Sunteți pe pagina 1din 8

Filosofia Rationalista - Benedict de Spinoza

Pacea nu este absenta razboiului Sufletul, cand isi da seama de neputinta sa, prin chiar aceasta se intristeaza Mangaierea celor nenorociti este sa aiba tovarasi de suferinta Benedict de Spinoza (1632 1677) se inscrie printre cei mai importanti filosofi post-Cartezieni. Fondatorul Spinozismului, a adus o importanta contributie in dezvoltarea filosofiei, iar lucrarile sale dezvolta idei care isi au originile in cele mai diverse surse: Stoicismul, Rationalismul iudaic, opera lui Machiavelli si Thomas Hobbes, Ren Descartes, precum si opiniile unor ginditori religiosi eterodocsi contemporani epocii. Din aceste motive, este dificil de a-l atribui la o anumita categorie de filosofi, frecvent, insa, este alturat lui Descartes si Leibniz ca unul dintre cei 3 mari Rationalisti. Aceasta eventuala clasificare este justificata de ideea spinozista care neaga cunostintele parvenite prin simturi, considerind ca cunostintele adecvate sunt acumulate numai prin intermediul intuitiv sau rational, cunoasterea luind un aspect pur intelectual, iar geometria devenind instrument primordial de exprimare si argumentare a acesteia. Printre filosofi, Baruch Spinoza este recunoscut pentru lucrarea sa Etica, care dezvolta ideea monista a identitatii Naturii cu Dumnezeu. Marcat prin pozitii si idei distincte, dar si provocatoare, Spinoza este una dintre cele mai controversate personalitati ale filosofiei. Pentru unii el este prevestitorul modernitatii iluministe care se pronunta pentru existenta ghidata de ratiune. Pentru altii, el este un inamic al traditiei. Viata lui Benedict de Spinoza este in intregime identificata cu activitatea sa intelectuala si filosofica. Spinoza se naste la 24 noiembrie 1632, la Amsterdam si moare la Haye, la 21 februarie 1677. Specificul situatiei lui Baruch Spinoza consta in faptul ca el se naste intr-o familie de evrei, apartinind comunitatii portugheze din Amsterdam, aceasta comunitate ebraica, sefarda, descindea din iudeii represati initial in Spania, in 1492 de

Inchizitie, ulterior si in Portugalia, in 1536. Tatal lui Spinoza era un comerciant de succes si un membru respectat al comunitatii. Mama, Hanna, a doua sotie, din cele trei, moare in 1638, cu putin inainte ca Baruch sa implineasca 6 ani. Tinarul Spinoza a studiat in academia parohiei, unde primeste tipul de educatie acceptat de comunitate ca necesar unui adept al iudaismului. Acesta consta, in mare parte din instruirea religioasa, in ebraica, liturghia, un invatamint aprofundat al legii Thora (sau Pentateuticul) si al Talmudului (comentarii multiple si detaliate ale Thorei). Baruch demonstra abilitati in cunoasterea limbilor si vorbea cu usurinta spaniola, portugheza, olandeza, ebraica, latina, greaca si germana. Desi, fara indoiala, Spinoza excela in aceste domenii, el nu avansa in studiu, astfel, din necesitate sau dorinta, el abandoneaza scoala in favoarea serviciului in afacerea tatalui, pe care, impreuna cu fratele vitreg Gabriel, o preiau. Comunitatea ebraica din Amsterdam nu reprezenta sub nicio forma un sistem inchis, insa relatiile comerciale intretinute de Spinoza, i-au oferit posibilitatea de a comunica cu reprezentanti ai diverse curente, ideile carora pina acum nu ii erau necunoscute. Cea mai semnificativa dintre interactiuni, pentru formarea pozitiei ginditorului fiind cea cu protestantii, ereticii Calvinismului, care mentineau un interes viu si in limite largi atit pentru sursele religioase, cit si pentru cele mai recente evolutii ale filosofiei si stiintei. Spinoza citeste lucrarile lui Ren Descartes si asista la intrunirile organizate de protestanti (prima jumatate a anilor 1650 ), si

