Sunteți pe pagina 1din 18

Ce inseamna un conflict de rol?

"Conflictele de rol sunt stari psihice tensionale, anxiogene si disfunctionale in plan comportamental, determinate de incompatibilitatea sau incongruenta a doua sau mai multe roluri ale aceleiasi persoane, sau ale unor persoane diferite aflate in interactiune directa." Si ce facem mai departe?...decizii, decizii si iar decidem noi sau ceilalti pentru noi. Modalitati de rezolvare a conflictelor de rol: stabilirea unei ierarhii intre prescriptiile normative ale rolurilor aflate in conflic; renuntarea la acel rol care este perceput ca cel mai disfunctional fara a strica insa echilibrul campului social in care evolueaza persoana; recurgerea la o alternanta in exercitarea rolurilor, astfel incat trecerea de la unul la altul sa produca cele mai reduse stari tensionale; promovarea unui nou tip de rol care sa reduca raporturile de contrarietate dintre acestea; esalonarea in timp a actiunilor specifice diferitelor roluri aflate in conflict; schimbarea propriei atitudini fata de rolurile aflate in conflict, prin evitarea recunoasterii conflictului. Oricat este de incarcat emotional ar fi momentul, eu pledez pentru rationalitate, Statutul este pozitia unui individ sau a unui grup in cadrul sistemului social, implicand un ansamblu legitim de asteptari fata de cei care ocupa alte pozitii in cadrul aceluias sistem; reprezinta un concept fundamental in psihologia sociala, antropologia sociala si culturala, sociologie. Aceasta pozitie are doua dimensiuni: orizontala si verticala. Dimensiuniea orizontala se refera la reteaua de contacte si de schimburi reale sau posibile pe care individul le are cu alte persoane situate la acelasi nivel social. Dimensiunea verticala vizeaza contactele si schimburila cu persone situate in ierarhia sociala intr-o pozitie superioara sau inferioara. In consecinta, fiecarei pozitii ii sunt precizate functiile, drepturile, indatoririle si modelele comportamentale considerate dezirabile. Statutul desemneaza ansamblul de comportamente pe care o persona le poate astepta sau pretinde din partea altora, in virtutea pozitiei pe care o ocupa in viata sociala. In aceasta acceptie, statutul are atat o latura obiectiva, definita prin elemente exterioare, observabile ale comportamentelor statutare, cat si una subiectiva constand din aprecierea si atitudinea persoanei fata de pozitia pe care o ocupa. Realizarea optima a finalitatii a unei activitati este conditionata de o corecta definire si articulare a statutelor in cadrul structurii generale a sistemului social. Atat definirea, cat si functionalitatea statutelor nu pot fi concepute decat in cadrul unei retele interactionale ale pozitiei sociale, in care atributiile, drepturile si indatoririle sunt precis circumscrise, astfel incat sa nu apara suprapuneri sau hiatusuri. Functia unui statut consta in contributia fiecarei pozitii la realizarea scopurilor grupului sau institutiei sociale, intr-un anume context social. In consecinta, unul si acelasi satut poate avea functii diferite, determinate de contextul sociocultural concret. In cadrul diferitelor culturi pot exista diferente sensibile in ceea ce priveste definirea si stabilirea functiilor unor pozitii sociale. Drepturile,

indatoririle, modelele comportamentale practicate in situatii sunt nu numai diferite, dar se afla plasate intr-un cu totul alt sistem interactional de pozitii sociale, toate sunt preponderent derivate din coordonatele de baza ale respectivei culturi, si numai in mica masura din coordonatele obiective ale unor stari naturale. Configuratia si contunutul statutelor se poate modifica si in timp prin mutatii calitative. Statusul este in mod necesar relational. El caracterizeaza o persoana printr-un ansamblu de drepturi si obligatii care regleaza interactiunile asle cu cei care ocupa alte statusuri. Acestea precizeaza raporturile pe care aceasta le poate avea cu sistemul de statusuri ale societatii careia ii apartine. Un om poate ocupa simultan mai multe pozitii. Enumerarea tuturor statusurilor ale unei persoane reprezinta setul de statusuri pe care acesta le ocupa. Clasificarea statutelor se poate face pe baza mai multor criterii: dupa modul cum au fost obtinute de persoana, statutele pot fi prescrise(dupa varsta, sex, etnie, religie si nationalitate) sau dobandite(prin profesie, activitate politica, economica, etc) dupa natura instantei care le constituie, statutele pot fi formale(impuse de o institutie oficiala) sau informale(generate consensual in cadrul unor grupuri sau asocieri spontane) - dupa durata statutele pot fi temporare sau permanente. Majoritatea statusurilor de durata sunt atribuite, mostenite prin nastere. Acestea sunt: varsta, rasa, etnia, sexul, filiatia. Altele sunt dobandite, achizitionate, sau castigate, cum ar fi realizarile personale, educationale sau ocupationale. Statusurile temporare pot fi situationale sau tranzitorii. Un status situational este o pozitie pe care noi o ocupam numai pentru o anumita perioada intr-o situatie particulara. Statusurile tranzitorii reprezinta una din acele structuri sociale care ocupa un timp limitat pentru a face legatura dintre alte statusuri. Dupa momentul in care statusurile sunt activate sau dupa asteptarile exprimate fata de unul dintre statusurile care apartin unei persoane, acestea pot fi manifestate sau latente. Statusurile unei persoane pot fi echilibrate, avand o inalta corelatie, ceea ce duce la cristalizarea si congruenta statusului social. Exista insa situatia de necongruenta a statusurilor, generate de opozitia dintre acestea sau chiar de natura lor interna. In sociologia organizationala, s-a relevat ca pozitiile ierarhice intermediare determina conflicte interstatus. Cercertarile sociologice concrete au aratat ca modul in care persoana isi percepe propriul status intervine decisiv in depasirea conflictelor inter si intra status. De asemenea, s-au gasit corelatii semnificative intre cristalizarea statusului si atitudinile politice, intre status si anumite boli, ca si intre statusul profesional formal si satisfactia muncii. Atat statutele considerate individual, cat si reteaua de statute prin care se configureaza un sistem social indeplinesc o serie de functii complexe: organizeazea viata sociala, prin stabilirea pozitiilor si a regulilor de subordonare si coordonare dintre acestea; asigura eficienta activitatilor sociale prin stabilirea functiilor si responsabilitatilor fiecarei pozitii din structura sistemului social; regleaza raporturile interpersonale, prin intermediul normelor si modelelor comportamentale pe care le impun; creeaza zone de "certitudine si predictibilitate" in cadrul vietii sociale, cu efecte pozitive

