Sunteți pe pagina 1din 9

Drept roman 1

Succesiunile in dreptul roman


Dreptul succesoral repr totalitatea normelor care regl transmiterea unui patrimoniu de la defunct catre urmasii sai. Notiunea de transmitere a patrimoniului nu a fost insusita de romani din capul locului,caci initial, in virtutea unei conceptii primitive despre propr in general, romanii vedeau propr ca pe o emanatie a persoanei, aceasta materializandu-se intr-o legatura intrinseca intre om si lucru, legatura care odata cu moartea unei persoane se strica iremediabil.In consecinta, odata cu disparitia unei persoane disparea sub aspect juridic si patrimoniul sau, iar urmasii defunctului in virtutea aceleiasi conceptii isi creau un nou drept de proprietate-putere asupra bunurilor care constituisera anterior patrimoniul defunctului. Marturie in acest sens stau chiar si elementele terminologice, de vreme ce primul mostenitor roman a purtat numele de heres , care vine de la herus = stapan ; termenul de succesio aparand ulterior , romanii au admis in cele din urma ideea transmiterii unui patrimoniu de la defunct catre urmasi. Din texte reiese ca romanii au cunoscut 3 sisteme succesorale : 1. Mostenirea legala ab intestat 2. Mostenirea testamentara 3. Mostenirea deferita contra testamentului (var a MT) De-a lungul evolutiei dreptului succesoral roman s-au manifestat 2 tendinte principale in materie succesorala : a) Decaderea formalismului relevata cel mai simplu de evolutia formelor de testament a. La origine formele de testament presupuneau ritualuri complicate si o simbolistica speciala , ulterior actele de dispozitie pt cauza de moarte au putut fi realizate si prin simpla manifestare de vointa a testatorului

b) Ocrotirea rudeniei de sange initial aveau vocatie doar rudele civile , insa prin reforme ale pretorului si prin legislatie imperiala, rudele de sange care nu erau si agnati au dobandit acces la mostenire in cele din urma ajungandu-se ca rudenia de sange sa devina fundamentul vocatiei succesorale in detrimentul agnatiunii

Mostenirea legala Sediul materiei = Legea celor XII Table Mostenirea legala se deschide : a. In lipsa unui testament b. Neregularitatea testamentului Legea celor XII Table prevedea 3 mari categorii de mostenitori legali : 1. Sui heredes 2. Agnatus proximus 3. Gentiles Sui heredes - cei care deveneau sui iuris prin moartea lui pater familias : fii , fiice , sotia casatorita cu manus , nepotii din fii ; adoptatul si adrogatul = cel ce se mosteneste pe el insusi si face trimitere la epoca in care fiii de familie alaturi de pater familias stapaneau impreuna in coproprietate acel heredium - Ulterior acest termen si a extins aplicarea si asupra altor bunuri decat heredium,asupra carora prin ipoteza fiii de familie nu fusesera copropr cu defunctul Este important de precizat ca in cadrul acestei prime categorii functiona sistemul reprezentarii , sistem in virtutea caruia urmasii unui mostenitor predecedat veneau la mostenirea lui pater familias in locul acestuia culegand impreuna din mostenire tot atat cat ar fi cules autorul lor daca ar fi fost in viata. Ex: daca la moartea lui pater vin la mostenire doi fii,precum si doi nepoti , acestia din urma find fiii unui al treilea fiu predecedat al lui pater, mostenirea

se va imparti in cota de 1/3 , cei doi fii primind fiecare 1/3 , iar cei doi nepoti impreuna 1/3,deci 1/6 de fiecare.

Adgnatus proximus cel mai apropiat agnat , in aceasta categorie intrau colateralii : fratii , verii , nepotii de frate/var - Categorie mobila, in sensul ca in lipsa unor agnati mai apropiati putea sa vina la mostenire si un agnat foarte indepartat - Nu functiona sistemul reprezentarii , iar daca se intampla ca cel mai apropiat agnat sa repudieze mostenirea , atunci nu venea la mostenire urmatorul agnat , mostenirea fiind declarata vacanta Gentiles persoane cu privire la care opera prezumtia ca fac parte din aceeasi familie, prezumtie ce functiona datorita cultului comun, numelui de familie , locurilor de inmormantare Veneau in bloc la mostenire

