Aspecte introductive

În anumite situaţii1, legiuitorul român a considerat că este imperativă adoptarea unui regim
procesual special, aplicabil doar unor cauze penale, în vederea atingerii scopului legii penale şi al
procesului penal.
Fie că sunt autori, instigatori sau complici, minorii sunt implicaţi tot mai mult în săvârşirea de
infracţiuni. Astfel, instituţia minorităţii cunoaşte în dreptul penal roman o substanţială
reglementare proprie, deoarece, prin tragerea la răspundere penală a minorilor, având în vedere
capacitatea psihică a acestora, se urmăreşte mai mult decât în cazul celorlalte categorii de
infractori, reeducarea lor şi prevenirea săvârşirii de fapte antisociale.
Acest fundament se bazează pe faptul că persoana fizică aflată în stare de minoritate este
considerată a fi insuficient de dezvoltată pe plan psihofizic, ceea ce ne conduce la ideea că în
această perioadă se dezvoltă capacitatea psihică, discernământul, se acumulează cunoştiinţele
despre viaţă, inclusiv cele privitoare la normele de conduită socială 2 . În această ordine de idei, este
prezumat faptul că minorul are nevoie de un tratament special în ceea ce priveşte tragerea la
răspundere penală, întrucat nu are reprezentarea corectă a ceea ce înseamnă drepturile şi obligaţiile
sale procesuale oferite de lege.
Mai mult, în dreptul penal, se acordă o atenţie destul de mare reglementării minorităţii, cu
menţiunea expresă că minorii sub 14 ani nu răspund penal, fiind vorba despre o prezumţie absolută
în acest sens (art. 99, alin. 1, C.p.), bineînţeles cu instituirea unor reguli speciale de ocrotire a
acestora. Minorii care au vârsta între 14 şi 16 ani beneficiază de o prezumţie relativă de
nevinovăţie, fiind în măsură să răspundă penal numai dacă se face dovada că aceştia au săvârşit
fapta cu discernământ (art. 99, alin. 2, C.p.), iar minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde
penal (art. 99, alin.3, C.p.).
Reglementării penale privind instituţia minorităţii îi corespunde un regim adecvat de
reglementare pe plan procesual penal. Literatura de specialitate are un aport deosebit în acest sens,
şi anume că instituirea unor reglementări speciale aplicabile în cauzele penale cu infractori minori,
se înscrie în preocuparea permanentă a legiuitorului român de a asigura, pentru această categorie
de persoane lipsite încă de o maturitate deplină, un plus de garanţii procesuale care să-şi

1
Th. Mrejeru, Drept procesual penal,Editia a IV-a, 2007, p. 221;
2
Ion Neagu, Drept procesual penal,Partea speciala, Ed. Global Lex, Bucuresti,2008, p. 482;

1
dovedească eficienţa în raportarea permanentă a laturii represive a procesului penal la cea
educativă.
În mod succesiv, în vederea creării cadrului legal destinat ocrotirii minorului, au fost adoptate
câteva legi şi ordonanţe, în prezent actul normativ care reglementează acest domeniu fiind Legea
nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, modificată şi
completată ulterior.
În lumina reglementării Codului de procedură penală şi a legii nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară, republicată, observăm că procedura specială în cauzele cu infractorii minori
cuprinde aspecte specifice atât în ceea ce priveşte urmărirea penală şi judecata, cât şi în ceea ce
semnifică punerea în executare a hotărârii penale.

Urmărirea penală

În art. 480 se arată că urmărirea şi judecarea infractorilor minori, precum şi punerea în

executare a hotărârilor privitoare la aceştia se fac potrivit procedurii obişnuite, cu completările şi
derogările din prezentul capitol- Capitolul privind procedura specială în cauzele cu infractori
minori cuprinsă în art. 480-493 şi din Secţiunea IV a Capitolului I din Titlul IV al Părţii generale
(dispoziţiile speciale pentru minori în materia măsurilor de prevenţie). În raport cu acestea, putem
spune că urmărirea penală în cauzele cu infractori minori se desfăşoară după procedura obişnuită
cuprinsă în art. 200-274, care se completează cu dispoziţiile art. 481 şi art. 482. Prin urmare,
lucrarea de faţă are în vedere doar aspectele ce ţin de derogările şi completările specifice
reglementării speciale în cauzele cu minori.
În acest plan, sesizarea organelor de cercetare penală în ceea ce priveşte infracţiunile săvârşite
de minori sau asupra unor minori, urmează regulile stabilite de codul de procedură penală. Pentru
minorii lipsiţi de capacitate de exerciţiu, vătămaţi prin săvârşirea de infracţiuni, plângerea se poate
face de reprezentanţii lor legali. Minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă pot face plângere cu
încuviinţarea persoanelor prevăzute de legea civilă. În situaţia în care sesizarea nu îndeplineşte
condiţiile legale pentru a putea fi considerată ,,plângere”, ea va fi considerată o înştiinţare, adresată
organului de cercetare penală, în baza căreia, acesta se poate sesiza din oficiu .
În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de
introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, reprezentantul legal o poate face

2
pentru minorul lipsit de capacitate de exerciţiu, în timp ce minorul cu capacitate de exerciţiu
restrânsă formulează această plângere singur, cu încuviinţarea ocrotitorului legal. Practica judiciară
a statuat că minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă îşi poate însuşi, în termenul prevăzut de
art. 284 Cod de procedură penală, plângerea prealabilă formulată de ocrotitorul legal în numele
său. De asemenea, s-a stabilit că plângerea prealabilă formulată de minorul cu capacitate de
exerciţiu restrânsă, singur, poate fi ratificată în interiorul termenului legal, de ocrotitorul legal.
Retragerea plângerii penale şi împăcarea părţilor, în cazurile prevăzute de lege, înlătură
răspunderea penală a făptuitorului.
Prin derogare de la regula generală, stabilită în art. 131 alin. 1 Cod penal, ultimul alineat al
aceluiaşi articol permite ca acţiunea penală să poată fi pusă în mişcare şi din oficiu, în lipsa
plângerii prealabile, când persoana vătămată este un minor lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu
capacitate de exerciţiu restrânsă. Această dispoziţie legală reprezintă o limitare a dreptului
persoanei vătămate - minor- sau a reprezentantului, respectiv ocrotitorului legal, al unui minor, de
a aprecia dacă este cazul ca făptuitorul, în unele cauze, să fie tras la răspundere penală. Derogarea
sus-menţionată reprezintă o garanţie a apărării drepturilor minorilor şi are la bază dispoziţiile
constituţionale, conform cărora şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi în realizarea
drepturilor lor (art. 45 alin. 1 Constituţie), precum şi dispoziţiile Convenţiei cu privire la drepturile
copilului, în conformitate cu care, în orice decizie ce urmează a fi luată cu privire la copil,
interesele superioare ale acestuia trebuie avute în vedere cu prioritate (art. 3 pct. 1 din Convenţie).
În practică, organele de urmărire penală sunt nevoite să facă apel la dispoziţiile art. 131 alin.
ultim Cod penal atunci când minorii, victime ale unor infracţiuni grave - precum violul, în
condiţiile variantei tipice prevăzute de alin. I al art. 197 din Codul Penal - au ca ocrotitor legal
persoane aflate în relaţii strânse cu făptuitorii, de obicei afective. Pentru acest motiv, ocrotitorul
legal refuză să ratifice plângerea formulată de minor sau determină minorul, fie să nu formuleze
plângere prealabilă, fie să o retragă, atunci când organul de urmărire este deja sesizat, urmărind, în
contra intereselor persoanei vătămate, minor, înlăturarea răspunderii penale a făptuitorului.
O dispoziţie specială obligatorie în ceea ce priveşte urmărirea penală în cazul infractorilor
minori se referă la persoanele ce urmează a fi chemate la organul de urmărire penală cu ocazia
ascultării minorului.În acest sens3, în dispoziţiile art. 481 alin 1, se precizează că în cazul în care
învinuitul sau inculpatul este un minor care nu a împlinit 16 ani, la orice ascultare sau confruntare

