Sunteți pe pagina 1din 6

Murarescu Andrei-Cristian

Studiu de caz: Latinitate si Dacism

Clasa a XI-a E

1. Originile si evolutia limbii romane Lingvisti romani si straini de prestigiu, istorici, arheologi, au pus in evidenta, in decursul timpului, date si documente de limba care statueaza originea limbii romane, originea si caracterul ei. In urma razboaielor dintre daci si romani, Dacia a fost transformata in provincie romana, si va ramane stapanita timp de 165 de ani (106-271) de romani. Romanizarea populatiei bastinase s-a desfasurat relativ rapid si usor. Peste 2600 de inscriptii scrise in latineste si descoperite pe teritoriul tarii noastre arata limpede acest lucru. In afara masurilor cu caracter administrativ, printre factorii ce au contribuit la romanizare pot fi enumerati: a) serviciul militar in care tinerii daci se inrolau b) casatoriile intre soldatii veterani romani si femeile dace, copiii nascuti beneficiind de avantajele cetateniei romane c) crestinismul raspandit in limba latina; drept dovada stau cuvintele de baza ale credintei crestine, care se regasesc in romana, prin mostenirea directa a unor termeni din latina: Dumnezeu (din domine deus), crestin (din christianus), biserica (din basilica), botez (din baptism), rugaciune (din rogationem), preot (din presbiterius), cruce (din crucem), pacat (din pecatum), inger (din duiangelus), etc. Influenta patrunderii de meseriasi, agricultori, negustori in Dacia, inca de dinainte de cucerirea de catre Traian, se face simtita si astazi, prin termenii din domeniu, pastrati din latina: sat (fossatum, localitate intarita printr-un sant), a ara (arare), a semana (seminare), grau (granum), secara (secale), orz (hordeum), legume (legumen), canepa (canepa), in (linum), aur (aurum), argint (argentum), sare (salem), cal (caballus), vaca (vaca), vie (vinea), vita (vitea), poama (poma), etc. Se poate vorbi de o perioada de bilingvism, cand se folosesc concomitent limbile geto-daca si latina, pana la impunerea definitiva a acesteia din urma. In "Dacia felix" se continua procesul de romanizare si dupa plecarea oficiala a armatei si a administratiei romane in 271., prin intensificarea patrunderii limbii latine in masele largi rurale. Limba romana provine din latina populara vorbita sau latina vulgara (lat. vulagaris=popular). Acest aspect al latinei sta si la baza celorlalte limbi romanice: italiana, spaniola, portugheza, catalana, occitana sau provensala, romansa sau retoromana si franceza. A mai existat una, a zecea, dalmata, dar in secolul al XIX-lea ea a icetat sa mai fie folosita. Procesul de formare al limbii romane se incheie in secolul al VII-lea. Invaziile popoarelor migratoare: gotii, gepizii, hunii, avarii, slavii, etc. au influentat limba, fara a modifica fondul principal de cuvinte si structura gramaticala de origine latina. Istoria cuvintelor si a formelor se numeste etimologie iar metoda cu ajutorul careia lucram se numeste metoda istorico-comparativa. Folosind aceasta metoda s-au stabilit reguli fonetice, asemanari si deosebiri intre limba romana si latina sau intre romana si celelalte limbi romanice. Iata cateva din regulile de evolutie a limbii:

I) un 'l' simplu, intre doua vocale, pronuntat aspru, devine 'r'

Sursa: Colegiul National Alexandru Lahovari, Ramnicu-Valcea, clasa a XI-a I

Murarescu Andrei-Cristian lat. filum >fir; lat. gula >gura; lat. palus >par. Totusi, 'l' dublu, nepronuntat aspru, nu devine 'r' lat. callis >cale; lat. olla >oala

