Sunteți pe pagina 1din 39

CUVINT INAINTE

Dezvoltarea tot mai mare a rugbiului rominesc, succesele internationale din ultimii ani, ridicarea standardului
nostru tehnic, a facut necesara o mai atenta cercetare a problemelor de tactica.
Lucrarea pe care o prezgntam cititorilor nostri este sinteza unui material mult mai vast, rodul unor cercetari
migaloase in domeniul tacticii, subiect care a preocupat, dealtfel, multi autori. Am cautat sa adunam in cadrul
acestei lucrari, numai acele elemente care ni s-au parut mai potrivite orientarii viitoare a rugbistilor din tara
noastra. Principiul de baza este organizarea tactica a actiunii caci este 'cert ca in domeniul rugbiului unde
posibilitatile de creatie tactica sint destul de mari, problema organizarii actiunilor are o deosebita importanta. In
primul rind, am cautat sa ne ocupam de actiunile din momente fixe (de la gramada, margine, incepere reincepere
sau la executarea diferitelor lovituri de picior, dupa oprirea jocului si apoi de acele actiuni determinate de jocul
in miscare. De aceea si impartirea materialului este oarecum diferita de cea a altor manuale de jocuri sportive. In
paginile care urmeaza veti gasi insjrate separat actiunile tactice ale inaintasilor, Ia gramada si margine (ceva mai
incolo si in actiuni combinate), continuind cu cele ale mijlocasilor, treisferturilor si fundasilor. In fine, sfirsitul
lucrarii se concentreaza asupra tacticii echipei in general, repetind pe alocuri anumite actiuni legate de situatia
data. In privinta actiunilor, de tactica individuala, ele sint incadrate acolo unde se vorbeste de specificul unor
asemenea actiuni. Evident, nu ne-am concentrat si asupra problemelor de tehnica individuala subordonate
elementelor de tactica, deoarece acest material face parte din cadrul unei alte lucrari care a aparut in anul 1953.
Totusi, am gasit necesar sa vorbim de tehnica de compartiment, intelegind prin acest lucru organizarea
compartimentului si insistind asupra asezarii picioarelor in gramada, subliniind deosebirile dintre gramada 3-2-3
si 3-4-1.
O atentie deosebita s-a dat pozitiilor inaintasilor la actjjuni colective si din acest punct de vedere socotim ca
trebuie data atentie dezvoltarii ase-
zarii in w (dublu v), studiu care este cu totul nou in rugbiul nostru. Deopotriva, trecerea de la actiuni (individuale
la actiuni colective, in jocul de margine sint tratate in lucrare in mod staruitor, cu intentia de a contribui la un
asemenea joc care schimba structural vechea conceptie indivit duala in jocul de margine.
De buna seama ca lucrarea nu a putut -cuprinde in intregime nUarea diversitate a variantelor tactice. Consideram
insa ca in carte sint prezente problemele care pot sa ajute la progresul tactic al echipelor de rugbi. Nadajduim ca
in acest fel se va aduce o contributie modesta la dezvoltarea si mai, departe a rugbiului din tara noastra, joc care
si-a cucerit un loc de frunte in noua miscare de cultura fizica si sport din R.P.R. ;
Art. Vogel si N. Padureanu
DESPRE EVOLUTIA SISTEMELOR DE JOC
Ivugbiul este unul dintre cele mai vechi jocuri" sportive Originea sa trebuie cautata in jocul numit „Harpastrum"
practicat de legiunile romane, „Siulul" breton, „Pallio" italian, „Hurlingul", sau poate in vechile jocuri chineze
ori egiptene, in Gruzia exista un foarte vechi joc cu mingea, cunoscut si astazi, asemanator cu jocul de rugbi.
In Anglia, atunci cind aceasta tara a devenit o putere mondiala, s-a pus problema organizarii jocurilor in scoli
(public schools). La colegiul din orasul Rugby, localitate aflata la aproximativ 300 km de Londra, exista un teren
destul de mare unde scolarii jucau cu o minge facuta.t dintr-o basica de porc umflata cu aer. Basica - cum e firesc
- nu era perfect rotunda ci mai mult ovala. Echipele erau formate pe clase si\ numarul jucatorilor nu era
determinat. Nu exista nici o regula de joc. Mingea era lovita cu piciorul; In jurul ei jucatorii se angajau in niste
lupte extrem de dure, urmarind sa impinga balonul pina in terenul advers. De alergat cu mingea in brate nici nu
era vorba. Era epoca jocului fara nici un sistem. In 1823, un elev al scolii din Rugby, a prins balonul in brate. El
a alergat cu el pina in fundul terenului si a pus balonul jos. Numele acestui elev este William Webb Ellis.
Actiunea sa a ramas in istoria rugbiului, cum a fost numit jocul de atunci incolo.
In Anglia, jocul se numeste astazi „foot-ball rugby". Mult timp s^a numit simplu „foat-ball, dupa regulile
Rugby" spre a. se deosebi de alte jocuri care nu admiteau regulile scolii din orasul Rugby. In zilele noastre,
popoarele de limba engleza deosebesc jocurile dupa urmatoarele denumiri: „foot-ball rugby"' sau „fugger" (joc
cu balonul oval), „ioot-ball association" sau „soccer" (joc cu balon rotund) si simplu - „foot-balt" (jocul
cu balonul oval practicat in S.U.A. si care nu are nici o asemanare cu jocurile rugbi sau foot-ball, cunoscute la
noi). Mai exista o varianta de rugbi, in 13 jucatori, organizat de Iedera' tiile denumite „Rugby League" in Marea
Britanie si in Australia si „Rugby 13" in Franta. .
Asadar, jocul.fara sistem al scolii din orasul Rugby trebuie considerat inceputul rugbiului modern. Din datele
istoricilor, jocul de atunci era foarte brutal, jucatorii lovindu-se violent, cu picioarele. Cei raniti nu paraseau insa
terenul, ci erau scosi din lupta^care se dadea la gramada si plasati ceva maf.spre fundul terenului. Asa s-au
nascut primii jucatori ai liniei de treisferturi. Pina in anul 1863, cind diferite variante ale jocului au inceput sa
prinda radacini in diferite orase, nu se poate vorbi inca de un sistem de joc. Se intilneau echipe variind ea numar
ce foloseau aceleasi ingramadeli. In anul 1863, ise redacteaza un prim regulament care reglementeaza loviturile
de picior in balon, „balon mort", „atins-ul la pamint", in mod vag „tinutul", „gramada" (fara sa aiba insa aspectul
din zilele noastre). Se specifica in acest regulament cum se conduce balonul cu piciorul, prevazindu-se si unele
aspecte ale ofsaid-ului. Acelasi text legifereaza dreptul des a alerga cu balonul in brate, dar, in ipoteza cind
jucatorul este prins, el trebuie sa depuna balonul si'sa strige „la pamint". Daca din alergare trecea linia actuala de
tinta, echipa care a dus balonul avea dreptul la o lovitura de picior peste b^ra, pe atunci „incercarea" neiiind
recunoscuta cu valoare in puncte. Tot atunci a fost admisa pasarea balonului cu mina.
Regulile de joc influenteaza tactica. Existenta unor prevederi regulamentare a adus in mod firesc o serioasa
evolutie si in organizarea, echipei. Astfel la 20 de ani duoa stabilirea primelor reguli, in locul marilor aglomerari
de pe teren, gasim 20 jucatori de fiecare echipa, impartiti astfel: 13 inaintasi, 3 mijlocasi, 1 treisferturi, 3 fundasi.
Jocul se concentreaza tot pe inaintare, care inca nu organiza gramezi in felul celor- care le avem azi, jucatorii
pastrind pozitii in picioare. Ei se impingeau unul pe altul, pasirid rareori balonul. Rolul mijlocasilor si al
treisferturiior este inca destul de redus.'
Intre 1877 si 1893 apar reformistii jocului. Este perioada de dezvoltare a rugbiului modern. Din numeroasele
propuneri
privitoare la reformarea jocului, sint retinute reducerea numarului de jucatori pentru fiecare echipa la 15, idee
care prinde in toate marile orase ale Anglfei. Explicatia e simpla. Cu 15 jucatori, aglomerarile in teren sint mai
putine si jocul devine mai spectaculos. Problema cea mai discutata a fost daca inaintarea sa cuprinda 8 sau 9
jucatori. Echipele erau alcatuite astfel: 8 inaintasi, 2 mijlocasi, 3 treisferturi si 2'"fundasi. Echipele care foloseau
9 inaintasi, jucau cu un singur fundas. In aceeasi perioada, inaintasii incep sa se aplece in gramada pentru a
impinge, apare „tragerea" balonului, pasa intre jucatori si placajul. O data cu aceste modificari de regulament: ia
nastere sistemul de joc care dainuie intr-o oarecare masura si in zilele noastre, cu organizarea jucatorilor astfel ca
ei sa acopere latul terenului. incepe sa se deosebeasca tactica inaintarii de tactica liniei de inapoi si colaborarea
dintre compartimente.
Numaratoarea punctelor se facea in felul urmator: o incer-care - 1 punct; transformarea dupa incercare - 3
puncte. Pina la aceasta legiferare, incercarea nu se socotea in puncte, dar dadea dreptul la transformare.
Jocul capatind o extindere tot mai mare, dupa 1893 si pina la primul razboi mondial (1914) se mai aduc unele
modificari in sensul organizarii mai temeinice a asezarii jucatorilor pe teren. Se ajunge la formula de echipa:
8 inaintasi, 4 irei-sierturi, 2 mijlocasi si 1 fundas, adica la fel ca in zilele odastre. inaintasii sint alesi dintre cei
mai puternici jucatori, dar locul lor nu este mereu acelasi in echipa, necunoscindu-se inca specializarea. Este
perioada de dezvoltare a rolului mijlocasilor ca legatura intre inaintasi si treisferturi. Cu toata cresterea impor-
tantei mijlocasilor, jocui este sustinut totusi mai mult de inaintasi eare executa driblinguri lungi. La inceputul
acestui secol sint folosite tot mai mult pasele intre inaintasi si apoi, pe scara mai larga* cele intre jucatorii
liniei de treisferturi.
In ceea ce priveste „jocul deschis", adica acele faze in care balonul este trecut cii repeziciune de la gramada la
linia de Ireisferturi, cronicarii noteaza ca meritul dezvoltarii acestuia revine in special echipei Cardiff (care este
cunoscuta la noi). (In zilele noastre, echipa Cardiff foloseste jocul inchis de inaintare...).
In aceasta epoca se da marea batalie a sistemelor de joc. De pilda, sistemul scotian al jocului in „dribling" se
raspin-
deste in toate regiunile cu terenuri moi; Acest joc se impune si este In zilele noastre folosit de cele mai puternice
echipe-scotiene. (In Scotia ploua mult!). .
Sistemul irlandez se caracterizeaza prin jocul de pase Intre inaintasi, sustinut de atacuri rapide ale jucatorilor
liniei de-treisferiuri. Sistemul galez este specific in prima parte a perioadei prin atacurile in „joc deschis" si azi,
cu joc combinat: intre inaintasi si treisferturi. In Anglia este dominant pina in zilele-noastre jocul „Harlequin"
(dupa numele clubului respectiv), care pune accent pe jocul deschis, plin de fantezie.
Raspindirea rugbiului in alte continente, in special in Australia si Africa de Sud, face sa apara noi sisteme. Africa
de Sud se impune cu un joc foarte puternic si rapid pe inaintare, iar australienii pe o executie in mare viteza.
Noua Zeelanda vine in Europa cu o alcatuire noua in formatie: 1 fundas, 3 treisferturi, 2 jucatori denumiti 5/s, 1
mijlocas, 1 „winger" (jucator care sta in aripa gramezii) si 7 inaintasi. Combinata Australia-Noua Zeelanda, care
a jucat in cadrul Festivalului din 1953, de la Bucuresti, a pastrat aceasta formatie.
Rugbiul care a fost introdus in Rominia inaintea primului, razboi mondial a folosit ani indelungati metoda de joc
a echipelor franceze, punind accentul pe jocul liniei de treisferturi.. In schimb, jocul inaintasilor era static. Abia
in ultimul deceniu, jocul a fost imbunatatit in sensul dezvoltarii metodelor de joc ale inaintasilor. Un aport
deosebit 1-a adus rugbiul rominesc in problema jocului liniei a treia care se transforma intr-o veritabila linie de
aparare-atac, avind o mare raza de actiune-in teren.
Din aceasta scurta, trecere in revista' a diferitelor sisteme de joc, reiese ca metodele de joc si deci tactica sint in
permanenta miscare. Pe deoparte dezvoltarea tehnicii, pe de alta parte modificarile intervenite in regulament
influenteaza dezvoltarea tacticii, ceea ce ne face sa credem ca noi procedee sint irc zuts de aparitie.
CE TREBUIE SA STIM DESPRE TACTICA
Am fi dorit ca la inceputul acestor rinduri sa dam o definitie a tacticii. In acest scop, am cercetat mai multe
manuale de specialitate, mai multi autori, si am gasit o diversitate de idei, unele exprimate mai larg, altele mai pe
scurt, unele mai clare, altele mai putin clare. Si, sa marturisim deschis, ne-a fost greu sa ne oprim la una sau la
alta. In fond insa, mat toate aveau o idee comuna, care ar putea ii rezumata astfel r „Miscarea jucatorilor pe teren,
in cadrul unei metode de joc, se numeste tactica. Scopul tacticii este orientarea actiunilor dupa un plan dinainte,
stabilit sau dupa imprejurarile determinate de 'joc, in vederea obtinerii unui rezultat pozitiv".
In privinta scopului tacticii ar fi desigur de facut o discutie ampla si unele adaugiri. De pilda, autorul englez H.
F. Ellis este de parere ca „scopul tacticii este obtinerea victoriei prin folosirea in cele mai bune conditii a
resurselor echipei". Dr. Danie Craven, teoretician cunoscut al rugbiului, antrenor al selectionatelor Sud-Airicane,
nu contrazice cu nimic parerile lut H. F. Ellis si imparte tactica jocului de rugbi in capitole, privind 'tactica
individuala, tactica de compartiment si tactica echipei.
Lucrarea noastra urmareste' sa se ocupe in mod deosebit de aplicarea creatoare a tacticii, de posbilitatile
insusirii ei. Se cuvine sa cunoastem deci ca aplicarea tacticii de joc este , . intre altele in functie de :
.
/. Gradul de pregatire fizica, tehnica, tactica^ teoretica sf moral-volitiva. >
2. Tactica 'echipei adverse.
3. Influenta conditiilor exterioare.
Sa cunoastem mai de aproape aceste probleme si sa le analizam in legatura cu jocul de rugbi.
Gradul de pregatire a jucatorilor. Nici o combinatie tactica nu poate fi practicata daca jucatorii nu au pregatirea
fizica si tehnica necesara -pentru aplicarea ei. Orice antrenor va avea grija ca jucatorii in parte si echipa in
totalul ei, sa aiba o asemenea pregatire, incit sa termine cu forte depline cele 80 min <le joc. Experienta ne-a
invatat ca in foarte multe jocuri importante victoria se profileaza abia la sfirsitul meciului si apartine •echipei
care are o pregatire fizica superioara, mai multa vointa ■si care poate aplica mai usor la un moment dat jocul sau
in fata unui adversar care da semne de oboseala. De altfel, oboseala influenteaza executia corecta a mijloacelor
tehnice. Or, -este Cunoscut faptul ca tehnica, tactica si pregatirea fizica se •conditioneaza reciproc. O echipa
vlaguita, oricit de bine ar fi pregatita tactic, in perioadele de oboseala comite greseli tehnice elementare,
care pina la urma compromit actiunile tac- ■ tice initiate.
In privinta pregatirii tehnice, nu sint destule cuvinte pentru a sustine cu mai multa tarie, necesitatea unej corecte
insusiri a elementelor de joc. Nici un jucator nu ar trebui sa apara pe teren intr-un joc oficial daca nu poseda un
minimum de -cunostinte teoretice, abilitati si deprinderi tehnice. Fara o pasa •buna nu se poate lansa o linie de
trei sferturi, fara o lovitura ' de picior in balon corect executata nu se ajunge la scopul dorit (de exemplu
trimiterea mingii in margine), fara cunoasterea conducerii balonului cu piciorul (driblingul) nu se pot rezolva
actiuni tactice pe teren moale, fara cunoasterea placajului nu se poate opri un adversar etc. In fine, cu o tehnica
insuficienta nu se pot realiza decit combinatii tactice inferioare, simpliste. De geaba se va indica, de exemplu,
mutarea jocului prin lovitura de picior in balon daca jucatorii nu cunose tehnica lovirii mingii cu piciorul. La fel
si in tehnica de compartiment. Daca inaintasii nu stiu cum sa intoarca o gramada sau Cum •sa organizeze din
margine o gramada deschisa, planul tactic :nu va putea fi niciodata realizat.,
Tactica echipei adverse. Fiecare echipa in parte are un specific propriu. Specificul echipei se bazeaza pe propriile
puncte forte, adica pe acei jucatori sau pe acete compartimente, •care dau un randament superior.- Se intelege de
la sine ca o ■echipa bine orientata tactic joaca sau cauta sa desfasoare jocul -pe partile ei mai puternice si oricit
ar camufla prin alte va-
riante punctele tari, pina la urma tot pe acestea va realiza punctele necesare victoriei. Prin urmaje, cind se
analizeaza o echipa: cunoscuta, se stabilesc dinainte aceste puncte, tari si se hotarasc mijloacele necesare. Acesta
este calculul anticipat. .
In timpul jocului se pot intimpla insa unele schimbari" dupa felul cum echipa adversa obtine baloane la gramada
sau-margine. In ipoteza cistigarii a multor baloane, echipa adversa; poate incerca-unele lucruri neprevazute. Prin
urmare, echipa in aparare va trebui sa ia pe loc alte masuri. Aceasta este tactica determinata de moment. Pe teren,
jucatorii si mai ales capitanul echipei trebuie sa stie sa orienteze echipa fata de; situatiile noi ivite. Sa luam un
exemplu: se socoteste cu anticipatie ca echipa adversa va juca mult la mina, iar pe teren se constata ca ea
foloseste lovituri de picior in balon „a urma". In acest caz, «dispozitivul defensiv trebuie organizat in sensul ca
aripile sa joace ceva mai in urma ca sa opreasca baloanele: jucate astfel de echipa adversa. Alt exemplu: se
presupune ca propria linie de treisferturi este capabila sa stavileasca atacurile liniei de treisferturi adverse. Pe
teren, constatinduse o slabiciune in propria aparare si deci ivindu-se nevoia intaririi liniei de treisferturi, un
jucator inaintas va primi sarcina, in timpul jocului, sa joace in plus in linia de treisferturi. Vedem dar ca tactica
de joc este determinata de tactica si in mod deosebit: de posibilitatile de atac ale echipe adverse.
Influenta conditiilor exterioare. Tactica de joc tine seama de starea terenului, de puterea si directia vintului sau
de pozitia, soarelui, de ploaie, de temperatura zilei in care se joaca.
Pe un teren moale, cu un balon ud, nu se poate juca prin pase la mina. In aceasta situatie se prefera conducerea
balonului cu picioarele. Pe un teren uscat se joaca in schimb foarte* bine la mina, batonul putind fi controlat cu
usurinta.
Vintul joaca Un rol insemnat. Cu vintul in spate se pot1 bate lovituri de picior in balon atit in margine, cit si in
terenul de tinta, de la inare distanta. Cu vintul in fata se modifica si' pozitia fundasului, in sensul ca el sta mult
mai in fund cind are vint potrivnic. .
Pozitia soarelui "are insemnatate in jocul la margine, iar de-multe ori pune in dificultate prinderile fundasului.
^sadar, pregatirea tactica a unei echipe trebuie sa tina seama si de conditiile exterioare de mediu.
Fiecare joc in parte trebuie pregatit si indrumat in trei faze si anume: a) inainte de intilnire; b) inainte de lovitura
de incepere; c) in timpul desfasurarii jocului.
inainte de intalnire se discuta cu sportivii felul cum trebuie jucat in modul cel mai judicios. Se analizeaza
specificul adversarului, iar atunci cind el este cunoscut, se dau sarcini speciale pentru anihilarea partilor lui tari.
Se stabilesc apoi indicatiile care vor fi urmarite in meciul respectiv. Aceste indicatii trebuie sa tina seama de
cunostintele tehnico-tactice ale jucatorilor. In nici un caz nu se recomanda aplicarea unor combinatii care sint
slab insusite sau care nu se potrivesc cu posibilitatile tehnice ale jucatorilor.
Planul tactic este de fapt felul de joc pe care trebuie sa-1 foloseasca echipa pentru a obtine un rezultat bun. Acest
plan se va bizui pe conceptia generala a echipei, adica pe acea orientare de joc proprie formatiei respective.
In discutia dinaintea jocului se va tine seama, in primul rind, de urmatoarele probleme:
- ce modificari se aduc in orientarea tactica, drept urmare a experientei ultimului joc disputat;
- ce nu mai trebuie executat» ca o urmare a lipsei de exercitiu;
- se va stabili daca valoarea adversarului (formatia sa) este suficient cunoscuta pentru a avea certitudinea ca
propria tactica este cea mai indicata;
- se va verifica daca jucatorii isi cunosc bine sarcinile (mai ales daca sint jucatori noi introdusi);
- se va hotari cine va executa loviturile de picior asezate, lungi, sau cele scurte.
Odata stabilita tactica de joc, fiecare component al echipei va sti ce are de facut. Modificarile intervenite din
cauza terenului sau a timpului vor fi comunicate inainte de inceperea partidei. De pilda, schimbarea jocului cu
pase la mina intr-un joc in oare balonul trebuie condus ou picioarele (in ca2ul ca a plouat si iarba este uda).
De buna seama ca indicatiile de mai sus pot consjitui pentru majoritatea echipelor o baza pentru stabilirea
tacticii^
de joc. Este insa necesar sa aratam aci citeva metode care pot folosi echipelor pentru' jocuri, .fie impotriva unor
adversari cunoscuti, fie impotriva celor care flu sint cunoscuti.
De pilda, dezlantuirea unui atac puternic inca de la ince* putui meciului poate constitui un puternic sprijin
psihologic. Sa presupunem o gramada in care inaintasii dupa ce au cisti-gat balonul, executa o intoarcere a
gramezii, pornesc apoi in atac cu mingea la picior, in dribling, culeg balonul si continua actiunea cu o lovitura „a
urma". Balonul ajuns repede in fundul terenului advers, pericolul unei incercari inca de la inceputul meciului,
creeaza o derula care trebuie sa fie speculata, mai cu seama atunci cind adversarii nu se asteptau la aceasta. Sau,
mingea cistigata se trimite imediat liniei de treisferturi, se ataca prin pase pina la aripa, iar acesta muta jocul
printr*o , lovitura de picior puternica si inalta pina in raza de actiune a inaintasilor, care cunoscind jocul, sint
pregatiti si prinzind balonul continua actiunea ofensiva pina in butul advers. Orice echipa care primeste o
incercare in primele minute de joc, suporta cu greu acest handicap si va fi nevoita sa faca eforturi deosebite pe
parcurs pentru a restabili echilibrul. In cazul in care ea este o echipa mai putin pregatita din punct de vedere
moral, poate ceda jocul mai usor decit era de asteptat.
In meciurile dintre echipele de valoare apropiata, lupta sportiva este deosebit de apriga. Echipa care are jucatori
cu nervi mai puternici si calm mai bun, cistiga. In asemenea imprejurari este potrivita tactica jocului de hartuiala.
In special echipele cu inaintasi masivi, rezistenti si priceputi in joc gruJ pai, pot utiliza actiuni de uzura prin care
sa hartuie neincetat adversarul si sa nu-i dea posibilitatea sa se desfasoare. Aceasta tactica va duce la obosirea
adversarului, mai cu seama daca ritmul luptei este rapid, si se va ajunge ca in repriza a doua cind se vor declansa
atacuri pe distanta mai lunga si variate, terenul sa fie pregatit pentru obtinerea victoriei.
Natural ca aceasta tactica necesita o buna pregatire fizica si o intelegere deplina intre jucatorii acelei echipe. In
special, in jocui acesta, mijlocasii cauta sa inchida jocul cit mai mult, trimitind balonul cu regularitate in margine
pentru a provoca noi dispute pe inaintare. De sigur insa ca un asemenea joc nu va ii interesant decit prin lupta
inaintasilor, dar bine orien-
tat in ultiihele 20-30 min de joc, va da satisfactie si specta-; torilor...
De-a lungul unui campionat, diversele meciuri aduc tot felul de adversari si in mod firesc sint solicitate si diferite
mijloace tactice. De pilda, sa luam cazul unei intilniri cind este nevoie sa se joace mai mult pe un singur
compartiment care se arata a fi mai tare decit al adversaruluh O echipa cu o linie de treisferturi mai scazuta ca
valoare decit compartimentul de inaintasi va trebui sa utilizeze mingile in vederea cistigarii in cea mai deplina
siguranta a unui spatiu redus, dar va duce( jocul in margine acolo unde are initiativa actiunilor. Pentru aceasta, de
multe ori, mijlocasii la deschidere, centrii si aripile vor utiliza puternice lovituri de picior, sigure, chiar data sint
mai scurte. In apropierea terenului de tinta advers, sarcina grea revine tot inaintarii care poate concretiza
superioritatea prin mijloace proprii (gramezi intoarse urmate de conducerea mingii cu piciorul in dribling,
patrunderi in forta, din margine, lovituri cazute peste bara transversala etc).
Cind insa inaintarea este mai slaba decit linia de trei* sferturi, orice balon oistigat in otice mod va trebui sa fie
trimis liniei de treisferturi spre folosinta maxima.
Tactica pe un singur compartiment are insa si riscurile ei, de aceea in conditii normale, pregatirea trebuie facuta
in asa fel, ineit sa se asigure compartimente echilibrate care sa permita un joc variat si piaciut, care sa faca fata
oricaror adversari.
O alta prbblerna care poate interesa unele echipe este aceea a neutralizarii unui jucator advers, de o valoare
ridicata, spre exemplu o aripa» foarte rapida si eficace. Se va cauta atunci mutarea jocului de pe partea acestei
aripi, lasindo cit mai mult pe partea inchisa unde sint mai putine sanse sa dezvolte actiuni decisive decit pe partea
deschisa unde posibilitatile de manevrare sint crescute.
In timpul unui joc, capitanul echipei trebuie sa stie sa orienteze actiunile formatiei sale cit mai oportun, in raport
cu cerintele tactice si sa stie sa se adapteze imprejurarilor. Lucrul cel mai important este sa acopere slabiciunile
propriei echipe.; Este desigur un lucru greu, dar nu imposibil de realizat .
.Dar-dupa cum cautam sa acoperim propriile noastre lipsuri; tot asa trebuie sa acoperim lipsurile adversarului ca
sa stim'
cum sa jucam In atac. Cind constatam de exemplu ca fundasul advers este insuficient pregatit, se va juca pe el
trimitiridu-i-se balonul ,cit, mai des si in conditii grele de prins.
impotriva echipelor pe care nu le cunoastem si nu le stim partile slabe, va trebui sa construim un joc propriu. Aci
baza va consta in variatia actiunilor, caci cu cit >se va juca mai putin dupa un sablon, cu atit se va pune
adversarul in fata unei sumedenii de situatii de aparare care pina la urma ii vor scoate la iveala slabiciunile. De
pilda, schimbarile dese ale directiei de atac, intoarcerile gramezii* retinerile de balon in linia a III-a; atacuri pe
partea inchisa etc. vor tine adversarul sub presiune, scotindu-i apararea din dispozitivul obisnuit1 si nedindu-i
posibilitatea sa intervina organizat pentru intimpinarea atacului.
: ORGANIZAREA SI SARCINILE COMPARTIMENTELOR
JOCUL INAINTASILOR LA GRAMADA SI MARGINE
.' Evolutia jocului a facut ca sarcinile inaintasilor sa sporeasca necontenit. De unde cu 50 de ani in urma,
inaintasii isi limitau activitatea la lupta pentru balon in gramada si la margine, astazi, ei au o participare activa in
tot timpul jocului, la majoritatea fazelor, colaborind strins cu linia de treisferturi, cu mijlocasii si chiar cu
fundasul. In masura dezvoltarii jocului" inaintasilor, au sporit si atributiile lor. Astfel, in afara tehnicii
individuale generale, inaintasul trebuie sa stie sa impinga in gramada, sa cunoasca actiuni variate in margine, sa
participe la actiunile de atac si aparare, dupa felul cum balonul a iesit din gramada.