3
Idem, p. 484.

3
a acestuia, dacă organul de urmărire penală consideră necesar, citează Serviciul de protecţie a
victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de la domiciliul minorului, precum şi pe părinţi, iar
când este cazul pe tutore, curator sau persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află
minorul. Per a contrario, citarea persoanelor menţionate este obligatorie la efectuarea prezentării
materialului de urmărire penală. Această din urmă dispoziţie se justifică deoarece minorul, cu
ocazia prezentării materialului de urmărire penală are posibilitatea să formuleze noi cereri, să facă
declaraţii suplimentare (art. 250,alin. 1, lit.c). Într-un astfel de caz, prezenţa persoanelor citate în
mod obligatoriu ajută la formularea cererilor, la completarea explicaţiilor suplimentare pe care le-
ar da minorul. Totodată, aceste persoane pot ridica o serie de apărări pe care minorul nu este,
uneori, în măsură de a le efectua.
În literatura juridică s-a apreciat că ar fi indicat ca, în aplicarea prevederilor art. 481 alin. 1, să
se asigure şi participarea apărătorului, alături de reprezentantul autorităţii tutelare şi de ocrotitorul
legal al minorului. Este de remarcat faptul că, în prezent, această opinie este întărită de dispoziţiile
art. 171 alin.2, conform cărora asistenţa juridică a învinuitului sau inculpatului minor este
obligatorie4 pe toată durata procesului penal. În art. 481, alin. 3 C.p.p. se prevede că neprezentarea
persoanelor legal citate la ascultarea sau confruntarea minorului, ori la prezentarea materialului de
urmărire penală, nu împiedică efectuarea acestor acte de urmărire penală. Dacă, ulterior, cu ocazia
verificării lucrărilor urmăririi penale potr. art. 261, procurorul constată că asistenţa acestor
persoane era necesară la prezentarea materialului către infractorul minor, acesta poate resitui
dosarul pentru refacerea actului în prezenţa celor indicaţi5. În practica judiciară s-a apreciat că în
situaţia în care până la data prezentării materialului de urmărire penală inculpatul a împlinit 16 ani,
citarea persoanelor menţionate nu mai este necesară. Mai mult, chiar şi atunci când citarea acestor
persoane este obligatorie, omisiunea de a le cita se acoperă prin îndeplinirea procedurii de citare de
către prima instanţă, sancţiunea acestei omisiuni fiind nulitatea relativă.
Obligativitatea anchetei sociale/referatului de evaluare constituie o alta dispoziţie specială
obligatorie a organelor de cercetare penală în ceea ce priveşte cauzele cu infractori minori. Prin
legea nr. 356/2006, procedura specială a urmăririi şi judecării infractorilor minori a fost modificată
în sensul substituirii anchetei sociale cu referatul de evaluare, modificare generalizată şi pentru
celelalte dispoziţii ale Codului de procedură penală (art. 197 alin.2, art. 385 alin. 1 pct. 7).

4
Decizia nr. 18/A/2003, sectia I penala, Curtea de Apel Bucuresti
5

4
 În cauzele cu învinuiţi sau inculpaţi minori, procurorul care supraveghează, sau, după caz,
instrumentează urmărirea penală, poate să solicite, atunci când consideră necesar, efectuarea
referatului de evaluare de către serviciul de probaţiune de pe lângă tribunalul în a cărui
circumscripţie teritorială îşi are locuinţa minorul, potrivit legii. În ceea ce priveşte instanţa de
judecată, aceasta are obligaţia să dispună efectuarea referatului de evaluare în condiţiile art. 482
alin.1, cu excepţia cazului când efectuarea referatului de evaluare a fost solicitată în cursul
urmăririi penale, situaţie în care dispunerea acestuia este facultativă.
Potrivit dispoziţiilor art. II din OUG nr. 60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de
procedură penală: „Art. II Dispoziţiile art. 482 din Codul de procedură penală, privind efectuarea
referatului de evaluare de către Serviciul de protecţie al victimelor şi reintegrare socială a
infractorilor în cauzele cu infractori minori, şi cele ale art. 484 alin (2) din Codul de procedură
penală privind citarea obligatorie a Serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a
infractorilor la judecarea cauzelor cu infractori minori se suspendă până la 31 martie 2007. Până
la această dată, în cauzele cu infractori minori se vor efectua anchete sociale de către persoane
desemnate de autoritatea tutelară a consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază
minorul, iar citarea persoanei juridice mai sus menţionate este facultativă”.
Prin urmare, până la data de 31 martie 2007 s-a procedat la efectuarea anchetei sociale, iar de
la 1 aprilie 2007, şi în prezent, s-a trecut la întocmirea referatului de evaluare şi citarea obligatorie
a Serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor. Referatul de evaluare
are rolul de a furniza organului judiciar date privind persoana minorului nî perspectiva socială,
realizându-se în conformitate cu structura şi conţinutul prevăzute de legislaţia specială ce
reglementează activitatea serviciilor de probaţiune. În mod evident, indiferent de denumirea
înscrisului prin care se constată evaluarea minorului, aceste acte trebuie efectuate cu multă
conştiinciozitate. Afirmaţia6 se impune în considerarea importanţei acestui demers de investigare
pentru rezolvarea cauzei penale în care urmează să fie tras la răspundere penală un infractor minor.
În vederea îndeplinirii obligaţiei organului de urmărire penală de a dispune întocmirea referatului
de evaluare, în cazurile în care instanţa constată că urmărirea a fost încheiată fără efectuarea
acestuia, va trebui să restituie dosarul în vederea întocmirii acestui act procedural obligatoriu.
Mai mult, întocmirea unor referate de evaluare superficiale a determinat instanţele
judecătoreşti din România să caseze anumite hotărâri care s-au mulţumit să aibă în vedere anchete

