Rolul interventionist al statului s-a conturat ca urmare a procesului de dezvolt are a societatii care a dus la aparitia unor factori

si sarcini noi de natura ec onomica, sociala si politica. Masurile luate in acest sens au condus la trecerea sub controlul statului a unor categorii de activitati, inclusiv economice care au fost considerate de interes public[1]. Statul intervine in economie prin mai multe modalitati: prin masuri fiscale, inv estitii, subventii, transferuri de fonduri, imprumuturi, crearea de intreprinder i publice. Termenul de interventie sugereaza faptul ca actiunea statului se situeaza in ext eriorul vietii economice sau ca in masura in care actioneaza in interiorul econo miei, statul nu este un agent economic ca toti ceilalti, datorita competentelor, obiectivelor si sarcinilor sale exclusive[2]. Statul intervine in viata economica fie printr-un comportament obisnuit unui age nt economic, fie prin exercitarea atributelor sale de reglator al pietei. In pri ma situatie, statul poate fi producator, consumator, partener in operatii de sch imb. In cea de-a doua situatie, statul este titular unic de emisiune monetara, e ste principalul realizator al protectiei sociale, este responsabil al executarii bugetului. Interventia statului in activitatea economica si in sfera vietii sociale se real izeaza in anumite limite, determinate de o serie de factori obiectivi ori chiar de natura subiectiva, cum ar fi: decizia, de interventie este rezultatul unui ra port de interese intre cei care promoveaza o astfel de atitudine si cei care se opun; economia de piata insasi este bazata pe libera initiativa a agentilor econ omici si pe spiritul concurential, prin urmare interventia trebuie sa se produca in asa fel incat sa nu afecteze aceste valori fundamentale; actiunea de interve ntie a statului nu poate fi infaptuita decat in limitele de competenta ale organ elor sale care o realizeaza. Este important de retinut ca in cazul infiintarii persoanelor morale de drept pu blic ori de drept privat, statul joaca un rol important in infiintarea persoanel or juridice verificand respectarea interesului general in modalitati juridice di ferite. Mai intai, de o maniera generala statul decide prin reglementare particu laritatile modurilor si conditiilor infiintarii diferitelor categorii de persoan e juridice. Pe de alta parte, participarea statului la infiintarea persoanelor j uridice se concretizeaza in aceea ca prin acte ale organelor sale competente, in fiinteaza direct unele persoane juridice de drept public. Alteori participarea s tatului la infiintarea persoanelor juridice se concretizeaza in recunoasterea ac tului de infiintare al celor care constituie persoana juridica ori imputernicest e unele organisme sa recunoasca infiintarea unor persoane juridice, sub aspectul legalitatii crearii lor. In fine, in alte cazuri statul isi face simtita prezenta la infiintarea persoane lor juridice prin investirea unor organe ale sale cu prerogativa autorizarii inf iintarii care presupune verificarea legalitatii procesului de infiintare. In situatia infiintarii persoanelor juridice de drept privat, la initiativa part icularilor se pune problema daca interventia statului in procesul de infiintare a persoanelor juridice este sau nu justificata. Libertatea de asociere este astazi garantata iar individul este liber sa dispuna de bunurile sale cum doreste, asa incat ar parea ca statul nu trebuie sa se ame stece. In principiu individul este liber sa infiinteze orice persoana juridica a sa incat putem vorbi de un drept subiectiv in acest sens dar exercitiul acestui drept de a infiinta o persoana juridica trebuie exercitat ca orice alt drept sub iectiv in conditiile legii. Acordarea personalitatii juridice ramane atributul e xclusiv al statului avand in vedere importantele consecintei juridice atrase: ap