Experienta ne arata ca inaintasii participa ca timp mai mult la joc decit linia de treisferturi, in sensul ca ei au o
activitate mai indelungata cu balonul. Afirmatia ca „inaintasii decid iocul" niu este de loc gresita,- fiindca ei pot
lua uneori jocul ^ pe cont propriu, fiind de altfel principalii furnizori de baloane pentru treisferturi.
Pentru sarcini atit de mari sint necesare si calitati corespunzatoare, fara de care inaintasii nu pot da rezultate
bune.
inaintasii de valoare trebuie sa intruneasca calitatile de mai jos: .
/. Sa posede o buna pregatire fizica generala si speciala. ,2. Sa cunoasca toate elementele de miscare in teren
(accelerari, frinari, opriri, intoarceri, ocoliri, sarituri).
3. Sa cunoasca executia si aplicarea fentei atit in atac, cit si in aparare si asocierea schimbarilor de directie cu
fenta. 1 ,4: Sa cunoasca executia si aplicarea fara greseala a placajului.
5. Sa cunoasca loviturile de picior si conducerea mingii cu
piciorul (driblingul).' .
6. Sa stapineasca tehnica pasei, precum si oportunitatea tactica a pasei.
7. Sa cunoasca jocul la margine.
8. Sa cunoasca jocul gramezii ordonate, sa se lege strins si jos, sa impinga tare si oportun.
9. Sa aiba spirit colectiv, luptand cu tenacitate, vointa si curaj.
10. Sa cunoasca jocul cel putin a doua posturi si sa poata juca si pe treisferturi cind situatia jocului o cere.
Dupa cum am aratat si mai inainte, conditiile exterioare au o mare influenta asupra jocului. In continuare, vom
cauta sa scoatem in evidenta in ce masura aceste conditii determina jocul inaintasilor.
Echipele care joaca mult pe teren moale si lunecos din cauza factorilor climatici (Scotia, Nordul Frantei, Irlanda
ete.) au capatat o mare experienta pentru aceste conditii de joc. Principiul se bazeaza aci pe faptul ca pe un teren
moale, no-roios," balonul nu poate fi bine controlat in palme si de aceea se da preferinta jocului cu piciorul. In
conditiile climei din tara noastra, 90% din meciuri se joaca pe terenuri tari; de obicei numai la inceputul
primaverii si doar rareori in timpul campionatului terenurile noastre sint moi. De aceea jocul nostru este specific
un joc la mina. Totusi, jucatorii nostri nu trebuie sa ignoreze jocul cu piciorul, deoarece si pe terenuri moi >*or
trebui sa corespunda integral. in acest scop, inaintasii vor fi instruiti sa cunoasca conducerea baloniului in
colectiv, culcarea balonului, intoarcerea gramezii si jocul „in pachet", caci intr-un meci pe teren noroios, greul
jocului il duc inaintasii si mijlocasii.
in privinta vintului puternic, am aratat mai inainte citeva'. mijloace de joc. Aci vom sublinia folosirea vintului in
raport cu scorul, De pilda, avind vintul in spate cind echipa proprie este condusa, va trebui sa cautam sa
impingem jocul cit mai adinc in terenul advers prin loviturile de picior in margine. De aci, se cauta lovituri de
picior cazute peste tinta. Acelasi lucru il putem face si cind avem un avantaj mic care trebuie mentinui, in
conditiile cind avem vintul in fata, situatia este ceva mai
grea, dar exista posibilitati sufieiente. De pilda, contra vintulur; nii trebuie date lovituri de picior lungi si< pe sus.
In general, se cetita un joc la mina, in dispozitiv strins, ori conducerea1 balonului cu piciorul controlindu-1 insa
foarte de aproape.
Fara indoiala aci este vorba de un complex de calitati care sint greu de intrunit la un singur jucator. Dar nu
trebuie sa uitam ca fiecare calitate in parte se poate dobindi prin exercitiu indelungat si atent urmarit in procesul
antrenamentului.
Gramada Si rolul ei
Nici un joc mu poate fi cistigat, in mod normal, daca echipa nu cistiga baloane. Oricare echipa isi propune in
planul tactic al unei partide felul cum sa obtina baloane. Cistigarea balonului pentru a initia atacuri este de fapt
principiul esential al jocului. In ramura noastra de sport, baloanele se cistiga in cele mai frecvente cazuri de la
gramada Organizata, gramada spontana (sau deschisa cum i se mai spune), din margine ori din loviturile de la
inceperea sau reinceperea jocului. V
in margine, baloanele sint aruncate spre un punct dinainte stabilit si se obtin prin saritura (deci, o problema de
detenta) si prin priza individuala. Este vorba mai mult de o actiune personala a unui jucator care are calitatile
necesare pentru jocul activ al marginii. Actiunea specifica marginii are in continuare un caracter colectiv. La
gramada este vorba de o actiune colectiva, unde pritmeaza superioritatea organizatorica a inaintasilor dublata de,
o tehnica speciala in tragerea balonului. Echipele care au o gramada bine organizata si stiu sa practice cu usurinta
gramezile spontane in cimp, cistiga cele mai multe baloane si, deci, au initiativa in majoritatea actiunilor.
Obiectivul practic al oricarei gramezi este, asadar, dbtine-rea balonului in vederea utilizarii lui in conditii cit mai
favorabile, cum ar fi de pilda trimiterea balonului pentru atacul liniei de treisferturi. Si nu intimplator1 spunem
cit mai repede, fiindca o trimitere inceata, care ar da prilej echipei adverse sa intercepteze balonul sau sa
stavileasca atacul este mai grava decit pierderea propriu-zisa a balonului de la gramada.
Cum se formeaza gramada. Textul regulamentului de joc nu se ocupa de felul cum trebuie organizata o gramada.
Exista o
singura prevedere si anume aceea ca linia I trebuie alcatuita din trei jucatori. In ceea ce priveste alcatuirea
celorlalte linii, despre numarul de jucatori care* pot lua parte la gramada, regulamentul nu are prevederi speciale
si fiecare echipa este libera sa procedeze asa cum crede de cuviinta. Poate din aceasta pricina exista atitea
controverse in privinta formarii gramezii cu un numar anumit de jucatori sau cu un numar anumit de-linii. Se
pare ca in privinta numarului de jucatori componenti, ai gramezii, mai toti specialistii au cazut acum de acord ca
8 jucatori pot asigura unei gramezi un bun echilibru in vederea unei impingeri mai eficace. Aceasta, fireste, cu
conditia ca toti cei 8 oameni sa impinga omogen. Gramada clasica este considerata acea formata din 8 jucatori.
Linia I este alcatuita din 3 jucatori dintre care cel din mijloc, tragatorul, are sarcina, asa cum ne-o arata si
numele, sa traga balonul pentru echipa sa din disputa ce o are- cu adversarul sau direct. NCeilalti doi poarta
numele de „stilpi". Linia a Ii-a este alcatuita din 2 jucatori, care prin aplecare inainte introduc capul intre
soldurile jucatorilor din linia I. Acesti doi jucatori din linia a II-a sint sustinuti diti spat© de catre un jucator
numit „inchizator". Am numarat pina acum 6 jucatori, care formeaza „miezul' gramezii" caci pe aceasta formula
de asezare se fac mai toate variatiile de asezari in gramada. In afara acestor 6> mai sint doi jucatori care fie ca se
asaza in linie cu inchizatorul (for-roind gramada 3-2-3), fie ca se asaza in linia a Ii-a (for-mind gramada 3-4-1).
Ei vor purta in lucrarea aceasta denumirea de „inaintasi aripa" sau „linia a treia aripa", cind se vor explica unele
combinatii la care ei iau parte. De asemenea, tot despre ei va f| vorba cind vom scrie „inaintasul aripa" de pe
partea deschisa, sau „inaintasul aripa" de pe partea inchisa. Fiindca vorbim de acesti jucatori cu diferite
denumiri, trebuie sa aratam ca au si ei-diferite intrebuintari. De pilda, am cunoscut echipe care foloseau acelasi
jucator care s-a specializat nu- / mai pe partea deschisa sau numai pe partea inchisa. Asemenea specializari se fac
potrivit cu aptitudinile pe care le au jucatorii pentru postul respectiv. De fapt, noi sintem de parere ca fiecare
jucator al gramezii ar trebui sa stie sa joace in orice post din gramada. Specializarea este uneori daunatoare, mai
ales cind este vorba de o organizare rapida a gramezii. Se mai intimpla uneori ca o gramada sa ramina in 7
oameni. Daca ju-
catorii au ajuns la o specializare unilaterala, gramada se dezorganizeaza si echipa-va avea de suferit. Mai grea
pare insa situatia in care s-ar accidenta un jucator al liniei de treisfert.urf si atunci un inaintas ar fi nevoit sa-1
inlocuiasca.
E drept, obiceiul este cajucatorii sa se specializeze tinind seama de fizicul lor, in masura in care corespund
cerintelor postului. Astfel, linia I este formata din oameni puternici, care sa reziste bine la presiunea care vine din
fata si din spate. Linia a Ii-a care este si baza gramezii este formata duTjuca-torii cei mai inalti si fireste foarte
bine dotati fiziceste. In linia a lllja sint alesi jucatori masivi, dar rapizi, ea sa se poata adapta la specificul
postului. Cu toate acestea, nu trebuie sa se renunte la ideea pregatirii inaintasilor pentru mai multe posturi, mai
ales atunci tind valoarea fizica a jucatorilor din linia I si a Ii-a este apropiata.
In ceea ce priveste organizarea gramezii, s-a putut vedea
ca in ultimul timp echipele de rugbi de valoare folosesc pe scara
larga gramada 3-4-1. Totusi, o mare raspindire are si gra-
y~ v mada 3-2-3. Este bine sa cu-
'V *" noastem ambele formule si sa
O O O *e ar*alizam pe scurt »
>-£*>-"^«sK Gramada 3-2-3 (fig 1)
nfy^^^Y^ Linia I se formeaza prin le-
vr-uT^O/>>( garea celor doi stilpi cu traga-
fcjv 7^ /Oi torul, cu ajutorul bratelor. Tra-
I/L^^SJ Ti gatoruJ, ridicind bratele, inles-
ufffalE^f(yC\ neste stilpiFor sa-1 apuce cu
&x\fTih bratele lor in jurul truncniuluf
■ i /NSfiPr-R ! ^^>" ^' "^P0' e' c°b°ara bratele
s~*>/mJ^\t\Y\ deasupra bratelor stilpilor si-i
ji / \!f \\\\ J stringe cu toata puterea pentru-
jH W~fi?\ u Wr a face corp comun cu acestia
Ml Afi'li \\V Toti trei laolalta se apleaca ina-
1/ // i \] V\\ inte pentru a lua contact cu li-
£? J/ i ■\l. \\ nia adversa. In alte imprejurari.
\3 r )$? "^ cind tragatorul este de statura-
V mai mica decit a stilpilor, el poa-
ff| te sa-si introduca umerii sub
'«* ■ umerii, acestora. Stilpii la rin-
Fig. i dul lor au datoria sa stringa
puternic tragatorul, astfel ca orice incercare ce ar face-o advet-sarii sa-i desparta, sa nu izbuteasca. De asemenea,
trebuie evitat si pericolul, ca propria linie a doua sa nu desparta linia intii; prin impingere.
■' ■ ■ s
Cind se apleaca, stilpii pun piciorul exterior inainte, iar piciorul interior inapoi (fig. 3, punctele negre indica
piciorul exterior). Grija principala este ca
picioarele sa nu impiedice crea- Drumul balonului
rea unui tunel prin oare va avea ------^------ ,
sa treaca mingea in interiorul _ \^^JQ ^
gramezii. Esite desigur o gresea- A X~j W
la mare ca stilpui sa p'laseze - (T) \ C)
piciorul interior laferal, astfel oa \
sa inchida tunelul ~si sa impie- ' A\ A
dice iesirea balonului. }\ J
In privinta asezarii piciort!1- - , O\ O
lui interior sint teorii care ple- ^ \ ^
deaza pentru tinerea virfului pi- w f\\ rS ™
ciorul-ui in directfa liniei adver- ■ Q) ^ \ ^ O
se, impingerea facindu-se . in '
ultima instanta si pe virful Fig. 3
piciorului, din articulatia gleznei. Alta teorie este aceea a asezarii virf ului piciorului din spate spre interior,
impingerea'
iacindu-se pe latul labei piciorului (fig. 4). Prima formula da o mai mare eficacitate la impins si o mai buna
mobilitate a
stilpului. Principal este insa ca piciorul interior (cel dinapoi) sa aiba o inclinare de 45° de la, genunchi in jos (in
raport cu solul), iar in momentul impingerii sa se intinda (fig. 5). Daca piciorul interior este intins inca din
pozitia initiala, puterea de impingere este cu mult redusa deoarece nu angreneaza in efort decit lucrul trunchiului
prin coborirea bazinului.
Cea mai buna directie de impingere este paralela cu solul, poate in unele situatii usor orientata de jos in sus si
di>n inapoi catre inainte. Fiecare stilp trebuie sa considere piciorul exterior (cel "dinainte) picior de sprijin, iar
piciorul interior (cel dinapoi) ca picior 3e impingere. ,
Tragatorul este obligat, prin regulament, sa-si tina picioa-; rele pe linia mediana a picioarelor stilpilor (ceea ce
nu este totuna cu linia mediana a culoarului prin care se introduce balonul).
O pozitie favorabila pentru tras este aceea in care tragatorul isi tine un picior inainte pe pozitia maxima a liniei
picioarelor stilpilor (piciorul 4), iar al doilea picior al sau (piciorul 3) ceva mai inapoi. Piciorul cu care-se trage -
al patrulea - fiind ceva mai inainte, face ca sprijinul jucatorului sa constea in tinerea cu bratele de stilpii sai,
precum si pe piciorul al treilea. Piciorul care efectueaza tragerea mingii este liber de orice greutate, el
neurmarind impingerea, ci tragerea balonului.
Sirit unele reguli pe care jucatorii liniei I ar trebui sa le respecte pentru a putea contribui eficace la organizarea
gramezii. Acestea sint:
- soldurile cit mai apropiate:
- capul se intoarce jspre locul pe unde se introduce mingea pentru a o vedea ;
- spatele paralel cu solul «pentru a face o impingere dreapta; .
- umerii la acelasi nivel, cit mai aproape un jucator de altul;
- impingerea sa fie executata pe cit posibil sub linia I a echipei adverse;
- ochii trebuie sa fie deschisi in timpul cit balonul se afla in gramada.
..
Linia a II-a se formeaza imediat dupa ce s-a legat linia I. Cei doi jucatori se prind cu bratele, stringindu-se de
mijloc, apoi se lasa in jos fandind si plaseaza capul intre soldurile li-
niei I si tragator. Umerii lor imping sub muschii fesieri ai stfipilor, iar Cu bratele din afara gramezii prind
soldurile acestora cit mai sus, ca sa nu-i impiedice in miscari sau in impingere. Ca si stilpii, jucatorii liniei a II-a
se asaza in gramada cu piciorul exterior inainte si cu piciorul interior, indoit din ge-nunehi, inapoia piciorului
exterior, lasind loc pentru tunelul prin care va trece balonul.
Caracteristic pentru linia a II-a sint urmatoarele:
- soldurile apropiate;
- spatele usor arcuit;
- prinderea ferma de stilp, fara a-i impiedica miscarea prin apucarea de chilot sau de coapsa;
- impingerea joasa si paralela cu pamintul, uneori chiar usor orientata de jos in sus;
- ochii deschisi pentru a urmari balonul;
t- linia a II-a intra deodata in gramada in spatele liniei I, nu pe rind"» #
- este de asemenea recomandabil ca angajarea cu adver-, sarul sa se faca numai diipa ce gramada (linia I si cel
putin intreaga linie a II-a) s-a legat stabil. ;'
Linia a III-a intra in gramada dupa ce s-a legat linia a II-a. Incheietorul isi introduce capul intre soldurile
jucatorilor liniei a II-a si-i apuca pe acestia cu bratele, stringindu-i bine. Prinderea celor doi jucatori din linia a II-
a trebuie facuta astfel, ca aceasta sa nu impiedice legarea inaintasilor linia a III-a ^ 'aripa.
Tot in legatura cu asezarea jucatorilor inaintasi, aripa din* linia a III-a, in gramada, se fac multe discutii cu
privire la piciorul care trebuie folosit pentru impingere. Cea mai buna pozitie pare a fi aceea in care ie impinge
de pe piciorul interior (cel dinapoi) in muschiul fesier exterior al jucatorului din linia a II-a. inaintasii aripa se
leaga cu bratele dinspre gramada de jucatorul inchizator. Bratul exterior poate fi tinut fie in. sprijin pe propriul
genunchi, fie sprijinit pe jucatorul din linia I, partener.
inchizatorul va avea grija sa departeze larg picioarele,, asigurind iesirea balonului prin tunel, din gramada. El im-
pinge deci sprijinit pe ambele picioare, iar directia de impingere este in directia tragatorului. inaintasii aripa
imping de asemenea inainte, in directia stilpilor adversi.
Caracteristic pentru linia a III-a sint urmatoarele: .
- inchizatorul se prinde de linia a II-a astfel incit sa nu impiedice miscarea jucatorilor aripa de gramada,
partenerii sai,, atunci cind acestia intentioneaza Sa se desprinda rapid ;
- inchizatorul va tine coatele bine ridicate spre a permite inaintasilor liniei a III-a sa se angajeze si sa impinga
direct in linia a II-a; ;
- componentii liniei a III-a vor impinge la fel ca ceilalti cit timp balonul se afla in gramada, mai ales atunci cind
actiunea se petrece in propriul teren de 22 m;
- ochii se tin deschisi, urmarind balonul in trecerea sa prin gramada. ,
w
Gramada 3-4-1 (iig. 6). Spre deosebire de gramada 3_2-3, in care greutatea pachetului de inaintasi se
concentreaza pe intreaga linie I, in gramada aceasta mai moderna* efortul liniei a II-a, alcatuita din 4 jucatori, ca
si impingerea inchizatorului, prin necesitatea tactica ceruta la iesirea- mingii in gramada, este orientat mai mult
in directia tragatorului advers. Aceasta este deose- -, __^ bit de vizibil datorita ase- « ~ r\
zarii usor dinspre afara At»-*^~_^\.
spre inauntru a jucatorilor /<^"\ yCCnrl
lirtei a JH-a aripa. in _n_JrV^fY?^
ce priveste organizarea li- A vO**>^_~5/ \
niei I iotre cele doua gra- / jA»^^v\
mezi, nu este nici o dife- /i TwriiZ/f L/A.
renta ca impingere si nici • 1X1 Sl^Tf^X Q\X\ ca organizare. Linia a /y/x ▼ l7\ /W^^s^k II-a
alcatuita aici din 4 ju- £/Jg / HH U P <> c'afori se leaga si impinge O , \lK/v\ u
ca un bloc direct in linia I, j °f/\\
mai precis in cei doi stilpi. < jj yik
Picioarele jucatorilor li- Q j7 \A
niei a II-a, dupa diie- ^J \p
rite opinii ale specialistilor, Fie 6
sM asezate numai in . ■.
doua feluri. Astfel, dupa unii, picioarele liniei a II-a (cei doi jucatori din mijloc) sint dispuse cu cel interior
inapoi,_ iar cel exterior inainte, imediat in urma piciorului stilpului pe care il imping. Dupa alti tehnicieni,
aceiasi jucatori din mijloc,
asaza picioarele lor interioare inainte, in timp ce oeld exterioare sint asezate inapoi. Dupa parerea noastra, primjt
formula pare mai eficace deoarece se creeaza tragatorului un spatiu mai mare de actiune, mingea trasa nu se
loveste d^j zidul format de cele doua picioare din asezarea cealalta, si,1 in plus, piciorul dinainte al jucatorului
liniei a II-a centru are! posibilitatea sa conduca mingea spre iesire, prin una din cele doua parti, pe linga jucatorul
linia a IlI-a inchidere.
In gramada 3-4-1, drumul balonului este urmatorul/ socotind aceasta in situatia tragerii mingii din gramada
ordonata : de la tragator si stilpul partii respective pe unde s-a i-ntro-'. dus mingea de catre mijlocasul la
gramada, mingea trece pe-linga jucatorul linia a Ii-a de pe partea aceea si, dupa cum este cerut de mijlocas,
poate fi scoasa prin una din cele doua parti ale inchizatorului. Pentru evacuare constatam deci existenta a doua
culoare.
inaintasii aripa li-
Dri/mulbalonuJur nia a III -ta imping ------=>------1
in spatele stJlpilor, in
^ O" fe linia a Ii-a jucatorii
X j liniei a IlI-a a gra-
^ O mezii 3-2-3- In ce
^ _ priveste pozitia pi-
\J \J (J r\ cioarelor jucatorilor
m J A^ ^-N. din linia a IlI-a, ei
W £ $ pot utiliza fie-piciorul
, exterior inainte (fig.
^ ^ 7), fie inapoi. Cu bra-
C_/~~O tul dinspre interiorul
Fi 7 gramezii, inaintasii
aripa linia a IlI-a
se prind de jucatorii liniei a Ii-a pe dupa trunchi. inchizatorul intra in gramada la fel ca si in gramada 3-2-3 si
impinge drept inainte.
In gramada 3-4-1 este interesant de vazut ca sint numeroase variante care se ivesc in ceea ce priveste asezarea
picioarelor. Bineinteles aceste variante sint in functie si de caracteristicile anatomo-morfologice ale jucatorilor.
De pilda, daca intre inaintasi este un jucator din linia a Ii-a cu forta mai
redusa decit a perechii sale, el poate folosi in impingere ambele picioare, aseza te inapoi pe acelasi nivel (fig. 8).
Va avea insa grija sa nu impiedice prin asezarea picioarelor sale iesirea mingii din gramada sau, si mai rau,
trimiterea ei inapoi, spre adversar. ,
Trebuie sa precizam ca nu exista o formula consacrata de regulament in ce priveste asezarea picioarelor liniei a
Ii-a. Se pare ca principiul este acela ca sa se impinga tare, sa existe o omogenitate perfecta a compartimentului si
sa nu se impiedice iesirea mingii. Indiferent asadar de asezare, trebuie sa se creeze acel tonei de iesire a
mingii. Se va evita D™"! Monah. insa sa se cada in cealal- ~ ' -ta extrema, a anarhiei ^
JO
asezarii picioarelor, asa W O"*""^ A
cum cred jucatorii ca este k T
mai bine, fiecare in felul ^J Q
sau, dezorganizat. Odata s-\ a_ _a*\ /~\
hotarita insa o ordine in V^ w vJ ^^ Q
stabilirea pozitiei picioa- W W ^^w
relor, este neapartat nece- O~O
sar oa aceasta sa devina of regula obisnuita pentru Fig. "8
inaintasii atelei gramezi.
Care dintre cele doua gramezi? Dupa ce am vazut care sint cele doua organizari de gramada mai mult folosite in
rug-bi - fiindca mai1 sint si alte asezari, cum ar fi 3-3-2 - ar trebui sa analizam care este cea mai buna, cea mai
eficace. Ca orice lucru nou, gramada 3-4-1 a cistigat multi adepti. De pilda echipele din Africa de Sud, Australia,
Anglia si Franta nu se mai despart de aceasta formula si o folosesc in echipele reprezerftative nationale si de
club. Si unele echipe ro-minesti au inceput folosirea permanenta a gramezii 3-4-1, dupa formule proprii.
Parerile unanime afirma ca in general gramada aceasta are urmatoarele avantaje practice:
a) cei patru oameni din linia a Ii-a pot impinge direct cu Intreaga lor greutate in linia I, dar in acelasi timp
jucatorii
din linia a Ii-a aripi sint mai liberi, inchizatorul prinzindu-se doar de doi jucatori linia a Ii-a;
b) impingerea spre interior a inaintasilor aripa din linia a Ii-a, direct in stilpi, da acestora o mai buna stabilitate
decit cea pe care o da gramada 3t-2-3;
. c) impingerea se concentreaza in directia tragatorului advers (fig. 9) :
d) mlingea iese prin ce-
/ le doua culoare, iar prin-
L ▲ tr-o, conducere justa acest
Jt\ O *I\ fapt poate fi folosit in
% ii li A IS SCOP ^ac^c ^e mijlocasul
/TjA -41/) *a gramada pentru a se
im T\7w~7i(- departa de adversarul sau
I//\ I [§ \\V direct; pentru aceasta,
/jT[ WbW \\\ mijlocasul la gramada
JjnJ Lj4nU) V^\\ poate coma'nda iesirea
/ywfl )~A n \\\\ mingii prin una din cele
4r^ // f/r\\ \\ \k doua P^' ^a^erale ale in"
v r-y n <& \ chizatorului;
fi \ e) formatia 3-4-1
li A, este mai compacta, mai
<$ \£ echilibrata si mai bine
orientala din punct de pi8- 9 vedere al apararii deschi-
derii ;
/) inaintasii aripa din linia a II-a sint mai aproape de linia avantajului si din aceasta pozitie eipot controla mai
bine atacul advers fie ca porneste de la mijlocasul la gramada, fie ca estev necesara atacarea mijlocasului la
deschidere advers; g) o linie a Ii-a din patru jucatori are o latime apreciabila, ceea ce constituie un adevarat scut
ocrotitor pentru propriul mijlocas la gramada, cind acesta scoate balonul;
h) jucatorul Inchizator are o mai rapida desprindere din gramada nemaifiind legat, ca in gramada 3-2-3. ,
. Fireste gramada 3-4-1 are si unele dezavantaje. Ele ar fi cam acestea: . (
'
a) formatia nu este.cea mai convenabila atunci cind este cazul unei retineri a mingii in gramada;
b) intoarcerile de gramada se executa destul de dificil;
c) se destrama repede, fara omogenitate, fara experienta si iara impingere uniforma, mai ales cind nu are
echilibrul stabil',
d) momentul impingerii simultane este mai greu de obtinut;
e) libertatea pe care o are inchizatorul gramezii, precum si ceilalti din linia a IlI-a duce in unele cazuri la
tendinta de a se desprinde prea de vreme, in dauna vizibila a impingerii si echilibrarii.
Echipele, fiecare in parte, trebuie sa-si analizeze cu atentie ce formula de gramada pot sa adopte. In primul rind
se va tine seama de conformatia fizica. Astfel, daca o echipa are patru jucatori egali ca putere, dar nici o pereche
capabila sa tina greul intr-o gramada 3-2-3, si daca acesti patru jucatori au o inclinatie naturala spre un joc
deschis, rapid si variat, este mai bine sa se foloseasca formula 3-4-1. Este important insa sa retinem faptul ca,
fiind apreciata drept o gramada superioara in ce priveste conceptia tactica, ea este ih mod implicit si mai
pretentioasa, deci numai o buna rutina poate duce la un joc perfectionat in gramada^ 3-4-1.
Introducerea balonului pe partea „capului afara". Sa trecem acum la momentul cind gramezile, prin angajarea in
impingere, creeaza, datorita intercalarii capetelor, o situatie pe care daca regulamentul o trece cu vederea, jocul
insa si consecintele lui practice o arata a fi foarte importanta pentru tragerea mingii. Va trebui sa mentionam de
Ia inceput ca este total interzis un avint luat de la distanta pentru aceasta angajare, in scopul de a lovi ca un
„berbec de asalt" in linia adversa.
Ne aflam in momentul in care mijlocasul la gramada trebuie sa introduca mingea in gramada. El va face aceasta
operatie pe partea in care unul din stilpii sai are capul afara. In felul acesta, prin notiunea „cap afara" trebuie sa
intelegem acea parte a gramezii in care un stilp al propriei echipe,, prin intrepatrunderea jucatorilor din linia I (ai
celor doua echipa), are capul mai in exterior decit adversarul sau. Aci, mijlocasul la ; gramada din echipa A
introduce mingea prin partea in care stilpul echipei sale este in afara. Aceasta asezare face nu numai ca stilpul sa
fie mai aproape de minge, dar si tragatorul sa iie mai aproape de locul unde va cadea mingea pe pamint, decit
adversarul sau driect din echipa B.
