Aceasta este o traducere a “fan fictionu`ului” “Echo” .

Ideea acestui “fan fiction”

precum si personajele “Twilight” nu imi apartin.

Echo
Cap.1

Credeam ca daca am vazut-o sangerand si cu oasele rupte in studioul de balet e

cea mai urata imagine dintotdeauna. Mult mai rea decat imaginea cu ea palida si
acoperita cu apa, dupa ce fusese scoasa din apele de pe Prima Plaja. Ce mult gresisem.
Durerea insuportabila pe care imaginea ei din capul lui Jacob mi-o provocase,
atunci cum arata ea cand am plecat pentru lunile alea afurisite. Dar durerea fusese filtrata
prin ochii altcuiva. Oroarea asta am vazut-o eu, oroarea pe care Alice nu a putut sa mi-o
prezica sa o pot preveni. Pentru ca Alice nu-i putea vedea pe lupi. Iar Bella pleca de langa
Jacob, indreptandu-se spre mine.
Era pe motocicleta aceea antica pe care o avea, era veche de cel putin douazeci de
ani. Eram surprins sa o vad conducand-o, imi clarificase fara urma de indoiala ca lucrul
acesta nu-l putea face decat cu Jacob. Asa ca nu ma asteptam sa apara pe motocicleta
venind spre mine….pana nu i-am vazut zambetul. Se dadea mare, vroia sa-mi arate ce
poate ea sa faca. Chiar si in lumina slaba a zilei ii puteam vedea clar zambetul ca un
brilliant, iubirea din ochii ei cand si-a aruncat parul de pe fata si se indrepta spre mine.
Parul ii stralucea in briza vitezii. A durat o fractiune de secunda sa realizez ca nu
purta casca pe care i-o dadusem. Ceea ce a fost o fractiune de secunda prea tarziu, cand
Jacob Black a observat acelasi lucru si flutura casca in mana sa, strigand-o.
Era prea departe, eu nu eram indeajuns de rapid sa ajung la ea. Am vazut cum ea
s-a intors spre vocea ce o striga, iar motocicleta se clatina sub ea. Am fugit, stiind cu o
teroare bolnava ca indiferent cat de rapid sunt acum voi fi cu o secunda prea tarziu sa o
opresc sa nu se prabuseasca. Privirea mea l-a cuprins si pe Jacob privind ingrozit,
ajungand si el la ea cateva secunde dupa mine. Motocicleta cazuse pe ea, roata din fata
lovind-o direct in cap. Am aruncat monstruozitatea ce maraia cat colo si am luat-o in
brate.
-Bella!
-Unde o duci? Jacob Black striga la mine cand eu fugeam foarte repede spre casa
mea. Asteapta!
-Nu, am marait ignorand omul ce fugea incercand sa ne ajunga. Baiatul s-a
schimbat in forma de lup ca sa tina pasul cand fugeam prin padure. O duc la Carlisle.
-Bella, iubito deschide ochii, o imploram cand fugeam uitandu-ma la expresia ei
de necitit. O vanataie adanca aparea la tampla, murdarind pielea ei ca matasea. Te rog,
Bella! Te rog!
-Nu! Trebuie sa o duci la spital! Am auzit gandurile potaii . Si Charlie? Va
deveni suspicios daca nu ajunge acasa.
Nu puteam contrazice asta oricat de mult as fi vrut.
-Daca Carlisle e de acord atunci o duc la spital. Bella nu ar vrea ca Charlie sa se
ingrijoreze fara motiv, vocea era din ce in ce mai inceata, scuzele imi mureau pe buze in
timp ce Bella ramanea nemiscata in bratele mele.
-Bella, te rog, o imploram iar in soapta. Te rog, deschide ochii. Te rog vorbeste cu
mine, te rog. L-am simtit pe Jacob cand s-a transformat in om cand Sam, vocea Alpha i-a
spus sa se intoarca. Stiam ca e doar temporar, Jacob Black nu va sta departe mult timp, va
reveni cu prima ocazie sa o verifice pe Bella. Nu ii putem impune sa nu o faca, oricat imi
dorea,.
-Carlisle, am strigat cand urcam treptele din fata casei.

Cap.2

Pluteam.
Nori grei si negri eram peste mine, iar eu ma chinuiam sa ies din starea de
inconstienta. Ma luptam, aproape protectiv, ma tineam departe de ceva ce nu vroiam sa
vad, nu vroiam sa stiu. Auzeau voci incete si catifelate discutand, vocile deveneau
oarecum clare iar un geamat mi-a scapat printre buze.
-Bella? Am auzit o voce, prea grea sa o recunosc.
O fata frumoasa, alba ca zapada si devastator de frumoasa o vedeam printre gene.
Parul bronzat ii faceau fata si mai frumoasa, intr-un contrast minunat. Ochii de culoarea
aurului topit se uitau la mine dragastos. Fata unui inger. Am incercat sa il ating, si
disparuse.
-Nu, am soptind, nu vroiam sa plece.
-Bella, iubito ma auzi? O mana rece ma mangaia usor pe obraz. Am incremenit si
atingerea disparuse, aproape ca si cum nu ar fi fost. Confuzia si panica ma umpleau incet.
Unde eram? Si cum am ajuns aici?
-Jasper, a spus vocea intr-o soapta indurerata. De ce?
-Nu stiu, stii ca doar simt ce simte ea. A vorbit a doua voce cu un bas moale. Nu
stiu motivul, dar… vocea devenise si mai joasa si ma chinuiam sa o aud. Ii e frica de tine.
Un inexplicabil sentiment de calmitate a venit coplesindu-ma si stergand panica si
am oftat. Pleoapele imi fluturau dar nu puteam sa le deschid.
-Doar o atingere, Jasper, a spus a treia vocea in ton tandru si calm. Nu-i masca
sentimentele pana in punctul in care nu ne mai dam seama de ranile ei.
-Mama, am intrebat usor, am clipit si am intors capul luptandu-ma sa deschid iar
ochii.
O mana ma presa usor pe umar.
-Usor, Bella, mi-a spus cineva. Ai avut un accident, iti amintesti? Te-ai lovit la
cap.
Ceva la ultimul comentariu mi se parea cunoscut. M-am incruntat si cautam in
minte dar …
-Au…
Mi-am dus mana la spranceana, frecandu-mi fruntea. Mi-am strans ochii tare si
apoi i-am deschis usor. S-au deschis si am vazut fetele frumoase ale trei barbati stand
langa mine. Ochii au zburat prin camera, inima a inceput sa bata cu putere incercand sa-
mi amintesc unde sunt.
-Unde sunt?
 Cap. 3