6
Ibidem, p. 486.

5
sociale sau referate de evaluare formale, fără o temeinică investigare a condiţiilor de dezvoltare a
minorului, hotărându-se, de altfel, şi faptul că nu se poate primi acelaşi referat de evaluare ori de
câte ori s-a pornit o urmărire penală. Aceste grave erori conduc la nulitatea absolută a hotărârii
luate în acest sens.
În ceea ce priveşte neînceperea urmării penale în cauzele cu infractori minori, din punctul
de vedere al procedurii penale aplicabile minorilor, prezintă importanţă dispoziţiile art. 10 alin. 1
lit. e Cod de procedură penală, temei de drept în baza căruia procurorul dispune o soluţie de
neîncepere a urmăririi penale, dacă din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă una dintre
următoarele situaţii: făptuitorul este minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani (art. 99 alin. 1 din
Codul Penal), făptuitorul este minor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani, şi, din expertiza medico-
legală efectuată în cauză, rezultă că a săvârşit fapta pentru care este cercetat fără discernământ (art.
99 alin. 2 din Codul Penal), sau cea în care făptuitorul este minor care a împlinit vârsta de 16 ani,
dar, în cauză a fost efectuată o expertiză medico-legală care a concluzionat că minorul a săvârşit
fapta fără discernământ (art. 48 din Codul Penal).
Referindu-ne la rezolvarea cauzelor de către procuror, menţionăm că soluţiile pe care acesta
le poate da în urma verificării lucrărilor de urmărire penală7, sunt cele de la procedura obişnuită
prevăzută de Codul de procedură penală:trimiterea în judecată, netrimiterea în judecată prin
scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale sau clasarea, suspendarea urmăririi
penale, restituirea cauzei în vederea completării sau refacerii urmăririi penale şi trimiterea cauzei
la organul competent. În ceea ce priveşte soluţiile de netrimitere în judecată, consider că este
important să evidenţiem soluţiile date în practică în situaţii precum:
1. Minorii N.N. (17 ani.), N.V. (16 ani şi 6 luni), B.D. (13 aniş ) şi A.L. (12 ani şi 6 luni), la data
de 15 august 2000 în jurul orelor 15-16, au sustras, împreună, de la vagoane CFR de marfă -
arcuri de suspensie -în valoare de 200.000 lei, fiind depistaţi în timp ce transportau bunurile
sustrase, cu ajutorul unei căruţe, către un centru REMAT. În această situaţie, faţă de minorii B.D.
şi A.L s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât nu răspund penal, fiind incidente
dispoziţiile art. 10 alin. 1 lit. e Cod de procedură penală, iar faţă de minorii N.N. şi N.V. s-a
dispus scoaterea de sub urmărire penală şi sancţiunea administrativă, a amenzii, fiind incidente
dispoziţiile art. 181 din Codul Penal şi ale art. 10 alin. 1 lit. b1 Cod de procedură penală. În
motivarea soluţiei de netrimitere în judecată s-a reţinut că fapta săvârşită de învinuiţi s-ar putea

7
Th. Mrejeru, Drept procesual penal, Ed. a IV-a, 2007, p. 124.

6
încadra în dispoziţiile art. 208-209 alin. 1 lit. a, e din Codul Penal dar, prin prejudiciul creat şi
recuperat în totalitate, în natură, este în mod vădit lipsită de importanţă, aducând o atingere
minimă valorii sociale ocrotite de lege prin norma de drept incriminatoare, lipsindu-i astfel
gradul de pericol social necesar pentru a putea fi caracterizată ca infracţiune . S-a reţinut, în
plus, că ambii învinuiţi au avut o atitudine sinceră, încă de la momentul depistării lor, ajutând
organele de cercetare penală să identifice: locul unde s-a săvârşit fapta, participanţii şi persoana
vătămată.

2. La data de 12 iulie 2001 , în jurul orelor 1.45, minorii P.M., B.H. şi G.F. (17 ani) împreună cu
P.N.(12 ani), în timp ce se aflau pe Bd. Nicolae Bălcescu din Bucureşti, au spart geamul unui
chioşc de ziare, sustrăgând din interior reviste şi Compact Discuri, în valoare totală de 237.400
lei, fiind surprinşi de martorul F.D., au încercat să se îndepărteze cu bunurile sustrase, dar au fost
imobilizaţi de organele de poliţie, aflate în apropiere şi care au fost alertate de strigătele
martorului. În cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de minorul P.M. - care nu are
vârsta răspunderii penale, iar faţă de minorii care răspund penal s-a dispus scoaterea de sub
urmărire penala şi aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii, reţinându-se că, deşi
fapta este prevăzută de legea penală şi a fost săvârşită de învinuiţi cu vinovăţia prevăzută de lege,
prin modul concret de săvârşire şi având în vedere prejudiciul mic rezultat, recuperat în intregime
în natură, relevă un grad mic de pericol social, insuficient pentru caracterizarea ei ca infracţiune
.

Judecata în cauzele cu infractori minori

Potrivit reglementării Codului de procedură penală, judecarea infractorilor minori se face de

către instanţele judecătoreşti cu aplicarea procedurii obişnuite, care se completează cu dispoziţiile
din procedura specială cuprinsă în art. 483-486. Dispoziţiile care reglementează judecarea
minorilor sunt cuprinse în Codul de procedura penala şi în Legea nr. 304/2004.
În ceea ce priveşte stabilirea competenţei materiale a organelor de judecată, Codul de
procedură penală arată că în cazul infracţiunilor săvârşite de minori judecata se face de către
instanţele judecătoreşti. Astfel, aplicabile vor fi regulile de procedură obişnuite, însă cu derogările
prevăzute în procedura specială privind cauzele penale cu infractori minori. Ce ne interesează în
examinarea pe care o facem sunt derogările existente în cazul judecării minorilor de către

7
instanţele judecătoreşti, şi anume:compunerea instanţei, persoanele chemate la judecarea
minorilor, desfăşurarea judecăţii şi apărarea exercitată în cazul inculpatului minor.
O primă derogare în cadrul procedurii de judecată îin cauzele cu infractori minori vizează
compunerea completului de judecată, şi constă în aceea că infracţiunile săvârşite de minori (ori
infracţiunile săvârşite asupra minorilor) sunt judecate în cadrul secţiilor sau al completelor
specializate care se organizează la nivelul curţilor de apel, tribunalelor sau judecătoriilor pentru
minori şi familie L. 304/2004 art. 40, alin. 1,2,3. Conform Legii nr. 304/2004 judecătorii care îşi
desfăşoară activitatea în cadrul secţiilor şi completelor specializate sunt anume desemnaţi de către
colegiile de conducere ale respectivelor instanţe. Este totodată de remarcat faptul că la nivelul
ÎCCJ nu există reglementări care să stabilească posibilitatea organizării unei secţii specializate
pentru minori. Cu toate acestea, Legea nr. 304/2004 face referire la specializarea judecătorilor de
la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acelaşi sens putând fi interpretate şi dispoziţiile art. 32,
alin.1 din Regulamentul din 25 septembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea administrativă
a ÎCCJ, în conformitate cu care preşedinţii de secţie stabliesc judecătorii care compun completele
de judecată.
Astfel, potrivit art. 483 alin. 1, cauzele în care inculpatul este minor, se judecă potrivit
regulilor de competenţă obişnuite, însă de către judecători anume desemnaţi potrivit legii. Daca în
complet a intrat un judecător care nu are abilitatea cerută de lege, în sensul că nu este desemnat
legal, hotărârea pronunţată este lovită de nulitate absolută.
Legiuitorul a desemnat expres şi situaţia în care infractorul minor devine major în timpul
desfăşurării procesului penal, precizând că instanţa rămâne competentă să judece cauza şi face
aplicaţia dispoziţiilor procedurale speciale referitoare la minori, chiar dacă între timp inculpatul a
îimplinit vârsta de 18 ani8, potr. art. 483 alin.2,3. Anterior adoptării Legii 356/2006 , Codul de
procedură penală prevedea că inculpatul care a săvârşit infracţiunea cât era minor era judecat
potrivit procedurii obişnuite, dacă la data sesizării instanţei împlinise vârsta de 18 ani. În prezent,
alin. 3 al art 483 a fost modificat de L. Nr. 356/2006, prin faptul că inculpatul care a săvârşit
infracţtiunea în timpul cât era minor va fi judecat potrivit dispoziţiilor procedurale speciale
privitoare la minori.

