Sunteți pe pagina 1din 177

Cristian Matieşanu Deus

ULTIMUL CATHAR

Napoca Star

1

2

I. IN PERFECTIONEM QUAERERE

3

Patroana drumului de fum (+)

Din somnul celui fără de smerenie, din somnul celui trist, nepăsătoare te trezesc mereu aceleaşi voci de sclavi ce n-au cum să te ştie ca pe un rege cu ţară şi lucruri de preţ, făcând aur din duhoare de carne pentru marile burse de mărfuri prin grote de gheaţă albăstrie

şi deodată crahul te înghite, abia mai apuci să te întrebi disperat până unde te-ar fi putut duce Sfânta cu a ei nerăbdare, patroana drumului de fum, fie-i numele slăvit! în vreme ce făpturi extraterestre, fiinţe furibunde se întorc cu tine-n hohot la sânge şi grandoare.

omnia "diva" (+)

Semnele sunt neatinse Tu eşti Cel Mai Bun Bucură-te că nu s-a întâmplat nimic Inul Tău e Curat eşti la fel de Pur ca Ivoriul eşti Cel Mai Tare Slodun îmi spunea cea care ar fi putut să mă facă vinovat

de atâtea lucruri – şi să-mi bea într-adevăr din Sânge şi să mă scuipe în Faţă. Nu nu târfa babilonului farmecele ei nu erau întotdeauna deşarte cozile ei împletite deasupra capului ochii alungiţi spre tâmple pierzându-se-n ceaţă nu Mă puteau acuza atingându-i de lepădare de întuneric de neştiinţă şi moarte

4

Prieteni, (+)

Veţi strânge în braţe femei şi veţi bea vinuri flambate, animale cu privirea cuminte vă vor îngădui pe înserat nebunia, uitând mereu printre frumoase desfrânate să triumfaţi în sinea voastră de fapt cu adevărat

căci vă lipseşte un fel de răutate, un fel de fum venind din străfundurile pline de al metalelor ecou, asemeni celui zăbovind lunatic şi subţire pe un drum pe care a trecut prăpădul, ameninţând însă din nou.

în partea nevăzută a Lunii (+)

în partea nevăzută a Lunii vracii sunt nebuni trecându-mi palmele prin dreptul privirilor deşarte, au zis că sunt vindecat şi mi-au făcut deja cununi ca unui rege în exil, din paie uscate şi moarte.

La ce bun să le mai spun că Eu sunt dintre cei care cunosc oamenii-câine (dar nu şi zidul labirint), iar la mine venea seara nechemat din depărtare viţelul zăbălos cu gheare şi două inimi de argint?!

(Acutum vel Acuto?) (+)

ca să Cunoşti Nevăzutul trebuie să închizi Ochii Vegherii-tandra Pleoapă care se Ridică peste Rânjetul Câinelui Gri Gândurile care vor să-L afle sunt precum Salamandra Ard Alergând au miros de Zibetă şi scot Fum Vineţiu – nu ştii

niciodată dacă le îndeamnă orbirea sau Simţul Acela Mai Aprig Ca Un Plug cu care descoperă cadavre în Lună şi Trufe-n Asfaltul Albastru. Tăria în schimb nici Nu-l bagă în seamă de parcă a muri pe rug

e doar slăbiciune sau prihană sau mai puţin ca înaltul

Cave Ratio! (+)

Gândire de cavernă bolnavă nu de Mania Grandorii ci de gută tratând lumea ca pe propria ta rană din care mâine dimineaţă după un pavor vineţiu în loc de sânge în spută va curge doar o vomă de vin din altă viaţă

la ce bun atât dispreţ când mai Presus de îndoială

e însuşi Nevăzutul? De cine Mă tem dacă Scăparea vine

înaintea primejdiei? Fiinţa înaintea scârbei? La ce bun atâta sfială?

Mai Presus de ea nici cel care Doarme n-are nevoie de tine!

6

De Anima (+)

De suflet mă îndoiesc de la început anume ca de ultimul borfaş nu-i las pe mână nimic preţios prin după amiezi fără nume dacă îl apucă cheful ciudatul mă îngână

şi el – nu-l bat atunci decât când e cuminte când mă ascultă îl înham la car ca pe o vacă de Iubire îmi aduc întotdeauna aminte doar când Zăpezile îl fac pentru o vreme să tacă

Cea pe care o iubesc (+)

Pe cea pe care o iubesc mai mult ca pe mine

o pot pierde într-o clipă de parcă ar fi femeia Lui

o apăr cu pumnii dar o scap printre inelarele fine gata să devină un fel de pulbere verzui;

rozele strâng între cărnoase petale, mai bine ca mine pumnalul, miresme-n risipă, cei buni se bucură veşnic pe a Domnului cale, doar Eu iubesc ceva ce se poate pierde-ntr-o clipă.

Oratio (+)

Cum niciodată nu voi ajunge să le am pe Toate Păziţi-mi Perfecţilor Adunatele Comori Câinele Zăpada Oglinzile Curate şi Casa în paragină cu Ţiglele în Nori

Doar astfel visând la mai mult nu Voi deveni mai sărac şi nici Lumea Mea nu-şi va pierde Stăpânul nebun morile frâng oase niciodată nu tac Păziţi-le să nu se atingă de Osul Meu Bun!

Absolute panem (+)

Mănânc din pâinea Zeului muncindu-mă să-i cer cel mai simple lucruri. Nu printre tiparele lor grele nu în cauzalul ruşinii nu în filogenia de fier e locul potrivit al Neprihănirilor Mele!

Ca într-o rană acolo doar musca hoitară după legea batjocurii cântă, ouă depunând pe când chiar necercetate Ele n-au cum să moară în imponderal şi-n plutire de foame nicicând.

Cara, (+)

tu care Mă ţii de vorbă împrumutând de la Mine clare blânde şoapte (nevrotice spovedanii în fond):

Fără Veghere totul e desfrânare. Cuvintele pot întrona rege pe orice Vagabond.

Ştii tu unde s-au dus acele Vedenii Dubioase şi ce fac pe unde umblă fără frunze la brâu? Nimic nu-i Sfânt în neştiinţă! Drumurile aleargă prin cimitire de oase – radiografii indolente clătinându-se în vânt.