asupra climatului social si performantelor individuale si colective. Rolul social se defineste ca model de comportare asociat unei pozitii sociale sau unui status, punerea in act a drepturilor si datoriilor prevazute de statusurile indivizilor si grupurilor intr-un sistem social. Rolul are valoare de expresie a persoanei care ocupa un anumit statut, fiind rezultatul unei interactiuni dinamice intre normele si modelele impuse unei anumite pozitii sociale si spontaneitatea creatoare a subiectului. Personajul este rezultatul sintezei dintre prescriptiile si modelele comportamentale statutare si originalitatea personalitatii subiectului, care dau o forma distincta comportamentului de rol. Distinctia dintre rol si status este introdusa de Ralph Linton in lucrarea "The Study of Man" (1936), rolul fiind considerat "aspectul dinamic al statusului". Raymond Bondon si Francois Bourricaud apreciaza ca termenul de rol a fost folosit cu sensul sau sociologic inca din 1882 de filozoful german Fr. Nietzsche(1844-1900). Conceptul de rol se regaseste si in neobehaviorism cognitivism in teoriile invatarii sociale, dar el ocupa un loc central in sistemul orientarii interactioniste. Din punct de vedere terminologic conceptul de rol a aparut in contextul artei dramatice, caracterizand prestatiile actorului in cadrul unei reprezentatii si de aici a fost imprumutat de limbajul stiintelor sociale, referindu-se la functia pe care o indeplineste o persoana ocupand o pozitie intr-un cotext social. La fel ca in cazul actorului, si rolul persoanei este dependent partial de rolul altora cu care ea se relationeaza in contextul social. Notiunea de rol apare ca fiind complexa, ea reflectand imbinarea unor caracteristici simultan subiective si obiective, sociologice si psihologice, normative si personale: functia sociala, in care se ragasesc un gen de activitate si un procedeu general de conduita, elaborate de societate si coditionate de locul pe care il ocupa individul in sistemul relatiilor sociale; indeplinirea concreta a rolului de catre fiecare individ. Ca si in cazul statusului, fiecare persoana la un moment dat nu are numai un singur rol, ci un set de roluri care pot fi congruente sau incongruente.Termenul de "set de roluri" desemneaza totalitatea relatiilor de rol pe care o persoana le intretine in fapt prin statusul sau social. Evidetiind multitudinea de roluri care pot fi asociate unui status, R. K. Merton(1966) subliniaza faptul ca un status social particular implica nu numai un sungur rol asociat, ci mai multe roluri. Pentru indeplinirea unui rol, subiectul trebuie sa fie constient de drepturile si de indatoririle pozitiei pe care o ocupa. Asteptarile pot specifica strict comportamentul cerut sau pot fi doar indicatii care ofera actorului posibilitatea de a-si juca liber rolul. Aceste variatii sunt in functie de sanctiune, de certitudine si de consensul legat de asteptari. Dupa modelul lui S. F. Nodel, vom deosebi trei tipuri de atribute ale rolului: -atributele fundamentale, a caror absenta sau modificare schimba radical identificarea rolului, atributele celui de al doilea tip, a caror modificare sau absenta duce la aparitia unei diferente in perceperea eficacitatii rolului -atribute periferice, a caror absenta sau variatie nu afecteaza eficienta rolului si perceperea sa. Intre notiunile de statut si rol exista un raport de complementaritate dialectica, acestea reprezentand doua fatete ale persoanei aflate in relatie: statutul desemneaza aspectul static si structural al pozitiei ocupate, ale carei determinatii sunt preponderent socioculturale; rolul desemneaza aspectul dinamic si particularizat al comportamentului persoanei care

ocupa respectiva pozitie, avand determinatii preponderent psihoindividuale si psihosociale. Prin asumarea unui rol persoana se implica intr-o activitate care vizeaza implicit indeplinirea functiilor statutului corespondent, masura indeplinirii acestor functii depinzand direct de calitatea rolului pretestat de persoana. Cu cat o persoana este mai potrivita ocuparii unei anumite pozitii, cu atat distanta dintre precriptiile statutare si comportamentul de rol este mai mica, ceea ce se va reflecta si in modul cum este apreciat la nivel social jocul de rol. Acest fapt nu exclude spontaneitatea si creativitatea persoanei, aceste calitati manifestandu-se pe directia cresterii performantelor structurii sociale in cadrul careia actioneaza. Rolurile indeplinesc doua functii principale: -regleaza raporturile sociale prin intermediul normelor si modelelor socioculturale si prin reteaua de relatii pe care le determina intre membrii gruparilor sociale -asigura integrarea personalitatii in plan intern, prin focalizarea insusirilor, capacitatilor si proceselor psihice in raport cu jocul de rol, iar in plan extern prin racordarea la obiectivele si exigentele activitatii sociale de grup. Exista mai multe criterii de clasificare a rolurilor: -prin raportarea la statutele corespondente(varsta, sex, profesie, pozitie, familie, etc) -din punct de vedere al libertatii pe care o presupune(asumate liber, impuse, generate de situatii de stres) -in functie de cotributia persoanei(create, preformate) -dupa criteriul temporalitatii(prezente, viitoare) -dupa forma de manifestare(rigide, flexibile, amorfe) -dupa nivelul la care se produc(institutionale, grupale, personale) -dupa rapotul cu realitatea si atitudinea subiectiva pe care o presupun(refuzate, aspirate, visate, imaginate, virtuale, simbolice) -dupa constanta(permanente, intermitente, intamplatoare). Analiza rolurilor se face la mai multe niveluri. La nivel institutional, rolul se caracterizeaza prin natura si caracteristicile sistemului de norme si modele prin care este prescris rolulu corespunzator unei anumite pozitii sociale, precum si prin raportul pe care il mentine cu alte pozitii sociale. La nivel individual, rolulu este analizat prin perspectiva functieie sale de exprimare si obiectivare sociala a persoanei. In ceea ce priveste nivelul interactional, asumarea oricarui rol presupune o situatie interactionala, in care ansamblul rolurilor din cadrul grupului sau organizatiei se completeaza reciproc. Fiecare persoana poate indeplini, simultan sau succesiv, o serie de roluri intre care exista un ansamblu de interactiuni si conditionari reciproce. Tipurile de relatii dintre rolurile indeplinite de o persoana sunt esentiale pentru asigurarea echilibrului psihic, a coerentei comportamentale, compatibilitatii si performantei sociale. Conflictele de rol sunt stari psihice tensionale, anxiogene si disfunctionale in plan comportamental, determinate de incompatibilitatea sau incongruenta a doua sau mai multe roluri ale aceleiasi persoane, sau ale unor persoane diferite aflate in interactiune directa. Termenul de conflict poate fi folosit in doua sensuri diferite: -ca proces intersubiectiv manifestat nivel interactional, conflictul apare intre doua sau mai multe persoane ale caror obligatii de rol sunt incompatibile, deci conflictele se manifesta intre doua roluri diferite sustinute de persoane diferite -ca fenomen intrasubiectiv apare sub forma conflictelor intre rol si sine, conflictul situindu-se intre nivelul exterior, normativ si un nivel profund, reprezentat de sine. Conflictul intrasubiectiv se consuma in interiorul persoanei, deoarece prevederile care decurg din status impun un anumit

