Sunteți pe pagina 1din 18

1.Obiectul astronomiei.

Structura generala a
universului.Sfera cereasca
Astronomia, (din limba greac, astron: stea, nomos: lege
[1]
)
este tiin a care studiaz legile ce guverneaz cosmosul, adic corpurile cere ti i evenimentele
ce au loc dincolo de atmosfera terestr cum ar
fi stele le , planetele, cometele, galaxiile sau radia iile cosmice de fond. La fel, studiaz forma i
formarea universului. Cei care studiaz astronomia se numesc astronomi.
Telescopul Hubble
Astronomia este una dintre cele mai vechi tiin e datnd nc din perioada Greciei Antice.
n secolul al V-lea n Anglia astronomii se foloseau de pozi ia stelelor n naviga ie (vezi ist oria
astronomiei).
n perioada contemporan, aproape to i astronomii au cuno tin e solide de fizic iar rezultatele
observa iilor sunt puse n context astrofizic, astfel nct astronomia i astrofizica au dobndit
defini ii foarte apropiate.
Astronomia nu trebuie confundat cu astrologia, o pseudo tiin care ncearc s prezic destinul
persoanelor pe baza traiectoriilor unor obiecte cere ti.
n Grecia Antic, ca i n alte civiliza ii antice, astronomia con inea n mare parte astrometrie,
calculnd pozi iile stelelor i ale planetelor pe cer. Mai trziu, Kepler i Newton au publicat lucrri
despre mecanica cereasc, descriind matematic mi carea corpurilor din sistemul solar i
interac iunea lor sub ac iunea gravita iei. Astronomii moderni se folosesc de aceste principii, iar
cu ajutorul telescoapelor, spectrografelor, calculatoarelor, observatoarelor astronomice, le este
mai u or de n eles natura fizic a acestor obiecte cere ti.


Universul este tot ceea ce in mod fizic exista, intreaga lume inconjuratoare , este in
permanenta miscare si transformare , nemarginit spatial si temporal si cuprinde toate fortele,
toate legile fizicii si constantele acesteia care le guverneaza, precum si din toate materiile si alte
forme de radiatii si energie.
Universul mai este denumit si Cosmos(din grecescul Kosmos=lume, univers ordonat), originea si
evolutia sa constituind obiectul de studiu al Cosmologiei.
Problema originii si existentei universului in care ne aflam, a preocupat, inca din inceputuri, pe
oameni. Astfel, s-au realizat diverse ipoteze, dar cea mai plauzibila fiind cea a Big-
Bangului, acesta ipoteza bazandu-se pe unele informatii obtinute prin observatii astro-fizice si pe
cunostintele de fizica atomica si nucleara.
Se presupune ca universul s-a constituit cu 13,7 miliarde de ani in urma exploziei Big Bang. Dar
Big Bangul nu a fost doar o simpla explozie, ci si o expansiune si dezvoltare a spatiului insusi.
Fiecare parte a spatiului a participat la el.
De exemplu, partea spatiului ocupata de Terra, Soare si galaxia noastra era foarte calda si densa.
Astronomii au detectat doua elemente care ar fi putut fi create numai de Big Bang: hidrogen si
heliu in proportii de 75% respectiv 25%. n al doilea rand, noi putem detecta lumina ramasa din
explozie. Aceasta lumina e vizibila datorita radiatiilor cosmosului. Ea se apropie tot mai mult de
Terra, din indepartate regiuni ale spatiului, calatorind milioane de ani lumina ca sa ajunga aici.
Lumina nu este vizibila cu ochiul liber, ci cu ajutorul unor instrumente speciale. ntr-
adevar,astronomii Arno Penzias si Robert Wilson au fost primii care au descoperit reflexiile Big
Bangului. Apoi, n 1991, nava spatiala trimisa de NASA a capturat prima imagine a vechii lumini
care venea din toate directiile cerului, confirmand astfel teoria exploziei.
n urma acestei explozii, observatiile astro-fizice au dus la concluzia, ca galaxiile se deplaseaza
n spatiu, departndu-se ntre ele. De asemenea, s-a constatat existenta, n Univers, a unor
radiatii care pot fi detectate cu ajutorul unor instrumente speciale.
Conform aceastei teorii , toata materia existenta astazi n Univers era concentrata ntr-un corp
mic, extrem de fierbinte, o ,,minge de foc''. Materia era reprezentata prin particule elementare si
antiparticule.
S-a produs o expansiune foarte rapida a acestei materii fierbinti, ca o imensa explozie. Ca urmare
a expansiunii, materia se racea nct, la dublarea volumului, se njumatatea valoarea
temperaturii.
Astfel,s-a calculat ca la o secunda dupa marea explozie, temperatura materiei scazuse la circa 10
miliarde de grade, adica de aproape 1000 de ori mai mare dect este temperatura n interiorul
Soarelui. Materia era alcatuita atunci din electroni si protoni, cu antiparticulele lor, dar si din
neutroni.
Expansiunea si racirea au continuat si electronii s-au unit cu antielectronii, formnd fotoni. n felul
acesta, universul a devenit o sfera de lumina.
Dupa 100 de secunde de la marea explozie, protonii s-au unit cu neutronii, formnd nucleul de
hidrogen greu (deuteriu). Din acestea s-au format nucleele de heliu si alte elemente mai grele.
Neutronii ramasi au dus la formarea nucleelor de hidrogen. Acest proces a durat cteva ore.
Expansiunea Universului a continuat nca aproximativ un milion de ani, fara schimbari deosebite,
ci doar o racire continua. n acest timp, temperatura a cobort la doar cateva mii de grade, nct a
nceput formarea de atomi, prin unirea nucleelor cu electronii
Se considera nsa ca n unele parti ale Universului, expansiunea s-a ncetinit si acolo s-a
concentrat materia, formnd galaxii.
Atractia gravitationala a dus la comprimarea norilor de hidrogen si heliu, cu cresterea locala a
temperaturii pna la declansarea fuziunii nucleare. Aceasta a dus la cresterea din nou a
temperaturii si la formarea stelelor. Ele au atras n jurul lor materia racita formnd planete,
asteorizi, meteoriti si comete.
n felul acesta s-a format Sistemul Solar n cadrul Galaxiei noastre. O aglomerare mare de
materie a dus la formarea Soarelui, care este o stea. n jurul lui, s-au produs alte aglomerari de
materie, mai mici, care au format planetele cu satelitii lor.