Coemeterium (+)

în paza visului Mi-am lăsat netrebnicia. Pe acolo nu umblu decât cu corăbiile pline de romantism, de otravă şi de peşte stricat – pe jumătate victimă, pe jumătate cu fum de Tămâie prin vine.

Hm! mai bine decât Veghea de primejdii mă scapă tocmai el cu rătăcirile lui temerare! Multe i-am tot lăsat în ascuns pe mal lângă apă pe jumătate tăcere, pe jumătate surdă neascultare.

In nomine Filii (+)

Spre Ea mă târăsc într-o rână, mă întind cu viclenie prudent precum Câinele spre pisica pufoasă mizez pe o aparentă nepăsare, pe o împăcată lenevie parcă întorcându-mă de la târfe într-o Dimineaţă Acasă.

însă nu oricine o poate atinge fără ca Ea să-l omoare trebuie să fii născut din Fecioară, trebuie să moşteneşti ochii ei de Culoarea Lunii; Verzui şi Trupul Subţire ca Rozmarinul şi să rabzi zădărnicia şi falsa prorocire şi minunea care nu se împlineşte niciodată în ţara nimănui.

Pe pământ (+)

Demonul îi însoţeşte pe Cei Puri pe pământ le cară bagajele grele pline de cristale, bucăţi din carnea lor muşcată de şerpi şi de spini sânt toate acele scârboşenii putrezind prin ganguri şi spitale.

Uneori ajung să plângă fluturi şi să invidieze un chihlimbar ori să urască chirurgia care i-a despărţit în existenţe efemere, însă împreună înseamnă doar acelaşi vis neghiob la răsplată şi şedere.

10

mortalem, (+)

nimic nu va trăi niciodată mai mult decât voi ieşind din mâinile voastre vă sunt fidele miraze nimeni nu e asemeni Perfecţilor toate redevin noroi

o veche boală le preschimbă în viitoare metastaze

vă stă în fire să tăiaţi copacii bătrâni ei se frâng înainte ca răgetul Lor să-i doboare pe aici vor trece drumuri pe acolo fi-vor fântâni şi toate durează cât vieţile voastre fugare

Et Profundum (+)

Asemeni Adâncului e Cel Trăind în Adâncuri e Uşor să-l Pricepi Cercetând Pelagica-i Umbră – e ca şi când ţi-ai întinde o Mână pe sub Pântecul Şalandei în Zbor

o Mână Membranată şi Aspră de Slugă Marină Căutând

Ceva prin care să Faci Noaptea mai Scurtă Trezindu-te ca să-ţi Hrăneşti Felina Fantastă cu alge în blană cu sânge pe burtă cu intestinele roşii transformate în pastă

Vincere Si Vis Vincere (+)

Colecţionez Esenţe. Extrag Imaculare chiar şi din Spaime de Fluturi ce n-au Zburat niciodată chiar şi din Uitări-Negre Zăpezi peste care Ninge când Dorm în Visul lor câteodată

voi însă dacă spre astfel de Comori îmi umblaţi pe Drumurile Mele pe sub Reci Felinare veţi Găsi doar Otrăvuri şi Cadavre şi Scuipaţi din Gura Sfinxului Simţind Reîncărnari Viitoare

Perfectum (+)

Umblu încătuşat ca să pricep Gândul-Celui-Cuminte studiez Circulaţia Mare a Sângelui Transportând ce nu ştia nici Servet (deşi se cunoştea cu mult înainte căci Aragonezul i-a păstrat Secretul într-un Vas Fumegând)

Tensiuni Gravitaţii Artere pline de Fluide şi Undeva pentru Adevărata Circulaţie spre Stelele Pustii o Pompă Ascunsă o Inimă în Creier de Ea visez să-mi leg Numele descoperind-o într-o Zi

Nihil Sine Deus (+)

Mai tine-ţi minte Zăpada de dincolo de uşa asta grea de dincolo de zidul casei de nebuni de dincolo de sârma ghimpată? Frigul sau teama îi făcuseră pe toţi să se ascundă de Ea şi să mănânce carne de om şi piele de cizmă după uşa asta mereu încuiată.

Fiinţe făţarnice! Lepre împuţind Văzduhul cu halena murdară a condamnării – de la cine aţi învăţat voi să nu mai fiţi Eterne ci deşarte? căci dacă Zeul n-ar umbla pe Aici niciodată ci doar prin Zăpada de Afară cine spre El nu s-ar duce Trecând chiar prin moarte!

Ut visio (electri) (+)

Cum nu există fiinţe pure nici gândurile nu sunt în sine însăşi decât eternă transformare schimbându-se mereu, trecând pe rând prin toate metamorfozele proscrise de clarele izvoare.

Da, gândurile pure sunt doar închipuiri de zboruri aiurând prin sumbre chihlimbare pe unde vezi adesea fluturii subţiri trecând încet ca umbra prin amurgurile clare.

13

Herbis Floribus (+)

Cu Smerenia n-aş putea să mă Laud niciodată Potrivită Tristeţii e Bucuria de Moarte Carivore Exaltări cresc din Brazda Mea Bogată nu Florile Ierbii trecătoare şi deşarte

în schimb mă Laud ca Unul care s-a Ridicat din Mormânt

zadarnic aş mai purta acum Coroane de Flori Etiolate în loc de Aripi – ce dacă nu umblu decât pe pământ

printre Iedere mirosind a Cadavre Deshumate?

Status Quo (+)

Lume Guvernată de întâmplări Salvatoare! Sfântă Stăpânire! Pentru Tine am Cusut cu Mâna Mea Ordine şi Jartiere şi-am Făcut Legi şi-am băgat la Răcoare nu doar nişte oameni ci Regnuri întregi Vinovate de Tot ce nu era

Decât determinare! Potolită de o Mândrie înţeleaptă

E Acum Grija Mea pentru Tine! Două Roşii Căţele

de care chiar şi Rechinii se Tem! în Adâncul Oceanul Pur Marele Străveziu mai Aşteaptă

doar O Picătură de Sânge din Rănile Mele!

14

(

)

(+)

Cine

vrea Totul, această enormă povară? cu un Bănuţ de aramă

poţi face să apară o femeie mirosind a carne şi a oase cu el poţi fi generos ca un nobil jucându-l în palmă la vamă

doar cât să-l vadă luntraşul printre luciri puturoase,

cine s-ar stinge de sete ca să nu-şi mai verse în Hacheldama urina ori, şi-ar da foc în plină stradă la miez de iarna viscolos pentru ca mâinile perverse să nu-i mai tremure noaptea defecând pe zăpadă?

