P. 1
Unităţi majore de relief ale Europei

Unităţi majore de relief ale Europei

|Views: 19,279|Likes:
Published by dumitritaionut2911

More info:

Published by: dumitritaionut2911 on Oct 24, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/09/2015

pdf

text

original

Unităţi majore de relief ale Europei -Referat

-

Unităţi montane a. Unităţi alpine – formate din lanţuri montane individualizate şi masive despărţite prin depresiuni intramontane şi culoare - Munţii Alpi – constituie cel mai important edificiu montan format în orogeneza alpină. Are lungimea de 1200 km, este format din culmi paralele desfăşurate pe direcţia generală vest-est între Marea Ligurică şi Câmpia Panonică. Principalele caracteristici ale Alpilor sunt altitudinile mari de peste 4000 m (vârful Mont Blanc, 4807 m), masivitatea, relieful glaciar cu prezenţa gheţarilor actuali, iar în partea de est relieful carstic dezvoltat pe calcare şi dolomite. - Munţii Carpaţi – situaţi între bazinul Vienei şi Valea Timokului, au un traseu sinuos şi sunt mai fragmentaţi decât Alpii, au multe depresiuni şi culoare de vale. Altitudini de peste 2500 m se întâlnesc doar în Masivul Tatra (vârful Gherlakowka, 2655 m) şi în Carpaţii Meridionali (vârful Moldoveanu, 2544 m). Alcătuirea geologică a Carpaţilor este mai complexă decât cea a Alpilor (şisturi cristaline, roci vulcanice şi fliş) fapt pentru care au mai multe tipuri genetice de relief. - Munţii Pirinei – se desfăşoară între Golful Biscaya şi Marea Mediterană, au lungime de 400 km şi altitudini ce depăşesc 3000 m. Altitudinea maximă este de 3404 m în vârful Pic d’Anetro, au gheţari actuali şi masivitatea remarcabilă în partea centrală. - Munţii Apenini – un lanţ montan ce se desfăşoară sub formă de culmi paralele în lungul Peninsulei Italice. Altitudinea maximă depăşeşte 2900 m (vârful Gran Saso, 2912 m), iar la nord de Roma apar şi vulcani stinşi cu cratere şi lacuri vulcanice. - Munţii Caucaz – se desfăşoară pe direcţie vest-est între Marea Neagră şi Marea Caspică şi au altitudinea cea mai mare din Europa (vârful Elbrus, 5642 m). Sunt alcătuiţi din granite, roci vulcanice, calcare şi conglomerate. Au gheţari actuali şi prezintă un relief glaciar pleistocen şi actual. - Munţii Alpii Dinarici – se desfăşoară pe direcţia nord-vest sud-est sub forma unor şiruri paralele de culmi ale căror cute revărsate spre Marea Adriatică au dus la formarea ţărmului dalmatic. - Munţii Balcani (Stara Planina) – se desfăşoară pe direcţia generală vest-est sub forma a două culmi paralele despărţite de Valea Tundjei. Altitudinea maximă este de 2376 m în vârful Botev. - Munţii Pindului – situaţi în sudul Peninsulei Balcanice, orientaţi pe direcţia nord-sud, au un relief carstic bine dezvoltat, iar altitudinea maximă este de 2911 m în vârful Olimp. b. Unităţi caledonice - Munţii Scandinavici – lanţ de munţi caledonici orientaţi pe direcţia generală nord-est sud-vest, au altitudini de peste 2000 m deoarece, după topirea gheţarului de calotă, au fost antrenaţi în mişcări de înălţare pe verticală. Spre ţărmul atlantic se termină abrupt şi prezintă numeroase fiorduri. Sunt alcătuiţi din şisturi cristaline vechi, puternic metamorfozate, gnaise şi granite. Altitudinea maximă este de 2469 m şi are gheţari montani actuali. Formele de relief cele mai frecvente sunt platourile înalte, hornurile, circurile şi văile glaciare. În Munţii Scandinavici se pot deosebi trei