este foarte probabil ca anume in una din aceste intruniri, Baruch Spinoza isi sustine primele idei, teze in gindirea Carteziana. Reorientarea intelectuala a lui Spinoza devenea evidenta. Ideile sale nonconformiste traditiei, dar si o anumita nepasare fata de Legile ebraice, puneau in pericol relatiile sale cu comunitatea. Acestea din urma iau o forma tensionata, astfel incit, in 1656, superiorii de la Sinagoga iau hotarirea de a-l exclude din comunitatea evreiasca. Fara a prezenta detalii, prin ritul excomunicarii cherem, Spinoza este declarat eretic si acuzat de actiuni monstruoase, interzicind membrilor comunitatii de a comunica cu acesta, de a intretine relatii comerciale sau de afaceri de orice alta natura sau de a-i citi lucrarile. Dupa ritul cheremului, Spinoza ia numele latinizat de Benedictus, echivalentul ebraicului Baruch, amebele avind semnificatia de Binecuvintat. Deoarece ii era imposibil de a mai practica activitatea comerciala, Spinoza se ocupa de slefuitul lentilelor. Este cunoscut, de asemenea, ca calatorea periodic la Leiden pentru a studia la universitate. In aceasta perioada el se afla sub tutela unui fost iezuit Franciscus Van den Enden cartezian si ateu, care infiintase recent la Amsterdam o scoala Latina, unde, ulterior, Spinoza a lucrat ca profesor timp de 4 ani. Acesta s-a dovedit a fi profesorul perfect pentru Benedict. Van den

Enden latinist faimos, profeseaza medicina, era in permanenta la curent cu toate inovatiile stiintei. Remarcat pentru ideile sale, interzise de conducere, Franciscus Van den Enden era un adept pasionat al idealurilor politice democratice. Desi Benedict nu metioneaza numele lui Franciscus in nici una din lucrarile sau scrisorile sale, exista surse care sustin ca Spinoza ar fi urmat anumite sudii formale in filosofia Carteziana si ca ar fi fost cunoscut cu lucrarile cartezienilor olandezi. In 1661, se stabileste linga Leiden, la Rijnsburg. In aceeasi perioada Spinoza isi incepe activitatatea sa literara. Prima sa lucrare Tratat asupra progresului intelegerii, este o incercare de a genera o metoda filosofica care ar permite ratiunii sa formuleze idei clare si distincte, necesare perfectiunii acesteia. Ea contine, in plus, reflectii asupra metodelor de cunoastere precum si o analiza a naturii si a cauzelor dubiilor. Desi Spinoza incearca de multiple ori de a completa lucrarea, aceasta ramiine nefinisata din anumite motive necunoscute. In scurt timp, Spinoza incepe o alta lucrare Tratat cu privire la Dumnezeu, om si fericirea sa, care ulterior va circula clandestin printre rindurile prientenilor autorului. Aceasta lucrare anticipeaza multe dintre ideile expuse in opera sa de maturitate Etica. Notabila este prezenta conceptiei despre identitatea lui Dumnezeu cu Natura. In 1663, Benedict de Spinoza merge la Voorburg, in apropiere de Haga. La solicitarile prietenilor, Spinoza incepe pregatirile pentru a publica o serie de lectii despre principiile filosofice ale lui Descartes, predate unui student din Leiden. Rezultatul este unica lucrare publicata sub numele sau, acum latinizat, Benedict: 'Renati Descartes principiorum philosophiae mori geometrico demonstrata'. Colaborator al editiei devine unul dintre prietenii sai Lodewijk Meyer, care scrie prefata lucrarii, prevenid cititorul ca tratatul de fata este o expunere a pozitiilor lui Descartes si ca autorul nu sustine toate concluziile savantului cartezian. De asemenea, Spinoza anexeaza si un apendice Idei/Ginduri metafizice, in care isi expune propriile pozitii. In pofida admiratiei pentru Descartes, Spinoza nu ar fi vrut sa fie abordat ca un cartezian. Tratatul despre principiile filosofice ale lui Descartes denota interesul fata de metoda geometrica integrata in filosofie.

Benedict incepe sa schiteze ceea ce mai tirziu devine Etica de la inceputul anului 1660 si pina in 1665, insa din cauza instabilitatii situatiei politice, Spinoza ezita sa le completeze. El alege sa fie prudent, suspendind lucrul sau asupra tratatului si incepe imediat o noua lucrare care avea ca scop sa formeze un public receptiv la ulterioara Etica. Aceasta este Tratatul Teologico- Politic, finisat si publicat anonim in 1670.