Si n prezent continua concentrarea materiei n corpuri mai mari. Astefel, unii asteroizi si meteoriti
sunt atrasi si cad pe suprafata planetelor si satelitilor lor. Pamntul primeste o cantitate de
aproximativ 100 000 de meteoriti n 24 de ore.
Chiar daca pare bizar, insusi spatiul se extinde n continuare, n special vastele regiuni dintre
galaxii. Conform teoriei lui Einstein, spatiul nu e doar pustiit; este real, flexibil si se poate
ntinde.Notiunea ca spatiul este ntr-o continua dezvoltare este predictia lui Einstein amintita n
teoria gravitatiei, o simpla, dar universala legatuta dintre spatiu, timp si materie.
n 1920, astronomul Edwin Hubble, prima data a observat ca distantele dintre galaxii se
departeaza de noi, chiar cum se astepta Einstein, spatiul dintre galaxii crescnd n volum.
Este oare universul nostru unic? ata o ntrebare controversata.
Teoria inflationara a universului model ne spune ca universul n care traim nu este unic. Modelul
inflationar prevede ca Big Banguri se produc n continuare n alte regiuni ale spatiului, iar alte
teorii sugereaza ca acele locuri pot fi complet diferite de ale noastre si chiar legile naturii si
numarul dimensiunii spatiului sa fie schimbate.
Aceasta parere, ca universul nu ar arata la fel ca n partea n care traim poate explica misterul
despre universul nostru; De ce constantele si legile naturii sunt asa, ci nu altfel? De exemplu; de
ce viteza luminii nu este mai rapida dect aceea pe care o are? De ce electronii sunt mai luminati
dect protonii care orbiteaza n atom? Tot ce stim este ca aceste legi fundamentale si constante
au fost putin diferite cnd le-am pus n practica , iar viata cum o stim nu ar fi existat.
Inainte de Big Bang: Fizicieni moderni pot calcula marimea si densitatea universului cunoscut la
orice timp din 13.7 milioane de istorie, de la marea explozie. Oamenii de stiinta sunt mndri de
realizarile sale doar primele 10-43 secunde ramnnd obscure .
Dar ce s-a ntmplat nainte de Big Bang ? Nimeni nu poate sti. Toata memorie acelei perioade
este pierduta, totul este uitat. Aceea a fost o perioada atat de catastrofica instabilitate nct nu se
stie ce s-a ntmplat nainte. Noi probabil nu vom afla niciodata. Nu mai exista nicio informatie
ramasa dinainte de Big Bang.
HDF ( the hubble Deep Field), eliberata n iunie 2003, a putut sa se uite napoi n urma cu 1 milion
de ani dupa marea explozie, iar HUDF (The Hubble Ultra Deep Field) , eliberata n Martie 2004, a
putut privi napoi cu doar 0,7 milioane de ani dupa Big Bang, apropiata de perioadele cnd
galaxiile abia ce se formasera.
Universul este compus din energie neagra si materie neagra, amndoua avnd ntelesuri vagi n
prezent. Doar 4% din univers este reprezentat de materia ordonata. Materia observabila este
raspndita uniform prin univers ce isi pierde existnta la distante mai lungi de 300 milioane ani
lumina. Materia observabila este de asemenea rapndita izotropical(isotropically), acest lucru
nsemnnd faptul ca nicio directie de observare nu se diferentieaza de celelalte; fiecare regiune a
cerului are cam acelasi continut.
Densitatea prezenta din unviers este scazuta, cam 9.910-30g/cm3. 73 % o reprezinta energia
neagra, 23% materie neagra rece si 4% materie ordonata. Proprietatile energiei negre si materiei
negre sunt necunoscute. Materia neagra graviteaza ca o materie ordonata, si acestea ncearca sa
ncetineasca expansiunea universului; n contrast, energia neagra accelereaza expansiunea.
Elementele chimice, n special cei mai luminosi atomi ca hidrogenul, deuteriu si heliu, par fi
identice n univers si n istoria observabila. Universul pare sa aiba mai multa materie dect
antimaterie, o posibila legatura cu observarea violarii CP. Universul pare sa nu aiba nicio
ncarcatura electrica, si mai mult gravitatea pare sa fie factorul dominant n studierea cosmologiei.
Figura geometrica a universului. Relativitatea generala de asemenea prezice faptul ca Universul
trebuie sa aiba o forma distincta, care sa depinda direct de ct de repede se extinde universul.
(Constanta Hubble). Pentru a determina figura geometrica , trebuie ca doua raze de lumina
paralele, ntotdeauna sa ramna paralele una fata de cealalta.
2.Coordonatele ceresti.Coordonate
orizontale.Coordonate orare.Coordonate
ecuatoriale

Coordonatele astronomice sunt sisteme de coordonate sferice folosite pentru
determinarea pozi iei stelelor sau a altor obiecte astronomice. Pozi ia pe sfera cereasc se
determin fr s se considere distan a pn la corpul ceresc, deci se folosec doar dou
coordonate asemenea coordonatelor geografice, spre deosebire de sistemul de coordonate
polare unde se include i distan a ca un al treilea parametru. Coordonatele astronomice difer
dup modul cum se alege suprafa a fundamental. Coordinatele care se definesc fa de punctul
de observare se numesc locale. Din aceast categorie fac parte coordonatele astronomice
orizontale. Pentru coordonatele astronomice absolute punctul de origine al sistemului se alege
indiferent de pozi ia observatorului. Acestea sunt
coordonatele ecuatorale, ecliptice, galactice i su pergalactice .

Coordonatele astronomice orizontale sunt coordonate astronomice avnd la baz
planul orizontal al observatorului. Coordonatele orizontale sunt nl imea deasupra
orizontului i azimutul. Uneori, n locul nl imii deasupra orizontului se utilizeaz distan a
zenital . nl imea deasupra orizontului , pentru un punct de pe sfera cereasc, este unghiul
dintre direc ia de la observator spre acel punct i planul orizontal al observatorului. Unghiul este
luat cu semnul plus pentru puncte aflate deasupra planului orizontului, i cu semnul minus pentru
puncte aflate sub planul orizontului. Zenitul are nl imea deasupra orizontului egal cu 90,
iar nadirul are nl imea -90. Distan a zenital a unui punctn este unghiul dintre direc ia ctre
punctul respectiv i direc ia vertical n sus a observatorului (zenitul observatorului). Distan a
zenital ia valori ntre 0 (zenit) i 180 (nadir). Distan a zenital este 90 minus nl imea
deasupra orizontului. Azimutul unui punct este unghiul dintre proiec ia direc iei spre punct pe
planul orizontului i direc ia spre sud. Azimutul este msurat de la sud spre vest (n sens orar) de
la 0 la 360.