comportament de rol, aflat in dezacord cu sentimentele, ideile si perceptiile pe care persoana le are despre modul in care vede rezolvarea problemei respective. Sursele conflictelor de rol se gasesc fie in alterarile care pot aparea la nivelul mecanismelor de expectatie, perceptie, asumare si exercitare a rolurilor, fie in perturbarile care se ivesc in raporturile interpersonale in legatura directa cu intelegerea si exercitarea unor roluri. J. Maisonneuve considera ca sursa acestor conflicte poate fi identificata la oricare dintre nivelurile de analiza a rolurilor prezentate anterior: institutional, interactional si individual. Aceste surse pot fi grupate in urmatoarele categorii: 1) surse de conflict tinand de conditiile socioculturale: -proliferarea rolurilor in societatea contemporana; -inconsistenta sau ambiguitatea normelor si modelelor aferente unor roluri corelative, situautie intalnita in zona de intersectie a doua sau mai multe culturi, grupuri sau categorii sociale; -evolutia rapida a rolurilor in raport cu statutele si modelele comune pe care se fundamenteaza; -articularea nocorespunzatoare a functiilor diferitelor roluri in cadrul unor grupuri sau organizatii 2) surse de conflict la nivel interactional: -discordanta intre asteptari si conduitele de rol ale unor persoane aflate in relatie directa; -competitii interpersonale pentru asumarea simultana a aceluiasi rol; 3) situatii conflictuale traite la nivel individual: -subiectul este plasat intr-o pozitie de intersectie, unde normele si modelele socioculturale au caracter incongrunent sau contradictoriu; -subiectul nu adera, moral sau ideologic la rolul sau, fiindu-i impusa o situatie pe care o considera inacceptabila; -subiectul este contrariat de incompatibilitatile unor exigente apartinand unui rol mixt, ale caror exigente sunt cotradictorii. Rezolvarea conflictelor de rol. In functie de modul cum este inteles si depasit, conflictul de rol poate conduce fie la izolarea sociala, nevroza sau disfunctionalitati de integrare in grup, fie la un efort de maturizare si valorizare a personalitatii in noua situatie, prin optiuni intelectuale sau axiologice care sa permita depasirea situatiei coflictuale. Insa, trebuie retinut faptul ca de multe ori, ajunse la o anumita intensitate, conflictele de rol pot deveni factori importanti ai schimbarilor sociale si individuale. Conflictele de rol intersubiect pot fi depasite prin cai care sa apropie modurile de perceptie, intelegere si interpretare a situatiei de catre persoanele aflate in relatie. Aceasta se poate realiza pe mai multe cai: -tact interpersonal si atitudine conciliatoare fata de opiniile celorlalti; -redefinirea si "renegocierea realitatii" prin propunerea unor criterii si semnificatii care sa transceada situatia conflictuala; -actiuni persuasive care sa conduca la schimbarea perceptiilor partenerilor asupra situatiei disfunctionale; ruperea relatiilor generatoare de stari tensioanle. In cazul conflictelor intrasubiective se pot utiliza urmatoarele modalitati de rezolvare a acestora: -stabilirea unei ierarhii intre prescriptiile normative ale rolurilor aflate in conflic; -renuntarea la acel rol care este perceput ca cel mai disfunctional fara a strica insa echilibrul campului social in care evolueaza persoana; -recurgerea la o alternanta in exercitarea rolurilor, astfel incat trecerea de la unul la altul sa produca cele mai reduse stari tensionale; promovarea unui nou tip de rol care sa reduca raporturile de contrarietate dintre acestea; -esalonarea in timp a actiunilor specifice diferitelor roluri aflate in conflict; schimbarea propriei atitudini fata de rolurile aflate in conflict, prin evitarea recunoasterii conflictului. Rezolvarea conflictului presupune de cele mai multe ori

combinarea unora dintre aceste modalitati rezolutive, in functie de unele particularitati ale personalitatii subiectilor si ale situatiei sociale in care actioneaza. Status : reprezinta pozitia pe care un individ o detine intr-o anumita structura sociala. Rolul social reprezinta ansamblul comportamentelor pe care le performeaza un individ in baza statusului pe care-l detine Tipologia statusurilor : Statusurile atributive : sunt primite de un individ in afara unui efort voluntar de a le obtine

Statusurile dobandite : sunt obtinute in urma unui efort,ele presupunand o anumita cheltuiala de resurse (de orice tip) din partea celui care le detine,iar accesul la ele nu este presupus,auto mod pe baza apartentei la o structura sociala data.

Indicatori de status : - ajuta la indicarea statusului unei persoane. Tipologia rolurilor sociale : Rolurile sociale : ansamblul de comportamente pe care o persoana le performeaza pe baza unui status pe care-l detine. Roluri asteptate Roluri neasteptate

Acest fapt devine posibil prin introducerea notiunilor destatut si rol, care exprima pozitiile, functiile si comportamentele persoanei derivate din calitatea sa de element activ al unor structuri sociale determinate. Statutul este pozitia unui individ sau a unui grup in cadrul sistemului social, implicand un ansamblu legitim de asteptari fata de cei care ocupa alte pozitii in cadrul aceluias sistem reprezinta un concept fundamental in psihologia sociala, antropologia sociala si culturala, sociologie. Aceasta pozitie are doua dimensiuni: orizontala si verticala. Dimensiuniea orizontala se refera la reteaua de contacte si de schimburi reale sau posibile pe care individul le are cu alte persoane situate la acelasi nivel social. Dimensiunea verticala vizeaza contactele si schimburila cu persone situate in ierarhia sociala intr-o pozitie superioara sau inferioara. In consecinta, fiecarei pozitii ii sunt precizate functiile, drepturile, indatoririle si modelele comportamentale considerate dezirabile. Termenul de status a fost utilizat initial in filozofia sociala, desemnand drepturile si datoriile unei persoane, puterea de care aceasta dispune. Facand distinctie intre "situatia statutara" si "situatia de clasa", Max Weber da initial termenului de status un sens pur psihologic, sinonim celui de prestigiu. Acest sens se pastreaza in sociologia si psihologia nemarxista contemporana. Eludandu-se legatura dintre pozitia de clasa si status, termenul de status este utilizat adesea in conceptiile nemarxiste pentru a desemna doar distributia prestigiului. Din perspectiva antropologiei culturale, Ralph Linton a dat utilizarea termenului de status cu intelesul de colectie de drepturi si de datorii generate de locul ocupat de

