Sunteți pe pagina 1din 44

Universitatea Bucureşti

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

REZUMAT TEZĂ DE DOCTORAT

RELAŢIA DINTRE INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ ŞI EVOLUŢIA STRUCTURILOR DE PERSONALITATE A ADOLESCENŢILOR CU DEBILITATE MINTALĂ COMPARATIV CU ADOLESCENŢII NORMALI

Conducător ştiinţific Prof. Univ. Dr. VERZA EMIL

Drd. BAICU (CĂRUŢAŞU) ILEANA

Bucureşti

2011

CUPRINS

ARGUMENT MOTIVAŢIONAL

3

PARTEA I- PREOCUPĂRI TEORETICE CU PRIVIRE LA INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ ŞI LA PERSONALITATEA ADOLESCENŢILOR

4

CAPITOLUL 1. PERSPECTIVĂ TEORETICĂ ÎN STUDIUL INTELIGENŢEI EMOŢIONALE

4

CAPITOLUL 2. COORDONATELE PERSONALITĂŢII ÎN ADOLESCENŢĂ

5

CAPITOLUL 3. DIMENSIUNEA PSIHICĂ ÎN ADOLESCENŢĂ

7

PARTEA a II-a - ANALIZA COMPARATIVĂ A INTELIGENŢEI EMOŢIONALE RAPORTATĂ LA STRUCTURILE DE PERSONALITATE LA ADOLESCENŢI

9

CAPITOLUL 4. OBIECTIVELE, IPOTEZELE ŞI METODOLOGIA CERCETĂRII

9

CAPITOLUL 5. TESTUL RAVEN ,TESTUL DE INTELIGENŢĂ EMOŢIONALĂ ŞI CHESTIONARUL WOODWORTH-MATTHEWS- PRELUCRAREA STATISTICĂ, ANALIZA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR

10

CAPITOLUL 6. EXPLORAREA „PERSONALITĂŢII ACCENTUATE” – PRELUCRAREA STATISTICĂ, ANALIZA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR

16

CAPITOLUL 7. TESTUL DE PERSONALITATE EYSENCK (EPQ) – PRELUCRAREA STATISTICĂ, ANALIZA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR

22

CAPITOLUL 8. TESTUL LUI ROSENZWEIG - PRELUCRAREA STATISTICĂ, ANALIZA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR

27

CONCLUZII

34

BIBLIOGRAFIE

39

- 2 -

Argument motivaţional

Diderot considera că “omul este singurul punct de la care trebuie să pornească totul şi la care trebuie să se întoarcă totul“. În ceeea ce priveşte natura personalităţii este puţin probabil să găsim un consens între psihologi. O singură perspectivă asupra căreia toţi să fie de acord încă nu s-a găsit. Aceasta se datorează mai multor factori:

acest subiect este foarte complex; contextele istorice şi persoanele diferite în care fiecare dintre aceste teorii au fost formulate; psihologia este o disciplină relativ tânără. Am supus atenţiei doar câteva din nenumăratele teorii ale personalităţii (psihanalitică, trăsăturilor, factorială, psihologia individuală -A. Adler). Fiecare teorie se bazează pe munca intensă şi cercetări îndelungate oferind o imagine asupra naturii umane. Ca motive de studiere ale personalităţii am putea enumera: o mai bună cunoaştere a propriului comportament, să înţelegem de ce unele persoane sunt agresive şi altele inhibate, unele sociabile, altele timide, de ce noi ne purtăm într-un anume fel şi fraţii noştrii altfel, deşi am avut aceeaşi părinţi şi aceeaşi educaţie, care sunt aspectele care determină succesul în carieră sau în mariaj la unii indivizi şi la alţii eşecul chiar dacă au acelaşi potenţial, nevoia de-a ne cunoaşte mai bine.

Cercetǎrile au arǎtat că succesul nostru la locul de muncă sau în viaţǎ depinde în mare parte (80%) de inteligenţa emoţionalǎ şi mai puţin de inteligenţa academică (20%). În timp ce IQ ne ajutǎ sǎ rezolvǎm probleme, sǎ facem calcule sau sǎ procesǎm informaţii, inteligenţa emoţionalǎ (EQ) ne permite sa fim mai creativi şi sǎ ne folosim emoţiile pentru a ne rezolva problemele. Inteligenţa emoţionalǎ este „abilitatea de a percepe şi exprima, de a asimila emoţii în gândire, de a înţelege prisma emoţiilor şi de a regla emoţiile proprii şi ale altora” (Salovey, Mayer, Caruso, 2000).

proprii ş i ale altora” (Salovey, Mayer, Caruso, 2000). De ce am ales aceast ă tem
proprii ş i ale altora” (Salovey, Mayer, Caruso, 2000). De ce am ales aceast ă tem
proprii ş i ale altora” (Salovey, Mayer, Caruso, 2000). De ce am ales aceast ă tem

De ce am ales această temă?

În primul rând am constatat numărul mic de lucrări cu privire la aspectele legate de inteligenţa emoţională şi personalitate la adolescenţii cu deficienţă mintală. De aceea considerăm că prin cercetarea acestora cu atenţie reuşim să aducem o contribuţie chiar şi modestă, la explicarea problemelor importante de cunoaştere a adolescenţilor cu deficienţă mintală. Pe de altă parte dorim să înţelegem circumstanţele personale specifice care favorizează tulburările mentale sau comportamentele problematice din şcoală. O bună cunoaştere a personalităţii adolescenţilor ne este utilă în orientarea lor şcolară şi profesională.

Inteligenţa emoţională spre deosebire de inteligenţa teoretică poate fi mai bine dezvoltată şi educată. Pentru adaptarea socială a persoanelor cu deficienţă mintală factorii emoţionali şi de mediu au aceeaşi însemnătate ca inteligenţa. De aceea prin dezvoltatea inteligenţei emoţionale adolescenţii se vor putea integra mai uşor şi mai eficient în societate.

- 3 -

Partea I- PREOCUPĂRI TEORETICE CU PRIVIRE LA INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ ŞI LA PERSONALITATEA ADOLESCENŢILOR

CAPITOLUL 1. PERSPECTIVĂ TEORETICĂ ÎN STUDIUL INTELIGENŢEI EMOŢIONALE

Emoţiile

Emoţiile, stările de spirit şi sentimentele reprezintă esenţa vieţii. În existenţa noastră emoţiile reprezintă un element central care ne influenţează relaţiile cu ceilalţi oameni şi relaţiile cu mediul. Emoţiile depind foarte mult de percepţiile şi de reprezentările noastre. Ele apar din interpretarea situaţiei şi mai puţin din situaţia în sine.