In Tratatul Teologico-Politic Spinoza argumenteaza ca stabilitatea si securitatea societatii nu este subminata, ci mai degraba, favorizata de libertatea gindirii, facind aluzie, fara indoiala, la libertatea de a filozofa. Dupa cum este exprimat explicit in text, Spinoza considera ca amenintare, primara a libertatii in gindire, Clerul, pe care il acuza de manipulare, bazindu-se pe frica si superstitiile induse in constiinta maselor, pentru asi mentine suprematia. Solutia sa era de a priva autoritatile clericale de puterea politica, chiar pina la limita de a concentra activitatea religioasa in miinile Suveranului. Filosoful considera ca Suveranul ar trebui sa extinda libertatile fundamentale in sfera religioasa, asigurind concurenta libera a adeptilor diferitor confesiuni, precum si admitind o varietate mai mare a interpretarilor. Spinoza proclama dreptul fiecarei individualitati la opinie, independent de opinia oficiala a institutiilor religioase (Biserica sau Sinagoga). Benedict nu accepta nici traditia premergatoare si nici vocea divina sa intervina in cadrul unei reflectii teologico-politice, precum nu recunoaste nici potentialul filosofic speculativ al Scripturilor. Filozoful se teme de superstitiile maselor mai mult decit de erorile unei inteligente educate la scoala scepticismului. Cum si era de asteptat, Tratatul Teologico-Politic a fost intimpinat cu multiple critici, condamnat ca lucrare diavoliceasca, iar autorul fiind acuzat de intentii abjecte. Rezultatul a fost recunoasterea lui Spinoza ca ateu, ceea ce el a suportat cu dificultate. In 1670, Benedict de Spinoza merge la Haga, unde isi petrece urmatorii si ultimii 7 ani din viata. In pofida faptului ca se afla intr-o situatie defavorizata, din cauza ascensiunii calvinistilor Spinoza isi continua lucrul, de aceasta data asupra unei gramatici ebraice si isi reia activitatea asupra Eticii, care in 1675 este finisata. Spinoza decide ca lucrarea sa nu fie publicata, aceasta este tiparita postmortem. Devastat de o boala respiratorie, in ultimii ani de viata, Spinoza se dedica lucrului asupra Tratatului Politic, desi ramas neterminat, intentiile filosofului erau de a argumenta ca orice guvern, indiferent de natura sa, poate fi imbunatatit, precum si superioritatea democratiei asupra altor forme de organizare politica. Urmind convingerile lui Machiavelli si Hobbes, Benedict Spinoza opta pentru o pozitie non-utopica, bazata pe o evaluare a fiintei umane, in conformitate cu realitatea si cu particularitatile psihologice descrise anterior in Etica. Spinoza moare in camera sa inchiriata de la Haga, in 1677. Nu lasa testament, insa manuscrisele si lucrarile nepublicate: Tratatul asupra progresului intelegerii, Etica, Gramatica ebraica si Tratatul Politic, precum si corespondenta sa au fost gasite la masa de lucru. Acestea au fost imediat expediate la Amsterdam pentru a fi publicate si apar, ulterior, tiparite ca B.D.S. Opus Posthuma. In 1678, aceste lucrari sunt interzise pe tot teritoriul Olandei. Etica se distinge in special prin tehnica de lansare a mesajului. Lucrarea este scrisa similar unui tratat de geometrie, avind o serie de tangente cu Elementele lui Euclid, structurindu-se in baza unor definitii, axiome, afirmatii si alte elemente proprii aparatului formal al geometriei. Unii se intreba de ce anume

o astfel forma de prezentare a fost aleasa de Spinoza: efortul se presupune ca ar fi fost enorm, iar opera, fiind accesibila numai celor mai devotati dintre cititori,