individ in societate. Talcott Parsons(1902-1979), atragand atentia asupra caracterului complementar al statusului, face distinctie intre statusurile atribuite si cele achizitionate, pentru care individul opteaza, face anumite eforturi. In conceptia lui J. Stoetzel, statutul desemneaza ansamblul de comportamente pe care o persona le poate astepta sau pretinde din partea altora, in virtutea pozitiei pe care o ocupa in viata sociala. In aceasta acceptie, statutul are atat o latura obiectiva, definita prin elemente exterioare, observabile ale comportamentelor statutare, cat si una subiectiva constand din aprecierea si atitudinea persoanei fata de pozitia pe care o ocupa. Realizarea optima a finalitatii a unei activitati este conditionata de o corecta definire si articulare a statutelor in cadrul structurii generale a sistemului social. Atat definirea, cat si functionalitatea statutelor nu pot fi concepute decat in cadrul unei retele interactionale ale pozitiei sociale, in care atributiile, drepturile si indatoririle sunt precis circumscrise, astfel incat sa nu apara suprapuneri sau hiatusuri. Functia unui statut consta in contributia fiecarei pozitii la realizarea scopurilor grupului sau institutiei sociale, intr-un anume context social. In consecinta, unul si acelasi satut poate avea functii diferite, determinate de contextul sociocultural concret. In cadrul diferitelor culturi pot exista diferente sensibile in ceea ce priveste definirea si stabilirea functiilor unor pozitii sociale. Drepturile, indatoririle, modelele comportamentale practicate in situatii sunt nu numai diferite, dar se afla plasate intr-un cu totul alt sistem interactional de pozitii sociale, toate sunt preponderent derivate din coordonatele de baza ale respectivei culturi, si numai in mica masura din coordonatele obiective ale unor stari naturale. Configuratia si contunutul statutelor se poate modifica si in timp prin mutatii calitative. Statusul este in mod necesar relational. El caracterizeaza o persoana printr-un ansamblu de drepturi si obligatii care regleaza interactiunile asle cu cei care ocupa alte statusuri. Acestea precizeaza raporturile pe care aceasta le poate avea cu sistemul de statusuri ale societatii careia ii apartine. Un om poate ocupa simultan mai multe pozitii. Enumerarea tuturor statusurilor ale unei persoane reprezinta setul de statusuri pe care acesta le ocupa. Clasificarea statutelor se poate face pe baza mai multor criterii: -dupa modul cum au fost obtinute de persoana, statutele pot fi prescrise(dupa varsta, sex, etnie, religie si nationalitate) sau dobandite(prin profesie, activitate politica, economica, etc) -dupa natura instantei care le constituie, statutele pot fi formale(impuse de o institutie oficiala) sau informale(generate consensual in cadrul unor grupuri sau asocieri spontane) -dupa durata statutele pot fi temporare sau permanente. Majoritatea statusurilor de durata sunt atribuite, mostenite prin nastere. Acestea sunt: varsta, rasa, etnia, sexul, filiatia. Altele sunt dobandite, achizitionate, sau castigate, cum ar fi realizarile personale, educationale sau ocupationale. Statusurile temporare pot fi situationale sau tranzitorii.Un status situational este o pozitie pe care noi o ocupam numai pentru o anumita perioada intr-o situatie particulara. Statusurile tranzitorii reprezinta una din acele structuri sociale care ocupa un timp limitat pentru a face legatura dintre alte statusuri.

Dupa momentul in care statusurile sunt activate sau dupa asteptarile exprimate fata de unul dintre statusurile care apartin unei persoane, acestea pot fi manifestate sau latente. Statusurile unei persoane pot fi echilibrate, avand o inalta corelatie, ceea ce duce la cristalizarea si congruenta statusului social. Exista insa situatia de necongruenta a statusurilor, generate de opozitia dintre acestea sau chiar de natura lor interna. In sociologia organizationala, s-a relevat ca pozitiile ierarhice intermediare determina conflicte interstatus. Cercertarile sociologice concrete au aratat ca modul in care persoana isi percepe propriul status intervine decisiv in depasirea conflictelor inter si intra status. De asemenea, s-au gasit corelatii semnificative intre cristalizarea statusului si atitudinile politice, intre status si anumite boli, ca si intre statusul profesional formal si satisfactia muncii. Atat statutele considerate individual, cat si reteaua de statute prin care se configureaza un sistem social indeplinesc o serie de functii complexe: organizeazea viata sociala, prin stabilirea pozitiilor si a regulilor de subordonare si coordonare dintre acestea asigura eficienta activitatilor sociale prin stabilirea functiilor si responsabilitatilor fiecarei pozitii din structura sistemului social regleaza raporturile interpersonale, prin intermediul normelor si modelelor comportamentale pe care le impun creeaza zone de "certitudine si predictibilitate" in cadrul vietii sociale, cu efecte pozitive asupra climatului social si performantelor individuale si colective. Rolul social se defineste ca model de comportare asociat unei pozitii sociale sau unui status, punerea in act a drepturilor si datoriilor prevazute de statusurile indivizilor si grupurilor intr-un sistem social. Rolul are valoare de expresie a persoanei care ocupa un anumit statut, fiind rezultatul unei interactiuni dinamice intre normele si modelele impuse unei anumite pozitii sociale si spontaneitatea creatoare a subiectului. Personajul este rezultatul sintezei dintre prescriptiile si modelele comportamentale statutare si originalitatea personalitatii subiectului, care dau o forma distincta comportamentului de rol. Distinctia dintre rol si status este introdusa de Ralph Linton in lucrarea "The Study of Man" (1936), rolul fiind considerat "aspectul dinamic al statusului". Raymond Bondon si Francois Bourricaud apreciaza ca termenul de rol a fost folosit cu sensul sau sociologic inca din 1882 de filozoful german Fr. Nietzsche(1844-1900). Conceptul de rol se regaseste si in neobehaviorism cognitivism in teoriile invatarii sociale, dar el ocupa un loc central in sistemul orientarii interactioniste. Din punct de vedere terminologic conceptul de rol a aparut in contextul artei dramatice, caracterizand prestatiile actorului in cadrul unei reprezentatii si de aici a fost imprumutat de limbajul stiintelor sociale, referindu-se la functia pe care o indeplineste o persoana ocupand o pozitie intr-un cotext social. La fel ca in cazul actorului, si rolul persoanei este dependent partial de rolul altora cu care ea se relationeaza in contextul social. Notiunea de rol apare ca fiind complexa, ea reflectand imbinarea unor caracteristici simultan subiective si obiective, sociologice si psihologice, normative si personale: functia sociala, in care se ragasesc un gen de activitate si un procedeu general de conduita, elaborate de societate si coditionate de locul pe care il ocupa individul in sistemul relatiilor sociale indeplinirea concreta a rolului de catre fiecare individ. Ca si in cazul statusului, fiecare persoana la un moment dat nu are numai un singur rol, ci un set de roluri care pot fi congruente sau incongruente.Termenul de "set de roluri" desemneaza totalitatea relatiilor de rol pe care o persoana le intretine