Coordonatele astronomice ecuatoriale sunt coordonate astronomice avnd la
baz planul ecuatorului terestru. Coordonatele ecuatoriale sunt ascensia dreapt i declina ia .
n loc de ascensia dreapt se poate utiliza unghiul orar; de obicei perechea de coordonate
rezultate, format din unghiul orar i declina ie, se nume te coordonate orare. Declina ia unui
punct de pe sfera cereasc este unghiul dintre direc ia de la observator spre acel punct i planul
paralel la planul ecuatorului prin punctul n care se afl observatorul. Declina ia este considerat
cu semnul plus dac punctul este la nord de planul ecuatorului i cu semnul minus dac se afl la
sud.
Unghiul orar al unui punct este unghiul format de:
semiplanul delimitat de paralela la axa Pmntului prin observator i
con innd zenitul observatorului
semiplanul delimitat de paralela la axa Pmntului prin observator i con innd punctul dat.
Unghiul orar este msurat de la meridianul superior ctre vest, lund valori ntre 0 i 360.
Unghiul orar este specificat adesea n unit i de timp, 360 corespunznd la 24 de ore.
Ascensia dreapt a unui punct este unghiul format de
semiplanul delimitat de paralela la axa Pmntului prin observator i con innd punctul
vernal
semiplanul delimitat de paralela la axa Pmntului prin observator i con innd punctul dat.
Ascensia dreapt se msoar de la punctul vernal ctre est, de la 0 la 360.
Suma dintre unghiul orar al unui punct i ascensia dreapt a acelui punct este egal cu unghiul
orar al punctului vernal. Unghiul orar al punctului vernal este numit timpul sideral al observatorului.
Coordonate pe sera cereasc
Reperarea punctelor pe sfera cereasc se realizeaz cu ajutorul unuia dintre mai
multe sisteme de coordonate definite de astronomi. Coordonatele astronomice sunt coordonate
serice, analoage coordonatelor geografice (longitudinea i latitudinea) utilizate pentru reperarea
punctelor de pe Pmnt.
Dup planul de baz utilizat de sistemul de coordonate, avem:
coordonate orizontale, relative la un observator terestru i avnd la baz planul orizontului
observatorului;
coordonate orare, relative la un observator terestru i avnd la baz planul ecuatorului;
coordonate ecuatoriale, raportate la sfera cereasc i avnd la baz planul ecuatorului;
coordonate ecliptice, raportate la sfera cereasc i avnd la baz planul eclipticii.
n univers, n ultim instan[, nu exist coordonate absolute, deoarece nu exist un punct
de reper absolut de la care s putem calcula.
3.Coliminatia astrilor.Relatii simple intre
coordonate.Determinarea latitudinii
geografiece.Orientrea cu autorul astrilor
TR!C!R!" #$"%!T!& '!RC(R #! D&SC($ SO"R!$(&
Trecerea unei planete interioare fa[ de Pmnt (Mercur sau Venus) pe discul Soarelui are loc
atunci cnd Pmntul, planeta i Soarele se aliniaz n limitele unei zone nguste din jurul liniei
nodurilor de pe orbita planetei. n acest caz observatorul de pe Pmnt vede c planeta
traverseaz discul Soarelui.
Trecerea planetei Mercur poate fi observat numai prin telescop, datorit distan[ei mari dintre
planet i observatorul de pe Pmnt (91,7 milioane km), precum i a faptului c Mercur este
foarte mic (doar cu 40% mai mare dect Luna). Venus avnd dimensiuni mai mari, trecerea lui e
uor de vzut i fr telescop, ns trebuie folosit un filtru pentru a proteja ochii de lumina Soarelui
care este foarte puternic.
Kepler a prezis trecerea lui Mercur ce urma sa aib loc n 1631. Primul care a observat fenomenul
prezis a fost Pierre Gassendi care a observat evenimentul la 7 noiembrie 1631 de la Paris.
Spre deosebire de eclipsele de Soare care au loc n fiecare an, trecerea planetelor pe discul solar
este un eveniment foarte rar. Trecerile lui Mercur pe discul Soarelui au loc cam o dat la trei ani,
cte dou pe an i ntotdeauna n lunile mai i noiembrie. n orice secol dat se produc 13 ori 14
treceri ale lui Mercur. Pentru compara[ie, trecerile lui Venus snt separate printr-un interval de timp
de mai bine de un secol.
Pn la sfritul sec. 17 nu a existat o metod de calcul a distan[ei de la Pmnt la Soare, care
rmnea o mare necunoscut pentru multe secole. S-au fcut estimri ale acestei distan[e, dar
toate erau foarte departe de realitate. n schimb erau destul de bine cunoscute distan[ele relative
dintre planete. De exemplu, se tia c Jupiter este cam de 5 ori mai departe de Soare dect
Pmntul.
Sir Edmund Halley (1656-1742) a observat trecerea lui Mercur din 1677 masurnd cu precizie
momentul intrrii i ieirii planetei de pe discul solar. El a realizat c dac trecerea ar fi urmrit
de la diferite latitudini ale Pmntului, diferi[i observatori ar constata c Mercur traverseaz
Soarele sub unghiuri diferite. Acest efect cunoscut sub denumirea de paralax ar putea fi folosit
pentru a determina distan[a corect Pmnt-Soare. at de ce trecerea a cptat importan[.
Efectul paralaxei este mai pronun[at pentru Venus, deoarece aceast planet e mai aproape de
noi dect Mercur, fapt care asigur o mai mare diferen[ de unghiuri.