-Unde sunt? Nu recunostea camera? Privirea ei nu recunostea mobila familiara,

patul imens de care se planse ea, de patura aurie care se potrivea cu covorul si cu ochii
mei cum imi spusese odata. Privirea mea panicata se intoarse catre tata care o studia
curios pe Bella.
-Esti in casa noastra, a spus Carlisle usor si ochii lui ingrijorati i-au intalnit pe ai
mei. Ochii Bellei studiau camera si fetele noastre, nu recunostea nimic.
-Acasa? A intrebat ridicandu-si o spranceana. A inghitit greu cand mica ei actiune
ii cauzase durere.
-Bella? M-am miscat aproape si vroiam sa o iau de mana. Carlisle m-a oprit
inainte sa ajung la ea.
-Edward… si el si Jasper m-au avertizat. Ochii ei ciocolatii s-au marit cand mi-a
intalnit privirea, apoi fata ei s-a strambat de confuzie. I-am auzit pulsul marindu-se, a luat
o gura de aer repede si se chinuia sa se calmeze.
-Unde e Renee? Unde e mama? A intrebat prinvind cand la mine cand la Carlisle.
De ce …de nu sunt la un spital?
-Renee e acasa, in Jacksonville. I-am explicat incet, tinandu-mi tonul coborat desi
eram si eu destul de confuz. Ce era cu ea? De ce se purta de parca nu ma cunostea? Si te-
am adus aici pentru ca nu am vrut sa il ingrijorezi pe Charlie.
-Jacksonville? Nu… isi scutura capul. Traim in Phoenix, a murmurat. Apoi restul
informatiei ajunse la ea. Charlie? De ce e Charlie aici?
-Bella, ii captase Carlisle atentia. Usor Edward, imi spuse mie usor. Vom rezolva
noi asta.
-Bella, a spus iar, care e ultimul lucru pe care ti-l amintesti?
Linia de incruntare dintre sprancenele ei se adancise si mai mult si iar simteam o
nevoie coplesitoare sa o fac sa dispara, sa incerc sa fac orice sa nervozitatea si frica sa
dispara de pe trasaturile ei. Ma luptam cu durerea ca ea nu ma recunostea. Tot ce
conteaza e sa fie bine, mi-am spus. Pot trai cu orice, atat timp cat ea isi revine.
Dar isi va reveni? Va fi iar ca inainte?
-Renee e deprimata,a spus cu un oftat, gandea cu voce tare. Vrea sa fie cu Phil,
dar nu vrea sa ma lase singura acasa.
Ochii mi s-au marit de oroarea a ceea ce incepeam sa inteleg. Credea ca inca mai
locuia cu Renee in Phoenix.
-Carlisle, am soptit ca ea sa nu auda.
-Stiu, Edward. Stai calm, nu o speria. Mi-a spus Carlisle incet. Gandurile lui
cantareau cat mai multe posibilitati daca Bella isi va aminti sau nu ultimele cateva
saisprezece luni. Amintirile despre mine si viata noastra impreuna, daruirea mea pentru
ea. Des ma ingrijoram ca as putea sa o pierd, dar niciodata nu m-am asteptat la asa ceva.
-Daca Charlie e aici, continua Bella, poate vorbesc cu el sa ma ia in Forks. In felul
asta Renee poate fi cu Phil acolo unde vrea sa fie. Melancolia ii colora vocea, iar faptul
ca nu era deloc egoista era scos in relief. Imi amintisem cum vorbea despre mama ei cand
ne-am intalnit prima oara, era indulgenta, aproape maternal.
 L-am vazut pe Carlisle dand din cap catre Jasper, gandurile clare pentru mine de
parca le gandisem chiar eu.Bella a clipit incet iar Jasper a facut un pas inainte. Trupul ei a
intepenit , dar doar pentru o secunda, apoi s-a intins pe canapea cand degetele lui au
periat-o usor pe umar. A incercat sa lupte cu somnul dar nu a avut nicio sansa in fata
atacului coplesitor.
-Chiar trebuia sa ai mana grea? Am marait la el, cu ochii nervosi urmarind fata ei
relaxandu-se in somn.
-Edward, a vorbit Carlisle, chiar daca ii auzisem gandurile. Trebuie sa o ducem la
spital. Nu putem ascunde asta de Charlie…trebuie sa stie. Si Renee, A oftat si din nou,
expresia de pe fata lui il facea sa para mai batran decat era. Totusi varsta lui era apropiata
de patru secole, dar abia trecea de douazeci si trei de ani in viata umana.
-Nu stiu cat dureaza asta, a spus cautandu-si cuvintele. Confuzia asta va dura. As
vrea sa ma consult cu cativa colegi.
-Carlisle, te rog , am spus iritat. Cum e posibil ca ei sa stie ceva ce tu nu stii?
-Nu profesez pe toate campurile medicinei, Edward. Desi, trebuie sa recunosc am
mai multe studii decat majoritatea. A zambit slab, dar zambetul i-a disparut cand privirea
i-a coborat pe fiinta delicata ce statea intinsa pe patul din fata noastra. Oricum, a
continuat el, nu este ceva ce putem ascunde de tatal ei. Crezi ca Jacob nu se va duce la
Charlie daca n-o facem noi?
-Nu ar indrazni, am marait, furia crestea in mine desi era nejustificata. Daca i-ar
spune lui Charlie ce s-a intamplat cu adevarat, va iesi din gratiile tatalui ei.
-Iti pasa mai mult de parerea lui Charlie despre tine decat de sanatatea Bellei? A
gandit el deznadajduit, gand ce nu era prea departe de adevar. Oricum, gandul nespus m-a