8
Decizia nr. 31/2008, ICCJ:”Dispozitiile art. 483 alin.3 raportat la art. 485, alin.1,2, Codul de procedura
penala se interpreteaza in sensul ca, in cazul in care inculpatul minor la data savarsirii faptei, a devenit
major, indiferent de momentul intervenirii majoratului, judecata va avea loc in sedinta nepublica”

8
 Trebuie precizat de asemenea că în practica instanţelor de judecată s-a stabilit că dispoziţiile
art. 483, potrivit cărora cauzele în care inculpatul este minor se judecă de către judecători anume
desemnaţi de lege, nu se aplică şi cauzelor în care inculpatul este major, iar infracţiunea a fost
săvârşită asupra unui minor9.
Participarea procurorului la judecarea cauzelor cu infractori minori este obligatorie (art. 315
alin.1) la toate termenele de judecată, nu numai la cel la care cauza se dezbate în fond 10.
Nerespectarea acestei cerinţe privind participarea procurorului la judecarea cauzei atrage
sancţiunea nulităţii absolute. Să nu mai menţionăm că, în practica judiciară, au fost casate în mod
constant hotărârile prin care s-au soluţionat cauzele penale privitoare la infractorii minori fără
participarea procurorului.
Mai departe, potrivit art. 484 alin. 1 C. proc. pen., judecarea cauzei privind o infracţiune
săvârşită de un minor se face în prezenţa acestuia, cu excepţia cazului când minorul s-a sustras de
la judecată. În baza rolului activ al instanţei de judecată, aceasta trebuie să depună toate diligenţele
pentru a asigura prezenţa minorului la judecată. Simpla absenţă a minorului, fără un fundament
bazat pe demersurile făcute pentru găsirea şi aducerea acestuia, nu constituie o sustragere a
minorului de la judecată11.
Făcând aplicare dispoziţiile art. 484 alin. 2 C.p.p., în conformitate cu prevederile OUG nr.
60/2006, de la data de 1 aprilie 2007 a devenit obligatorie citarea Serviciului de probaţiune la
judecarea cauzelor cu infractori minori. Nerespectarea dispoziţiilor mai sus menţionate se
sancţionează cu nulitatea relativă, iar neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică
judecarea cauzei potrivit art. 484 alin.4. Dispoziţiile art. 484 sunt aplicabile în toate cauzele
privind infractorii minori, indiferent de vârsta lor, iar nu numai în cele în care infractorul este
minor sub 16 ani, aşa cum se procedează în faza urmăririi penale.
În ceea ce priveşte desfăşurarea judecăţii, art. 485 alin.1 arată că şedinţa în care are loc
judecarea infractorului minor se desfăşoară separat de celelalte şedinţe, având caracter secret (art.
485 alin. 2 şedinţa nu este publică). La desfăşurarea judecăţii pot asista persoanele arătate în art.
484, apărătorii părţilor, procurorul ,şi cu încuviinţarea instanţei de judecată, şi alte persoane.
Soluţiile pronunţate în practica judiciară arată că nerespectarea dispoziţiilor privind caracterul
secret al şedintei de judecată, nu este sancţionată cu nulitatea absolută, ci, conform dispoziţiilor art.

9
Decizia nr. 1037 din 11 februarie 2005,sectia penala,ICCJ.
10
Ion Neagu, Drept procesual penal, Partea speciala, p. 490.
11
Dec. nr. 861/1994, sectia penala, ICCJ;

9
197 alin. 1 şi 4 atrage nulitatea numai dacă s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin
desfiinţarea hotărârii12.
Potrivit art. 485, alin.3, când inculpatul este minor sub 16 ani, instanţa, după ce îl ascultă,
poate dispune îndepărtarea lui din şedinţă dacă apreciază că cercetarea judecătorească şi
dezbaterile ar putea avea o influenţă negativă asupra acestuia.
Legea reglementează expres situaţia în care în aceeaşi cauză sunt mai mulţi inculpaţi, dintre
care unii minori şi alţii majori. În art. 486 se arată că, într-o asemenea situaţie, instanţa judecă în
compunerea prevăzută în art. 483, şi după procedura obişnuită, aplicând însă cu privire la inculpaţii
minori dispoziţiile cuprinse în procedura specială. Avem astfel Decizia nr. 1405/2003, secţia
penală, ICCJ : Cauzele în care inculpatul este minor se judecă de către judecători anume
desemnaţi potrivit legii. Şedinţa de judecată se desfăşoară separat de celelalte şedinţe şi nu este
publică. Dacă, între timp, inculpatul a împlinit vârsta de 18 ani, instanţa rămâne competentă să
judece potrivit procedurii speciale în cauzele cu minori, cu excepţia cazului în care inculpatul a
săvârşit infracţiunea în timpul când era minor, dar împlinise vârsta de 18 ani înainte de data
sesizării instanţei, situaţie în care este judecat potrivit procedurii obişnuite. Când, în aceeaşi
cauză, sunt mai mulţi inculpaţi, dintre care unii minori şi alţii major, completul este compus din
judecători anume desemnaţi, dar judecata se face potrivit procedurii obişnuite, în şedinţă publică.
„În raport cu dispoziţiile legale menţionate, chiar dacă inculpatul N.L. era minor la data sesizării
instanţei, judecata trebuia să se facă potrivit procedurii obişnuite, deci în şedinţă publică,
deoarece ceilalţi doi inculpaţi deveniseră majori. În consecinţă, recursul în anulare a fost admis
şi s-a casat hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare.”
Mai departe, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 171 alin.2, asistenţa juridică a inculpatului
minor este obligatorie în faza judecăţii. În cazul în care nu există posibilitatea unui apărător ales,
alin. 4 al aceluiaşi articol impune obligaţia desemnării unui apărător din oficiu. Sancţiunea
încălcării dispoziţiilor menţionate privitoare la asistenţa învinuitului sau inculpatului minor de
către un apărător constă în nulitatea absolută a hotărârii pronunţate. Mai mult, apărătorul
inculpatului poate pune concluzii în faţa instanţei numai în prezenţa inculpatului, potrivit practicii
instanţelor de judecată, şi mergând mai departe, apărătorul nu poate pune concluzii în absenţa
inculpatului nici în cazurile în care legea dispune ca judecata să se facă în prezenţa acestuia, şi

12
Dec. nr. 2515/2003, sectia penala,ICCJ.

10
inculpatul se sustrage de la judecată, deoarece în ambele situaţii este permisă numai asistenţa
inculpatului, nu şi reprezentarea acestuia.
Art. 493 arată că dispoziţiile speciale privind judecarea minorilor se aplică în mod
corespunzător şi la judecata în instanţa de apel şi recurs.