Mercur nu se deprteaz mai mult dect cu 28 grade de la Soare i de aceea nu poate fi vzut
dect timp de o or dup apusul Soarelui ori nainte de rsritul Soarelui, n func[ie de pozi[ia sa
pe orbit n jurul Soarelui. Cel mai favorabil timp pentru observa[ii este seara n jurul echinoc[iului
de primvar sau diminea[a n jurul echinoc[iului de toamn. Mercur are diametrul unghiular foarte
mic, astfel c ntr-un telescop pentru amatori nu prezint nici un fel de detalii.
!" #ransormarea $rizontale --% $rare --% Ecuatoriale
Sistemul coordonatelor orizontale const n:
nl&ime h definit ca fiind unghiul format de raza vectoare a astrului cu planul orizontului.
azimut A definit ca unghiul format de planul vertical al astrului cu planul meridianului
locului, msurat pe orizont de la punctul cardinal sud n sens retrograd (adic S-V-N-E)
'istan&a zenital a unui astru este complementul nl[imii z=90-h.
Sistemul coordonatelor orare const n:
declina&ia ( definit ca fiind unghiul format de raza vectoare a astrului cu planul
ecuatorului ceresc.
unghiul orar ), unghiul format de planul orar al astrului cu planul meridianului locului,
msurat pe ecuatorul ceresc al locului de la culmina[ia superioar a ecuatorului Q n sens
retrograd (adic Q-V-Q'-E).

Sistemul coordonatelor ecuatoriale const din:
declina&ie (, definit ca mai sus
ascensia dreapt *, unghiul format de planul orar al astrului cu planul orar al punctului
vernal, msurat pe ecuatorul ceresc al locului de la punctul vernal n sens direct (adic Q-
E-Q'-V).

+atitudinea este una dintre cele dou coordonate geografice care descriu pozi ia unui
punct de pe suprafa a Pmntului. Latitudinea unui punct este unghiul dintre direc ia de la centrul
Pmntului spre acel punct i planul ecuatorului. Dac punctul este situat la nord de ecuator,
latitudinea se nume te latitudine nordic, notat N, sau se d cu semnul plus; dac punctul este
situat la sud de ecuator, latitudinea se nume te latitudine sudic, notat S, sau se d cu
semnul minus.
Orientarea pe mare este numit ,aviga ie aceste cuno tin e le aveau numai de pild: cpitanul
secundul sau crmaciul vasului, care determinau pozi ia geografic a vasului cu
ajutorul instrumentelor de naviga ie , farurile din diferite porturi i hr ile de naviga ie.
Alarea punctelor cardinale cu a-utorul ceasului
Se mparte n dou categorii, func ie de emisfera n care te aflii.
Emisera nordic: bisectoarea dintre orar (limba care indic ora) direc ionat spre soare i ora 12
arat sudul, iar n sens opus ai nordul, estul la stnga i vestul la dreapta fa de direc ia nord-
sud.
Emisera sudic: bisectoarea dintre 12 direc ionat ctre soare i ora curent arat sudul.
.en iune : practic nainte de folosire i folose te ora real sau un ceas analog.
).'iscarea anuala*aparenta a
soarelui.!cliptica.Coordonate
ecliptice."notimpurile
.iscarea anuala a soarelui
n cursul miscarii anuale aparente a Soarelui, exista patru momente de referinta, definite in cele
ce urmeaza:
Echinoctiul de primavara
Echinoctiul sau echinoxul de primavara marcheaza inceputul primaverii astronomice in emisfera
nordica si al toamnei in emisfera sudica (unde are loc echinoctiul de toamna).
La echinoctiul de primavara Soarele trece prin punctul vernal, unul din cele doua puncte in care
ecliptica intersecteaza ecuatorul ceresc.
Ca urmare, ziua va fi egala cu noaptea si va creste pana la solstitiul de vara.
/olstitiul de vara
Solstitiul de vara marcheaza inceputul verii in emisfera nordica si al iernii in emisfera
sudica.
Ca urmare vom avea ziua cea mai lunga si noaptea cea mai scurta a anului.
Ziua va incepe sa scada dupa solstitiul de vara si va fi egala cu noaptea la echinoctiul de
toamna.
Echinoctiul de toamna
Echinoctiul sau echinoxul de toamna marcheaza inceputul toamnei astronomice in emisfera
nordica si al primaverii in emisfera sudica (unde are loc echinoctiul de primavara).
La echinoctiul de toamna Soarele trece prin punctul autumnal, unul din cele doua puncte
in care ecliptica intersecteaza ecuatorul ceresc.
Ca urmare, ziua va fi egala cu noaptea si va descreste pana la solstitiul de iarna.
/olstitiul de iarna
Solstitiul de iarna marcheaza inceputul iernii in emisfera nordica si al verii in emisfera
sudica.
Ca urmare vom avea ziua cea mai scurta si noaptea cea mai lunga a anului.
Ziua va incepe sa creasca dupa solstitiul de iarna si va fi egala cu noaptea la echinoctiul de
primavara.
Ecliptica: termenul este olosit, n general, cu dou semniica ii:
Cercul mare al sferei cere ti , care rezult din intersec ia acesteia cu un plan paralel cu
planul ecliptic. Acesta este planul de mi care al pmntului n jurul soarelui i este format de
direc ia ce une te centrul soarelui cu centrul de greutate pmnt-lun i direc ia de mi care a
acestui centru n jurul soarelui. Ecliptica este deci traiectoria anual aparent a Soareluiprin
constela iile zodiacului. Planul ecliptic este nclinat actualmente cu un unghi de 23,4 fa de
planul ecuatorului ceresc, acest unghi schimbndu-se datorit fenomenelor
deprecesie i nuta ie . Ecliptica intersectez ecuatorul ceresc n punctul vernal i punctul
autumnal;
Orbita real a Pmntului n spa iu.
Ecliptica este utilizat ca reper n definirea coordonatelor ecliptice pentru reprearea pozi iei
aparente a corpurilor pe sfera cereasc
Un anotimp este una din cele patru diviziuni ale anului. n general, anotimpul se refer la
schimbrile anuale ale climei. Cele patru anotimpuri sunt: primvara, vara, toamna i iarna.
Anotimpurile sunt determinate de nclinarea axei Pmntului combinat cu rota ia lui pe orbit n
jurul Soarelui. Astronomic, anotimpurile dureaz perioadele ntre care Pmntul trece prin anumite
puncte ale orbitei, fapt vzut de pe Pmnt ca trecerea Soarelui prin solsti ii i echinoc ii .