Clasa a XI-a E

II) orice 'm', 'n', 's' si 't' din forma de baza dispar din rostire atunci cand se gasesc la sfarsitul unui cuvant, sau al uneia din formele lui gramaticale: lat. filum >film >fira >fir III) 'b' intre doua vocale cade: caballus >caballu >calu >cal sebum >sebu >seu tibi >tie Morfologia limbii romane mosteneste, in buna masura, realitatea limbii latine populare. Majoritatea partilor de vorbire, flexibile si inflexibile, sunt mostenite din limba latina: substantivul, cucele trei declinari; articolul; adjectivul cu gradele de comparatie; pronumele; numeralul; verbul cu cele patru conjugari. Sintaxa limbii romane simplifica timpurile si modureile verbale, modifica topica, cu predicatul la sfarsitul propozitiei, prefera raportul de coordonare fata de cel de subordonare, etc. dar are ca baza aceeasi latina populara. Fondul principal de cuvinte al limbii romane este in proportie de 60-66% de origine latina, mostenit. Acestora li se adauga aproximativ 100 de cuvinte izolate (abur, brad, barza, brusture, catun, galbeaza, gusa) si 2200 de nume proprii (Arges, Cris, Dunare, Motru, Mures, Olt, Prut, Somes, Timis, Tisa) de cuvinte mostenite de la daco-geti. Toate celelalte popoare ce au trecut pe aici au lasat influente si in fondul principal de cuvinte. Astfel, din slava avem: (aproximativ 20-22% din fondul principal de cuvinte) cleste, boala, mila, cocos, deal, a iubi, munca, noroc, vorba; din maghiara: chip, fel, gand, oras; din turca: alai, cismea, ciulama, ciubuc; din neogreaca: caramida, a pedepsi, prosop; iar din franceza: bancnota, a defini, geniu, stil etc (germana si latina -scoala ardeleana). Primul document cunoscut scris in romaneste este o scurta scrisoare din anul 1521 "Scrisoarea lui Neacsu de la Campulung". Dupa aceasta data, avem multe scrisori, acte de vanzare si cumparare, foi de zestre, insemnari, etc.; iar dupa 1540, si carti tiparite, cele mai multe la Brasov. Ele sunt traduceri religioase din slavona. Primele au fost traduse in Maramures, unde li s-au gasit manuscrisele. De aici au ajuns la diaconul Coresi, un vestit tipograf, care le-a tiparit in decurs de mai multi ani. La Orastie sa tiparit in 1581-1582 prima parte din Vechiul Testament. Carti religioase s-au publicat mereu dupa secolul al XVI-lea. Cu toate ca erau si carti de legende si chiar romane populare traduse, iar dupa 1600 se scriu direct in limba romana si cronici despre istoria romanilor, ele nu se tipareau, se copiau de mana si circulau in mai multe copii. Aspectul cel mai ingrijit, din punct de vedere fonetic, lexical, al structurii gramaticale, al limbii comune; cu ajutorul careia se exprima ideile culturii si ale stiintei, se numeste limba literara. Limba literara se deosebeste de vorbire/limba populara prin aceea ca nu ingaduie folosirea unor forme sau rostiri locale (pa in loc de pe, da in loc de de, ghine su bini in loc de bine), intrebuintarea unor cuvinte cu raspandire regionala (oghial -plapuma, batar -maces) sau a unor expresii familiare sau de mahala (a festelit iacana, gagiu, misto). Sursa: Colegiul National Alexandru Lahovari, Ramnicu-Valcea, clasa a XI-a I

