Sunteți pe pagina 1din 21

Cosmetică şi machiaj LECŢIE DLecţie

EMONSTRATIVĂ

demonstrativă

INTRODUCERE
Cucerirea frumuseţii rămâne una din cele mai
arzătoare dorinţe ale femeilor, pe care trecerea
timpului nu a reuşit s-o îmblânzească. Încă din
cele mai vechi timpuri, omul a simţit că nu poate
trăi în absenţa ei, că viaţa nu poate fi trăită cu
bucurie decât atunci când întâlneşti lucruri
frumoase în cale. Înfrumuseţarea corpului este
astăzi, la fel ca întotdeauna, la fel de importantă
ca frumuseţea spiritului, pentru că ea deschide
poarta spre respectul şi admiraţia celor din jur.
Ne place să cucerim priviri admirative, să primim
complimente sau să smulgem zâmbete de apreciere
pentru felul în care arătăm, aşa că ne dorim să
descoperim secretele frumuseţii şi să le aducem
odată pentru totdeauna în viaţa noastră.
Cosmetica sau arta înfrumuseţării ne învaţă cum să avem un aspect îngrijit,
cum să ne ascundem defectele sau cum să ne punem în evidenţă calităţile
fizice, deopotrivă pentru femei şi pentru bărbaţi. Pentru orice parte a corpului
nostru – păr, ten, ochi, piele, mâini, picioare – cosmetica are multe trucuri
de înfrumuseţare, pe care le puteţi descoperi chiar din acest curs propus de
Institutul Eurocor.
Cursul de Cosmetică şi machiaj este o călătorie fascinantă prin universul
frumuseţii, care vă va purta prin cele mai ascunse taine ale sale, adresându-se
atât celor care vor să cunoască pur şi simplu acest domeniu, cât şi celor care vor
să devină profesionişti în ale frumuseţii.
Veţi găsi cu siguranţă foarte interesante toate cele 16 module, ce abordează
subiecte foarte râvnite de orice femeie: cum să ne îngrijim pielea, ce fel de
produse cosmetice să folosim, cum să avem un ten frumos, ce poate face un
tratament cosmetic, cum să ne relaxăm cu un masaj, ce efecte miraculoase
poate avea un machiaj reuşit, cum să aplicăm trucuri inspirate din natură,
cum să devenim pictori ai propriului corp şi nu numai. Inedit este şi istoricul
frumuseţii, care vă poartă paşii prin lumea frumuseţii din Antichitate până în
perioada modernă.
Cursul nostru îşi propune să vă ajute să cuceriţi acest domeniu vast printr-un
material realizat în conformitate cu standardul ocupaţional pentru cosmetician.
La final, puteţi obţine Certificatul de absolvire Eurocor sau un certificat de
competenţe profesionale recunoscut oficial.
Vă aşteptăm cu drag să descoperim împreună secretele cosmeticii!
Să răsfoim deci împreună selecţiile din această lecţie demonstrativă.

1
LECŢIE DEMONSTRATIVĂ Cosmetică şi machiaj

MODUL DE ORGANIZARE A CURSULUI


COSMETICĂ ŞI MACHIAJ
Materialul de studiu este compus din 16 module, prezentate sub forma a
16 caiete. Fiecare modul are o parte de introducere și enunţă obiectivele
ce trebuie atinse după parcurgerea atentă a materialului. Veţi descoperi o
îmbinare armonioasă a definiţiilor și informaţiilor importante, a cuvintelor
cheie semnalate pe marginea paginilor de curs, a exemplelor și exerciţiilor, cu
ajutorul cărora vă veţi valorifica în mod curent cunoștinţele dobândite. Însușirea
și înţelegerea informaţiilor sunt înlesnite de prezenţa imaginilor. Pentru a vă
consolida informaţiile, la sfârșitul fiecărui modul veţi găsi un rezumat al celor
mai importante aspecte analizate, întrebări de verificare care să vă testeze gradul
de asimilare a cunoștinţelor, un vocabular care explică termenii de specialitate
folosiţi și răspunsurile la exerciţiile din cadrul modulelor. Tema pentru acasă
încheie modulul, fiind o modalitate eficientă de verificare a cunoștinţelor.
Fiecare cursant EUROCOR are un profesor personal
Temele propuse în fiecare modul vor fi expediate pe adresa Institutului
EUROCOR, urmând ca profesorul personal să aprecieze corectitudinea
răspunsurilor și să vă transmită comentariile sale pe marginea acestora. Vă
recomandăm să rezolvaţi tema doar după parcurgerea integrală și atentă a
materialului de curs.
Pentru ca studiul dumneavoastră individual să fie cât mai ușor și eficient, pe
marginea modulelor au fost introduse diferite simboluri:

Exerciţiu

Exemplu

Definiţii şi informaţii esenţiale

Trimitere (|modulul| pagina)


|3| 14

Lecţia de faţă constituie o lecţie demonstrativă, care dorește să vă


familiarizeze cu materialele de studiu EUROCOR. Pentru a vă forma
o imagine cât mai clară asupra structurii cursului de Cosmetică și
machiaj, am selectat pentru dumneavoastră câteva fragmente din
modulele acestui curs, conţinând secţiuni teoretice, exemple și exerciţii,
un model de rezumat și de temă pentru acasă. Din punctul de vedere
al numărului de pagini, aceasta reprezintă mai puţin de jumătate din
conţinutul unui caiet de studiu.