+.'iscarea de revolutie a pamintului.'iscarea de
rotatie a pamintului.,orma si interiorul pamintului

0m1ntul (numit i #erra sau ,Planeta albastr) este n sistemul solar a treia planet ca
distan fa de Soare i a cincea ca mrime. Cnd desemneaz planeta ( i nu solul), cuvntul
se scrie cu majuscul. Terra face parte dintre planetele interioare ale sistemului solar (planetele
aflate n interiorul centurii de asteroizi). Este cea mai mare planet teluric din sistemul solar, i
singura din Univers cunoscut ca adpostind via (controverse legate de existen a vie ii
extraterestre continu s existe).
Terra s-a format acum aproximativ 4,57 miliarde (4,5710
9
) de ani, iar singurul ei satelit
natural Luna, numit i Selena dup zei a lunii Selene, a nceput s o orbiteze pu in timp dup
aceea, cu circa 4,533 miliarde (4,53310
9
) de ani n urm
1
. Pentru compara ie, vrsta calculat
a Universului este de circa 13,7 miliarde de ani. Suprafa a Pmntului este acoperit n propor ie
de 70,8% de ap, restul de 29,2% fiind solid i "uscat". Zona acoperit de ap este mpr it
n oceane, iar uscatul se submparte n continente.
De la formarea sa Pmntul a trecut prin numeroase procese geologice i biologice majore, astfel
nct toate urmele condi iilor sale ini iale au fost terse. Suprafa a exterioar a planetei Terra este
mpr it n mai multe plci tectonice, care de-a lungul timpului se deplaseaz unele fa de
celelalte. Miezul planetei este activ (fierbinte i lichid), fiind format din mantaua topit i miezul
metalic, generator al cmpului magnetic. Condi iile atmosferice i de la suprafa , care au permis
apari ia vie ii pe Terra, au fost la rndul lor influen ate n mod decisiv de ctre diversele forme de
via . Acestea se afl ntr-o balan ecologic fragil, n permanent schimbare.
ntre Terra i restul Universului exist o permanent interac iune. Astfel, Luna este
cauza mareelor. n afar de asta, ea a infuen at continuu viteza mi crii de rota ie a Terrei. Toate
corpurile din jurul globului terestru sunt atrase spre Terra, for a de atrac ie numindu-se gravita ie ,
iar accelera ia cu care aceste corpuri cad n cmpul gravita ional se nume te accelera ie
gravita ional (notat cu "g" = 9,81 m/s
2
). Se crede c motivul apari iei oceanelor a fost o "ploaie"
de comete din perioada timpurie a Pmntului. mpacturile ulterioare cu asteroizi au modificat i
ele mediul nconjurtor ntr-o manier decisiv. Schimbrile de orbit ale planetei pot fi
considerate rspunztoare pentru glacia iunile produse de-a lungul istoriei, care au acoperit
suprafa a terestr cu un strat de ghea . Terra nu are al i sateli i naturali n afar de Lun. Corpul
ceresc Cruithne a fost calificat n mod gre it drept satelit al lui Terra, fiind n realitate un asteroid.
Cruithne a fost descoperit n 1986; el urmeaz o orbit eliptic in jurul Soarelui, asemntoare cu
orbita Terrei, i care nu se apropie prea mult de ea. De pe Pmnt orbita lui se vede n form de
potcoav.
.iscarea de revolutie a pamintului

Asemenea tuturor planetelor din sistemul solar Pamantul se invarteste in jurul Soarelui . Pamantul
se invarteste in jurul Soarelui o data cu efectuarea unui tur complet , o revolutie se scurge intr-un
an ceea ce reprezinta aproape 365.25 zile de zile . Distanta medie de la Pamant la Soare este de
aproximativ 149,6 milioane de kilometri . Astronomii numesc aceasta distanta unitate astronomica
(prescurtat u.a.) . Ei folosesc deseori aceasta unitate de masura in locul kiometrilor pentru a
exprima distantele intre astri in interiorul sistemului solar . n realitate distanta de la Pamant la
Soare variaza in cursul anului de la 147.1 milioane de kilometri minimum ( periheliul in jur de 3
ianuarie ) , pana la afeliu in maximum de 152.1 milioane de kilometri ( jur de 6 iulie ) . n ceea ce
priveste viteza cu care se invarteste Pamantul in jurul Soarelui , aceasta este in medie de 29.8 km
pe secunda , adica in jur de 108000 km/h si creste cand planeta noastra se apropie de Soare iar
cand se indeparteaza scade.
.iscarea de rotatie a pamintului
O data cu deplasarea in jurul Soarelui , Pamantul se roteste si in jurul propriei sale axe , de
la vest spre est . Axa sa de rotatie numita si axa polilor este o axa imaginara care patrunde in
suprafata terestra chiar prin cei doi poli geografici , Polul Nord si Polul Sud . Aceasta axa de
rotatie are o inclinatie de 66 grade si 34 de minute fata de planul orbitei Pamantului . Rotatia
Pamantului in jurul propriei sale axe determina alternanta zi / noapte , datorita faptului ca prin
aceasta rotatie cele doua emisfere ale globului nu sunt expuse la Soare in acelasi timp . Aceasta
miscare de rotatie explica de ce vedem Soarele rasarind , urcand pe cer , apoi coborand spre
orizont si apunand . Nu Soarele se deplaseaza ci Pamantul este cel care se misca fata de Soare .
n raport cu stelele rotatia Pamantului in jurul proprie sale axe are loc in 23 h 56 min 4 sec ;
aceasta este durata unei zile siderale . Masurata in raport cu miscarea aparenta a Soarelui pe cer
( ziua solara) , durata este mai mare cu aproape 4 min . Pentru necesitatile vietii curente este
folosita ziua civila care are o durata de 24 h .
2orma si interiorul pamintului
nteriorul Pamantului - n centrul Pamantului se afla "miezul sau "nucleul Pamantului( cu
grosimea de aproximativ 3400 km, de consistenta fluida,alcatuit din elemente grele (metale grele
mai ales fier) , unde au loc reactii atomice de fuziune in conditiile unor temperaturi si presiuni
ridicate. Stratul urmator estemantaua Pamantului cu grosimea de 2900 km.Mantaua este
alcatuita din roci plastice , predominand silicatii si oxizii.