Murarescu Andrei-Cristian

Clasa a XI-a E

Pe langa forma literara si forma populara, regionala, limba romana mai este si limba a literaturii artistice. In literatura artistica, baza este limba literara, ca limba a culturii. Literatura artistica nu se inscrie in graiurile locale, unde exista literatura populara sau folclorica, dar care se transmite oral. Spre deosebire de limba literara, limba literaturii artistice poate sa intrebuinteze orice forme, cuvinte sau expresii, atat din limba populara, cat si din graiuri. Prin urmare, limba literaturii artistice utilizeaza toate posibilitatile limbii cu scopul de a ilustra intentia scriitorului. Dialecte ale limbii romane sunt: dacoromana (vorbita la nordul Dunarii), aromana (vorbita in Macedonia), meglenoromana (vorbita in Meglenia), istroromana (vorbita in peninsula Istria, disparuta astazi). In cadrul dacoromanei se pot identifica unele deosebiri, cea ce face sa se vorbeasca de subdialecte, fara insa a modifica unitatea (gramaticala) a limbii: muntean, moldovean, maramuresean, crisan, banatean; dar se vorbeste si despre graiuri: vrancean, oltean, etc. In secolul al XII-lea si al XIII-lea a fost introdus alfabetul slav in cancelaria domneasca, limba romana fiin scrisa cu caractere chirice. Insa in 1860 se instituie intrebuintarea alfabetului latin. Dezvoltarea literaturii ca arta, dezvoltarea stiintelor prin ce au adus ele mai bun in formularea ideilor si sentimentelor noastre o putem numi cultivarea limbii nationale. La baza ei stau cercetarea si valorificarea vocabularului, a fiecarui cuvant, a fiecarui termen stiintific sau tehnic nou, stradania celui care scrie sau exprima idei prin viu grai de a patrunde intelesul adanc al cuvintelor. 2. Dacii Primele informatii referitoare la locuitorii Daciei nord-dunarene sunt tributare istoriei pe care Herodot incearca sa o realizeze. Istoricul afirma privitor la geti: cei mai viteji si mai drepti dintre traci, rezolvandu-se astfel problema apartenentei etnice a daco-getilor. Acestia fac parte din ramura nordica a marelui neam tracic, ramura distincta a familiei indo-europenilor. Informatia clarifica, dar aduce la lumina si noi controverse legate de intrebarea cine sunt dacii, daca sunt un popor distinct sau ce limba vorbeau? Pentru a raspunde la aceste chestiuni trebuie sa se determine evolutia tracilor, poporul de origine al dacilor si getilor. Porniti din Muntii Carpati, presupusa lor locuinta primitiva, tracii au populat o regiune intinsa, care mergea, la est pana la Nikolaiev, dincolo de Nipru, cuprindea, la sud, Dobrogea de astazi si cobora pana la Vardar si Morava, la poalele Muntelui Olimp si insulele din Marea Egee, iar la vest se intindea pana la Dunarea de mijloc. In epoca aceasta, partea de nord a Peninsulei Balcanice era impartita in doua zone de civilizatie: regiunea moravo-pontica, de civilizatie traca si cea moravo-adriatica, de civilizatie ilira. Expansiunea tracilor s-a produs de-a lungul timpului. In Dacia, tracii au asimilat populatiile iranice, agatirsii, asezati in Ardeal pe ambele maluri ale Muresului. Astfel, expansiunea teritoriala a tracilor, confirmata de descoperirile arheologice efectuate ulterior, sustine teoria conform careia, poporul roman s-a format atat la nordul cat si la sudul Dunarii mijlocii si de jos. Aceasta se numeste Teoria originii carpato-blacanice a romanilor. Exista o alta teorie, promovata de multi invatati germani, unguri si chiar de romanii E. Hurmuzachi, R. Rosetti si A. Philippide. Conform acestei teorii, poporul roman s-ar fi format exclusiv la sudul Dunarii, deoarece dupa parasirea Daciei de catre romani, in Dacia nu s-ar mai fi vorbit latineste. Se numeste Teoria originii balcanice sau exclusiv balcanice a romanilor. Aceasta teorie a originii exclusiv balcanice a fost creata de Franz Joseph Sulzer si a capatat o argumentare noua la R. Roesler, P.