Punerea în executare/Revocarea măsurilor aplicate minorilor

În cazul în care faţă de un minor s-a luat măsura educativă a mustrării, aceasta se execută de
îndată, în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea, potrivit art. 487 alin.1. Când din orice împrejurări
măsura mustrării nu poate fi executată imediat după pronunţare , se fixează un termen pentru care
se dispune aducerea minorului, citându-se totodată părinţii, ori dacă este cazul, tutorele sau
13
curatorul sau persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află minorul. Apreciem că, de
lege ferenda, se impune modificarea art. 487 alin. 2 în sensul citării pentru termenul la care se
execută mustrarea şi a Serviciului de probaţiune, în condiţiile în care această instituţie participă
activ şi semnificativ la desfăşurarea procesului penal, citarea sa în cursul judecăţii fiind obligatorie.
Art. 488 prevede că atunci când instanţa a luat faţă de minor măsura libertăţii supravegheate ,
această măsura se pune în executare chiar în şedinţa în care este pronunţată, dacă minorul şi
persoana sau reprezentantul instituţiei sau unităţii speciale căreia i s-a încredinţat supravegherea
sunt de faţă. Alin. 2 dispune ca şi în cazul mustrării, fixarea unui termen la care se procedează şi la
aducerea minorului şi a persoanelor menţionate, în situaţia în care nu e posibilă executarea de
îndată ce se pronunţă hotărârea. Art. 489 prevede că revocarea măsurii libertăţii supravegheate
pentru vreuna din cauzele prevăzute în art. 108 C.p., cu excepţia cazului când minorul a săvârşit
din nou o infracţiune, precum şi înlocuirea libertăţii supravegheate se dispun de instanţa care a
pronunţat această măsură.
În cazul în care s-a luat faţă de minor măsura internării într-un centru de reeducare, instanţa
poate dispune, prin aceeaşi hotărâre, punerea în executare de îndată a măsurii luate. Punerea în
executare se face prin trimiterea unei copii de pe hotărârea organului de poliţie de la locul unde se
află minorul. Organul de poliţie este cel care ia măsuri pentru internarea minorului, putând să
pătrundă în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia, precum şi în sediul unei
persoane juridice pentru executarea măsurii, potrivit alin. 2 indice 1,art. 490. În cazul în care

13
Ion Neagu, op.cit., p. 493.

11
minorul faţă de care s-a luat măsura internării nu este găsit, organul de poliţie constată acest lucru
într-un proces-verbal şi face demersurile necesare pentru darea în urmărire, precum şi pentru darea
în consemn la punctele de trecere ale frontierei.
Liberarea minorului dintr-un centru de reeducare înainte de a deveni major, revocarea liberării
îinainte de a deveni major, precum şi ridicarea sau prelungirea măsurii internării într-un centru de
reeducare se dispun din oficiu sau la sesizare de instanţa care a judecat în primă instanţă pe minor.
În ceea ce priveşte minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, în practica
instanţelor de judecată au existat nenumărate probleme în ceea ce priveşte
individualizarea corectă a pedepsei aplicate minorului, precum şi faptul că
minorul care răspunde penal beneficiază de un sistem sancţionator special. În
acest sens, apreciem soluţia dată de ÎCCJ prin Dec. Nr. 1334/2008, astfel cum
urmează: În cazul infracţiunii de omor deosebit de grav, săvârşită de un minor, dacă instanţa
alege dintre pedepsele alternative prevăzute în art. 176 C. pen. pedeapsa închisorii, limita maximă
specială a pedepsei închisorii aplicabilă minorului este, conform art. 109 alin. (1) C. pen.,
închisoarea de 12 ani şi 6 luni, prin reducerea la jumătate a limitei maxime speciale de 25 de ani
închisoare. În sensul art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., prin maximul special al pedepsei închisorii, în
cazul concursului de infracţiuni săvârşite de un minor, se înţelege limita maximă specială a
pedepsei celei mai grele, redusă la jumătate conform dispoziţiilor referitoare la pedepsele pentru
minori.
Totodată, este important a se vedea Decizia nr. 2522/2005,secţia penală, ÎCCJ, anume că:
Prin derogare de la regulile generale privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,
în cazul suspendării executării pedepsei închisorii aplicate minorului, termenul de încercare se
stabileşte potrivit art. 110 C. Pen., iar nu potrivit art. 86 C.pen., fiind compus din durata pedepsei
închisorii la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, fixat de instanţă.

Procedura în cauzele cu infractori minori în Proiectul Noului Cod

O primă măsură prevăzută de proiectul noului cod de procedură penală, constă în faptul că atât
în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii proiectul prevede obligativitatea citării
serviciului de probaţiune, precum şi a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului
din localitatea unde domiciliază minorul.

12
 Mai departe, în acord cu noua abordare a proiectului Codului penal, potrivit căreia faţă de
minorul care a săvârşit o infracţiune nu se pot lua decât măsuri educative neprivative de libertate
sau măsuri educative privative de libertate, s-au regândit procedurile de punere în executare a
acestor măsuri faţă de minor şi punerea lor în executare numai după rămânerea definitivă a
hotărârii. Astfel că, proiectul noului cod prevede la art.511 schimbarea regimului de executare,şi
anume, în cazurile prevăzute de art. 127 din Codul penal continuarea executării măsurii educative
privative de libertate într-un penitenciar de către persoana internată care a împlinit vârsta de 18 ani
se poate dispune potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de instanţa în a cărei
circumscripţie teritorială se află centrul educativ sau centrul de detenţie, corespunzătoare în grad
instanţei de executare.
Desfăşurarea judecăţii se face în acord cu regulile procesului de tip adversial în ce priveşte
ordinea cercetării judecătoreşti, iar pentru protecţia suplimentară a minorului in faţa instanţei s-a
prevăzut regula unei singure ascultări a acestuia, cu posibilitatea reascultării în cazuri temeinic
justificate. Totodată, proiectul noului cod prevede citarea reprezentantului serviciului de
probaţiune la punerea în executare a măsurilor educative, soluţie la care ne raliem şi pe care am
susţinut-o în lucrarea de faţă.

Studiu de caz-Jurisprudenţa privind încălcarea drepturilor minorilor infractori

 Încălcarea dispoziţiilor art. 481 alin.2 C.p.p. potrivit cărora citarea părinţilor şi a
delegatului autorităţii tutelare la prezentarea materialului de urmărire penală, când înv. sau inc.
este un minor ce nu a împlinit 16 ani, este obligatorie.
Prin s.p. nr.404 din 29 martie 2006, pronunţată de J. Sibiu s-a dispus, în baza art.333 alin.1 rap.
la art.481 alin.2 C.p.p., restituirea cauzei la parchet în vederea completării urmăririi penale,
respectiv prezentarea materialului de urmărire penală inc. minor G.G. cu citarea părinţilor şi a
delegatului autorităţii tutelare.
Prin rechizitoriul nr.4142/P/2005 al P.J. Sibiu s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de
libertate, a inc. G.G., minor în vârstă de 15 ani şi 11 luni, pentru săvârşirea infr. prev. de art. 208
- 209 alin. 1 lit. a, g şi i cu aplic.art.99 şi urm. C.p. şi art.41 alin.2 din acelaşi cod.