După M. Zlate (2000, p.178) în condiţii diferite afectivitatea poate îmbrăţişa două roluri. Emoţia puternică sau emoţia ivită în situaţii noi, pentru care organismul nu are încă modalităţi comportamentale adecvate, dezorganizează conduita. De exemplu: stările de groază, furie, depresiune, datorită intensităţii lor au asupra individului un efect paralizant, anihilant sau din contră îl fac agresiv, astfel încât activitatea nu mai poate fi realizată. Procesele afective au rolul de a ajuta organismul să se adapteze situaţiilor noi. Prin urmare dezorganizarea iniţială produce la final o organizarea superioară, care-i va permite individului să reacţioneze adecvat, într-o situaţie viitoare.

Procesele afective susţin energetic activitatea, ”potenţează şi condiţionază acţiunea regizează schimburile cu ambianţa, permiţând stăpânirea ei”. Situaţiile frustrante sau stresante de intensitate moderată au rolul de a-l ajuta pe individ să se adapteze. Frustrarea nu se împleteşte numai cu agresivitatea ci şi cu „conduite orientate spre creaţie, performanţă, autorealizare”(idem).

Inteligenţa emoţională

“Inteligenţa emoţională poate fi privită ca fiind un partener situat între creierul nostru raţional şi creierul limbic” (Adele Lynn, 2006, p.28). Creierul raţional ne ajută să înţelegem amintirile emoţionale şi informaţiile depozitate de sistemul limbic. Tot creierul raţional poate ajuta sistemul limbic să distingă diferenţa dintre adevăratele pericole şi alarmele false. Inteligenţa emoţională ne ajută să ne înţelegem emoţiile şi să le putem dirija astfel încât să lucreze pentru noi. Nu trebuie să ne îngrijorăm că emoţiile sunt pozitive sau negative. Prin intermediul lor primim informaţii indispensabile şi energie. Este important să înţelegem cum ne influenţează emoţiile comportamentul, cum să le interpretăm şi să le controlăm (Adele Lynn, 2006, p.44).

S-a constatat că unele persoane cu QI foarte mare nu se descurcă prea bine în viaţa de zi cu zi, şi persoane cu un QI mai redus pot avea rezultate foarte bune. QI-ul nu determină succesul. Acest lucru este explicabil prin faptul că inteligenţa academică este distinctă de inteligenţa emoţională. Pentru a avea succes nu este suficient sa ai o inteligentă cognitivă ridicată. Inteligenţa emoţională un se opune inteligenţei raţionale, ele se completează reciproc.

În cadrul activităţii individului, procesele afective nu pot fi separate de cele cognitive. Dezacordurile între raţional şi afectiv denotă o desfăşurare pe niveluri diferite când o emoţie violentă interferează un nivel intelectual superior.

- 4 -

Subiecţii cu o inteligenţă emoţională ridicată îşi pot regla stările de spirit, îşi stăpânesc impulsurile, pot amâna satisfacţiile, au capacitatea de a se motiva, de-a face faţă frustrărilor. Goleman consideră că inteligenţa emoţională poate fi îmbunătăţită, spre deosebire de inteligenţa umană înnăscută care nu prea poate fi ameliorată pe parcursul vieţii.

Salovey şi alţi psihologi au reinventat inteligenţa la nivelul necesităţilor pentru reuşita în viaţă. Salovey (apud D. Goleman, 2001, p.61) organizează inteligenţa emoţională în cinci zone:

Cunoaşterea emoţiilor personale

Gestionarea emoţiilor

Motivarea de sine

Recunoaşterea emoţiilor în ceilalţi

Manevrarea relaţiilor

Alexitimia reprezintă incapacitatea de a exprima sentimentele şi emoţiile prin cuvinte.

CAPITOLUL 2. COORDONATELE PERSONALITĂŢII ÎN ADOLESCENŢĂ

U. Schiopu (1976) consideră personalitatea un produs care se dezvoltă, se formează, se autoconstruieşte în procesul însuşirii active a conţinuturilor şi valorilor sociale, a influenţelor mediului social.

Descrierea şi explicarea personalităţii de pe poziţii teoretice diferite

- Psihologia analitică

Jung

consideră

că

personalitatea

este

constituită

din

trei

straturi

interconectate:

conştientul, inconştientul personal şi inconştientul colectiv.

Conştientul denumit Eu (Ego) reprezintă procesele şi funcţiile psihice de care un individ este direct conştient.

Inconştientul personal reprezintă totalitatea achiziţiilor vieţii personale (lucruri uitate, refulări, percepţii, gânduri, sentimente) şi automatisme, gesturi, expresii faciale, etc. Inconştientul personal este totalitatea aspectelor care odată au fost conştiente, dar care au fost uitate sau reprimate.

Inconştientul colectiv este stratul cel mai profund şi mai inaccesibil psihicului. El conţine conţinuturi impersonale, amintiri ancestrale reprezentând reziduri psihice ale dezvoltării umane, care au fost depozitate în psihicul uman şi de care individul nu este conştient. Aceste amintiri primordiale ale experienţei speciei poartă numele de arhetipuri. Ele declanşează în general, aceleaşi reacţii la nivelul tuturor oamenilor. Exemple de arhetipuri sunt: Dumnezeu, moartea, învierea, magia, etc. Unele arhetipuri (persoana, umbra, anima şi animus, sinele) au o influenţă mai mare asupra psihicului.

- Teoria trăsăturilor de personalitate (G. Allport)

Allport, în anul 1937, a studiat cercetările psihologilor privind personalitatea şi a găsit cam cincizeci de definiţii date termenului de personalitate. Chiar dacă psihologii aveau opinii oarecum diferite, Allport identifică trei elemente comune:

- 5 -

a. Personalitatea este unică pentru fiecare individ;

b. Personalităţile individuale conţin o serie de trăsături;

c. Aceste trăsături sunt relativ constante în timp.

