Sunteți pe pagina 1din 4

Competena social perceput i depresia

Rezumat n acest articol au fost investigate diferentele in impresiile asupra abilitatilor sociale ale studentilor participanti deprimati si ne-deprimati. Participatii au fost angajati intr-un exercitiu de 15 minute de sa se cunoaste fata in fata, exercitiu cu un partener repartizat de acelasi sex. Bazandu-se pe punctajele Inventarului de depresie anterioara, participantii au fost clasificati ca fiind deprimati sau nu si trei tipuri de diade au fost studiate: participant deprimat interactionind cu alt participant deprimat; participant deprimat interactionind cu participant ne-deprimat; participant ne-deprimat interactionind cu alt participant ne-deprimat. Anterior interactiunii, participantii si-au descris starea. Dupa interactiune participantii si-au evaluat propriile competente sociale si celel ale partenerilor si au completat o a doua masuratoare a starii. La toate masuratorile competrentelor sociale, participantii deprimati s-au notat ca fiind mai putin competenti decat participantii ne-deprimati. Participantii deprimati si-au notat partenrii ca fiind de asemenea mai putin competenti decat participatii ne-deprimati, indiferent de nivelul de depresie al partenerului. Starea participantilor anterioara interactiunii a fost proportionala cu cu notarea propriilor abilitati dar nu cu notarea abilitatilor partenerilor. Aceste rezultate sugereaza ca indivizii deprimati au o inclinatie personala catre a se percepe pe ei insisi sau pe altii intr-o maniera negativa, independent de starea si maniera de exprimare a partenerilor. Participantii ne-deprimati nu au notat participantii deprimati ca fiind mai putin competenti decat cei ne-deprimati. Introducere n introducere autorii scot n eviden o serie de cercetri i teorii cu privire la efectele depresiei aupra competenelor sociale ale indivizilor. Potrivit teoriilor interpersonale ale depresiei) interactiunile indivizilor deprezivi/diforici sunt adesea disfunctionale si induc reactii negative in altii. Studiile indica faptul ca abilitatile sociale slabe si autoevaluarea proasta contribuie la problemele depresiei. O recenzie meta-analitica a literaturii despre deficite de abilitati sociale a inticat, totusi, ca depresia este cel mai strans legata de autodecalarari ale deficitelor de abilitati sociale. Indivizii disforici se declara si sunt adesea judecati de observatori ca fiind mai putin competenti in interactiuni sociale. In timpul interactiunilor, persoanele disforice, prezinta o lipsa de reactivitate care este manifestata de exemplu, in contact vizual scazut, taceri lungi, si o lipsa a recunoasterii comentariilor partenerilor. Totusi, notarile de catre observatori si analize detaliate comportamentale ale abilitatilor sociale in timpul interactiunilor diadice indica mai putine relatii consecvente cu depresia decat auto-evaluarile depresivilor. Cateva interpretari teoretice au fost propuse pentru a explica aspectele depesogenice ale interactiunilor nesatisfacatoare sau problematice. Coyne (1976, 1990) a subliniat rolul unui tipar emergent de interactiuni depresive, indus de comportamentele interpersonale ale oamenilor care sunt deprimati, cu ambivalenta inerenta, starea negativa si retragerea prietenilor si a partenerilor, culminand cu respingerea mascata a persoanei depresive. Aceasta respingere, la randul ei, ajuta sa sporeasca starea de disforie si izolare a depresivului. Lewinsohn, Mischel, Chaplin si Barton (1980) sustin ca depresia poate rezulta din deficiente in abilitati de baza cum ar fi exprimarea
1