umplut de rusine si mi-am plecat privirea plin de vinovatie.
-Vom lua Mercedes-ul, a spus si am luat-o usor pe Bella in brate si m-am
indreptat spre usa. Vei sta mai comfortabil pe scaunul din spate.
-Nu stiu, Edward am auzit-o pe Alice incruntata, grija ii ridicase o spranceana.
Pana Bella nu isi hotaraste viitorul, ea e in ceata. Nu vad ce decizie va lua. Gandea Alice
in timp ce eu ma urcam in masina cu pretioasa mea iubita in brate.
-Isi va reveni, Edward. Totusi nu vad mai mult de atat, nu stiu daca va mai fi la
fel ca inainte, gandurile ei continuau cand noi prindeam viteza cu masina.
O strangeam pe Bella la pieptul meu, privind la fata ei minunata, in timp ce
Carlisle conducea. Chiar patata de vanataia mare, inca era cea mai deosebita creatura pe
care am vazut-o vreodata. Degetele mele reci ii mangaiau suvitele de culoarea mahonului
de pe frunte, poposind pe trasaturile atat de calde. Pielea ii ardea mai tare decat de obicei,
sangele curgea mai rapid in locul in care fusese lovita de motocicleta.
Am ingheatat, transformandu-ma in piatra cand Bella s-a foit si mi-a spus numele.
S-a asezat mai bine in bratele mele si a tremurat usor, luasem patura de pat si am
infasurat-o mai bine.
Am vazut speranta care rasarise in gandurile tatalui meu cand imi auzise numele
pe buzele Bellei, se potrivea cu speranta din mine. Dar stia ca si mine, daca era
inconstienta acum nu conta foarte mult. Putea foarte bine sa insemne ca auzise numele de
la Carlisle si Jasper si ea acum doar il repeta.
-Ce ii vei spune lui Charlie? m-a intrebat Carlisle cand a oprit in parcarea
spitalului in fata la Urgenta.
-S-a impiedicat si s-a lovit cu capul de o masa de ceramica de-a lui Esme.
 -Il vei minti?
-Te porti de parca ar fi prima oara, i-am reamintit calm.
-Nu, ma refeream, incepuse Carlisle dar se oprise cateva secunde pentru a ne da
jos din masina si ne-am indreptat spre intrare. Daca i-ai spune adevarul lui Charlie, ai
putea scapa de Jacob Black. Charlie ar fi foarte furios daca ar afla ca Jacob n-a vandut
motocicleta Bellei.
-Crezi ca as putea sa-i fac asta Bellei? Am spus printre dinti, stiind ca acum nu se
mai aplica nimic. Daca Bella nu-si amintea de mine, si amintirea Jacob Black era stearsa.
Eram pe teren neutru, ceva ce va incata potaia fara indoiala.
Eram amandoi la acelasi nivel. Chiar si Mike Newton avea acelasi sanse in fata
Bellei ca si mine. Gandul asta nu m-a multumit prea tare, desi nu m-am putut abtine sa nu
ma intreb daca creatura aceea superficiala nu era mai buna pentru Bella decat eu sau
Jacob. Viata Bellei a fost intr-un pericol constant din momentul in care s-a intalnit cu
mine in sala de clasa. Mai mult de un singur vampir ii pusese viata in pericol in ultimele
luni, si mai existau cativa care visau sa o urmareasca sau sa o omoare. Jacob si prietenii
lui era juvenili dar ca si caini erau rai pentru ea. Un singur pas gresit, necontrolat s-ar fi
putut sfarsi cu unul din acei caini atacand-o. M-am cutremurat la gandul asta. Viata ei nu
ar fi mai buna, mai sigura daca ar fi fost departe de noi doi?
-Edward, la ce te gandesti? Ochii lui Carlisle erau iscoditori si imi examinau fata.
Nu, a exclamat cand mi-a inteles expresia corect. Nu poti..
Am multumit scurt infirmierilor care venisera spre noi cand am intrat la Urgenta,
distrandu-l pe tatal meu cand a trebuit sa explice ranile Bellei si mi-au luat-o din brate,
punand-o pe o targa. Am facut un pas inapoi, fara sa o scap din ochi pana in momentul in
care a intrat in sala de consultatii. Am vazut un infirmier intinzandu-se la telefon, stiind
ca apelul acela il va aduce in fuga pe seriful Charlie Swan.
Am privit-o din nou pe Bella dar curand disparuse in gramada de oameni ce o
inconjurau. Incercase sa se ridice dar fata i se albise si cazuse iar pe perne. Corpul mi s-a
intepenit de nevoia de a fugi langa ea si intr-un fel sa-i alin durerea. Am oftat, iar unghiile
imi taiau pielea strangand pumnii, cand Carlisle a inaintat. Vorbea incet cu Bella, era atat
de confuza privind fiecare fata ce nu ii era cunoscuta din camera aceea.
Mi-am inchis ochii strans, mana mea dreapta imi freca puntea nasului. Nu aveam
in minte decat fata Bellei, m-am intors abatut si m-am dus in biroul lui Carlisle, stiam ca
acolo m-ar cauta imediat ce ar putea. Nu aveam nevoie sa imi pastrez in mine fata ei de
acum pentru ca in creierul meu figura ei era imprimanta din prima clipa cand i-am vazut
frumusetea. Chiar si cand ma indepartam acum, ochii ei ciocolatii imi bantuiau fiecare
pas.