Se poate observa ca in vechiul sistem al mostenirii legale locul central il ocupa rudenia civila,conditii in care rudele de ssange nu aveau nicio sansa sa obtina in vreun moment vreun bun ce apartinuse lui pater familias ( ex : fiul emancipat, copiii nascuti din casatoria fara manus ) Acest sistem s-a dovedit in scurt timp a fi unul anacronic, mai cu seama in conditiile in care incepuse sa se accentueze independenta femeii in raport cu barbatul. In aceste conditii s-a suprapus si independenta fiilor fata de pater ,intervenind pretorul printr-o serie de reforme, amendand sistemul mostenirii legale si creand 4 categorii de mostenitori pretorieni . Mostenirea pretoriana a fost denumita bonorum possessio (posesiunea bunurilor succesorale) cu precizarea ca aceasta posesiune nu era una efectiva , ci una care putea fi reclamata in conditiile si prin mijloacele juridice prevazute de dreptul pretorian. Cele 4 categorii de mostenitori pretorieni erau : a. Bonorum possessio unde liberi intra toti descendentii , atat sui heredes cat si acei fii de familie si descendentii lor care in urma unei capitis deminutio isi pierdusera vocatia succesorala ; au putut veni la succesiune nu numai fiii aflati sub puterea lui pater,dar si fiii emancipati , astfel toti

fiii dobandesc vocatie succesorala ; cel emancipat trebuia sa faca o collatio emancipati Toti descendentii=sui heredes+ fiii de familie emancipate(collatio emancipati) !!!cognatii care nu erau si agnati b. Bonorum possessio unde legitimi in aceasta categorie intra agnatii si gentilii (vechile cat 2 si 3 ale mostenirii legale) , venind la mostenire in lipsa unui mostenitor din prima categorie c. Bonorum possessio unde cognati in aceasta categorie intra rudele de sange (cognatii) care nu erau si agnati (ex copiii fata de mama lor casatorita fara manus) !!!cognatii care nu erau si agnati d. Bonorum possessio unde vir et uxor(sot si sotie) in aceasta categorie intrau sotul si sotia casatoriti fara manus si care dobandesc de acum vocatie succesorala reciproca !!!nu erau agnati, si totusi veneau reciproc unul la mostenirea celuilalt. Desi pretorul a savarsit o reforma profunda,totusi aceasta era impractica, pentru ca in practica se intampla extrem de rar sa nu existe mostenitori din primele 2 categorii de mostenitori,astfel ca accesul cognatilor la mostenire era in continuare unul restrans,motiv pt care aceasta reforma a pretorului a fost completata de legislatia imperiala. 2 senatusconsulte: - Senatusconsultul Tertullian - Senatusconsultul Orfitian ST : dat in vremea imp Hadrian , mama dobandeste dreptul de a-si mosteni copiii rezultati din casatoria fara manus, in calitate de ruda legitima => prin ST a fost ameliorata situatia mamei, urcand astfel din cea de-a treia categorie de mostenitori pretorieni in cea de-a 2-a alaturi de agnati si gentili SO: dat in vremea imp Marc Aureliu , copiii rezultati din casatoria fara manus au putut sa-si mosteneasca mama, urcand in prima categorie de mostenitori pretorieni din cea de-a treia Tendintele reformatoare au continuat,astfel ca in cele din urma , imp Iustinian a savarsit o reforma prin care a inlocuit complet agnatiunea cu

cognatiunea ca temei al vocatiei succesorale, creand 4 noi categorii de mostenitori legali : 1. 2. 3. 4. Descendentii Ascendentii , fratii si surorile buni si copiii lor Fratii si surorile consangvini sau uterini si copiii lor Colateralii mai indepartati

Mostenirea testamentara Testamentul se defineste ca fiind acel act solemn prin care o persoana numita testator instituie unul sau mai multi mostenitori pentru ca acestia sa execute ultima sa vointa. Astfel,elementul central al testamentului este instituirea de mostenitori. La origine, cei instituiti mostenitori faceau parte dintre herezii testatorului , dar , cu timpul , s-a constatat ca din ce in ce mai frecvent au inceput sa fie instituiti si agnati mai indepartati sau chiar persoane straine de familia testatorului. Principala indatorire a celui instituit mostenitor era aceea de a distribui in calitate de executor testamentar bunurile din masa succesorala , distributie realizata in conformitate cu instructiunile testatorului. La romani insa, testamentul indeplinea o suma de functii, una dintre acestea fara indoiala era *favorizarea unuia dintre herezi in detrimentul altora. Alta functie putea sa fie *grevarea acelor instituiti cu executarea unor legate in favoarea unor persoane din afara familiei ( acte de dispozitie cu caracter individual privind bunuri din masa succesorala ) ; * putea fi numit un tutore , sa elibereze un sclav , sa lase un uzufruct. Romanii au cunoscut de-a lungul timpului mai multe forme de testament,ce pot fi arondate unor perioade istorice : - In dreptul vechi testamentul calatis comitiis imbraca forma unei legi curiate ,adica a unei legi votate de comitia curiata ; in conceptie romana , intocmirea unui testament reprezenta un act de o deosebita gravitate pt