Puella, (+)

tu care-mi cunoşti şi gândul şi iubirea şi-n tăcerea mea eşti veselă ca o mierlă într-un cadavru de gorun spune-mi, ce jalnică făptură poate trăi doar pentru ea? (Ştiam un Câine umblând numai după stăpânu-i nebun),

Zeul tău e un fir de nisip în vreme ce Eu alerg prin Marshland după slavă! Pe tine te caut! Păcat că mereu ca un făcut mă îmbarc pe aceeaşi Epavă

Zeule (+)

care m-ai hrănit şi m-ai crescut şi mi-ai dat de înţeles că aştepţi mereu de la mine plată pentru zilele pustii în care ai stat de veghe, iar eu

te-am răzbunat petrecând pe socoteala ta, fără tine totul devine mărunt iar din puţin nimeni nu-ţi dă nimic, cum o să-ţi vestesc aşa venirea şi răutatea ca un banal pelerin?

Gadiel, (+)

cine sunt Eu? Adierea aceea face totul! când vine, unghia vagabondului tresare pe tinicheaua uzată iar flăcările dansează; simţurile mele lasă-n urmă ruine, trupul meu absoarbe lumină; cine ştie când o să mai bată

sau cât de rece o să fie? Gadiel, în Ţara Oglinzilor aici e lumea mea de aici nu vreau să plec prea curând nu, nu te-am trădat niciodată, în lipsa Ta târăsc un craniu alb de-a lungul străzilor lătrând.

S. (+)

Târfă ce-ţi vinzi Trupul fără ca nimeni să te vadă şi care îţi iei partea de la Rea Desfrânare, sub treze lumini păzind o vicleană zăpadă pe când clopote-nspăimântă orice întinare,

lângă tine Netrebnicia surâde; între coapsele-ţi goale întunecosul se îmbracă în crin otrăvitor nicio fecioară nu-mplineşte Legea când din larvele tale se nasc păianjeni de penumbră cu femurul sclipitor.

(manubriis et ubera natibus) (+)

Pentru Cel-Cumpătat pentru Cel-cu-Stomacul-Pe-Jumătate-Plin prin-lume-umblând – mai-Subţire-ca-Sângele-prin-Inimă pentru Cel-care-şi-a-lăsat-averea-la-capătul-siluetei-desenate – de-Amiază-în-pulberi suflecându-şi-mânecile-ca-să-Bată-Flămând – cu-Toporul-Tâmplei-în-Poartă (căci-Trăieşte-Din-Pomeni-Cerşite-La-Nouă-Ashramuri-Uitate) –

grandiosul nu poate fi decât un rinocer însângerat care paşte – Capra cu şase picioare şi cu blană scumpă şi cu sâni uriaşi şi cu copite fără soţ şi cu plete lunecate din cer adesea-îi-şterge-umbra-pe-gleznele-murdare

17

în Aeaura Malarae (+)

Doar sufletele cred în calea de mijloc, în linişte şi împăcare, visează o zi sau o seară prin care să apuce să treacă într-un zbor închipuit, carbonifere insecte, spre o depărtare de ambră stacojie – de fapt vor doar să doarmă şi să zacă

de parcă n-ar şti că nu există nicio cale de mijloc – totul e clar sau scrum sau văpaie, nu e niciun mister;

poate doar în Aeaura Malarae

le e drumul pe care pornesc către Cer.

de Aici veşnic în zadar

Origene (+)

Cheltuiesc mult plătesc despăgubiri întârzii prin saloane un bob de mei pe zi mi-e hrană însă când e vorba de plăcere tu cât cheltuiai Origene locuind prin subterane şi cum puteai sărac fiind să renunţi la vreo avere?

Ai devenit mai cinstit astfel sau doar ai stat ani la rând precum un steag înfipt în beznă ca să nu consumi lumânări? Ninge peste sângele porcului, Demonul acum e flămând va trebui să-ţi pui la noapte gratii chiar şi la intrări.

Arjuna, (+)

sunt şi lucruri pe care nu le vei putea stăpâni niciodată lumini capcană cărora le dau roată doar cranii migratoare nemaifolosindu-ţi la nimic se vor întoarce toate dintr-odată împotriva ta ca să te muşte cu zeci de guri otrăvitoare

Orice e mai binevenit decât ele, buba neagră putrezirea lovirea rănii dacă sufletul tău a devenit prea nepăsător iar uneori poţi să-ţi afli chiar şi la Demon mântuirea bate-i la uşă şi prefă-te că eşti doar un biet călător.

Trafic (+)

Tristeţea e pentru cei ce se simt vinovaţi târfele de la mine cumpără Zăpadă cenuşa e mai scumpă însă cei scăpătaţi şi-o pot permite pe la colţuri de stradă

dar am şi ceva nou adus de departe ceva mult mai simplu la început nici nu doare provoacă fericire sau sete de moarte după cum îi simţi prin trup fiecare mişcare.

Prin pustiurile mele (+)

Credinciosule Eu prin pustiurile mele eşti ca un Câine care-şi roade propriul os nu te pot salva n-ai ce căuta printre stele vei moşteni ce-a mai rămas dintr-un orgoliu fabulos

şoapte împotriva furtunii şi metale oxidate te-am anternat ca să devii tăcere-ngrozitoare de-aş fi fost vânt ţi-aş fi pretins poate să culegi parfumuri semănând răzbunare

Ad Nix (+)

Pentru tine Zăpezile mele vor fi biete câmpuri cu var dintre oasele Fiarei sângerând ca o ultimă rană vor fi blesteme şi griuri îmi voi ucide Câinele cuminte şi bun dar nu te voi atinge nici măcar cu o pană.

Apoi voi muri căci dacă cuvântul e faptă şi sfârşitul e aproape din el se nasc melancolic măslinul şi muscatul şi tăcerea pe rând le vei gusta pe toate nimic n-o să-ţi scape şi-n gura ta la început toate fi-vor ca mierea.