13
 La primul termen de judecată instanţa a pus în discuţia părţilor restituirea cauzei la procuror
pentru completarea urmăririi penale, nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art.481 C.p.p. privind
obligativitatea citării părinţilor inculpatului minor şi a delegatului autorităţii tutelare la prezentarea
materialului de urmărire penală.
Prin d.p. nr.242 din 17 mai 2006, pronunţată de T.S, Secţia I-a penală, s-a respins recursul
declarat de procuror.
În motivare s-a aratat că în procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală
există semnătura unuia dintre părinţi, fără a se menţiona care dintre părinţi a fost prezent şi fără a
se arăta dacă vreunul dintre aceştia a fost în imposibilitate să semneze din moment ce există o
singură semnătură a părintelui. În plus, s-a arătat că la dosarul cauzei nu există nici o citaţie care să
ateste faptul că părinţii minorului au fost măcar chemaţi la prezentarea materialului de urmărire
penală. Cât priveşte citarea autorităţii tutelare, instanţa a constatat că a fost nelegal îndeplinită, din
cuprinsul citaţiei lipsind menţiuni esenţiale. Solutia este imputabila procurorului.
 Nerespectarea prev. art. 1101 C.p. privind durata termenului de încercare în cazul
suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată minorului. Potrivit dispoziţiilor art.1101
cu trimitere la art. 110 C.p., termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii la
care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, fixat de instanţă.
Prin s.p. nr.284 din 2 martie 2006, pronunţată de J.Sibiu s-a dispus condamnarea inc.
minori M.S.A., M. I. şi R. A.V. la pedepse rezultante de câte 2 ani şi 6 luni închisoare, primii doi,
şi 2 ani închisoare, ultimul. În baza art.861 C.p. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a
executării pedepsei pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit conform art.862 din acelaşi
cod.
În motivarea hotărârii se arată:
În privinţa inc. minori nu există nici o interdicţie de a se dispune suspendarea sub
supraveghere a executării pedepsei deoarece în Titlul V – Minoritatea – nu există nici o prevedere
în acest sens (cum există de pildă în privinţa aplicării detenţiunii pe viaţă şi a pedepselor
complementare – art. 109 alin. 2 şi 3 C.p.). A admite o astfel de ipoteză ar însemna să se creeze
infractorilor majori o poziţie privilegiată faţă de cei minori deoarece în cazul aplicării unor
pedepse cu închisoare cuprinsă între 3 şi 4 ani, primii ar putea beneficia de această suspendare în
timp ce aceştia din urmă nu, fiind nevoiţi să execute întotdeauna pedeapsa în penitenciar.

14
 În ceea ce priveşte termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării
pedepsei, acesta este cel stabilit de art.862 alin. 1 C.p., compus din durata pedepsei, la care se
adaugă un interval între 2 şi 5 ani, iar nu cel prev. de art.110 C.p., compus din durata pedepsei la
care se adaugă un interval între 6 luni şi 2 ani, deoarece acest text legal se referă strict la
suspendarea condiţionată a executării pedepsei, neputând fi extins prin analogie şi în privinţa
suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Prevederile art.1101 C.p. instituie obligaţii
suplimentare ce pot fi impuse minorului în vederea îndreptării lui, dar tot în cazul suspendării
condiţionate a executării pedepsei (textul legal menţionat începe aşa: „O dată cu suspendarea
condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate minorului în condiţiile art.110 C.p., instanţa
poate dispune…..”).
În cauză s-a declarat apel de către procuror cu privire la durata termenului de încercare a
suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a apreciat că dispunând în baza art.861 C.p. suspendarea sub supraveghere a executării
pedepselor de câte 2 ani şi 2 ani şi 6 luni închisoare aplicate inc. minori pe un termen de încercare
de 6 ani, calculat potrivit art.862 C.p., instanţa a pronunţat o hotărâre contrară legii.
Prin derogare de la regimul general, termenul de încercare în cazul suspendării sub
supraveghere a executării pedepsei aplicată minorului nu se calculează conform art. 862C.p., ci,
potrivit art.110 din acelaşi cod, adăugându-se la pedeapsa aplicată un interval de timp cuprins între
6 luni şi 2 ani.
Ca atare, termenul de încercare a suspendării sub supraveghere a executării pedepselor
aplicate nu putea depăşi 5 ani. În sensul de mai sus se invoca dec. nr.2522 din 14 aprilie 2005
pronunţată de Î.C.C.J., S. pen.
Este adevărat că instituţia suspendării condiţionate şi sub supraveghere a executării pedepsei
îşi are sediul în secţiunea a II-a şi III din capitolul intitulat „Individualizarea pedepselor”, în care
sunt prevăzute regulile generale care reglementează această materie. Derogând de la acestea, în
cuprinsul art.110 şi 1101 C.p. au fost concentrate un mănunchi de reguli speciale, care sunt
aplicabile numai infractorilor minori, acolo unde dispoziţiile generale nu făceau distincţii.
Ca atare, au un caracter complementar, specific acestei categorii de infractori. Pe de altă
parte, caracterul complementar al măsurii supravegherii minorului nu lipseşte de conţinut această
instituţie ca atare.

15
 Chiar dacă măsura este adiacentă suspendării condiţionate, capătă personalitate ca instrument
de individualizare a pedepsei, instanţa putând lua măsura suspendării executării pedepsei sub
supraveghere sau sub control ori de câte ori apreciază că minorul – faţă de caracteristicile sale
personale – n-ar putea să-şi exercite un autocontrol eficient.
Prin d.p. nr.230 din 16 octombrie 2006, pronunţată de T. Sibiu s-au admis apelurile
declarate de procuror şi inc. minori. Rejudecând, s-au înlăturat sporurile aplicate urmând ca inc.
minori să execute pedepse rezultante de câte 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendarea sub
supraveghere timp de 3 ani şi 6 luni (inc. M.S.A şi M.I.A) şi respectiv 3 ani (inc. minor R.A.V.),
ultimul în temeiul art.861 rap. la art.862 şi art.1101 rap la art.110 C.p.
Prin d. p. nr.184 din 19 decembrie 2006, pronunţată de C. A. Alba Iulia, s-a admis recursul
declarat de procuror, s-au casat sent. şi dec. pronunţată în apel sub aspectul modalităţii de
executare a pedepselor accesorii aplicate inc. Rejudecând, în baza art.71 alin.5 C.p., s-a dispus
suspendarea executării pedepselor accesorii si s-au mentinut celelalte dispozitii.
 Minorul între 14 şi 16 ani se prezumă că nu are discernământ, cauză care înlătură caracterul
penal al faptei. Prezumţia prevăzută de art.99 alin.2 C.p. poate fi răsturnată dacă printr-o expertiză
de specialitate se dovedeşte contrariul. Lipsa asistenţei juridice a inc. minor, obligatorie în tot
cursul procesului penal conform dispoziţiilor art. 171 alin.1 şi 2 C.p.p., atrage nulitatea absolută
prev. de art. 197 alin.2 din acelaşi cod.
Încălcarea dispoziţiilor legale prev. art.70 şi 73 C.p.p., privind declaraţiile înv. sau ale inc., în
sensul obligativităţii organului de urmărire penală de a-i aduce la cunoştinţă înv. sau inc. faptele
pentru care este cercetat şi de consemnare a celor declarate de acesta.
Prin Ordonanţa nr.2196/P/2006 a P.J. Petroşani s-a dispus restituirea cauzei la organul care a
efectuat urmărirea penală, în vederea completării şi refacerii urmăririi penale.
Astfel, s-a constatat că:
- înv. F.C. în vârstă de 15 ani şi 11 luni la data săvârşirii a două dintre faptele reţinute în sarcina sa,
nu avea stabilit discernământul, la data săvârşirii faptelor, printr-o expertiză de specialitate;
- în cauză au fost efectuate mai multe acte de cercetare şi urmărire penală fără a fi asigurată
asistenţa juridică, obligatorie, a înv.minor;
- nu i-au fost aduse la cunoştinţă înv. toate faptele pentru care este cercetat şi nu a fost audiat cu
privire la unele dintre acestea, iar consemnarea celor declarate a fost deficitară.