În perspectiva lui G.Allport, trăsăturile de personalitate:

sunt structuri relativ stabile, care îl determină pe individ să gândească şi să se comporte într-o manieră consecventă;

pot fi demonstrate empiric. Dacă observăm comportamentul unei persoane, în timp, putem deduce existenţa trăsăturilor în coerenţa şi consecvenţa răspunsurilor acelei persoane; sunt separate una de alta în mod relativ. Chiar dacă au caracteristici diferite de cele mai multe ori ele sunt în corelaţie unele cu altele.

au o existenţă reală, sunt în interiorul fiecărui individ;

- Analiza factorială a personalităţii: R. B. Cattell; H. J. Eysenck;

H.J. Eysenck propune o nouă viziune factorială asupra personalităţii: introversiunea – extroversiunea (exprimă orientarea spre sine, sau spre ceilalţi, a persoanei, sociabilitatea, comunicativitatea, originea valorilor de referinţă), stabilitatea - instabilitatea emoţională (exprimă dinamica internă a persoanei, reactivitatea faţă de schimbări, perseverarea) şi neuroticism (sau nevrozism).

- Psihologia individuală (A. Adler)

A. Adler consideră că factorii socioculturali sunt esenţiali în dezvoltarea personalităţii. El accentuează importanţa influenţelor educative (familia, societatea) în formarea Eului dar nu pierde din vedere substratul biologic.

Dezvoltarea personalităţii în adolescenţă

Componentele personalităţii se formează, se organizează, se dezvoltă treptat şi-şi exercită rolul din ce în ce mai complex până la adolescenţă când încep să se împlinească şi să dobândească unitate specifică. Înainte de a atinge noul nivel al personalităţii adolescentul trece prin momente tumultoase de răscolire şi rearanjare. Aceste schimbări sunt datorate atât factorilor interni cât şi externi care dau naştere la o anumită stare de dezvoltare caracteristică acestui stadiu.

personalităţii

adolescenţilor:

în perioada adolescenţei anumite componente ale personalităţii îşi continuă consolidarea şi maturizarea cum ar fi de exemplu capacităţile şi aptitudinile; apar noi componente ale personalităţii cum ar fi: sistemul propriu de valori, conştiinţă, etc. odată cu creşterea autonomiei şi independenţei se produc transformări vaste în componentele caracteriale; între laturile personalităţii au loc modificări ale interacţiunilor şi se dezvoltă noi ierarhizări în sistemul de personalitate;

T.

Creţu

(2001,

p.102)

face

următoarea

caracterizare

generală

a

- 6 -

forţa eu-lui devine mai puternică iar rolurile de integrare şi autoreglare se manifestă cu mai multă intensitate; personalitatea are toate elementele structurate, iar organizarea acestora oferă unicitate şi originalitate sistemului de ansamblu.

CAPITOLUL 3. DIMENSIUNEA PSIHICĂ ÎN ADOLESCENŢĂ

Adolescenţa

Adolescenţa este perioada din viaţă care se întinde de la vârsta de 14 ani şi durează până la 18-19 ani şi adolescenţa prelungită până la 24- 25 ani. Preadolescenţa sau pubertatea începe după vârsta de 11-12 ani şi ia sfârşit pe la 14 ani (U. Şchiopu şi E. Verza, p. 206, 1997).

Epoca adolescenţei cât şi cea a pubertăţii reprezintă perioadele dintre cele mai complexe ale vieţii. Se caracterizează prin foarte multe schimbări şi transformări şi de aceea a fost numită şi epoca ''furtunoasă''.

Erik Erikson (1986, p. 256) afirmă: “copilăria este o perioadă esenţială în structurarea personalităţii, dar organizarea şi structurarea ei definitivă depind în mod esenţial de soluţia la criza adolescenţei”.

La începutul adolescenţei, tânărul are mare nevoie de afirmare şi să fie acceptat de ceilalţi. În acelaşi timp există tendinţa de negare, chiar de autonegare şi insatisfacţii legate de propria persoană. Pe la vârsta de 16-18 ani interesele încep să se diversifice şi are loc o mai mare stabilitate emoţional-afectivă.

Caracteristicile adolescenţei după U. Şchiopu şi E. Verza (1989, p.18) sunt:

Pe toată perioada adolescenţei se produc schimbări mari cu efecte vizibile în

înfăţişare, comportamente şi relaţionare cu lumea externă. Acum se formează nucleul personalităţii prin constituirea sinelui, imaginii şi percepţiei de sine care sunt componentele identităţii.

Personalitatea adolescentului este axată

pe achiziţii de roluri dobândite şi statute

sociale legate de viaţa socială, familială. Tânărul este atras de lumea profesiilor. În acestă perioadă se dezvoltă interese şi aspiraţii, idealuri şi expectaţii, dar şi tentative

de autocunoaştere şi autodezvoltare. Adolescentul are tendinţe de descentralizare, el explorează teritorii din ce în ce mai mari, este atras de cărţile cu exploratori. Se dezvoltă sinele social, o dimensiune complexă a personalităţii care contribuie la formarea sinelui cultural. În această etapă se formează sentimentele de responsabilitate şi de datorie ca expresia a sinelui social. Adolescenţa se caracterizează prin maturizare pe toate planurile, inclusiv pe cel sexual. O altă caracteristică a adolescenţei o reprezintă organizarea aproape eruptivă a capacităţilor creative în foarte multe domenii. Elevi consideraţi mediocrii pot surprinde prin lucrări originale în diferite domenii sau prin obţinere unor premii.

Adolescentul: accesul la status-ul de adult

Drumul urmat de adolescent în căutarea unei formule proprii de realizare se poate vedea din următoarea schemă:

- 7 -

“individualizarea“ reprezentată de tendin ţ a spre sine (autocunoa ş tere, identitate); ă de tendinţa spre sine (autocunoaştere, identitate);

“socializarea“ reprezentată de tendin ţ a spre al ţ ii (cunoa ş terea altora); ă de tendinţa spre alţii (cunoaşterea altora);

“personalizarea“ reprezentată de “revenirea la afirmarea individualiz ă rii, dar prin integrarea ş i dep ăş ă de “revenirea la afirmarea individualizării, dar prin integrarea şi depăşirea condiţiei iniţiale, printr-o sinteză şi prelucrare a modelelor întâlnite şi formarea idealului “(Mahler,1974, apud Neculau, A., 1983, p. 18).

Adolescentul caută o noua identitate legată de modele şi idealurile de viaţă. Modelul constituie pentru adolescent prefigurarea sintetică a calităţilor pe care le admira şi le considera definitorii pentru personalitate: cutezanţa, dragostea de patrie, spiritul de sacrificiu, spiritul de dreptate, hotărârea şi tenacitatea (Bazac, 1974, apud Neculau, A., 1983, p. 18).

Perspective şi limite în dezvoltarea adolescenţilor cu deficienţe mintale.