Me Meis Meritis (+)

De Iubita mea nu m-aş putea sătura niciodată lângă O Mie de Ape fără Ea mi-aş râde de Sete mereu flămând mănânc doar când o simt îndestulată târând către Adâncuri terasele de plete

Am primit-o într-o Noapte ca pe o Pradă de Război (alungând Demonul Zăpezii plin de Sângele Meu gros) în aşteptarea Mea se culca pe jos lângă pat apoi se îmbrăca în In Curat neatins de chinoros

Aliquis, (+)

fără simţurile Mele agile eşti aproape nefiinţă cel mult doar un strigoi bântuind lunatic în amiază printre ruine, pipăind coaja umedelor scorburi, noaptea hoinar fără ca nimeni să te vadă, prieten cu vermine

devenind fosforescente numai când te cuprind furii adevărate de parcă ţărâna s-ar aprinde în faţa salamandrei fără vină, de ce nu mi-ai spus că-ţi place disperarea? Ele-n beznă-şi ţin legate sufletele care voiau în beznă să le ţină.

Volaverunt (+)

Mă întreb cum de-am putut uita de voluptatea drumurilor grele, (rodie stropită cu sulfuri crescând încet ca o tumoare de stradă), cum de-am putut crede că sufletul e doar ceva urcând încet spre stele ca un zepelin idiot scuipând pe Această inestimabilă zăpadă?

Eu Unul sunt tot aici nu mă dau pierdut prin slăvi, sunt doar un păcătos trăind din propria Lui neprihănire, în limpezimi privind ca-n ochii Câinelui Turbat, nu primesc pomeni pe la colţuri, din adâncul remuşcării scoţând albul vreunui os, nici nu rămân de ruşine cu nardul în plete crezându-mă vindecat.

Superbus (+)

tu cel cu suflet de vechi nobil roman călit prin campanii ducând poveri înadins care te speli doar pe mâini deşi ştii că e-n van să nu le laşi să se atingă de trupul tău neatins

de ce mă umileşti mi-a spus într-o zi şi lacrimile Ei de cărbune (pentru tot ce nu era campanie şi povară şi luptă) mi-au stârnit groaznice uri fără puterile mele Zeii tăi te vor pune de-a stânga lor; printre oameni; cele mai banale făpturi.

22

Q.E.D. (+)

Trupul meu sângerează sub grăsimea de urs cu care l-am uns peste răni în grabă ca pe un sfânt e o vreme numai bună pentru asta, e un nisip care s-a scurs din limpezi retorte, n-aş vrea să-l tot scutur zadarnic în vânt,

azi până unde merge sufletul va merge şi el va şti pe rând să privească zâmbind la sfinxul cu craniu, cu inima uşoară se va culca pe nuiele doar ca să-i simtă zăpezile arzând, căci un suflet e pur numai când se gândeşte să moară.

+Ultra (+)

Merg înainte pe cărări tot mai subţiri dimineaţa urc trepte pe tălpi cu nisip auriu trec înaintea Zeului ca berberul în faţa scumpei lui cămile printr-un nesfârşit pustiu

doar n-o să-l las să calce pe şerpi şi pe tătarcă fugind precum spartanul de tebaida-nvingătoare nici să muşte din madar şi din drum să se întoarcă mereu precum asinul în jurul fântânilor murdare

Milarepa, (+)

Laud Zeul care ne-a pus în Centrul unei Circumferinţe cu Mintea Neclintită în Noi înşine prejmuiţi de sihastre coriolice construcţii nu printre Brusturi ci printre Fiinţe nu printre cei Nepăsători de Zăpezi Cresc Gândurile Noastre

de când am Renunţat la Pături şi la Trupuri şi la Rudele pentru care sunt convins că-n Sinea Ta ai Plâns ca şi Mine Laud Zeul – Satisfăcut de Această Glorie – Lacom de însângerări Izbăvitoare ştiind că ReCunoscându-Ne nu va rămâne fără ceea ce I se Cuvine

Suflete, (+)

de ce te frămânţi? Eu ştiu foarte bine cum se umblă pe astfel de drumuri, pe aici nu trebuie să se afle de tine, nobilii dorm anume în paie şi-n scrumuri,

suntem în ţara sumbră a celor care îţi dau Iluzia Greşelii, iar tu nu poţi nici măcar să taci ca mierla sub privirea acvilei ţipătoare, necum să cânţi la noapte prin arbori ce dispar!

24

Ego Quod Ego (+)

Caut Sfinţenia cu Teamă ca nu cumva să tăgăduiesc prin vreo Faptă că-i Cunosc pe Zei îmi Cânt Furia Deschid o Uşă Ferecată şi Grea mă Smulg dintre Scârbe Mă Răscumpăr dintre cei

ce nu mai Cred decât în moarte din Sângele Meu a şi băut deja Târfa cu Pruncul ei Lepădat nu l-a lepădat degeaba din sângele lui va bea mereu Cel care nu mai este când va fi însetat

Abyssos, (+)

trăieşti în preajma Sacrului dar ai rămas un păcătos sub arcadele tale chiar şi Nălucile sunt grele au degete concrete şi muşchi pe orice os tăiate le sunt aripile dintr-o putredă piele

Tu eşti Sfârşitul Tuturor Lucrurilor Bătrân Celacant! Te şi văd fugind de Fulgere spre Oarba Ta Cavernă cu un Ţipăt Encefalic vei dispare în Neant pe când Eu voi căpăta Cunoaşterea Eternă

Misiunea (+)

Suflete, e mai bine (chiar dacă aproape te frâng în pumn ţinându-te ca pe o mierlă speriată) să stai la căldură, să mă laşi să te strâng de pe drumuri ca-ntr-un cleşte în mâna încordată,

căci singur, fără mine, al demonului eşti chiar dacă cerul te veghează, vei pierde bătălia, fără mine e mai tare, căci mie-mi dau puteri nefireşti paranoia drumului de fum, misiunea, nebunia.

Aja, (+)

ai învins sau ai Murit? Atunci de ce Iazurile zboară Aprinse cu Demoni cu tot în jurul tâmplei Tale mătăsoase? De ce Sfingidele smulg acum cutezătoare şi neînvinse albelor schelete craniile roase?

Să ne trezim! Lupoaica e mai tare decât Acest Vin Neterminat. Ne dau târcoale Drumuri mult mai complicate. Cum ne sunt Sufletele Aja vom fi întotdeauna; un Djin le-a blestemat să fie Arse şi apoi Stinse; sau să-şi Rupă Lanţurile Toate.