16
 Nerespectarea dispoziţiilor art.257 cu referire la art.250 şi urm. C.p.p. şi art.171 din acelaşi
cod, în sensul nesemnării procesului-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală de
către înv. minor şi apărătorul acestuia.
Textele legale invocate constituie veritabile garanţii ale drepturilor la apărare precum şi la un
proces echitabil, instituind obligaţia procurorului, în cazul urmăririi fără punerea în mişcare a
acţiunii penale, să îl cheme pe înv. şi să îi prezinte materialul de urmărire penală, iar în cazul în
care acesta este minor să îi asigure în mod obligatoriu asistenţa juridică.
Prin rechizitoriul nr.4704/P/2005 din 25.08.2005, P.J. Sect. 3 Bucureşti a dispus punerea în
mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inc. minori N.G. şi S.F.
pentru săvârşirea infr. prevăzute de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a,e şi alin.2 lit.b cu aplic. art.99
C.p. şi respectiv art.26 C.p. cu privire la al doilea inc.
În procesele-verbale de prezentare a urmăririi penale din 13.05.2005, nu s-a menţionat dosarul
de urmărire penală în care s-a efectuat prezentarea, fapta şi încadrarea juridică a acesteia, ele nu au
fost semnate de către avocat deşi prezenţa acestuia era obligatorie, iar ulterior, la datele 1 iunie şi
10 iunie 2005, au fost ataşate la dosar rapoartele de anchetă socială, fără a se proceda la
prezentarea din nou a materialului de urmărire penală.
Dacă în ceea ce priveşte forma procedurală a actului, sancţiunea prevăzută este nulitatea
relativă, dispoziţiile privitoare la asistarea inc. de către apărător sunt prevăzute sub sancţiunea
nulităţii absolute.
Prin s.p. nr.1381 din 29 septembrie 2005, pronunţată de J. Sect. 3 Bucureşti, în baza art.197
alin.2 rap. la art. 300 alin.2 C.p.p. s-a dispus restituirea cauzei la parchet pentru a se proceda
conform dispoziţiilor art.250 cu aplic. art.171 C.p.p. în vederea refacerii actului de sesizare.
Hotărârea a rămas definitivă prin d.p. nr.75/R din 13 ianuarie 2006, pronunţată de T.Bucureşti S.
a II-a, prin care s-a respins, ca nefondat recursul declarat de procuror.
Faţă de considerentele de mai sus, procurorul care a instrumentat cauza în faza de urmărire
penală, precum şi cel care a participat în cea de judecată, a procedat nelegal, recursul fiind greşit
declarat. În mod corect însă, în calea de atac exercitată, procurorul a invocat nelegalitatea hotărârii
de fond sub aspectul judecării cauzei în şedinţă publică, contrar dispoziţiilor art.485 alin.2 C.p.p.
precum şi în lipsa inc. minor, deşi prezenţa acestuia era obligatorie potrivit art.484 alin.1 din
acelaşi cod. Totodată, la dosar nu existau dovezi în sensul sustragerii de la judecată. Sub acest
ultim aspect sancţiunea este nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin.2 din C.p.p. Instanţa de

17
control, în considerentele hotărârii, deşi invocă motivele de recurs sus arătate, nu se pronunţă cu
privire la acestea şi soluţionează cauza tot în şedinţă publică.
 Încălcarea dispoziţiilor art.484 alin.2 C.p.p. în sensul că instanţa a soluţionat cauza fără
citarea reprezentanţilor legali ai minorilor parte vătămată şi inculpaţi, precum şi ai autorităţii
tutelare. Persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face plângere cu încuviinţarea
persoanelor prevăzute de legea civilă.
Prin s.p. nr.119 din 17 ianuarie 2006, pronunţată de J. Sectorului 2, s-a dispus, în baza art.11
pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.h C.p.p. încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a
părţii vătămate E. G. împotriva inc. M.M., M.C., T.M. şi M.B., pentru inf. prev. de art.213 C.p., ca
urmare a retragerii plângerii prealabile de către partea vătămată. Hotărârea a rămas definitivă
prin d.p. nr.541 din 27 februarie 2006, pronunţată de T. Bucureşti S. a II-a penală, prin care s-a
luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul M. B.
Întrucât atât partea vătămată cât şi inc. M.M. şi M.C. erau minori, conform art.484 alin.4
C.p.p., instanţa trebuia să introducă în cauză reprezentanţii legali ai acestora precum şi autoritatea
tutelară. Hotărârile pronunţate sunt nelegale sub aspectul învederat. În cauză se impunea declararea
recursului de către procuror. Totodată, se constată şi încălcarea dispoziţiilor art.222 alin.6 C.p.p. şi
art.131 alin.2 Codul penal.
Potrivit prev. art.222 alin.6 C.p. plângerea, ca modalitate de sesizare, o poate face o persoană cu
capacitate de exerciţiu restrânsă cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de legea civilă.
Conform art.9 din Dec. nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, actele juridice ale
minorului cu capacitate restrânsă se încheie cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau a tutorelui.
În conformitate cu prevederile art.8 alin.1 şi 9 alin.1 din acelaşi decret, capacitatea deplină de
exerciţiu începe de la data când persoana devine majoră (la împlinirea vârstei de optsprezece
ani).Minorul, care a împlinit vârsta de paisprezece ani, are capacitatea de exerciţiu restrânsă. În
temeiul art.131 alin.2 C.p., retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală. Potrivit
principiului simetriei actelor juridice, în lipsa unei dispoziţii legale exprese, cine poate face o
plângere o poate şi retrage.
Faţă de cele de mai sus, minorul între 14 şi 18 ani, având capacitate de exerciţiu restrânsă,
poate face şi respectiv retrage o plângere numai cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor. Cum, în
cauză minorul de 17 ani a formulat şi ulterior retras plângerea, fără încuviinţarea prealabilă

18
menţionată, hotărârea pronunţată, cu încălcarea dispoziţiilor legal invocate, este nelegală, fiind
lovită de nulitate.
În speţă se constată că instanţa nu a dat eficienţă dispoziţiilor art.131 alin.5 C.p. potrivit cărora
în cazul în care cel vătămat este o persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă, acţiunea penală se
pune în mişcare şi din oficiu. Pentru considerentele arătate se impunea declararea recursului de
către procuror.