Sursa: Colegiul National Alexandru Lahovari, Ramnicu-Valcea, clasa a XI-a I

Murarescu Andrei-Cristian

Clasa a XI-a E

Hunfalvy, G. Weigand. Aceste doua variante au fost sustinute sau nu de oamenii de specialitate din Romania. Asadar, putem distinge patru teorii importante: continuitatea dacoromnilor la nordul Dunrii, n Dacia, fr nicio admigraie de la sudul Dunrii, susinut de B.P.-Hasdeu, A. D. Xenopol, N. Iorga, V. Pvan; continuitatea romnilor n Dacia, cu o admigraie din sudul Dunrii, susinuta de D. Onciul, Ov. Densusianu, T. Papahagi; migraia dacoromnilor n a doua jumtate a Evului Mediu, de pe presupusul su teritoriu primitiv, din sudul Dunrii, la nordul acestui fluviu, unde nu ar fi existat deloc romni la nceput, promovata de Roesler, Tomaschek, Hunfalvy, Weigand, Tams; migraia romnilor pe teritoriul Daciei nainte de cucerirea maghiar a Transilvaniei, susinut de Miklosich, Jireek, Philippide. Istoria se bazeaz pe principiile dihotomice dintre evoluie i involuie. Istoria unui popor nu se poate cunoate fr a cunoate limba acestuia. Limba este un reflex al gndirii. Prin intermediul acesteia se poate analiza gradul de emancipare al unei seminii. Evoluia lingvistic este cea mai adecvat modalitate pentru observarea modului de funcionare sociala a poporului respectiv. Elementele de natur lingvistic impreun cu cele de factur economic, social i politic alctuiesc o structur unic i unitar funcionnd i condiionndu-se reciproc. Este dificil s analizezi transformrile unei limbi din care au mai rmas doar puine urme. Aceasta este situaia pe care o ofer limba dacilor. Prezint doar cteva cuvinte izolate care nu fac dect s izoleze posibilitaile de cunoatere a funciilor lexemelor. Reconstituirea vocabularului este o munc dificil i aproape de nerealizat pentru c materialul de care se dispune e puin i incert. Nu rmne dect s se realizaze o prezentare a caracterului general al limbii daco-gete n ansamblul limbilor indo-europene. Este limba daco-get aceeai cu cea trac? Este prim problem care trebuie rezolvat. Studiile de limb au demonstrat c limbile sunt nrudite doar la nivelul originii comune. Se difereniaz n primul rnd n ceea ce privete sistemul fonetic. Deosebirile reale i notabile dintre cele doua limbi se pot observa la nivelul terminaiilor din structura numelor de localitai: multe din numele tracice de aezari se termin n -para, de exemplu, Bendipara, iar multe nume dacice n -dava, de exemplu, Sucidava. n stadiul actual al cunotinelor noastre se consider c exist o singur limb traco-dacic i cu doua dialecte ale ei - unul geto-dacic i unul tracic propriu-zis. Lipsesc aproape cu desvrire textele, orict de scurte i de modeste, n limba geto-dac. La Grditea Muncelului s-a gsit un vas de lut ars cu o inscripie n limba dacic. Inscripia const n trei cuvinte dintre care dou sunt nume proprii. Din strvechea limb s-au pstrat doar fragmente nensemnate. Exist cteva glose dacice, cuvinte izolate carora li se da echivalentul grecesc. Ele nu pot da, ns, etimologii sigure. S-au gsit mai multe tblie de lut care marcheaz existena scrierii la daci. Cele mai multe dintre tblie sunt scrise, alternativ sau concomitent, cu dou seturi de semne, ambele alfabetice (numite de dl.Romalo, dup forma literelor, alfabetul clasic i cel arhaic), ambele cu cteva variante. Alte seturi de semne, folosite foarte rar, se vor a fi silabice ori/i ideografice (de aspect hieroglific). Cteva tblie, dei folosesc preponderent caracterele cunoscute, le leag n aa fel nct ele sunt foarte greu de citit, constituind mai degrab un sistem tahigrafic dect alfabetic.Primul alfabet, cel clasic, este ntr-adevr alfabetul clasic grecesc folosit pe la nceputul mileniului I n scrierea epigrafic funerar i monumental. 3. Romanii n legenda roman, cnd grecii au dus rzboiul mpotriva Troiei, prinul Aeneas a navigat peste Marea Mediteran ctre Italia i a fondat Lavinium. Fiul su Iulus a mers mai departe, punnd bazele oraului Alba Longa. Din familia regal a Albei Longa au venit cei doi gemeni Romulus i Remus, care au purces n fondarea oraului Roma n 753 .Hr. Republica Roman (Res Publica Romanorum) a fost Sursa: Colegiul National Alexandru Lahovari, Ramnicu-Valcea, clasa a XI-a I