Endura (+)

Stelele îl hrănesc pe cel asemeni albastrelor cristale, nu apele, nu spicul, nu ciorchinii mari şi grei, ploaia în van ar vrea să-l stingă, vântul în van îi iese în cale, din a lui văpaie încercând să scoată palide scântei,

chiar de-ar muri de foame tot n-ar putea spune că a flămânzit vreodată în viaţa lui senină, chiar una cu pământul, când soarele apune, prin pulberi l-ai găsi sclipind ca o lumină.

Bunăvestire (+)

(iar plânge Nebunul lovindu-şi tâmplele murdare încercând să le lingă cu limba în rut) de la botul Dracului de la brun de la rea desfrânare Aici unde nimic nu poate fi cumpărat sau vândut

v-am adus ca Berberul din umbros adăpost (de Azi foamea lumii e doar o umbră scelerată) Netrebnicii şi Târfele şi Boii au fost martori la a Mea Zăpadă Fermecată.

Nelinişti (+)

Nelinişti care ştiu în locul acestor câmpuri cenuşii să vadă străluciri ca printr-o lunetă fermecată, umbra dragonului în ape tulburător de străvezii şi cristale sclipitoare într-o cavernă-ntunecată,

în vreme ce voi vă adunaţi ca nişte sclavi prin preajma plăcerii ciorchini, iar când ele dispar (de la scârbă nevoite să-mprumute cai bolnavi) chiar şi comorile voastre strălucesc în zadar.

în lamentările mele (+)

în lamentările mele (ce deopotrivă sunt şi rugi) îi fac curte unei blonde cu gesturi nordice şi prude în fond o iapă fără hăţuri pe care fantasticele-mi slugi nu cu jaruri ci cu bice abia o ţin când mă aude.

Te iubesc îi zic Eu pătimaş. Ea se grăbeşte să-mi spună "de carne şi de oase şi chiar de umbra lor în van te-ai lepădat – dacă nu ştii să mă păstrezi vei ajunge văgăună cu fumuri la intrare şi cu miros de şobolan."

Triada (+)

Eu sunt de vină, te-am ţinut treaz cu leacurile Lui, folosirea lor în orice fel încalcă grav Pricipium Nix, nu-i de mirare că sunt ierni cu fulgi roşii şi verzui iar viermi din albe cuiburi ne vestesc orele la fix

dar oare munca fără plată nu-i tot ca mersul prin noroi? Vinul şi Arganul au nevoie de răbdare, Sanctorum Communio, un mic Sacrificum şi apoi oricum, când dormi, nu pari decât o Târfă oarecare.

Mărturisire (+)

N-am dus-o prea bine toţi anii ăştia, puteam să nu fiu niciodată flămând însă fără viziunea pâinii întinsă pe pâine preferam să rabd înfometat (uneori trecea o întreagă noapte polară până când să ajung să muşc dintr-un ciolan afumat).

Am avut pălării elegante (şi pantofi!) şi un rând de haine scumpe însă până iarna târziu umblam dezbrăcat Viermii se lăfăiau în patul meu căci Eu nevisând vise dormeam într-o colivie ca un albatros cocoşat.

29

Maestre, (+)

nu mă simt nedreptăţit, sunt atâtea fapte pentru care pot fi găsit chiar azi vinovat, n-am uitat de ruşine şi deci, nici de milă, aşa că îmi voi cere iertare pentru sângele Lui şi pentru Scufiţa Roşie şi pentru Tine,

oricărui lucru atins în grabă, prin exerciţiu, de mâinile Tale fie că-i roză sau spin ori bici sau giurgiuvea, numai Lasă-l să treacă! Nu spune nimic! Taci printre cristale, tăcerile Tale oricum sunt tot din vina mea.

Nimic paranormal (+)

Sunt fiinţe la care nu poţi ajunge decât nemijlocit focuri ce nu pot fi stinse pe care le prefaci în făină de oase nu există drumuri până la ele şi totuşi le prinzi din urmă ostenit în spaţiul curbat parcă de gravitaţii misterioase.

Nimic paranormal în faptul că-ţi ştiu gândurile deşi tu vezi că nu-i decât sângele unor absconse renunţări desuete noaptea însă când ai febră chiar dacă nu mă crezi capul iepei albe o să-ţi apară prin perete.

Fabulă (+)

Mă uit în oglindă şi văd deprimat de spectrul morţii printre călugări cu spadă un hipopotam de mine îndopat o vară-ntreagă cu nămeţi de zăpadă.

Ce folos îmi spun dacă spre zăpezile lui se lasă dus de aceeaşi dorinţă oarecare plec ca să mă-nchin puroiului verzui unde iernile sunt ninse cu degete murdare.

Zeule, (+)

Zeule, m-ai adus până aici ca pe o vită, din lovitură în lovitură, sau ca pe un râu care calcă urlând peste înfrânta lui piatră, cu bucuroasă mândrie îndurate toate căci dincolo de zgură ştiam că eşti tu precum un abur de pâine proaspătă în vatră,

însă acum, pe marginea prăpastiei mă întreb, vei scoate oare, în calea orbirilor mele, molatice punţi sub o talpă lunecând, sau o să-mi dai lapte şi miere şi struguri cu care să-mi amăgesc bucuria ca pe o foame de rând?

Orbi et urbi (+)

Printre voi Zeul meu nu mă vrea niciodată smerit lepădat de Cinstita-mi furie; doar mila mi-aţi speriat-o; şi aşa destul de fricoasă. Câinele îl iartă pe stăpânul Netrebnic care l-a lovit Oamenii l-ar ucide şi apoi ar bea sânge din fântâna lui leproasă.

Caut răspunsuri sau poveri? (Cât de bine cunosc neclintirea şarpelui îngheţata lui stupoare!) îmi arde buza ca fierul când vreau să vă spun "Eu sunt furtuna aceea care vrea să răstoarne Adâncul gălbui ca sângele Târfei Bolnave legănând în loc de-un copil în braţe fecale! (Nu mai are cu ce să-l Acopere!) însă de ce dacă însuşi Trupul meu miroase a rufă curată neatinsă de carne!