In conditiile unei gramezi ordonate in apropierea unei margini, stilpul dinspre marginea respectiva a "echipei
care
are dreptul regulamentar de a executa repunerea in joc a mingii vcauta sa cistige „oapul afara", pentru ca
mijlocasii de gramada prefera sa introduca mingea dinspre margine, aceasta dindu-le posibilitatea ca deschiderea
mingii pe treisferturi sa se faca in continuarea alergarii, prin spatele gramezii. Daca s-a introdus balonul pe
partea cealalta, ar mai ii atunci nevoie de o manevra suplimentara de intoarcere spre directia mijlocasului la des-
chidere.
Pentru cistigarea „capului afara", observam de multe ori dispute aprige intre stUtpi. Aceste atitudini nu au nimic
sportiv si nici nu constituie un motiv de fala pentru cei ce urmaresc aceasta. Lupta intre cei doi stilpi este cu totul
in detrimentul stabilitatii formatiei si stinjeneste in mod foarte serios tragerea mingii, precum si iesirea ei din
gramada. Ba chiar de multe ori o minge cistigata lovindu-se de un picior din gramada este trimisa inainte si
revine adversarului care o pierduse la tras, dar care are o mai buna organizare a impingerii. Totusi, intre stilpi
exista un obicei foarte frumos care trebuie sa-1 mentionam si noi, anume acela ca stilpul echipei care nu
introduce balonul lasa celuilalt alegeVea partii. Daca insa cele doua linii intii nu au ajuns la aceasta fdrma
superioara de disputa, mijlocasul la gramada se asaza in spatele gramezii sale cu mingea in miini, si in felul
acesta stringe lupta pentru „capul afara". Odata gramezile angajate, el se va indrepta acolo unde, prin
intrepatrundere, partenerul sau este asezat mai bine, adica unde are „capul afara".
Cind gramada se formeaza in mijlocul terenului, aceasta problema nu se mai pune, atacul liniei de treisferturi
putilnd fi orientat pe oricare din parti.
Cind incepe impingerea. In problema momentului de incepere a impingerii nu qxista controverse, caci
regulamentul are p precizare anume, relativa la „impingerea fara balon", pe care nu o admite si pe care orice
arbitru o sanctioneaza. Nu se aeroba ca una din cele doua gramezi sa cistige teren oricit de mic, atita timp cit
balonul nu se afla in gramada. Exista insa un semnal precis aii inceperii impingerii. Acesta este momentul cind
mingea paraseste miinile mijlopasului de gramada, indrep-tindu-se spre tunelulformat de cele doua linii I. O
gramada cu inaintasi priceputi se asaza solid pe picioare, isi propteste bine umerii pentru impingere si cauta sa
anihileze orice impingere
din fata'pipa in clipa cind mijlocasul de gramada arunca balonul in"tunel. Acum incepe adevatata actiune de
impingere.
Practic lucrurile se petrec astfel: mijlocasul la gramada cu balonul in rnina anunta partea pe und£ il introduce, ori
el este instiintat de aceasta parte de un semn al tragatorului. Se va aseza apoi la 1 m de tunel, cu picioarele
departate cam la inaltimea picioarelor stilpilor. Cind este decis sa arunce balonul, pronunta „gata" sau „acum"
etc, ceea ce inseamna ca mingea va fi jucata in curind. Mingea este aruncata pe linia mediana a tunelului si
imediat ce ea a parasit miinile mijlocasului poate fi jucata de tragatori. Pozitia mai apropiata a celui care j.are
capul" ii da un avantaj pozitional care nu scapa nici-unui tragator. In acest timp, toti inaintasii se angajeaza intr-o
impingere simultana. Aceasta impingere trebuie facuta cu aceeasi intensitate pina ce balonul tras a fost bine
obtinut de gramada. S-au vazut multe cazuri in care un balon obtinut de o echipa, era recistigat de cealalta printr-
o impingere puternica.
In jooul modern de rugbi, se vorbeste tot mai des despre acest „soc al gramezii".
In scopul usurarii sarcinii de a obtine mingea dintr-o gramada (actiune care revenea inainte numai tragatorului),
cresterea valorica a compartimentului de inaintasi a creat, in,prezent, asa-zisul soc al gramezii. Pentru a intelege
mai bine mecanismul acestuia vom arata ca in formele vechi ale luptei pentru obtinerea mingii, totul era lasat in
sarcina jucatorului specializat pentru aceasta - tragatorul.
Cu vremea, evolutia a aratat cum tragatorul a fost la inceput ajutat de stilpi si apoi de intreaga gramada, care la
comanda data prin voce de unul dintre jucatori, atunci cind mingea era introdusa in gramada, executa un efort
comun de impingere pentru a trece peste minge, usurind lucrul tragatorului. Cind insa forta gramezii din fata nu
putea fi invinsa, raminea ca tot tragatorul sa-si dispute mingea cu adversarul sau t direct.

In jocul modern, socul gramezii este o imbinare a folosirii tactice a regulamentului (care prevede ca nu se
permite cistigarea /ie teren inainte de introducerea mingii in gramada), cu actiunea comuna a tuturor celor 8
inaintasi care, in acelasi moment, declanseaza impingerea. Pentru aceasta se . cere ca in timpul premergator
introducerii mingii in gramada,, intregul
compartiment al inaintarii sa se afle stabil pe sol, toti juca-j torii sa vada mingea pentru ca atunci cind ea a plecat
din '■ miinile mijlocasului la gramada, sa dea efortul de impingere.
Deplasarea inainte prin , socul gramezii se realizeaza* de jucatori, prin intinderea genunchiului piciorului din
spate, pre-, cum si prin lucrul puternic al musculaturii gambei prin extinderea labei pe gamba, o usoara coborire
a bazinului si intinderea coloanei vertebrale.
Actiunea de soc la echipele moderne se declainseaza „la vedere", vechiul sistem „la comanda" fiind depasit prin
distanta mare de timp de la efectuarea miscarii de introducere a mingii, perceperea ei si comanda, apoi
receptionartea comenzii si efectuarea actiunii de catre intreguil compartiment.
Prin socul „la vedere", fiecare jucator privind mingea aflata in miinile mijlocasului la gramada, in momentul in
care percepe plecarea mingii, executa impingerea si elimina partea de timp necesitata pentru darea comenzii.
Punindiu-se problema daca toti jucatorii gramezii pot vedea mingea in miinile mijlocasului la gramada,
experienta ne arata ca aceasta este perfect posibil daca bineinteles jucatorul respectiv va cauta sa priveasca
mingea.
Momentul tragerii balonului. In privinta tragerii balonului trebuie sa existe o perfecta coordonare intre mijlocasul
la gramada, inaintasii irt totalitatea lor si tragatorul, in mod special, in vederea obtinerii unei trageri efectuate la
momentul potrivit. Exista un „moment" al tragerii, care trebuie sezisat la timp si in vederea acestui fapt trebuie
inceputa o actiune care porneste de la mijlocasul de la gramada. Dupa cum stim, el se asaza cu balonul la 1 m de
tunelul gramezii si tine balonul foarte jos, astfel ca sa-1 „arate" intregii linii intii (fig. 10, picioarele inegrite arata
momentul in care se pot ridica in raport cu prevederile regulamentului). Este extrem de important ca tragatorul sa
'vada bine balonul, caci numai asa poate calcula „momentul" cind incepe tragerea. Este de la sine inteles ca
mijlocasul va introduce balonul in gramada cu viteza cu care este obisnuit tragatorul sau. Introducerea balonului-
este in acelasi timp o invitatie pentru inaintasi sa sporeasca efortul, incepind adevarata impingere pentru
cistigarea balonului.
In gramada, stilpul din partea prin carei se introduce balonul trebuie sa fie atent sa lase tragatorului loc suficient
sa se miste. El poate colabora la tragerea balonului, urmarind insa sa nu ridice piciorul inainte ca balonul sa-1 fi
depasit. Stilpul din partea opusa partii prin care se introduce balonul are
datoria sa inchida culoarul, intinzind piciorul exterior pentru cazul cind mingea nu a putut fi interceptata de
tragatori. In aceste conditii, el trebuie sa traga balonul spre interiorul propriei formatii. Dupa cum se vede,
intreaga linie I colaboreaza la tragerea balonului.
Cele mai numeroase greseli la tragerea balonului se petrec atunci cind mijlocasul la gramada introduce balonul
cu viteze variate si de la distante diferite. Este limpede ca o justa colaborare intre tragator si mijlocasul la
gramada trebuie sa se faca pe elemente constante, iar nu derutante.
.Cind se opreste balonul in gramada? Oprirea balonului in gramada este o actiune pe care o executa echipa care
trage
.■■■■■■..
■■ ■ ■'..'.
.
1
balontilsi in conditiile cind constata ca jucatorii liniei a Ill-a din echipa adversa ameninta, prin plecarea lor din
gramada,' atacul in Curs de declansare. Simpla retinere a balonului in gramada are drept consecinta frinarea
pericolului care ameninta echipa in atac, dar mai are si avantajul ca poate arunca' in ofsaid jucatorii din echipa
adversa care nu seziseaza ca au depasit balonul aflat in gramada. In fata liniei de tinta din terenul advers, o
asemenea retinere de balon care prinde echipa adversa in ofsaid poate aduce trei puncte echipei care a reti-' nut
balonul, caci arbitrul va acorda lovitura de pedeapsa.
Mijlocasul la gramada este jucatorul care comanda aceasta retinere.
Retinerea balonului in gramada nu trebuie sa constituie b metoda de joc si o actiune tactica rara pe care O
determina graba echipei in aparare.
Despre gramada deschisa (spontana). Cind o minge se afla la pamint, dupa placaj, ori in alte imprejurari pe care
regulamentul le socoteste ca fiind un „tinut", mingea nu poate fi jucata decit cu piciorul. Un jucator placat si
adversarul sau, aflindu-se in aceasta situatie, rezolva continuarea.fazei, jucind balonul v.u piciorul, avind apoi
dreptul de a-1 culege cu mina. Dupa o culcare din dribling, atit aparatorii (partenerii celui care a culcat mingea),
cit si atacantii se grupeaza pe mingea aflata la sol ca intr-o gramada organizata, dar nu pe specializarile lor pe
posturi, ci dupa cum sint mai aproape de faza. Ei se apleaca, se leaga si coboara capul, incercind fie tragerea
balonului, fie retinerea lui. Astfel se' formeaza practic o gramada deschisa spontana in cimp.
Deosebirea dintre o gramada spontana si una organizata este ca gramada deschisa (spontana) se formeaza atunci
cind balonul este la pamint, in timp ce la gramada organizata balonul este introdus dupa oprirea jocului. La
gramada deschisa (spontana) iau parte la inceput numai citiva jucatori, regulamentul cerind minimum cite un
jucator de fiecare echipa. Ca puncte comune intre cele doua forme de gramezi, mentionam legatura strinsa dintre
inaintasi, impingerea simultana si coordonata,, aparitia ofsaidului.
In gramada spontana, oricare dintre jucatorii care vin acol6, formeaza pe rind prima linie, ceilalti in ordinea
sosirii coristituind linia a IJ-a.
Avantaj are echipa care.are mai repede la locul respectiv mai multi inaintasi, prezentind un plus de. valoare
numerica, precum si a greutatii de impingere.
In privinta impingerii in gramada deschisa (spontana), inaintasii trebuie sa respecte directia obisnuita, adica spre
linia de tinta adversa. Uneori, intr-o gramada deschisa inaintasii, venind din toate directiile, au prostul obicei sa
nu' impinga in acelasi sens. O impingere anarhica duce la anularea unei forte cu alta si deci nu se aduce nici un
aport acumularii generale de forta. Solutia cea mai buna este ca indiferent din ce directie ar veni, jucatorii sa
caute.o asezare in spatele mingii, in spatele tovarasului de echipa. angrenat in faza, iar directia de impingere sa
fie perpendiculara pe linia de tinta adversa.
Jucatorii din apropierea locului unde se formeaza o gramada spontana au dlatoria sa participe activ la aceasta
gramada, sa nu astepte un loc „favorabil", sau sa lase altora munca gramezii. Practica a aratat ca cei care stau in
afara asteptind mingea nu fac altceva decit sa incurce actiunile mijlocasului la gramada, deseori pe traiectoria
pasei spre treisferturi interventia lor devenind inoportuna. Cei care doresc sa foloseasca balonul cistigat din
munca fizica si stradania tactica a altora incurca de cele mai multe ori cursivitatea jocului. De asemenea,
neparticiparea acestor inaintasi in gramada spontana o priveaza de forta lor de impingere si deci da mai slabe
posibilitati de cistigare a balonului.
Jucatorii care intra in gramada vor avea permanent ochii deschisi, urmarind sa vada balonul pentru a-1 putea
cauta si controla. In ceea ce priveste pozitia, numai o asezare joasa, inainte fandat, va permite privirii sa
urmareasca balonul si sa se lege gramada intr-un dispozitiv bine inchegat.
Comanda gramezii deschise (spontane), in majoritatea cazurilor, o are mijlocasul la gramada. El trebuie sa
judede limpede situatia, sa-si dea seama de numarul de jucatori angajat de echipa adversa, sa aprecieze daca are
superioritate in actiune si sa ceara rezolvarea cea mai potrivita. Astfel, daca echipa adversa are oameni putini in
gramada, el poate comanda o impingere continua care sa fie urmata de o Intoarcere a gramezii si o conducere a
mingii cu piciorul, spre exemplu. Sau, va cere retinerea balonului in gramada, obligind adversarul sa-si adune
oamenii in spatele gramezii deschise (spontane),
ca apoi sa ceara scoaterea balonului si sa-1 trimita liniei de treisferturi. Sint insa cazuri cind mijlocasul la
gramada nu a putut veni repede in spatele gramezii deschise, iar actiunea necesita multa operativitate si initiativa.
Atunci jucatorii se vor orienta singuri, adica daca este vorba de joc deschis un jucator se va improviza in
mijlocas la gramada si se va orienta asa cum crede el de cuviinta.
O gramada deschisa (spontana) poate avea succes daca jucatorii vor tine seama de urmatoarele indicatii:
- vor veni primii si repede la locul gramezii:
- vcr cauta sa urmareasca balonul cu ochii, se vor lega strins de coechipieri, impingind simultan si coordonat;
- actiunea potrivita va fi comandata din vreme de catre miilocasul la gramada, de conducatorul de joc sau
de alt jucator cu initiativa si discernamint tactic.
ORGANIZAREA MARGINII
Vorbind despre margine, se observa ca aproape orice actiune tactica poate fi suspectata de arbitru ca
neregulamentara. Intr-adevar, daca vom examina atent sariturile pentru prinderea mingii, „suruburile", gramezile
deschise (spontane), actiunile de trecere prin linia de margine a adversarului, vedem ca multe pot ii incadrate in
prevederile de texte care le considera drept greseli. Marginea continua totusi sa existe in jocul de rugbi in 15
jucatori cu toate modificarile si interpretarile arbitrilor.
Ramine doar ca acestia sa caute sa se orienteze asupra spiritului in care se joaca si sa nu opreasca fiecare actiune
pe motiv ca a fost „zid" sau „obstructie".
In desfasurarea unui joc de rugbi, deosebim aproape tot atitea repuneri in joc de la margine cite sint la gramada.
Din cauza aceasta, importanta tactica a cistigarii balonului nu trebuie sa scape niciunei echipe, niciunui jucator
din linia de' margine, ci sa fie o actiune bine "organizata la care sa contribuie egal atit cel care executa repunerea
mingii din afara terenului, cit si cei care sint asezati inaintea si in urma prinzatorului, datori sa ajute din toate
puterile coechipierul care se afla in acel moment purtator al balonului.
Felul asezarilor in margine. Asezarea jucatorilor in margine este determinata de echipa care jace repunerea in
joc. Acest lucru inseamna ca echipa care repune balonul poate hotari daca jucatorii sai se vor aseza pe o distanta
mai scurta, medie sau mai lunga, in raport cu locul ds uncie se face aruncarea. Nici un text de regulament nu
limiteaza distanta pina unde se pot intinde jucatorii in margine. Regulamentul stabileste doar ca nimeni nu poate
sta mai aproape de 5 m de la linia de margine. Adversarul nu are decit o singura alegere: sa se aseze la fel ca
echipa care executa repunerea in joc, fiind obligat prin aceasta la o aparare „om la om". Conducatorul com-#
partimentului de inaintare sau la unele echipe mijlocasul la gramada, vor comanda felul asezarii.
Comanda poate fi data si printr-un cod cunoscut numai de cei interesati, care indica daca asezarea va ii scurta,
medie sau lunga, precum si procedeul care trebuie executat.
Fiecare asezare in parte implica o serie de procedee tehnice. Ele sint determinate de cerintele tactice ale jocului,
adica daca echipa se gaseste in aparare sau in atac.
Echipa poate utiliza dintre multe altele, urmatoarele rezolvari in margine: '
"
a) prinzatorul sa paseze imediat balonul mijlocasului la-gramada, fie din aer din saritura, fie dupa
revenirea din saritura ;
b) prinzatorul sa depuna imediat balonul la picioare.le sale, in vederea organizarii unei gramezi deschise
(spontane) ; o asemenea gramada ar obliga jucatorii adversi sa nu depaseasca linia balonului si ar inlesni -
eventual - o deschidere mai linistita pentru echipa care a cistigat la margine;
c) prinzatorul sa incerce o trecere prin forta cu ajutorul celorlalti inaintasi, prin linia de inaintare adversa.
Desigur, mai sint si alte posibilitati de rezolvare a marginii. Noi dorim sa aratam ca pentru fiecare actiune in
parte este necesara o asezare anumita. De pilda, pentru jucarea unei margini la 30-40 de m de propriul teren de
tinta este nevoie de o asezare scurta sau medie. O margine scurta aduna inaintasii pe un spatiu mic, lasind un
spatiu larg pentru linia de treisferturi. Daca o pasa la mijlocasul la gramada s-ar face dupa o prindere de la o
asezare lunga, este firesc ca spatiul mare ocupat de inaintasi sa reduca din terenul treisferturilor. Din
prinderi in asezare lunga Si pe fundul liniei se poate face i# conditiile dezvoltarii fazei in 22-ul advers, o pasa
directa la" mijlocasul la deschidere. Tot dintr-o asezare lunga, este posibila o fortare a trecerii adverse,
presupunind ca in fundul marginii aglomerarea de adversari este mai mica. In schimb, o gcamad^a spontana se
executa cel mai bine dupa o margine scurta, caci se realizeaza adunarea inaintasilor adversi in fata, lasind loc
iiber actiunii treisferturilor.
Locul favorabil prinderii balonului. Mai fiecare echipa isi
specializeaza jucatori pentru prinderea balonului. De obicei,
jprinzatorii sint jucatori inalti sau cu detenta buna, ori jucatori
care intrunesc ambele calitati. Pe asemenea jucatori se constru*>
iese in genere combinatiile tactice din margine.
Cea mai favorabila pozitie pentru prinderea balonului este in mijlocul asezarii, cam pe locul 3-4-5, numarind
dinspre margine (fig. 11). v
Daca un jucator prinzator s-ar aseza prea in fata (de exemplu pe pozitia 2 in fig. 12) si se comanda o gramadi
spontana, aceasta gramada ar fi formata prea aproape de linia de margine si exista pericolul ca balonul sa nu fie
bine utilizat, neexistind un sprijin suficient din partea inchisa pentru echilibrarea si simetria formatiei. Asezarea
prinzatorului prea in fund creeaza pericolul unei aruncari neprecise, caci in orice caz, o aruncare mai scurta are o
precizie mai buna decit una lunga. Aceasta este si explicatia pentru care in jocul modern vedem mai multe
repuneri in joc pe asezari scurte sau medii, jar pe asezari lungi numai in scop de surpriza.
In generalyin fata sint asezati jucatorii de talie mai mici, deobicei cei din linia I. La capatul opus stau jucatorii
liniei a IH-a, cu exceptia cazului cind unul dintre ei este bun prin-
zator si va lua loc in mijlocul formatiei. Sint echipe care obisnuiesc atunci cind fac gramezi" deschise (spontane),
sa aseze inaintasul aripa de pe partea inchisa, in primul loc, gindindu-se ca el va ocupa in gramada spontana un
loc mai bun, pentril o rapida otganizare a unei gramezi deschise (spontane). Impor* tant este insa ca fiecare
jucator in parte sa aiba un loc bine precizat in margine, in care sa se specializeze si sa actioneze cu viteza si
eficacitate in orice combinatie tactica, atit in atac, cit si in aparare.
Atunci cind adversarul face repunerea in joc, cei mai buni prinzatori ai echipei in aparare se asaza linga cei mai
buni prinzatori din echipa adversa, ceilalti inaintasi irripartindu-si oamenii astfel, ca nici un adversar sa nu
ramina nemarcat.
Momentul prinderii balonului. inaintasii trebuie sa acorde o deosebita importanta prinderii balonului. Cistigarea
balonului este in fond scopul repunerii in joc si pregatirea momentului prinderii incepe de la aruncarea pe care o
face jucatorul trei-sferturi aripa sau un alt jucator desemnat «pentru aceasta. Cel care repune in joc trebuie sa stie
dinainte pe ce prinzator va arunca balonul, si mai ales felul cum prefera acesta sa i se trimita mingile. Adica, de
exemplu, ca mingea sa ajunga la el cu bolta mare sau sa vina razant. Fiecare prinzator are o pre-
ferinta care trebuie respectata. Prinzatorii trebuie sa stea cu. genunchii semiflexati, gata sa poata face o saritura in
conditii bune. In orice caz, ei trebuie sa se hotarasca foarte repede daca pot prinde mingea si sa faca saritura
necesara. Daca apreciaza ca nu pot prinde balonul, este bine sa nu mai execute saritura, caci sarind se va acoperi
vederea partenerului din spate, care poate fi mai bine plasat.
Jucatorul care prinde balonul din saritura, va avea grija ca in cadere sa rasuceasca corpul si sa aterizeze cu
spatele spre adversar. Din aceasta situatie va avea posibilitatea sa execute o deschidere, sa treaca balonul unui
partener, sa puna balonul la pamint sau sa inceapa o combinatie oarecare cu colaborarea celorlalti inaintasi.
Oricare ar fi prinzatorul, ochii adversarului sint atintiti asupra sa si este sigur ca actiunea sa va fi atacata. De
aceea, orice combinatie dupa prindere trebuie executata cu repeziciune, precizie si forta.
Cind nu este vorba de o pasa la mijlocasul la gramada sau direct la mijlocasul la deschidere, prinzatorul va trebui
sa duca balonul la nivelul abdomenului, astfel ca sa nu existe posibilitatea ca adversarii sa intervina pentru a-1
deposeda. Pentru aceasta este nevoie ca coechipierii din imediata lui apropiere sa-1 apere. Sau, daca stie cu
precizie, ca o gramada spontana poate favoriza echipa sa, in loc sa se intoarca cu spatele si sa protejeze balonul,
el il poate asigura cu un brat, cu al, doilea facindu-si loc printre adversari si aplecindu-se inainte sa-1 depuna la
pamint. In orice caz, la asemenea actiuni se vor evita obstructiile prin impingeri etc.
In privinta pasei din margine cu o mina direct la mijlocas, trebuie sa aratam ca este un procedeu plin de riscuri
caci trimite nu numai balonul, dar si adversarii pe mijlocasul la gramada. Pasa aceasta de la margine trebuie
folosita numai de echipe cu experienta, care stiu sa faca o executie rapida din marginea cu asezare scurta prin
care adversarii s-ar putea strecura cu greutate si trebuie folosita rar, fara a constitui un sistem. De altfel, in toate
asezarile scurte, inaintasii vor sta foarte aproape unul de altul, lasitnd cit mai putine posibilitati inaintasilor
adversi sa se strecoare.
In privinta repunerii in joc pe o asezare lunga, adica direct la mijlocasul de deschidere, aceste pase trebuie
executate in
mod surprinzator, in propriul teren de joc, cind treisferturile adverse stau in adincime mare. .Nu poate fi vorba de
o asemenea aruncare atunci cind este o zi umeda, balonul fiind lunecos si deci greu de controlat sau atunci cind
bate vintui si repunerea nu ar avea siguranta.
Cum se face apararea in margine. Este foarte adevarat ca echipa care executa repunerea in joc la margine
dicteaza si felul^cum se asaza jucatorii. Dar acest lucru nu da totusi siguranta echipei care repune in joc care
poate sa si cistige balonul. Niciodata echipa in aparare (care nu executa repunerea) nu trebuie sa renunte la ideea
ca nu ar putea cistiga balonul^ pentru ca sint posibilitati ca balonul sa fie insusit din repunerea pe care o face
echipa adversa. Prima conditie care se cere este marcarea severa a fiecarui jucator advers in parte. A doua con-
ditie este ca aceasta marcare sa fie judicioasa, in sensul ca cei mai buni prinzatori ai echipei in aparare sa
marcheze pe cei mai buni prinzatori ai echipei care executa repunerea din margine. In continuare, echipa isi ia o
serie de masuri de^recautie, cum ar fi asezarea celui mai rapid si mai rutinat jucator diflf linia a IlI-a aripa in
fundul marginii, pentru a supraveghea eventuala deschidere a balonului pe treisferturi.
Pericolul cel mai mare este atunci cind adversarul a f0t$it sa lanseze treisferturile sale. Aceasta obliga inaintasii
efehipei care se apara la o manevra de acoperire a terenului. Pentru evitarea acestui lucru, atacul trebuie oprit
inca de la Inceput. Cum prin succesiunea logica a paselor, balonul va ajunge la mijlocasul la gramada, va fi deci
necesar ca prima atentie sa fie acordata unei rapide actiuni impotriva perechii de mijlocasi in scopul ca cel de
gramada sa nu poata executa o buna deschidere sau sa fie fortat sa trimita balonul in margine. Acest atac
impotriva mijlocasului la gramada al echipei care a prins din margine, se organizeaza astfel: primul jucator din
margine il ataca prin partea marginii; penultimul jucator din margine il ataca prin fundul terenului, iar ultimul
jucator al marginii ataca pasa in directia mijlocasului la deschidere.
Se intimpla insa ca nu totdeauna apararea sa stopeze atacul adversarilor, mai ales cind acestia nu trimit mingea
mijlocasilor, ci incearca actiuni specifice inaintarii cum ar fi gramezi deschise, surub etc, si deci nu trimit mingea
pe treisferturi. In cazul acesta se naste imediat necesitatea actionarii in replica
Ja orice combinatie. La gramada deschisa, cu gramada;,!^ surub cu intercalarea printre adversari si scoaterea lor
in mari gir» sau placarea si culcarea la pamint a purtatorului mingii pentru a intra intr-o gramada deschisa etc,
Deci apare foarte! limpede ca in margine se aplica principiul apararii de „om la om", atit in sensul individual, cit
si in sensul actiunilor co-l lective. |
In defensiva, la margine, mai trebuie considerata situatia cind propria echipa executa aruncarea, repunerea din
margine,: in propriul teren de 22 m. De aci, se urmareste in primul rind indepartarea pericolului de propriul teren
de tinta. Pentru sigu-' ranta reusitei se folosesc in acest oaz repuneri in „margine, scurta" sau „medie", adica pe
oamenii asezati pe pozitiile 3-4-5, care vor fi bine sprijiniti de cei mai puternici jucatori. De aci, se incearca cu
toata hotarirea organizarea unei gramezi spontane, o spargere prin linia adversa, o pornire in dribling, in orice
caz indepartarea actiunii cit mai in spre largul terenului de joft In alte cazuri, rezultatul acesta se obtine si printr-
o pasa directa la mijlocasul la gramada, care executa o lovitura de picior in margine. Se intilnesc de asemenea,
mai rar ce e drept, si echipe care paseaza mingea inapoi mijlocasului la deschidere sau chiar fundasului, care prin
unghiul mai bun si departarea de zona aglomerata a marginii, pot trimite mingea afara din teren mult mai
departe, spre mijlocul terenului.
De retinut este faptul ea in propriul teren de 22 m, echipa care nu are dreptul de a efectua repunerea, trebuie sa-si
orga-
nizeze inaintarea cu multa seriozitate si atentie, sa nu permital adversarilor lansarea atacului, dar nici sa cada in
greseli del afara din joc (ofsaid). 4
Citeoa procedee pentru jucarea balonului in margine. Iata citeva procedee pentru cistigarea balonului in margine
folosite in special de echipele din Africa de Sud.
1. Jucatorul tir. 4 ocupa locul sase. Mingea va fi aruncata de jucatorul aripa pe locul lasat liber intre jucatorii
care poarta numerele.2 si 3. Numarul 4 isi face elan (fig. 13) si sare pe locul indicat prinzind balonul (fig. 14).