in fapt prin statusul sau social. Evidetiind multitudinea de roluri care pot fi asociate unui status, R. K. Merton(1966) subliniaza faptul ca un status social particular implica nu numai un sungur rol asociat, ci mai multe roluri. Pentru indeplinirea unui rol, subiectul trebuie sa fie constient de drepturile si de indatoririle pozitiei pe care o ocupa. Asteptarile pot specifica strict comportamentul cerut sau pot fi doar indicatii care ofera actorului posibilitatea de a-si juca liber rolul. Aceste variatii sunt in functie de sanctiune, de certitudine si de consensul legat de asteptari. Dupa modelul lui S. F. Nodel, vom deosebi trei tipuri de atribute ale rolului: -atributele fundamentale, a caror absenta sau modificare schimba radical identificarea rolului, -atributele celui de al doilea tip, a caror modificare sau absenta duce la aparitia unei diferente in perceperea eficacitatii rolului -atribute periferice, a caror absenta sau variatie nu afecteaza eficienta rolului si perceperea sa. Intre notiunile de statut si rol exista un raport de complementaritate dialectica, acestea reprezentand doua fatete ale persoanei aflate in relatie: statutul desemneaza aspectul static si structural al pozitiei ocupate, ale carei determinatii sunt preponderent socioculturale rolul desemneaza aspectul dinamic si particularizat al comportamentului persoanei care ocupa respectiva pozitie, avand determinatii preponderent psihoindividuale si psihosociale. Prin asumarea unui rol persoana se implica intr-o activitate care vizeaza implicit indeplinirea functiilor statutului corespondent, masura indeplinirii acestor functii depinzand direct de calitatea rolului pretestat de persoana. Cu cat o persoana este mai potrivita ocuparii unei anumite pozitii, cu atat distanta dintre precriptiile statutare si comportamentul de rol este mai mica, ceea ce se va reflecta si in modul cum este apreciat la nivel social jocul de rol. Acest fapt nu exclude spontaneitatea si creativitatea persoanei, aceste calitati manifestandu-se pe directia cresterii performantelor structurii sociale in cadrul careia actioneaza. Rolurile indeplinesc doua functii principale: -regleaza raporturile sociale prin intermediul normelor si modelelor socioculturale si prin reteaua de relatii pe care le determina intre membrii gruparilor sociale -asigura integrarea personalitatii in plan intern, prin focalizarea insusirilor, capacitatilor si proceselor psihice in raport cu jocul de rol, iar in plan extern prin racordarea la obiectivele si exigentele activitatii sociale de grup. Exista mai multe criterii de clasificare a rolurilor: -prin raportarea la statutele corespondente(varsta, sex, profesie, pozitie, familie, etc) -din punct de vedere al libertatii pe care o presupune(asumate liber, impuse, generate de situatii de stres) -in functie de cotributia persoanei(create, preformate) -dupa criteriul temporalitatii(prezente, viitoare) -dupa forma de manifestare(rigide, flexibile, amorfe) -dupa nivelul la care se produc(institutionale, grupale, personale) -dupa rapotul cu realitatea si atitudinea subiectiva pe care o presupun(refuzate, aspirate, visate, imaginate, virtuale, simbolice) -dupa constanta(permanente, intermitente, intamplatoare).

Analiza rolurilor se face la mai multe niveluri. La nivel institutional, rolul se caracterizeaza prin natura si caracteristicile sistemului de norme si modele prin care este prescris rolulu corespunzator unei anumite pozitii sociale, precum si prin raportul pe care il mentine cu alte pozitii sociale. La nivel individual, rolulu este analizat prin perspectiva functieie sale de exprimare si obiectivare sociala a persoanei. In ceea ce priveste nivelul interactional, asumarea oricarui rol presupune o situatie interactionala, in care ansamblul rolurilor din cadrul grupului sau organizatiei se completeaza reciproc. Fiecare persoana poate indeplini, simultan sau succesiv, o serie de roluri intre care exista un ansamblu de interactiuni si conditionari reciproce. Tipurile de relatii dintre rolurile indeplinite de o persoana sunt esentiale pentru asigurarea echilibrului psihic, a coerentei comportamentale, compatibilitatii si performantei sociale. Conflictele de rol sunt stari psihice tensionale, anxiogene si disfunctionale in plan comportamental, determinate de incompatibilitatea sau incongruenta a doua sau mai multe roluri ale aceleiasi persoane, sau ale unor persoane diferite aflate in interactiune directa. Termenul de conflict poate fi folosit in doua sensuri diferite: -ca proces intersubiectiv manifestat nivel interactional, conflictul apare intre doua sau mai multe persoane ale caror obligatii de rol sunt incompatibile, deci conflictele se manifesta intre doua roluri diferite sustinute de persoane diferite -ca fenomen intrasubiectiv apare sub forma conflictelor intre rol si sine, conflictul situindu-se intre nivelul exterior, normativ si un nivel profund, reprezentat de sine. Conflictul intrasubiectiv se consuma in interiorul persoanei, deoarece prevederile care decurg din status impun un anumit comportament de rol, aflat in dezacord cu sentimentele, ideile si perceptiile pe care persoana le are despre modul in care vede rezolvarea problemei respective. Sursele conflictelor de rol se gasesc fie in alterarile care pot aparea la nivelul mecanismelor de expectatie, perceptie, asumare si exercitare a rolurilor, fie in perturbarile care se ivesc in raporturile interpersonale in legatura directa cu intelegerea si exercitarea unor roluri. J. Maisonneuve considera ca sursa acestor conflicte poate fi identificata la oricare dintre nivelurile de analiza a rolurilor prezentate anterior: institutional, interactional si individual. Aceste surse pot fi grupate in urmatoarele categorii: 1) surse de conflict tinand de conditiile socioculturale: -proliferarea rolurilor in societatea contemporana -inconsistenta sau ambiguitatea normelor si modelelor aferente unor roluri corelative, situautie intalnita in zona de intersectie a doua sau mai multe culturi, grupuri sau categorii sociale -evolutia rapida a rolurilor in raport cu statutele si modelele comune pe care se fundamenteaza -articularea nocorespunzatoare a functiilor diferitelor roluri in cadrul unor grupuri sau organizatii 2)surse de conflict la nivel interactional: -discordanta intre asteptari si conduitele de rol ale unor persoane aflate in relatie directa -competitii interpersonale pentru asumarea simultana a aceluiasi rol 3) situatii conflictuale traite la nivel individual:

-subiectul este plasat intr-o pozitie de intersectie, unde normele si modelele socioculturale au caracter incongrunent sau contradictoriu -subiectul nu adera, moral sau ideologic la rolul sau, fiindu-i impusa o situatie pe care o considera inacceptabila -subiectul este contrariat de incompatibilitatile unor exigente apartinand unui rol mixt, ale caror exigente sunt cotradictorii. Rezolvarea conflictelor de rol. In functie de modul cum este inteles si depasit, conflictul de rol poate conduce fie la izolarea sociala, nevroza sau disfunctionalitati de integrare in grup, fie la un efort de maturizare si valorizare a personalitatii in noua situatie, prin optiuni intelectuale sau axiologice care sa permita depasirea situatiei coflictuale. Insa, trebuie retinut faptul ca de multe ori, ajunse la o anumita intensitate, conflictele de rol pot deveni factori importanti ai schimbarilor sociale si individuale. Conflictele de rol intersubiect pot fi depasite prin cai care sa apropie modurile de perceptie, intelegere si interpretare a situatiei de catre persoanele aflate in relatie. Aceasta se poate realiza pe mai multe cai: -tact interpersonal si atitudine conciliatoare fata de opiniile celorlalti -redefinirea si "renegocierea realitatii" prin propunerea unor criterii si semnificatii care sa transceada situatia conflictuala -actiuni persuasive care sa conduca la schimbarea perceptiilor partenerilor asupra situatiei disfunctionale -ruperea relatiilor generatoare de stari tensioanle. In cazul conflictelor intrasubiective se pot utiliza urmatoarele modalitati de rezolvare a acestora: -stabilirea unei ierarhii intre prescriptiile normative ale rolurilor aflate in conflic -renuntarea la acel rol care este perceput ca cel mai disfunctional fara a strica insa echilibrul campului social in care evolueaza persoana -recurgerea la o alternanta in exercitarea rolurilor, astfel incat trecerea de la unul la altul sa produca cele mai reduse stari tensionale -promovarea unui nou tip de rol care sa reduca raporturile de contrarietate dintre acestea -esalonarea in timp a actiunilor specifice diferitelor roluri aflate in conflict -schimbarea propriei atitudini fata de rolurile aflate in conflict, prin evitarea recunoasterii conflictului. Rezolvarea conflictului presupune de cele mai multe ori combinarea unora dintre aceste modalitati rezolutive, in functie de unele particularitati ale personalitatii subiectilor si ale situatiei sociale in care actioneaza. Diferena de roluri poate genera i ea conflicte, mai ales datorit faptului c, de multe ori, a asemenea situaie creeaz raporturi de nvingtor/nvins, impunnd situaii de dependen. n cazul acestui tip de joc social costurile sunt destul de mari: datorit ncrederii acordate de poziia de nvingtor i a nencrederii n sine cauzate de statutul de nvins (ca i de faptul obinuit de a nu recunoate fair playul ntregii aciuni- mai ales al arbitrajului- situaie care apare des n cazul n care este vorba de grupuri sociale ) se creeaz o tensiune care este mereu surs de conflict, mai ales dac participanii sunt obligai s convieuiasc (ca exemplu, gndii-v la o inspecie- mai ales una inopinat).

3. Relaiile ierarhice creeaz i ele conflicte prin controlul presupus de o diferen ierarhic. Sunt binecunoscute relaiile amicale dintre efi i subordonai. Necesitatea unei supuneri continue i imposibilitatea ripostei (n anumite sisteme) duce la iritare, fiind o surs clar de conflict. Puterea este una dintre principalele surse de conflict (abuzul de putere, disputele asupra dreptului de a hotr ntre pri de putere egal, etc.). Structura din cadrul unei organizaii, fie datorit faptului c le genereaz, fie deoarece toate (sau aproape toate) conflictele angajeaz aceast structur (ca mijloc, ca zon de desfurare, o altereaz prin rezultate, etc.) poate deveni, n anumite circumstane, surs de conflict. Trebuie, ns, s observm i faptul c reversul medaliei se aplic la fel de bine, puterea fiind una din modalitile adesea folosite pentru controlul i aplanarea conflictelor. Pentru a ne apropia de acest prim nivel de conflict, cea mai uoar modalitate de a o face este aceea de a ne imagina implicai direct intr-o situaie conflictual ct mai simpl, caz n care aceastsituaie ar presupune urmtoarele elemente componente: Mediu/Context Eu Cellalt Relaia (Partenerul generic). Primul proces/activitate pe care s-l/s-o desfurm pentru a ne asigura ansele unei abordri ct mai eficiente a unei asemenea situaii este cunoaterea elementelor componente (ale situaiei conflictuale). Iar primul element pe care trebuie s-l cunoatem ct mai bine este propria noastr persoan (Eu-l din schema de mai sus). n consecin primul demers ar trebui s fie autocunoaterea ce reprezint identificarea strii noastre interioare i a alternativei acesteia. Cele 2 alternative logic posibile sunt echilibrul interior = relaie de armonie ntre elementele componente ale personalitii noastre i dezechilibrul (conflictul) interior = relaie viciat/dizarmonic ntre elementele componente ale personalitii noastre. Starea de echilibru sau dezechilibru interior este dat de modul n care elementele personalitii noastre (valori, convingeri, temperament, nivel de inteligen, mod de gndire, nivel de educaie, caracter etc.) interacioneaz cu elementele mediului/contextului n care ne aflm la un moment dat. Rezultatul acestei interaciuni este observabil la nivelul atitudinii i comportamentului nostru contextual. Literatura de specialitate nu este foarte generoas n abordarea acestui nivel intim de conflict. Am considerat ns util ilustrarea acestui subiect cu cteva exemple strnse sub umbrela subtitlului de mai sus, ntruct n unele surse bibliografice un exemplu apare ca i tip propriu-zis de conflict intrapersonal iar n altele, acelai exemplu apare ca i form de manifestare (consecin) a unui conflict intrapersonal. n cele din urm ne-am oprit la urmtoarele 10 exemple: 1. Frustrarea = stare accentuat de dezamgire referitoare la faptul c un individ nu-i poate atinge un scop/obiectiv din cauza blocrii aciunilor sale de ctre un obstacol/o barier extern/ , aflat/ n afara sferei sale de control; la nivele

moderate de intensitate, poate avea efecte pozitive dar, de cele mai multe ori, frustrarea se manifest prin urmtoarele 4 forme de reacie comportamental: Agresivitate (agresiune) - ndreptat direct asupra obstacolelor ntmpinate sau indirect asupra unui obiect neimplicat i neprotejat sau tot n mod indirect mpotriva unei/unor persoane neutre, forma indirect fiind practicat datorit faptului c cea direct e social inacceptabil sau poate genera penalizri. Retragerea indivizii care nu-i pot satisface anumite nevoi mai exigente, tind s se restrng frecvent sau chiar n permanen la cele accesibile lor, de obicei mai simple i mai puin pretenioase (dei, n anumite situaii, ar putea s-i satisfac i unele nevoi mai complexe). Fixaia (mai apare i sub denumirea de regresie sau este asociat acestui ultim concept) dei un anumit tip de comportament s-a dovedit a fi n mod clar ineficient n ncercarea de atingere a unor obiective, individul se obstineaz s repete acelai tip de comportament n situaiile asemntoare celei n care a euat; poate fi asociat cu ideile de rigiditate i ncpnare. Justificarea sau Compensaia (Inversiunea) modalitate de transformare (aparent) a unui eec n victorie utiliznd astfel mecanismele de raionalizare nct s reinterpreteze elul iniial al eforturilor Conflictul ntre scopuri apare n procesul de alegere ntre 2 (sau mai multe) alternative exclusive sau n momentul decizional n care sunt comparate aspectele pozitive i cele negative ale unei aciuni, ale unei soluii, ale unui eveniment etc. n primul caz putem avea de a face cu un conflict de tip atracie- atracie = ambele alternative sunt atractive n relativ-egal msur (de ex. perspectiva de primi o cretere salarial substanial dar de a rmne pe o funcie de execuie ntr-un colectiv deosebit de plcut i perspectiva de a fi promovat pe o funcie de conducere cu toate avantajele aferente) sau cu un conflict de tip evitare-evitare (respingererespingere) = ambele alternative sunt neplcute i nedorite n relativegal msur (de ex.: ai fcut o greeal profesional cu implicaii majore privind reputaia organizaiei al crei angajat suntei, n consecin vi se ofer alternativele de a fi demis sau de a v da demisia dintr-un post cu foarte multe avantaje). n cazul situaiilor unice ce prezint att aspecte pozitive ct i aspecte negative consistente avem de-a face cu un conflict de tip atracie-evitare (atracie-respingere) (de ex. lucrai ntr-un mediu toxic i avei urmtoarele alternative: s lucrai program redus care s v protejeze sntatea conform normelor legislative sau s acceptai s lucrai i ore suplimentare care sunt foarte bine pltite de ctre organizaie). Conflictul de rol apare cnd rolurile pe care le impune un anumit mediu/context (de ex. locul de munc, familia, cercul de prieteni etc.) sunt ambigue (neclare) sau chiar dac ele sunt clare, persoana n cauz nu tie ce fel de rol s-i asume ntr-un anumit moment al activitii sale n acel mediu/context (de ex. un maistru foarte bun profesionist, cu o experien deosebit de bogat i de vast, aflat n pragul pensionrii, care ajunge s conduc o echip de tineri de-abia ieii de pe bncile liceului sau colii profesionale, care nu tie dac e mai bine s se comporte paternalist cu subordonaii si (autoritar dar i binevoitor cnd e cazul) sau s se comporte ca un simplu coleg-coordonator (fcnd abstracie de diferena de vrst i de experien profesional)).