aritia unui nou subiect de drept e o chestiune care intereseaza intreaga societa te, nu doar pe cei implicati direct. In consecinta dreptul de interventie al statului in infiintarea persoanelor juri dice este determinat de interesele generale de ordin politic, economic, fiscal; pentru o anumita categorie de persoane juridice unul sau altul dintre aceste int erese impun interventii statului in aceasta materie. Cu toate acestea, statul poate interveni in economie si in viata sociala printro mare diversitate de procedee si tehnici financiare, care definesc deopotriva m asuri stimulative si incitative ori masuri cu, caracter contractual si autoritar . Dintre aceste masuri pot fi evidentiate urmatoarele[3]: impozitarea diferentiata a unor categorii de contribuabili sau tipuri de activit ati (preluarea, dupa caz, a unei parti mai mari sau mai mici din veniturile ori din profiturile respectivelor persoane fizice sau juridice)[4]; realizarea propr iei productii de bunuri si servicii, precum si achizitionarea selectiva a acesto ra de pe piata; alocarea diferentiata a resurselor financiare publice, in functi e de scopul urmarit la un moment dat; subventionarea, dupa caz, a unor activitat i economice productive, a consumului de bunuri si servicii ori doar a unor consu matori ai acestora; finantarea unor investitii, precum si acordarea de garantii pentru imprumuturile realizate in vederea efectuarii de investitii; politica de imprumut public. Statul se implica in economie atat la nivelul microeconomic, cat si macroeconomi c. Masurile adoptate in vederea reglementarii activitatii unor agenti economici vizeaza domeniul microeconomiei si include: stabilirea unor preturi, fixarea uno r limite minime sau maxime de pret, determinarea salariului minim si mediu, gest ionarea si administrarea proprietatii publice, acordarea unor subventii, mediere a unor conflicte de munca, acordarea de ajutoare. La nivel macroeconomic, implic area statului vizeaza masurile adoptate in vederea eliminarii sau inlaturarii un or dezechilibre cum ar fi inflatia si somajul si capata forma politicilor macroe conomice cum ar fi politica fiscala, a cheltuielilor publice, monetara, bugetara . Desigur, implicarea statului la aceste doua nivele este fortat delimitata. In re alitate, nivelul microeconomic se afla in stransa corelatie cu cel macroeconomic si la fel, si actiunile publice se afla in interdependenta. De exemplu, chiar d aca un conflict de munca este aparent un aspect microeconomic, implicarea statul ui in medierea acestuia nu se face decat in situatia in care mentinerea lui ar g enera extinderea problemelor de munca in economie si ar afecta un sector sau ram ura economica; daca conflictul de munca nu reprezinta decat o lipsa de comunicar e intre patronat si sindicat care nu pare o amenintare la desfasurarea intregii activitati economice, implicarea statului nu se justifica. De asemenea, in fixar ea unor limite de pret, implicarea publica si aparitia de preturi administrate e ste o necesitate numai daca piata produsului, respectiv legea cererii si ofertei nu asigura un nivel de pret, considerat satisfacator atat de producator cat si de consumator. Promovarea si aplicarea lor se realizeaza cu precadere prin legile bugetare, car e astfel se detaseaza ca principale instrumente de interventie a statului in act ivitatea economica si sociala, in conditiile in care interventia pe cale adminis trativa este mult diminuata de reactiile potentiale ale mediului economic si soc ial. Statul are, in principal, menirea de a asigura in mod democratic cadrul juridic legislativ necesar pentru desfasurarea in conditii optime a activitatii economic e si conditiile de exercitare a liberei initiative de catre toti agentii economi ci. In sistemele bazate pe economia de piata (care, dupa cum se stie, presupune un mecanism complex de organizare si functionare), statul intervine sau se impli