Murarescu Andrei-Cristian

Clasa a XI-a E

guvernarea republican a oraului Romei i a teritoriilor sale din 510 .Hr. pn la instaurarea Imperiului Roman, care este plasat uneori n anul 44 .Hr., anul numirii lui Cezar ca dictator perpetuu sau, mai comun, 27 .Hr., anul n care Senatul roman i-a acordat lui Octavian titlul de August. Imperiul Roman este termenul utilizat n mod convenional pentru a descrie statul roman n secolele dup reorganizarea sa din ultimele trei decade .Hr. sub Gaius Julius Caesar Octavianus (Caesar Augustus). Secolul I d.Hr., dup domnia lui Augustus, a fost o epoc de mari expansiuni pentru Imperiu, care a crescut prin cucerirea i anexarea de noi teritorii. n secolul II d.Hr. ns, mpratul Hadrian a renunat la anumite teritorii nesigure, pentru a putea administra mai uor restul imperiului. Fiecare provincie avea propriul guvernator i propria Constituie, ajungnd ntr-o mare msur s se autoguverneze. Limba latin nu era originar din Italia, ci a fost adus n Peninsula Italic n timpuri preistorice de italicii ce migrau din nord. Latina este un membru al subfamiliei italiene de limbi indo-europene; printre limbile indo-europene non-italice, se nrudete cu sanscrita i greaca i cu subfamiliile germanice i celtice. n Italia, latina a fost la nceput dialectul regiunii din jurul Romei. n limbile italice, latina, faliscana i alte dialecte formau un grup latin diferit de celelalte limbi italice cum ar fi oscana i umbriana. Vechi inscripii n limba latin au supravieuit din secolul VI .Hr.; cele mai vechi texte scrise n latina roman dateaz din secolul III .Hr. Latina a fost influenta de dialecte celtice din nordul Italiei, de limba non-indoeuropeana etrusca din centrul Italiei i de elin, care a fost vorbit n sudul Italiei din secolul VIII .Hr. Sub influena limbii i literaturii greceti, care a fost tradus pentru prima dat n latin n a doua jumatate a secolului III .Hr., latina s-a transformat treptat ntr-o mare limb literar. Denumirea de limb latin i are punctul de plecare n regiunea Latium, o zon situat n vestul Peninsulei Italice, n care locuiau latinii, populaie pe care, conform legendei, au supus-o troienii condui de Aeneas la sosirea lor pe aceste meleaguri. Firete, latina pe care o vorbeau strmoii notri romani nu este latina cu care s-au ntlnit troienii. Stratului iniial i s-au adugat cu siguran influenele numeroaselor neamuri cu care a luptat sau a coabitat acea populaie amestecat a Latium-ului din perioada secolului al XII-lea .Hr. Cercetrile lingvistice au demonstrat c limba latin, cea a nceputurilor, era o limb nrudit cu limbile popoarelor nvecinate. 4. Tracomanie 1. Promoveaz pseudo-teorii i false argumente, uor invocabile i uneori chiar invocate de adversarii istoriei naionale romne i ai unora din ideile politice pentru care au luptat mini luminate ale romnilor ("Noi nu suntem urmaii Romei" este o gogomnie de-acum amuzant; ea nu mai este "periculoas" pentru c nici un filolog, istoric ori om politic, de oriunde ar fi i orict de mare adversar al romnilor i al istoriei lor, nu mai poate pune la ndoial acest lucru, fr s se descalifice i s-i arunce propriile idei n derizoriu.) Exist teorii de acum dovedite n fundamentele lor i acceptate de comunitatea tiinific internaional, precum gravitaia universal ori evoluia speciilor. Aceste teorii, fr nici o ndoial perfectibile n detaliu, sunt un bun ctigat pentru omul modern. Romanitatea romnilor este unul dintre ele. A o contesta este ca i cum ai reveni la teoria creaionist i la modelul universului cu pmntul n centru. Nu te mpiedic nimeni s o faci, dar nimeni nici nu te mai ia n seam. Este dovada clar c nu vrei sau nu poi s gndeti raional i c opiunea ta este s extinzi asupra tuturor aspectelor existeniale ndemnul biblic crede i nu cerceta. 2. Promoveaz ideea c lingvistica istoric, critica de text i alte tiine anexe ale istoriei nu ar fi n realitate nite tiine i c, prin urmare, oricine i poate da cu presupusul cnd vorbete de daci i de originile romnilor. Nu trebuie s ai cine tie ce pregtire ca s te ocupi de ele, ci trebuie doar s ai imaginaie, timp liber i s-i plac rebusul. i s mai zicem c nu suntem balcanici! Tocmai noi care distrugem cu atta spor temeliile, i tiem rdcinile nevzute ale propriei noastre istorii, dar am fi n stare s le dm cu ceva n cap celor care ar ndrzni s spun vreo vorb nelalocul ei cu privire la trecutul nostru. Sursa: Colegiul National Alexandru Lahovari, Ramnicu-Valcea, clasa a XI-a I