Cap.4

-Ce vis ciudat.O miscare in ceata m-a tras din starea mea de inconstienta, auzeam
voci necunoscute jucandu-se in spatele ochilor mei inchisi. O viziune a trei fete frumoase,
uitandu-se la mine ingrijorati, cu precautie. Fiecare fata mai frumoasa decat urmatoarea.
Realitatea venea incet, amintindu-mi unde eram inainte sa deschid ochii. Maini
reci se plimbau pe trupul meu, verificandu-ma, fiecare set de maini mai reci decat
celalalt. Am mirosit o lotiune chimica puternica, antiseptic? Am strambat din nas. Eram
in spital. Visul a fost real, ma intrebam. Cui apartineau fetele acelea superbe? Erau si ei
aici?
-Sa-i punem o branula, am auzit o voce moale.
Branula? Ugh!
-Nu, am protestat usor. Ochii mi s-au deschis cand m-am ridicat in sezut. Asta a
fost o greseala. Camera s-a invartit cu salbaticie, brobonele de traspiratie mi-au umplut
fruntea cand m-am facut palida si am cazut inapoi pe perne, inchizand ochii sa alung
ameteala.
-E in ordine, Bella. A cantat o voce cand maini reci m-au apucat de mana dreapta.
Ochii mi s-au deschis si am oftat. Era el, unul cu o fata minunata din cele trei pe care le
vazusem in vis. A fost un vis? Cu ochii si parul aurii, mi-a zambit capandu-mi atentia.
-Uita-te la mine, Bella. Totul va fi bine, mi-a promis. M-am strambat cand
asistenta m-a intepat cu un ac in mana, el m-a strans de mana usor.Era greu sa te uiti la el,
era frumos cu fata blanda. Totusi tanjeam dupa cealalta fata, cea de care inca nu eram
sigura ca e reala.
-Tatal tau e pe drum, a inceput dar a fost intrerupt de vocea lui Charlie.
-Bella!
-Tata, m-am plans recunoscatoare ca am vazut o fata familiara. Am incremenit
cand s-a apropiat mai tare, intrebandu-ma de ce purta uniforma. Nu venise abia de la
Washington?
-Dr. Cullen, si-a intors Charile privirea fata ingrijorata catre omul ce statea langa
mine si ma tinea de mana. Ce s-a intamplat?
-Hai sa discutam in privat, serif Swan, si te rog ti-am spus sa imi spui Carlisle.
Barbatul blond i-a zambit tatalui meu, apoi s-a intors catre mine. Bella, trebui sa discut cu
tatal tau un moment, dar revin imediat, bine? Poti sa ne strigi daca ai nevoie de noi.
Am oftat si am inchis ochii incercand sa ma concentrez pe vocile care se auzeau
din coltul indepartat al camerei.
-Ce s-a intamplat cu ea? A intrebat tatal meu.
-Esme a redecorat, a inceput dr. Cullen aproape absent de parca gandurile lui erau
in alta parte, sau asa mi s-a parut. Bella s-a impiedicat de o treapta si s-a lovit cu capul de
una din masutele noi.
-Dr. Cullen, se uita Charlie intrebator si ingrijorat in acelasi timp la barbatul din
fata lui. Unde e fiul tau? De ce nu e aici? A intrebat Charlie suspicios. Fiul lui? Cu
siguranta cei doi barbati pe care ii vazusem langa dr.Cullen erau prea in varsta sa fie vreo
unul fiul sau.
-Edward e aici, Charlie. Asteapta in biroul meu. O bataie. Am crezut ca e mai
bine asa…
-Mai bine?!? Ce inseamna asta?
-Charlie, a inceput doctorul, a facut o pauza si apoi a inceput din nou sa
vorbeasca. Ranile Bellei, are niste pierderi de memorie. Nu stim daca e permanent sau nu,
a spus repede. Mi-am deschis ochii uitandu-ma la oroare de pe fata tatalui meu.
Pierderi de memorie? Nu…asta trebuie sa fie vreo gluma cruda. De fapt nu eram
in Phoenix, locuiam cu tatal meu in Forks. Cat timp am pierdut? Ce am pierdut? Charlie a
mentionat pe cineva Edward, fiul lui Carlisle asa a spus. O fata a fluturat prin fata ochilor
mei, par de culoarea bronzului, ochi aurii, si un zambet smecher ce mi-a facut inima sa se
opreasca o secunda.
 -Cat timp a pierdut? A dat Charlie glas intrebarii mele.
-Crede ca inca e in Phoenix cu Renee, a replicat Carlisle. Imediat dupa nunta,
cred. A oftat. Dupa cum am spus, e prea devreme sa spunem daca e permanent. In multe
cazuri, amnezia e doar temporara.
-Atat de mult timp, a spus Charlie cu vocea incarcata de durere. Stie?
Amandoi s-au intors sa ma priveasca, ochii mei mariti si panicati sareau de la o
fata la cealalta. L-am vazut pe tatal meu facand un pas spre mine. Carlisle l-a apucat ferm
de brat, tinandu-l pe loc.
-Incet, Charlie a spus amintindu-mi de ceva ce a spus mai devreme. El si celalalt
blond l-au retinut pe cel de-al treilea, cel mai tanar, cel mai frumos din cei trei. L-au
numit Edward, acela e fiul doctorului?
-Bella?
Inima a inceput sa bata cu putere, mintea mea realiza unele lucruri. Atat de mult
timp a spus Charlie. Cat? M-am fortat sa trag aer in piept.
-Bells? A spus Charlie incet. Amandoi barbatii s-au apropiat de mine. L-am vazut
pe doctor dand din cap cuiva dinfara razei mele vizuale. Bella, draga totul e bine.
-Tata? Eu….nu puteam forma cuvintele, nu stiam ce sa spun, ce sa intreb.
-Bella, a vorbit Carlisle, luandu-ma din nou de mana, Stiu ca esti speriata. Dar nu
vreau sa iti faci griji…vei lucra cu noi. Totul va reveni la normal si va fi bine, a spus.
-Iti dam ceva pentru durere, ceva care sa te ajute sa te odihnesti. O caldura ciudata
ma umplea si un gust necunoscut mi-a amortit gura. M-am intors sa vad asistenta scotand
acul din branula.
-Nu, am scuturat din cap, senzatia de cald amortindu-ma de tot. Nu vroiam sa
dorm! M-am luptat cu propriile mele gene sa nu se inchida, pierdeam lupta. Nuuu, am
mai spus o data.
-Sunt chiar aici, Bella. L-am auzit pe Charlie soptind si m-a luat de mana. Ultimul
lucru pe care mi-l amintesc inainte sa ma cufund intr-un somn adanc era diferenta
drastica dintre caldura pielii lui si cea foarte rece a doctorului.

