Sunteți pe pagina 1din 6

Metode şi procedee tehnologice – laborator – Tema 2

UNIVERSITATEA din CRAIOVA FACULTATEA de ELECTROTEHNICĂ

Disciplina: Metode şi Procedee Tehnologice

Lucrări de laborator

TEMA nr.2

Sudarea cu arc electric sub strat de flux şi în atmosferă de gaz protector

1. Probleme generale ale procesului tehnologic de sudare

Problema îmbinării diverselor subansambluri ocupă o poziţie privilegiată în procesul realizării diverselor produse. Atunci când materialele care se îmbină reprezintă şi căi de curent, cerinţele devin deosebite şi aceste îmbinări se numesc „contacte electrice”. Îmbinările pot fi:

demontabile sau nedemontabile fixe sau mobile. Sudarea este procedeul prin care se îmbină nedemontabil doua piese de aceeaşi compoziţie chimica, prin aducerea straturilor marginale ale uneia din piese in sfera de atracţie a atomilor marginali ai celeilalte, cu sau fără adaos de material si in anumite condiţii de presiune si temperatura. Daca îmbinarea este omogena (metalul de adaos este de aceeaşi natura cu cel de baza) procedeul se numeşte sudare, iar daca îmbinarea este eterogena (materialul de adaos este de natura diferita fata de cel de baza) atunci procedeul se numeşte lipire. Aplicarea procedeului de sudare prezintă o serie de avantaje:

realizarea unor construcţii etanşe, economice uşoare; permite simplificarea procesului tehnologic; se poate aplica unei game largi de materiale; oferă posibilitatea automatizării.

2. Clasificarea procedeelor de sudare

Procedeele de sudarea se pot clasifica în două mari categorii:

sudare prin topire sudare prin presiune La sudarea prin topire, marginile pieselor de îmbinat sunt aduse in stare topita, iar după solidificare se formează sudura. La sudarea prin presiune, marginile de

îmbinat, încălzite local sau nu, sunt presate una contra celeilalte până la obţinerea îmbinării necesare. Modalitatea în care se realizează încălzirea stă la baza altei clasificări în domeniul îmbinărilor sudate. Astfel se poate realiza o clasificare după sursa de energie utilizată:

sudarea cu energie termochimică

o

sudarea cu flacără de gaze

o

sudarea cu termit

sudarea cu energie electrotermică

Sudarea cu arc electric sub strat de flux şi în atmosferă de gaz protector

o

sudarea cu arc electric (acoperit sau descoperit)

o

sudarea prin presiune

o

sudarea prin inducţie

o

sudarea electrică în baie de zgură

o

sudarea dielectrică

o

sudarea în vid cu fascicul de electroni

o sudarea cu plasmă sudarea cu energie mecanică

o

sudarea la rece

o

sudarea prin forjare

o

sudarea prin frecare

o

sudarea prin percuţie

o

sudarea prin explozie

o

sudarea cu ultrasunete

sudarea cu energie radiantă

o

sudarea cu laser

o

sudarea prin radiaţii

sudarea cu alte tipuri de energie

o

sudarea în aer cald

o

sudarea cu elemente încălzite

3. Sudarea cu arc electric Cea mai răspândită metodă de sudare este cea cu arc electric. Arcul electric are acţiune directă (când un electrod este chiar piesa de sudat) sau indirectă. La sudarea cu acţiune directă electrodul poate fi fuzibil sau nefuzibil (cărbune sau wolfram). În cadrul lucrării de laborator se vor avea în vedere numai procedee de sudare cu arc cu electrod fuzibil. Temperatura pe suprafaţa materialului atinge circa 2500-4200 o C (mai mare la anod). Pentru amorsarea arcului electric sunt necesari circa 60V, iar pentru menţinerea arcului 15-40V. Sursele de energie pot fi de curent continuu (convertizoare statice sau rotative) sau surse de curent alternativ (transformatoare). Materiale de adaos utilizat la sudare trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii:

compoziţia chimică să fie apropiată de cea a metalului de bază sau compatibilă cu aceasta; cordoanele de sudură realizate sa aibă proprietăţi apropiate de cele ale

metalului de bază; in urma solidificării să rezulte structuri cât mai omogene, cu granulaţie corespunzătoare şi fără constituenţi fragili; să corespundă, ca şi metalul de baza, condiţiilor de mediu în care lucrează piesa( presiune, temperatura, mediu coroziv); să fie uşor prelucrabil în procesul de sudare. In afară de materialul care intră direct in masa metalică se consideră material de adaos si acele materiale care contribuie la alierea sudurii, cum sunt învelişurile şi fluxurile. Astfel, materialele de adaos pot fi clasificate in electrozi fuzibili, înveliţi sau neinveliţi şi fluxuri. Lucrarea de laborator se referă la sudarea mecanizată în cadrul căreia se utilizează preponderent electrozi neînveliţi. După modul de prezentare electrozii neînveliţi pot fi sub formă de sârme, vergele, benzi sau bare. Sârmele au

mm. Se utilizează la sudarea cu flacără, sudarea electrica cu

diametre intre 0,5

arc, in medii protectoare, sub strat de flux sau în baie de zgură. Pentru sudarea otelurilor se folosesc atât sârme aliate cât şi nealiate.