„Deficienţa mintală se referă la fenomenul lezării organice şi/sau al afectării funcţionale a SNC, cu consecinţe negative asupra procesului maturizării, al dezvoltării sub diferite aspecte la individul în cauză. Handicapul mintal reprezintă dezavantajul pe care deficienţa îl creează în planul relaţiilor adaptative şi de integrare a individului în mediul social căruia îi aparţine”(G. Radu, 2000, p.17).

Specificitatea deficienţei mintale

Trăsăturile de specificitate ale deficienţei mintale deşi au un anumit grad de stabilitate, devin tot mai evidente pe măsură ce deficienţa creşte şi odată cu înaintarea subiectului în vârstă.

Datorită rigidităţii, subiecţii manifestă o rezistenţă mare la schimbare, rămân fideli fixării, prin urmare adaptarea la situaţiile noi este foarte dificilă. Rigiditatea reacţiilor adaptative şi comportamentale se concretizează într-o puternica lipsă de mobilitate a reacţiilor, lentoare în gândire, apatie în reacţiile comportamentale sau reacţii precipitate din cauza stocării peste limitele normale a unor focare de excitaţie. Gândirea deficientului se caracterizează prin vâscozitatea raţionamentelor, fragilitatea achiziţiilor, incapacitatea de a părăsi un punct de vedere pentru altul – şi când atinge un stadiu superior gândirea păstrează amprenta nivelului anterior regresând când întâmpină dificultăţi. Între ritmurile de dezvoltare a diferitelor elemente ce intră în componenţa profilului psihologic al adolescenţilor cu deficienţe mintale există diferenţe care produc dizarmonie. În momentul în care solicitările la care sunt supuşi subiecţii depăşesc posibilităţile lor de răspuns observăm un comportament infantil, relaţii sociale instabile, impulsivitate, duritate, lipsă de control. Fragilitatea şi labilitatea conduitei verbale se face remarcată şi prin exprimarea dificilă din punct de vedere logico-gramatical.

Comportamentul aberant la deficienţii de intelect datorat dereglărilor de personalitate

Prin comportament la oameni se realizează adaptarea şi integrarea lor în mediul social. Abaterile comportamentale se înscriu în categoria fenomenelor de inadaptare. Se întâlnesc la toate nivelurile de vârste şi sunt determinate de o varietate crescută de cauze. În literatura se specialitate (U. Şchiopu, E. Verza, 1997, p.387) s-a pus în evidenţă şi

relaţia dintre infracţionism şi conduitele sexuale aberante, la baza cărora se află, frecvent, experienţe negative de tipul:

incidente sexuale negative, produse în copilărie (incest, viol);

lipsa unor modele sexuale corecte;

izolarea excesivă faţă de ceilalţi copii şi lipsa de educaţie socială;

- 8 -

imaturitatea şi lipsa de responsabilitate;

teama şi anxietatea excesivă din familie şi şcoală;

deprivarea de relaţii sociale.

Readaptarea poate deveni eficace dacă se are în vedere o psihopedagogie diferenţiată a motivaţiilor, în măsură să creeze premizele de autodirijare a comportamentului, de autocontrol şi anticipare a consecinţelor conduitei, de stabilire a bazelor unei conduite superioare, cu formarea de interese puternice şi apel la satisfacţii morale. Psihoterapia trebuie să ajute la creşterea gradului de conştientizare a relaţiilor subiective cu mediul. Pentru aceasta, trebuie să fixeze obiective conştiente, să trezească interese cu eficienţă socială, să obţină satisfacţii morale, să motiveze conduite prin contagiunea afectivă sau argument logic şi moral pentru a permite trecerea de la reacţii primare la atitudini şi trăsături de caracter.

PARTEA a II-a - ANALIZA COMPARATIVĂ A INTELIGENŢEI EMOŢIONALE RAPORTATĂ LA STRUCTURILE DE PERSONALITATE LA ADOLESCENŢI

CAPITOLUL 4. OBIECTIVELE, IPOTEZELE ŞI METODOLOGIA CERCETĂRII

Obiectivele şi ipotezele cercetării

Obiectivele cercetării

1. Identificarea unor relaţii între nivelul de inteligenţă emoţională şi anumite trăsături de personalitate la adolescenţii cu intelect normal şi la adolescenţii cu deficienţă mintală.

2. Analiza comparativă a diferenţei dintre inteligenţa emoţională la adolescenţii cu intelect normal şi la adolescenţii cu deficienţă mintală.

3. Studierea comparativă a trăsăturilor de personalitate la adolescenţii cu intelect normal şi la adolescenţii cu deficienţă mintală.

Pentru atingerea obiectivelor menţionate s-au emis ipotezele următoare:

Ipotezele cercetării

1. Presupunem că există o corelaţie nesemnificativă între nivelul de inteligenţă emoţională şi nivelul de inteligenţă cognitivă (academică) la adolescenţii cu intelect normal şi există o corelaţie semnificativă între nivelul de inteligenţă emoţională si nivelul de inteligenţă academică la adolescenţii cu deficienţă mintală.

2. Presupunem că există o relaţie semnificativă între nivelul de inteligenţă emoţională şi anumite trăsături de personalitate la adolescenţii cu intelect normal comparativ cu adolescenţii cu deficienţă mintală.

3. Având în vedere trăsăturile de specificitate ale deficienţei mintale, structurile de personalitate se vor modifica specific, în funcţie de coeficientul de inteligenţă emoţională şi de vârsta reală.

Metode şi instrumente de cercetare

Pentru îndeplinirea obiectivelor şi verificarea ipotezelor am folosit următoarele metode şi instrumente de cercetare: Testul Raven (P.M.R., Matricele Progresive Raven); Testul de

- 9 -

inteligenţă emotională (adaptat M. Rocco-varianta pentru copii); Chestionarul Woodworth- Mathews; Chestionarul „H. Schmieschek” (Explorarea „Personalităţii accentuate”); Inventarul de personalitate Eysenck; Testul de frustraţie Rosenzweig; Observaţia.

Datele au fost analizate şi prelucrate prin intermediul programului SPSS, V.8, unul dintre cele mai populare programe folosite în analiza statistică. Pentru analiza şi interpretarea rezultatelor am utilizat: Analiza de frecvenţă; Analiza comparativă între loturi; Analiza corelaţiilor semnificative; Testul T pentru grupuri independente; Analiza dispersională Anova; Transformarea şi crearea datelor (generarea rangurilor); Reprezentări grafice.

