STRATEGII

DE SECURITATE
ECONOMICĂ
AGRESIUNI ASUPRA SECURITĂŢII
ECONOMICO-FINANCIARE ŞI MODALITĂŢI DE
CONTRACARARE ALE ACESTORA
CUPRINS:

• Strategia. Decizia strategică, rolul individului în macro-

organizările sociale.

• Securitatea – lipsa ameninţărilor?

• Gestionarea situaţiilor de criză.

• Demersuri ale socialului pentru cotracararea efectelor nocive ale

gestionării patologice ale crizei economice.

• Strategii de combatere a insecurităţii economice

• Concluzii şi recomandări.

2
 Strategia. Decizia strategică, rolul individului
în macro-organizările sociale.

Când vorbim despre strategie ne referim, mai ales, la un ansamblu de

operaţii şi demersuri efectuate cu scopul de a obţine victoria indiferent de domeniul
la care facem referire. Astfel, strategia în domeniul financiar se referă la un set de
activităţi întreprinse în sensul asigurării unui climat economico-financiar stabil şi în
conformitate cu interpretările sociale pe care oamenii le au în această direcţie.
Totuşi pentru conceperea şi implementarea unei astfel de strategii
suntem nevoiţi, ca şi procesualităţi, să apelăm la un concept de mare importanţă, şi
anume, decizia strategică.
Model dinamic conceput pentru procesul decizional strategic cuprinde o
serie de paşi, un algoritm care practic nu este foarte rigid dar constituie totuşi o
modalitate de orientare a decidentului.
1. Identificarea si definirea problemei constituie primul pas in elaborarea
deciziilor strategice. In aceasta etapa este necesara recunoasterea situatiei care
impune decizia strategica (facuta in timp si spatiu), prin precizarea elementelor
componente si a persoanelor sau compartimentelor din componenta carora face
parte, determinarea gradului de noutate al problemei, operatie care poate sa indice in
ce masura experienta si procedeele anterioare sunt folosibile si directiile in care
trebuie depuse eforturi de completare a cunostintelor si metodelor de lucru.
2. Definirea corecta a problemei creeaza premisele precizarii corespunzatoare
a obiectivului. Tehnicile cantitative pot fi folosite pentru masurarea realizarilor
trecute si prevederea evolutiei unor factori si conditii viitoare.
3. Stabilirea alternativelor sau variantelor decizionale, a modalitatilor de
realizare a obiectivului. In acest scop se utilizeaza diverse tehnici de recoltare a
ideilor, cum ar fi, sinectica, brainstormingul, tehnica Delphi, etc. In aceasta etapa

3
 este esentiala adunarea principalelor informatii caracterizand fiecare curs probabil de
actiune si ordonarea lor logica. In acest scop se intocmesc liste cuprinzand
elementele indispensabile evaluarii alternativelor identificate, care sa evidentieze
avantajele si dezavantajele potentiale ale fiecareia.
4. Stabilirea obiectivului si cunoasterea cursurilor posibile de realizare creeaza
conditiile alegerii celui mai convenabil si realist dintre ele, adica a deciziei.
Selectarea cursurilor de realizare a obiectivului se face pe baza criteriilor de
evaluare.
5. Procesul decizional continua cu terecerea la aplicarea deciziei. Aceasta
etapa trebuie pregatita cu foarte multa atentie, in special in cazul deciziilor care
antreneaza schimbari radicale .
6. Procesul decizional nu se termina odata cu aplicarea deciziei, ci continua cu
evaluarea rezultatelor obtinute. In aceasta etapa se determina masura in care
obiectivele fixate au fost indeplinite, cauzele care au generat eventualele abateri,
factorii imprevizibili care si-au pus amprenta asupra lor. Se reexamineaza modul de
desfasuare a etapelor precedente.
Dacă analizăm cu atenţie demersul decizional propus este lesne de
sesizat faptul că pentru asigurarea succesului acestuia individul are nevoie de un
suport informaţional vast şi în aceeaşi măsură în concordanţă cu starea de fapt pentru
a împiedica formarea unor reprezentări neconforme cu realul.
De cele mai multe ori, rolul individului, văzut ca singularitate este
minimalizat, acest lucru are vădite efecte nocive asupra funcţionării organizaţiei.
Interpretările organizaţiei asupra stării de fapt a acesteia se bazează, deseori, pe date
statistice, ori sunt oamenii reductibili la obiecte statistice? Astfel de analize nu sunt
satisfăcătoare şi conduc la formarea unor reprezentări anormale care afectează implicit
modalitatea în carea situaţia de criză este gestionată, indiferent de domeniul la care
facem referire.