12,5

Metode şi procedee tehnologice – laborator – Tema 2

Problema primordială care se pune la utilizarea unui procedeu de sudare cu electrod neînvelit o reprezintă împiedicarea pătrunderii oxigenului (şi implicit a aerului) în zona de sudură, până la solidificarea materialului topit, fie că acesta provine din metalul de bază, fie că este depus ca urmare a topirii electrodului fuzibil. Se asigură astfel obţinerea unui cordon de sudură neoxidat, de mare omogenitate şi continuitate.

3.1. Sudarea cu arc electric sub strat de flux

continuitate. 3.1. Sudarea cu arc electric sub strat de flux 1 - arc electric; 2 -

1 - arc electric;

2 - strat de flux;

3 - electrod;

4 - metalul de baza;

5 - baia de metal lichid;

6 - cordonul de sudură;

7 - cavitatea inchisă;

8 - zgura topită;

9 - zgura solidificată

La temperatura înaltă a arcului iau naştere substanţe gazoase (provenite din descompunerea fluxului) care formează in jurul arcului o cavitate închisă 7, intre o pelicula de zgura lichida 8, in partea superioară si baia de metal topit in partea inferioară. Prin deplasarea arcului electric metalul lichid se solidifică formând o

cusătură sudata 6. Zgura lichida, provenita din topirea fluxului si separata la partea superioara a cusăturii, formează la rândul ei un strat de zgura solida 9. Procesul de sudare se desfăşoară complet acoperit, fapt ce impune automatizarea, neputându-se realiza manual cele doua mişcări principale. La modul general fluxul poate fi granulat şi depus în zona cusăturii sudate sau provenit de la un electrod învelit. La maşinile automatizate de mare productivitate, unde este necesar mult material de adaos electrodul este neînvelit, bobinat continuu pe un tambur (adesea electrodul este acoperit cu un strat metalic antioxidant – cuprat). Tehnologia de lucru presupune pregătirea pieselor si alegerea regimului de

A, cu densitatea de curent între

sudare: curent cu intensitatea între 180

5000

10

Faţă de sudarea cu arc descoperit aceasta metodă este mai productivă, cu o cusătură de calitate superioară, care se obţine mai rapid şi în condiţii de muncă mai bune, radiaţia arcului fiind absorbita de flux. Consumul de material de adaos este mai mic deoarece în cusătură intră o cantitate sporită din metalul de bază.

200 A/mm 2 si cu tensiunea în gama 20

70

V.

3.2. Sudarea cu arc electric in mediu de gaz protector

O altă metodă de a exclude accesul aerului şi al oxigenului în zona metalului topit este reprezentată de insuflarea în zona de lucru a unui gaz protector, care le înlocuieşte pentru o perioadă. Se diferenţiază două clase de astfel de suduri cu electrod fuzibil, după tipul de gaz protector care se injectează în zona arcului electric:

3.2.1. Sudarea cu arc electric in mediu gazos inert cu electrod fuzibil (MIG)

arc electric in mediu gazos inert cu electrod fuzibil (MIG) Procedeul MIG (Metal Inert Gaz) se

Procedeul MIG (Metal Inert Gaz) se caracterizează

prin acoperirea arcului electric 5 cu un înveliş de gaz inert 4, care nu are nici o acţiune chimică asupra metalului topit şi asigură astfel protecţia sudurii. Materialul de adaos este

mm, antrenată

sârma neînvelită 1, de diametru intre 0,6

mecanizat prin rolele 2, printr-un tub de cupru 3. Aceasta din urmă are rolul de ghidaj şi de contact electric. În jurul

2

Sudarea cu arc electric sub strat de flux şi în atmosferă de gaz protector

electrodului se insuflă învelişul circular de gaz inert. Arcul electric se formează ca şi

la

sudarea cu arc descoperit. Gazele care corespund acestui procedeu sunt argonul

si

heliul sau amestecuri de gaze. Cel mai des utilizat este argonul. Tehnologia sudarii

cu MIG in argon este asemănătoare cu cea a sudării cu arc electric obişnuit.