Subiecţi. Cercetarea a fost efectuată pe un lot de 114 adolescenţi din Bucureşti dintre care 57 normali şi 57 cu deficienţe mintale. Elevii cu deficienţă mintală de la Şcoala Specială nr. 6 “ Sf. Nicolae” au vârste cuprinse între 14 şi 17 ani iar elevii fără deficienţe mintale de la Grupul Şcolar Industrial „Dacia” au vârste cuprinse între 15 şi 18 ani. Media vârstei eşantionului de adolescenţi cu deficienţe mintale cercetat este 15 ani şi cinci luni iar la cei fără deficienţe mintale media de vârstă este 16 ani şi două luni.

CAPITOLUL 5. TESTUL RAVEN, TESTUL DE INTELIGENŢĂ EMOŢIONALĂ ŞI CHESTIONARUL WOODWORTH-MATTHEWS – PRELUCRAREA STATISTICĂ, ANALIZA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Am utilizat Testul Raven atât pentru măsurarea coeficientului de inteligenţă la adolescenţii cu deficienţă mintală şi la adolescenţii normali cât şi pentru selectarea din populaţia şcolară a elevilor din învăţământul special şi a elevilor din învăţământul de masă numai adolescenţii care au un coeficient de inteligenţă de peste 50 (corespunzător deficienţei mintale uşoare) pentru elevii din învăţământul special şi un coeficient de inteligenţă de peste 90 (corespunzător inteligenţei de nivel mediu, slabă) pentru elevii din învăţământul de masă. Astfel am eliminat din cercetare elevii din învăţămîntul special care prezentau deficienţă mintală severă şi deficienţă mintală profundă. Testul Raven este adaptat şi etalonat pe populaţia de deficienţi de intelect din ţara noastră care şi-a dovedit valoarea în diagnosticul psihologic al deficienţilor mintal şi nu numai.

La adolescenţii cu deficienţă mintală există o corelaţie pozitivă medie (r=0,35, p=0,006) între nivelul de inteligenţă emoţională QE şi coeficientul de inteligenţă QI. Aceasta confirmă parţial ipoteza 1 unde presupuneam că există o corelaţie semnificativă între nivelul de inteligenţă emoţională şi nivelul de inteligenţă cognitivă la adolescenţii cu deficienţe mintale. Ne aşteptam ca relaţia dintre inteligenţa emoţională QE şi inteligenţa academică QI să fie mai puternică, însă rezultatul cercetării arată o legătură pozitivă, de nivel mediu.

La adolescenţii fără deficienţe mintale există o corelaţie pozitivă minoră (r=0,11, p=0,38) între nivelul de inteligenţă emoţională QE şi coeficientul de inteligenţă QI. Aceasta confirmă parţial ipoteza 1 unde presupuneam că există o corelaţie nesemnificativă între nivelul de inteligenţă emoţională şi nivelul de inteligenţă cognitivă la adolescenţii normali. Legătura dintre

- 10 -

nivelul inteligenţei emoţionale QE şi nivelul inteligenţei academice QI este minoră nu nesemnificativă cum am presupus.

În urma aplicării Testului de inteligenţă Raven şi Testului de inteligenţa emoţională rezultatele obţinute ne confirmă faptul că inteligenţa emoţională se manifestă specific în funcţie de nivelul de dezvoltare intelectuală. Astfel între nivelul de inteligenţă emoţională şi nivelul de inteligenţă cognitivă există o relaţie medie la adolescenţii cu deficienţă mintală şi o relaţie minoră la adolescenţii normali. Aşa cum am presupus intensitatea legăturii dintre inteligenţa emoţională şi inteligenţa cognitivă este mai mare pentru adolescenţii cu deficienţă mintală.

Rezultatele din raportul One-Way Anova arată Sig.=0,33> 0,05 în cazul adolescenţilor normali şi Sig. = 0,90 > 0,05 pentru adolescenţii cu deficienţe mintale ceea ce respinge ipoteza cercetării conform căreia sexul influenţează inteligenţa emoţională.

Conform rezultatelor din raportul Anova avem Sig.=0,116 mai mare decât 0,05 pentru adolescenţii normali şi Sig. = 0,94 mai mare decât 0,05 pentru adolescenţii cu deficienţe mintale. Deci presupunerea noastră că inteligenţa emoţională este influenţată de vârsta persoanelor cercetate este infirmată. Nu sunt modificări semnificative ale inteligenţei emoţionale în perioada adolescenţei, mai precis între 14 şi 18 ani.

În societatea noastră, capacitatea de a comunica adecvat sentimentele şi trăirile este esenţială nu numai pentru a putea interacţiona cu semenii dar şi pentru a putea pune bazele relaţiilor afective de lungă durată. Pentru atingerea obiectivelor cercetării am comparat rezultatelor obţinute în investigarea inteligenţei emoţionale a adolescenţilor cu deficienţă mintală şi a adolescenţilor normali prin utilizarea Testului pentru inteligenţă emoţională (varianta pentru copii) adaptat de Mihaela Roco.

Majoritatea adolescenţilor cercetaţi prezintă inteligenţa emoţională sub medie (rang 1) corespunzătoare punctajului sub 100 (subiecţii normali 71,9% şi subiecţii cu deficienţe mintale 59,6%). Pentru inteligenţă emoţională medie (rang 2) cu un punctaj cuprins între 100 şi 150, subiecţii normali au obţinut un procent de 22,8% iar subiecţii cu deficienţe mintale au obţinut un procent de 40,4%. Spre deosebire de adolescenţii cu deficienţe mintale subiecţii normali (5,3%) prezintă şi inteligenţa emoţională peste medie (rang 3) corespunzătoare punctajului peste 150. În ceea ce priveşte inteligenţa emoţională excepţională (rang 4) unde punctajul trebuie să atingă valoarea de 200, nu avem niciun subiect.

Adolescenţii cu deficienţă mintală au un punctaj maxim de 140 şi un punctaj minim 0, iar adolescenţii fără deficienţe mintale au un punctaj maxim de 160 şi un punctaj minim de 20. Rezultatele obţinute au arătat că elevii cu deficienţe mintale cercetaţi reuşesc să-şi aprecieze trăirile emotive dar la un nivel mult mai mic faţă de elevii normali.