Cap.5

Ma plimbam prin biroul mic, strangand si defacand mainile din reflex cand
veneam evenimentele derulandu-se prin ochii altora. Am tresarit cand Bella s-a strambat
la acul ce i-a patruns prin piele, din ziua in care ne-am cunoscut, durerea ei a fost durerea
mea. Si mereu va fi asa indiferent de ceea ce va urma. Pentru tot restul existentei mele.
O priveam prin ochii lui Carlisle, la trasaturile palide, la buzele albe stranse
luptandu-se, probabil cu un val de greata. Mi-am intins bratul drept de parca as fi vrut sa
ii ating obrazul, de parca as fi fost in camera cu ea. Am marait usor frustrat, ochii inchisi,
mana mi s-a strans in pumn si am apasat-o cu putere pe buze. Cat de mult tanjeam sa fiu
langa ea ca abia m-am abtinut sa fug pe holuri la ea. Apoi am auzit vocea lui Charlie in
capul lui Carlisle.
Ca intodeauna, frica si grija lui Charlie Swan pentru singurul sau copil erau
coplesitoare. Priveam tatal si fiica privindu-se precaut, usurarea de pe fata Bellei
trasformandu-se in confuzie, ceva o deranja. Uniforma lui presupun, din moment ce ea
inca se credea in Phoenix.
 -Ce s-a intamplat? I-a cerut tatalui meu si am vazut putina furie trecand prin
gandurile lui Carlisle cand a auzit ca si mine acuzatia din spatele cuvintelor lui Charlie.
De parca eu eram vinovat de ranile Bellei. In ochii lui Charlie, intotdeauna eram vinovat
daca Bellei i se intampla ceva rau. Dezgustul din vocea lui Carlisle era evident cand i-a
spus lui Charlie minciuna oferita de mine. Pentru o secunda se gandise sa treaca peste
mine si sa ii spuna adevarul. Dar, in final, tatal meu intotdeauna proteja dorintele familiei
lui.
Amandoi barbatii si-au intors fata catre ea, iubirea mea, singura fata pe care o
iubeam si o voi iubi mereu. Daca ceva ma putea trage din camera aceea la ea, erau
trasaturile ei incarcate cu frica in secunda aceea. Mainile au strans biroul, bucati de lemn
trosnind sub presiunea degetelor mele. Am injurat incet.
-Presupun ca trebuie sa inlocuiesc biroul acum, am murmurat.
-Edward, l-am auzit pe Carlisle inainte sa intre in camera. Nu te gandesti serios
sa pleci nu? Ai mai incercat odata asta, nu a iesit bine pentru nici unul din voi.
Nervozitatea ii facea gandurile sa se deruleze cu rapiditate in mintea lui, daca le-ar fi dat
glas ar fi fost neinteligibile pentru om.
-Te iubeste, Edward. Ochii lui ma priveau fix cand a inchis usa in spatele lui.
Refuz sa cred ca ea nu se va intoarce la tine. Nu poti face asta.
-Cum se simte? Am intrebat incet, ignorand pledoaria tatalui meu. Asta era cel
mai important, Bella. Intotdeauna va fi mai importanta decat orice altceva pe pamant.
-E speriata si confuza. Dupa cum stii prea bine. O ducem sus.
Stiam si asta. Am vazut-o pe targa in josul holului catre lift, uitandu-ma cu atentie
la fata ei linistita si adancita in inconstienta. Am vazut numarul camerei, 347, stiind ca
am nevoie mai tarziu ca sa o pot verfica. Si sa-i dau lui Charlie confruntarea cu care ii
eram dator.
-Edward, a incercat Carlisle din nou. Nu esti singurul care are ceva de pierdut.
Toti o iubim pe Bella, stii asta. O va omora pe Esme si pe tine la fel, daca vei continua cu
planul din capul tau. Nu poti pleca.
-Plec? Am spus surprins. Cum putea crede ca as putea pleca dupa toate prin cate
am trecut? Cu tot ce o astepta aici, ce o urmarea, credea ca o las neprotejata?
-Nu, Carlisle, nu pot sa plec de langa ea.Volturii, vampirul care a intrat in camera
ei, Victoria. Nu pot si nu o voi lasa neprotejata, fara aparare.
Atunci…nu inteleg, Edward. Ce planuiesti?
-Nu o parasesc, am spus iar ferm, dar nici nu ma voi forta sa intru iar in viata ei.
Bella are o a doua sansa sa aleaga…sa decida unde vrea cu adevarat sa fie. Am fortat