care ar putea sa parcurga continutul lucrarii, extrem de dificil. Explicatia poate fi ca secolul XVII este recunoscut ca perioada in care obiectul geometriei era coplesit de interesul intelectualitatii, un alt aspect este ca opera lui Spinoza a fost puternic influentata de pozitiile lui Descartes fondatorul geometriei analitice. Din acest punct de vedere, Etica poate fi privita ca o abordare carteziana. Totusi in timp ce Meditatiile lui Descartes sunt analitice, Etica lui Spinoza este sintetica. Etica este o lucrare scopul final al careia este de a servi ca indiciu in atingerea fericirii, care este gasita in iubirea intelectuala pentru Dumnezeu. Ideea centrala este, ca si la Parmenide, ca totul in Univers este Unul. Exista o singura substanta si noi o putem concepe ca fiind Dumnezeu sau Natura. Aceasa Substanta are un numar infinite de atribute, dar omul, caracterizat de finalitate, poate percepe doar doua dintre ele: gindirea si spiritul. Spre deosebire de Descartes care considera ca mintea si trupul sunt doua identitati distincte, Spinoza afirma ca acestea sunt doar modalitati diferite de a concepe aceeasi realitate. Aceasta realitate, inteleasa ca Dumnezeu sau Natura, exista in sine, este conceputa prin sine, isi este propria cauza si se defineste prin sine. Totul in Univers face parte din Dumnezeu si tot ceea ce se intimpla este in mod necesar parte a expresiei naturii divine. Aceasta gindire panteista, de fapt, pune in valoare identitatea efemera a libertatii omului. Daca fiintele umane fac parte din realitatea divina, na mai ramiine loc pentru actiuni cauzale independente. Spinoza ajunge la concluzia: Experienta ne arata clar ca oamenii se considera liberi doar pentru ca sunt constienti de actiunile lor, dar nu si de cauzele ce determina aceste actiuni []. Totusi Spinoza identifica un tip de libertate, afirmind: Fiecare individ este o concentrare restrinsa a atributelor realitatii, mai exact, un cvasiindivid, din moment ce singura entitate individuala adevarata este universul in totalitatea sa. Atit timp, mentioneaza Spinoza, cit cvasiindividul este condus de sentimentele sale, el nu este liber si poate dobindi doar o intelegere limitata. Pentru a se elibera, el trebuie, prin intermediul gindirii rationale, sa inteleaga succesiunea cauzala care inlantuie toate lucrurile intr-un tot unitar. A deveni constient de unitatea Universului insemna, pentru Spinoza, a deveni liber nu de cauzalitate, ci de ignoranta asupra propriei naturi autentice. Substanta sau Natura Naturans la Benedict de Spinoza Printre cele opt defintii formulate in contextul primei carti din Etica, urmatoarele 4 sunt cele mai importante in prezentarea ideii despre sbstanta unica la Spinoza: 1. Prin substanta inteleg ceea ce este in sine si este conceput prin sine, este ceea a carui concept nu necesita conceptul unui alt lucru, din care trebuie format. (By substance I understand

what is in itself and is conceived through itself, that is, that whose concept does not require the concept of another thing, from which it must be formed.) Aceasta definitie are doua componente. Prima substanta este ceea ce exista in sine. In timp ce alte lucruri pot exista ca caracteristici ale substantei, substanta nu exista ca caracteristica a oricarui altceva. A doua substanta este conceputa prin sine. Ceea ce inseamna ca ideea substantei nu implica ideea oricarui alt lucru. Substanta este atit ontologic, cit si conceptual independenta. 2. Prin atribut, inteleg ceea ce intelectul percepe ca substanta, ca reprezentind esenta sa. (By attribute I understand what the intellect perceives of a substance, as constituting its essence.)

Atributul nu este doar o proprietate a substantei, ci insasi estenta sa. Corelarea dintre atribut si substanta este atit de strinsa, incit Spinoza neaga diferenta intre aceste doua notiuni. Atributele, admite Spinoza ca sunt infinite, si numai doua dintre acestea pot fi acceptate si intelese de ratiunea umana: intinderea si gindirea. Acestea sunt, de fapt, substantele lui Descartes: intinderea corespunde substantei materiale, iar gindirea substantei spirituale. Spinoza identifica substanta primordiala cu Dumnezeu, care include in sine o serie de atribute, prezentind, astfel, ideea monista despre Univers. 3. Prin mod, inteleg, afectiunile substantei, sau altceva prin care aceasta poate fi, de asemenea, conceputa. (By mode I understand the affections of a substance, or that which is in another through which it is also conceived.) Modul natura naturata este ceea ce exista prin altceva si este conceput prin altceva (si nu prin sine, contrar substantei). Specific, el exista ca o modificare sau ca un afect al substantei si nu poate fi conceput decit in contextul substantei. Modul este ontologic si conceptual dependent. Modurile, efectiv, ca si substanta, sunt infinite, insa, contrar acestea, fac parte din natura naturata creata. Modurile sunt concepute ca stari ale atributelor si dependente de acestea. 4. Prin Dumnezeu inteleg o fiinta absolut infinita, adica substanta constituita de o infinitate de atribute, dintre care fiecare exprima o esenta eterna si infinita. Spinoza utilizeaza termenii de Natura Naturans pentru a identifica atributele prin Dumnezeu si Natura Naturata, pentru a identifica modurile lumea lucrurilor materiale. Aceste notiuni sunt preferate altora din doua aspecte: Prezenta termenului Natura in ambele dintre cele doua formule induce ideea unitatii ontologice a sistemului de moduri cu Dumnezeu. Aspectul Naturans determina relatia de tuturor modurilor forta activa care le produce cauzalitate Dumnezeu devine cauza