ca in viata economica fie direct, fie indirect[5]. Statul la nivelul administratiei centrale sau regionale poate sa initieze si sa aplice o politica economica speciala unui interventionism suplu si liberal, in f elul acesta statul poate influenta mediul economic privat. In acest tip de economie statul intervine prin instrumente fiscale, bugetare si monetare. Astfel, prin relaxarea ori cresterea presiunii fiscale se influenteaza comportamentul agentilor economici care actioneaza in domeniul in care se produ ce interventia. Prin politica fiscala (ce revine de obicei guvernului) statul tr ebuie sa-si indeplineasca functiile sale sociale. Politica fiscala, prin rolul e i de redistribuire a unei parti din venitul national, poate determina modificare a propensitatii spre consum (exista categorii sociale care dedica o parte mai ma re din venitul lor consumului). Pentru a creste gradul de ocupare, politica fiscala trebuie sa asigure o product ivitate marginala a capitalului care incurajeaza investitiile (deci fiscalitatea nu trebuie sa fie impovaratoare), dar si o redistribuire prin care sa controlez e propensitatea spre consum. Spre exemplu, in aceasta perioada de criza, crester ea productivitatii marginale a capitalului poate fi asigurata numai prin imbunat atirea asteptarilor privind cererea viitoare. Una dintre masurile prin care se p oate face acest lucru este cresterea venitului net al categoriilor pentru care p ropensitatea marginala spre consum (propensitatea media a diferentei de venit) e ste peste medie, determinand astfel o crestere a cererii agregate. Probabil ca, in Romania, inlocuirea impozitului unic pe venit cu unul diferentiat ar avea un astfel de rol[6]. In esenta, atunci cand gradul de ocupare a fortei de munca este sub gradul de oc upare totala, politica fiscala trebuie sa asigure: 1) cresterea cererii agregate (sau a asteptarilor privind cererea viitoare); 2) mentinerea productivitatii ma rginale a capitalului care sa permita un volum cat mai mare de investitii.;3) re alizarea functiilor sociale ale statului. Alocarea resurselor financiare prin legea bugetara este de asemenea o importanta parghie de influentare a activitatii economico-financiare si a vietii sociale. Avem in vedere faptul ca repartizarea resurselor financiare publice presupune nu numai indreptarea lor de la buget catre ordonatorii de credite, pentru a fi uti lizate potrivit destinatiilor aprobate, ci si transferuri de fonduri intre buget ele publice, precum si intre ordonatorii de credite bugetare, care pot conduce l a o finantare diferentiata a sectoarelor economice, a unitatilor administrativ-t eritoriale, a institutiilor publice, in conformitate cu interesul statului la un moment dat. Exemple din practica 1) Daca intr-un context international, putin favorabil importurilor de energie p rimara, sunt considerate prioritare dezvoltarea bazei tehnico-materiale a indust riei extractive de petrol, gaze si carbune si sporirea puterii instalate a centr alelor electrice, termo hidro si nucleare, aceasta va face necesara redimensiona rea cheltuielilor de investitii pe ramuri si subramuri, reducerea alocatiilor pe ntru investitii, in scopuri militare, in obiective cu caracter administrativ etc . Si sporirea alocatiilor pentru investitii in industriile extractive si energet ice. Asemenea redistribuire de resurse financiare, mijlocita de functia de repar titie a finantelor publice, desi se face in cadrul volumului total de investitii pe economie, produce modificari importante in structura fondului de acumulare, cu efecte deloc neglijabile asupra venitului national. 2) In conditiile in care, la un moment dat, se constata ca starea de sanatate a populatiei, pe ansamblu sau pe grupe de varsta, este alarmanta, ca anumite categ orii ale populatiei (pensionari, persoane cu handicap, orfani etc.) sunt lipsite