sectoare: un sector sudic al fjellurilor, având extensiunea maximă în lăţime şi altitudinile cele mai ridicate, cu podişuri de 1500-2000 m, peste care se ridică vârfuri piramidale; un sector central mai jos de 800-1000 m şi un sector nordic care se prezintă sub forma unei creste accidentate şi înguste. - Munţii Cambrieni, Munţii Penini şi Munţii Cambrieni – sunt situaţi în Marea Britanie, au altitudini reduse şi s-au format pe structuri caledonice şi hercinice faliate şi modelate de agenţii externi. De la nord spre se desfăşoară: Munţii Caledonieni, cu altitudinea maximă de 1182 m, Munţii Grampian, cu vârful Ben-Newis 1343 m, Munţii Scoţiei de Sud cu înălţimi de 600-800 m, , Munţii Cambrieni cu altitudini de 400-700 m. c. Unităţi hercinice - Munţii Ural – este cel mai lung lanţ de munţi din Europa (peste 2000 km) situat la limita dintre Europa şi Asia. Sunt orientaţi pe direcţia generală nord-sud, au altitudinea medie de peste 600 m şi au înfăţişare de deal, altitudinea maximă de 1894 m (vârful Narodnaia). Relieful se desfăşoară sub formă de culmi paralele şi cuprinde trei sectoare: sectorul nordic cu piscuri, morene şi văi glaciare; sectorul central cu relief carstic şi vulcanic şi sectorul sudic cu aspect deluros, o peneplenă intens fragmentată de văi. Unităţi de podiş a. pe structuri vechi (Podişul Doneţk, Podişul Central Rus, Podişul Dobrogei); b. pe structuri caledonice (Podişul Norland, Podişul Smaland, Podişul Finlandei) sunt puternic modelate de glaciaţia de calotă din pleistocen. - Podişul Norland ocupă jumătatea nordică a Suediei, este uşor înclinat de la vest spre est. Fundamentul precambrian este acoperit de acumulări glaciare şi de argile. Panta generală a imprimat direcţia de scurgere a râurilor. Peisajul este dat de pădurea de conifere şi de numeroase turbării. - Podişul Smaland are altitudini mai coborâte (150-250 m), este acoperit de morene glaciare şi de argile postglaciare. Peisajul este dominat de pădurile de amestec alcătuite din conifere şi foioase. - Podişul Finlandei, situat în partea de nord a Finlandei, are un relief uşor ondulat, cu altitudini medii de 300-400 m, deasupra căruia se ridică masive izolate mai înalte. Partea de sud, Podişul Lacurilor, are altitudinea cuprinsă între 120 m şi 80 m, şi este alcătuit din culmi deluroase alungite ce corespund sectoarelor de acumulare glaciară, între care se interpun lacurile glaciare. Peisajul dominant este cel al pădurilor de conifere şi al turbăriilor, în partea de nord şi peisajul lacustru şi păduri de conifere în sud. c. Pe structuri hercinice - Masivul Central Francez – este format în orogeneza hercinică, prezintă forme variate de relief: relief vulcanic, carstic, tectonic, cu grabene. Altitudinea medie este de 710 m, iar cea maximă este de 1886 m în vârful Mt. Doré; - Podişul Boemiei – încadrat între Colinele Ceho-Morave, Munţii Metaliferi şi Munţii Sudeţi, are altitudini reduse şi prezintă relief tectonic bine dezvoltat. Partea de nordvest are altitudini mai mari, 500-900 m, jumătatea sudică 700-800 m, iar partea nordestică este o depresiune de eroziune cu altitudinea de 200 m; - Meseta Spaniolă – regiune formată din podişuri cu altitudini de 600-1000 m, renumitele mesetas, platouri vălurite şi cordiliere (Munţii Cantabrici, Cordiliera Iberică, Sierra Morena şi Cordiliera Betică). Altitudinea maximă este de 3478 m; - Munţii Vosgi şi Munţii Pădurea Neagră – sunt formaţi în orogeneza hercinică, dar au