Scoar[a variaz considerabil n grosime, fiind mai sub[ire sub oceane i mai groas sub
continente. Miezul intern i Scoar[a sunt solide. Miezul extern i mantalele sunt plastice sau semi-
fluide. Diferitele straturi sunt separate prin discontinuit[i care sunt evidente n datele seismice;
cea mai cunoscut este discontinuitatea Mohorovicic, dintre scoar[a i mantaua superioar.
Miezul este compus probabil in majoritate din fier(sau fier/nichel), fiind posibila si prezenta altor
elemente mai usoare.Temperaturile in centrul miezului pot ajunge la 7500 K ,mai fierbinte decat
suprafata Soarelui. Mantaua inferioara e compusa mai mult din siciliu,magneziu si oxygen,cu ceva
fier,calciu si aluminiu.
Mantaua superioara e alcatuita din olivina si piroxen (silicati de mangneziu si de fier) ,calciu si
aluminiu.Cunoastem toate acestea doar din tehnicile seismice ,monstre din mantaua superioara
ajungand la suprafata sub forma de lava din vulcani,insa majoritatea Pamantului este
inaccesibila.
-.Sisteme de masurare a timpului
Tehnica msurrilor reprezint partea metrologiei care are ca obiect aspectele practice ale msurrii
unei anumite mrimi sau a unei anumite grupe de mrimi i face parte din metrologia aplicat care se ocup de
aspectele teoretice i practice privind msurrile unei anumite mrimi sau cele dintr-un anumit domeniu de activitate.
Esena tehnicii msurrii este aceea de a crea i dezvolta metode i mijloace de msurare care pot preleva, prelucra i
transmite informaii cantitative ct mai aproape de adevr asupra fenomenelor naturale
Savantul englez illiam !homson, "ord #elvin $%&'(-%)*+, a e-primat importana msurrilor ca putem referi
despre un fenomen numai atunci cnd .l putem msura, iar rezultatul msurrii se poate e-prima .n cifre. /ac acest
lucru nu este posibil, atunci cunoaterea este sumar i nesatisfctoare0. 1n timp aceast idee s-a concentrat .n A
msura nseamn a cunoate
'&.$O"C! #!%TR( '"S(R"R!" T&'#($(&
Timpul aste o m2rime fundamental2 .n Sistemul 1nternaional.3nitatea de masur pentru timp este secunda
notat s.
"a a %4 5pea 6onferin 7eneral pentru msuri i 8reuti a hotrt ca secunda s fie definit astfel9
:Secunda este durata a ).%)'.;4%,++* perioade ale radiaiei corespunztoare tranziiei .ntre cele dou niveluri hierfine
ale stri fundamentale ale atomului 6esiul %440.
<ultiplii secundei sunt9
= <inutul %min>;* s
?ra % ora>;* min>4.;** s
@iua % zi>'( ore
Anul % an>4;B zile
Secolul % secol>%** ani
<ileniul %mileniu> %* secole
Submultiplii secundei sunt milisecunda $ms, si microsecunda $Cs,.
1n construcia de maini, mijloacele pentru msurarea timpului intr .n componena aparatelor i a inst
alaiilor i au rol de temporizare,
de antrenare adispozitivelor de programare sau de deplasare a suportului de .nregistrate.
<ijloacele pentru msurarea timpului se numesc ceasuri./omeniul care
se ocup cu proiectarea i construcia acestor dispozitive se numesc orologerie.
/in punct de vedere constructive, ceasurile se impart .n9 mecanice,electromecanice, electronice.
Ceasurile mecanice folosesc pentru acionarea energiei cedate din un arc spiral tensionat.
Ceasurile electromecanice folosesc pt acionarea energiei electrice, iar micarea este transmis pe cal
e mecanic.
Ceasurile electronice sunt considerate ceasurile care au
in construcia lor att dispozitive electronice pentru acionare ct i pentru indicaie.
/in punct de vedere al indicaiei, ceasurile pot fi digitale sau analoghice .
Ceasurile mecanice au .n construcia lor traductoare de timp de
tip oscilatoriu, ce sau fr perioad proprie de oscilaie. Antrenarea ceasurilor mecanice se
face folosind energia mecanic eliberat de un arc. Acest tip de aparat prezint dezavantajul c perioada
de oscilaie este dependent de momentul motor creat dedispozitivul mechanic
de antrenare. !ipurile de traductoare de timp cel mai des folosite .n construcia ceasurilor mecanice sunt9 traductoare d
e timp cupendul,traductoare de tipm cu sDstem oscilatoriu arc-
balans, traductoare de timp cu mas oscilant fr perioad proprie de oscilaie.
Traductorul de timpcu pendul are perioada de oscilaie dependent de masa pendulului,
de lungimea pendulului, dar i de acceleraia gravitaional i demomentul de inerie al pendulului.
Traductorul de timp cu
sistem oscilatoriu arcbalans are perioada de oscilaie dependent de
elementele geometrice ale arcului spiral $lungime, lime,i grosime a seciunii,,
de momentul de inerie al balansului, dar i de momentul de elasticitate al arcului spiral.
Traductorul de timp cu masa oscilant fr perioada proprie de oscilaie dependent
de momentul de inerie al mesei oscilante i de amplitudinea unghiular a oscilaiei. Acest tip
de traductor de timp are urmtoarele avantaje9 construcia este simpl, areposibilitatea reglrii perioadei de oscilaie
iperioada este independent de poziia .n spaiu.
6easurile electromecanice se caracterizeaz prin faptul c energia mecanic .nmagazineaz la ceasurile
anterior prezentate .n arcul motor a fost .nlocuit cu energia electric .nmagazinat .ntr-o baterie sau obinut direct
de la reea.
6ele mai rspndite ceasuri electromecanice sunt echipate cu motoare sincrone, la
care baza de timp este furnizat de frecvena reelei.
6easurile electromecanice au o parte mecanic, iar precizia lor depinde de frecvena reelei electrice.
Eolosirea ceasurilor electromecanice nu este posibil .n cazul reelelor electrice a cror frecven nu este stabi
lizat. Fn aceast situaie, se foloseteacionarea electric, dar se introduce
un traductor mecanic de timp i un mecanism pentru rezerva de timp.
3n astfel de ceas are .n componen un ceas mecanic cuarc motor tensionat de un motor
elastic sincron, folosind o reducie corespunztoare.