4
 În paradigma procesual-organică, oamenii sunt rezultante şi expresii ale
conexiunilor posibile între bio-procesorii şi interpretorii lor, între bioprocesorii
înglobaţi funcţional în procesualitatea socială pe care oamenii o întreţin prin acţiunile
lor.

Securitatea – lipsa ameninţărilor?

Ce este în realitate securitatea? Putem vorbi de securitatea în lipsa

ameninţărilor? Este oare reală imagine care se prezintă socialului, sau e doar un
scenariu creat pentru a fi afişat societăţii, pentru a ascunde neajunsurile şi
handicapurile unei organizaţii?
Într-o abordare simplistă, securitatea se referă la faptul de a fi la adăpost
de orice pericol la sentimentul de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva
absenţa oricărui pericol.
Starea de securitate nu este posibilă atâta vreme cât omenirea foloseşte
modalităţi de procesare socială a informaţiilor neadecvate, care nu aduc omul în
stadiul în care interpretează corect şi cuprinzător existenţa socială a fiinţei umane.
Deseori, ceea ce de mulţi este numită securitate se dovedeşte a fi, în
fapt insecuritate, astfel de multe ori, “strategiile de securitate” propuse de
decidenţii politici nu sunt eficiente şi devin factori de risc. Situarea decidenţilor
publici pe poziţii ideologice împidică abordarea corectă a problematicii securităţii
sociale şi implicit a celei financiare, fiind partizane, poziţiile ideologice tind să
polarizeze oamenii, împiedică identificarea oamenilor cu organizările sociale în
care funcţionează şi explorarea sistematică a necesităţilor sociale pentru
satisfacerea lor, îi fac pe decidenţi să fie reticenţi la cerinţele care decurg din
problemele sociale.

5
 Pentru a se contura modalitatea de abordare realmente funcţională, este
imperios necesar să se sesizeze că la starea de securitate financiară a naţiunii nu
se poate ajunge dacă centrele de decizie se pronunţă în continuare asupra situaţiei
economice folosind doar criterii empirice sau determinist cauzale.

Gestionarea situaţiilor de criză.

Ce presupune gestionarea situaţiilor de criză? Ce sunt aceste “situaţii de

criză”? Situaţiile de criză apar, de regulă, atunci când interpretările socialului nu
mai corespund cu situaţia de fapt sau atunci când acestea sunt neadecvate. În
cazul acestor situaţii recurgem la o sintagmă cu variate valenţe, şi anume
“gestionarea situaţiilor de criză”. Aceasta, presupune, de fapt, chiar aplicarea
acelor strategii cât mai favorabile asigurării succesului în domeniul economic,
financiar şi nu numai.
Indicatorul gestionării eficiente a organizaţiei este “securitatea socială.
Aceasta exprimă solidaritatea socială oamenilor conştienţi “de sine” în faţa
riscurilor ameninţărilor şi agresiunilor şi impune justiţia socială – bazată pe
drepturi şi obligaţii egale pentru oameni în procesul conlucrării întru satisfacerea
necesităţilor sociale.
Securitatea socială este un proces social care necesită gestionarea
eficientă a oricărui tip de violenţă socio-politică şi corectarea periodică, prin
instituţiile cu funcţii de cunoaştere şi contracarare a agresiunilor socio-
economice, a efectelor perverse şi a discrepanţelor exagerate privind repartiţia
bunurilor rezultate din activităţile sociale fundamentate pe libertatea socială şi pe
libera iniţiativă a oamenilor.
Principala modalitate prin care se apără naţiunile în faţa ameninţărilor
de orice natură este informaţia. Naţiunile aflate în atenţia “centrelor de putere”

6
sunt obligate să dezvolte o “geopolitică a informaţiei” şi să facă faţă presiunilor
de ordin informaţional dezvoltate de acestea. Practica politico-economică
evidenţiază faptul că o naţiune informată, cu o mare capacitate de cunoaştere a
amenintărilor generatoare de procese sociale dezorganizante, este mai puţin
predispusă agresiunilor economice.

Demersuri ale socialului pentru combaterea

efectelor nocive ale gestionării patologice a crizei
economice.