2
Cosmetică şi machiaj LECŢIE DEMONSTRATIVĂ

PROGRAMA CURSULUI COSMETICĂ ŞI MACHIAJ


1. Arta înfrumuseţării de ieri și de azi
• istoria frumuseţii din Antichitate până în zilele noastre
• importanţa cosmeticii
• cabinetul cosmetic
• rolul cosmeticienei
• relaţia cu clienţii
2. Frumuseţea începe cu o piele sănătoasă
• structura pielii
• anexele pielii
• funcţiile pielii
• tipurile de piele
• modificările externe ale pielii
• deteriorarea pielii
• factorii care accelerează îmbătrânirea pielii
3. O pată oarecare sau o boală de piele?
• dermatoze provocate de agenţi mecanici, fizici, chimici
• dermatoze cu etiologie necunoscută
• dermatologie estetică
• bolile glandelor sudoripare
4. Artificiile înfrumuseţării: produsele cosmetice
• dicţionar de ingrediente cosmetice
• ingrediente cosmetice ce trebuie evitate
• compuși periculoși din preparatele cosmetice
5. Îngrijirea tenului – primul pas spre o impresie pozitivă
• clasificarea tenului în funcţie de diversele tulburări metabolice
• diferenţieri de ten
• examenul cosmetic și fișa cosmetică
6. Calea spre un ten frumos: tratamentul cosmetic
• generalităţi
• procesul de curăţire, hrănire, hidratare, tonifiere
• ridurile – cauze, clasificare, profilaxie
7. Acţiunile terapeutice ale tratamentului cosmetic
• tratamentul tenului normal, uscat, gras, gras uleios, gras asfixic, gras
acneic, pletoric, senil, cașetic, deshidratat, cuperozic
• tratamente antiîmbătrânire
8. Să ne destindem cu un masaj
• clasificare
• masajul facial – generalităţi; efecte; reguli de bază; mișcări de bază;
diferenţierea mișcărilor de masaj
• masaje corectoare: pentru ochi, gură, bărbie dublă
• masaje speciale: masajul de întreţinere pentru mâini, picioare, păr și
pielea capului; masajul à sec al lui Jaquet; masajul decongestiv
• masajul de relaxare

3
LECŢIE DEMONSTRATIVĂ Cosmetică şi machiaj

9. Cu mască, fără mască


• condiţii pe care trebuie să le îndeplinească
• efecte
• clasificarea măștilor
• tipuri de măști
10. Machiajul – magia frumuseţii
• și machiajul are istoria lui
• trusa și fișa de machiaj
• studiul morfologic al feţei
• tehnica machiajului
• armonia culorilor
11. Iniţiere în tainele unei arte
• clasificarea machiajului
• machiajul corector
• machiajul semipermanent
12. Un „nu” hotărât părului corporal nedorit
• epilatul: generalităţi; metode de epilat; epilatul pe regiuni; epilatul
definitiv
• pensatul: generalităţi; tipuri de sprâncene; corectările estetice ale
sprâncenelor; corectările diferitelor tipuri de sprâncene; corectările
sprâncenelor în raport cu tipul de faţă
• vopsitul genelor și al sprâncenelor
13. Miracole naturiste pentru frumuseţea noastră
• fructele în cosmetică
• plantele medicinale și aromatice în cosmetică
• produsele apicole în cosmetică
• laptele și oul în preparatele cosmetice
• reţete cosmetice naturiste
• calendarul frumuseţii
14. Expresii ale frumosului pe/în piele
• câteva noţiuni despre tatuaj, bodypainting și piercing – avantaje și
dezavantaje
• reflexoterapia facială
15. Adio kilogramelor în plus
• ce este celulita?
• tratamente corporale
• tratamente Spa
16. Simte-te frumoasă mirosind ameţitor
• parfumurile în Antichitate
• aroma parfumului
• parfumurile zilelor noastre

4
Cosmetică şi machiaj LECŢIE DEMONSTRATIVĂ

Fiecare modul începe cu o introducere și cu prezentarea obiectivelor de


atins după parcurgerea conţinutului materialului.

ÎNGRIJIREA TENULUI – PRIMUL PAS SPRE O IMPRESIE POZITIVĂ


„Femeia la 20 de ani are figura pe care i-a dăruit-o natura, la 30 de ani are figura pe care i-a
modelat-o natura, iar la 50 de ani figura pe care o merită.”

În orice contact uman, prima impresie este dată de aspectul fizic. Și mai mult ca
orice de aspectul feţei noastre. Dincolo de fizionomia propriu-zisă a feţei (forma
ochilor, culoarea lor, profilul nasului, forma buzelor etc.), suntem atenţi și la
aspectul tenului. Fiecare dintre noi își dorește un ten sănătos și îngrijit. Fiind
mai delicat decât orice parte a pielii corpului nostru, trebuie să-i acordăm o
atenţie deosebită: să-l întreţinem și să-l curăţăm, să-l protejăm și să-l hrănim cu
produse care corespund tipului nostru de piele.