caldurii, a prieteniei, comunicarea clara a interesului fata de altii si rezonabilitatea. Pe scurt, teoriile curente sugereaza ca indivizii depresivi poseda fie un deficit dependent de stare (Coyne) sau asemanator unei trasaturi (Lewinsohn) in competenta sociala si ca acest deficit are un impact negativ asupra calitatii interactiunilor lor sociale. Metodologie Metoda folosit n acest studiu este cea experimental intrucat cercettorul a avut un control cresut asupra variabilelor. De asemenea procesul a fost organizat ca un experiment intr-un laborator. Subiecii au fost selectai dintr-un esantion de 102 studenti, 58 de femei si 44 de barbati, cu media virstelor de 18,7 ani. Apoi participanii au fost mprii pe baza punctajelor lor la Inventarul Depresiei al lui Beck. Studentii cu un punctaj de 10 sau mai mare au fost clasificati ca fiind depresivi/disforici, iar studentii cu un punctaj de 2 sau mai mic au fost clasificati ca fiind ne-depresivi. Bazandu-se pe punctajele Inventarului de depresie al lui Beck, participantii au fost clasificati ca fiind deprimati sau nu si trei tipuri de diade au fost studiate: participant deprimat interactionind cu alt participant deprimat; participant deprimat interactionind cu participant ne-deprimat; participant ne-deprimat interactionind cu alt participant ne-deprimat. Ei au fost programati in grupuri de 6 sau 8. Cand au ajuns la laborator, li s-a spus ca experimentul era cu privire la impresiile asupra interactiunii sociale si o descriere generala a cerintelor studiului le-a fost oferita. Orice intrebare le-a fost raspunsa, si formulare pentru consimtamind au fost distribuite si semnate. Apoi participantii si-au punctat starea din acel moment pe o scara de la 0 la 99 folosind un analog vizual un barometru al starii(PangalilaRatu-Langi & Jansen 1988). Punctajele mari reprezentau stari pozitive (etichetate ca fericit etc.), pe cand punctajele mai mici reprezentau stari negative (etchetate ca trist) Mai trziu participantilor li s-a spus sa formeze perechi cu partenerii lor predeterminati. Diadele au fost asezate unul cu fata la celalalt. Fiecare dintre diade a fost asezata in colturi separate a unei camere mari in asa fel incat conversatia fiecarei perechi sa nu interfereze cu altele. Odata ce partenerii diadelor au fost desemnati, cercetatorul i-a chestionat pe participanti pentru a se asigura ca nu se cunosteau de inainte. Participantilor li s-a spus sa initieze o conversatie de 15 minute cu partenerul lor. Li s-a spus sa-si imagineze ca tocmai s-au intalnit intr-o situatie sociala si inccep sa se cunoasca. Cercetatorul a parasit camera in timp ce au avut loc conversatiile. In urma interactiunii de 15 minute, cate un participant din fiecare diada a fost condus intr-o camera adiacenta pentru a completa chestionarele si punctajele ulterioare. Participantilor li s-a spus ca nu vor mai avea nici un contat cu partenerii lor in timpul studiului si ca partenerilor nu li se vor aduce la cunostinta raspunsurile lor. Apoi au completat inca un barometru al starii indentic cu cel completat anterior interactiunilor. Apoi au completat CSRS, mai intai punctand propriile abilitati apoi punctand abilitatile partenerilor. Participantii au fost intruiti sa e raporteze numai la conversatia anterioara cand completeaza CSRS. In final testul BDI a fost readministrat.
2

Rezultate Rezultatele testarilor BDI au fost folosite pentru a clasifica participantii ca depresivi sau ne-depresivi. Cincizeci de participanti cu punctaje de 10 sau mai mari au fost clasificati ca depresivi/disforici si 52 cu punctaje de 2 sau mai mici au fost clasificati ca ne-depresivi. Dintre participantii depresivi 30 au fost femei si 20 au fost barabati. Media punctajelor initiale la tesul Bdi a participantilor depresivi a fost de 14,26. Dintre cei 52 participanti nedepresivi 28 au fost femei si 24 au fost barati. Media punctajelor initiale la testul BDI a particpantilor ne-depresivi a fost de 0,61. Punctajele initiale la testul BDI au corelat semnificatv cu punctajele ulterioare obtinute cu aproximativ 3 saptamini mai tarziu in timpul sesiunii experimentale. Desi al doilea punctaj BDI obtinut la sfarsitul experimentului a reclasificat unii participanti, clasificarile originale au fost folosite in analizele subsecvente.Decizia de a folosi rezultatele BDI initiale pentru analiza a fost luata din doua motive. In primul rand, indiferent care punctaj BDI (initial sau din timpul experimentului) a fost folosit pentru a determina starea de depresie in analiza datelor, directia efectelor a fost aceiasi si nevelele de insemnatate au fost similare. In al doilea rand, rezultatele testarilor BDI din timpul experimentelor au fost obtinute in urma interactiunii si a msuratorilor dependente. Asfel, este neclar daca rezultatele testarilor au fost influentate de interactiune, efectul de sugestie in contextul participarii la studiu si/sau starea prezenta. Concluzii, discuii i limite ale studiului Participanii depresivi i-au evaluat propriile lor competene i ale partenerului cu mult mult mai puin dect i-au evaluat participanii non-depresivi n toate subgrupurile de msurare a abilitilor de socializare: altercentrism, calmitate, expresivitate, interaciune, management i abiliti globale. Aceast caracteristic negativ nu a fost influienat de gradul de depresie al partenerilor. Astfel gradul de depresie al partenerilor nu a afectat evalurile persoanelor despre sine sau ale partenerilor. Aceste rezultate sunt n concordan cu rezultatele cercetrilor anterioare ceea ce indic faptul c percepiile negative despre sine sunt mai mult o caracteristic a persoanelor depresive dect un deficit n abilitile lor. n acest studiu simtomele depressive ale evaluatorului au contituit influiene mai puternice n aprecierea propriilor competene de socializare i ale partenerului dect comportamentul manifestat de persoana evaluat. Aceste obsersaii sunt n concordan cu cele ale lui Dobson (1989) care a studiat impactul interpersonal dintre persoanele depressive, anxioase i participanii normali. Rezultatele au indicat faptul c dei indivizii mprii n trei grupe au raspuns la partenerii lor n msuri egale, indivizii din grupurile depresive au crezut c ei erau mai mult respini de ctre partenerii lor. Depresia se pare c a creat o confuzie care se extinde la percepile proprii sau ale celorlalte persoane. Este posibil ca depresia s creeze un eec n a recunoate rspunsurile positive i competenele altora n situaii sociale datorit faptului c interaciunea cu altii este privit ca nesatisfctoare. De asemenea, buna dispoziie poate contribui la o confuzie indreptat supra atribuirii positive a competenelor, indiferent de ce anume este experimentat n realitate.
3

