oferă păpuşile, în semn că acum
copilăria lor a lut sfârşit. Penaţii veghează asupra mobilierului şi a
cămării, în timp ce un geniu îl ocroteşte pe tatăl familiei, ale cărui
rugăciuni şi ofrande sunt menite să alunge hoţii şi ghinioanele. Manii,
reprezentând spiritele strămoşilor, fac şi ei obiectul unui cult.
Zeii romani şi zeii greci

Ajunşi stăpâni ai Greciei, romanii stabilesc corespondenţe între zeii


lor şi cei ai grecilor, schimbându-le numele şi modificându-le, uneori
funcţiile. Principalii zei romani sunt: Jupiter ( Zeus), Junona (Hera),
Neptun (Poseidon), Venus (Afrodita), Minerva (Atena), Mercur (Hermes),
Vulcan (Hefaistos), Ceres (Demeter), Bacchus (Dionysos), Apollo
(Apollo), Marte (Ares), Diana (Artemis).

Cultul imperial

În sec I î.Hr., o dată cu împăratul Augustus, persoana împăratului


devine sacră, fiindu-I adus un cult în tot Imperiul Roman. Luna august
(Augustus) îi este închinată, iar în prima zi a acestei luni se desfăşoară
mari sărbători. Împăratul este celebrat înălţându-se temple şi
sculptându-se statui care-l reprezentau. La moartea sa, Senatul, care
răspudea de legi, îi deifică. De acum înainte, numele împăratului era
asociat cu cel al lui Jupiter. Începând din a doua jumătate a sec.I d.Hr.,
împaraţii urmăresc să fie cosideraţi zei încă din viaţă: Nero se
identifică cu Apollo, Commodus cu Hercule. În tot Imperiul Roman sunt
înălţate statui cu “Roma şi Augustus”, iar toţi cetăţenii sunt obligaţi să
practice cultul imperial.

Preoţii

Toţi preoţii se află sub ordinul Marelui Pontif, titlu rezervat


împăratului, începând cu Augustus. Desemnat pe viaţă, acesta fixează
calendarul sărbătorilor în timpul cărora au loc curse de care şi lupte de
gladiatori. El stabileşte zilele faste, în care este permis să se lucreze, şi
zilele nefaste, în timpul cărora zeii interzic orice activitate. Unele femei
joacă un rol important: acestea sunt vestalele. La Roma, într-un templu
închinat zeiţei Vesta, păzitoare a focului sacru, vestalele au sarcina de
a menţine focul aprins. Recrutate de la vârsta de 10 ani, ele trebuie să-
şi îndeplinească funcţiile vreme de 30 ani şi nu au voie să se mărite.
Înainte de a întreprinde orice acţiune importantă, romanii încearcă
să afle voinţa zeilor. În acest scop, ghicitorii, numiţi Haruspicii,
cercetează măruntaiele anumalelor jertfite. Anumiţi preoţi, augurii,
studiază zborul păsărilor pe cer, forma norilor sau apetitul puilor sacri:
tot atâtea pieze pe care au sarcina să le tălmăcească.

Etruscii stăpâneau Italia centrală înainte de romani. Au transmis


acestora arta de a ghici voinţa zeilor. Pentru ei, morţii contiună să ducă
o viaţă liniştită şi tihnită. Soţii sunt înmormântaţi uneori împreună.

În sec. III î.Hr., Imperiul Roman se întindea înjurul Mediteranei.

Dicţionar
 Augur – preot care tălmăceşte piezele, cum ar fi zborul păsărilor
sau apetitul puilor sacri, pentru a cunoaşte voinţa zeilor.
 A deifica – a considera drept zeu.
 Ghicitor – persoană care pretinde că este capabilă să desluşească
viitorul, să facă divinaţie.
 Geniu – divinitate protectoare proprie fiecărui individ.
 Haruspiciu – preot care cercetează măruntaiele animalelor,
îndeosebi ficatul, pentru a afla voinţa zeilor.
 Larariu – altar care se afla în casă şi era închinat cultului larilor.
 Lar – zeu protector al casei şi al familiei. Există şi lari ocrotitori ai
răscrucilor de drumuri.
 Penaţi – divinităţi protectoare al casei, mai ales a mobilierului şi
cămării.
 Mani – sufletele celor morţi, considerate ca divinităţi.
 Piază – semn prevestitor despre care se crede că anunţă voiţa
zeilor sau viitorul.