Adolescenţii cu intelect normal care au obţinut la testul de inteligenţă emoţională punctaje ridicate manifestă dorinţa de a se face remarcaţi, de a menţine relaţii interpersonale reciproc pozitive, de a fi sprijiniţi de cei din jur. Majoritatea tinerilor reuşesc să facă faţă temerilor, anxietăţii, frustrării, sunt deschişi, încrezători. O parte dintre aceştia obţin scoruri mici pentru nivelul de inteligenţă emoţională; ei manifestă neîncredere în forţele proprii, agresivitate, atitudini dispreţuitoare, irascibilitate. Adolescenţii cu deficienţe mintale se remarcă prin dependenţă faţă de cei din jur, anxietate, lipsa de control, atitudine pasivă faţă de realitate,

- 11 -

agresivitate, sentimente de inferioritate. Elevii care au obţinut punctaje foarte mici şi mici la nivelul de inteligenţă emoţională se caracterizează prin sugestibilitate, reacţii imprevizibile determinate de autocontrolul slab afectiv, absenţa unei autonomii afective datorate nedezvoltării suficiente a emoţiilor şi sentimentelor superioare. Adolescenţii cu deficienţă mintală prezintă o gamă mai bogată de manifestări afective şi de intensitate mai mare faţă de elevii cu intelect normal.

La adolescenţii cu deficienţe mintale avem şi un procent de 1,8% care nu au conştiinţă emoţională. Aceşti adolescenţi se confruntă cu alexitimia, nu sunt capabili să transmită în mod corespunzător propriile sentimente. Această manifestare poate avea consecinţe grave, astfel, datorită incapacităţii de relaţionare în parametrii normali tânărul poate recurge la consumul de droguri sau alcool, la comportamente autodistructive şi accidente, sau chiar la suicid. Obiectivul nr. 2 a fost atins.

Rezultatelor obţinute de adolescenţii la Chestionarul Woodworth-Matthews

Pentru emotivitate adolescenţii fără deficienţe obţin cel mai mare procent pentru valorile normale.Valoarea critică 252 este depăşită numai de adolescenţii cu deficienţe mintale (5,3% prezintă emotivitate simplă pregnantă). Deficienţii mintali au cel mai mare procent pentru tendinţa emotivitate simplă la limită. De asemenea o parte dintre ei trec de zona de atenţie şi se înscriu în zona critică, emotivitate gravă. Există şi adolescenţi normali care prezintă tendinţa de emotivitate simplă la limită.

Comparând rezultatele obţinute putem afirma că deficienţii mintali au obţinut valori mai mari decât subiecţii fără deficienţe la tendinţa emotivitate simplă. Deficienţii mintali au cel mai mare procent pentru tendinţa emotivitate simplă la limită. De asemenea o parte dintre ei trec de zona de atenţie şi se înscriu în zona critică, emotivitate gravă.

O mare parte dintre adolescenţii cu deficienţe mintale prezintă tulburări în zona emoţional

afectivă. Adolescenţii care au obţinut valori foarte mari, peste 250 la tendinţa emotivitate trec prin frecvente crize afective manifestate prin furie, frământări, strigăte, impulsivitate. De asemenea ei trec rapid de la o stare la alta, de la râs la plâns, de la simpatie la antipatie, de la bucurie la tristeţe, etc. Relaţiile afective ale adolescenţilor cu deficienţe mintale sunt instabile, fără consistenţă.

La tendinţe schizoide subiecţii cu deficienţă mintală prezintă 31,7% valori normale iar cei fără deficienţe au un procent aproape dublu 59,6%; pentru valori specifice tendinţelor

schizoide de limită subiecţii cu deficienţă mintală au un procent de 64,9% iar cei fără deficienţe

au un procent mult mai mic de 33,3%; pentru valorile corespunzătoare tendinţelor schizoide grave ambele grupuri au acelaşi procent de 3,5%.

Observăm că tendinţele schizoide sunt mult mai frecvente la adolescenţii cu deficienţe mintale faţă de adolescenţii normali.Subiecţii cu deficienţă mintală obţin valori mai ridicate la dimensiunea «Tendinţe schizoide» faţă de subiecţii normali, şi datorită capacităţii reduse de analiză şi sinteză, de generalizare şi abstractizare, slabei eficienţe intelectuale, ceea ce duce la o adaptabilitate redusă.

- 12 -

Observăm un procent egal 3,5%, la ambele categorii de subiecţi, cu deficienţe mintale şi fără deficienţe mintale pentru zona critică. O cauză poate fi vârsta subiecţilor cercetaţi, după cum se ştie, în perioada adolescenţei eventualele tendinţe schizoide se accentuează.

Elevii cu tendinţe schizoide datorită agitaţiei permanente tulbură colegii şi profesorul în timpul orele de clasă; nu au răbdare să asculte explicaţiile dascălului, nici răspunsurile colegilor; au o nevoie continuă de atenţie din partea celorlalţi. Ei se caracterizează prin detaşare, lipsa entuziasmului, acţiuni stranii, slabă preocupare pentru mediul înconjurător, absenţa afecţiunii faţă de cei din jur, negativism, crize de furie, redusă disponibilitate de a trăi eşecul, înclinaţie către introspecţie, indiferenţa faţă de lauda sau critica celorlalţi, lipsă de conformism, dezinteres faţă de prezent şi faţă de viitor.

La dimensiunea psihastenii şi obsesiunii subiecţii cu deficienţă mintală au obţinut pentru valorile normale un procent de 57,9% iar cei fără deficienţe un procent foarte mare de 73,7%; pentru zona de atenţie un procent de 42,1% aproape dublu faţă de adolescenţii fără deficienţe mintale (24,6%). Există şi un procent foarte mic de 1,8% pentru valoarea critică de 264 la subiecţii fără deficienţe mintale.

La tendinţele de limită ale dimensiunii „obsesiuni şi psihastenii” subiecţii cu deficienţă mintală au obţinut un procentaj aproape dublu faţă de subiecţii normali. Aceasta se datorează inerţiei patologice specifice deficientului mintal care se manifestă prin dificultăţi de înţelegere, reacţii lente, lipsă de interes în stările afective şi în comportament. Pe fondul dereglării dinamicii corticale are loc o reducere a capacităţii de abstractizare-generalizare, apar ideile obsesive, fenomene care modifică viaţa psihică a deficientului mintal.

La adolescenţii fără deficienţe mintale care prezintă tendinţe la dimensiunea “Psihastenii şi obsesiunii” se produce o scădere a activităţii mnezice, prin urmare, capacitatea de concentrare este diminuată, fapt care duce la dificultăţi în procesarea informaţiilor.