Murarescu Andrei-Cristian 5. Daco-romanii

Clasa a XI-a E

Cu prima jumtate a secolului al II-lea .Hr. are loc trecerea culturii dacice spre cultura geto-dac <clasic>. Aflai deja n cea de-a doua vrst a fierului, epoca Latne, autohtonii ridic primele aezri de tip dava. Ele sunt asemntoare centrelor protourbane ale celilor. n secolul al II-lea .Hr., cnd rolul civilizator al celilor scade pe aceste meleaguri, n lumea geto-dac ptrund primele elemente de civilizaie roman. nc din secolul lui Pericle, Sofocle l menioneaz ntr-o tragedie pe Charnabon, care domnete peste gei. Alt conductor politic i militar al acestora poate fi considerat acel anonim rex Histriorum, rege al istrienilor, al autohtonilor de pe malurile Dunrii de Jos. Acest rex se confrunt cu sciii condui de Atheas. efii militari ai uniunilor tribale din spaiul getic sunt confirmai arheologic prin morminte princiare i tezaure datate n secolele al IV-lea-al III-lea .Hr. Mari uniuni de triburi getice sunt raportate la tipuri monetare mai importante, emise in secolele al III-lea si al II-lea i.Hr. Una dintre aceste uniuni il are in frunte pe Dromichaites, un basileu al tracilor din secolul al III-lea, mentionat in izvoare narative ulterioare. Din acelasi veac este si Zalmodegikos, mentionat intr-un decret histrian. In secolul I i.Hr. bastranii sunt aliatii getilor. Impreuna apara Histria si celelalte orase grecesti vest-pontice in fata unei armate trimise de Roma. Dupa victoria asupra romanilor, Burebista este indemnat de preotul Deceneu sa unifice triburile geto-dacice. Potrivit lui Strabon, Burebista este un barbat get. Iordanes, care mentioneaza sosirea lui Deceneu la una din resedintele conducatorului militar ce avea sa devina cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia. n jurul nucleului organizat de preoii Deceneu, Comosicus i Coryllus, cu capitala la Sarmisegetusa Basileion, Decebal reunete celelate formaiuni politice din teritoriile neocupate nc de romani. Dacia redevine un stat mai puternic. Domnia lui Decebal reprezint perioada de apogeu a procesului istoric pe care Nicolae Iorga l consider prima sintez autohton - Regatul dacilor. Influenele care vor marca existena populaiei din spaiul carpato-danibiano-pontic se vor manifesta n trei etape i vor veni din partea romanilor. ntr-o prim faz, care ine de la mijlocul secolului al II-lea .Hr., pn la instituirea celui de-al doilea triumvirat, aspecte materiale romane ptrund n Dacia pe o cale neoficial, n general panic. Tot mai intens, schimbul de produse cu reprezentanii civilizaiei Romei este nsoit de o noua preocupare a autohtonilor - tezaurizarea denarilor republicani de argint. A doua etap a lungului proces istoric de ptrundere a elementelor civilizaiei romane n spaiul dacomoesic ncepe n jurul anului 43 d.Hr. i se ncheie n timpul mpratului Vespasian. Alturi de relaiile panice, de colaborare economic, se extind cele politice i militare. Expediiile iniiate sub acelai conductor al Romei, mpotriva lui Dapyx, Dicomes i Zyraxes, ilustreaz al doilea mod de manifestare politico-militar amintit. Perioada anilor 69-106 d.Hr., pentru autohtonii din dreapta Dunrii, este o etap care suprapune primele decenii din opera de romanizare oficial (Nicolae Iorga), n cadrul creia geii din Dacia scitic nva limba latin i se fac romani (cum scrie Vasile Prvan). Noi elemnte de via material i spiritual roman ptrund, concomitent, n stnga Dunrii. Astfel, n timpul lui Decebal, ncepe utilizarea scrierii cu alfabet latin, de ctre o minoritate foarte firav a societii dacice, care cuprinde preoimea, funcionarii cancelariei regale, constructorii, efii de atleiere (M.Brbulescu). n anul 106 ncepe ultima etap, decisiv, de ptrundere a civilizaiei romane n Dacia, ndeosebi n teritoriile cucerite de Traian. n urma mai multor conflicte miliare, cele mai importante fiind n timpul rzboaielor traiane (101-102, 105-106), regatul dac a fost cucerit. n anul 106, o mare parte din teritoriul su a fost transformat n provincie roman. Procesul de romanizare nceput de la primele contacte cu lumea roman s-a accentuat, retragerea stpnirii romane (271-175) lsnd n urm o populaie ireversibil romanizat - daco-romanii.

Sursa: Colegiul National Alexandru Lahovari, Ramnicu-Valcea, clasa a XI-a I