Conflictul cognitiv se manifest prin fenomenul de disonan cognitiv (concept introdus de Leon Festinger, n 1957) care apare atunci cnd ideile i convingerile unui individ sunt contrazise de o nou informaie primit de ctre acesta, fapt ce i provoac o stare de disconfort psihic ce genereaz imediat tendina de reducere a acestei discrepane cognitive dar i cu implicaii afective i de restaurare a echilibrului interior. Modalitile de ieire din acest impas sunt, n general n numr de 4, prezentate n continuare ntr-o form progresiv de accentuare a radicalitii fa de noua informaie i sursa ei. Pentru exemplificare, lum scenariul clasic al soiei care afl de la o cunotin binevoitoare c soul o neal cu o coleg de serviciu (a acestuia). Cele 4 forme sunt: a. Acceptare total = adaptarea propriilor covingeri la noua informaie primit (ex.: reacie de genul: S-mi fac el mie una ca asta! b. Minimalizare = acceptare/respingere parial a posibilitii ca informaia primit s fie corect(ex.: reacie de genul: Poate ai neles greit, ei stau adesea peste program pentru c, n ultima vreme, au foarte mult de lucru la birou). c. Respingerea total a informaiei noi (ex.: reacie de genul: Nu e adevrat, soul meu nu m poate nela!). d. Respingerea sursei noii informaii (ex.: reacie de genul: soia rupe total legtura cu cunotina n cauz, catalognd-o ca avnd intenii de distrugere a armoniei din familia sa, din invidie sau din alt motiv). 5. Conflictul perceptiv = eroare n perceperea unor stimuli (de ex. iluziile optice/vizuale de tip Fata Morgana) ce poate conduce la amnarea unei decizii i a aciunii corespunztoare acesteia, uneori pn dincolo de limita acceptabilitii, acest lucru conducnd la eec sau chiar la accidente (ex. domeniul pilotajului de aparate de zbor). 6. Culpabilitatea - apare la un individ n urma nclcrii unor norme legale i/sau morale, acceptate de ctre acesta. 7. Stresul rezultat al neconcordanei caracteristicilor personale (psihice dar nu numai) ale unui individ cu cele ale mediului (caz particular cel profesional) n care acesta i desfoar o parte dintre activiti. CONFLICTUL INTERPERSONAL Conform lui Roxane Lulofs i Dudley Cahn (Conflict. From Theory to Action [s.l.]: Alllyn and Bacon, 2000, p. 5), conflictele interpersonale au urmtoarele caracteristici: 1. indivizii sunt interdependeni; 2. indivizii percep faptul c sunt n cutarea unor rezultate diferite/incompatibile sau c agreeaz mijloace diferite/incompatibile de a ajunge la aceleai rezultate; 3. conflictul are potenialul de a afecta relaia; 4. exist un sentiment al urgenei/presiunii legat de nevoia de a rezolva problema/situaia. Principala contribuie a acestor autori este sublinierea existenei i importanei interdependenei n conflictele interpersonale. Astfel relaia devine miz implicit a acestor situaii. Identificarea tipurilor de surse ale conflictelor interpersonale poate fi fcut n mod sintetic cu ajutorul modelului propus de Miranda Duncan, profesor la Universitatea din Missouri St. Louis,

reprezentat n figura de mai jos: N E V O I V A L O R I Fizice Resurse Drepturi & obligaii SURSE ALE CONFLICTULUI Factuale Conflicte obiective Rela Identitate/Sist. de convingeri ii Psihologice Conflicte subiective Principiale Remarcm c tipurile de surse sunt n numr de 4 i c se mpart n 2 categorii dup natura lor: 1. surse legate de nevoi psihologice i fizice; 2. surse valorice principiale i factuale. Dei de naturi diferite, sursele se mai combin 2 cte 2 pe orizontal, genernd 2 tipuri simitor diferite de conflicte: 1. sursele fizice i factuale produc conflicte obiective; 2. sursele psihologice i principiale produc conflicte subiective. Datorit naturii surselor lor, dar nu numai acestora, conflictele subiective sunt mai dificil de rezolvat dect cele obiective, pentru ultimele fiind mai uor de cuantificat mai multe aspecte referitoare la cauzele declanrii lor i la modalitile n care pot fi aplanate sau ncheiate. Din pcate, realitatea nu respect ntotdeauna simetriile unui asemenea model teoretic, unele conflicte avnd surse mixte dup natura lor, astfel fiindu-ne dificil s le clasificm ca fiind exclusiv obiective sau subiective. Mai mult, dac inem cont de toate cele 4 caracteristici propuse de Lulofs i Cahn, conflictele interpersonale, cel puin, vor implica ntotdeauna problema relaiei dintre indivizi, chiar dac nu relaia nsi este una dintre sursele situaiei n cauz. Diferena de dificultate a conflictelor mai este asociat cu numrul de tipuri de surse identificate ca genernd cauze de naturi diferite. Cu ct sursele unui conflict sunt mai diverse, cu att crete dificultatea rezolvrii lui, dei, n acelai timp se diversific i posibilitile de a gsi mai multe soluii complementare, provenind din aceei diversitate de surse.