Având în vedere tot ceea ce s-a vizat în această lucrare, problema care
se pune, de fapt este: “Cum rezolvăm situaţia în care ne aflăm? Ce strategii să
concepem şi aplicăm? Interpretările pe care le avem asupra socialului sunt
suficient de performante pentru a gestiona situaţia?
Strategia este ştiinţa şi arta utilizării forţelor politice, economice,
psihologice şi militare ale unui stat pentru a oferi suportul maxim şi a asigura
reuşita politicilor adoptate în timp de pace sau război.
Conceptul de “politică de securitate naţională” este clădit, în principal,
pe trei sintagme ideologice, neclar definite: securitate economică, securitate
socială şi securitate militară, care pot primi diferite înţelesuri, în funcţie de
modalităţile de procesare a informaţiilor sociale. Fiecare formă de securitate este
rezultatul unor strategii de administrare a “socialului” prin acţiuni politice, deci
prin guvernare în limitele unor raporturi de putere, în cadrul unei competiţii care
se transformă în confruntare între corpurile profesionale-producătoare de resurse
şi grupurile socio-politice deţinătoare ale acestora, întrucât:
• Securitatea economică presupune utilizarea raţională şi eficientă a
resurselor materiale şi financiare de care dispune naţiunea şi participarea
oamenilor la viaţa economică internă, potrivit propriilor nevoi şi interese;

7
 • Securitatea socială trebuie să asigure protecţia celor care produc resurse
dar şi a celor care nu pot produce din diferite motive sau sunt marginalizaţi
social;
• Securitatea militară, confundată de ideologii care deţin care deţin puterea
politică cu “securitatea naţională”, care este menită să asigure
minimalizarea sau neutralizarea eforturilor de a slăbi sau distruge naţiunea
prin atac armat din afara graniţelor instituţionale sau teritoriale.
Deşi toate aceste tipuri de securitate se întrepătrund, în momentul de
faţă ne interesează cu precădere securitatea economică.
Aplicarea strategiei în cazul naţiunilor impune alt mod de abordare,
întrucât naţiunile sunt organizări sociale, comunităţi organice spiritualizate, care
construiesc alt tip de relaţii, relaţiile sociale. Acestea nu se structurează, din interes
de grup socio-politic, prin raporturi de putere, prin competiţie sau confruntare.
Relaţiile dintre naţiuni sunt relaţii de conlucrare, fundamentate pe necesităţi sociale.
Ele sunt menţinute şi dezvoltate numai dacă fiecare naţiune este capabilă să
elaboreze, prin procesorii de informaţie de care dispune strategii de gestionare a
propriilor necesităţi. De aceea, poporul şi organizaţiile cu funcţii gestionare,
utilizează doctrinele strategice elaborate pe fundamentul necesităţilor sociale şi
obligă statul naţional să susţină procesele sociale organizante în cadrul unei strategii
de securitate a naţiunii.
Securitatea naţiunii nu poate fi construită şi întreţinută prin abordări de
tip sistemic, doctrinar, ca securitatea statelor, ci prin abordări de tip strategic întrucât
exprimă o “stare de fapt” rezultată din capacitatea de menţinere a proceselor sociale
organizante. Ea este fundamentată pe conexiunile organice dintre ordinea socială,
echilibrul socio-politice, ordinea de drept şi apărarea naţiunii în afara ameninţărilor
şi agresiunilor de orice natură. Aceasta se exprimă atât prin sentimentul siguranţei în

8
afară oricărei ameninţări sau agresiuni, cât şi prin certitudinea că valorile şi
interesele naţiunii nu sunt ameninţate sau agresate.
O strategie de securitate a naţiunii implică fundamentarea, prin acţiuni
sociale, a uui plan strategic, care cuprinde scopurile ţi obiectivele ce trebuie
realizate, principalele direcţii de acţiune pe plan productiv, integrator şi gestionar,
modalităţile de acţiune, mijloacele şi resursele care vor fi utilizate şi termenele de
execuţie a activităţilor sociale în vederea atingerii scopurilor şi obiectivelor fixate. În
realizarea acestor deziderate sunt folosite oportunităţile oferite şi constrângerile
produse de mediul socio-economic intern şi internaţional, resursele informaţionale,
energetice şi umane disponibile şi reacţiile posibile ale mediului geopolitic intern şi
internaţional, iar responsabilităţile pentru starea naţiunii sunt responsabilităţi sociale,
nu politice.

Strategii de combatere a insecurităţii economice.

Starategiile procesual-organice sunt componente acţionale ale strategiei

de securitate a naţiunii, care identifică şi previn procesele sociale dezorganizante
în interiorul celor trei funcţii ale naţiunii. Eaborarea unor astfel de strategii este
apanajul poporului, ca expresie a democraţiei, prin organizaţiile cu funcţii
gestionare explicite, deci a “societăţii civile”.
Orice strategie procesual-organică cuprinde acţiuni sociale conjugate,
exprimate prin demersuri informaţional operative cu relevanţă pe planul celor
trei funcţii ale naţiunii. Acestea au scopul de a descoperi disfunciile, de a
elimina vulnerabilităţile, de a preveni şi contracara “crizele sistemice”
generatoare de ameninţări şi agresiuni.
 Pe planul funcţiei productive
- să descopere disfuncţiile (“situaţiile sociale patologice”);