Prin parcurgerea acestui modul ne-am propus atingerea umătoarelor obiective:


• să aflaţi cum se face clasificarea tenului;
• să recunoaşteţi tenul după aspectul său;
• să identificaţi diferitele imperfecţiuni pigmentare şi vasculare la nivelul
pielii;
• să descoperiţi în ce constă o fişă cosmetică şi care sunt etapele examenului
cosmetic.

1. CLASIFICAREA TENULUI ÎN FUNCŢIE DE


DIVERSE TULBURĂRI METABOLICE

Studiind pielea prin diverse metode de


examinare, putem observa o serie întreagă
de caracteristici care fac posibilă încadrarea
tenului într-o categorie anumită.
Examenul trebuie făcut minuţios, iar
prin interpretarea aspectelor ce se observă
la nivelul pielii să se pună un diagnostic
cât mai precis şi să se aplice un tratament
adecvat cu procedeele şi produsele necesare
pentru fiecare categorie în parte. Aplicarea
unui diagnostic greşit conduce la un
tratament greşit care poate să accentueze
anumite imperfecţiuni constatate la
examenul cosmetic.

(selecţie din modulul 5, pagina 1)


5
LECŢIE DEMONSTRATIVĂ Cosmetică şi machiaj

Informaţiile importante și definiţiile au fost marcate special pentru o mai


ușoară înţelegere a terminologiei de specialitate. De asemenea, cuvintele
cheie de pe marginea caietelor de curs vă ajută la identificarea rapidă în text
a noţiunilor importante.

MODULUL 1 Arta înfrumuseţării de ieri şi de azi

Cosmetica şi medicina
Cei mai celebri medici ai Antichităţii, Hipocrate la greci și Galen la romani, au
fost interesaţi de cosmetică. Atât Hipocrate, cât și Galen au prescris norme de
îngrijire igienică și chiar tratamente pentru unele dermatoze.

Galen face o deosebire clară între cosmetica şarlatanilor, care urmărea


doar frumuseţea trecătoare, şi cosmetica cu adevărat serioasă, aceasta
bazându-se pe relaţiile de frumuseţe cu igiena corpului.

Cosmetica poate fi împărţită în două sectoare:


• cosmetica fiziologică – care se ocupă de îngrijirea pielii sănătoase pentru a
preveni și întârzia apariţia prematură a semnelor de îmbătrânire. Ea are un
rol preventiv, urmărind menţinerea elasticităţii, a catifelării și a tonusului
muscular.
• cosmetica decorativă – care se ocupă cu estomparea imperfecţiunilor și
punerea în evidenţă a trăsăturilor frumoase cu ajutorul fardurilor.
În secolele al XIV-lea - XV-lea, medicina a făcut tot posibilul să se separe de orice
tratament cosmetic. În anul 1600, această separare era aproape completă.

De aceea a apărut cosmiatria – specialitatea medicală care se


îndeletniceşte cu înlăturarea defectelor fizice şi menţinerea frumuseţii.

Cosmetologia
Cosmetologia modernă se bazează pe noţiuni de biologie, chimie și fizică.
Datează din anul 1895, când la Facultatea de medicină încep să se predea
unele cursuri privind folosirea preparatelor cosmetice. Vine în sprijinul celor
ce doresc să-și facă o îngrijire cosmetică adecvată.

De asemenea, cosmetologia este ştiinţa şi arta care se ocupă cu


înfrumuseţarea copului, a îngrijirii pielii sănătoase a acestuia folosind
anumite procedee şi substanţe.

Până la un moment dat, scopul esenţial al cosmetologiei era înfrumuseţarea


femeii. Cremele, băile de lapte, unguentele catifelau pielea, iar machiajul
camufla imperfecţiunile feţei.
În timp, evoluţia știinţei medicale, a igienei, a esteticii, a gerontologiei au schimbat
preocupările cosmetologiei. Astăzi se știe că procedeele cosmetice ajută la igiena
pielii, întârzie apariţia ridurilor, influenţează vigoarea ţesuturilor.

(selecţie din modulul 1, pagina 12)


6
Cosmetică şi machiaj LECŢIE DEMONSTRATIVĂ

MODULUL 8 Să ne destindem cu un masaj

beneficiile Beneficiile drenajului limfatic:


• Dureri de cap, migrene;
• Răceală;
• Eliminarea retenţiei fluidelor în corp;
• Eliminarea edemelor faciale;
• Înlătură oboseala;
• Înlătură durerea;
• Relaxează.