2. Jucatorul cu nr. 4 se plaseaza lateral, intre colegii sai care poarta nr. 2 si 3 (fig. 15). Prinzind balonul, el
pivoteaza, sprijinit fiind de jucatorii 3, 5 si 1, iar tind trece de ei, le paseaza mingea direct in miini^ alergind
apoi spre numarul 7
si lasind impresia ca mai are mingea in brate. In acest fel, apararea, mascata de jucatorii 3, 5 si 1, nu stie unde se
afla balonul.
3. Prinzator este jucatorul nr. 5. El alearga spre locul unde este aruncata mingea, sare, prinde si apoi trece
balonul jucatorului nr. 4. Este o varianta a procedeului descris mai sus (fig. 16).
Asemenea procedee au numeroase variante, ca pivotarea continua cu mai multi jucatori, constituirea unei
gramezi deschise, pasa directa sau grame2i false, asa cum sint cele vazute in fig. 17.
CUM ACTIONEAZA INAINTASII IN ATAC SI IN APARARE
In atac. inaintasii au situatii de atac nu numai la combinatiile tactice din momente fixe (marginea, gramada,
lovituri de picior, diverse asezari etc), ci si din situatii in cimp, cind jocul nu este oprit. Situatii mai frecvente sint
acelea cauzate de numeroasele opriri la fluierul arbitrului pentru incalcarile regulamentului de joc.'Astfel, la o
gramada, dupa ce balonul a fost cistigat, de exemplu, de propria echipa, inaintasii acestei echipe intra in joc de
atac. Fiecare dintre ei trebuie ca, dupa desfacerea gramezii, sa intre in dispozitivul de atac. Desprinderea
inaintasilor din gramada incepe din momentul cind mijlocasul la gramada are balonul in mina si initiaza o
actiune oarecare. Este limpede ca acest . mijlocas la gramada poate incepe atacul sau cu linia de treisferturi, sau
cu compartimentul de inaintare. Aceste actiuni ofensive difera dupa situatia tactica ceruta de momentul respectiv.
Si intr-o situatie si in alta, inaintasii trebuie sa fie gata sa colaboreze in faza. In principiu, actiunile de la gramada
se pot deci orienta fie pe partea deschisa acolo unde se afla majoritatea componentilor liniei de treisferturi, fie pe
partea inchisa unde in rezolvarea fazei intra-aripa partii inchise si linia a IlI-a. Pentru orice directie de atac,
inaintasii au partea lor de contributie, dar mai ales pe partea inchisa aportul lor este si mai mult apreciat. De
multe ori insa, atacurile pe partea deschisa se cer sprijinite de cel putin un inaintas din linia a IlI-a, care executa
un rol de du-. hlant in cazurile care vor ii aratate mai jos.
Pentru lamurirea deplina a posibilitatilor inaintasilor in atac, va trebui sa urmarim si unele situatii ce se pot ivi in
cursul jocului. Sa presupunem ca o gramada este ordonata de arbitru pe partea stinga a terenului.-inaintasul aripa
de pe partea deschisa va porni prin spatele mijlocasului la deschidere, urmarind' sa fie permanent in spatele
purtatorului balonului. Rolul.sau este nu de a se intercala in atacul liniei, ci a face
acoperirea in cazul unei pierderi a balonului, a unei interceptii, sau atunci cind un partener este placat, ori cind
scapa balonul pentru a primi o pasa recentrata de la unul din jucatorii de pe treisferturi. Datoria jucatorului liniei
a IlI-a de pe partea des>^ chisa este sa dubleze necontenit actiunea de atac, dind astfel siguranta finalitatii
atacului si certitudinea ca spatele este acoperit.
inchizatorul porneste in principiu tot prin spatele liniei de treisferturi. Prima sa grija este sa se convinga ca atacul
a plecat clar pe partea deschisa, deoarece se pot intirnpla situatii ca mijlocasul la gramada sa nu fi realizat pasa
spre mijlocasul la deschidere si are nevoie deci de o alta legatura, un alt sprijin. Acest ajutor il poate indeplini
inchizatorul, care, reprimind o pasa, va orienta el atacul pe o parte sau alta a gramezii. Cel putin cind vremea este
nefavorabila, terenul si mingea uda, inchizatorul este omul de acoperire imediata al mijlocasului la gramada.
Jucatorul inaintas linia a IlI-a de pe partea inchisa ramine numai pe partea inchisa. Pozitia sa pe teren in cursul
dezvoltarii atacului va fi pe o linie ce se afla ceva mai in urma inchizatorului si va merge astfel, pregatit sa
intercepteze o eventuala lovitura de picior in balon a adversarului in scopul mutarii jocului pe o alta parte a
terenului.
Jucatorii liniei I si liniei a II-a vor sta in gramada cit mai mult, pentru a tine in loc impingerea inaintasilor
adversi. Ei vor pleca din gramada cind nu va fi nici un sens sa stea angajati in impingere si vor porni acoperind
spatiul pe jumatatea lor de teren, pe cealalta dezvoltindu-se atacul treisferturilor. inaintasii liniei I si a II-a vor fi
gata sa intervina atunci cind directia atacului este mutata spre interiorul terenului.
s Dupa cum se vede din explicatia de mai sus, rolul inaintasilor dupa cistigarea balonului in gramada este sa
acopere terenul .atit in spatele liniei de treisferturi, cit si pe partea opusa spatiului pe care a pornit actiunea. Ei
sint oamenii de acoperire atit in atac, cit si in aparare, in eventualitatea unei ratari a actiunii ofensive.
Oriunde s-ar forma gramada, inaintasii trebuie sa fie permanent in miscare. A ramine pe loc sau a intirzia
inseamna, a lasa atacul nedublat si terenul din spatele treisfertutilor neaooperit.
:
Actiuni in cimp. In timpul jocului, inaintasii au prilejul \ sa participe la numeroase actiuni. Astfel, uneori sint
datori sa\ urmareasca o lovitura de picior in balon care trimite mingea ; de-a curmezisul terenului. Urmarirea
unui asemenea balon nu i trebuie sa se faca dezorganizat, ci intr-o formatie anume. Cea
mai buna formula pare a>
______O-~- ^ acea ^ormatie de front-i
/~p ~~ * - -Q care va incadra locul unde / i N se afla mingea si care
/"S i w va asigura prin adinci-
^ I L/ mea sa celorlalti juca-
tori orice pasa facuta in 1 stinga sau dreapta. Aceas-
sK ta urmarire organizata in
^ forma unui W (dublu v)
Fig. is (fig. 18) are prspective
de dezvoltare in ipoteza continuarii atacului.
De asemenea, aceasta asezare exclude si acea tendinta de a urmari un balon oricum sau de a gasi inaintasii
alergind in linie.
Aceasta formatie, prinzind balonul prin jucatorul virf de atac, poate incepe o actiune prin pase la mina in ambele
parti sau prin conducerea balonului cu piciorul. In ipoteza cind balonul ar face o saritura, depasind jucatorul virf,
ceilalti pot prinde balonul si continua actiunea. O asemenea formatie in W mai are avantajul ca este gata pentru o
gramada deschisa (spontana). In acelasi timp, daca am admite ca niciunul din jucatori nu ar prinde balonul si el
ar intra in posesia unui adversar, este clar ca echipa adversa are in fata un bloc de jucatori care pot sa impiedice
orice actiune.
Aceeasi formatie se poate alcatui in timpul jocului cind un balon sare dupa un dribling si este prins in brate, sau
dupa o prindere la margine cind este posibil un atac prin forta la mina. Organizindu-si cu repeziciune formatia,
inaintasii ar putea actiona cu pase scurte. Fireste, nu este vorba de pase in felul celor care le fac jucatorii liniei de
treisferturi, ci de pase intr-o formatie strinsa (iig. 19), care se executa spre interior si din care prinzatorul va tisni
puternic inainte, iar cel care paseaza isi ia o noua pozitie in urma, frinind si plecind prin
lateral. Pasa vine spre inauntru cind din stinga, cind din dreapta, si scoate din joc fiecare adversar care iese in
cale. Formatia se largeste pe masura ce se apropie de linia de tinta
adversa, cind intoarcerea devine aproape o certitudine. Pasa in aceasta actiune nu trebuie sa fie executata
puternic, ci scurt si sigur.
In afara jocului cu pase, inaintasii au des prilejul sa joace balonul cu piciorul. Conducerea balonului in dribling
(cu picioarele) este in cele mai multe cazuri o actiune colectiva. De aceea, conducatorul balonului trebuie sa aiba
in dreapta si stinga sa, aproape de el, cite un partener (fig. 20), iar in urma, de asemenea la scurta distanta, grupul
de inaintasi. Aceasta pentru cazul cind balonul ar fi pierdut de suB control si ar fi necesar ca ceilalti coechipieri
sa reia conducerea lui. in orice caz, conducerea balonului cu picioarele trebuie sa aiba drept scop mentinerea sa
sub un control strins. De aceea, balonul nu trebuie lovit puternic, ci mai mult impins usor si des, si urmarit atent.
Cind un adversar iese in cale si cauta sa „culce" balonul, se va executa o pasa spre lateral la un partener.
Bineinteles ca, partenerul acesta trebuie sa plece din urma celui care paseaza pentru a nu fi penalizat de arbitru,
iar cel care a pasat va cauta o pozitie noua, frinindu-si alergarea si pornind prin inapoi in noua formatie care
conduce balonul.
Cind inairitasii urmaresc un balon trimis cu piciorul de catre aripa de-a curmezisul terenului si nu-1 pot prinde
din zbor, este bine ca acest balon sa fie lovit usor cu piciorul, introdus astfel in terenul de tinta si acolo culcat.
Conducerea balonului cu piciorul se face si dupa ce gramada este intoarsa si se creeaza posibilitatea unui atac in
acest fel. In asemenea conditii, jucatorii liniei a IlI-a sint acei care incep actiunea, dar ei trebuie sprijiniti imediat
de ceilalti inaintasi.
Cum se apara inaintasii. Rolul inaintasilor in atac, pe care l-am descris mai sus*, este ajutarea actiunilor ofensive
ale liniei de treisferturi. De asemenea, am subliniat rolul inaintasilor in actiunile specifice lor. Nu trebuie insa
neglijat marele rol pe care inaintasii il*au in aparare. In mod foarte just se spune ca directia generala a apararii
este steagul de colt spre care se indreapta atacul advers. Prin aceasta se intelege ca odata atacul advers dezlantuit,
inaintasii trebuie sa ia directia spre care se desfasoara aceasta actiune. In primul rind, aceasta se refera la jucatorii
liniei a IlI-a, primii care au posibilitatea sa se deplaseze spre directia atacului advers. Natural, aceasta manevra
de aparare trebuie sa aiba maximum de viteza, caci numai in acest fel aparatorii vor fi la timp pe locul amenintat.
Mai intii, sa examinam situatia unor gramezi ordonate. Odata balonul pierdut, inaintasii aripa trebuie sa se
ridice si
sa porneasca. Ei se desprind din gramada, dar datoria lor principala este sa vegheze mai intii ca mijlocasul advers
la gramada sa nu incerce o patrundere pe linga gramada. Acest lucru este urmarit in primul rind de linia a IlI-a de
pe partea deschisa care se si lanseaza pe mijlocasul la gramada, cautind sa impiedice pasa spre deschidere. Daca
mingea a fost totusi pasata, jucatorul din linia a IlI-a aripa de pe partea deschisa se lanseaza pe linia avantajului,
cautind sa impiedice drumul mijlocasului advers la deschidere si sa-1 oblige sa alerge lateral. Un inaintas aripa
rapid are de multe ori posibilitatea sa-1 si placheze pe mijlocasul de deschidere, daca acesta nu-si ia adin-cime.
In aceste conditii se impiedica atacul inainte ca acesta sa se dezlantuie. Daca totusi mijlocasul la deschidere
advers a pasat, jucatorul linia a IlI-a de pe partea deschisa isi continua cursa mai departe, obligind centrii adversi
sa atace lateral, cu intentia de a micsora pe cit posibil spatiul de actiune al aripei. De multe ori, jucatorii liniei de
treisferturi sint insa mai rapizi, atit in ce priveste alergarea, cit si minuirea mingii, ceea ce face ca actiunea
jucatorului linia a IlI-a sa nu reuseasca. Acest lucru nu inseamna ca dupa ce a incercat manevra impiedicarii
deschiderii, inaintasul sa se opreasca in loc; in timpul desfasurarii sarjei se pot intimpla multe lucruri. Prin
urmare, el va porni inainte, luindu-si adincime in dispozitivul apararii,
alergind in directia steagului sau de colt.
Sa vedem acum felul cum procedeaza inaintasul aripa de pe partea inchisa. In primul rind, el controleaza daca
atacul nu se orienteaza spre partea pe care o pazeste el. Daca atacul se desfasoara pe treisferturi, actiunea sa va fi
aceea de a acoperi spatiul de teren din spatele gramezii pina in margine, Ia o eventuala lovitura de picior a
adversarului.
inchizatorul gramezii porneste inapoi prin spatele mijlocasului sau la gramada. In majoritatea echipelor se da ca
orientare acestui jucator sa alerge pe directia steagului de colt, con-trolind si veghind in drumul sau daca nu se
produce o patrundere spre centru, ori pentru a intercepta loviturile de picior. Fig. 21 indica miscarea in teren a
inaintasilor in aparare.
Jocul ofera insa situatii variate cum ar fi cazul unei gramezi in centrul terenului, ori o gramada aproape de linia
de tinta, unde jucatorii apararii nu mai pot manevra in voie dupa desfasurarile asa-zise clasice, care le-am
prezentat mai sus. De
aceea, aeeste principii nu trebuie interpretate mecanic, ci adaptate la conditiile de joc.
Cea mai grea conditie este desigur aceea cind gramada se formeaza in apropierea propriului teren de tinta.
Initr-o asemenea! situatie, trebuie luate| o serie de masuri: |
a) inaintasii ari-j pa de gramada, pre-1 cum si inchizatorul; trebuie sa fie atentii ca sa nu existe peri* colul
unei inaintari a; adversarului prin impingere, prin urmare ei nu se vor desprinde de gramada daca nu au
certitudinea ca mingea niu a fost pierduta in favoarea adversarului si scoasa din gramada ;
b) o alta grija este blocarea actiunilor mijlocasului ia gramada advers; nu trebuie atacata des-; chiderea
decit daca; s-a executat pasa de. la gramada la des-' chidere; i
c) inchizatorul pleaca direct pe partea unde s-a trimis? balonul spre a impiedica o lovitura cazuta.
k
Peritru gramezi deschise (spontane) se procedeaza in ace-J lasi fel. Este insa necesar sa se aminteasca inaintasilor
ca fa.j aeeste gramezi nu se mai pastreaza aceeasi ordine ea in gra-5 mezile organizate, iar importantele sarcini
ale liniei a IlI-al
tree asupra jucatorilor care le ocupa locul in spatele gramezii. Indiferent cine se asaza pe aceste locuri, manevrele
de aparare si circulatia jucatorilor ramin aceleasi.
Jucatorii liniei a Ii-a si I, odata eliberati de sarcinile din gramada, se misca in teren, ocupind noi pozitii inapoi in
sensul desfasurarii actiunii. Desigur, cele mai putin sanse de a ajunge la timp inapoi le au cei trei jucatori din
linia I. Acest lucru nu inseamna ca ei nu se retrag si nu acopera terenul in eventualitatea in care adversarii ar
muta centrul de actiune al atacului pe o lovitura de picior.
Cisd se intoarce gramada. In dezvoltarea jocului organizat al gramezii s#a ajuns la concluzia ca acest
compartiment, alcatuit din mai mult de jumatate din numarul total al jucatorilor echipei (8), poate realiza si
singur o serie de manevre. Miscarile gramezii organizate pot ii spre inainte, prin impingere, ori in jurul axei sale,
prin diferite intoarceri. In general, intoarcerile gramezii sint socotite manevre defensive. In unele imprejurari si
mai ales in cazul cind echipa adversa are o gramada silaba, intoarcerea gramezii poate avea si un caracter
ofensiv. Experienta a aratat ca in imprejurarea cind se intilnesc doua echipe de valoare sensibil egala, intoarcerea
gramezii este o manevra anevoioasa, cu putini sorti de izbinda din pricina posibilitatilor de dejucare a manevrei.

In primul rind doua precizari:
a) intoarcerile de gramada se fac mai greu din formatia 3-4-1 ; cind o echipa joaca in felul acesta si doreste
totusi sa intoarca o gramada isi trage inapoi inaintasii aripa din linia a IlI-a, revenind in forma 3-2-3;
b) intoarcerile gramezii se fac numai atunci cind echipat
cistiga balonul.
intoarcerea gramezii se face si in terenul propriu, pentru a respinge citiva metri adversarul, tinind seama ca
aproape de linia de Tinta o deschidere a balonului este plina de riscuri. in» tilnim totusi intoarceri de gramada in
cimp' si in scop de atac.
Miscarea se executa in felul urmator (fig. 22): imediat ce balonul a fost tras, el va fi retinut in linia a H-a. In
acest moment incepe manevra de intoarcere, avind drept sprijin linia a H-a si incheietorul din linia a IlI-a, ca
jucatori de baza care vor incepe conducerea balonului cu piciorul. Miscarea propriu-zisa se desfasoara astfel:
stilpul stinga impinge spre inauntrul
gramezii, iar stilpul din dreapta cedeaza total. inchizatorul ajuta manevra, concentrind intreaga sa impingere -pe
umarul sting. De indata ce miscarea a izbutit sa aduca gramada cam
45° fata de pozitia initiala, astfel ca sa scoata inaintasii adversi din drum, linia a Ii-a se desprinde din formatie si
pleaca spre stinga. Grija principala revine jucatorului din partea stinaa, care trebuie sa scoata balonul in afara
gramezii, avind alaturi in dreapta sa pe tovarasul din linie si in imediata apropiere, in stinga, jucatorul liniei a IlI-
a aripa. Formind o singura linie, cei trei jucatori pleaca in formatie strinsa si conduc balonul cu latul intern al
labelor picioarelor, fiind urmati de ceilalti doi jucatori linia a IlI-a, Jucatorii liniei I vor ramane cit mai mult
angajati in gramada pentru a retine pe loc adversarii, in scopul ca acestia sa incurce cit mai putin manevra.
Orice intoarcere executata in propriul teren se face de obicei spre partea inchisa, unde balonul poate fi condus in
cel mai rau caz spre margine. Daca conducerea balonului cu picioarele este oprita, se va constitui o gramada
spontana.
Cum se opreste intoarcerea gramezii. Rezultatele intoarcerii unei gramezi pot fi preintimpinate. Desigur ca primii
jucatori care simt ca sint atrasi intr-o intoarecere sint cei din linia § IlI-a, caci cedarea unei parti se resimte in
gramada. Cum este de la sine inteles, nu mai are nici un rost ca acesti jucatori sa ramina angajati in formatie. Ei
se vor ridica imediat si vor iesi in intimpinarea adversarilor care conduc balonul in dribling. Primul dintre ei care
ajunge in fata balonului, il culca si,opreste astfel inaintarea. In continuare, se organizeaza atunci o gra-
mada deschisa (spontana) in fata celor care conduc balonul, actiune la care se vor asocia si ceilalti jucatori care
trebuie sa se desprinda la rindul lor- rapid diri gramada.
ACTIUNILE MIJLOCASULUI LA GRAMADA SI FUNCTIILE SALE
Unul din cei mai solicitati jucatori de pe terenul de rugbi este mijlocasul la gramada. El participa aproape la toate
fazele jocului, il vedem aplecindu-se dupa balon, apoi destinzindu-se intr-o saritura pentru a pasa balonul; il
urmarim sutind, pla-eind, dublind atacul propriu sau iesind in intimpinarea unui atac advers. Pentru atitea sarcini
este firesc sa fie nevoie de un jucator puternic si suplu, care sa aiba, in general, urmatoarele calitati:
. . - sa aiba o buna viteza in alergare si o buna viteza de executie, si sa stapineasca toate cerintele de ordin fizic,
tehnic si moral-volitiv ale postului;
- sa poata face o pasa lunga, rapida si precisa, dar sa cunoasca la perfectie executia a tot felul de pase scurte,
oferite, pe la spate etc.;
- sa aiba o buna miscare in teren;
- sa cunoasca si sa aplice fenta de pe loc si din alergare;
- sa cunoasca jocul de aparare al inaintasilor;
- sa posede un ridicat simt tactic de orientare ca sa stie eum sa conduca atacul in fiecare actiune in parte.
De fapt, mijlocasul la gramada este legatura intre pachetul de inaintasi si linia de treisferturi. Sarcina sa de seama
este sa faca ca balonul sa ajunga in minimum de timp la mijlocasul la-deschidere. Fireste, aceasta afirmatie nu
trebuie interpretata mecanic, deoarece jocul arata uneori ca baloanele care se distribuie prin linia de treisferturi
nu au o folosinta prea buna. In asemenea conditii, el este nevoit sa schimbe jocul, trecind balonul inaintasilor.
Orice mijlocas la gramada trebuie sa stie limpede ca in afara adversarului sau direct, mijlocasul la gramada din
echipa cealalta, inaintasii adversi din linia a IlI-a (aceasta la gramada ordonata, iar la margine toti inaintasii
adversi) au ca prima misiune sa-1 opreasca din actiune. Prin urmare, el trebuie sa
actioneze astfel ca adversarii sa nu stie niciodata care ii sint intentiile. Este deci firesc ca mijlocasul la gramada
sa atraga pe el cei doi adyersari directi (mijlocasul la gramada advers si linia a IlI-a adversa), dar mai ales
jucatorul liniei a III-a advers, care trebuie in orice caz impiedicat sa-si orienteze actiunea sa pe directia pasei. In
asemenea conditii, se va urmarf ca balonul sa fie pasat mijlocasului la deschidere, in scopul ca acesta din urma sa
poata sa se miste in voie, fara sa mai fie periclitat in atacul sau de inaintasul linia a IlI-a, care a fost atras de
mijlocasul la gramada.
Mijloacele de derutare sint in functie de propriile posibilitati, de bogatia de mijloace tehnice, dar mai ales de
variatia tactica a jocului. Cind un mijlocas la gramada paseaza invariabil mijlocasului de deschidere, este
limpede pentru oricine ca atacul trebuie oprit la mijlocasul la deschidere si atunci cursa oricarui jucator linia a
III-a aparator va fi catre mijlocasul la deschidere. Dar daca mijlocasul la gramada va executa si alte actiuni, cum
ar fi o intrare pe linga gramada, un atac pe partea inchisa sau o plecare cu linia a III-a, el va atrage atentia
adversarilor asupra sa si aceasta concentrare pe el este suficienta pentru ca atacul normal al treisferturilor cu
mijlocasul la deschidere mai liber sa izbuteasca mai usor. In concluzie, trebuie sa se aiba grija ca sa se tina linia a
III-a adversa cit mai aproape de gramada, pentru a putea lansa jocul treisferturilor.
Cum se introduce balonul in gramada. Mijlocasul la gramada este jucatorul insarcinat sa introduca balonul in
gramada. De obicei, el executa aceasta pe partea in care inaintasii au ea pul „in afara". Asigurindu-se ca gramada
este bine asezata» el va lua o pozitie la 1 m de gura tunelului si va tine mingea fie de capete, fie de-a lungul ei
(dupa cum convine tragatorului sa-i vina balonul).
Tinind mingea in miini (fig. 23), el trebuie „sa o arate" tragatorul si prin acest lucru se intelege ca tragatorul, ca
si intreaga linie I, trebuie sa o vada si sa fie gata pentru actiunea de tragere a mingii, iar intreaga formatie de
inaintasi sa dea socul necesar. Regulamentul ne arata ca mingea trebuie intro^ dusa in gramada cu viteza
moderata. In limita acestei indicatii, mijlocasul la gramada introduce balonul cu viteza c*re
convine tragatorului sau. Deopotriva, apoi, trebuie sa tina seama de prevederea regulamentului cu privire la locul
unde balonul urmeaza sa atinga pamintul, anume oriunde dupa cel de-al doilea picior pe linia mediana a
tunelului.
Nu este cazul aici sa insistam asupra problemei
tehnicii tragerii. Ni se pa- ^-w-
re insa nimerita recoman- fr^^^r^^ ~7~>*v
darea ca tragerea balonu- A. y\y j ) u. \
lui sa nu se bizuie exclu- \j!u Al /• Jy \ siv pe tragator, ci sa aiba ^^*<^w ^ v**sf >/J in mod neconditionat aju-
I 1 fi S J
torul stilpului din partea 1 . I rj l
respectiva. n OM / / y ,
Mijlocasul la gramada a\I// / '*'
trebuie sa se fereasca sa Jf / \ ( /[
faca fente la introducerea ■>■- - --R^L. \A I ■•"*-■»"
balonului sau sa-i dea e- jalh^J Vf~^ | fect, in asa fel ca dupa Mf\ W__'r
atingerea pamintului aces- amliit \i I
ta sa sara 6^6 terenul «I^Mr ^ /
sau de joc in linia a Ii-a. 'IQPF ^>-*1j^ i
Asemenea actiuni incorec- "^v3^
te sint prea bine cunoscute /"^il-2
de arbitri, care le sanctio- «*-«^*S^
neaza ou multa prompti- tigm 23
tudine.
Mijloace de transmisie de la gramada. Ciod jocul trebuie deschis, scopul mijlocasului este sa trimita in cel mai
scud timp balonul din spatiul gramezii spre partea cea mai potrivita atacului. In oricare directie ar pleca balonul,
el trebuie transmis cu maximum de viteza.
Pasa directa cu pas fandat (iig. 24) in directia celui caruia t se adreseaza mingea este cea mai obisnuita forma de
trecere si se executa in imprejurarile urmatoare: mijlocasul la gramada a introdus balonul pe partea pe care
gramada sa are avantajul „capului afara". El alearga apoi in spatele gramezii sale, ridica mingea, palmele
cuprinzind-o de jos dintr-o singura miscare, si o trimite spre mijlocasul la deschidere (fig,. 25). In momentul
ridicarii balonului, mijlocasul va avea pidoareia
bine departate si indoite din genunchi, iar corpul bine aplecat tot timpul cit se produce culegerea balonului. Daca
paseaza spre stinga, piciorul drept trebuie sa fie aproape de balon, iar
piciorul sting mult spre stinga, cu vlriul indreptat spre mijlocasul la deschidere, in momentul pasei. Daca va
pasa spre dreapta, piciorul sting va fi Unga balon, iar piciorul drept orientat spre dreapta. Din aceasta AAA
pozitie, care seamana mult cu
^ft^ pozitia „fandat", balonul este
^Mk trimis cu o singura miscare
s~. MMJL cursiva si rapida de jos catre
\J * QQ^ mijlocasul la deschidere. in
N XX")t nici un caz mijlocasul la gra-
\ OOO mada, cind va ridica mingea,
X * nu se va indrepta intii si apoi
"""^--^^^ va efectua pasa. Totul trebuie
"•^~""~~*-^. j executat articulat si diotr-o
f bucata, caci este vorba de cis-
O *J'S ^e ^mP, orice miscare de
Pig 25 prisos Irrtirziind transmiterea
balonului.
Pasa inversa (fig. 26) din elanul bratelor este actiunea de trecere a mingii pe care o executa mijlocasul la
gramada mai
mult ca o actiune inselatoare, dupa ce si-a ales o directie de atac pe o parte a gramezii in scopul atragerii mai
multor adversari pe el, si apoi, folosind aceasta pasa intoarsa, trimite mingea surprinzator pe partea cealalta.
Mai exista in uz o pasa intoarsa prin care se trimite balO' nul cu o singura mina, pe sub brat. Pentru pasarea spre
dreapta, mingea este trimisa cu mina stinga, iar pentru pasa spre stinga cu mina dreapta.
Pasa cu saritura (fig. 27) pe directia celui caruia i se adreseaza mingea, pasa foarte frecventa la mijlocasii de
gramada, respecta principiile paselor descrise mai sus si se executa atunci
cind jocul cere o pasa lunga in conditiile unui atac rapid, exe* cutat in fundul terenului advers. Mijlocasul la
gramada se afla cu amindoua picioarele aproape de minge si elanul pe care si-1 ia il obliga sa dea pasa in timpul
zborului.
In imprejurarile cind atacul cere prezenta mijlocasului la gramada, aceasta pasa nu este recomandata, deoarece
dupa caderea jucatorului si pina la ridicarea sa de la pamint se pierde mult timp, in care nu mai poate lua parte
directa la joc.