Ceasul (din slavon /as0, or) este un instrument de msurare a timpului. n mod normal,
termenul ceas se refer la un dispozitiv ce indic ora exact conform unui standard de timp, iar
termenul cronometru pentru un dispozitiv ce msoar durate de timp. Prin extensie, termenl ceas se
utilizeaz i pentru dispozitive ce recep[ioneaz indic ora exact transmis de un dispozitiv aflat la
distan[.
Cronograf este un ceas capabil s indice ora e-act i s funcioneze ca un cronometru simultan. Este
un aparat automat de precizie, prevzut cu un mecanism de ceasornic, care .nregistreaz .nceputul i sfritul unei
aciuni sau al unui fenomen .n desfurare, folosit .n fizic, .n aviaie, .n sport
Cronometru este un ceas special, care are funciuni specifice, de msurat cu mare e-actitate doar
intervale de timp. Acest mecanism a devenit indispensabil .n .ntrecerile sportive i .n stabilirea recordurilor pe o
durat fi- de timp.
Cronologia este tiin[a auxiliar a istoriei care are drept obiect de studiu datarea evenimentelor
istorice n vederea stabilirii succesiunii acestora, fixarea exact a datei documentelor, datarea corect a
izvoarelor istorice[1]. Dicionarul tiinelor speciale ale istoriei definete astfel aceast disciplin: ,,Stiin[a
special a istoriei care are ca obiect stabilirea datelor evenimentelor istorice i succesiunea lor, implicit i a
datei documentelor, traducerea diferitelor sisteme dup care oamenii au msurat i socotit timpul,
raportndu-l la sistemul contemporan[2]. Numele provine de la cuvintele greceti kronos = timp i logos =
vorbire.
1.'iscarea planetelor.$egile lui 2epler
1. 'i3carea aparent4 a planetelor 3i e5plicarea acestei mi3c4ri
Din antichitate s-a observat c, n timp ce marea majoritate a atrilor nu-i schimb pozi[iile
unii n raport cu al[ii(reciproce), unii atrii rtcesc printre stele prin diferite constela[ii zodiacale.
Acetia au fost numi[i planete. Privite cu luneta, ele apar cu un diametru care crete odat cu
puterea de mrire a lunetei. Mai mult planetele nu scnteiaz ca stelele(a cror strlucire i
culoare variaz nentrerupt din cauza atmosferei).
n antichitate se cunoteau apte planete, care, n ordinea aezrii lor fa[ de Pmnt erau:
Luna, Mercur, Venus, Soarele, Marte, Jupiter i Saturn. Soarele i Luna erau considerate planete,
deoarece i schimb pozi[ia fa[ de stele deplasndu-se n sens direct. Celelalte planete se
deplaseaz cnd n sens direct, c 717g66h nd n sens retrograd, trecnd de la un sens la altul
printr-o oprire aparent numit staie.
ntervalul de timp dintre dou opozi[ii(sau conjunc[ii) succesive se numete revoluie
sinodic a planetei. ntervalul de timp n care longitudinea planetei crete cu 360
0
(n care i
descrie orbita complet) se numete revoluie sideral.
n antichitate se sus[inea c toate corpurile cereti se mic n jurul Pmntului fix, aflat n
centrul Universului. Platon(427-347 .Hr.) i Aristotel(384-322 .Hr.) considerau planetele ca fiind
prinse n cte o sfer de cristal care le poart n jurul Pmntului. Deci sistemele lor asupra
structurii lumii erau geocentrice.
Claudiu Ptolemeu(sec. .Hr.) sintetizeaz toate sistemele geocentrice n lucrarea
sa Almagest. Dup teoria lui, toate planetele(7 la numr) descriu orbite circulare, cu o micare
uniform n jurul Pmntului. Pentru a explica micarea aparent a planetelor, el sus[ine c,
exceptnd Luna i Soarele, fiecare planet descrie cte un cerc mic(epiciclul), al crui centru
descrie n jurul Pmntului un cerc mare(deferentul), admi[nd chiar mai multe epicicle pentru
aceeai planet.
3" +upta pentru sistemul heliocentric
deile lui Copernic explicau micarea aparent a planetelor, dar nu dispuneau de dovezi
necesare, mai ales c deplasrile aparente ale stelelor(elipsele de paralax) sugerate de
Copernic nu erau puse n eviden[ cu mijloacele modeste de observare existente n epoca lui.
Ele au avut pu[ini partizani, dar nflcra[i. iordano !runo(1548-1600) a fost nu numai
propagatorul nflcrat al ideilor lui Copernic, dar le-a depit mult pe acestea. El considera
Universul nemrginit, deci centrul lui nu este n Soare ci oriunde. n acest spa[iu, stelele sunt sori,
avnd planete n jurul lor care se rotesc ca i Pmntul n jurul soarelui lor. Admite c unele dintre
aceste nenumrate planete pot fi locuite.
deile lui Bruno erau opuse celor admise de biseric, care sus[inea c Pmntul cu locuitorii
si este unic. De aceea, n anul 1600 a fost ars pe rug de ctre inchizi[ie. n anul 1616, inchizi[ia
constat c ,erezia provine de la opera lui Copernic, care este pus sub index(interzis de a fi
citit).
alileo alilei(1564-1642) n cursurile sale [inute la universit[ile din Pisa i Padova a expus
cu mult convingere sistemul heliocentric al lui Copernic. n 1609 a construit prima lunet
astronomic, cu ajutorul creia, observnd corpurile cereti, aduce primele dovezi materiale n
sprijinul heliocentrismului, i anume:
Vede suprafa[a accidentat a Lunii, asemntoare cu cea a Pmntului i ajunge la
convingerea inexisten[ei deosebirilor dintre ,ceresc i ,pmntesc, sus[inute de
doctrina lui Aristotel;
Descoper primii patru sateli[i ai lui Jupiter, pe care i observ c se rotesc n jurul
lui Jupiter i nu n jurul Pmntului;
Descoper fazele planetei Venus i varia[ia diametrului su aparent, de unde
deduce c planeta Venus primete lumina de la Soare i se rotete n jurul acestuia;
Descoper petele de pe suprafa[a Soarelui i cu ajutorul lor rota[ia Soarelui n jurul
axei sale;
Vede Calea Lactee descompunndu-se ntr-o mul[ime de stele mici, deci Universul
care este foarte mare nu se poate roti n 24 de ore n jurul Pmntului.