cuvintele sa iasa cat mai adevarate, intrebandu-ma daca am puterea necesara sa fac ceea
ce spun. As putea fi cu ea zi de zi si sa nu ma amestec in viata eu? Sa stau langa ea, ora
dupa ora, sa rezist tentatiei de a mangaia obrazul moale ca satinul, sa ii tin trupul delicat
in imbratisarea mea rece, sa ii simt caldura buzelor sub presiunea buzelor mele?
Am marait tare cand imaginile m-au asaltat. Puteam sa fac asta? As putea duce la
capat planul meu nebunesc? Chiar daca imi spuneam ca fac asta pentru ea, inima mea
tacuta se strangea de durere, sperand dincolo de speranta ca ma va privi din nou cu ochii
plini de dragoste asa cum facuse in dimineata asta cand a plecat. Nu trecuse nici macar o
zi, dar parea o eternitate de cand nu ne-am mai sarutat.De cand soapta ei “Te iubesc” nu
imi mangaiase auzul, inima.
 -Edward, a spus Carlisle incet simtind furtuna din mine. Se va intoarce la tine, a
declarat total convins. Nu exista drum pentru nici unul din voi fara celalalt.
Cuvintele lui ma calmau,erau binevoitoare dar nu schimbau nimic. Imi doream sa
fiu atat de sigur ca tatal meu. Dar stiam de la inceput, nu aveam niciun drept asupra cuiva
ca Bella, nu meritam un asemenea dar. Si soarta a descoperit un mod de a o lua de langa
mine. Puteam sa conving soarta sa o trimita iar in bratele mele? Imi va permite Charlie sa
incerc?
Stiu ca tatal ei vroia sa fim separati, gandindu-se la siguranta ei. Nu era un om cu
suflet rau, dar fusese ranit de mama Bellei si a vazut cat de mult o ranisem eu pe Bella
inainte. Ca ma purtasem in felul acela doar ca sa o protejez nu era luat in considerare.
Cum ar fi putut cand stia foarte putin de dragostea ce i-o purtam fiicei lui?
Plecand din viata ei a fost o sansa caruia nu i-a putut rezista, stiam asta. Nestiind
multe i-o incredinta pe Bella lui Jacob Black? Fara sa realizeze cat de periculos era
licheaua aia? Il va asculta Bella pe tatal ei luptandu-se cu ceea ce vroia inima ei? Si ce va
decide inima ei?
-A fost o zi grea pentru tine, nu? a intrebat Carlisle, privindu-ma de la biroul sau
stricat.
-Imi pare rau, m-am scuzat. Nu am vrut sa….Ea era atat de infricosata…
-Un birou poate fi inlocuit, a spus Carlisle. Desi era o antichitate de nepretuit, a
continuat oftand. Ce ai tu, ce simti tu pentru Bella si ce simte ea pentru tine..
-Nu poate sa mai existe….am spus oprindu-l inainte sa termine. Un val nou de
durere m-a coplesit cantempland viata mea fara ea. Dar cel putin e in viata, mi-am spus.
-Du-te la ea, Edward m-a urgentat tatal meu, punandu-si o mana pe umarul meu.
Spune-i ca o iubesti. Trebuie sa se intoarca la tine.
Am vazut amintirile derulandu-se in capul lui. Isi amintea de Esme, fata de
saisprezece ani pe care a vazut-o prima data si s-a indragostit de ea. Cum s-a intors la ea,
dorind-o si totusi stia ca nu-i poate lua viata. Apoi, dupa zece ani ea era in fata lui si mai
frumoasa. Chiar aproape de moarte cum era, ii taia respiratia cu frumusetea ei angelica.
Nu putea sa o piarda inca o data. Nu avea nicio speranta sa o vada, totusi soarta i-o
daruise din nou ca un dar pretios.
Zece ani, am marait. As putea astepta atata sa o vad pe Bella zambind din nou,
doar pentru mine? Sau Bella cea noua ma va vedea ca pe monstrul ce sunt?
-Du-te ea la, Edward. A spus Carlisle iar. Adu-o inapoi.
Am dat din cap absent catre tatal meu inainte ca o voce noua sa imi patrunda in
cap.
Inainte de asta trebuie sa il opresc pe Jacob Black inainte sa isi confeseze
vinovatia lui Charlie.
-Jacob Black e aici?
-Charlie a chemat familia Black. Desigur ca isi sunase prietenul sa il sprijine cand
el suferea pentru fiica lui. Si mai ales cand lucra la curajul pe care trebuia sa si-l faca sa o
sune pe Renee. Jacob si tatal sau abia au ajuns.
-Ii voi spune mamei tale si celorlalti unde esti, a spus Carlisle incet. Ma stia prea