In afara liniei de 22 jn. Mijlocasul la gramada se misca dupa introducerea balonului, potrivit felului cum
gramada sa cistiga sau pierde balonul. Daca gramada proprie a cistigat balonul, el trece in spatele liniei a III-a si
deschide atacul trei-sferturilor, daca momentul tactic o cere. Astfel, daca linia a III-a adversa este foarte rapida si
actioneaza imediat, el poate comanda retinerea mingii in scopul de a obliga adversarii sa nu depaseasca linia
balonului.
Cu totul altfel se intimpla cind adversarii cistiga tragerea balonului. In acest caz, mijlocasul la gramada in
aparare va ataca adversarul direct avind grija sa nu depaseasca linia balonului, aceasta penalizindu-se cu lovitura
de picior de pedeapsa.
Mijlocasul la gramada al echipei in aparare trebuie sa actioneze cu multa prudenta asupra purtatorului balonului,
pentru a evita riscul unei fente. Aceasta pentru motivul ca, in general, plecarile mijlocasului la gramada purtator
de balon se fac cu ajutorul unui jucator din linia a III-a, a aripei partii inchise sau a mijlocasului la deschidere si
fenta se face catre unul din acestia. Raspunderea asupra pazirii mijlocasului la gra; ntada advers cade insa asupra
mijlocasului la gramada sr a liniei a III-a de pe partea pe unde se initiaza actiunile de atac.
Cind adversarii executa o lovitura de picior in balon, pozitia mijlocasului la gramada al echipei in aparare va fi
spre locul probabil al caderii balonului, caci el fiind jucatorul care orienteaza majoritatea actiunilor, anticipeaza
modalitatile de rezolvare, asezindu-se pentru aceasta, in general, pe linia balonului sau in apropierea ei, astfel ca
sa poata interveni in cel mai scurt timp.
La gramezi deschise (spontane). In conditiile unei gramezi deschise (spontane) in cimp, mijlocasul la'gramada
trebuie sa ajunga cit mai repede in spatele gramezii constituite, pentru a colabora la actiune in sensul culegerii
mingii si orientarii atacului. Daca insa inaintasii adversi cistiga balonul, et trebuie sa fie gata sal culce in
eventualitatea daca se intoarce aceasta gramada si sa actioneze printr-un atac in dribling, sa-u sa alerge spre
partea in care porneste atacul.
Pentru orice situatie din terenul de joc, se retine faptul ca mijlocasul la gramada trebuie sa aiba o pozitie in
spadele compartimentului sau de inaintare.
Cind se -executa repunerea la margine. In privinta asezarii mijlocasului de gramada la margine sint multe opinii.
Cea mai potrivita si rnai folosita de altfel, este asezarea in dreptul celui mai bun priozator, fiindca se presupune
ca de aici ii va yeni mingea. In multe echipe, asezarea mijlocasului este un indiciu pentru cei ce repun din
margine, oare arata locul unde trebuie sa fie aruncat balonul.
Departarea mijlocasului la gramada fata de linia de inaintasi nu poate fi stabilita prin reguli; ea este in functie de
ce-•rintele tehnice si tactice ale diferitelor rezolvari. In nici un caz mijlocasul nu trebuie sa stea foarte aproape de
inaintasi (1-2 m), dar nici prea departe de ei (10-15 m), caci in politia in care sta urmeaza sa primeasca o pasa
venita de la inaintasii sai, aflati in lupta directa cu cei adversi. Este demn de notat faptul ca pasele acestea se fac
in general fara elan si deci nu capata o lungime prea mare, maximum 6-8 m. Poate de aceea si distanta cea mai
folosita de mijlocasi in ce priveste apropierea lor de iinia de inaintasi este de aproximativ 3-4 m.
Despre atac. Despre felul cum mijlocasul la gramada lanseaza atacul se vorbeste foarte mult in rugbi. In general,
sint pretuiti mijlocasii la gramada care nu pierd timpul in zadar, •care nu tin mingea. Adica odata ce ridica
balonul, mijlocasul la gramada nu mai trebuie sa faca nici un pas de prisos ci sa asigure o deschidere rapida.
Daca insa se hotaraste sa plece la atac pe cont propriu, el va incepe aceasta actiune cu maximum de viteza. Un
mijlocas fara un start bun nici nu ar trebui sa se gindeasca la atacuri pe linga gramada, caci el va ii o victima
usoara pentru adversarii sai. Sa precizam deci ca asemenea atacuri individuale se produc numai atunci cind adr
versarul lasa un loc liber de trecut. De pilda, trecerile cele mai frecvente pe linga gramada se fac pe partea
inchisa, cind jucatorul liniei a III-a advers nu se ridica prea repede. Atunci insa cind in linia a III-a adversa sint
jucatori cu experienta, •este limpede ca nu are nici un sens un atac pe linga gramada. O manevra foarte buna este
atragerea unui jucator linia a. III-a in sfera de actiune a mijlocasului la gramada. De pilda „atragerea jucatorului
din linia a III-a de pe partea inchisa ar da
posibilitatea aripii proprii de pe partea inchisa sa incerce o actiune oarecare. Pentru acest caz trebuie cautat si un
spatiu potrivit cum ar fi o gramada asezata la 10-15 m de linia de margine.
"
In privinta plecarilor pe linga gramada pe partea deschisa arrr aratat ca ele se pot produce numai daca conditiile
sint 'favorabile unei asemenea actiuni. Se intelege ca o intrare pe linga gramada pe partea deschisa prezinta
avantaje serioase, caci in primul rind se creeaza o patrundere in dispozitivul advers, se dezorganizeaza linia de
treisferturi oare este nevoita sa ajute spre directia atacului, si o deschidere la timp a propriei linii de treisferturi
care ofera conditiile unui atac favorabil. Aceeasi incursiune mai da in continuare posibilitati variate de atac fie pe
partea deschisa, fie pe partea inchisa. :
Cea mai avantajoasa plecare pe linga gramada este insa aproape de linia de tinta adversa. Aci, o inaintare
experimeni tata intoarce putin gramada, trimitind linia a III-a adversa spre linia de margine si face astfel loc
suficient mijlocasului la gramada spre linia de tinta.
Apararea. In principiu - si lucrul a iesit in evidenta, din ceea ce am scris mai sus - mijlocasul la gramada are in
grija sa mijlocasul la gramada advers. Daca el nu ajunge la timp ca sa impiedice cit de putin deschiderea, el va
trebui sa ia o pozitie noua, retragindu-se spre steagul de colt spre care se in^ dreapta atacul advers. In drumul sau
are posibilitatea sa placheze un adversar care a schimbat directia de atac, sa prinda balonul trimis cu piciorul, in
fine sa fie in dispozitivul de aparare pe care si-1 organizeaza orice echipa atunci cind este in sij tuatia sa faca fata
unui atac advers.
Se poate vedea clar ca mijlocasul la gramada este unul din jucatorii care minuiesc si lovesc foarte mult balonul.;
Important este - repetam - sa nu piarda niciodata timp. Toa,te actiunile sale sint caracterizate de spontaneitate,
viteza de executie, de orientare rapida pe partea cea mai potrivita. El trebuie sa-si calculeze timpul atit de bine,
incit sa nu intirzie in nici o actiune, fie ca este vorba de culcarea balonului, trimiterea lui in margine, sau mai ales
deschiderea treisferturilor. Prezenta sa in spatele inaintasilor este o conditie esentiala pentru izbinda ori-
carei initiative. Un bun mijlocas este acel jucator care este tot timpul pe faza, caci nici un alt jucator nu are o
munca mai variata, mai plina de initiativa ea el. -
ACTIUNILE MIJLOCASULUI LA DESCHIDERE SI FUNCTIILE SALE
Al doilea mijlocas al echipei, cel care este denumit la deschidere, este asa cum il arata si denumirea, jucatorul
care contribuie la deschiderea jocului. De fapt el este omul care orienteaza felul atacului, apreciind daca este
cazul sa lanseze linia de treisferturi, sa porneasca pe partea inchisa sau sa trimita balonul in margine. Dupa cum
usor se intelege, un asemenea jucator trebuie sa aiba un simt tactic dezvoltat, o judecata limpede si rapida, o buna
putere de discernamint.
Calitatile sale mai de seama pot fi sintetizate astfel:
- start rapid si o ridicata frecventa a pasilor in alergare;
- cunoasterea teoretica si executia cu precizie a tuturor elementelor de miscare in teren ;
-- executia loviturilor de picior in balon, in special cele din zbor si cazute, cu ambele picioare;
- cunoasterea si aplicarea fentelor;
- ridicate posibilitati de prindere si culegere a balonului din miscare;
- executarea precisa si rapida a pasei in ce priveste receptia, purtarea mingii in palme si transmiterea ei mai
departe;
- placaj sigur in situatiile de aparare;
- Uune calitati de tactician.
Dupa parerea celor mai buni tehnicieni, un bun mijlocas la deschidere trebuie sa Stie sa puna in valoare linia de
treisferturi, lasind-o in conditiile cele mai favorabile. In acest scop, in momentul cind mijlocasul sau la gramada
pune miiniie pe balon, el trebuie sa ia startu4, ca sa primeasca balonul in plina alergare si sa puna in miscare linia
de treisierturi, lansind-o rapid. Exista riscul, din cauza amenintarii tot mai mari a liniei a III-a, ca drumul sau sa
fie spre lateral. Daca in principiu, startul sau il conduce putin lateral, in momentul prinderii balonului el isi va
corecta drumul care trebuie sa fie cit mai drept si in orice caz, in momentul pasei spre treisferturi, sa fie cit mai
perpendicular pe linia de tinta adversa. Altfel, intregul
atac este orientat lateral si treisferturile pierd spatiul necesar dezvoltarii actiunii. Momentul pasei spre linia de
treisierturi trebuie sa fie bine ales. Important este ca mingea sa nu ajunga la centrii atunci cind adversarii sint
foarte aproape si exista posibilitatea opririi atacului.
Adincimea asezarii si alegerea momentului potrivit transmiterii sint desigur factori hotaritori in reusita actiunii.
Se cere mijlocasului la deschidere multa varietate In actiunile sale. Aceasta, pentru a insela vigilenta liniei a IlI-a
adverse, al carei joc s-a dezvoltat foarte mult in ultimii ani. Daca mijlocasul la deschidere, avind suficiente mingi
scoase de gramada sa, va incerca actiuni pe partea inchisa, cu linia a IH-a, pe cont propriu sau cu centrii, este
firesc ca adversarii sa nu stie niciodata care ii sint intentiile. De aci nu trebuie insa sa se deduca faptul ca el poate
alege un atac pe partea inchisa sau o trimitere in margine numai pentru a varia jocul cind natura situatiei indica
ca este de preferat un atac cu linia de trei-sferturi. Intentia rindurilor de mai sus este sa pledeze pentru un joc cit
mai variat al mijlocasului la deschidere, in folosul jocului deschis pe treisferturi. Scopul principal al mijlocasului
la deschidere este lansarea atacului si, in slujba realizarii sarcinii sale, el trebuie sa incerce totul.
Asezarile mijlocasului ta deschidere
la combinatiile tactice din momente fixe
Despre asezarea in teren a mijlocasului la deschidere, in raport cu gramada, exista foarte multe pareri. Nimeni nu
a izbutit sa determine in mod precis o anumita pozitie. Aceasta fiindca pozitia mijlocasului la deschidere in
raport cu gramada este o problema strict individuala, determinata de factori feluriti, legata de posibilitatile
personale ale jucatorului respectiv/Fireste, exista un principiu conducator si anume acel al trecerii inainte de
adversar a „liniei avantajului" l < (fig. 28).
Datoria principala a mijlocasului la deschidere fiind depasirea in cel mai scurt timp a liniei avantajului, el va
trebui sa
ia startul in asa fel, incit sa prinda balonul, afllndu-se in alergare. In preocuparea sa este parcurgerea spatiului
respectiv in minimum de timp. De pilda, daca sta lateral si departe de mijlocasul la gramada, are de parcurs o
distanta mai scurta pina la linia avantajului. Dar mijlocasul la gramada are nevoie - pentru aceasta pozitiei - de o
pasa mai lunga (fig. 29), cu posibilitati de a fi interceptata de adversar. Daca va sta inapoia mijlocasului la
gramada, pasa acestuia din urma va fi mai scurta, dar distanta de alergat cu balonul este mai lunga (fig. 30).
Analizind pozitiile de care vorbeam in rindurile de mai sus, vom vedea ca pozitia laterala asigura o depasire mai
rapida a liniei avantajului, dar duce mai repede la intilnirea cu adversarul. Apoi, o asezare laterala implica de la
inceput ale-
gerea partii de atac. A exclude posibilitatea unui atac pe partea inchisa inseamna a reduce armele de atac.
Argumentele de mai sus vin sa intareasca afirmatia ca nu se poate determina cu precizie pozitia mijlocasului la
deschidere in raport cu gramada. Dar se naste firesc intrebarea : cum sa-si aleaga mijlocasul la deschidere pozitia
si ce ne sfatuieste aceasta carte ? Raspunsul nostru este ufmatorul: pozitiile mijlocasului la deschidere yor fi
determinate de imprejurarile speciale, de capacitatea personala a jucatorului respectiv
(viteza de alergare, start, tehnica individuala), starea timpului si calitatea pasei mijlocasului la gramada. La toate
acestea se va tine seama de caracteristica apararii adverse, element care poate ii sezisat in timpul jocului. De
pilda :
- va sta mai departe oblic in lateral, daca pasa mijlocasului la gramada este lunga si linia a IlI-a adversa are o
buna viteza de alergare;
- va sta mai aproape, daca linia a IlI-a adversa vine incet sau da semne de oboseala;
- va sta in adincime, daca mijlocasul sau la gramada nu are precizie in pasa; de altfel, aceasta pozitie este
favorabila si pentru atacuri pe cele doua laturi ale gramezii, ipentru incercarea unei lovituri cazute peste bara
transversala sau pentru trimiterea balonului in margine;
- va sta mult in fata, cu intentia sa ajunga la adversarul direct, cu scopul sa-1 „scoata din joc", pasind imediat
daca nu-1 ataca linia a IlI-a adversa.
Nu trebuie insa sa se faca reguli din sfaturile de mai sus. Ele se pot potrivi foarte bine unuia sau altuia dintre
mijlocasii la deschidere, dar in orice caz constituie o orientare pentru diferite situatii.
inainte de a continua discutarea jocului mijlocasului la deschidere este necesar sa subliniem din nou ca acest
post, care este unul din factorii legaturii dintre compartimente, necesita un jucator cu tehnica individuala buna.
Un mijlocas la deschidere este, cum se spune, „in mina" mijlocasului la gramada. Daca acest mijlocas la
gramada da pase bune partenerului sau, toate lucrurile merg bine. Dar se intimpla ca in cursul meciului, legatura
sa fie mai slaba, din cauza unui numar de pase gresite intre cei doi jucatori. Toata lumea recomanda pase corecte
si pozitii convenabile mijlocasului la deschidere, dar sa nu uitam ca mijlocasul la gramada nu face totdeauna
pasa nestingherit de nimeni. Amenintat de adversari, pasa sa vine uneori defectuos. Unii recomanda ca
mijlocasul la deschidere sa fie capabil sa prinda pasele oricum ar veni ele, si mai ales se declara multumiti daca
acesta a cules mingea din viteza, daca s-a „intins" mult dupa ea, chiar daca mingea a venit nu tocmai bine. In
general, atunci cind un mijlocas la deschidere vrea numai pase ideale si nu se straduieste si dupa o minge venita
ceva mai prost, creeaza in echipa o stare de demoralizare. Pentru evita-
rea pozitiilor gresite intre cei doi jucatori, este necesar ca ei sa faca antrenament comun timp cit mai indelungat,
astfel ca sa ajunga la o intelegere, sa se „simta" unul pe altul, ca aceasta legatura sa fie in folosul echipei.
Acum sa analizam unele actiuni ale mijlocasului la deschidere, imaginand cateva situatii mai importante din joc.
Sa incepem cu fazele de atac.
Sa presupunem ca mijlocasul la deschidere vrea sa initieze un atac al liniei de treisferturi. Primind mingea de la
mijlocasul la gramada, el se apropie de linia avantajului, intr-o alergare usor laterala.
Atit linia a IlI-a adversa, cit si mijlocasul la deschidere advers vor incuraja aceasta directie laterala, caci ei stiu
foarte bine ca un atac care merge spre margine nu are de multe ori sorti de izbanda. Dar drumul lateral nu este
nici in intentia purtatorului balonului, de aceea el va redresa atacul (rugbistii numesc manevra aceasta „a trage"
intr-o directie opusa celei care dai pasa). O asemenea redresare a atacului obliga adversarii sa-si corecteze si ei
alergarea, caci se naste pericolul unui atac pe partea opusa. Fiind cu ochii pe adversari, mijlocasul la deschidere
seziseaza oprirea adversarilor si trece balonul centrului sau cel mai apropiat. Dupa pasa, mijlocasul la deschidere
executa o frinare a alergarii cu scopul reintegrarii sale in atacul partenerilor si reprimirea mingii, daca este cazul.
Intr-o actiune ca aceea descrisa mai sus, scopul a fost dejucarea intentiilor liniei a IlI-a si mijlocasului la
deschidere advers, anume de a bara deschiderea treisferturilor din atac.
Pentru lamurirea mai departe a manevrei tactice a mijlocasului la deschidere, trebuie sa precizam ca pentru
gramezile care se organizeaza linga linia de margine, dupa ce paseaza balonul centrului celui mai apropiat,
mijlocasul la deschidere, avind spatiu suficient, va putea dubla uneori centrii sai, alergand in spatele lor si
ocupand la momentul oportun o pozitie supra-numerica diupa aripa, sau in cazul unei recentrari de la aripa, o
pozitie spre interiorul terenului.
Faza de mai sus este caracteristica pentru atacuri pe partea deschisa. Cand insa gramada este asezata in mijlocul,
terenului, mijlocasul la deschidere se asaza fie pe una din parti, fie chiar in spatele gramezii ca sa aiba libertatea
sa aleaga partea atacului. In orice caz, el trebuie sa instiinteze mijloca-
sul la gramada de partea care o alege pentru atac. Aceasta se. poate face prin semne conventionale; de pilda,
tinand mina pe genunchiul sting inseamna ca va pleca pe stanga sau prin alte semne.
Cind mijlocasul isi alege dinainte partea de atac, este bine sa se aseze pe partea opusa prin care mijlocasul la
gramada introduce balonul in gramada. Aceasta pentru a nu obliga la miscari suplimentare de intoarcere care
produc pierderi de timp.
Cind exista intelegere intre mijlocasi, atacurile prin surprindere se realizeaza de la gramezile deschise din camp,
cind adversarul abia are timp sa se aseze in pozitiile corecte de aparare. In aceste conditii, un atac rapid aduce de
cele mai multe ori rezultatele asteptate.
In pozitii bune pentru intrari personale, atunci cind mijlocasul la deschidere a deschis balonul cu regularitate
centrilor si a facut adversarul sa creada ca va deschide si mai departe la fel, initiativa individuala este bine venita,
cu conditia ca ea sa nu devina metoda. Cele mai reusite actiuni individuale ale mijlocasului la deschidere sint
cele executate intre mijlocasul la deschidere advers si gramada. In special in 22-ul advers, cind adversarii s-au
lansat spre treisferturile in atac, o fenta bine executata, un sprint scurt cu balonul in brate, produc o intrare
serioasa in aparare si, natural, incercarea urmarita. O ' asemenea actiune trebuie gandita bine si se poate realiza
cind conditiile de pe teren permit acest lucru. In nici un caz mu trebuie facuta „cu clopotei", astfel ca adversarul
s-o seziseze. E cazul sa repetam ca actiunea individuala a mijlocasului este o exceptie, caci rugbiul este un joc
colectiv in care primeaza actiunile de echipa.
Atacuri prin lovituri de picior. Atunci cind atacurile „la mina" nu sint operante, ori in anumite imprejurari ale
jocului cind adversarul are pozitii gresite de aparare, mijlocasul la deschidere are posibilitatea sa joace balonul
cu piciorul. intalnim aceasta atunci cind:
- o pasa este inoportuna, adversarul fiind prea aproape de coechipier si-1 poate placa ;
- pasa mijlocasului la gramada il gaseste in loc sau prost plasat;
- desfasurarea jocului a aratat ca treisferturile nu pot duce la bun siirsit actiunile de departe, iar o trimitere a
balonu-
lui tn margine ar apropia atacul de terenul de tinta advers; de asemenea, pe timp ploios, cind controlul balonului
este greu de realizat;
- echipa are un avans de puncte pe care vrea sa-1 mentina inchizind jocul (mai cu seama daca are o
gramada puternica).
Loviturile in margine vor fi executate spre linia cea mai apropiata.
De asemenea, mijlocasul la deschidere poate executa lovituri „a urma" cind :
- jucatorii liniei de treisferturi adverse stau in linie;
- fundasul advers nu are o pozitie corecta fata de circulatia mingii;
- balonul este greu de minuit;
- in terenul advers exista un spatiu neacoperit. Mijlocasul la deschidere ar mai putea incerca lovituri de
picior cind adversarul da semne de oboseala, spre exemplu lovituri „a urma", foarte inalte, pe care sa le
urmareasca aripile liniei de treisferturi sau chiar inaintasii.
In fine, in apropierea 22-ul advers, luind o pozitie in spatele gramezii, poate executa lovituri cazute.
Tn raport cu marginea. Spre deosebire de pozitia mijlocasului la deschidere in raport cu gramada, atunci cind se
executa o repunere in joc de la margine, el trebuie sa ia o pozitie ceva mai in adincime. Motivul este simplu.
inaintasii adversi stau la margine in picioare, pornind in actiune cu mult mai usor decit la gramada. Avind nevoie
de un spatiu mai larg de manevra, este normal ca mijlocasul la deschidere sa se aseze ceva mai departe de zona
de actiune a adversarilor. Ori de cite ori este cazul unei deschideri a liniei de treisferturi, mijlocasul la deschidere
va trebui ajutat temeinic de inaintasi. Acest lucru se realizeaza fie printr-o deschidere foarte rapida direct din
mar-pine (sau prin intermediul mijlocasului la gramada), fie prin executarea unei gramezi spontane care ar aduna
toti inaintasii adversi, curatind terenul de pericolul actiunilor echipei din aparare. De asemenea, in unele
imprejurari se poate face o aruncare lunga direct pe mijlocasul la deschidere. Pentru aruncarile lungi, trebuie sa
existe o intelegere prealabila intre cel care repune in joc si mijlocasul la deschidere.
Cum se joaca in aparare. In conditiile cind balonul iese la adversar, mijlocasul la deschidere trebuie sa fie gata
pentru aparare. In sarcina sa directa cade mijlocasul la deschidere advers. Deci, el se lanseaza spre acest jucator.
Actiunea se petrece practic cam in felul urmator: mijlocasul ia deschidere urmareste cu ochii balonul aflat in
gramada. Dindu-si seama ca este pierdut de echipa sa, el inainteaza cu prudenta spre linia avantajului, avind grija
sa nu depaseasca linia balonului atit timp cit acesta se afla in gramada. Odata balonul iesit, se lanseaza o data cu
linia a IlI-a proprie spre mijlocasul la deschidere advers, incercind oprirea atacului. Desi o data cu el porneste
inaintasul linia a IlI-a, sarcina prima apartine totusi mijlocasului la deschidere.
Daca isi da seama ca adversarul direct pleaca pe partea inchisa, el se va indrepta pe aceasta parte pentru a bloca
atacul. Se intimpla uneori insa ca mijlocasul la deschidere advers sa paseze balonul inainte de a fi atacat. In acest
caz, mijlocasul la deschidere nu si-a incheiat actiunea. El trebuie sa se indrepte spre centrul care a primit balonul,
ajutind la oprirea actiunii ofensive adverse.
La gramezile executate aproape de propria linie de tinta, mijlocasul la deschidere va sta mai aproape de linia
avantajului, urmarind evitarea unei intrari la centru, si apoi va cauta sa faca tot ce este posibil ca sa impinga
atacul advers spre'lateral. In privinta executarii din terenul propriu a loviturii de picior in balon, rolul
mijlocasului la deschidere devine activ atunci cind aceasta lovitura nu poate fi efectuata de mijlocasul la gra-
mada. Pasarea balonului in 22-ul propriu este facuta de mijlocasul la gramada numai fiindca acesta personal nu
poate executa lovitura din motive determinate de actiunile inaintasilor adversi. In general, din 22-ul propriu nu se
initiaza atacuri la mina si este bine ca mijlocasul la deschidere sa retina acest lucru. Exceptie fac situatiile cind
evolutia scorului determina o tactica de atac de la orice distanta sau linia de treisierturi are o inalta pregatire
fizica generala, fapt care ii permite actiuni de la mare distanta.
JUCATORII LINIEI DE TREISFERTURI Cu aproximativ 100 de ani in urma; cind rugbi-ul era in vremea
copilariei sale, pe teren erau numai inaintasi. Jucatorii
din linia de treisferturi s-au creat ulterior pentru a folosi mai bine terenul liber. Daca -vom analiza rezultatele
oricarui campionat actual, vom vedea ca jucatorii liniei de trei sferturi sint aceia care inscriu cele mai multe
puncte. De aci se poate deduce ca sarcina lor principala este sa realizeze atacul, sa marcheze puncte, iar datoria
celorlalti jucatori ar fi sa-1 ajute in realizarea scopului.
O incercare nu poate fi reusita la intamplare si de asemenea nici jocul individual al unui anume jucator nu poate
duce la victorie. Balonul trebuie purtat in terenul advers prin efortul comun al intregii echipe. Pentru aceasta sint
necesare manevre ingenioase de strapungere a apararii adverse, hotarire in actiuni, ' viteza si miscare in teren
superioara aparatorilor, joc colectiv. De aceea, cei mai potriviti jucatori pentru a juca in linia de treisferturi sint
aceia dotati cu o buna indeminare si mobilitate, care pot conduce cu usurinta si clarviziune balonul, oameni cu
viteza in alergare si gindire, cu simt tactic dezvoltat, care vad imediat cum este asezat adversarul si gasesc intr-o
clipa modalitatea de a folosi la maximum avantajul de atac ce ti-1 da purtarea mingii. De asemenea, un jucator
clin linia de treisferturi trebuie sa aiba si calitati tehnice deosebite, sa execute pase in dreapta si in stanga,
oportune din punct de vedere tactic, sa se miste cu usurinta si viteza, sa foloseasca fente variate, sa corespunda
integral atunci cind este vorba de placaj. Jucatorii liniei de treisferturi se asaza de obicei unul in urma celuilalt si
putin lateral pe partea cea mai larga de teren. Distanta intre unul si celalalt este aproximativ de 4-6 m. O asezare
mai larga ar necesita pase lungi, deci mai neprecise si care pot da usor nastere la interceptii. Trebuie retinut si
faptul ca pe timp noroios distanta mare intre jucatori ingreuneaza prinderea mingii.
La asezarea jucatorilor liniei de treisferturi se tine seama ca balonul sa ajunga in cele mai bune conditii, oportune
tactic, adica sa vina repede si sa gaseasca partenerul lansat. O asezare obisnuita pentru atac este (atunci cind.
gramada se organizeaza pe centrul terenului) la cel mult 45° in spatele mijlocasului la deschidere. La o asemenea
asezare in adincime, jucatorul treisferturi aripa este destul de departe de gramada si mingea parcurge un spatiu
apreciabil pina ajunge la el, exis-tind rare ori riscul sa fie ajuns de inaintasi. ;
Pozitia treisferturilor mai trebuie pusa in legatura cu locul unde se face gramada. De pilda, pentru o gramada in
terenul de joc advers, treisferturile iau o pozitie adinca. Pentru o gramada organizata in aparare, aproape de linia
de tinta proprie, pozitia lor va fi mai in linie.
Despre asezari in aparare. Apararea treisierturilor se bi-zuie pe jocul „om la om". Asadar, in aparare, fiecare
component al liniei de treisierturi ia in primire adversarul sau direct. Asezarea in aparare este deci in functie de
adversar, dar in ceea ce priveste adincimea, in raport cu locul unde se organizeaza gramada sau marginea. Astfel,
in centrul terenului, adincimea asezarii va ii mai putin pronuntata si in asa fel ca alergarea sa duca la ocuparea
liniei avantajului. Plecind de la aceasta, aparatorii vin succesiv, pastrind distanta dintre ei si niciunul nu o va lua
inaintea altuia. Aceasta pentru ca adversarul, purtind balonul, poate profita de spatiul lasat liber atunci cind unul
din aparatori, de exemplu nr. 12, paraseste dispozitivul de adincime. Nu exista pericol mai mare pentru o aparare
decit lasarea unei gauri in linia de treisferturi. Regula generala este ca purtatorul balonului sa fie placat de
adversarul sau direct.