 Încălcarea dispoziţiilor art.171 alin.1 şi 2 C.p.p. şi art.99 alin.2 C.p., prin lipsa de apărare a
inc. minor la unul din termenele de judecată şi a raportului de expertiză medico-legală psihiatrică
cu privire la inc. minor cu vârsta între 14 şi 16 ani.
Prin s.p. nr.2049 din 23 decembrie 2005, pronunţată de J. Gherla, s-a dispus, în temeiul
art.100 alin.1 şi art.103 C.p., aplic. măsurii educative a libertăţii supravegheate pe timp de 1 an
faţă de inc. minor B. B., pentru infr. prev. de art. 180 alin.2 cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a C.p. şi
art.180 alin. 1 din acelaşi cod, cu aplic. art.33 lit.a C. p. Prin d. p. nr.128/R din 1 martie 2006,
pronunţată de T. Cluj, S. pen., s-au admis recursurile inc., s-a casat hotărârea atacată şi s-a
dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În motivare se arată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lovită de nulitate pentru
următoarele considerente: nu s-a asigurat asistenţa juridică obligatorie inc. minor pentru unul
dintre termenele de judecată, cererea apărătorului prin care s-a solicitat amânarea cauzei întrucât
acesta nu se putea prezenta din motive obiective a fost trecută cu vederea. Mai mult decât atât, în
lipsa apărătorului, instanţa a procedat la audierea unui martor. Încălcarea dispoziţiilor art.171
C.p.p. atrage nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin.2 din acelaşi cod.
Al doilea aspect de nelegalitate reţinut îl constituie lipsa raportului de expertiză medico-legală
psihiatrică a inc. minor B.B., care la data comiterii faptei avea 15 ani, situaţie în care, conform
art.99 alin.2 C.p. răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ. 16
Soluţia pronunţată este imputabilă şi procurorului, care nu a invocat motivele de nelegalitate
constatate de instanţa de control judiciar, a formulat concluzii greşite la judecata în fond şi nu a
acţionat cu recurs.
 Potrivit art.485 alin.1 şi 2 C.p.p, şedinţa în care are loc judecarea infractorului minor nu
este publică, încălcare sancţionată cu nulitatea absolută prev. de art.197 alin.2 şi 3 din acelaşi cod.

19
Omisiunea instanţei de a dispune cu privire la modalitatea de executarea pedepsei închisorii
aplicată inc. minor.
În conformitate cu art. 357 alin.3 C.p.p. şi art. 71 alin.1 şi 2 C.p. pedeapsa accesorie a
interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C.p. se aplică de drept însoţind pedeapsa închisorii în tot
timpul executării ei, indiferent dacă inc. este minor sau major. Este de observat că pedepsele
accesorii, în fapt, se aplică inc. minor la data săvârşirii infr., devenit major în intervalul de timp
cuprins între momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi acela al terminării
executării pedepsei cu închisoarea.
Astfel, dacă a devenit major înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, el va
suferi interzicerea drepturilor menţionate de la data definitivării acestei hotărâri, iar dacă a devenit
major după această dată, el va suferi interzicerea aceloraşi drepturi de la data majoratului.
Neconcordanţă între expozitivul şi dispozitivul hotărârii pronunţate, în sensul omiterii din
dispozitiv a tentativei la infr. reţinută.
Conform art.191 alin.3 C.p.p., partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată
solidar cu inc. la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta şi la plata cheltuielilor
judiciare avansate de stat.
Prin s.p. nr.63 din 1 februarie 2006, pronunţată de J. Filiaşi, în baza art. 20 rap. la art.208-209
alin.1 lit. a, g, i, cu aplic art.99 şi 109 şi art.74 lit.c şi 76 lit.d C.p., s-a dispus condamnarea inc.
B.C. la 2 luni închisoare. În baza art. 101 rap. la art.104 şi 106 din C.p. s-a dispus internarea
inculpatului minor N.E. într-un centru de reeducare. În baza art.191 C.p.p. s-a dispus obligarea
inc. minori, în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate
de stat.
Prin d. p. nr.325 din 31 mai 2006, pronunţată de T. Dolj, s-a admis apelul declarat de procuror,
s-a desfiinţat hotărârea atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare.
Instanţa de control judiciar a constatat judecarea inculpaţilor minori, de către instanţa de fond, în
şedinţă publică, contrar dispoziţiilor art.485 alin.1 şi 2 C.p.p. ce prevăd caracterul nepublic al
acesteia, încălcare care atrage nulitatea absolută prev. de art.197 alin.2 şi 3 din acelaşi cod. Faţă de
inc. minor B.C., condamnat la 2 luni închisoare, aceeaşi instanţă a omis a dispune cu privire la
modalitatea de executare a pedepsei aplicate.
Alături de pedeapsa închisorii, de drept, trebuia aplicată inc. minor şi pedeapsa accesorie
prev.de art. 71 rap. la art. 64 lit.a-c C.p. Între expozitivul şi dispozitivul sentinţei există

20
neconcordanţă, în sensul omisiunii din dispozitiv a tentativei la infr. reţinută inc.minor N.E. În
mod greşit s-a dispus obligarea în solidar a inc. minori cu părţile responsabile civilmente, câtă
vreme inc. minori nu au fost obligaţi la repararea pagubei.
 Încălcarea dispoziţiilor art.6 şi 17 alin.(2) C.p.p potrivit cărora dreptul de apărare este
garantat înv. şi inc. în tot cursul procesului penal, asistenţa juridică fiind obligatorie când acesta
este minor.
Prin s.p. nr.68 din 30 ianuarie 2006, pronunţată de J. Câmpulung, constatând nulitatea
absolută a urmăririi penale în temeiul art.333 C.p.p (text în vigoare la data pronunţării) s-a
dispus restituirea dosarului nr.2901/2005 la P. J. Câmpulung.
Prin d. p. nr.21/R/MF din 25 mai 2006, pronunţată de T. Argeş, s-a respins recursul declarat
de procuror.
Instanţa a constatat că la data de 20.06.2005 s-a luat declaraţia minorului V.A.M, în calitate de
înv., de către organul de cercetare penală, doar în prezenţa reprezentantului legal şi fără asistarea
de către un apărător ales sau desemnat din oficiu.
În conformitate cu dispoziţiile art.171 alin.2 C.p.p, asistenţa juridică este obligatorie atunci
când înv. sau inc. este minor, iar potrivit alin.4 al aceluiaşi articol, în cazul în care asistenţa
juridică este obligatorie, dacă înv. sau inc. nu şi-au ales un apărător, se iau măsuri pentru
desemnarea unui apărător din oficiu.
Ca atare, organul de urmărire penală a încălcat atât dispoziţiile art.171 C.p.p cât şi cele ale
prevăzute de art.6 din acelaşi cod, acestea din urmă garantând dreptul la apărare al înv. sau inc. în
tot cursul procesului penal. Aspectele de nelegalitate constatate atrag nulitatea absolută a urmăririi
penale conform art.197 alin.2 C.p.p.

21
 Bibliografie

1. Boroi, Al., Nistoreanu , Gh., Drept procesual penal, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001;
2. Mrejeru, Th., Drept procesual penal, Ed. a IV-a, Pro Universitaria,Bucureşti, 2007;
3. Neagu, Ion, Tratat de drept procesual penal,Partea specială,Ed. Global Lex,
Bucureşti, 2008;
4. Codul penal. Codul de procedură penală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008;
5. OUG 60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală;
6. Legea 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală;
7. Legea 304/2004 privind organizarea judiciară.

Linkuri Internet

1. http://www.scj.ro
2. http://portal.just.ro

22