Ut visio (+)

Ceea ce vreau într-adevăr nici nu mai ştiu cum arată, ceea ce-mi doresc cu adevărat a fost cândva doar al meu, prin conul de lumină trec umbre, prin umbră-ntunecată în mantii se-nveşmântă până şi ultimul lacheu.

Unde sunteţi cohorte de semne secrete, precise îndemnuri, porunci unicat, ambrozii scuipate, Fiinţe cu muşchi mestecaţi de răcoare? Sunt Două Lumi ca două camere în camera mea, scăpărând lângă pat pe întuneric coliere din zgârciuri sclipitoare!

32

II. DE ANIMA

33

Zeul (+)

Cel ce îmi vorbeşte în vis, cel care mă ştie fără ca eu să-l fi văzut vreodată şi se gândeşte la toate pe plaja lui pustie sub ferigă de aramă, în pleavă oxidată,

e Zeul meu de noapte cu aripi fluturând, umbră ce trece prin dreptul ferestrelor verzui bucurându-mă cu şoapte sau întristându-mă când o plânge pe cea moartă în hohotele lui.

Oglinzile (+)

O, zadarnice oglinzi în rame de argint irosite ape limpezi care naiv ne arătaţi chipurile mândre printre umbrele ce mint că ne admiră îndelung ca pe aştri îndepărtaţi,

prea puţin ne sunteţi de-a lungul vremii de folos, turpitudinea, scuipatul, mai lesne ne remarcă adevărata înfăţişare, smulgându-ne nervos din ridicolul emfatic al unui stadiu de libarcă.

Cei ce iubesc oglinzile (+)

Cei ce iubesc oglinzile n-au cum să nu urască, şoaptele lor sunt ca un fel de furtună fosilă, maniacale clarităţi le-au pus pe chip o altă mască fără pensule şi fard, etalând în rama inutilă

doar cerul alb şi Luna, nu veni cu vinuri şi femei, otravă li-i se pare orice străină mângâiere, chiar voalul îi răneşte când n-au prieteni din acei ce ştiu să le ghicească adâncile mistere.

Sufletul (+)

Sufletul e ca o mierlă, o pasăre cântătoare ce n-ar putea duce în zbor nici măcar un fluture de azur, nici măcar o perlă, cum nici adierea n-ar putea smulge din rădăcini un sicomor.

De aceea ca şi ea e gol pe dinăuntru, doar vânt are în ţeastă şi văzduh albastru în oase, orice povară îl răzbeşte, lăsându-şi gazda pe pământ printre bagaje să-i azvârle chiar şi aripile pufoase.

Popas (+)

Lasă orice trudă, uită cărarea sclipitoare, întinde-te acum căci nepăsarea te primeşte cu braţele deschise – e ca în zi de sărbătoare, când Fascinaria se întoarce în lumea de poveste.

Un vierme e sufletul dacă acum când ostenit te culci în mormântul cu şoapte se abate pe aici – printre brazde de fum alungat va fi din umbră cu fructe mari şi coapte.

Umbre de noapte (+)

Umbre de noapte prin sperioase unghere trecând somnambule de ziduri cu stele strivite doar pentru ca să-şi râdă de orice veghere şi chiar şi de fluturi ce ştiu peste ape cumplite,

împlinind şi destine nu doar reci metamorfoze, să plutească înapoi, fugare călăuze, cum numai sufletele trec printre electricele roze ostenind fără să zboare cu aripi de meduze.

Prezicere (+)

Prietene, care te tot întrebi ce te-ar putea opri din drumul tău nestrăbătut, lăsându-te flămând, ce întâmplare calmă sau ce boală într-o zi

te vor întrece-n goană ca gândul alergând,

ţie îţi prezic că niciuna nu va fi în stare

să-ţi clintească un singur fir de păr din plete,

la drum de seară nu văd decât un fel vindecare,

ea-n curând o să te umple de puroi şi de regrete.

Voci (+)

Sunt voci în somn pe care le auzi cum răzbat ca apa prin caverne, la început sălcie şi murdară, de parcă n-ai avea în tine intestine şi ficat

ci puţuri şi sifoane ca o geodă cuaternară.

Tulburătoare limnocrene, de la ele aştepţi în tăcere un singur cuvânt numind ceva acolo unde nu-i nimic şi ca într-o singură, neobişnuită, maximă cădere, negăsindu-l laşi în urmă grămezi de cuarţ şi borangic.

Eu (+)

Dorinţe fără rost aş vrea să pricepeţi că Eu cunosc furii adevărate, nu dintre cele care asociindu-se cu voi, vă seamănă din greu,

ci dintre cele ca otrava mereu gata să omoare.

Eu am colţi care presimt şi o rană ce pe rând tresare şi sclipeşte când vă visez întotdeauna, mă seacă la nervi doar să vă văd încercând mai înainte chiar să-mi devastaţi văgăuna.

Cu ochii deschişi (+)

Cu ochii deschişi vedeam o boltă de cărbune şi sălciile care îşi făcuseră nătânge pentru pantofii cu toc, machiaje nebune dintr-o jumătate de picătură de sânge.

Totul părea absurd parcă luasem un drog

în noaptea aceea am auzit zgomote ciudate

(şi-am găsit o ţigară aprinsă-n gura unui hoit de inorog)

însă la mine n-a ajuns decât cealaltă jumătate.

într-o zi

(+)

într-o zi sufletul meu şi-a cerut încântător azil la capătul lumii printre ciudate creaturi, tot cu şoapte şi ele l-au amăgit dintr-un nor fosforescent ca o ferigă plutind peste păduri

iar eu i-am spus să nu se ducă şi l-am lăsat să plece, dacă ar fi vrut să se întoarcă n-ar fi găsit pe nimeni pe cărare, acum e liber, îmi ziceam, e fericit, acum petrece cu prieteni ca şi el, prin văzduh, în depărtare,

lângă mine ar fi stat mereu ca lângă un crin otrăvit în fiecare noapte până târziu de veghe întruna, sub stele etiolate privindu-mă îngrozit cum devin încet, încet, mai rău ca mătrăguna.

Demult nu a mai căutat să mă vadă, singur printre aracii pe care viile şoptesc, poate încă e acolo până la brâu prin zăpadă culegând miere din stupi de un albastru nefiresc

ori poate şi-a găsit alte locuri solitare, (doar astfel de locuri îi erau lui pe plac), plaje gălbui, limburi pe care sclipitoare cresc doar cristale şi unde chiar adierile tac,

dar şi cu umbre printre care să se ascundă şi să-şi plângă luminile ce pier în zori, cele furate de la duhuri, aur preschimbat în pulberi strălucind chiar lângă fumul care urcă nepăsător către văzduhuri.

