Curs 2 DREPT COMERCIAL 5 - XI - 2001

FAPTE DE COMERŢ.

Codul comercial român stabileşte în art. 3 o serie de operaţiuni săvârşite de către o persoană sunt fapte de
comerţ. Art. 4 din codul comercial dispune că în afară de aceste operaţiuni calificate drept fapte de comerţ vor avea
acelaşi caracter şi celelalte contracte şi operaţiuni ale unui comerciant cu 2 excepţii: aceste condiţii comerciale privind
art. 56 arată că în măsura în care într-un raport juridic operaţiunea săvârşită are caracter comercial pentru una dintre
părţi, legea aplicabilă respectivului raport juridic va fi legea comercială.
Obiectul reglementărilor codului comercial din acest punct de vedere îl constituie faptele de comerţ, în sens
larg legea comercială reglementând din acest punct de vedere atât raportul juridic rezultat din acte juridice cât şi
raportul juridic rezultat din fapte juridice. Adică sub incidenţa legii comerciale intra atât contractele comerciale cât şi
faptele licite şi faptele ilicite săvârşite de comercianţi în legătură cu activităţile lor.
Temă: producte.
Art. 3 realizează o enumerare a faptelor de comerţ, enumerare cu caracter exemplificativ sau enunţiativ,
legiuitorul având intenţia de a consacra ca fapte de comerţ cele mai frecvente acte juridice şi operaţiuni care constituiau
baza activităţii comerciale.
Art. 3 cu alte cuvinte are un caracter dispozitiv şi nu imperativ, de-a-lungul timpului acestor enumerări i s-au
adăugat şi alte activităţi, ultima mare adăugire fiind realizată de decretul lege nr. 54/1990 prin care s-a reglementat
organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative.
Codul comercial însă nu dă o definiţie a noţiunii de fapte de comerţ, de aceea doctrina a încercat să realizeze
acest lucru stabilind diferite criterii care să permită includerea unei activităţi în categoria faptelor de comerţ. Aceste
criterii s-au concretizat în câteva teorii:
- teoria speculaţiei conform căreia actul de comerţ este un act de speculaţie, adică un act realizat în scopul
obţinerii de beneficii. Acest criteriu al speculaţiei a fost considerat de doctrină ca fiind insuficient pentru
definirea noţiunii de faptă de comerţ. Deoarece s-a demonstrat că pe de o parte este prea larg nepreţuind
calificarea operaţiunilor ca fiind structură comercială (de exemplu exploatările agricole sunt întotdeauna
conform legii civile acte juridice civile deşi şi în acest caz scopul activităţii este tot producerea de
beneficii). Pe de altă parte doctrina a arătat că acest criteriu este în unele situaţii prea îngust existând
operaţii comerciale care nu urmăresc obţinere de profit (de exemplu vânzarea în pierdere în scopul
obţinerii de clientelă).
- teoria circulaţiei conform căreia actul de comerţ este numai un act de interpunere în circulaţia mărfurilor
între producători şi consumatori. Şi acest criteriu a fost considerat ca fiind insuficient pentru definirea
noţiunii deoarece ele exclud din categoria faptelor de comerţ actele de producţie şi de asemenea este
inexact din punct de vedere al activităţii comerciale care sunt străine circulaţiei mărfurilor (de exemplu
activitatea de intermediere în afaceri).
- teoria întreprinderii conform căreia actul de comerţ este actul realizat într-o întreprindere ca activitate
organizată bazată pe anumite mijloace materiale. Şi acest criteriu a fost considerat inexact deoarece există
acte de comerţ care se realizează în afara organizării unei întreprinderi (exemplu agenţiile de bursă) şi pe
de altă parte există şi întreprinderi care au întotdeauna caracter civil (exemplu exploatările agricole). Din
aceste critici s-a desprins concluzia că pentru o definire corectă a noţiunii de fapte de comerţ trebuie
îmbinate mai multe criterii motiv pentru care doctrina a elaborat o aşa numită teorie mixta conform căreia
actul de comerţ poate fi definit ca fiind acel act care realizează o interpunere în circulaţia bunurilor
efectuată cu intenţia producerii de profit. Prin urmare această teorie foloseşte în definirea noţiunii 2
criterii: cel al profitului şi cel al circulaţiei.
Doctrina a realizat şi o clasificare a faptelor de comerţ pentru a uşura inserarea unor activităţi într-o anumită
categorie. Această clasificare este făcută în funcţie de obiectul concret al activităţii şi împarte faptele de comerţ
în 3 mari categorii:
1. fapte de comerţ obiective enumerate în articolul 3
2. fapte de comerţ subiective reglementare dată de articolul 4
3. fapte de comerţ unilaterale/mixte reglementare prevăzută în articolul 56