Acest tip de masaj trebuie făcut de fiecare dată de un terapeut calificat în


acest domeniu.

condiţii Pentru a obţine rezultatele dorite, trebuie respectate următoarele condiţii:


• linişte, temperatură moderată, lumină slabă;
• terapeutul va avea mâinile calde şi va exercita o presiune a manevrelor
plăcută şi relaxantă;
• clienta va fi aşezată într-o poziţie confortabilă;
• va fi folosit un ulei vegetal;
• durata primei şedinţe nu va depăşi 10-15 minute;
• mişcările vor fi executate încet, continuu, ritmic, păstrându-se în acelaşi
timp fluenţa mişcărilor.

(selecţie din modulul 8, pagina 35)


7
LECŢIE DEMONSTRATIVĂ Cosmetică şi machiaj

MODULUL 9 Cu mască, fără mască

Efectele argilei sunt următoarele: efect tonic asupra organismului, reîncarcă


celulele cu energie vitală, alungă stresul, efect tonic asupra sistemului nervos,
efect antimicrobian, absorbant şi putere antitoxică şi efect cicatrizant.
Proprietăţile argilei sunt următoarele:

Absorbţia reprezintă procesul de pătrundere a apei, a substanţelor


minerale şi organice, precum şi a gazelor în celulele organismului.
Adsorbţia reprezintă fixarea şi acumularea moleculelor unui lichid pe
suprafaţa unui corp, iar adsorbantul se defineşte ca substanţă fixată prin
absorbţie pe suprafaţa unui corp.

Argila este cunoscută sub următoarele forme:


• Argila albă este cunoscută sub denumirea de caolin. Este formată din silicat
de aluminiu cu adaos de silicat de calciu şi silicat de magneziu. Siliciul
favorizează eliminarea toxinelor şi remineralizarea. Este frecventă în
compoziţia măştilor cosmetice.
• Argila albă-cenuşie, alb-negru, alb-roz, alb-verzui.
• Argila verde conţine aluminiu, oxid de fier, siliciu, magneziu, apă. Dă rezultate
deosebite în cazul tenului gras.
• Argila verde închis.
• Argila cărămizie.
• Argila negru-brun, brun închis.
• Argila roşie.
• Argila galbenă.
• Argila albastră.
Acestea din urmă sunt
utilizate mai mult intern.
Datorită faptului că are o
compoziţie asemănătoare
organismului uman, argila
poate fi folosită atât intern,
cât şi extern.
Măştile pot fi preparate în
combinaţie cu mai multe
ingrediente, în funcţie
de tipul de ten pe care
se aplică. Argila are efect
antimicrobian, curăţă tenul
în profunzime, îi conferă
strălucire şi catifelare.

(selecţie din modulul 9, pagina 12)


8
Cosmetică şi machiaj LECŢIE DEMONSTRATIVĂ

Alături de secţiunea de întrebări de verificare, prezentă la finalul fiecărui


capitol, exerciţiile sunt un instrument util de verificare a cunoștinţelor
învăţate.

MODULUL 1 Arta înfrumuseţării de ieri şi de azi

aparatele Aparatele electrice folosite în cadrul unui cabinet cosmetic sunt următoarele:
electrice • vapofor;
• vapozon;
• electroderm;
• galvanoderm;
• lampă de ultraviolete;
• lupe simple, luminoase și fluorescente;
• perie rotativă;
• decantor pentru ceară;
decantor pentru ceară
• aparat pentru ceara de unică folosinţă.

Exerciţiul 6 Cum vă imaginaţi propriul cabinet cosmetic?


vapofor
Mobilierul, produsele, ustensilele, aparatele electrice necesare unui cabinet
cosmetic trebuie aranjate cu gust, păstrate într-o ordine perfectă și o curăţenie
exemplară.

Întrebări de 1. Care este mobilierul necesar unui cabinet cosmetic?


verificare 2. Precizaţi ce echipament cosmetic se foloseşte în cadrul cabinetului
cosmetic.
3. Enumeraţi aparatele electrice întâlnite într-un cabinet cosmetic.

4. ROLUL COSMETICIENEI
Grija femeii zilelor noastre pentru întreţinerea frumuseţii fizice a devenit o
necesitate curentă, fiind sincronă cu grija pentru sănătate. Un număr tot mai
mare de femei se adresează cosmeticienelor pentru îngrijiri cosmetice.

Persoana care practică cosmetologia se numeşte cosmetolog,


cosmetician sau estetician. Un cosmetician este lucrătorul specializat în
a oferi tratamente de înfrumuseţare.

(selecţie din modulul 1, pagina 30)


9
LECŢIE DEMONSTRATIVĂ Cosmetică şi machiaj

MODULUL 2 Frumuseţea începe cu o piele sănătoasă

vasele limfatice Vasele limfatice adună limfa care circulă prin spaţiile intercelulare și printre
fasciculele conjunctive dermice. Circulaţia cutanată este reglată de centrii
vasomotori din măduva spinării, hipotalamus, bulb, cortex și de factori
hormonali. Sistemul circulator cutanat are un rol deosebit în schimburile
metabolice și în termoreglare.