Cu cit inainteaza echipa in atac, cu atit pozitia fixa din aparare pierde din adincime. De pilda, cind echipa in atac
ajunge sa organizeze o gramada in apropierea liniei de 22 m, pozitia aparatorilor reprezinta aproape o linie
dreapta.
In aparare trebuie sa se tina seama de unele reguli, indiferent de adincimea asezarii. Astfel, ordinea rigida in
asezare, cu respectarea succesiunii in pornire, este obligatorie. Fiecare aparator va ataca purtatorul balonului din
directia gramezii spre exterior, obligind astfel atacantul sa alerge lateral, spre margine si sa excluda posibilitatea
intoarcerii atacului. Respectarea pozitiilor corecte in aparare, mai ales dupa gramezi des-chise, are o importanta
deosebita si de aceea jucatorii trebuie sa le acorde importanta cuvenita.
Centrii liniei de treisferturi ,
Una din obligatiile principale ale centrilor liniei de treisierturi este sa paseze si sa primeasca balonul in plina
viteza. Nici un atac nu are sorti de izbinda daca nu respecta aceasta
regula. In continuare, centrii trebuie sa respecte pozitia „in linie", sa evite sa alerge unul inaintea altuia, sa fie
atenti la primirea si transmiterea balonului.
In principiu, centrii trebuie sa alerge drept. A alerga drept inseamna ca, in momentul cind jucatorul da pasa, sa
corecteze directia de alergare, perpendicular pe linia de tinta, caci startul initial are o usoara tendinta de
lateralitate. Nici o pasa nu trebuie data alergind lateral. Aceasta regula este o conditie esentiala pentru oricare
jucator din linia de treisferturi.
O alta datorie a jucatorului centru, pe linga aceea de a alerga drept, este sa-si atraga adversarul direct pe el.
Adica, sa-1 oblige pe adversar sa vina direct pe purtatorul balonului. Cind adversarul este atit de aproape incit
este gata sa placheze, se executa pasa. In nici un caz adversarul nu trebuie lasat sa se apropie atit de mult incit sa
impiedice pasarea balonului, caci este foarte gresit sa fi placat cu balonul in miini. Dar in nici un caz, pasa nu
trebuie facuta cind adversarul este departe, caci aceasta noua gresala ar trimite doi adversari pe coechipier.
Scopul atragerii adversarului este ea el sa fie scos din joc si sa nu poate trece imediat pe noul purtator de balon.
Atentia centrului trebuie sa fie tot atit de mare, chiar atunci cind nu are balonul. Sa luam de exemplu situatia cind
mijlocasul la deschidere a izbutit o intrare in apararea adversa. El are nevoie pentru reusita actiunii de un sprijin
sigur. Centrul nr. 1 va trebui sa urmareasca faza si sa fie alaturi de purtatorul balonului, caci simpla sa prezenta
inlesneste atacul, ingreuneaza apararea si asigura reusita actiunii.
Exista obiceiul sa se recomande centrilor sa aiba permanent grija de alimentarea aripilor* cu mingi. Este foarte
adevarat ca atacul este mai usor de realizat pe aripi decit pe-centru, din cauza dificultatii ce o are apararea de a
acoperi cu mai multi jucatori terenul pina la aripi. Desigur ca acest lucru este foarte important si nimic nu poate
fi mai frumos ca sarja pe treisferturi sa se termine cu marcare, balonul ajungind pina la capatul liniei. In acest
scop, centrii vor trebui sa manevreze in asa fel, incit sa dea drumul aripii in conditiile cele mai bune:, rapid si la
timp.
Actiunea centrilor nu trebuie insa limitata num ii la aceea de a furniza mingi aripilor. Ar insemna sa le facem
jocul lor simplist, sa le rapim din posibilitatile lor de creatie. Jocul cen-
trilor trebuie sa aiba varietate. Daca am admite ca centrii sa joace exclusiv cu aripile, am usura _cu mult sarcinile
apararii care va sti in cazul acesta sa concentreze jucatorii acolo unde trebuie. Va trebui sa recomandam centrilor
sa profite din plin de concentrarea aparatorilor pe aripa. De pilda, o intrare de unul siqgur, dupa o fenta de pasa
spre aripa, poate duce purtatorul balonului intr-un culoar pina in, terenul de tinta advers. Cel putin atunci cind
apararea nu este la locul ei si ofera in felul acesta un teren larg de actiune pe centru, este gresit sa se paseze
aripii.
In privinta pasei, este limpede ca balonul trebuie trecut unui partener mai bine plasat. Este o greseala de neiertat
sa trimiti o data cu mingea si adversarul spre partener. Centrii trebuie instruiti sa nu paseze atunci cind ei nu au
ce face cu balonul. Aceasta, fiindca o pasa executata tirziu nu mai are nici o valoare practica.
In privinta atacului individual, el este creat rareori de posibilitatile personale ale jucatorului care poarta balonul,
dar de cele mai dese ori de greseala apararii. Dar nu e mai putin adevarat ca un centru
de valoare stie sa eblige adversarul sa greseasca.
In general centrii cauta sa patrunda pe partea exterioara (nu-mim partea exterioara, partea opusa directiei din
care vine balonul). Aceasta preferinta este explicabila daca ne gindim ca din partea de unde vine pasa mai
soseste si inaintasul linia a IlI-a advers. Nu este insa mai putin adevarat ca o trecere pe partea exterioara este si
mai anevoioasa, caci este in directia de alergare a apararii; dar ajutata de fenta de pasa de recentrare a mingii,
incursiunea are mari sorti de izbinda caci duce la o „gaura" larga, sprijinita de aripa (iig. 31). Patrunderea spre
interior (iig. 32) poate ii determinata de greseala aparatorilor care se avinta spre exterior, unde presupun ca
dezvoltarea atacului devine periculoasa la aripa.
Desigur ca drumul centrilor este unul si acelasi, pe calea cea mai scurta spre linia de tinta adversa. Pentru
realizarea scopului propus, sarcina consta in derutarea apararii. Fie ca
se aduna centrii adversi, fie ca se simuleaza intoarcerea a atacului, dar se lanseaza aripa, fie ca se face o
patrundere, fiecare actiune in parte trebuie sa aiba viteza, hotarire si bine inteles claritate. In ar
seralul de mijloace de atac ale centrilor trebuie sa intre crearea situatiei supra numerice. Astfel, dupa pa
sarea balonului, centrul I
O / urmareste, de exemplu,
A ocuparea unei pozitii noi,
Hg 32 de dublare a centrului
,. ' II sau a aripii. Tot o situa-
tie supranumenca este aceea care o creeaza centrul II atragind doi adversari 'asupra sa, dar eliberind complet
aripa.
Centrii joaca de obicei cu baloanele pe care le furnizeaza mijlocasii, dar au ocazii, destul de dese uneori, sa joace
si cu baloanele gresite de adversar. De pilda, culegerea unui balon scapat, prinderea unui balon gresit batut, sint
ocazii care nu le neglijeaza nici un centru si care duc de cele mai multe ori la rezultate pozitive.
Lovituri de picior in balon. Partizanii jocului „la mina" afirma ca jucatorii liniei de treisferturi incep sa loveasca
balonul cu piciorul atunci cind au slabiciuni in jocul de pase, cind nu pot trece de apararea adversa. Este foarte
adevarat ca Io* vind balonul cu piciorul se provoaca temporar pierderea posesiunii acestuia. Dar va mai trebui sa
admitent ca sint si lovituri tactice de picior, determinate de situatia creata de adversar.
Se cunosc cazuri cind unele echipe joaca exclusiv in aparare, isi asaza linia de treisferturi, aproape de linia
avantajului si prin aceasta asezare impiedica atacul. O asemenea asezare poate fi combatuta cu lovituri de picior
in balon care vor obliga adversarul sa se aseze in adincime. Mai trebuie sa aprobam apoi mutarea jocului de pe o
parte a terenului pe alta, prin lovirea balonului cu piciorul (fig. 33). De obicei, aceasta mutare a jocului gaseste
spatii libere pe care se infiltreaza inaintasii.
Se mai folosesc lovituri scurte laterale, care nimeresc in raza de actiune a aripii sau chiar si a centrului II care
urmareste bine faza. Loviturile de picior inalte, pe buturi, in fata
fundasului, care ar permite jucatorilor sa ajunga la balon inain-iea ultimului aparator, sint lovituri care dau de
multe ori satisfactia incununarii cu succes a actiunii.
Aratind diferitele posibilitati ale jucarii balonului cu piciorul, le explicam in scopul inarmarii tactice a echipelor
cu mai multe posibilitati. Pentru noi, jocul numai cu piciorul, fara o
ratiune tactica anume (ploaie, teren ud sau noroios etc.) constituie o exceptie, cu atit mai mult cu cit rugbiul este
prin excelenta un joc „la mina".
Aripile liniei de treisferturi
In principiu, se cere tuturor jucatorilor unei echipe sa marcheze o incercare atunci cind au ocazia. Dar exigenta
cea mai mare se arata fata de aripi, care trebuie sa marcheze cel mai mult. Prin pozitia lor pe teren, prin
parcurgerea spatiilor celor mai putin aglomerate, aripile liniei de treisferturi au intr-adevar ocaziile cele mai bune
de a marca. Viteza si hotarirea in actiune sint armele specifice ale aripilor. Dar aceste calitati nu sint suficiente,
caci o aripa trebuie sa fie inarmata cu multe alte cunostinte. Astfel, felul cum se utilizeaza practic un tampon
(impingere in adversar cu palma intinsa), trebuie studiat cu atentie, dupa cum schimbarile de directie asociate cu
fenta sau schimbarile de ritm constituie mijloace pentru realizarea atacului.
Aripa este pusa in joc, de cele mai multe ori, de centrul sau care incearca fie sa-1 demarcheze total, fie sa-i
creeze o buna situatie ca sa poata trece in viteza pe linga aparatorul direct. Nici o aripa nu se va multumi numai
cu atit. Avind un simt dezvoltat al jocului, aripa trebuie sa stie sa ia parte la actiuni potrivite vitezei sale. De
pilda, cind uti mijlocas la deschidere a izbutit o patrundere pe una din laturi si el nu este sustinut la timp de
centrii sau de jucatorii liniei a IlI-a, aflati undeva pe teren, aripa este obligata sa fie aproape de purtatorul
balonului pentru a putea primi o pasa, daca nevoia o cere. In jocul aripii intervin si situatii cind nu poate
patrunde din cauza unei aparari bune; in acest caz trebuie sa stie sa loveasca balonul cu piciorul, astfel oa mingea
sa ajunga pe un spatiu liber, unde sa o urmareasca el sau coechipierii sai.
In lupta sa cu adversarul direct, aripa trebuie sa stie sa ascunda intentiile sale reale. De pilda, sa luam o situatie
„ci a-sica", cind, primind mingea la 10 m de linia de margine si la 5-6 m de adversarul sau, aripa nu va cauta sa
intre direct in culoarul dintre adversar si margine, caci in acest caz, isi limiteaza posibilitatea de trecere,
„comunicind" aparatorului intentia sa (fig. 34). Cel mai bun lucru pe care poate sa-1 faca este
sa lase impresia ca intra direct in adversar, retinfadu-1 pe directia lui de alergare, in scopul pastrarii largirii
culoarului. Cirid este destul de aproape, executa o schimbare de directie spre dreapta (sau stinga) si il depaseste
prin lateral. Procedind
in acest fel, aripa poate trece caci o simpla ezitare, o oprire cit de mt£a, o incetinire a vitezei aparatorului, este
suficienta sa-i asigure patrunderea.
Lupta aripii nu se termina la adversarul sau direct; de obicei, ii mai iese in fata si fundasul advers. Peste acest
adversar poate trece fie cu armele cu care a trecut peste adversarul direct (adica schimbarea brusca a directiei),
fie lovind balonul peste fundas. Lovitura de picior se executa atunci cind furb. dasul izbuteste sa inchida unghiul
aripii, rapindu-i posibilitatea sa patrunda in terenul de tinta.
O ultima recomandare: aripa alearga tinind balonul sub bratul cel mai apropiat de linia de margine. Aceasta,
pentru a avea celalalt brat liber pentru „tampon".
Citeva pozitii in atac. In toate imprejurarile, aripa de pe partea deschisa sta in urma centrului sau. Atunci insa
cind se executa o lovitura de picior si aripa este avertizata de aeest lucru, jucatorul aripa poate inainta pina
aproape de pozitia celui care executa lovitura, pentru a-si scurta cursa spre balon.
Aripa de pe partea inchisa sta, de obicei, la inaltimea mijlocasului la deschidere.
Atunci eind o gramada este organizata aproape de margine, aripa de pe partea inchisa a echipei in aparare
renunta la pozitia la inaltimea mijlocasului la deschidere, si se asaza la nivelul spatelui gramezii, pentru a actiona
mai rapid in eventualitatea unui atac pe partea sa.
Cind jocul se desfasoara pe o singura parte a terenului, jucatorul aripa al partii inchise devine inactiv, caci
majoritatea atacurilor se dezvolta pe partea deschisa. El poate la un moment dat, in conditiile organizarii unei
gramezi aproape de
margine, la intelegerea cu mijlocasul la gramada, sa porneasca pe partea deschisa (fig. 35), intercalipdu-se intre
gramada si mijlocasul la deschidere, facind o intrare serioasa si surprinzatoare in apararea adversa, sau in orice
caz asigurind situatia supranumerica in atac. Nu trebuie sa uitam ca si in aparare, cind atacul advers a pornit pe
partea deschisa, aripa de pe partea inchisa poate parcurge terenul de-a latul si sa vina in ajutorul coechipierilor
sai. Tot in aparare el trebuie sa dubleze fundasul, atunci cind adversarul bate balonul.
Alte sarcini ale aripii. Aripa trebuie sa foloseasca pasa ori de cite ori nevoia o cere. De pilda, daca duce un atac
pina aproape de terenul de tinta advers si nu are posibilitatea sa patrunda, dar o pasa recerrtrata la centrul sau ar
duce atacul mai bine la. succes, jucatorul aripa va trebui sa execute aceasta pasa fara sa ezite. Daca insa pasa
devine inoperanta din pricina concentrarii apararii pe partea respectiva, este limpede ca nu mai
are altceva de facut dedt sa execute o lovitura de picior de mutare a jocului (fig. 36). Unghiul si inaltimea
loviturii depind de imprejurari. Balonul trebuie sa aiba in orice caz o traiectorie inalta, ca sa treaca peste
aparatori si in orice caz sa ajunga in spatele treisferturilor echipei adverse. Lungimea loviturii va fi astfel
calculata ca sa aduca balonul in drumul pro-
priilof inaintasi. Dupa executarea loviturii, aripa va trebui: sa alerge in linie dreapta ca sa^si puna
coechipierii in joc. •
In Jocul la margine, jucatorul aripa are un rol importanti mai ales ca in ultimii ani s-a stabilit principiul ca el sa
execute repunerea in joc. Este bine insa ca folosind pentru aruncare mai multe procedee, aripa sa aiba precizie,
astfel ca balonul sa ajunga unde trebuie. In orice caz, fiecare aruncator din margine trebuie sa se antreneze astfel,
ca sa poata face trimiteri precise pina la o distanta de 30 m. De asemenea, o aripa nu trebuie sa astepte sa
soseasca toti inaintasii ca sa faca repunerea in joc; Este suficient sa aiba la margine inaintasii prin-zatori liberi,
pentru ca aruncarea facuta in graba sa aiba oportunitate.
In timpul jocului, sint cazuri cind centrul nu are altceva de facut decit sa alerge lateral. Desigur, nimeni nu
prefera o asemenea alergare, dar daca imprejurarea a dictat-o, ea nu
se poate evita. O linie de treisferturi nu trebuie sa ■^ renunte la atac nici atunci.
x cind ceotrul are aceasta
\ tendinta caci exista posi-
^ \ bilitatea sa se creeze un,
^- - _ k ^ atac periculos daca aripa,
-" - - -V ^ executa asa numita „foar-
N^* feca" (fig. 37). In mo-
.^^C mentul cind centrul II,
^^ N purtator al balonului,
^^ ' ajungje aproape de mar-:
^^ ' gine, aripa aflata cevai
Qj / inapoia acestuia, porneste
t spre centrul terenului si
/ primeste mingea in vi--
/ teza. In orice caz, acest
/ fel de „foarfeca" necesita
Q un antrenament anume
pentru stabilirea momen-
Ftg. 37 tului cind se executa. Im-;
portant este ca atacul sa'
se indrepte in partea opusa alergarii centrului, deci spre in-', tenorul terenului.
Citeoa cuvinte despre aparare. In principiu, aripa isi pazeste adversarul direct, dar sint insa si situatii cind aripa
din aparare se gaseste in fata a doi adversari. Problema care se pune este urmatoarea : pe cine va ataca aripa din
aparare. In legatura cu aceasta situatie s-au facut numeroase discutii. Unii sint de parere ca trebuie atacat omul cu
balonul, chiar daca in acest caz ramine libera aripa din atac si marcheaza.
Altii sint de parere ca aripa sa pazeasca mai departe adversarul sau direct. Aceasta, pentru ca centrul ramas
singur si in posesia balonului, nemaiavind om de sprijin pentru pasa spre margine, va fi nevoit sa continue cursa
mai spre interiorul terenului, unde ar putea, fi oprit de vreun jucator al apararii aflat in repliaj. Oricum insa, doi
atacanti pe un singur aparator in apropierea terenului de tinta, inseamna 99% incercare reusita. (Am pastrat
rezerva de 1% pentru ca s-au mai vazut in rugbi si „minuni" de felul acesta). In principiu, apararea se face om la
om, deci centrul va pazi pe centrul advers, iar aripa - aripa adversa.
FUNDASUL SI SARCINILE SALE
Ultimul aparator al echipei este fundasul. In el stau sperantele echipei cind inaintasii sau treisierturile au fost
trecuti de purtatorul balonului, de la el se asteapta placajul salvator sau oprirea atacului. De aceea, el trebuie sa
fie un om calm, dar rapid, destul de puternic sa nu se lase zguduit de socurile la care se expune. Ca tehnica
individuala, el trebuie sa prinda mingea indiferent de unde vine, sa o culeaga cu mare siguranta, sa stapineasca
executia loviturilor cu ambele picioare, sa aiba un placaj hotarit si necrutator.
In general, jocul modern prefera fundasi care satisfac nu numai apararea, dar contribuie si in atac. Ar fi
incomplet daca nu am adauga si faptul ca fundasul trebuie sa fie un bun tactician, astfel ca sa „ghiceasca" pe ce
parte pleaca sau vine un atac. Poate de aceea, unii specialisti spun ca cei mai buni fundasi sint acei jucatori care
au o buna experienta ca centri sau linia a IlI-a.
Despre asezarea fundasului pe teren nu se pot da indicatii absolut precise. In general, fundasul se orienteaza
pentru ase-
zarea sa, in raport cu pozitia mingii, spre exemplu: de la dt gramada pe centru, niciodata nu se poate anticipa pe
care parte;; porneste atacul. Prin urmare, pozitia sa va fi pe acel loc de unde poate controla oricare din parti,
astfel ca sa ajunga la timp fie la o aripa, fie la alta. Practic, el se poate hotari in felul urttiatof: se organizeaza o
gramada in mijlocul terenului, fundasul ia 6 pozitie in spatele ei; daca gramada se organizeaza mai aproape de
linia de margine, el poate sta chiar in spatele mijlocasului la deschidere.
In privinta adincimii, iar nu se pot da retete sigure. Adin-cimea este in functie de viteza si startul sau.' Unii
lundasl au obiceiul sa stea la 12-15 m in spatele mijlocasului Ia deschidere. Sint insa situatii in care aceasta
distanta nu este potrivita. De pilda, in conditiile unei gramezi in preajma liniei proprii de 22 m, fundasul este
obligat sa stea chiar la 5-^6 m in spatele; gramezii. Aci in general, nu se recomanda ca fundasul sa stea in spatele
liniei de tinta, unde interventia sa ar fi tardiva.
Atunci cind i)ate vintul din fata, fundasul pastreaza o pozitie de o adincime mai mare, caci este mai bine sa vina
el spre minge, decit sa fie depasit de traiectoria acesteia. Dar in nici un caz nu poate fi vorba de o adincime prea
mare, aceasta este o problema de orientare care este in functie de experienta.
Pozitia fundasului in raport eu marginea nu se deosebeste mult fata de pozitia sa in raport cu gramada, si anume
el se va aseza in teren mai lateral, cam la nivelul mijlocasului la deschidere.
Cind adversarul bate o lovitura de- picior in balon, pozitia sa trebuie sa se orienteze pe locul probabil al caderii
balonului. De pilda, atunci cind se bate o lovitura in margine el trebuie sa fie in urma locului probabil al caderii
balonului. Daca obiectivul loviturii este incercarea unei tinte, locul sau este intre-barele tintei.
Cind propria echipa executa o lovitura de picior asezata, fundasul se asaza intre axa lunga a terenului si
marginea, spre care se executa lovitura. Explicatia este simpla. Daca lovitura nu reuseste si adversarul va bate la
rindul lui in margine sau va incerca un contraatac la mina, pentru ambele situatii fundasul trebuie sa aiba o
pozitie favorabila care sa-i permita sa intervina.
In timpul jocului. Fundasul, desi nu joaca direct la toate actiunile, trebuie sa urmareasca drumul balonului. Unii
spun pe drept cuvint: „fundasul trebuie sa fie permanent pe linia balonului". Atunci cind propria echipa ataca, el
trebuie sa fie in spatele treisferturilor, alergind lateral, in drumul balonului, in spatele pasei. La fel, cind
adversarul are balonul si ataca pe treisferturi spre aripa, el trebuie sa-1 urmareasca, alergind in lateral, caci daca
unul* din purtatorii balonului incearca o patrundere sau scapa din placajul adversarului direct, va trebui sa dea de
fundas. Fundasul trebuie sa alerge din interior spre exterior, incercind sa placheze pe cel care s-a „infiltrat" in
dispozitivul echipei in aparare. .
Cind fundasul se afla in situatia de a ii in fata a doi oameni, exista o regula precisa. El ataca omul cu balonul. Un
fundas capabil si cu experienta de joc foloseste citeodata o fenta, lasind impresia ca se repede spre omul cu
balonul, il obliga sa paseze si apoi ataca sigur pe ultimul aparator. Totusi, in situatia unul contra doi nu trebuie sa
fim prea pretentiosi cu nici un fundas. In schimb, exigenta sa mearga la cel care si-a scapat omul...
Pentru situatiile unul la unul, adica atunci spre exemplu cind fundasul se afla in fata aripii, pi trebuie sa caute cu
orice pret sa-i inchida unghiul aripii, obligindu-1 sa alerge spre margine si sa-1 placheze. In nici un caz fundasul
nu are voie sa atace aripa decis si direct din fata. Numai o aripa foarte putin rutinata nu stie sa faca o schimbare
de directie sau o fenta care sa arunce fundasul in afara drumului ce duce spre linia de tinta. • Astepttnd balonul.
Ori de cite ori vine mingea spre el, fundasul nu trebuie sa-si ia ochii de la ea. Chiar daca adversarii sint aproape,
grija principala trebuie sa fie balonul. Prinderea mingii din miscare trebuie sa fie o deprindere obisnuita* El nu
trebuie sa lase balonul sa atinga pamintul si sa astepte saritura acestuia pentru o prindere „mai sigura". In
realitate, saritura este un adevarat pericol, caci adeseori mingea de ragbi nu se duce acolo unde vrei, ci acolo
unde nu te astepti. Urmarind mingea, fundasul trebuie sa aiba o priza sigura ca batonul sa nu-i mai scape din
brate. Dupa ce-1 prinde, fundasul trebuie Tsa paraseasca imediat locul si sa-si caute unghiul pentru trij
miterea in margine sau, daca este cazul, sa alerge in cimp ca sa refaca un atac.
In privinta trimiterii balonului in margine, fundasul nu trebuie sa caute lovituri lungi si nesigure. O lovitura
scurta, dar sigura, valoreaza mult mai mult decit una de 50 m, dar care ofera adversarului posibilitati de
contraatac. Trebuie sa. se retina faptul ca orice fundas are datoria sa nu intirzie cu balonul in miini. Trebuie
combatuta tendinta unor fundasi care in terenul lor de joc incearca fente cu inaintasii care il ataca. O' lovitura
rapida si sigura in margine caracterizeaza fundasul serios.
De- asemenea, nu trebuie sa ne declaram de acord cu fundasii care se indeparteaza de marginea cea mai
apropiata ca sa caute o lovitura spre marginea cealalta.
Ca tehnica, lovitura in margine se executa cu piciorul din interiorul terenului.
Alte situatii specifice. Cind adversarii sint foarte aproape, fundasul poate opri balonul din zbor trimis de
adversari, anun-tind „marc". Aceasta actiune ii va asigura o trimitere in margine fara prea mari emotii. Dar in
nici un caz nu trebuie sa abuzeze de „marc", mai ales atunci cind are posibilitatea sa execute lovitura linistit.
Pentru loviturile nereusite ale fundasului spre margine sint posibile doua actiuni. Prima este ca fundasul sa alerge
ca sa-si puna in joc partenerii de echipa. A doua posibilitate este ca el sa ocupe o pozitie noua, spre care se
indreapta atacul, iar coechipierii sai sa astepte ia 10 m de prinzatorul balonului, pina ce acesta parcurge 5 m, si
apoi sa-1 atace (mijloc de repunere in joc, prevazut de regulament).
Cind purtatorul balonului a ajuns aproape de linia de tinta si un placaj al fundasului nu ar face altceva decit l-ar
arunca in terenul de tinta, fundasul renunta la placaj in favoarea unei blocari a adversarului, cuprinzindu-1 in
brate si incer-cind sa-1 impinga cit mai departe de linia de tinta.
O alta situatie este aceea cind aripa care poarta balonul alearga foarte aproape de linia de margine. O simpla
impin-gere a fundasului ajunge ca aripa sa calce linte si deci nu mai este nevoie de placaj.
Cind adversarii vin cu balonul la picior nu se mai poate purie problema placajului, caci acesta este interzis.
Fundasul trebuie sa culce balonul cu indrazneala, oprind atacul sau, daca 'inaintasii nu-1 conduc destul de
aproape de picior, fundasul ii poate culege. Dupa ce a cules balonul, fundasul va trebui sa plece in graba din raza
de actiune a inaintasilor si sa execute o lovitura in margine.
Sint situatii cind culegerea este facuta cu fata stjre lima de tinta proprie, urmarit de adversari. Atunci fundasul va
alerga spre linia sa de tinta, va face o fenta spre partea larga a terenului lasind impresia ca vrea sa plece intr-
acolo si va pune adversarii pe picior gresit, apoi va executa o lovitura in marginea
cea mai apropiata. Aceasta lovitura se executa cu spatele la adversar, deci, in antrenamentul fundasului trebuie sa
intre si acest fel de executii. . . n
Rolul fundasului nu este numai defensiv, ci si de atac. <J echipa care poseda un fundas cu calitati ofensive are o
arma de atac in plus, atit timp cit ofensiva fundasului nu devine un
pericol pentru apararea propriei echipe. Fundasul poate face atacuri ca „supranumeric" in terenul advers,
integrindu-se intre centri (fig. 38) sau pe aripi (fig. 39) sau, primind chiar in propriul sau 50 m o minge trimisa
gresit de adversari, el alearga
spre treisferturile sale si le pune in joc. In 22-ul advers are pozitii bune pentru lovituri cazute si el trebuie sa
caute sa se plaseze acolo unde ar putea prinde o minge pentru asemenea lovitura.
Prin comportarea sa, fundasul trebuie sa-si cistige increderea coechipierilor. Acest lucru se va realiza daca jocul
sau va fi simplu, sigur si eficace, fara prea multe artificii si fantezii.