3.2.1. Sudarea cu arc electric in mediu de dioxid de carbon (MAG)

Sudarea cu arc electric in mediu de dioxid de carbon (MAG) 1 - gaz activ protector

1 - gaz activ protector (CO2);

2 - electrod;

3 - arc electric;

4 - zgura topita;

5 - cordon de sudura;

6 - baie de metal topit

Procedeul MAG (Metal Activ Gaz) este un procedeu de sudare la care mediul,

în afara rolului de protecţie, are si un rol activ, şi anume de a participa prin reacţii

chimice la procesul de sudare. Desfăşurarea sudarii in CO 2 depinde de procesul complex din spaţiul protector. Coloana arcului este influenţată de amestecul turbionar de gaze şi vapori proveniţi de la electrod si din mediul atmosferic cât si din produsele reacţiilor. CO 2 -ul se scurge în spaţiul inelar 1 din jurul sârmei electrod. Disocierile care au loc la temperaturi înalte sunt date de reacţia:

U + 2CO 2CO + O

2

2

unde: U = 1600

Recombinarea gazelor are loc printr-un proces exoterm, căldura rezultată fiind cedată suprafeţei piesei. La temperaturi mari, din coloana arcului şi sub influenţa câmpului electric se ionizează moleculele, atomii de gaze şi vaporii de metal. Ionizarea menţine stabilitatea arcului asigurând topirea continuă şi formarea cusăturii. Energiile mari şi reacţiile exoterme contribuie la fierberea băii si la formarea stropilor mari. Gazul umed accentuează efectul exploziilor şi cadenţa stropilor. Procedeul se caracterizează printr-o productivitate ridicată, cost scăzut şi o adâncime de pătrundere mare.

5000°C

- este căldura de disociere necesara procesului.

4. Defecte şi controlul pieselor sudate Defectele pot apărea atât în sudură cât şi în zonele vecine sudurii. Cauzele

apariţiei defectelor pot fi: forma constructivă necorespunzătoare, asamblarea greşită

a elementelor respective, nesudabilitatea metalului de baza, alegerea greşită a

materialului de adaos, aplicarea greşită a tehnologiilor de sudare, incompetenta sau neglijenta sudorului. La exterior sudura trebuie sa aibă un aspect lucios, cu solzi mărunţi, uniform repartizaţi, de o forma uşor bombata in cazul sudurilor cap la cap si plana sau uşor concava la sudurile de colt. Sudura trebuie sa fie de aceeaşi lăţime pe toată lungimea îmbinării sudate. Dintre defectele exterioare ale sudurii amintim:

dimensiunile necorespunzătoare, cu abateri de formă, deplasări de la axa rostului, neuniformităţi, îngroşări; treceri discontinue sub formă de crestături marginale, muşcături, scurgeri, revărsări, străpungeri; cratere formate la extremitatea unui rând; rădăcina nesudată formata la baza rostului. In interior sudura trebuie sa fie compactă, fără pori sau incluziuni. Ea trebuie sa aibă aceleaşi caracteristici ale materialului de bază sau puţin mai mari. Zonele

Metode şi procedee tehnologice – laborator – Tema 2

influenţate termic nu trebuie sa conţină structuri defavorabile. Dintre defectele interioare cele mai des întâlnite sunt:

nepătrunderile, caracterizate prin lipsa de aliere intre sudura si metalul de baza; incluziunile de gaze, care apar sub forma de sufluri sferice sau alungite; incluziunile solide, de zgura, de flux, de oxizi; fisurile, care apar in zonele influenţate termic si sunt defectele cele mai grave deoarece conduc la ruperea sudurii; structurile necorespunzătoare, care provin din nerespectarea regimului de sudare; compoziţia chimică necorespunzătoare. Pentru realizarea sudurilor de calitate este necesar sa fie efectuat un control minuţios, atât preventiv cât şi în timpul execuţiei, după care se efectuează un control final. Controlul preventiv se execută prin: verificarea calităţii materialelor folosite, verificarea utilajelor de sudare şi a aparatelor de măsura, verificarea dimensionala a reperelor, a rosturilor şi a curăţirii acestora, verificarea sudabilităţii materialelor. Controlul în timpul execuţiei urmăreşte: verificarea regimurilor corecte de sudare, verificarea depunerilor rândurilor şi straturilor de sudură, încercări mecanice ale îmbinării sudate (la tracţiune, rezilienţă, îndoire, duritate, oboseală). Controlul final urmăreşte dacă îmbinarea este corespunzătoare şi dacă nu prezintă defecte interne. Pentru cunoaşterea caracteristicilor mecanice ale sudurii este necesar să se recurgă la probe distructive. Defectele interioare si calitatea îmbinării nu pot fi apreciate decât printr-un control nedistructiv. Controlul aspectului exterior se execută după curăţirea cusăturii de zgură şi urmăreşte aspectul, dimensiunile, defectele exterioare. In acest scop se utilizează lupe, şabloane, calibre. In general, examinarea după aspect este neconcludentă şi aproximativă. Controlul cu radiaţii se bazează pe emiterea unor radiaţii penetrante cu lungime de unda foarte mica. Acestea, trecând printr-un material, sunt absorbite diferit, în funcţie de defectul din material. La ieşire, undele sunt captate pe filme sau ecrane; locurile mai iradiate, in care undele sunt mai puţin absorbite, scot in evidentă defectele materialului. Se utilizează in acest scop radiaţiile Röentgen şi radiaţiile gama.