bine, ma gandeam eu. Stia ca nu as pleca de langa Bella, chiar si cand eu nu stiam inca.
Chiar daca incercam sa ma conving ca pot.
- Sunt sigur ca vor veni sa o vada pe Bella cat de curand pot.
-Crezi ca e intelept?
 -Chiar crezi ca as putea sa o tin pe Alice departe? Mi-a zambit. Vor fi discreti,
Edward.
-Cand vreodata a fost Alice discreta?
M-am grabit de-a lungul holului sa il prind pe Jacob Black si pe tatal sau intrand
in lift, urcand la etajul trei. M-am miscat mai repede decat puteau ochii umani sa vada, nu
dura decat o clipire cat sa trec eu. Mi-am pus mana intre usile ce se inchideau, amandoi
se uitau la usile ce se deschideau si ochii s-au oprit pe fata mea.
-Jacob…
-Ce vrei lipitoare? A spus inca nervos ca l-am lasat in urma cand o duceam pe
Bella la tatal meu.
-Trebuie sa iti vorbesc inainte sa discuti cu Charlie. Sa iti explic…
-Ce sa imi explici?
M-am luptat cu o nevoie de a-l plesni pentru a-i sterge infumurarea de pe fata. De
ce ii spusesem eu minciuna aia lui Charlie? De ce am acoperit potaia asta, cand evident
nu o merita? Nu o merita pe ea. Pentru Bella, mi-am raspuns singur la intrebari. Datorita
ei nu ai omorat potaia, desi de multe ori am fost mai mult decat tentat sa il rup in bucati.
In plus, a fost acolo pentru Bella cand tu nu ai fost. A tinut-o sanatoasa, toate
lunile alea cand tu ai fost plecat. Si acum, tu il ajuti pe el chiar daca poate fi in
detrimentul tau. Gandul asta nu a fost prea linistitor.
-Carlisle i-a spus lui Charlie ca Bella s-a lovit in casa noastra, am inceput.
-De ce? Baiatul era cam babalau, se gandise cu siguranta ca voi profita de ocazie
sa ii fac probleme cu tatal Bellei. As fi facut asta si mai mult ca sa il tin departe de viata
Bellei.
-Charlie ar fi furios sa afle ca Bella tot conducea, ca nu i-ai vandut motocicleta pe
care ti-a ordonat sa o vinzi.
-Stiu, a admis. Totusi asta nu explica de ai mintit pentru mine. Era nervos, nu
vroia sa imi fie dator pentru nimic.
-Nu am facut-o pentru tine, am spus ascutit. Am facut-o pentru ca Bella nu ar vrea
sa tu sa ai necazuri.
-Dar Bella nu isi aminteste…
-Stiu, am spus printre dinti, m-am uitat la tatal lui Jacob, surprins ca Billy Black
nu a spus niciun singur cuvant de cand discutam noi. Gandurile lui totusi nu erau atat de
tacute, ma intrebam daca fiul lui stia ca el crede ca Bella nu e menita pentru nici unul din
noi. Ca era mai bine pentru Jacob sa isi caute pe cineva din tribul sau. Totusi el era
devotat fiicei prietenului sau, de aceea era la fel de determinat ca si fiul sau sa ma scoata
din viata ei o data pentru totdeauna.
-Carlisle crede ca amintirile ei vor reveni.
-Dar nu exista garantii…
-Da, potaie, am marait raspunzand la ambele intrebari cea spusa si cea gandita. Fii
atent ca voi lupta pentru ea la fel ca intotdeauna, am declarat, surprinzandu-ma chiar si pe
mine. Cam atat cu planul meu sa stau departe de ea. Bella si eu vom fi impreuna.
Liftul a bazait zgomotos si usile s-au inchis. Am raspuns la inca o intrebare fara
glas din capul lui Jacob.
-Voi fi aproape, nu o voi lasa neprotejata. Asa ca sa nu fii tu prea ingrijorat. Usile
s-au inchis, ochii lui furiosi ardeau privind in ochii mei.
 M-am indreptat spre scari, urcand cu viteza pana la al treilea etaj unde era camera
Bellei si ajunsesem inainte ca liftul sa fie macar la etajul doi. M-am oprit afara, stiind ca
trebuie sa mai duc o batalie cu tatal ei. Intentiile mele bune, gandindu-ma ca o las sa
aleaga din nou cu cine vrea sa fie, chiar daca sunt eu sau Jacob Black sau orice alt barbat
ar fi ales. Ar fi trebuit sa stiu ca rezolvarea problemei va fi alta, intotdeauna e asa cand e
vorba de Bella Swan. Am tras aer in piept, desi nu aveam nevoie si am deschis usa.