de protectie sociala corespunzatoare, ca gradul de cuprindere a populatiei scol are in diverse forme de invatamant este mult sub cerintele economiei sau ca echi librul ecologic este grav amenintat de defrisarea fara temei a padurilor, de pol uarea apelor si atmosferei sau de degradarea solului, apare necesitatea imperioa sa a reconsiderarii fluxului de resurse financiare. Rezolvarea acestor probleme de importanta majora face necesara fie majorarea prelevarilor de fonduri publice , fie reconsiderarea prioritatilor si optiunilor avand ca efect modificarea flux urilor de resurse financiare de la fondurile publice catre diversi beneficiari e numerati mai sus[7]. Statul (in general, politica monetara revine bancilor centrale) va trebui sa asi gure prin dobanda de politica monetara trebuie sa asigure ca dobanda de pe piata asigura un nivel al investitiilor (prin raportarea dobanzii la productivitatea marginala a capitalului) in concordanta cu propensitatea spre consum pentru a ti nde gradul de ocupare totala. Exista insa cazuri in care productivitatea margina la a capitalului devine negativa (cred ca putem vorbi de acest caz si in criza e conomica din prezent), iar politica monetara devine un instrument insuficient pe ntru a asigura gradul optim de investitii. Politica bugetara poate compensa, in perioade de criza, deficitul de investitii al mediului privat. Dezavantajul folosirii politicii bugetare in acest scop este ca denatureaza concurenta[8]. Chiar daca investitiile statului se fac pe criter ii economice, ele vor avantaja o anumita ramura economica, in detrimentul alteia . Daca acceptam insa ca obiectivul principal este atingerea gradului de ocupare to tala si ca statul este si el un actor economic cu drepturi depline in piata, ris curile aferente interventiei statului in economie prin politica bugetara devin a cceptabile. Pentru a determina oportunitatea investitiilor publice, statul trebu i sa: 1) stabileasca daca gradul de ocupare al fortei de munca este inferior ocu parii totale; 2) stabileasca daca investitiile private curente vor determina o c restere acceptabila a gradului de ocupare si daca trendul va continua (analizand productivitatea marginala a capitalului); 3) sa stabileasca prioritatea sociala a investitiei publice (in cazul investitiilor publice cu prioritate sociala rid icata argumentele economice cad in plan secund); 4) sa estimeze efectul investit iilor asupra cererii agregate (folosirea banilor pentru investitii publice si nu in alte scopuri reprezinta deopotriva si o redistribuire a veniturilor, deci po ate modifica propensitatea spre consum) si in ce masura nivelul acestei cereri v a fi sustinut dupa incheierea programului de investitii (spre exemplu, o investi tie intr-o lucrare de infrastructura care presupune achizitionarea de materiale si utilaje din export va avea efect asupra cererii interne doar prin veniturile muncitorilor angajati in lucrarea respectiva). In urma acestei analize se poate constata ca nu exista o investitie publica a ca rei prioritati sociale sa compenseze insuficienta unor avantaje economice si ca redistribuirea venitului national in alta forma (spre exemplu prin scaderea fisc alitatii) poate avea un efect mai favorabil asupra cererii agregate, deci a prod uctivitatii marginale a capitalului, decat investitia publica respectiva. Functi onarea economiei de piata este asigurata de concurenta licita a agentilor econom ici pe fondul practicarii libertatilor comerciale. Cu valoare de principiu, Constitutia prevede ca statul trebuie sa asigure libert atea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie. Mentinerea stabilitatii macroeconomice este esentiala pentru a impiedica fluctua tii bruste, cu efectele negative aferente. Ceea ce este imposibil de controlat in tr-o economie de capitalism individual este stocul de incredere , puncta Keynes re ferindu-se la situatiile de criza. Stabilitatea macroeconomica inseamna in primu l rand a mentine un grad de incredere relativ constant[9]. Fluctuatiile mari ale

unor indicatori economici, un nivel ridicat al dobanzii de politica monetara, u n curs de schimb instabil pot fi pentru investitori tot atatea semne legate de o descrestere a productivitatii marginale a capitalului. Desi nu se poate opune e volutiei pietei libere, si nici nu trebuie sa se opuna, statul poate asigura sta bilitatea parametrilor macroeconomici fata de fluctuatiile periodice sau intampl atoare pentru un climat investitional optim.