Dispoziia tranzitorie(trectoare) din timpul interaciunii a covariat cu evaluarea de sine a abilitilor de socializare. Persoanele ntr-o dispoziie proast au evaluat propriile lor atribute n timpul interaciunii mai puin pozitiv dect persoanele care erau ntr-o dispoziie bun. Cu toate acestea cnd s-a evaluat atributele de socializare ale partenerilor, dispoziia tranzitorie a persoanelor nu a afectat evaluarea lor, cu excepia acelor atribute asociate cu expresivitatea. Aceste rezultate indic faptul c indiferent de riscul de depresie dispoziia tranzistorie influieneaz percepia asupra sinelui dar nu i a altora; in contrast cu aceasta depresia influieneaz evaluarea sinelui dar i a altora. Aceste descoperiri scot n eviden unicitatea depresiei spre deosibire de dispoziie n influienarea percepiilor altor persone. Interesant este de asemenea c participanii depresivi i nondepresivi au comunicat o imbuntire n ceea ce privete dispoziia dup interaciune. Mai mult chiar, interaciunea cu un participant depresiv nu am contribuit la o schimbare a dispoziiei. Adic persoanele care au interacionat cu participani depresivi au comunicat aceeai cretere positiv a dispoziiei ca i cei care au interacionat cu participani nondepresivi. Cercetari viitoare sunt necesare pentru a explica de ce n ciuda evalurii negative de sine i a altora n ceea ce privete atributele de socializare, participanii depresivi au experimentat o cretere pozitiv a dispoziiei n urma interaciunii. Este posibil ca aspectele positive ale schimburilor n socializare s prezic rezultate diferite dect aspectele negative ale schimburilor de socializare. Adic depresia poate prezice evaluri ale competenelor n timp ce alte variabile poate influiena dispozitia post interaciune. Punte slabe (limite ale articolului). n primul rnd participanii au fost alei dintr-un eantion ce aparine mediului universitar iar gradul de generalizare a acestor rezultate este sub semnul ntrebrii dac lum n considerare populaia depresiv din clinici. n acelai timp era interesant dac se realiza studii pe o diversitate mai mare a varstei participanilor. n al doilea rnd participanii au purtat 15 minute de conversaii cu strini. Este posibil ca aceast interaciune s nu fie destul de lung in conturarea percepiilor folosite n evaluarea competenelor de socializare a partenerilor. Unele studii au demonstrat c studenii colegi de camer cu personae depressive i-au evitat pe acetia i au artat pn la sfritul semestrului un grad ridicat de ostilitate. Acest lucru poate fi datorat faptului c interaciunea obligatorie de lung durat creaz mediul propice apariiei unor nclinaii cognitive care nu apar dup interaciuni scurte. n ceea ce privee punctele tari trebuie subliniat faptul c au fost difereniate interaciunile dintre persoane depresive si cele dintre depresivi cu persoane ne-depresive. Formarea perechilor a fost efectuat in aa fel inct subiecii s nu se cunoasc ntre ei pentru a se putea obine cele mai precise rezultate cu privire la competena social. Un alt aspect pozitiv al acestui studiu l constitue analizarea contributiiei dispoziiei n evaluare competenelor sociale ale participanilor.

S-ar putea să vă placă și