Faptele de comerţ obiective.

Doctrina a considerat că aceste fapte de comerţ pot fi subclasificate în 3 categorii:

a. operaţiuni de interpunere în schimb şi circulaţie în care intră cumpărarea- vânzarea comercială şi
operaţiunile de bancă şi schimb
b. întreprinderile de producţie şi prestări servicii
c. faptele de comerţ conexe (accesorii).

1
Curs 2 DREPT COMERCIAL 5 - XI - 2001
a. operaţiuni de interpunere în schimb şi circulaţie în care intră cumpărarea- vânzarea comercială şi
operaţiunile de bancă şi schimb.
a. 1 Operaţiunea de cumpărare vânzare este similară din punct de vedere al structurii sale operaţiunii de
vânzare cumpărare civilă. Această operaţiune presupune un contract prin care una dintre părţi, vânzătorul se obligă să
transmită celeilalte părţi dreptul de proprietate asupra unui bun în schimbul unui preţ conform art. 1294 cod civil. Ceea
ce deosebeşte însă vânzarea cumpărarea comercială de operaţiunea civilă este pe de o parte obiectul acesteia pe de altă
parte finalitatea operaţiunii, astfel obiect al vânzării cumpărării comerciale îl pot forma numai bunuri mobile, bunurile
imobile făcând parte strict din circuitul civil, cu alte cuvinte operaţiunile cu bunuri imobile vor avea întotdeauna
caracter civil indiferent de calitatea părţilor implicate în raportul juridic respectiv.
În ceea ce priveşte finalitatea vânzării cumpărării comerciale, acestea se concretizează în intenţia
cumpărătorului de revânzare a bunului astfel dobândit. Din acest motiv se poate spune că trăsătura caracteristică a
vânzării cumpărării comerciale o constituie intenţia de revânzare care însă trebuie să îndeplinească cumulativ o serie de
condiţii pentru ca operaţiunea să aibă caracter comercial şi anume:
- intenţia de revânzare trebuie să existe în chiar momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare;
- această intenţie de revânzare să fie făcută cunoscută de cumpărător vânzătorului bunului respectiv. Acest
lucru se poate face în mod expres. (exemplu cumpărarea bunului respectiv pe numele unui comerciant sau
în mod tacit prin achiziţionarea unei cantităţi mari din acelaşi produs).
- aceasta să privească în principal bunul cumpărat şi nu un accesoriu al acestuia (exemplu această condiţie
nu este îndeplinită în cazul în care un agricultor cumpără o cantitate mare de saci pentru aşi ambala
produsele).
a. 2 Operaţiunile de bancă şi schimb sunt reglementate în articolul 3 punctul 11., noţiunea nefiind explicată
în codul comercial. Se consideră însă că operaţiunile de bancă sunt operaţiuni asupra sumelor în numerar, asupra
creditelor şi titlurilor negociabile. Operaţiunile de schimb sunt acele operaţiuni prin care o monedă sau altele, bilete de
bancă sunt transformate într-o altă monedă.