fost separaţi de grabenul Rinului. Au altitudini medii de circa 1400 m şi sunt puternic erodaţi de agenţii externi; - Masivul Şistos Renan – orientat pe direcţia est-vest, are altitudini cuprinse între 600 şi 800 m. În craterele vechi ale vulcanilor din regiunea Eiffel se păstrează lacuri de crater numite maar. d. Relief dezvoltat pe structuri mai noi - Piemontul Getic şi Regiunea Piemont din Italia – formate prin acumularea depozitelor de tip piemontan (pietrişuri şi bolovănişuri) depuse pe suprafeţe uşor înclinate în condiţii subaeriene. Altitudinal se încadrează la regiunile de podiş. Unităţi de câmpie a. Câmpii fluvio-glaciare - Câmpia Nord-Europeană – situată între unităţile hercinice şi Marea Baltică şi Marea Nordului, este intens modelată de gheţarii cuaternari. Pe cuprinsul său întâlnim aliniamente de morene glaciare şi sandre. Altitudinile sunt cuprinse între 0-300 m. În sectorul vestic, unde sunt poldere, câmpia este sub nivelul mării,uscatul fiind menţinut prin îndiguiri. Câmpia este acoperită la suprafaţă de formaţiuni cuaternare glaciare, fluvio-glaciare, fluviale, maritime şi eoliene. Este o câmpie vălurită, acoperită cu loess, fragmentată de numeroase râuri. b. Câmpii fluvio-lacustre - Câmpia Română – este cea mai mare câmpie din România, se dezvoltă pe stânga Dunării, de la Drobeta-Turnu Severin până la Galaţi. Câmpia aparţine vastei arii depresionare dintre Platforma Moesică şi orogenul carpatic şi s-a format prin colmatarea succesivă a unui bazin lacustru, în timpul cuaternarului timpuriu şi mediu. O trăsătură dominantă o constituie frecvenţa loessului şi a depozitelor loessoide pe toată întinderea câmpiei fapt care a dus la apariţia crovurilor. - Câmpia Panonică – situată pe cursul mijlociu al Dunării, în Bazinul Panonic, s-a format prin colmatarea Mării Panonice. Are un fundament faliat şi căzut în trepte, cu compartimente mai joase (sub 150 m), şi mai înalte (între 150 şi 300 m) dominate de masive cristaline şi munţi insulari (Bakony 704 m, Vertes 480 m,). Câmpia prezintă mai multe diviziuni: Câmpia Tisei, Câmpia Dunării de Mijloc (a Cumaniei), Câmpia Bratislavei etc. Este traversată de Dunăre şi câţiva afluenţi mai importanţi ai acesteia: Tisa, Drava, Sava şi Morava. - Câmpia Padului – situată în nordul Italiei, între Munţii Alpi în nord, Munţii Apenini la sud, Marea Adriatică şi Munţii Dinarici la est. Câmpia Padului a apărut prin colmatarea unui fost golf marin cu depozite aduse de râuri din Munţii Alpi şi Apenini. Napoleon Bonaparte a numit-o ,,cea mai fertilă câmpie a lumii” şi reprezintă întradevăr principala zonă agricolă a Italiei. c. Câmpii pe structură de podiş. Aceste câmpii nu sunt câmpii propriu-zise, ci sunt podişuri joase pe structuri foarte vechi. - Câmpia Europei de Est (Câmpia Rusă) – este cea mai întinsă câmpie din Europa, are o suprafaţă de 4 mil. km2 şi este a doua câmpie din lume ca suprafaţă după Câmpia Amazonului. Ocupă aproape întreaga jumătate estică a Europei, de la Carpaţii Păduroşi, în vest, până la Munţii Ural, în est, şi de la Marea Neagră şi Marea Caspică, în sud şi până la Oceanul Arctic în nord. Are altitudini cuprinse între -28 m în Câmpia Caspică, 343 m în Podişul Valdai şi 463 m în Colinele Timan. Câmpia apare ca o asociere de câmpii joase, coline şi podişuri vechi. Din punct de vedere tectonic se suprapune peste Placa Est Europeană, având un fundament precambrian larg boltit şi modelat de calota glaciară în jumătatea nordică. În nordul acestei câmpii

relieful este dominat de formele rezultate din procesul de acumulare glaciară care se întrepătrund cu cele fluvio-glaciare. O caracteristică a acestei câmpii este şi faptul că marile fluvii au dispunere nord-sud: Nipru, Don, Volga etc. d. Câmpii fluvio-litorale. S-au format prin acumulările fluviatile şi submerse, dar şi prin retragerea spre larg a liniei ţărmului - Câmpia Precaspică – este o câmpie de şelf formată, pe de o parte, prin colmatarea cu sedimente marine şi retragerea apelor ca urmare a coborârii nivelului cu -28 m sub nivelul Oceanului Planetar, iar pe de altă parte, cu aportul aluviunilor aduse de apele curgătoare care se varsă în Marea Caspică (Volga, Ural etc.). Această câmpie este parazitată de cea mai mare deltă din Europa (Delta Volgăi). În partea de sud a câmpiei, în sectorul dintre fluviile Volga şi Ural, apar şi forme de relief eolian (dune de nisip). - Câmpia Mării Negre – numită şi Câmpia Pontică, mărgineşte la nord Marea Neagră, între Delta Dunării, la vest, şi Marea Azov, la est. La nord vine în contact cu Podişul Volâno-Podolic şi Podişul Doneţului, iar la sud limita este dată de ţărmul Mării Negre. Alcătuită din depozite paleogene şi neogene, la suprafaţă , câmpia este acoperită cu depozite de loess. Altitudinea acestei câmpii scade de la nord spre sud, până la 0 m Fâşia litorală este intersectată de văile Nistrului, Bugului şi Niprului, cu terase bine dezvoltate, iar la vărsare formează limane.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->