TACTICA ECHIPEI
ASEZARILE JUCATORILOR LA LOVITURI DE PICIOR
Atunci cind jocul trebuie reluat printr-o lovitura de picior in balon, echipele isi organizeaza asezarea comparti-
mentelor altfel ca in situatia cind se executa o gramada sau o margine. Pentru echipa care da lovitura, se pune
problema asezarii jucatorilor intr-un dispozitiv de urmarire a balonului, iar pentru echipa care primeste mingea
se ridica problema acoperirii cimpului de joc, retinerii balonului si jucarea lui in modul cel mai nimerit, potrivit
cu cerintele tactice necesare pentru a opri atacul echipei care a dat lovitura.
Cind o echipa executa o lovitura de picior in balon, se naste implicit si pericolul pierderii acestuia prin insusirea
lui de catre adversar. In felul acesta, echipa care prin regulament trebuie sa execute lovitura in directia terenului
de tinta advers isi propune ca prin felul executiei sa recistige balonul, urmarindu-1. Iata un exemplu edificator.
La o lovitura de incepere a jocului de la centru, echipa care da lovitura trimite mingea in directia cimpului
advers, ori peste linia de \Q m, paralela cu linia de centru. In executia acestei lovituri este prezenta o pronuntata
nuanta tactica in sensul ca traiectoria mingii care cade la linia de 10 m este foarte inalta, cu scopul vadit ca in
timpul zborului mingii, jucatorii compartimentului de inaintare sa aiba timpul material sa ajunga la adversar,
daca nu o data cu mingea, cel putin imediat ce aceasta a fost insusita de adversar, dar inainte ca acesta sa se
poata orgaT raza (fig. 40).
Urmarirea balonului nu trebuie facuta anarhic. Asezarea inaintasilor intr-un dispozitiv cu un jucator virf, iar
ceilalti intr-o adincime si lateral maximum 3-4 m om de ofti, foarte
apropiat de W, pare cea mai rationala. Acest dispozitiv are un dublu avantaj caci prinzind balonul, jucatorii care
l-au urmarit au gata pregatita o formatie de atac, iar daca nu il prind
prezinta o formatie de aparare prin care greu se poate trece. Sistematizindu-se organizarea formatiei de W, se pot
stabili pozitii fixe ale jucatorilor in functie de posibilitatile lor tehnice, de calitatile fizice. Astfel, un inaintas
aripa de linia a III-a va fi asezat in prima linie, con-siderind ca are un start bun pe primii 10-20 m ; tragatorul
poate fi asezat intr-o pozitie frontala, socotindu-se ca se va nasite o gramada deschisa etc. Nu sant reguli fixe, dar
important este ca acest dispozitiv sa se organizeze rapid si sa urmareasca grupat balonul. Miscarea formatiei
poate incepe cu un scurt elan, concomitent cu
elanul celui care loveste mingea, avindu-se grija sa nu se calce regulamentul prin depasirea liniei inainte de
lovitura. Jucatorii cei mai rapizi vor alcatui linia I, ceilalti vor fi in spatele acestora, iar mijlocasul la gramada se
asaza catre spatele formatiei pentru o eventuala gramada deschisa de unde trebuie sa deschida atacul. Linia de
treisferturi se asaza
intr-o adincime normala. Aripa partii inchise si fundasul vor pastra pozitia in adincime pentru a putea prinde
lovitura de picior in margine, daca adversarul va incerca aceasta asa cum de altfel se intimpla in multe cazuri pe
teren.
Cind se formeaza , dispozitivul de urmarire, trebuie sa se cunoasca dinainte felul cum va fi executata lovitura.
Daca, de exemplu, este cazul sa se' execute o lovitura de picior pedeapsa din mina, „sub un unghi de un grad",
asa cum prevede regulamentul, se vor aseza jucatorii in lateral la minimum 5 m de cel ae executa lovitura
(adversarul fiind obligat tot de regulament sa se indeparteze pina la 10 m). Daca cel ce executa intentioneaza sa
trimita mingea intr-un spatiu neacoperit de adversar, el va comunica aceasta partenerilor si, in functie de directia
loviturii, se va intocmi formatie de urmarire compusa din cel putin 2 jucatori. Trebuie sa mentionam ca greseala
de a depasi linia loviturii se penalizeaza de catre arbitru, iar prin aceasta mingea revine adversarului care repune
in margine sau introduce in gramada cu toate avantajele ce decurg din -aceasta.
In privinta loviturii de incepere de la centru, constatam ca ea se poate executa in general in trei feluri:
a) lovitura scurta imediat la linia de 10 m, cu bolta mare, cu scopul de a inlesni partenerilor urmarirea ;
b) lovitura lunga si inalta pe colt sau chiar pe stilpii de tinta, in scopul de a forta adversarul prin urmarirea
mingii, sa o retrimita in margine;
c) lovitura cu fenta, in scopul inselarii adversarului in privinta directiei in care se va indrepta lovitura.
Experienta arata ca cea mai eficace lovitura este cea scurta, imediat peste linia punctata de 10 m, bineinteles fara
ca balonul sa iasa direct in margine. Aceasta lovitura trebuie sa aiba inaltimea necesara, astfel ca proprii jucatori
sa poata ajunge sub balon. Jucatorul din virful dispozitivului va sta cu aproximativ un metru inapoia liniei de
centru si se va lansa, o data cu lovitura de picior, astfel ca impreuna cu alti doi jucatori din linia frontala sa
ajunga la timp balonul sau - sa -fie pe adversarul care 1-a receptionat, placindu-1.
Sint echipe care folosesc la lovitura de incepere o trimitere lunga. Nu se poate ignora avantajul unei lovituri
lungi cu un vint puternic din spate si in conditiile cind echipa po-
seda o aripa rapida, capabija sa urmareasca balonul. Cel putin atunci cind fundasul advers are o pozitie
nepotrivita si mingea a fost trimisa adine in cimpul advers, intreaga echipa in aparare trebuie sa se concentreze
pe locul caderii balonului si provoaca in felul acesta o dezorganizare in aparare.
S-au vazut echipe care au trimis balonul din lovitura de incepere pina in balonul mort, in scopul de a obliga
echipa
in aparare sa execute o reluare de la 22 m. Intentia aci este sa se reprimeasca balonul din 22 m si sa se incerce
lovituri cazute peste stilpii de tinta.
Alta varianta este lovitura spre steagul de colt. Aci, cei mai rapizi inaintasi si aripa de pe partea respectiva urma-
resc lovitura si daca ajung balonul sint desigur in situatie buna de a marca. In cel mai rau caz se obtine o margine
in fundul terenului advers, ceea ce constituie de asemenea o baza de atac.
Lovitura de reincepere de la 22 m (fig. 41) din terenul propriu se poate executa astfel:
a) lovitura scurta peste linie in vederea reprinderii balonului, continuarii atacului la mina sau trimiterea in
margine;
b) lovitura scurta din care se continua conducerea balonului ctl picioarele sau se urmareste constituirea unei
gramezi deschise (spontane) ;
c) lovitura de jos care sa atinga pamintul si urmarind ca balonul sa iasa apoi in margine;
d) lovitura lunga in spatele liniei adverse, de unde pericolul unui raspuns prin lovitura cazuta sa fie cit mai mic.
De buna seama ca se mai pot gasi si alte variante care sint determinate de felul cum se asaza echipa adversa. Dar
mai toate echipele prefera lovituri scurte, care ofera riscuri mai putine si care pot asigura reintrarea in posesia
balonului. De fapt, de multe ori din propriul 22 m se cauta indepartarea pericolului advers si chiar dupa
reintrarea in posesia balonului acesta se trimite in margine. Sint rare cazurile cind echipele pornesc la atac cu
balonul din propriul teren de 22 m. Important este sa se evite loviturile de lungime medie care cad de obicei in
miinile adversarilor. De asemenea, trebuie sa devina o regula ca fiecare lovitura de la 22 m sa fie urmarita de
coechipieri.
Sa ne ocupam acum de loviturile de pedeapsa sau de loviturile libere. Sint mai multe procedee pentru realizarea
unor asemenea lovituri:
a) lovitura peste bara transversala din lovitura asezata sau din lovitura cazuta;
b) trimiterea balonului in margine;
c) lovituri cu traiectorie lunga si inalta, pentru ca proprii echipieri care le urmaresc sa ajunga o data cu balonul.
Atunci cind se executa lovituri directe peste bara transversala, iar distanta pina la stilpii de tinta este destul de
mare, trebuie luate masuri pentru apararea marginilor, caci. de la departare si din lateral balonul netrecind peste
bara, va cade cert in miinile adversarilor care nu au altceva mai bun de facut decit sa-1 retrimita in margine.
Pe timp ploios, cu terenuri umede, cu mingea grea, cind precizia loviturilor nu poate fi asigurata, cea mai
indicata este lovitura inalta, ce poate fi urmarita bine de catre inaintasi.
Asezari in aparare. Atunci cind adversarul executa o lovitura de pictor, echipa in aparare este obligata sa ia
masuri pentru acoperirea terenului, caci este greu de stiut unde cade batonul. Nici atunci cind se executa o
lovitura spre tinta nu
trebuie neglijata acoperirea terenului. Acoperirea cimpului de joc se face tinind seama de urmatoarele necesitati:
- ,sa nu se lase spatii libere;
- apararea sa fie gata sa se impotriveasca la un atac de partea deschisa (mai ales ca textul regulamentului
prevede asezarea aparatorilor la minimum 10 m de punctul de unde se executa lovitura);
- jucatorii sa fie pregatiti pentru un contraatac din locul unde cade balonul sau in cel mai rau caz sa
trimita mingea in margine;
- inaintasii sa fie grupati astfel ca sa poata interveni, daca este cazul formarii unei gramezi spontane.
Pozitiile exacte in aparare difera de locul unde se bate lovitura si de felul loviturii. Aceste elemente determina si
adincimea .spatiului de aparat.
In general, jucatorii liniei I stau la 10 m de locul de unde se executa lovitura, ori pe locul greselii la lovitura dupa
„marc". Tragatorul trebuie sa fie punctul central pe care se axeaza dispozitivul de aparare. Linia a Ii-a se
plaseaza ceva mai inapoi. Acesti cinci inaintasi vor • ocupa un spatiu cit mai larg. inchizatorul si cei doi jucatori
ai liniei a IlI-a stau cam la 8-10 m inapoia liniei a Ii-a. De obicei, inaintasul aripa de pe partea inchisa sta, pe
partea sa, mai inainte, iar inaintasul aripa, de pe partea deschisa, sta mai inapoi. Mijlocasul la gramada va sta
inapoia inaintasilor, gata sa primeasca balonul, daca inaintasii sai intra in posesia acestuia. Aripile de treisferturi
vor sta in adincime aproape de linia de margine respectiva. Centrii acopera pozitiile de centru, in orice situatie
linia de treisferturi avind o adincime suficienta in dispozitivul sau.
La lovitura de incepere, echipa din aparare trebuie sa acopere spatiile probabile pe care va cadea mingea. Am
vazut, vorbind de echipa care executa lovitura, ca ea incearca sa trimita balonul in general la o distanta la care
jucatorii sai pot interveni la timp ca sa ajunga o data cu balonul. In prin-^ cipiu, echipa in aparare va acoperi deci
aceste spatii. Pozitia maxima de asezare este aceea din imediata apropiere a liniei punctate de 10 m. Luind ca
baza tragatorul, care se asaza la linia punctata de 10 m pe partea de teren unde se orienteaza inaintarea adversa,
unul din stilpi va lua o pozitie spre
margine la aproximativ 5-8 m, iar al doilea stflp va fi asezat Ia aceeasi distanta de tragator, spre interiorul terenu-
lui. Acesti trei jucatori sint primii care alearga spre local de cadere al balonului. In urma liniei I, la cea. 7-8 rn, se
vor aseza jucatorii liniei a Ii-a. Daca acesti jucatori prind mingea o pot trimite in margine, pot incepe organizarea
unei gramezi deschise (spontane) sau pot deschide linia de treisferturi, daca este cazul. Daca se executa lovituri
ceva mai lungi, este cazul jucatorilor din linia a IlI-a sa intervina. Ei sint asezati astfel : jucatorul aripa de pe
partea inchisa se asaza la 10 m inapoia liniei a Ii-a si la 2-3 m de linia de margine.
La 7-8 m de linia a Ii-a, in interiorul terenului, va sta
jucatorul inchizator. ^____________^^_____________
Asezarea sa este in J J j-\ |
spatele tragatorului. i •
Bl poate de asemenea | (
expedia balonul in i i
margine sau incepe '_____________________________A
o actiune cu mijloca- , * (
sul la gramada. In ij^ A *^
nici un caz acesti i A j^ J
jucatori nu vor incer- ' Ai
ca actiuni de unul J * aA
singuri caci toti ina- -1--------_ -^---------------m - -m -j._.
intasii adversi se vor i * j^ J^
concentra asupra lor. -j-------------------e--------------------1-
Jucatorii trei- | ^ J
sferturi aripi vor sta _l---------------------------------------1_.
foarte adinc in pro- { x '
priul teren. Ei pot ac- i r\ .J
tiona in acest fel, ' O <^ O O (O
imediat la loviturile ,__________^ ^ Y^T^ *
lungi. Centrii vor sta ~~1 ~1\JS-)\U
esalonati in adincime | ^ Q\ OO '
avind-o'distanta de \ \J \J O\
5-6 m fata de mijlo- ■ ,
casul la deschidere [ t__i \
care se orienteaza '-'--------------;-*='-------------------'-•
spre centrul terenu-, Fig 42
lui. Fundasul se va aseza in spatele gramezii. Jucatorii liniei de treisferturi isi vor modifica asezarea imediat dupa
ce se executa lovitura, asa cum cere imprejurarea. De asemenea intreaga asezare a echipei in aparare va fi ceva
mai adinea in cazul cind bate vintul din fata.
Asezarea pentru lovituri de pedeapsa care urmaresc trimiterea balonului in margine trebuie sa gaseasca echipa in
aparare pe spatiul probabil al caderii acestuia. Tragatorul si stilpii vor sta in limita aprobata de regulament in
raport cu cel care executa (fig. 42). Jucatorii linia a II-a si linia a IlI-a de pe partea spre care se trage vor ocupa
pozitii pe linia
de margine, unde poate ajunge balonul.
___________M-j~/ _________^ De asemenea, aripa
"Tj J £ ^ ^ \± liniei de treisferturi
\ a a a ' de pe partea inchisa
A m. m. J sj fundasul vor ocupa
I A A locuri in spatele ina-
ai ~ *a i intasilor asezati in
^___________ ^_____________l__ margine, astfel ca un
j a - I spatiu cit mai mare
' j sa fie acoperit.
I x i Pentru lovitura li-
j\ (D (Z) (D ©CD -©_i._ ^era (dupa „marc"),
"va/'^~. 1t\~ ~ ~~ ~r~\ ce* ma' aPr°piat ju-
J \£) (4) ^ cator are dreptul sa -1--------------- O ^-*---------------1- atace imediat
ce in-
1 /^r\ ® @ 1 cePe sa execute lo-
_ '______>£/____.______________t_. vitura.
{ _^ 1 Atunci cind ad-
1 Q£) ! versarul executa o lo-
1 1 vitura de pedeapsa
'____________________________1 sau libera spre tinta
j j (fig. 43), se petrec
1 1 cele mai dese greseli
I 1 de asezare, caci echi-
1 J pa in aparare por-
. 1 neste de la ideea ca
1____________\-1____________i_J lovitura va trece nu-
Fig 43 mai printre bare sau
aproape de ele. A porni de la aceasta idee inseamna a pleca spre o asezare nepotrivita, caci de multe ori loviturile
se executa si gresit sau se trimit intentionat spre un spatiu liber in lateral pe unde se poate marca o incercare si
deci eficacitatea loviturii devine mai mare, putind aduce 5 puncte. Prin urmare, este obligatoriu sa se porneasca
de la ideea ca se poate intimpla ca ad^ versarul sa greseasca lovitura, iar echipa sa se aseze astfel incit sa acopere
spatiul pe care poate cadea mingea; sau, ca adversarul poate incerca o lansare a unei aripi pe lovitura de picior.
De asemenea, trebuie admisa pina si ipoteza ca balonul poate lovi bara si trebuie sa existe cineva in apropiere
care sa il prinda.
Atunci cind adversarul asaza balonul la pamint, dupa un „marc", doi jucatori cu startul cel mai rapid trebuie sa se
aseze pe semnul de „marc" pentru a ataca.
Daca balonul nu trece printre barele tintei si cade in terenul propriu de tinta, in ipoteza urmaririi acestui balon de
catre echipa in atac, cea mai cuminte masura este sa se faca un „atins la pamint in terenul de tinta", jocul
reluindu-se apoi de la 22 m. Daca insa adversarul este mai departe si se poate iesi linistit cu balonul din terenul
de tinta, desigur ca cel care a prins mingea va alerga spre o margine si va cauta sa cis-tige teren prin lovitura de
picior. in anumite cazuri, cind-adversarii sint gresit asezati sau nu urmaresc lovitura, se pot initia chiar atacuri de
la lunga distanta. Fireste, asemenea atacuri sint dictate de imprejurari si ele nu trebuie incercate daca exista
riscuri prea mari.
Asezarile echipei in asemenea situatii trebuie sa constituie o preocupare permanenta pentru antrenori si jucatori.
Ele sint baza jocului tactic la combinatiile din momente fixe.
ORIENTAREA TACTICA A INAINTASILOR
Pina la dezvoltarea moderna a jocului, rolul inaintasilor a fost cu mult mai simplist, el rezumindu-se la
organizarea gramezilor, la prinderea balonului in margine si la o foarte redusa activitate in cimp deschis.
Pregatirea superioara la .care au ajuns multe echipe a facut ca tactica sa se dezvolte, sa
amplifice sarcinile Inaintasilor si sa-i faca jucatori mai completi decit erau cu ani in urma.
In jocul modern, sarcina cea mai importanta a inaintasilor este sa infrirtga pe cit posibil rezistenta echipei
adverse, creind conditii ca jucatorii liniei de treisferturi sa foloseasca din plin baloanele pe care le capata. Sint
pareri care se pronunta jn sensul ca maiestria inaintasilor nu sta numai in superioritatea tehnica la organizarea
sau intoarcerea gramezii, ci si in arta de a crea in rirfdurile adversarilor o stare de nesiguranta, prin joc cit mai
variat.
inaintasii sint aceia care isi disputa baloanele la gramada si margine. A rezuma activitatea lor la atit, ar insemna
foarte putin. Cistigind balonul, ei trebuie sa caute prin diferite procedee tehnice si tactice sa tina in loc atit
inaintasii adversi, cit si mijlocasul la gramada advers. Raminerea inaintasilor in gramada pina ce propriul
mijlocas la gramada are balonul in miini este o datorie imperioasa. In continuare, inaintasii trebuie sa se
preocupe sa provoace o indoiala in rindurile adversarilor in privinta directiei folosirii balonului. Sa luam un
simplu exemplu. Cind mijlocasul la gramada advers, dindu-si seama ca balonul este tras de adversari, anunta
„pierdut", semnalul acesta alarmeaza linia sa a IlI-a care se ridica din gramada. Daca in aceeasi clipa, balonul
este retinut in gramada cistigatoare, pe teren sint doua forte de proportii diferite. Gramada cistigatoare se afla cu
opt oameni in formatie, iar adversarul numai cu sase sau uneori chiar cu mai putini. Se intelege de la sine ca opt
oameni pot impinge cu multa usurinta sase oameni. Dar acest lucru va mai obliga jucatorii care s-au desprins din
gramada sa se inapoieze la locurile lor ca sa ajute impingerea. Acum este momentul deschiderii balonului.
Mingea este scoasa din gramada si mijlocasul poate pasa cu usurinta, nefiind impiedicat de nimeni. Daca vom
privi o asemenea situatie in mod practic pe teren, vom vedea si alta consecinta. Linia de treisferturi adversa, cind
a vazut ca balonul e pierdut, s-a lansat pe o pozitie mai inaintata, dorind sa ocupe linia avantajului. Odata balonul
retinut in gramada, ea este nevoita sa-si opreasca miscarea inainte, sa fie atenta sa nu depaseasca linia balonului
ca sa nu intre in „afara din joc" (ofsaid). Echipele cu experienta stiu foarte bine ca "tocmai acest moment de
retragere a liniei de treisferturi adverse este
momentul cel mai bun pentru a lansa atacul, iar daca balonul este intr-adevar deschis la timp si in. conditii bune,
acel atac are mari sorti de izbinda. Natural, lucrurile nu vor mai merge tot atit de bine daca nu se profita judicios
de retinerea balonului sau daca aceste retineri ale balonului au devenit pentru echipa o metoda, repetindu-se fara
nici un rost. Un rol important in conducerea acestei manevre il, are mijlocasul la gramada, care va trebui sa stie
sa orienteze bine jocul si sa sezi-seze oportunitatea retinerii balonului.
O ocazie buna pentru retinerea balonului si derutarea adversarului este atunci cind gramada se organizeaza- in
apropiere de linia de tinta adversa. Retinindu-se balonul si profi-tindu-se de desprinderea imprudenta "a
adversarilor de gramada, se poate impinge pachetul advers pina in linia de tinta. Sau, daca jucatorii adversi nu se
desprind pentru mijlocasul la gramada, se naste posibilitatea fie a unei patrunderi pe linga gramada, fie a trecerii
balonului catre linia de trei-sierturi. Echipele care folosesc gramada 3-2-3, executa oprirea balonului cu
incheietorul gramezii. Formatiile care folosesc gramada 3-4-lt opresc balonul in picioarele liniei a Ii-a.
Manevrele colective ale inaintasilor in gramada sint destul de numeroase. De buna seama ca noi nu vom putea
cuprinde toate aceste actiuni. Dar ne vom stradui sa le atingem pe cele mai importante care pot intra in planul de
antrenament al echipelor. De pilda, problema intoarcerii gramezii deschise (spontane) ni se pare ca nu este in
preocuparea echipelor noastre. Aceasta gramada deschisa (spontana). in cimp gaseste, de obicei, echipa adversa
destul de prost organizata, inaintasii care vor forma o gramada spontana in cimp si vin in numar destul de mare
ca sa domine adversarul, intorcind gramada, gasesc in fata lor un cimp larg de actiune unde ar putea sa conduca
balonul fara opozitie serioasa.
In privinta folosirii gramezii deschise (spontane), ar mai trebui subliniat rolul ei in obtinerea unor baloane pe
care echipa nu le poate castiga normal din gramezi organizate. Sint cazuri cind un tragator bun sau o organizare
mai buna a gramezii adverse face ca in anumite momente adversarul sa ii» superior. Este cazul ca inaintasii
invinsi in gramezi organizate sa aiba o participare mult mai oportuna in gramezile deschise (spontane), caci aci
nu vor avea, de regula, pe tragatorul ad-
vers in prima linie si poate nici intregul pachet de inaintasi adversi. Cistigind la gramezi deschise (spontane) ar
putea ajuta propria linie de treisferturi cu baloanele pe care aceasta le asteapta. Natural, inaintasii vor trebui sa iie
primii si supra-numeric fata de adversar pe locul unde se face gramada spontana.
La margine, se pare ca jocul cel mai simplu este si cel mai bun. Adica, deschideri directe de sus la mijlocasul la
gramada sau gramezi spontane pentru adunarea inaintasilor adversi si usurarea manevrarii balonului. Sint insa
compartimente de inaintasi de un nivel superior care nu pot fi intrecute cu mijloace simple. Ele trebuie induse in
eroare in privinta intentiilor inaintasilor care prind balonul, sau in orice caz trebuie manevrat in asa fel ca sa se
intirzie organizarea apararii. Ast'fel, cind in mod repetat se executa; deschiderea directa, linia a IlI-a adversa
ataca rapid mijlocasii.
Daca insa combinatiile de atac vor fi ceva mai variate, aparatorul nu va mai putea anticipa rezolvarea. De pilda,
in margine, se lasa un loc liber. Un inaintas prinzator ia o pozitie mai in urma si in momentul cind balonul este
aruncat pe spatiul gol, el pleaca prin surprindere din pozitia sa initiala si sare pe locul gol unde este trimis
balonul. Facind aceasta manevra, el scapa de adversarul sau direct si poate deschide nestinjenit. De asemenea, el
poate trece in forta prin spatiul liber sau trece balonul unui partener din inaintare, fie ca acesta vine din fata sa si
ii ia balonul cu care se va indrepta acolo unde este mai nimerit, fie ca vine din spate. Varianta aceasta cu spatiul
liber din linie poate fi dezvoltata in diferite feluri, dar ea cere colaborare intre inaintasi.
O alta varianta-pentru a depasi linia de inaintasi adversa, este pasarea balonului de sus din saritura unui alt
inaintas care dubleaza mijlocasul la gramada. Acest al «doilea inaintas, „ primind balonul, poate incerca o trecere
in forta sau, daca nu izbuteste, angajeaza o gramada spontana.
In mod special, cind apararea inaintasilor adversi se dovedeste buna, se pot executa „suruburi" in margine,
trecind balonul prin pivotare in loc de la un inaintas \a, altul, scotin-du-1 apoi „la aer" si facind transmisia sa
catre mijlocas sau fprtind prin fata trecerea printre inaintasii adversi.
Cele citeva combinatii orienteaza inaintasii in sensul realizarii unei variatii in actiune, atunci cind mijloacele cele
mai simple nu se dovedesc bune.
Un alt mod de a Juca variat marginea este acela de a folosi alternativ gramada deschisa (spontana), in care prin
punerea mingii la pamint intervine regula afara din joc (ofsaid), cu gramada deschisa „falsa", unde mingea" este
pasata de prinzator direct la mijlocasul la gramada prin culoarul ce il lasa partenerii sai.
In privinta jocului deschis al inaintasilor se poate spune ca ultima decada a adus schimbari radicale. In urma cu
15 ani, se preferau numai inaintasi foarte grei, cu o mobilitate redusa. Aceasta fiindca sarcina inaintarii era
limitata la jocul de gramada si margine. Toate jocurile de acum ne arata ca inaintasii alearga aproape tot atit de
bine ca jucatorii liniei de treisferturi. Am putea afirma aci ca rugbiul rominesc a contribuit la dezvoltarea jocului
inaintasilor prin prezentarea pe 'plan international a unor inaintasi puternici si totusi foarte rapizi. in primul
rind, concluzia noastra este ca o inaintare nu traieste prin greutatea care o aduce in gramada, ci prin forta de
impingere care o opune si miscarea in teren. Greutatea nu este totdeauna factorul determinant in puterea de im-
pingere. Este gresit sa calculam forta unei inaintari prin greutatea totala a componentilor ei. Este cu mult mai
corect sa analizam o gramada prin forta ei de impingere, dar, desigur, daca are si greutate si forta de impingere
este cu atit mai bine. La tabloul complet al unui inaintas va trebui adaugata viteza de alergare, detenta,
mobilitatea etc.
Pentru discutia pe care noi dorim s-o facem aci, ne vom referi la viteza de alergare si la mobilitate, factori
esentiali in realizarea jocului deschis al inaintasilor. Pina acum, am vazut aportul inaintasilor la loviturile de
picior in balon care muta jocul de la treisferturi la gramada si in care inaintasii au rolul sa incheie faza. Sau am
vazut aportul liniei a treia aripa in diferite faze de atac si aparare, cind viteza de aler-gare are un rol foarte mare.
Problema la care trebuie sa ras-: pundem aci este urmatoarea: cind iau inaintasii jocul pe cont propriu ?
Raspunsul este urmatorul: cind jocul adversarului permite aceasta. Adica va trebui sa admitem ca jocul deschis»
al inaintasilor este determinat in majoritatea cazurilor de pozitia proasta a adversarilor pe teren si de diferenta de
valoare intre treisierturi. Sa luam un caz. Adversarii lovesc balonul cu piciorul si mingea cade in bratele unui
inaintas din echipa cealalta. Daca acesta are in fata un larg cimp de actiune, el poate initia un atac in terenul
advers cu ajutorul celorlalti inaintasi si poate duce aceasta actiune pina la capat. Aflati adine in dispozitivul
advers si cind e limpede ca atacul pur de inaintare nu poate fi incheiat cu succes, inaintasii vor trebui sa caute
neaparat posibilitatea punerii in valoare a liniei de treisferturi, iar o pasa bine executata va asigura continuarea
actiunii. Deopotriva, inaintasul trebuie sa tina seama ca nu este indicat sa faca o alergare in diagonala, ci drumul
sau este bine sa fie drept, pe linia de tinta adversa. Alergind drept, va concentra adversarii pe partea atacului si
cind nu mai are posibilitate de inaintare va pasa spre spatiul neacoperit de adversari.