9
 - să elimine vulnerabilităţile exprimate în declinul producţiei,
incapacitatea de a face faţă concurenţei, nesiguranţa celor lipsiţi de
putere, obedienţa deţinătorilor de resurse faţă de “centrele de putere”,
orientarea exclusivă a economiei naţionale către economiile “centrelor
de putere”;
- să prevină şi să contracareaze crizele economice, deci procesele
sociale dezorganizante rezultate din însuşirea privilegiată a avuţiei
produse social sau din lipsa de capital, exprimate prin:
• accenturea dezechilibrelor dintre nivelurile de dezvoltare a naţiunilor
vecine ca urmare a crării unor spaţii preferenţiale de influenţă comercială
şi financiară.
• Crize ale organizaţiilor productive – care susţin funcţia productivă a
naţiunii, necesară fiinţării şi afirmării ca organizare socială.
• Crize ale pieţelor – expresia capacităţii spaţiului naţional de a genera
resursele primare şi trebuinţele de satisfacţie ale oamenilor.
• Dereglarea în forme violente a capacităţilor productive.
• Destabilizarea din exterior a economiei naţionale
• Exproprierea unor deţinători de capital sau privarea producătorilor de
bunuri.
• Interzicerea accesului naţiunii la surse de materii prime şi pieţe de
desfacere.
• Stoparea procesului de acumulare a capitalului naţional sau distrugerea
acestuia.
• Sufocarea economiei naţionale de către companiile transnaţionale.

 Pe planul funcţiei integratoare

10
 - să descopere disfuncţiile generate, în special, de confruntarea
ideologiilor din interiorul naţiunii;
- să elimine vulnerabilităţile cauzate de apariţia “grupurilor de
presiune”;
- să prevină şi să contracareze crizele socio-politice;
 Pe planul funcţiei gestionare
Acţiunile strategice trebuie să protejeze funcţia gestionară a naţiunii –
statul naţional, întrucât aceasta asigură organizarea şi funcţionalitatea naţiunii,
legitimarea ei în raport cu alte naţiuni şi cu organizaţiile internaţionale, apărarea
naţiunii împotriva agresiunilor sociale.

Concluzii şi recomandări.

Paradigma procesual – organică oferă repere care justifică ipoteza:

naţiunile sunt procesualităţi, adică organizări sociale aflate în “stări departe de
echibru”, în raport de care se diferenţiază toate celelalte tipuri de organizări sociale.
Naţiunile sunt definite ca “organizări sociale cu funcţii integratoare”. Situaţia
neechivalentă a naţiunilor decurge din modalităţile diferite în care procesează
informaţiile, din consecinţele sociale ale competenţelor informaţionale implicate în
procesele care întreţin organizaţiile sociale, satisfac necesităţile de resurse dar şi
necesităţile de gestionare publică.
Gestionarea naţiunii în “stare de securitate” este expresia capacităţii
organizaţiei de a obiectiva şi socializa puterea politică şi economică şi de a crea şi
aplica normele juridice, precum şi formele şi limitele de exprimare politică, ce sunt
predeterminate prin norme juridice. Aceasta se realizează cu ajutorul instituţiilor
naţionale, al căror fundament de putere este cunoaşterea sau informaţia şi capacitatea
de procesare socială a informaţiilor.

11
 <<La începutul ultimelor două decenii ale secolului al XX-lea, ne aflăm
într-o stare de criză profundă, globală. Este o criză complexă, multidimensională, ale
cărei faţete ating fiecare aspect al vieţii noastre – sănătatea şi mijloacele de trai,
calitatea mediului şi relaţiile sociale, economia tehnologia şi politica. Este o criză de
dimensiuni intelectuale, morale şi spirituale; o criză de amploare fără precedent în
istoria omenirii.(…)>>1

BIBLIOGRAFIE:
1
Fritjof Capra, The Turning Point, 1982, apud Lucian culda Promovarea securităţii globale, Centrul de Studii
Procesual-organice, 2006;

12
 Culda Lucian, Promovarea securităţii globale, Centrul de Studii Procesual-

organice,Bucureşti 2006;
 Culda Lucian, Existenţa socială a oamenilor. Cum o interpretăm?, Centrul de

Studii Procesual-organice, Bucureşti;

 Culda Lucian, Potenţele organizaţiei, Centrul de Studii Procesual-organice,

Bucureşti, 2007;
 David V. Aurel, Sociologia naţiunilor,Editura Dacoromână, Bucureşti 2005.

13