Glasul sângelui (+)

Ce legătură ciudată, prietene, priveşte acest şarpe suplu întinzându-se la soare, cu roza sau glicina o chakră îl uneşte făcându-i semne roşii pe tâmpla otrăvitoare.

E

legătura dintre atrocitate şi frumos,

e

ruda ta, prietene, chiar dacă pare aşa distantă

şi numai tu ştii să-i ghiceşti acel gând neputincios

în care să-ţi transferi febrilitatea mutilantă.

în beznă (+)

Unde să fie sufletul meu dacă nu acolo unde se dau lupte grele pentru orice grăunte de aur şi se curmă vieţi şi aripi muribunde tresar sub rânjete de vulturi pe lâncedul coclaur,

pe când sângele se scurge din gâtlejuri stacojii , vânate lin de lamele flămânde şi nedrepte, unde să fie sufletul meu în fiecare zi dacă nu departe de toate tăcerile înţelepte

Prietene (+)

ce umbli numai printre spirite şi care ştii că ţărâna e o fiinţă făcută din pene lipite cu ceară o mierlă albită rafinând din amare otrăvuri secrete impurul alene

cum de nu vezi ca femeia altfel se face zadarnic amesteci cristale cu ceară din stupul gândirii în care mercurul se coace. Sufletul ei moare odată cu trupul.

Prietene, (+)

azi noapte am prins o ninsoare ciudată, la capătul lumii nu sunt decât uriaşe zăbrele, drumul e presărat cu sticlă pisată, fiecare oraş prin care trecem te apropie de ele.

Pe-acasă vântul şi-a făcut de lucru şi cântă cu Nebuna iar când tac simţi fiori de groază dintr-odată, îmi spunea El în vreme ce Eu ştergeam urmele întruna ca să nu-şi mai afle drumul înapoi niciodată.

în vis (+)

Umbre ciudate pe ziduri murdare la ele în vis găseşti înţelesuri aparte faci legături între lucruri spre care priveai umil şi stingher de departe;

doar Eu în visul lor visez să mă trezesc ca nu cumva să le dau a somnului boală însă mereu nu fac decât să stârnesc între răni şi tifoane întreaga lor viermuială.

Ciurul Zânelor (+)

Morile, văzduhul (strugurii şi vântul) sunt ca şi mine, Fiinţe bizare şi ele colindă întruna pământul fără să calce pe nicio cărare.

Evident nu fac decât lucruri inutile le duc orbilor prin peşteri lumină iar în loc de turle subţiri şi subtile le cer drept plată puţină rugină.

Dialog (+)

Nu-mi aminti de pulberi, întreabă-mă de drumuri le-am dat adesea nume de fluturi în amurg ori de castelul meu hrănindu-se cu scrumuri sau de saloanele prin care vinurile curg

N-ai decât hârburi şi bube! a râs ea din depărtare stârnind stoluri mari de păsări disperate iar râsul ei suna ca biciul peste a cărnii renunţare când Demonul se joacă prin cercuri colorate

Ele (+)

Aştept ca o pradă o stea de alpaca rotindu-se prin şanţuri cu apă sfinţită sângele, durerea şi chiar moartea cuiva sub negre lumânări la oră stabilită

cine sunt Eu să hotărăsc în locul Lor? din gură mi-ar ieşi duhoare de fântână la mine doarme încă un ultim cerşetor pe când Ele meşteresc la ceva ce-o să rămână!

Păstrătorul focului sacru (+)

Să stai de veghe, să nu te pierzi, asta e iubirea adevărată, să străluceşti de la început în tăcuta cavernă, printre umbre să mergi călăuzit cu inima împăcată ca apa prin adâncuri, de curgerea eternă,

să nu-ţi pierzi nicio clipă lumina, să fii mereu adăpost al scânteii, o, suflet de iască, restu-i risipă de pietre prin spini pe un drum fără rost.

Fără mine (+)

Fără mine nu e frumuseţe e doar un pustiu prin care trece o stea lăsând în urmă fecale turmele gândacii orologiul cenuşiu pe mine mă aşteaptă să aflu în ele cristale

Eu sunt omul potrivit vorbesc arcadiana ştiu glume port cruci n-am fost trist niciodată şi apoi cunosc deşertul voi da deoparte buruiana ca să-ţi arăt la urmă Fiara din nou decapitată

Bucuria (+)

Vrei să-ţi împarţi bucuria, suflet de borangic? firavule, îţi vor cere partea cea mare şi nu vei mai rămâne până la urmă cu nimic, vei predica prostii despre o înţeleaptă lepădare

si vei muri sărac, mai bine priveşte-ţi comoara cu inima uscată ca şi când ai locui pe un ţărm plin numai de pulberi oxidate, iar apoi de ce nu, ai putea să-i fi oglinda în care câteodată să-şi vadă bine strălucirea printre atâtea umbre întunecate.

Drumuri (+)

Suflete sunt drumurile toate răsucite prin spini muşcând în tăcere din pietre scuipate de şerpi lângă vântul flămând

doar puţine ajung la cer lăsându-ne pe toţi în urmă deodată ele însă nu mai au niciun mister decât privite prin sticlă afumată.

Omule, (+)

unde ţi-e Bucuria, sub osteotom toate par cenuşii sau gălbui; nu se schimbă nimic şi totuşi fără Ea nu însemni nici măcar cât un şoarece polar înveşmântat în borangic

mai bine întinde-te şi visează ninsori, într-un război fără Ea ai numai duşmani, şi pielea de culoarea vechilor scrisori Câinele e vesel doar când ucide şobolani.

Ascuns printre cenuşi, (+)

Ascuns printre cenuşi, aşa e sufletul meu, pe acolo cine să-l găsească, moartea nu vânează ciuturi ce în adieri mereu îşi scutură de noapte umbrele de iască,

nici gheare de mierle, nici făpturi fără nume de pe carstice bolţi căzute printre stele, rareori se arată singur privirilor anume, precum un cerc de fum deasupra drumurilor grele.