ca prin intermediul sau se schimba ordinea de venire la succesiune instituita de Legea celor XII Tablee , idee fata de care romanii initial au fost extrem de reticenti si pe care in prima faza au respins-o ; ulterior , nevoiti sa o accepte , ei au hotarat ca pt considerente de simetrie, un astfel de testament sa imbrace forma unei legi, caci numai printr-o lege pot modifica o lege in conceptia lor ; aceasta forma de testament insa prezenta inconveniente majore in primul rand deoarece nu isi puteau face aceasta forma de testament decat patricienii si acest testament nu putea fi intocmit decat de 2 ori pe an,atunci cand se intalnea comitia curiata (24.03/24.05) motiv pt care ulterior a aparut a 2a forma de testament - Testamentul in procinctu (facut in apropierea luptei) la acesta aveau acces si plebeii ; nici aceasta forma insa nu era scutita de inconveniente, caci statul roman trebuia sa se afle pe picior de razboi , iar la aceasta forma nu aveau acces decat legionarii (17-46 ani) ; dupa aparitia mancipatiunii fiduciare a aparut o a treia forma de testament - Testamentul per aes et libram aplicatie a acestei mancipatiuni fiduciare , se realiza in modul urmator : testatorul incheia o mancipatiune cu o persoana numita emptor familiae(cumparatorul bunurilor succesorale) in temeiul careia ii transmitea in proprietate cumparatorului intregul sau patrimoniu , dupa care incheia cu cumparatorul un pact fiduciar prin care ii arata cui si cum sa distribuie bunurile din patrimoniu la moartea sa ; dezavantajul acestei forme de testament a fost insa ca cel putin la origine soarta sa a depins de buna credinta a lui emptor familiae pt ca daca emptor familiae era de rea credinta , se considera un cumparator adevarat si un proprietar al bunurilor succesorale,existand astfel riscul ca bunurile sa nu mai fie distribuite catre mostenitori ; acest risc deriva din imprejurarea ca la origine pactele fiduciare nu au fost sanctionate juridic astfel ca in aceste conditii nu putea fi impusa vreo obligatie pe plan formal juridic cumparatorului ; situatia a fost insa ulterior remediata cand in virtutea acestei operatiuni emtpro familiae nu a mai dobandit in proprietate bunurile astfel achizitionate, el dobandind pozitia unui detentor al acestora , si fiind totodata obligat sa respecte ordinea din distribustia stabilita de catre testator

In dreptul clasic, testamentul per aes et libram a fost perfectionat, dar la acesta s-au mai adaugat 3 noi forme de testament : 1. Testamentul nuncupativ nuncupatio = declaratie Se incheia in forma orala in prezenta unui nr de martori cetateni romani 2. Testamentul pretorian Se incheia in forma scrisa, iar pe inscris erau atarnate sigiliile martorilor care au asistat la facerea lui. 3. Testamentul militar Nu presupunea vreo conditie de forma , singura conditie fiind aceea ca vointa testatorului sa fie clar exprimata , indiferent de suportul pe care se materializa aceasta vointa ( putea fi facut cu sange pe scut,sau scris cu sabia pe nisip)

Capacitatea testamentara Testamenti factio Era de doua feluri : - Testamenti factio activa - Testamenti factio pasiva TFA desemna capacitatea unei persoane de a-si face un testament sau de a fi martora la facerea unui testament . TFP desemna capacitatea unei persoane de a veni la mostenire in chip de .mostenitor sau de legatar. Aveau TFA cetatenii romani sui iuris si care puteau sa-si exprime singuri vointa ( capabili de fapt) si acei peregrini care in mod exceptional se bucurau de ius commercii. Nu aveau TFA sclavii, dar cu exceptia celor publici care puteau sa-si faca testament; fiii de familie cu exceptia celor care aveau peculium castrensae ; incapabilii de fapt precum alienatii,impuberii sau femeile , exceptie facand femeile cu ius liberorum. Dupa imp Hadrian si femeile care nu aveau ius