Controlul cu ultrasunete a căpătat in ultimul timp o importanţă tot mai mare şi este continuu perfecţionat, deoarece este ieftin şi nu prezintă pericolele pe care le generează radiaţiile X si γ. Defectoscopia cu ultrasunete se bazează pe faptul că, la trecerea dintr-un mediu în altul, ultrasunetele respecta legile refracţiei, iar când întâlnesc un obstacol ele se reflectă după legile reflexiei. Controlul etanşeităţii cusăturilor se execută cu petrol lampant, cu aer comprimat sau hidraulic, în funcţie de importanţa pieselor îmbinate în ansamblul din care fac parte şi de condiţiile specifice de lucru. Pentru recipientele, cazanele, conductele, aparatele care lucrează sub presiune încercările se fac la presiuni de

1,5

2

ori presiunea de regim şi se verifică dacă există scăpări de aer sau lichid.

5. Locul de desfăşurare a lucrării de laborator Lucrarea de laborator se desfăşoară în cadrul Diviziei Transformatoare de Putere şi a Diviziei Vehicule Feroviare şi Urbane a holding-ului Electroputere. În cadrul celor două divizii se realizează produse cu mari dimensiuni, care pun probleme deosebite în realizarea sudurilor în vederea asamblării mai ales a carcaselor exterioare.

Sudarea cu arc electric sub strat de flux şi în atmosferă de gaz protector

Trebuie subliniat că dacă în cazul vehiculelor cerinţele pentru suduri de bună calitate provin de la faptul că sunt permanent supuse trepidaţiilor, vibraţiilor şi altor solicitări mecanice în timpul funcţionării, în cazul cuvelor transformatoarelor mari apar în plus şi probleme de asigurare a etanşeităţii chiar în cazul suprapresiunilor accidentale care pot apărea. Ca şi urmare directă a acestor cerinţe cele două divizii au fost dotate cu o serie de utilaje performante care permit obţinerea unor structuri metalice de calitate. Dintre acestea putem enumera:

maşini de tăiere automată cu fotocelulă, tip STATPSEK MESSER GRIESCHEIN Germania maşini de tăiere cu plasmă maşini de îndoire, tip ABKANT, până la 300 t, Cehoslovacia maşini de roluit, de fabricaţie WNH Germania maşini de sudat în CO 2 - tip SACO3, de fabricaţie România echipament de sudare automată imersată cu arc electric, tip TAT presă hidraulică de 315 t, producţie China echipament de amortizare a vibraţiilor echipament de împroşcare cu alice cabine de vopsire a cuvei echipament de vopsire prin imersie

6. Activitate de laborator În cadrul orelor de laborator se va asigura fixarea noţiunilor relative la

procedeele tehnologice de sudare şi îndeosebi de sudare în mediu protector prin intermediul următoarelor activităţi:

se vor dezbate noţiunile teoretice

in cadrul diviziei „Transformatoare de Putere” în hala SAS se va studia maşina de sudat sub strat de flux. Se va urmări modul de lucru, sistemul de programare şi de comandă, modul în care se verifică sudurile realizate şi rezultatele obţinute. Se va pune în evidenţă caracterul de continuitate şi etanşeitate al sudurilor obţinute. in cadrul diviziei „Vehicule Feroviare şi Urbane” vor fi studiate maşinile de sudat portabile de tip MIG şi maşinile de debitat cu jet de plasmă. de asemenea în cadrul diviziei „Vehicule Feroviare şi Urbane”, în hala destinată construcţiei metalice a locomotivelor se vor aprofunda cunoştinţele privind tipurile de suduri la materialele metalice cu ajutorul panopliilor cu exponate sudate existente. Activitatea de laborator va fi finalizată prin prezentarea de către fiecare student a unui referat şi examinarea pe probleme specifice prezentate în cadrul lucrării. Rezultatele la activitatea de laborator au o pondere totală maximă de 30% în nota finală la disciplina „Metode şi Procedee Tehnologice”.