În privinţa tendinţelor paranoide pentru valorile normale deficienţii mintali au un procent mic de 14,1% iar adolescenţii normali obţin cel mai mare procent 57,9%; pentru valorile de atenţie un procent de 61,5% la adolescenţii cu deficienţă mintală şi un procent de 40,5% la adolescenţii normali şi un procent de 24,6% pentru tendinţe paranoide grave la adolescenţii cu deficienţă mintală şi un procent foarte mic de 1,8% la adolescenţii normali.

Procentele ridicate la ”Tendinţe paranoide” ale deficienţilor mintal arată că aceştia datorită gândirii inerte nu au o imagine clară a realităţii, ceea ce-i împiedică să se adapteze eficient la cerinţele mediului. Inerţia gândirii creează o stare de tensiune, de nesiguranţă şi favorizează apariţia unor idei fixe şi stereotipii.

Adolescenţii cu valori ridicate la ”Tendinţe paranoide” sunt caracterizaţi prin orgoliu nemăsurat, îndoială, persuasiune, defăimare faţă de alţii, lipsă de dinamism adaptativ. Ei îşi supraapreciează propria persoană, şi-i dispreţuiesc pe ceilalţi, sunt invidioşi, nu au încredere în ceilalţi, sunt permanent în gardă, gata de atac. Au o slabă rezistenţă la frustrare, incapabili să coopereze. În gândire au loc unele erori de judecată logică, apare tendinţa de absolutizare, exagerare, goana după detalii, argumente, persistenţă. Au dificultăţi de adapatare în şcoală şi societate. Nu lipseşte grandoarea, egoismul, persecuţia. Ca lideri sunt autoritari, duri şi pretind că sunt apărătorii dreptăţii.

- 13 -

Pentru valorile normale la tendinţe depresive şi ipohondriace adolescenţii cu deficienţă mintală au un procent de 24,6% iar adolescenţii normali au un procent de 66,7%; pentru valorile corespunzătoare tendinţelor depresive şi ipohondriace de limită un procent foarte mare de 71,9% prezintă adolescenţii cu deficienţă mintală iar adolescenţii normali au un procent de 28%; pentru tendinţele depresive şi ipohondriace grave un procent de 3,5% au adolescenţii cu deficienţă mintală şi un procent de 5,3% au adolescenţii normali.

Numărul extrem de mare de adolescenţi cu deficienţă mintală pentru valorile medii şi accentuate ale depresiei pot fi rezultatul neîncrederii în sine, insecurităţii, pesimismului, relaţionării dificile cu cei din jur, sentimentului de inferioritate, dezorientării în privinţa propriei persoane şi a viitorului.

Potrivit rezultatelor tendinţele depresive şi ipohondriace în rândul elevilor ajunşi la vârsta adolescenţei deţin un grad mare de incidenţă. Conform studiilor statistice una dintre cauzele principalele ale depresiilor în rândul adolescenţilor este dată de rata tot mai mare a divorţurilor. Acest lucru duce la instabilitate în mediul familial şi uneori la despărţirea fraţilor. De asemenea, conflictele dintre părinţi acţionează ca factor major de stres pentru elevii ajunşi la vârsta adolescenţei, când dezvoltarea într-un mediu familial stabil este esenţială. Adolescenţii depresivi se caracterizează prin diminuarea tonusului psihic şi motor, tristeţe excesivă, mâhnire, stare generală de slăbiciune, teamă, sentimente de vină, de neputinţă. Are loc o modificare a dispoziţiei, a gândirii şi a funcţiilor psihomotorii. Adolescenţii depresivi nu sunt mulţumiţi de comportamentul persoanelor din jurul lor şi caută să se izoleze de aceştia. Orice mic eşec este simţit puternic. Devin negativişti, exagerează în analiza situaţiilor, nu se pot organiza. Scopurile nu sunt clasificate după importanţă, în plan afectiv-motivaţional iar intensitatea trăirilor interioare nu corespunde mereu cu semnificaţia stimulului. Nu au încredere în sine nu au iniţiativă, se autodepreciază.

La dimensiunea tendinţe impulsive şi epileptice deficienţii mintal obţin pentru valori normale un procent de 40,4% iar adolescenţii normali au un procent de 86%; pentru tendinţe impulsive şi epileptice de limită, un procent mare 56,1% este obţinut de adolescenţii cu deficienţă mintală iar adolescenţii normali au un procent mic de12,4%; pentru tendinţe impulsive şi epileptice grave un procent de 3,5% la adolescenţii cu deficienţă mintală şi un procent extrem de mic 1,8% la adolescenţii normali. Observăm prezenţa tendinţelor impulsive şi epileptice la ambele categorii de subiecţi însă la adolescenţii cu deficienţă mintală înclinarea către impulsivitate este mult mai mare faţă de adolescenţii normali.

Valorile mari obţinute de adolescenţii cu deficienţe se datorează dereglării dinamicii corticale, astfel când procesul de excitaţie este predominant, se manifestă stările de agitaţie, de violenţă, antrenare impulsivă în activitate, lipsa de autocontrol.

Adolescenţii cu tendinţele epileptice au ca dominantă însuşirile negative de caracter cum ar fi permanenta insatisfacţie faţă de cei din jur, refuzarea valorilor, izolare, atitudini rigide, etc., manifestarea de comportamente aberante. La aceşti adolescenţi se pot dezvolta prin educaţie însuşiri pozitive ale personalităţii cum ar fi cele legate de voinţă şi de concentrare în activitate. Se foloseşte faptul că aceşti subiecţi sunt răbdători şi perseverenţi şi pot astfel efectua o serie de sarcini care necesită scrupulozitate şi concentrare.

- 14 -

Adolescenţii cu deficienţe minale la Tendinţe către instabilitate au un procent de 43,8% pentru valori normale, iar adolescenţii fără deficienţe mintale au un procent de 40,4%; pentru valori cu o pronunţată tendinţă spre instabilitate ambele categorii au un procent de 45,6%; pentru valorile critice adolescenţii fără deficienţe mintale au un procent de 10,6% iar adolescenţii fără deficienţe mintale au un procent de14,1%. Ambele categorii de adolescenţii prezintă tendinţe către instabilitate, peste jumătate se situează în zona de atenţie şi zona critică. La dimensiunea »Tendinţe spre instabilitate» adolescenţii fără deficienţe mintale au un procent mai mare la valorile grave decât adolescenţii deficienţi.