inervaţia pielii Inervaţia pielii se realizează prin nervi cerebrospinali senzitivi și prin filete
simpatice, care au terminaţiile în mușchii cutanaţi, în pereţii vaselor și în
glandele sudoripare. Are acţiune secretorie și vasomotorie.
În derm și în hipoderm se mai găsesc celule și ,,corpusculi” senzoriali
specializaţi:
• Sensibilitatea termică este asigurată de corpusculii Ruffini (pentru căldură)
şi corpusculii Krause (pentru frig).
• Sensibilitatea tactilă este dată de corpusculii Meissner şi discurile Merkel,
ambele fiind alcătuite din celule şi terminaţii nervoase libere.
• Durerea este atribuită terminaţiilor nervoase libere din dermul superior.
• Pruritul nu are terminaţii nervoase specializate.
• Sensibilitatea tactilă şi la presiune este asigurată de corpusculii
Vater-Pacini.
Aceste manifestări ale sensibilităţii cutanate sunt transformate la nivelul scoarţei
cerebrale în senzaţiile adecvate de frig, căldură.

Exerciţiul 1 Bifaţi cu adevărat (A) sau fals (F) următoarele afirmaţii:


1. Dermul este un ţesut conjunctiv format din fibre, celule,
colagen şi melanocite.
2. Vasele limfatice adună secreţia de sebum care circulă
prin spaţiile intercelulare şi printre fasciculele conjunctive
dermice.
3. Sensibilitatea termică este asigurată de corpusculii Ruffini
(pentru căldură) şi corpusculii Meissner (pentru frig).
4. Din punct de vedere procentual, pielea conţine 2-4% săruri
minerale.

mucoasele şi Mucoasele și semimucoasele se definesc prin flexibilitate și elasticitate. Sunt


semimucoasele fragile și nu au strat cornos. Lizozimul este o substanţă cu proprietăţi antifungice
și antimicrobiene, pe care o găsim în secreţiile lacrimală și salivară.

Întrebări de 1. Ce este pielea?


verificare 2. Care sunt straturile pielii?
3. Care este rolul filmului hidrolipidic?
4. Numiţi straturile dermului.

(selecţie din modulul 2, pagina 7)


10
Cosmetică şi machiaj LECŢIE DEMONSTRATIVĂ

MODULUL 1 Frumuseţea începe cu o piele sănătoasă


• Muşchiul coborâtor al buzei inferioare este amplasat sub şi înăuntrul
precedentului. Acest muşchi exprimă tristeţea, ironia, mânia, trage buza
inferioară în jos.
• Muşchiul mental este situat sub coborâtorul buzei inferioare. Participă la
plâns, ridică vârful bărbiei, împinge înainte buza inferioară.
5. Muşchii gâtului
• Muşchiul platisma este singurul muşchi al mimicii. Se întinde ca un
trapez de la baza maxilarului inferior până la umăr şi claviculă. Acest
muşchi exprimă tristeţea, dispreţul, frica, încreţeşte pielea gâtului.
• Muşchiul sternocleidomastoidian întoarce capul lateral, îndoindu-l pe
partea muşchiului retractat.

Exerciţiul 2 Priviţi cu atenţie poza şi identificaţi


muşchii angrenaţi în realizarea
expresiilor faciale.

Întrebări de 1. Enumeraţi anexele pielii.


verificare 2. Câte feluri de glande sudoripare cunoaşteţi?
3. Ce exprimă muşchiul sprâncenos?
4. Care este cel mai important muşchi al râsului?

3. FUNCŢIILE PIELII
Pielea este ţesutul care ne acoperă corpul, ne
izolează de mediul exterior, reglează temperatura
organismului. Ea îndeplineşte o serie de funcţii.

funcţia de Funcţia de termoreglare este o funcţie vitală a


termoreglare organismului, deoarece asigură o temperatură internă
constantă, indiferent de temperatura exterioară.
Pielea se comportă ca un intermediar al schimburilor
de căldură între organism şi mediul extern.

(selecţie din modulul 2, pagina 11)


11
LECŢIE DEMONSTRATIVĂ Cosmetică şi machiaj

În cele ce urmează vă oferim o selecţie de exemple însoţite de imagini


sugestive cu ajutorul cărora este marcată importanţa anumitor noţiuni.

MODULUL 1 Arta înfrumuseţării de ieri şi de azi

obligaţiile Obligaţiile profesionale ale cosmeticienei au în vedere:


profesionale • însuşirea temeinică a cunoştinţelor profesionale;
• recomandarea serviciilor şi a produselor de care are nevoie clienta şi pentru
îngrijirea de acasă;
• cunoaşterea a tot ce este nou pe piaţă pentru a putea recomanda;
• participarea la cursuri, seminarii de specialitate;
• participarea la diferite schimburi de experienţă, conferinţe sau specializări în
străinătate.
Starea psihică a cosmeticienei este foarte importantă. Cosmeticiana trebuie să
manifeste calm, răbdare, bună dispoziţie, discreţie, seriozitate în tot ce face şi
discută.