Prietene suflet, (+)

prea (

multă milă pentru tine şi prea puţină modestie C.M.)

Prietene suflet, un strop de modestie adevărată ascund toţi marii nebuni, eşti în centrul unei sfere nu mai e nevoie pe ocolite, pe potecă-ntunecată, rătăcind printre delicii, răbdând totul în tăcere,

să alergi ca să ajungi aici unde deja eşti stăpân, la ce bun să te tot plângi că cel ce cântăreşte aurul tău secret, e orb şi neputincios şi bătrân sau, la fel de beat ca şi tine, de haruri, fireşte?

Pe Strada Fluturilor

Pe Strada Fluturilor ar trebui să locuiască de acum încolo sufletul meu, bolnavul pe care destul l-am tot purtat cu mine, când ca pe un mustang ce vrea pască, când ca pe un craniu de zahăr în spinare,

acolo, în casa aceea cu geamuri luminate de raze verzi e cred eu, veşnic locul lui, aici sunt doar cenuşi de vânturi şi pulberi blestemate din care cerul abia te lasă să-ţi scoţi mugurii gălbui.

Ecou şi oglindire (+)

Fum urcând spre cerul prevestind furtuni oglindite-n ape liniştite, împrumutându-le pustiul, sau poate începându-şi deja dansul albatroşilor nebuni prin largurile mării, unde luminile cu griul

se împletesc la nesfârşit, ăsta e sufletul meu, aici printre putredele scoici e doar ecou şi oglindire furtunilor din larg, departe rămânând mereu, de tot ce lesne i-ar înfrânge aeriana alcătuire.

Păstorul (+)

Sufletul meu îşi plimbă turmele prin noapte, spre Lună poate, căci au coarnele înroşite, muiate în ocru şi totuşi, sterpe, fără lapte, îşi trec tăcute umbra prin hăţişuri ruginite.

Da, îl simt obosit şi flămând, însă ce şi-ar putea dori mai mult decât gheaţa cu care îl hrănesc grijuliu ca pe copilul crescând, câte zile mai am, câte zile mai are.

Prietene, (+)

(unui suflet pierdut)

Prietene, după ce că nu ştii sau poate nu eşti în stare să veghezi, nici măcar în somn n-ai urechi şi nici ochi, nici degete curate pentru sufletul ce plânge în trupul tău bizar,

aşa că de unde să cunoşti tu, bucuriile nopţii când eşti ca un fluture prins sub un negru abajur, un fluture ce va muri încet lângă luminile visând depărtări întunecate pline de răcoare şi de azur.

Aur furat (+)

Prietene suflet, credeai că poţi din lumea umbrelor să aduci tot aurul furat, şi chiar de la şiretele duhuri să îţi scoţi paguba vegherii, la ceas de noapte întunecat,

sărmane, mai rele ca uitarea, ele vor veni

pe lângă tine doar să-şi râdă de planurile tale

apoi târziu, în zorii aurii,

se vor întoarce cu comoara printre umbre şi cristale.

în mina sufletelor (+)

Cobor în mina sufletelor căutându-i

pe

cei morţi printre brusturi de cristal,

mi

s-a spus că-i voi găsi pe ţărmul nimănui

pe

unde trec ţipari albaştri şi urlă capete de cal.

Acolo sunt zăcând fără puteri lângă fluturele care îi află gânditor, însă ce folos dacă doar umbre şi tăceri din ei au mai rămas pentru funebrul migrator.

Suflete cu cochilii (+)

Suflete cu cochilii, stând mereu ascunse, cu trupul alb ca larva, ferit de vânturi şi de ploi, ştiindu-şi numai setea de adâncuri nepătrunse şi foamea cufundându-le în pulberi şi-n noroi,

însă habar neavând de colţi sau de gheare, astfel încât pentru ele întotdeauna, orice umbră e chiar moartea-ngrozitoare care vine să le ceară pentru cochilie arvuna.

Suflete străine (+)

Suflete străine chiar acum când mă pregăteam să fiu singur, se ivesc pe trotuar, s-au îmbrăcat frumos şi pe rând vor să bea cu mine din acelaşi pahar.

Au venit să-mi aducă sau să îşi afle în noapte, rătăcirea şi scrumul, ori poate sensul, izbăvirea, au venit să mă dezlege rostind ciudate şoapte, sau ca să-mi spună că pe drum mi-au pierdut nemurirea?

Suflete oarbe (+)

Ce-mi pasă mie de voi, suflete oarbe care râdeţi sau plângeţi, pe lângă mine trecând după cum vă îndeamnă iubirile, când amare, când dulci ca văpaia lăsând în urmă doar scrum,

n-am eu, capriciile mele? sumbre irizări ce în lumină repede se sting printre florile de zi, însă regale radiază când din negre depărtări adieri vrăjite vin chiar în clipele pustii?

Anima Empiricus (+)

Umblu prin locuri sfinte, arcada îmi vorbeşte, în cercul de sarsen intru poleit de lumină – lucrurile sfârşesc însă tot în coadă de peşte visele exaltate, în câţiva stropi de urină,

(precum o dată în copilărie când adormisem şi nebunii, în vasul cu apă călduţă mi-au cufundat mâna dreaptă) – încep să mă tem că acasă voi găsi un înger defecând ghemuit chiar pe propriul meu pat.

Mai presus de Zei, (+)

Mai presus de Zei, mai preţioasă ca norocul, creangă fermecată găsind mereu comori, mai înaltă ca amiaza, mai adâncă decât focul cu taina lui ştiută doar de lăcuste şi de nori,

e arta vechilor maeştri care te învaţă cum, din lucruri simple, după un straniu arhetip, să faci oglinzi strălucitoare, pulbere şi fum oglindind parcă mereu al gândurilor chip.

Prietene suflet, (+)

Prietene suflet, eşti precum vrăjitorul, lângă tine totul se preschimbă în aur, nicio adiere nu îndrăzneşte să suspine pentru frunzele castanilor transformate în tezaur.

După ce pleci totul redevine nisip, din mese nu mai curg dulci vinuri vineţii, doar promisiunile rămân, în chip de martore la ale tale neputincioase fantezii.

Oglinda mea (+)

Staţi departe de el, le spune oglinda mereu prietenilor mei care-i zâmbesc cu stânjeneală, în fiecare zi mă încearcă şi mă chinuie din greu îmbr