Dar inchizi[ia l silete s renun[e n scris la ideile heliocentrice, cuprinse n lucrrile
sale Sidereus nuncius(1612) i Dialogo sopra i due massimi sistem del mondo(1632) i-l oblig s
stea tot restul vie[ii sale n localitatea Arcetri, lng Floren[a.
4" .i5carea real a planetelor
n a doua jumtate a sec. al XV-lea, un observator neegalat, nv[atul danez Tycho
Brahe(1546-1601), cu ajutorul instrumentelor sale fr lunete, adun un bogat material de
observa[ii, erorile lor fiind mai mici de 2'- 3', cu scopul de a confirma teoria lui Ptolemeu. Las
toate observa[iile asistentului su "ohannes #epler(1581-1630), care continu observa[iile asupra
planetei Marte. El compar observa[iile cu calculul bazat pe ipoteza micrilor circulare n
sistemul geocentric, dar gsete diferen[e de peste 7', care nu puteau fi atribuite erorilor de
observa[ie ale profesorului su. Atunci trece la sistemul heliocentric. Combinnd potrivit
observa[iilor, deduce orbita real a planetei Marte n jurul Soarelui ca fiind o elips. Apoi gsete
orbitele eliptice i ale celorlalte planete. Stabilete legile de micare ale planetelor, legi care i
poart numele(legile lui #epler), cuprinse n operele sale Astronomia nova(1609) i $armonices
mundi li%ri &(1619)('inci cri despre armonia lumii(.
+egea I: )iecare planet descrie o elips* Soarele ocup+nd unul din focare.
Elipsa este o curb plan definit ca locul geometric al
punctelor pentru care suma distan[elor la dou puncte fixe
numite focare este constant. Mrimea elipsei este dat
de semia,a mare a* iar forma ei
de e,centricitatea ei care este raportul dintre
distan[a focarului la centrul elipsei i semiaxa mare. Punctul
elipsei cel mai apropiat de Soare se numete periheliu iar cel mai deprtat afeliu.
+egea II: -aza vectoare pornind de la Soare la planet mtur arii egale .n timpuri
egale /legea ariilor(.
Gaza vectoare a planetei este segmentul care unete planeta cu centrul Soarelui. Se vede c .n baza acestei
legi la periheliu viteza planetei este mai mare, iar la afeliu este cea mai mic.
+egea III: 0tratele perioadelor siderale de revoluie sunt proporionale cu cu%urile semia,elor
mari ale or%itelor lor. Notnd cu T i T' perioadele siderale de revolu[ie ale planetei i ale
Pmntului i cu a i a1 semiaxele orbitelor lor, putem scrie:
. Cunoscnd datele referitoare la Pmnt, ca i perioada planetei, se poate
calcula semiaxa mare a orbitei planetei.
La aceste trei legi se pot aduga urmtoarele indica[ii:
- planele orbitelor planetare sunt aproape confundate cu planul eclipticii. Numai planul
planetei Mercur este nclinat cu 7
0
fa[ de planul eclipticii, iar al planetei Venus este nclinat
cu 3
0
24'. Pentru toate celelalte planete nclinrile sunt mai mici de 2
0
;
- toate orbitele planetare sunt parcurse n acelai sens, sensul astronomic direct.
+egile lui 6epler
n astronomie, +egile lui 6epler descriu mi crile planetelor n jurul soarelui (sau stelei sistemului
solar respectiv) i n general comportamentul oricrui sistem de dou corpuri ntre care
ac ioneaz o for invers propor ional cu ptratul distan ei . Aceste legi nu sunt valabile dect n
cadrul mecanicii newtoniene.
Cele trei legi au fost enun ate la nceputul secolului al XV-lea de astronomul german Johannes
Kepler, utiliznd observa iile fcute de astronomul danez Tycho Brahe asupra orbitei planetei
Marte. Primele dou legi au fost publicate n 1609 n 2Astronomia nova2, cea de a treia n 1619 n
lucrarea 2$armonices mundi2. Aceste teze au dus la ruperea definitiv cu credin a ce durase timp
de secole, dup care planetele s-ar fi mi cat n jurul soarelui pe traiectorii circulare.
0rima lege
0laneta se mi c .n 3urul stelei pe o or%it eliptic* .n care steaua reprezint unul din focare.
Astronomii incepnd de la Ptolemeu pn la Nicolaus Copernic credeau c planetele se mi c pe
traiectorii circulare, sau traiectorii care pot fi ob inute din suprapunerea mai multor traiectorii
circulare. Johannes Kepler, n 1609, a infirmat aceast presupunere. Dup studiul materialelor
rezultate din observa iile minu ioase a lui Tycho Brahe, el a dedus c planetele se mi c pe
traiectorii eliptice.
A doua lege
4inia dreapt care une te planeta cu steaua /2raza vectoare a planetei2( mtur arii egale .n
perioade de timp egale sau formulat echivalent viteza areolar a razei vectoare e constant.
Din aceasta lege, numit a ariilor egale, rezult c o planet se deplaseaz cu att mai repede cu
ct este mai aproape de stea. n cazul Pmntului, raza vectoare mtur ntr-o secund o arie de
peste 2 miliarde km
2
.
A treia lege
8 Martie 1618: Johannes Kepler descoper a treia lege a mi crii planetelor
0tratul perioadei de revolu ie a planetei* u* este propor ional cu cu%ul semia,ei mari a or%itei* a5
Aceste legi descriu mi crile planetelor cu o aproxima ie suficient n unele calcule, dar
adesea sunt necesare modificri care s in seama de alte efecte. Unele abateri se
datoreaza efectelor reciproce ale gravita iei dintre planete, mi crii stelei datorit atragerii
planetelor i efectelor relativiste. Aproxima ia este relativ bun cnd masa planetei este
neglijabil fa de masa stelei.
Legile lui Kepler au constituit baza pentru formularea legilor gravita iei de ctre saac
Newton i au o deosebit importan pentru n elegerea mi crii corpurilor cere ti, de
exemplu aPmntului i a celorlalte planete n jurul Soarelui, sau a Lunii i a sateli ilor
artificiali n jurul Pmntului.

S-ar putea să vă placă și