Şi chiar dacă uneori putem spune: Cariera în cosmetică rezultă exact din
respectarea obligaţiilor profesionale, a normelor de igienă, a normelor de
conduită, starea psihică a cosmeticienei şi că restul „se fură” ... ajungem uneori
să ne dăm seama că de noi în calitate de cosmeticiană depinde foarte tare
legătura dintre client şi cabinet.
Pentru aceia dintre dvs. care nu au intrat în cabinetul cosmetic decât în calitate
de client, este poate mai uşor să înţelegeţi cât de bine este atunci când după
o săptămână stresantă intraţi în cabinetul cosmeticienei „la care mergeţi de
obicei”. De cele mai multe ori, aceasta vă este prietena care vă ascultă de
fiecare dată, care vă binedispune cu vorba şi cu fapta, căci la finalul operaţiunilor
cosmetice veţi şi arăta fabulos. Cosmeticiana este deci un medic pentru trup şi
pentru suflet, căci felul în care arăţi poate semnificativ îmbunătăţi felul în care
te simţi, poate spori încrederea în sine. Poate de aceea este ea cosmeticiana
„la care mergeţi de obicei”, din aceste fapte de comunicare fericită care crează
fidelizarea clientei faţă de un anumit loc sau persoană.

(selecţie din modulul 1, pagina 34)


12
Cosmetică şi machiaj LECŢIE DEMONSTRATIVĂ

MODULUL 1 Arta înfrumuseţării de ieri şi de azi

Şi poate în momentul în care aţi ales să vă îndreptaţi atenţia către un curs de


cosmetică, nu aţi luat în calcul şi perspectivele pe care vi le poate oferi un astfel
de job. Şi da, se poate face o carieră în cosmetică, nu puţine fiind acelea care
s-au aplecat asupra tainelor frumosului din curiozitate sau din pasiune, pentru
ca apoi acest lucru să dea o cu totul altă turnură caierei lor profesionale (să nu
uităm exemplul lui Christine Valmy). Cosmetica între pasiune şi reconversie
profesională rămâne o opţiune mereu la modă pentru tinerele sau de ce nu,
tinerii care vor să facă din asta o meserie. Cosmetica înseamnă dăruire, răbdare
şi simţ estetic şi chiar dacă nu sunt atribute cu care porneşti la drum, dacă vrei
cu adevărat, le vei descoperi în tine, văzând cum din propriile mâini poate ieşi
ceva frumos.

Întrebări de 1. Care sunt normele de igienă ce trebuie respectate în cadrul tratamentului


cosmetic?
verificare
2. Ce obligaţii profesionale are de îndeplinit cosmeticianul?
3. Există perspective de realizare a unei cariere în cosmetică? Argumentaţi
răspunsul.

(selecţie din modulul 1, pagina 35)


13
LECŢIE DEMONSTRATIVĂ Cosmetică şi machiaj

MODULUL 10 Machiajul – magia frumuseţii

La birou putem purta un costum roşu, însă şi roşu pe pleoape ar fi prea


mult…

8. coafura trebuie să fie în concordanţă cu machiajul. Tunsorilor scurte li


se potriveşte un machiaj discret. O coafură de seară necesită un machiaj
accentuat.
9. lumina – este important în ce lumină se va purta machiajul, pentru a şti ce
nuanţe de farduri se vor alege. După cum am mai spus, lumina fluorescentă
deformează culorile.
10. anotimpul – este important pentru alegerea calităţii fardurilor şi în ce
cantitate se aplică.

Vara, fardurile se aplică în cantitate mai mică, deoarece pielea transpiră şi


dă un aspect neplăcut. Se vor folosi farduri cu protecţie solară.
Iarna se vor folosi farduri grase la tenurile uscate şi farduri protectoare
pentru tenurile grase.

11. ocazia este unul din factorii importanţi care influenţează machiajul. În
funcţie de ocazie, machiajul se clasifică astfel: machiaj de zi, machiaj de seară,
machiaj de mireasă, machiaj fantezist, machiaj de teatru, machiaj pentru
fotografie, machiaj pentru televiziune, machiaj pentru cinematografie,
machiaj corector.

Exerciţiul 1 Consideraţi că sunt şi alţi factori care influenţează alegerea unui


machiaj?

Fişa de machiaj
După ce s-a făcut un studiu amănunţit al feţei, toate datele obţinute vor fi
notate în fişa de machiaj. În dreptul fiecărei caracteristici se va nota corectura
necesară, dacă este cazul, apoi se va efectua machiajul.

(selecţie din modulul 10, pagina 9)


14
Cosmetică şi machiaj LECŢIE DEMONSTRATIVĂ

MODULUL 9 Cu mască, fără mască

Exemplu de mască ce poate fi preparată pe loc:


 2 linguri cacao neagră.
 2 linguri miere.
 6 linguri smântână.
Se amestecă toate ingredientele şi se aplică pe
faţă timp de 15 minute. Înainte de a fi îndepărtată,
se înmoaie degetele în apă plată şi se face un uşor
masaj.

masca cu ardei Este o mască pe bază de plante medicinale şi ardei iute. În primele zece minute
iute se vor simţi pişcături, pielea se va înroşi şi se va înfierbânta. Toate acestea au loc
în urma intensificării circulaţiei sângelui şi limfei care curăţă acumulările din
vene şi ţesuturi. Are un efect regenerant. Masca cu ardei iute este recomandată
tenurilor obosite.