liberorum au dobandit capacitatea de a testa , dar cu conditia de a avea auctoritatis tutoris. TFP aveau cei care se bucurau de ius commercii , adica cei care puteau incheia acte juridice valabile potrivit dr privat roman. Aceasta sfera a persoanelor care aveau ius commercii a fost in anumite imprejurari restransa,cum s-a intamplat in timpul austerului Cato ,, cand a fost data legea Voconia prin care s-a interzis femeilor sa vina la succesiunea acelor cetateni care aveau o avere mai mare de 100.000 asi in scopul de a proteja femeile de consecintele devastatoare ale luxului. De asemenea,nu puteau fi instituite ca mostenitori nici persoanele incerte,adica acele persoane cu privire la identitatea carora testatorul nu isi putea face o idee clara in momentul redactarii testamentului , fiind de pilda nula clauza potrivit careia testatorul lasa mostenirea celui care a venit primul la funeraliile sale. De asemenea,nu puteau fi instituiti ca mostenitori nici postumii (cei nascuti dupa moartea testatorului) si nici persoanele juridice. Persoanele alieni iuris puteau veni la mostenire, dar sub aspect formal juridic,ceea ce culegeau ele din mostenire intra de drept in patrimoniul lui pater familias. In mod aparent surprinzator,romanii au acceptat si instituirea sclavilor ca mostenitori,atat cei proprii,cat si cei apartinand altor persoane , pt ca aceasta concesie a fost conditionata de considerente economice : astfel de pilda, daca testatorul era insolvabil , exista riscul ca mostenitorii care culegeau mostenirea insolvabila sa fie supusi executarii din partea creditorilor succesiunii. Existand riscul ca odata cu procedura de exercitare sa fie declarata si infamia pe capul celor executati silit,infamie care se rasfrangea chiar si asupra memoriei defunctului , caz in care asemenea testatori preferau sa-si instituie sclavii ca mostenitori,pt ca acestia sa sufere aceste consecinte.

Instituirea de mostenitori Caput et fundamentum totius testamenti (Gaius) Fruntea si temelia oricarui testament. Prin frunte Gaius se referea la conditiile de forma,caci instituirea de mostenitori era prima clauza cuprinsa in textul testamentar, instituirea realizandu-se prin utilizarea unor termeni imperativi si solemni

Ex: Titius heres esto ; Titium heredem esse iubeo Pe langa aceste conditii de forma, existau si conditii de fond ale instituirii de mostenitori,conditiile de fond fiind exprimate sub forma a 2 reguli : 1. Nemo pro parte testatus pro parte intestatus decedere potest Nimeni nu poate muri in parte cu testament si in parte fara testament => nu se putea institui o persoan numai pentru o parte din mostenire, urmand ca cealalta parte din mostenire sa fie distribuita potrivit regulilor de la mostenirea legala ; nu se puteau deschide in paralel mostenirea testamentara si mostenirea legala . Daca totusi testatorul ar fi procedat astfel,mostenitorul instituit culegea si partea pt care nu a fost instituit. 2. Semel heres semper heres Odata herede , pt totdeauna herede => instituirea de mostenitori nu putea fi afectata de termen , de pilda fiind nula cauza potrivit careia cel instituit e mostenitor numai pana la o anumita data; In ipoteza in care cel instituit mostenitor nu dorea sau nu accepta mostenirea se proceda la declansarea mostenirii legale,dar era posibil ca testatorul sa doreasca sa evite o asemenea perspectiva , situatie in care apela la substituirea de mostenitori. Aceasta substituire reprezenta o clauza introdusa in testament de catre testator si prin care acesta dispunea ca o alta persoana numita substituit sa vina in locul celui instituit daca acesta din urma nu dobandeste mostenirea.Aceasta instituire de gradul II sau instituire conditionala cum ar mai putea fi desemnata, cunostea 3 forme : a. Substituirea vulgara cea mai obisnuita, consta in substituirea uneia sau mai multor persoane in locul mostenitorului instituit b. Substituirea pupilara avea in vedere numirea de catre testator a unei persoane care sa vina la mostenire in cazul in care cel instituit ar muri inaintea pubertatii c. Substituirea quasipupilara prin care testatorul numea un mostenitor in locul descendentului sau lipsit de minte (mente captus)