Adolescenţii instabili nu manifestă interese şi aspiraţii bine definitivate. Ei dau dovadă de labilitate în activitate şi o neputinţă în stabilirea scopurilor. Sunt permanent nemulţumiţi, se plictisesc foarte repede şi nu găsesc activităţi pe care să le facă cu plăcere. În grupul şcolar sunt suportaţi cu greutate pentru că sunt superficiali şi produc dezordine şi dezorganizează grupul prin modul lor de a se comporta şi pentru că găsesc mereu prilej de ceartă. Excitabili şi nervoşi aceştia pierd multă energie fără niciun folos. Dacă aceşti tineri intră în anturaje dăunătoare comportamentul acestora se agravează, apare minciuna, vagabondajul, fuga de acasă, furtul, etc. Aceste manifestări se pot complica şi pot conduce către personalităţi dizarmonice.

La dimensiunea Tendinţe antisociale ambele categorii obţin pentru valorile normale cele mai ridicate procente 68,5% adolescenţii cu deficienţe mintale şi 70,2% adolescenţii fără deficienţe mintale, pentru zona de atenţie 15,8% adolescenţii cu deficienţe mintale şi 22,9% adolescenţii fără deficienţe mintale; pentru zona critică15,8% adolescenţii cu deficienţe mintale şi 7,1% adolescenţii fără deficienţe mintale. Adolescenţii cu deficienţe mintale în număr mult mai mare comparativ cu adolescenţii normali prezintă tendinţe antisociale grave.

Adolescenţii cu deficienţă mintală au şanse mai mari decât adolescenţii fără deficienţe să fie folosiţi de infractori în acte antisociale, datorită gândirii lor deficitare, sugestibilităţii şi neputinţei de a prevedea consecinţele faptelor lor.

Pentru prevenirea actelor antisociale este esenţială calitatea educaţie primite de aceştia, de modul cum sunt pregăţi profesional pentru a se integra în societate. Formarea noţiunilor şi sentimentelor morale foarte durabile, cu conţinut concret ajută la prevenirea comportamentelor antisociale.

Corelaţii la adolescenţii normali şi la adolescenţii cu deficienţă mintală

Atât la adolescenţii normali cât şi la adolescenţii cu deficienţă mintală observăm numărul mare de legături între trăsăturile de personalitate, începând de la legături nesemnificative până la legături foarte puternice (anexele 3 şi 4 din lucrare).

Din analiza datelor se observă existenţa scorurilor mari la mai multe trăsături pentru acelaşi individ. Unii elevi prezintă la toate tendinţele scoruri situate în zona de atenţie. Pe de altă parte alţi elevii obţin valori normale pentru toate tendinţele.

Pentru ambele categorii de subiecţi depresia corelează puternic cu tendinţele schizoide, tendinţele paranoide, tendinţele impulsive. O creştere a tendinţelor depresive favorizează manifestările schizoide, paranoide şi impulsive. Acest lucru este susţinut şi de studiile clinice ale cercetătorilor Kovacs et al. (1988) care au arătat că o treime dintre tinerii cu tulburări depresive

- 15 -

majore au prezentat şi tulburări de comportament. În aceste cazuri riscul sinuciderii este o problemă majoră (vezi Adams R. G., Berzonsky D. M., coord. 2009, p. 527).

Între coeficientul de inteligenţă emoţională şi emotivitate există o corelaţie medie negativă r=-0,305, N=57, p=0,02<0,05. Tot o corelaţie medie dar pozitivă avem între coeficientul de inteligenţă emoţională şi instabilitate r=0,396, N=57, p=0,00<0,05 la adolescenţii cu deficienţă mintală. Pe baza acestor legături putem afirma că pentru subiecţii cu deficienţă mintală care au obţinut scoruri ridicate la coeficientul de inteligenţă emoţională există o probabilitate ridicată de a găsi scoruri scăzute la emotivitate şi scoruri crescute pentru scala ce măsoară instabilitatea. Aceste rezultate confirmă parţial ipoteza nr. 3 (Având în vedere trăsăturile de specificitate ale deficienţei mintale, structurile de personalitate se vor modifica specific, în funcţie de coeficientul de inteligenţă emoţională şi de vârsta reală).

O corelaţie mică negativă avem între coeficientul de inteligenţă emoţională şi tendinţele psihastenii şi obsesiunii r=-0,189, N=57, p=0,15<0,05; între coeficientul de inteligenţă emoţională şi tendinţele antisociale r=-0,229, N=57, p=0,08>0,05 la adolescenţii cu deficienţă mintală. O corelaţie mică negativă avem între coeficientul de inteligenţă emoţională şi tendinţele antisociale r=-0,135, N=57, p=0,31>0,05, la adolescenţii normali.

Aceste relaţii arată că subiecţii cu deficienţă mintală cu scor ridicat pentru coeficientul de inteligenţă emoţională au scor scăzut la tendinţele psihastenii şi obsesiunii. La ambele categorii de subiecţi disfuncţionalităţile emoţionale declanşează la rândul lor alte probleme cum ar fi consumul de droguri, furtul, minciuna.

Avem o corelaţie mică pozitivă între coeficientul de inteligenţă emoţională şi tendinţele schizoide r=0,281, N=57, p=0,03<0,05; între tendinţele paranoide şi coeficientul de inteligenţă emoţională (r=0,193, N=57, p=0,15>0,05) între tendinţele depresive şi ipohondriace şi coeficientul de inteligenţă emoţională ( r=0,200, N=57, p=0,13>0,05) între tendinţele impulsive şi epileptice şi coeficientul de inteligenţă emoţională ( r=0,247, N=57, p=0,06>0,05) la adolescenţii cu deficienţă mintală. Avem o corelaţie mică pozitivă între coeficientul de inteligenţă emoţională şi tendinţele depresive şi ipohondriace r=0,212, N=57, p=0,11>0,05, la adolescenţii normali.

Ambele grupuri de subiecţi prezintă o relaţie pozitivă mică între coeficientul de inteligenţă emoţională şi tendinţele depresive şi ipohondriace, rezultă că există o tendinţă mică de a creşte tendinţele depresive şi ipohondriace la persoanele inteligente emoţional. Pentru adolescenţii cu deficienţă mintală şi un nivel mai mare al coeficientului de inteligenţă emoţională poate exista o tendinţă mică de creştere a tendinţelor schizoide şi a tendinţelor paranoide.

CAPITOLUL 6. EXPLORAREA „PERSONALITĂŢII ACCENTUATE” – PRELUCRAREA STATISTICĂ, ANALIZA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Pentru Firea demonstrativă avem 17,5% adolescenţii f</