Dei am invocat aceast clasificare a resurselor la nivelul conflictelor interpersonale, ea poate fi valabil i util i n analizare a unor conflicte de nivel superior. O alt problem important pentru conflictele interpersonale, dincolo de identificarea surselor lor i a naturii acestora, o constituie tipurile de relaii interpersonale n conflicte, distincia fcndu-se dup natura personalitii lor. Astfel avem: A. Relaii complementare o personalitate reprezint opusul celeilalte. Din acest punct de vedere n conflict o parte tinde s se implice mai mult i/sau mai puternic dect cealalt. Muli parteneri aflai ntr-o relaie complementar consider foarte nesatisfctoare rezolvarea conflictelor prin care trec dealungul timpului. n relaiile complementare de lung durat, modul de tratare a conflictelor poate avea efecte negative apreciabile. Dac discutm despre o relaie ntre un individ cu personalitate puternic, dominant, i un individ cu personalitate slab, de cele mai multe ori primul se va impune n faa celuilalt ntr-un conflict, al doilea avnd n permanen tendina de a lsa de la sine i de a respecta preteniile celuilalt. ns, dea lungul timpului, meninerea i utilizarea acestui raport dezechilibrat de fore poate conduce la instalarea frustrrii la individul cu personalitate mai slab, care se vede n permanen dominat i poate n cele din urm s-i propun s se retrag din relaia respectiv. n mod paradoxal, n unele situaii chiar i individul cu personalitate puternic poate s fie nemulumit, neregsind n cellalt un partener pe msura sa. B. Relaii simetrice personalitile ambelor pri sunt foarte asemntoare. Ele pot fi, la rndul lor de 2 feluri: B.1. Relaii simetrice ntre personaliti puternice n acest caz ambii parteneri vor avea tendine dominante, putndu-se ajunge la escaladarea conflictului pn la scparea acestuia de sub control i la apariia manifestrilor violente. Violena reprezint nclcarea regulilor sociale, fiind folosit pentru a induce starea de durere. Ea poate s fie de natur verbal (limbaj vorbit) sau de natur fizic i poate avea un caracter spontan sau planificat. Dac putem accepta c situaiile conflictuale pot reprezenta un aspect inevitabil al vieii noastre cotidiene, violena interpersonal (i nu numai la acest nivel) o considerm ca fiind rezultatul unor comportamente categoric inacceptabile, deci trebuie evitat cu orice pre. 2. Puterea coercitiv (Coercive Power i.o.) = capacitatea individual de a influena comportamentele altora prin utilizarea de pedepse (sanciuni). 3. Puterea legitim (Legitimate Power i.o.) = capacitatea unui manager de a influena

comportamentele subordonailor si datorat poziiei formale (oficiale) pe care o are n cadrul organizaiei. 4. Puterea de expert (Expert Power i.o.) = capacitatea unui individ de a influena comportamentele altora datorat competenelor, talentului, cunotinelor de specialitate pe care le deine. 5. Puterea referenial (Referent Power i.o.) = capacitatea unui individ de a influena comportamentele altora datorat faptului c este respectat, admirat i/sau plcut (de ex. o persoan carismatic) TIPURI DE CONFLICTE INTERPERSONALE Conform clasificrii propuse de Roxane Lulofs i Dudley Cahn n lucrarea Conflict. From Theory to Action ([s.l.]: Alllyn and Bacon, 2000, p. 57-66), avem urmtoarele tipuri de conflicte interpersonale: TIP DE CONFLICT: SCURT DEFINIIE: MANIFESTAT PRIN: conflicte care sunt percepute de un individ dar care nu exist n realitate 1. Conflicte non-reale/ ireale conflicte false conflicte care exist dar sunt percepute greit de cei implicai conflicte deviate 2. Conflicte inconsistente (ne-substaniale) conflicte n care nu este implicat nici o problem certuri (fr miz) violen verbal violen fizic competiie (concuren) 3. Simple dezacorduri conflicte ce apar legat de/referitor la probleme ce nu sunt centrale, importante pentru relaie dispute, discuii aprinse 4. Conflicte reale i consistente conflicte care apar ntre persoane aflate n relaie de interdependen, ce se focalizeaz asupra unei probleme care are potenialul de a afecta relaia dac nu este tratat, abordat corespunztor probleme centrale pentru o relaie: resurse, linia de demarcare a zonei personale, valori, convingeri, reguli stabilite de comun acord 1. Conflicte non-reale/ireale a) Conflicte false: cel puin o parte din cele implicate consider c exist un conflict, dar dup ce discut cu cealalt parte, descoper c acesta nu exist. Ex.: O tnr student este angajat cu jumtate de norm de ctre o firm, contract valabil pe perioada anilor de studii. Colaborarea merge bine pn n apropierea licenei studentei cnd acesteia i este schimbat locul de munc prin transferarea fr explicaii pe alt post, cele 2 pri fiind cu cteva luni naintea expirrii contractului. Apar dileme la nivelul studentei: Exist vreun conflict? Nu a lucrat bine? Rspunsul este simplu: Nu exist nici un fel de conflict. Firma merge prost iar managerului i-a fost ruine s recunoasc acest lucru n faa angajailor, deci nu le-a comunicat nimic. Un nou angajat a acceptat s lucreze pentru mai puini bani, cu condiia s primeasc postul studentei de la care oricum se ateapt s prseasc firma n cel mai scurt timp dup absolvirea facultii, fiind firesc s-i caute un alt

loc de munc mai complex i mai bine pltit n condordan cu nivelul studiilor ncheiate (oportunitate pe care firma n cauz nu i-o poate oferi). b) Conflicte deviate, de deviere de la persoan Apar cnd un individ i deplaseaz ntreaga atitudine i i orienteaz comportamentul spre o persoan aleas ntmpltor, folosind de obicei o problem neimportant ca punct de focalizare a conflictului. Ex.: Un angajat are discuii aprinse cu eful su. Iese furios de la acesta (pentru c i-a fost team s-i susin punctul de vedere dei era clar c avea dreptate) i se ntoarce n biroul su. Primul coleg care i iese n cale i l contrazice ntr-o problem banal devine obiectul/inta unor atacuri exagerate, deosebit de violente i aparent inexplicabile, derutante c) Conflicte deviate, de deviere de la problem Apar cnd indivizii se ceart lund n discuie alte probleme dect cele care se afl la baza conflictului, a relaiei conflictuale. Ex.: ntre colegi de serviciu. Hruire permanent legat de orice subiect banal. Adevrata problem nu iese sau nu este scoas la suprafa de team, nesiguran (<= conflict interior). Problemele sigure acoper problemele reale 2. Conflictele inconsistente Nu implic probleme reale, nimic din ceea ce ar putea afecta relaia dintre pri. Cearta (fr miz) este o form simplificat a disputei, este o disput n care nu se aduc argumente, ci se folosesc expresii tranante: Nu, nu-i aa, Ba da, aa ai fcut, fr susinere argumentativ. Concurena poate fi un raport stabilit ntre dou pri aflate n relaie de interdependen, dar nu trebuie s devin o problem care s afecteze relaia. 3. Dezacordurile sau simplele nenelegeri Apar n legtur cu probleme periferice ale relaiei, dar indivizii pot deveni foarte panicai cnd nu sunt de acord unii cu alii, indiferent de problem. ATENIE: Au potenialul de a deveni amenintoare pentru relaie. 4. Conflicte reale sau consistente Apar cnd indivizii percep n mod clar c au scopuri sau desfoar activiti incompatibile cu ale celeilalte pri implicate. Mai apar i atunci cnd o parte dintr-o relaie percepe c cealalt parte a nclcat o regul important prestabilit de comun acord i nu explic motivele pentru care a procedat astfel.

S-ar putea să vă placă și