Sunteți pe pagina 1din 2

POVESTIRE "Se spune c erau trei prieteni care voiau s urce un munte pentru c n vrful lui tria un btrn

plin de nelepciune pe care i doreau s-l cunoasc. La un moment dat au ajuns la o rscruce i fiecare a continuat s-i aleag drumul dup cum l ndemna sufletul. Primul a ales o crare abrupt, ce urca drept ctre vrf. Nu-i psa de pericole sau riscuri, dorea numai s ajung la btrnul din vrful muntelui ct mai repede cu putin. Al doilea a ales o cale care nu era chiar att de abrupt, dar strbtea un canion ngust i accidentat, strbtut de vnturi puternice. Iar al treilea a ales o crare mai lung, care ocolea muntele erpuind n pante line. Dup 7 zile, cel care urcase pe calea cea abrupt a ajuns n vrf extenuat, plin de rni sngernde. Cu nerbdare s-a aezat s-i atepte prietenii. Dup 7 sptmni, ameit de vnturile puternice care i se mpotriviser, ajunse i al doilea. S-a aezat n tcere lng cel dinti, ateptnd. Dup 7 luni a sosit i cel de-al treilea, cu faa strlucind de fericire, semn al unei stri de linite i mulumire interioar. Ceilali doi erau furioi pentru c drumul lor a fost mult mai greu i n plus au avut de ateptat, n timp ce drumul celui de-al treilea a fost o plcere. Aa c l-au ntrebat pe btrnul nelept care dintre ei a ales cu adevrat bine. - Ce ai nvat tu? l ntreb btrnul pe primul. - C viaa este grea i plin de pericole i greuti; c este plin de suferin i adeseori ceea ce ntlnesc n cale mi poate provoca rni; c pentru fiecare pas nainte trebuie s duc o lupt ncrncenat care m sleiete de puteri. Aadar am ales eu calea cea mai bun ctre tine? - Da! ai ales bine i tu, ce ai nvat? l ntreb pe al doilea.

- C n via multe lucruri m pot abate din cale; c uneori pot s pierd drumul, ajungnd cu totul altundeva dect doresc dar dac nu mi pierd ncrederea, reuesc pn la urm. Aadar am ales eu calea cea mai bun ctre tine? - Da! ai ales bine i tu, ce ai nvat? l ntreb pe ultimul. - C m pot bucura de fiecare pas pe care l fac dac aleg s am rbdare; c dac privesc cu nelegere, viaa nu este o povar grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie s iau parte; c iubirea care m nconjoar din toate prile mi poate lumina sufletul dac i dau voie s ptrund acolo. Aadar am ales eu calea cea mai bun ctre tine? - Da! ai ales bine Uimii de rspunsurile btrnului, cei trei prieteni au czut pe gnduri. i au neles, n sfrit, c la orice rscruce pot alege iar viaa fiecruia este rezultatul alegerilor fcute de-a lungul ei." Prezentul nostru se bazeaz pe alegerile pe care le-am fcut Alegerile pe care le facem ne afecteaz starea de spirit i modul n care ne vedem pe noi nine. Ele influeneaz calitatea relaiilor cu noi nine, cu ceilali i cu lumea. Fiecare aciune, fiecare alegere determin apariia unei reacii; aceasta este legea cauzei i a efectului. Nici o aciune nu trece neobservat. Putem s ne pclim, spunndu-ne c aciunile noastre nu au nici o importan - n special dac tim c nimeni nu ne vede. Dar toate alegerile noastre au o influen asupra viitorului. i noi de asemenea avem putere asupra a ceea ce alegem s facem i s fim. Totul schimbnd poate doar modul n care privim.

S-ar putea să vă placă și