si le sustine. In consecinta, Spinoza prezinta lumea ca o modificare a substantei. Spinoza mentioneza miscarea nu ca un atribut, ci un mod vesnic a existentei naturii. Miscarea este caracteristica lucrurilor concrete in timp ce substanta nu cunoaste miscarea, dezvoltarea sa nu are nicio atitudine fata de timp. Timpul nu este o calitate a lucrurilor, ci numai un mod de a gindi. Afectele si Pasiunile in conceptia lui Spinoza Spinoza numeste pasiuni afectele care exercita o actiune exterioara asupra constiintei umane. El identifica 3 pasiuni primare: bucuria, tristetea si dorinta, restul fiind derivate prin combinarea acestora. Dragostea si ura, spre exemplu, sunt bucurie si tristete asociate cu constientizarea cauzelor lor respective. Dorul, este dorinta cuplata cu amintirea obiectului rivnit si constientizarea absentei lui. Desi bucuria, tristetea si dorinta sunt fundamentale, fiecare dintre ele, este definita in raport cu lupta constiintei pentru perseverenta. Bucuria este sentimentul prin care constiinta trece la o perfectiune mai mare perceputa ca o putere de a lupta ascendenta. Tristetea este pasiunea prin care ratiunea trece la o perfectiune inferioara inteleasa ca o forta de lupta in decadere. Dorinta este

lupta pentru insasi perseverenta, in masura in care ratiunea este constienta de acest fapt. Pasiunile, afecte pasive, sunt definite numai prin intermediul luptei ratiunii, atit timp cit persista ideile inadecvate. In acest mod, pasiunile sunt insasi varietati ale ideilor inadecvate. Afectele care se afla in relatie cu constiinta posesoare de idei adecvate sunt numite active, ele insusi fiind varietati a ideilor adecvate. Doua dintre afectele active mentionate de Spinoza sunt: bucuria activa si dorinta activa, celelalte afecte fiind, dupa mecanismul anterior, tratate ca derivate. Libertatea si fericirea umana Pentru Spinoza, libertatea este intelegerea necesitatii. Lucrurile, sustine filosoful, se afla intr-o constanta relatie cauzala, astfel, niciun lucru nu este independent, numai cauza primara, adica Divinitatea, este neconditionata. Prin urmare, lucrurile conditia carora este determinata extern, au existenta aleatorie. Omul face parte din acest sistem, de aceea, libertatea umana este numai o iluzie. Iluzia libertatii este conditionata de ignoranta sau de acumularea ideilor inadecvate, rezultate din cunoasterea senzoriala. Libertatea omului depinde de starea cugetului. Daca cugetul reflecta starea lucrurilor adecvat, proces realizat prin intermediul cunoasterii rationale si intuitive, omul devine liber. Din acest aspect, filosofia lui Spinoza isi are geneza inca in ideile Stoicilor si in cele din urma, in conceptiile lui Socrate.

Benedict de Spinoza afirma ferm: Cunoasterea lui Dumnezeu este cel mai mare bine al ratiunii: cea mai mare virtute, este sa-l cunosti pe Dumnezeu (Knowledge of God is the mind's greatest good: its greatest virtue is to know God). O alta perspectiva importanta este faptul ca Spinoza considera binecuvintat omul care poseda iubirea intelectuala fata de Dumnezeu, aceasta fiind atinsa numai prin intermediul cunoasterii intuitive. In concluzie: Fericirea depinde de iubirea fata de Dumnezeu, iar libertatea de cunoasterea lumii lui, aceasta cunoastere intelectuala este cauza primordiala a libertatii si, prin urmare, a fericirii. Virtutea suprema poate fi atinsa prin cunoasterea intiutiva beatitudinea fiind nu pretul vitrutii noastre, si virtutea insasi. Inteligenta este definita ca virtutea suprema a sufletului, in timp ce ratiunea reprezinta baza virtutii. Benedict de Spinoza isi inchie faimoasa sa Ethica prin cuvintele: Daca calea pe care am aratat-o spre atingerea acestor lucruri [cunoasterea intuitiva, ideile adecvate, libertatea, fericirea] pare foarte grea, oricum, ea poate fi gasita. Si desigur, ceea ce poate fi gasit atit de rar, trebuie sa fie si greu. Daca mintuirea ar fi fost la indemina fiecaruia, sau ar putut fi gasita fara mari eforturi, cum se poate ca aproape fiecare s-o neglijeze? Insa, toate lucrurile care exceleza sunt pe cit de dificile, pe atit de rare. Bibliografie :

1. http://www.romlit.ro 2. http://www.iep.utm.edu [Intenet Encyclopedia of Fhilosophy] 3. http://www.ideiindialog.ro 4. http://plato.stanford.edu [Stanford Encyclopedia of Fhilosophy] 5. http://www.answers.com http://www.preferatele.com/filozofie/Filosofia-Rationalista-Benedic754.php