masca ghipsată Masca ghipsată cu colagen şi cu acid hialuronic se aplică pe faţa curată. Peste
cu colagen acid se aplică foiţe de colagen care se dizolvă sub masca ghipsată. Colagenul
va pătrunde în profunzimea pielii. Peste foiţele de ghips se toarnă un strat de
ghips. Se lasă pe faţă timp de 20 minute, după care se îndepărtează foarte uşor.
După îndepărtarea măştii, foiţele de colagen sunt topite.
Măştile pe bază de ciocolată, extracte de caviar, pulberi de aur, de acizi
hidroxilici-alfa (AHA), acid hialuronic sunt produse profesionale şi se vor
achiziţiona de la firmele furnizoare.

Înainte de a achiziţiona orice fel de produs, este bine ca acesta să fie testat. Rugaţi
furnizorul să vă aducă înainte de comandă câteva mostre din fiecare produs
pentru a face cea mai bună alegere.
Măştile cosmetice se aplică pe faţă, gât
şi decolteu, ocolindu-se zona ochilor şi
a buzelor. Bineînţeles că există şi pentru
aceste zone măşti. Problemele care apar pe
zona de contur a ochilor sunt deshidratarea,
pierderea elasticităţii, apariţia edemelor.

(selecţie din modulul 9, pagina 34)


15
LECŢIE DEMONSTRATIVĂ Cosmetică şi machiaj

Fiecare modul conţine la final un rezumat care și sintetizează cunoștinţele


prezentate în cadrul său. Parcurgând cu atenţie această secţiune veţi
recapitula principalele cunoștinţe prezentate în modul.

MODULUL 2 Frumuseţea începe cu o piele sănătoasă

REZUMATUL MODULULUI 2
2.1 Pielea este un organ conjunctivo-epitelial care învelește corpul în
întregime, cu excepţia orificiilor naturale. Este un organ cu o activitate
vitală ca și a ficatului, inimii sau a altor organe. Epidermul este stratul
superficial al pielii, dermul este un ţesut conjunctiv, iar hipodermul este
stratul cel mai profund al pielii.
2.2 Glandele sebacee produc sebumul și sunt situate mai sumar. Glandele
sudoripare sunt responsabile de producerea transpiraţiei și sunt
răspândite pe tot corpul.
2.3 Pielea este ţesutul care ne acoperă corpul și îndeplinește o serie de funcţii:
funcţia de termoreglare, funcţia de absorbţie, funcţia antibacteriană,
funcţia de secreţie, funcţia de excreţie, funcţia de protecţie, funcţia organ
de simţ. Melanogeneza este procedeul prin care se sintetizează melanina,
pigmentul pielii. Keratinogeneza este un procedeu care debutează la
nivelul celulelor stratului germinativ și se încheie prin formarea celulelor
stratului cornos. Pilogeneza este modalitatea de formare a firelor de
păr la nivelul foliculilor piloși. Ţesutul subcutanat reprezintă rezerva
energetică datorită celulelor adipoase pe care le conţine.
2.4 Pielea normală este o piele al cărei echilibru fizico-chimic, fiziologic
și anatomic a rezistat la influenţele la care organismul este supus.
Pielea uscată este lipsită de grăsimi datorită metabolismului defectuos
al lipidelor. Pielea grasă se caracterizează printr-o secreţie crescută a
glandelor sebacee și printr-o depunere a grăsimilor în ţesutul adipos.
Radicalii liberi sunt molecule care cuprind atomii de oxigen ce au
pierdut un electron.
2.5 Deshidratarea pielii constă în scăderea drastică a cantităţii de apă din
piele. Leziunile elementare ale pielii se clasifică astfel: leziuni solide,
leziuni cu conţinut lichid, leziuni cu pierdere de substanţă, leziuni
prin deșeuri cutanate, schemele cutanate, leziuni elementare greu de
încadrat.
2.6 Deteriorarea pielii este produsă atât de reducerea naturală a funcţiilor
fundamentale, cât și de acţiunea dăunătoare a agenţilor din interiorul și
exteriorul organismului. Apa este un element fundamental al pielii pe
care organismul nostru o pierde zilnic prin transpiraţie. Ea reprezintă
circa 70% din greutatea corporală. Există patru motive care contribuie
la îmbătrânirea pielii: soarele, vârsta, deshidratarea, radicalii liberi.

(selecţie din modulul 2, pagina 42)


16
Cosmetică şi machiaj LECŢIE DEMONSTRATIVĂ

Toate modulele sunt însoţite de o secţiune de răspunsuri la exerciţii, cu


rolul de a vă oferi feedback-ul necesar în rezolvarea acestora.