Ideea de a obliga inaintasii sa trimita mingea in margine de cite ori o actiune este ratata dispare tot mai mult de
pe terenurile de joc, caci se dovedeste cit sint de periculoase actiunile inaintasilor, atunci cind mingea e
recentrata si trimisa in joc la acest compartiment. Natural, nu ne gindirn la acele situatii extreme cind nu exista
altceva de facut decit trimiterea Balonului in margine. Se intelege de la sine ca nu vom pleda pentru un atac al
inaintasilor in teren deschis cind solutia tactica cea mai buna este totusi o trimitere a balonului in margine.
Aceasta, mai ales in 22-ul propriu.
Pe teren moale, cu un balon ud, inaintasii iau jocul pe cont propriu, cautind sa stapineasca balonul, tinindu-1 la
picior cu scopul sa macine forta inaintasilor adversi prin impingeri in gramada si sa ofere balonul propriului
mijlocas la gramada ca sa-1 trimita in margine , pentru a cistiga teren. Trebuie sa se retina faptul ca pe vreme
foarte rea, inain: tasii vor juca cu maximum de prudenta, conducind cu atentie balonul, cautind sa nu-l scape de
sub control. Jocul cu picioarele trebuie .facut atent, fara ca balonul sa fie depasit. In nici un caz, pe o asemenea
vreme, nu se va recomanda jocul la mina.
ORIENTAREA TACTICA A LINIEI DE TREISFERTURI
Ori de cite ori vorbim de Jucatorii liniei de treisferturi avem imaginea unui compartiment mobil care are drept
obiectiv strapungerea apararii adverse in vederea inscrierii de puncte. In ceea ce priveste apararea, linia de
treisierturi trebuie sa impiedice adversarii sa patrunda prin dispozitivul propriu, . folosind placajul si cautind sa
recistige initiativa pentru echipa lor.
inaintea oricarui joc, componentii liniei de treisferturi isi fac socoteala cum sa patrunda prin apararea adversa,
mai ales cind cunosc posibilitatile adversarului. Atunci cind joaca impotriva unei echipe necunoscute, tactica
liniei de treisferturi este sa sondeze adversarul, sa-i caute punctele cele mai slabe si apoi sa atace tocmai acolo.
Cind mijloacele clasice se dovedesc insuficiente, ,se pun in aplicare si cai mai neobisnuite pentru a crea
elementul surpriza. Tatonarea incepe cu mijloace simple, cu pase la mina care pun in miscare intreaga linie.
Aceste actiuni duse pina la aripi -sint elemente preliminare care pregatesc actiunile mai complicate care vor
urma. Natural, nici in fazele simple nu se renunta la finalitatea actiunii mai ales cind faza face de exemplu
dovada ca aripa poate trece cu usurinta de adversarul direct. Dimpotriva, daca actiunea simpla aduce rezultat, nu
mai trebuie cautata nici o complicatie. Daca, insa, aripile nu pot trece, eiste zadarnic ca centrii sa-i joace la
infinit. In acest caz, se initiaza actiuni la centru. in caz de aparare ermetica a adversarului, se cauta trecerea prin
lovituri de picior in balon „a urma" sau in diagonala, ceea ce ar permite o urmarire din partea celorlalti
coechipieri.
O alta posibilitate ar ii atacul supranumeric prin intercalarea unui jucator linia a IlI-a, a fundasului sau a aripei de
pe partea cealalta in rindul treisferturilor. Daca nici aceasta formula nu da rezultate, urmeaza sa se incerce
atacuri pe partea inchisa sau patrunderi pe linga gramada.
Cind adversarul rezista, nu trebuie incercate actiuni $te-reotipe, repetate care usureaza sarcina apararii. Un atac
de succes este acela care surprinde apararea adversa. Numai va^ riatia atacului pune apararea in situatii diferite, o
obliga la greseli de pozitii care pot fi folosite de echipa in atac.
Tactica urmarita de treisierturi - ca si tactica intregii dchipe - este in functie de starea timpului, starea terenului,
de capacitatea ambelor linii* de treisierturi care stau fata in fata si de numarul baloanelor cistigate de inaintasi. O
minge uda si grea va obliga treisferturile sa stea mai aproape de gramada, intr-o asezare mai putin adinca, pentru
a interveni repede daca linia adversa scapa balonul. In nici un caz, pe un teren moale si in conditiile cind echipa
adversa cistiga mai multe baloane, nu are rost o asezare adinca, caci ar permite adversarilor sa manevreze pe un
cimp lasat liber. Pe un timp cu totul nefavorabil, cind propria echipa nu cistiga baloane, echipele practica o
asezare aproape in linie dreapta, foarte putin inapoia gramezii. De altfel, in asemenea imprejurari, balonul se
joaca mai mult cu piciorul.
In unele imprejurari este necesar ca jocul sa fie concentrat pe citeva puncte tari ale echipei. Sa luam situatia unei
linii de treisferturi care poseda o aripa buna. Cind aceasta
aripa este pe partea deschisa, balonul trebuie sa-i ajunga in minimum de timp. Daca aceasta aripa se afla pe
partea inchisa si se gaseste oportuna o actiune cu ajutorul ei, mijlocasul la gramada poate face o actiune
derutanta. De pilda, lasa impresia ca va deschide mijlocasul la deschidere care se va lansa normal si, printr-o
schimbare brusca a directiei de aler-
gare, se indreapta spre aripa partii inchise pe care o va lansa in scopul ca acesta sa-si poata face cursa (fig. 44).
Asemenea atacuri au o deosebita eficacitate cind gramada se organizeaza in mijlocul terenului si cind lansarea
celei mai bune aripi este mai usoara.
Cind nu sint posibile incercari prin atacuri la mina sau cind situatia jocului aduce gramada la mijlocul terenului,
nu . departe de stilpii tintei, atunci cind unul din centri sau fundasul este un bun executant de lovituri cazute,
acesta trebuie plasat in spatele gramezii, unde i se vor da baloanele pentru a incerca o asemenea lovitura, in
vederea obtinerii celor 3 puncte care se dau pentru reusita.
In raport cu „linia avantajului". in jocul modern, principiile de baza sint explicate prin referire la asa-zisa „linie a
avantajului". Este vorba de o linie imaginara, care trece prin centrul gramezii si paralel cu linia de tinta, despre
care am
vorbit si la alt capitol. Deoarece „linia avantajului" exprima pozitia teritoriala a gramezii organizate, echipa in
atac trebuie sa treaca cu balonul peste aceasta linie pentru a determina un cistig de teren. Daca vom admite ca
ambele linii de
treisferturi sint asezate Ia adincimi egale, partea care a trecut prima „linia avantajului" a cistigat terenul si o va
gasi pe cealalta intr-o pozitie avind mai putin spatiu pentru actiuni (fig. 45).
Cind apararea este prima care trece „linia avantajului", linia de atac va pierde teren, atacul incepe prea de departe
si se usureaza sarcina apararii care poate opri dezvoltarea mai larga a atacului (fig. 46).
De aci se poate deduce : cu cit se trece mai repede „linia avantajului", cu atit mai mari sint posibilitatile de
manevrare, indiferent daca linia respectiva de treisferturi este in atac sau
aparare. In continuare, -se poate recomanda ca atacul sa se miste foarte repede, ca el sa treaca primul „linia
avantajului", iar alergarea sa fie perpendiculara pe linia de tinta adversa.
Am dat aci aceste amanunte asupra „liniei avantajului" pentru ca jucatorii liniei de treisferturi sa aiba o viziune
mai clara asupra misiunii lor.
Citeva pozitii de atac ale treisferturilor. Din cele expuse pina acum am vazut care sint pozitiile mijlocasului la
descni» dere si cum difera ele in raport cu gramada. Am mai vazut si
diferitele asezari ale jucatorilor liniei de treisferturi. Acum vom cauta sa explicam unele asezari ale liniei de
treisferturi ca o unitate totala.
Atunci cind se organizeaza o gramada aproape de linia de margine, nu este totdeauna nevoie ca de la mijlocasul
la deschidere si pina la aripa sa fie o simetrie perfecta, caci aceasta asezare ar da o adincime prea mare intregii
linii. Mijlocasul la deschidere se poate aseza - in aceste conditii - ceva mai inapoi, de pilda la inaltimea primului
centru. Aceasta pentru a scapa de influenta pe care o exercita un jucator din linia a treia adversa asupra sa. Stind
ceva mai inapoi el poate transmite mai usor balonul caci are un spatiu liber pe care poate alerga. Este indicat ca
centrii si aripa sa stea mai adinc, caci in ipoteza sosirii balonului ei nu trebuie sa se gaseasca prost plasati pentru
receptia mingii. Totusi uneori aripa se asaza initial pe o linie cu centrul doi.
Atunci cind primeste balonul, un jucator din linia de treisferturi trebuie sa porneasca - in principiu -
perpendicular pe linia de tinta adversa. Practic, el pleaca foarte putin lateral, datorita actiunii aparatorilor si in
special a liniei a IlI-a.
O anumita situatie care necesita unele precizari este aceea cind gramada este organizata la mijlocul terenului. In
acest caz, un centru se asaza in dreapta gramezii, iar altul in stinga ei, existind, asadar, doua ramuri de atac, iar
adversarul nu trebuie sa stie niciodata pe care parte se va dezvolta actiunea. Pentru asigurarea atacului pe oricare
din parti, este necesar ca centrul care se asaza pe partea opusa pozitiei mijlocasului la deschidere sa caute o
pozitie la acelasi nivel, astfel ca pasa care eventual ar fi trimisa spre el, sa-1 gaseasca la o inaltime potrivita
pentru receptie. Daca insa atacul a pornit pe partea mijlocasului la deschidere, cei doi jucatori din partea opusa
vor fi nevoiti sa inainteze pe pozitii noi, in eventualitatea cind atacul s-ar intoarce pe partea lor. Miscarea lor in
teren fara minge are o deosebita importanta pentru dezvoltarea mai departe atit a atacului, cit si a apararii.
Supranumeric. Despre superioritatea numerica gasim multe exemple in toate jocurile sportive. In rugbi,
superioritatea riumerica isi gaseste o aplicare foarte buna prin intercalarea unui om in plus in linia de treisferturi
sau prin dublare. Sco^ pul actiunii supranumerice este crearea unui om liber care
*
poate duce la bun sfirsit o actiune. Este de la sine inteles ca intr-o actiune supranumerica, toti participantii trebuie
sa fie constienti de scopul actiunii si orice tendinta individualista nu isi are rostul. Alergind cu balonul pina la
adversar, scotindu-1 din joc (punlndu-1 in imposibilitate sa mai ajunga faza), fa-cind pasa la timp si precis,
ultimul aparator se va afla in fata a. doi adversari in atac.
In asemenea conditii, incercarea va trebui sa fie sigura. Orice aparare care ar incerca sa-si intinda artificial linia
da treisferturi pentru a se apara de atacul supranumeric, lasa inevitabil, undeva, un loc liber in drumul atacului.
Un asemenea loc trebuie cautat prin scoaterea din joc, pe rind, a cite unui aparator advers pina ce ultimul om
alearga liber spre terenul de tinta. ^
Unul din jucatorii care se pot intercala in atac este si fundasul (fig. 38). El are posibilitatea - asezindu-se initial in
spatele centrului I - ca prin alergare rapida sa ajunga sa
dubleze chiar propria aripa din linia de treisferturi. O alta posibilitate pentru fundas este sa se intercaleze intre
centrul II si aripa.
Primind balonul, fundasul va trebui sa alerge mai departe pina ii iese in cale un aparator. Pasind la timp balonul
jucatorului aripa care a devenit complet liber, actiunea in terenul de tinta advers trebuie sa se incheie prin
inscrierea uwei incercari.
Aripa de pe partea inchisa se poate intercala pe partea des-
chisa dupa gramada in care se cistiga balonul. In felul acesta, are posibilitatea sa se «intercaleze atit intre
mijlocasul la gramada si cel la deschidere, cit si intre mijlocasul la deschidere si centru (iig. 47). Important este
ca alergarea sa nu inceapa prea de vreme, ci sa aiba ceva surprinzator, astfel ca sa nu dea posn bilitate
adversarului direct sa ajute apararea liniei sajle de treisferturi.
O manevra buna este aceea cind gramada a fost constituita in centrul terenului si un treisierturi centru, aflat pe
una din parti; avind o viteza buna, alearga pe partea unde s-a pornit atacul si se intercaleaza intre jucatorii in atac
sau primeste recentrarea pasei de la acestia (fig. 48 si 49).
Nu trebuie neglijata nici actiunea mijlocasului la deschidere, care, dopa ce paseaza, alearga prin spatele centrilor
sai in scopul de a dubla aripa.
O situatie interesanta este si urmatoarea; atunci cind 7 oameni sint suficienti pentru a cistiga baloane in gramada
ordo-
nata, se scoate un inaintas din cei mai indeminatici si multilaterali, care este asezat fie in spatele gramezii pentru
ca adversarul sa nu stie pe ce parte se va actiona, fie ca va fi folosit in chip de al doilea mijlocas la gramada. In
unele imprejurari, el. introduce balonul in gramada, iar mijlocasul la gramada (titularul postului) asezat initial in
spatele gramezii, executa deschiderea surprinzator si mai rapid. In ori ce caz, acest sistem poate fi utilizat numai
de echipele cu mare experienta si cu jucatori cu rutina.
Actiunile surpriza
Este de la sine inteles ca atunci cind un atac porneste in mod „clasic" pe partea deschisa, acesta nu constituie o
problema deosebita, deoarece si echipa in aparare are tot mijloace „clasice" sa impiedice un atac.
Jocurile dintre echipele de valoare apropiata au aratat cu prisosinta ca posibilitatile de patrundere pe cai obisnuite
sint destul de reduse ca numar. Hotaritoare iri asemenea imprejurari sint acele actiuni care au elemente derutante,
pregatite astfel ca sa ascunda adevaratele intentii ale atacului. Despre asemenea actiuni am vorbit mai sus cind
am aratat atacuri dupa o gramada la mijlocul terenului, cind adversarul nu stie la ce sa se astepte. Ideea care sta
la baza unui atac mai deosebit este sa produca in rindurile apararii un singur moment de daruta, o ezitare, o
miscare gresita care sa ingaduie purtatorului balonului sa o speculeze si s-o foloseasca din plin. Este vorba de a
pregati in mod constient acest lucru, de a avea in propria echipa o omogenitate de gindire care permite folosirea
in ansamblu a greselii adversarului si, in fine, de a avea hotarire in punerea in practica a actiunii. ,
Sa luam citeva exemple. Mijlocasul la deschidere, in conditiile unei gramezi la aproximativ 15 m de linia de
margine, alearga spre partea inchisa. O asemenea alergare n-ar vea in
ea nimic „suspect". Faptul acesta se poate intimpla de multe ori intr-un joc. Mijlocasul la gramada, avind balonul
in miini, lasa impresia ca nu este de acord cu aceasta plecare si simuleaza totusi o pasa spre partea deschisa care
tine in loc adversarii de ps partea deschisa. Apoi, cu o pasa intoarsa, lanseaza totusi
mijlocasul la deschidere care, avind aladiuri aripa, de pe partea inchisa, poate initia un atac de toata frumusetea
(fig. 50). Bineinteles, mijlocasul la deschidere, primind balonul, are la tindul sau multe variatii posibile, cad un
atac pe partea inchisa, atunci cind depaseste linia gramezii, gaseste in fata un culoar larg. inchipuiti-va o fenta de
pasa spre aripa, continuarea cursei si o reicentrare la tun inaintas linia a IlI-a care a urmarit faza. O alta situatie ar
fi otnld mijlocasul la deschidere porneste ferm pe partea inchisa, avind ceva mai in urma aripa respectiva din
propria linie de treisferituri. Mijlocasul la gramada va lasa impresia ca atacul se desfasoara, pe partea inchisa, dar
el va face pasa tot spre partea deschisa, unde trebuie sa vina cu maximum de viteza aripa de pe partea inchisa,
oare incruciseaza cu mijlocasul la deschidere (fig. 51). Numai in aceasta situatie este necesar sa se intimple un
lucru : mijlocasul la deschidere advers
trebuie atras pe partea inchisa, astfel ca locul sau sa fie liher. Pe aci va trece aripa din partea inchisa, care se afla
in plina cursa. O asemenea manevra este posibila si intre mijlocasul la deschidere si centru, in conditiile unei
gramezi la ceotrul terenului, prin folosirea diverselor incrucisari.
Iata acum o combinatie ceva mai grea, in conditiile unei gramezi la aproximativ 15 m de linia de margine.
Mijlocasul
la deschidere se lanseaza dar pe partea deschisa, dar centrul sau porneste pe partea inchisa unde .primeste pasa
de la mijlocasul la^ gramada ca sa initieze un atac ou aripa de pe partea inchisa (fig. 52). O consideram o
manevra mai anevoioasa, dar frumoasa, fiindca centrul ate de facut o cursa ceva mai lunga.
Ca sa izbuteasca actiunea, centrul va trebui sa aiba o pozitie mai apropiata de mijlocasul la deschidere.
In meciurile in care echipa enlgleza „Harlequim" le-a sustinut la Bucuresti in cursul lunii mai 1956, centrii P.
Davies si Simons au incercat incrucisari false, fara balon. Cind mijlocasul la deschidere primea balonul, un
centru pleca spre gramada prin spatele mijlocasului si urmarea sa dea impresia ca a primit balonul, tragind
asupra sa adversarul direct. Mijlocasul la deschidere, mascind posesia mingii, alerga insa lateral si lansa cel de ar
doilea centru, pe partea cealalta. •
Specific jocului mijlocasilor la gramada este acea actiurie in care mijlocasul, dupa ce ridica balonul, face citiva
pasi, lasind impresia ca intra pe linga gramada. Adversarii se vcr concentra asupra acestei actiuni, dar cind
momentul se dovedeste favorabil
mijlocasul la gramada va pasa fie pe partea deschisa, fie pe partea inchisa.
Plina de succes este actiunea aripii de pe partea inchisa pe linga o gramada organizata aproape de linia de tinta,
cind se lanseaza intre cei doi mijlocasi. Faza poate decurge cu atita viteza, incit apararea nici nu are timp sa mai
seziseze cind s-a marcat incercarea.
Atacuri foarte apreciate se pot executa ou lovituri de picior in balon, spre aripi. De pilda, mijlocasul la
deschidere, dupa ce atrage asupra sa mijlocasul la deschidere si inaintasii din linia a IlI-a adversa, loveste balonul
si-1 trimite spre margine din \partea inchisa. Lovitura trebuie sa cada in teren astfel ca aripa de pe partea inchisa
s-o ajunga si sa continue actiunea. Deopotriva, o lovitura spre steagul din partea deschisa, care trece peste linia
de treisferturi adversa si este urmarita de aripa, poate aduce o incercare reusita pe colt.
Desigur, actiunile de mai sus nu trebuie sa fie incercate de echipele de incepatori care nu au o tehnica individuala
corespunzatoare. Ele sant specifice pentru echipele cu o buna experienta, care sint capabile sa le execute si mai
ales care poseda jucatori cu o pregatire superioara.
jCum pornesc atacurile din margine
In rugbi este cunoscut faptul ca actiunile pornite din margine sint mai reduse ca numar decit acelea pornite de la
gramada. Motivul este usor de explicat. La margine exista pentru treisferturi o parte total inchisa, deci atacul
poate porni numai pe o singura directie : partea deschisa. Apoi, acest atac pe partea deschisa1 este mai greu de
dezvoltat din cauza amenintarii inaintasilor, care prin pozitia lor pot ocupa locuri bune in aparare. In fine,
treisferturile au la atacurile din margine spatiu mai mic de actiune decit atunci cind balonul se castiga la o
gramada. Aceasta este si explicatia ca mijlocasul la deschidere care pleaca dupa o •minge cistigata la margine are
o alergare mai laterala decit aceea cind pleaca de la o gramada ordonata.
Mijlocasul la gramada : trebuie sa se incredinteze neaparat daca treisferturile pot porni atacul dupa o minge
cistigata la margine. Daca este cazul unei deschideri a balonului, apoi acest
lucru trebuie facut in maximum de viteza, ea adversarul sa nu mai poata interveni. Daca insa treisfertudle nu sint
in pozitie buna ca sa atace, el trebuie: sa comande o gramada deschisa la margine, ca sa adune inaintasii adversi
si sa mai curete terenul de prezenta lor si apoi sa deschida atacul liniilor dinapoi.
Cind balonul se cistiga la margine in terenul de 22 advers,, viteza de executie in actiune este foarte importanta.
De aceea, daca la o margine este posibil ca balonul sa ajunga de la inaintasul prinzator la mijlocasul de
deschidere, fara alt intermediar, treisferturile vor fi foarte multumite caci li se va asigura desfasurarea unui atac
rapid. Daca insa balonul trece - cum se petrece foarte des - si pe la mijlocasul la gramada, se pierd clipe
pretioase. Este stiut ca intirzierile sint produse de numarul de pase care pornesc de la mijlocas la locul cel mai
bun de atac. Cu cit aceste pase sint mai putine, cu atit mai repede se desfasoara actiunea, cwnoscind ca mingea
„alearga" mai repede
decit orice jucator.
Cind o margine este organizata in preajma liniei de 50 m, atunci posibilitatile de dezvoltare a atacului sint ceiva
mai mari, caci intra in actiune si loviturile de picior in balon. Astfel se poate executa o lovitura peste linia
adversa, in diagonala etc. Diferenta intre un atac pornit dintr-o margine organizata aproape de linia de 22 adversa
si una aproape de linia de centru,
este ca in prima situatie se urmareste ca balonul sa ajunga repede la aripa. Aici, apararea se aila in linie si orice
patrundere * duce jucatorul cu mingea in terenul de tinta. A doua situatie
ingaduie actiuni combinate mai variate. In plus insa, atacul
pornit dupa o margine din 22-ul advers mai ingaduie si loviturile
de picior cazute, de pe centrul terjenului.
• . ■ Ce trebuie sa stim despre aparare
Vorbind despre aparare, noi nu am putea recomanda defensiva ca o arma obisnuita de joc. Nici o echipa,
indiferent de valoarea adversarului pe care-1 inttoeste, n<u trebuie sa plece de la itdeea ca scopul jocului este
apararea. Se spune j>e drept cuyint ca apararea este un mijloc sarac de a juca rugbi. intr-adevar, cu o tactica de
aparare sint putine posibilitati de a cistiga un joc. O asemenea tactica poate fi justificata numai cu scopul de a
mentine un avans de puncte in fata unui adversar .
foarte intreprinzator aflu eu soap'ua de « Pitoni inaintasii, tactica defeftaiva pWte Fi folosita numai pentfa scurte
perioade 4e joc.
Uttui din ftftaclptile tacticii de aparare este intehiderea jocului. Atest lucra se poate realiza &tiifici cted inaintasii
cotiga baloane la gramada si margftie. De pilda, la gramada, balciul 'castigat poate fi fefinait in pieioarefe
inaintasilor si apoi retrimis in margine de catr« ffiijlocasuil la gramada sau cel la deschidere. Daca insa
adversarul cistiga baloane, atentia se concentreaza astfpra impiedicarii adversarului sa deschida aceste baloane,
produeind repetate gramezi deschise cate pot face ca adversarul sa piarda balonul. Fireste, balonul cistigat astfel
va Ii trimis din nou In margine. Atunci cind este vorba de joc inchis, nu poate fi pusa in practica deschiderea
fcreisferturilor.
Repetam, este vorba de o tactica ocazionala, pentru o scurta durata din timpul meciului.
Totusi, se intinnpla uneori cind intilnim un adversar foarte puternic, care se mentine intr-o ofensiva sustinuta, ca
este nece-sa-i blocam actiunile. Aici vor fi respectate o serie de reguli:
■a) inaintasii, in pachet, vor urmari perseverent adversarul1 purtator al batonului;
b) mijlocasii si treisferturile vor face o aparare stricta „orfl la om", Mrtuitid fara incetare adversarul direct, atit
timp cit are balonul si nescapindu-1 din ochi atunci cind nu-1 are;
c) respectarea adincimii liniei de treisferturi nu trebuie intrerupta cind se pleaca in aparare', nimeni nu trekiie sa
piece la interceptie; organizarea este un factor hotaritor pentru aparatori;
d) aparatorul care iese in intimpinarea purtatorului balonului trebuie sa fie hotarit irt placaj;
e) jucatorii care nu sint in raza de actiune a fazei trebuie sa-si caute in teren pozitii «oi, p etru a se integra in
dispozitivul« genera lai echipei.
Sarcinile individuale fi colective te aparare au fost trecuie m revista «de-a lungul pag^nitor. Vom starui aici
asu$*ra unor pro-bleifie »ae aparare atanci ci©d atacul advers incearca actiuni sur-prinzatoare.
;
Am vftzut ca majoritatea actiunilor surprinzatoare se pr©dac dupa opririle jocului» in special dupa gramezi
organizate smi s{)oait-ane. Exista in flispezitiv»! de atac 'trei aewBperiwJlOase::
1. Zona din apropierea gramezii, care cuprinde mijlocasul la gramada si imijlaeasal la deschidere.

2. "lima centrilor.
3. Zona aripii.
Odata balonul iesit din gramada adversa, primul om care intra in actiune este mijlocasul la gramada. In atentia
apararii
trebuie sa fie:
a) oprirea miscarilor mijlocasului Ia gramada advers, inainte ca acesta sa transmita balonul;
b) blocarea mijlocasului la 'deschidere, daca pasa i-a fost
facuta;
c) prevenirea unei patrunderi pe linga gramada a mijlocasului la gramada sau a unui alt jucator caruia i se
paseaza balonul.
Pentru orice plan defensiv de la gramada, sint aruncati in primul rind in lupta cinci jucatori: cei doi mijlocasi si
cei trei jucatori din linia a IH-a. Sarcina lor este urmatoarea ;
a) mijlocasii au datoria sa-si tina adversarii directi;
b) linia a III-a aripa (cite unul de fiecare parte a gramezii) raspunde mai intii de oprirea eventualei
strapungeri a mijlocasului la gramada - daca se va ataca pe partea lor - apoi vor fi preocupati de impingerea
actiunii mijlocasului la deschidere advers, cit1 mai spre latera}, in scopul reducerii spatiului treisierturilor din
atac ;
c) jucatorul inchizator al grameziii este a doua linie de aparare impotriva patrunderilor eventuale ale mijlocasului
la gramada sau ale mijlocasului la deschidere; de asemenea, el vegheaza in prima instanta asupra eventualei pase
spre interior catre un inaintas advers; in continuare, daca atacul merge spre partea deschisa, el alearga spre
steagul din colt.
Directia probabila a oricarui atac advers este in functie de asezarea gramezii in raport cu linia de tinta si de partea
prin care se introduce balonul in igramada. De obicei, mijlocasul la gramada ataca prin partea opusa celei prin
care introduce.
Patrunderile mijlocasului la gramada se fac in mod obisntiit aproape de linia de tinta unde are de parcurs o
distanta foarte-scurta pentru a intra in" terenul de tinta. Cunoscind cu anticipatie posibilitatile acestea, se pot lua
unele masuri de precautie ca cele descrise ceva mai sus.
Greseli frecvente se fac atunci cind adversarul direct sau jucatorii liniei a III-a nu iau masurile cerute de
imprejurari sau cind in echipa sint introdusi jucatori fara o experienta su- ■ ficienta si care nu se adapteaza
repede situatiilor tactice care se ivesc. De asemenea, greseli se mai petrec in conditia unei gramezi deschise unde
nu se respecta o ordine de intrare in gramada si cum pe locurile liniei a III-a intra alti jucatbri, acestia nu au
obisnuinta desprinderii din gramada in momentul pierderii balonului. De aceea, este bine ca inaintasii sa se poata
adapta postului pe care il ocupa in orice imprejurare si nu numai situatiei din momentele fixe, cum ar fi in
gramada organizata, margine etc.
Important este de retinut taptul ca mijlocasul la gramada trebuie oprit neconditionat sa dezvolte atacul. Asadar, la
gramezi spontane, jucatorul care se asaza in locul unei linii a III-a trebuie sa fie ihotarit in actiunea sa si sa nu se
bizuie pe actiunea altora. Scopul este ca mijlocasul echipei in atac sa nu treaca „linia avantajului", astfel fiind
indeplinita sarcina blocarii atacului in prima zona.