MODULUL 2 Frumuseţea începe cu o piele sănătoasă

RĂSPUNSURI LA EXERCIŢII

Exerciţiul 1
Bifaţi cu adevărat (A) sau fals (F) următoarele afirmaţii:
1. Dermul este un ţesut conjunctiv format din fibre, celule, colagen şi melanocite. F
2. Vasele limfatice adună secreţia de sebum care circulă prin spaţiile intercelulare şi
printre fasciculele conjunctive dermice. F
3. Sensibilitatea termică este asigurată de corpusculii Ruffini (pentru căldură) şi
corpusculii Meissner (pentru frig). F
4. Din punct de vedere procentual, pielea conţine 2-4% săruri minerale. A

Exerciţiul 2
Muşchii angrenaţi în realizarea expresiilor faciale din imagine sunt:
Pentru mirare – muşchiul occipito frontal, muşchiul coborâtor al buzei inferioare,
muşchiul platisma.
Pentru râs – muşchiul orbicular al ochiului, muşchiul sprâncenos, buccinator,
zigomatic mare, muşchiul platisma.
Pentru exprimarea neplăcerii – muşchiul ridicător al buzei superioare, muşchiul
zigomatic, muşchiul platisma.

Exerciţiul 3
1. Stratul cornos păstrează substanţele active prin spaţii din interiorul său,
distribuindu-le ţesuturilor din profunzime.
2. Epidermul are rol de protecţie externă, de tip fizico-chimic.
3. Melanogeneza este influenţată de o serie de factori: hormonul
hipofizar-hormonal melanostimulant, hormonul tiroidian, hormonii suprarenalelor.
4. Rolul terminaţiilor nervoase este important în vasomotricitate, secreţia transpiraţiei
şi ajută la mişcarea firelor de păr.

Exerciţiul 5
b. Melasmă

(selecţie din modulul 2, pagina 44)


17
LECŢIE DEMONSTRATIVĂ Cosmetică şi machiaj

Pentru a vă familiariza cu noţiunile și termenii specifici domeniului,


modulele conţin un vocabular de specialitate.

MODULUL 4 Artificiile înfrumuseţării: produsele cosmetice

VOCABULAR

acid galic acid organic aromatic, astringent, folosit la formarea coloranţilor

anion ion negativ

bacteriostatic inhibă dezvoltarea microorganismelor fără să le distrugă

cation ion pozitiv

cuaternar format din patru elemente (carbon, hidrogen, oxigen, azot)

difuziune răspândire

eterat care are mirosul eterului

eozină colorant roşu strălucitor

glicoli alcool cu aspect de lichid incolor, siropos, dulce având diferite întrebuinţări

miscibil care poate forma un amestec omogen (împreună cu alte substanţe)

osmoză proces de difuziune a uneia sau a mai multor substanţe printr-o membrană
permeabilă

polimeriza a uni mai mulţi monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziţiei procentuale
iniţiale şi aşezarea atomilor în moleculă

rezină a extrage răşină din arbori răşinoşi

sicativ care se usucă repede

tritura a fărâmiţa o substanţă solidă în particule fine

(selecţie din modulul 4, pagina 43)


18
Cosmetică şi machiaj LECŢIE DEMONSTRATIVĂ

Și pentru că știm cât de importantă este verificarea și validarea


cunoștinţelor, fiecare modul al cursului cuprinde o temă pentru acasă.

MODULUL 1 Arta înfrumuseţării de ieri şi de azi

TEMA PENTRU ACASĂ 1


Pentru exerciţiile cu variante de răspuns, o singură variantă este corectă

1. În anii 1910 a fost lansată crema Nivea. Datorită principiului „apă


în ulei” a apărut conceptul de:
a. hrănire;
b. hidratare;
c. tonifiere.

2. Galen, celebru medic în Antichitate, a fost interesat de cosmetică. El


face deosebirea clară între:
a. dermatologie şi cosmetologie;
b. cosmetica şarlatanilor şi cosmetica adevărată;
c. cosmetica fiziologică şi cosmetica decorativă.

3. Cărei perioade îi aparţine personajul din imagine?


a. anii ‘40;
b. anii ‘70;
c. anii ‘60.

4. Completaţi afirmaţia: Obligaţiile profesionale ale


cosmeticienei au în vedere ...

5. Numiţi trei modalităţi de atragere a clientelei şi trei care în opinia


dumneavoastră o îndepărtează.

6. Comentaţi zicala: „clientul nostru, stăpânul nostru”.

7. Încercaţi să vă imaginaţi care ar fi, din perspectiva unui client,


avantajele şi dezavantajele cabinetului cosmetic pe care îl aveţi sau
la care lucraţi?

(selecţie din modulul 9, pagina 34)


19
LECŢIE DEMONSTRATIVĂ Cosmetică şi machiaj

Temele se rezolvă pe formularul de temă aflat la mijlocul caietului de


curs și după rezolvare pot fi trimise profesorului personal. Acesta va oferi
îndrumare și sugestii pentru desfășurarea studiului.

U
PL
EM
EX

Cu prezentarea formularului de temă pentru acasă se încheie lecţia


demonstrativă a acestui curs.
În speranţa că materialul prezentat v-a convins de accesibilitatea și
atractivitatea cursului nostru,
vă așteptăm să deveniţi cursant al Institutului EUROCOR,
înscriindu-vă la cursul de Cosmetică și machiaj!

tel. 021/33.225.33; www.eurocor.ro


20