Cap.6

-Apari si tu in sfarsit? A spus Charlie morocanos. Statea intr-un scaun cu spatar

pe care il trase langa pat. Mana ei se odihnea in palma lui si i-am vazut ochii rosii de
plans. Lacrimi, ceva ce ar ascunde de Bella, dar si-a permis sa le dea viata intr-un
moment intim si vulnerabil.
-Charlie, te rog, am pledat eu. Stii cat de mult tin la fiica ta. M-am uitat la Bella,
la frumusetea ei senina si pieptul mi s-a strans. O reactie pe care inima moarta nu ar
trebui sa o aiba. Ma voi satura vreodata sa privesc cu ochii ingrijorati frumusetea ce zacea
in patul din fata mea? Ma indoiam ca ziua aceea va veni vreodata si m-am trezit sperand
din nou sa fac parte din viata ei. Pentru mine nu mai exista viata fara ea.
-Spui ca o iubesti, a replicat Charlie fiecare cuvant era plin de manie. Dar de
fiecare data cand e cu tine pateste ceva rau..
-Ce s-a intamplat a fost un accident, am spus intrebandu-ma din nou de ce l-am
acoperit pe Jacob Black.
-Cat de multe accidente mai exista in viitorul ei daca ea mai ramane cu tine? M-a
intrebat Charlie pe un ton jos. Simteam furia si frica invartindu-se in el in valuri. Si avea
dreptate, Bella iubindu-ma era expusa pericolelor, mai mult decat se gandea el. Cat mai
dureaza pana ce unu din aceste “accidente” o va lua de langa mine pentru totdeauna? A
spus intr-o soapta indurerata.
Am inchis ochii cu un oftat de neauzit, amintindu-mi cat de adevarata e intrebarea
lui. Amintindu-mi de determinarea Bellei de a face parte din familia mea si sa o lase pe a
ei in urma. Sa devina un monstru, m-am cutremurat la amintirea multitudinii de
argumente pe care ni le dadeam unul altuia asupra acestui subiect.
Si totusi…nu-mi puteam dori decat sa isi deschida ochii ciocolatii si sa fie aceeasi
Bella incapatanata care ma exaspera. Ca ea sa imbratiseze aceeasi cale care ne va permite
sa fim impreuna pentru totdeauna.
-Daca binele vine cu asta, a spus Charlie incet, e ca ea nu-si aminteste cat de mult
a suferit cand ai parasit-o.
Am tresarit ca a spus asta, inca o data imaginile lui Jacob pe care mi le-a aratat
cand ne-am certat in dimineata aceea cand eu si Bella ne-am intors din Florida, mi-au
revenit proaspete in memorie. Daca as putea sa uit lunile acelea devastatoare cat timp am
fost despartiti. Separati de propriile mele alegeri, o greseala stupida si prosteasca pe care
o voi regreta intreaga mea existenta. I-am ranit inima cand am plecat, de parca as fi facut-
o bucati in pumnul meu. Propria mea inima inghetata a suferit cat am stat departe de ea.
Bella inca nu si-a revenit prea bine perioada aceea, nu conteaza cat timp a trecut. Oricum
nici eu nu ma descurcasem mai bine.
-Nu o las sa mai treaca prin durerea aceea din nou.
-Domnule, eu niciodata nu as…. Nu as putea niciodata….
 Cand Charlie isi intoarse privirea spre mine, i-am auzit pe Jacob Black si pe tatal
sau la usa, ascultand fiecare cuvant. Au auzit extazul tacut in care se afla Jacob ca tatal
Bellei imi va interzice sa o vad. Desi il uram cu aceeasi grandioasa pasiune cu care o
iubeam pe Bella, nu il puteam invinovati ca isi dorea asta. Ca isi dorea ca Bella sa se
indragosteasca de el la fel cum era el indragostit de ea. Imbolnavit, ii priveam fanteziile
despre o viata pe care el si Bella ar putea sa o aiba impreuna. In detaliu, stia ca il ascult.
-Nu stiu ce isi va aminti Bella cand se trezeste, a spus tatal ei, vazand durerea
mea. Nu o voi opri sa te vada, daca asta vrea. Daca isi aminteste..
Inima mea astepta cu nerbdarea ca vocea lui sa-mi dea noi sperante. Era mai mult
decat ma asteptam si nu ma puteam abtine sa nu zambesc de satisfactie cum acele cuvinte
vor rani baiatul ce asculta la usa. Totusi tatal ei avea mai mult de spus, inca un lucru de
livrat.
-Spui ca o iubesti, a spus Charlie din nou, intorcandu-si privirea catre propriul
copil. Las-o. Da-i o sansa sa fie fericita…las-o sa aleaga.
El doar repeta cuvintele pe care eu i le rostisem tatalui meu mai devreme, dar
totusi venind din gura lui, m-au umplut de manie. Dar fericirea mea? Dar durerea mea?
Vroiam sa tip la el. Bella era viata mea, nu aveam nimic fara ea, nu eram nimic fara ea.
Ochii imi ardeau de lacrimi ce nu cadeau, corpul meu nu le putea varsa. Dar le
simteam arzand, sapand in ochi, in gat, simteam cum greutatea lor imi spargea pieptul.
Tacut, invins am dat din cap.
-Te las sa iti iei la revedere, a spus Charlie cu vocea groasa, si s-a indreptat spre
usa. Vreau sa pleci pana ma intorc. A iesit din camera si l-am auzit salutandu-i pe Billy si
pe Jacob, conducandu-i intr-o camera de asteptare.
Cand usa s-a inchis in urma lui, am cazut in genunchi devastat. Asta era pedeapsa
pentru pacatele mele? Pentru atrocitatile pe care le-am facut in viata asta inexistenta pe
care am trait-o? Trupul imi tremura convulsiv si mi-am prins capul cu mainile. Cum
puteam face asta? Cum puteam sa spun la revedere cand eu nu-mi doream decat sa o trag
mai aproape de mine si sa nu-i mai dau drumul niciodata?
Un geamat moale m-a tras din starea de dezolare. M-am ridicat repede si m-am
dus langa ea. Medicamentele inca o tineau prizoniera, dar era un somn fara odihna. Visa,
ochii i se miscau agitati sub pleoapele inchise, mainile i se strangeau. Capul i s-a miscat
intr-o parte si in cealalta cand un suspin i-a trecut printre dinti. A inceput sa tremure si i-
am tras patura de la picioare si am invelit-o usor.
-Bella, am soptit acoperindu-i mainile cu ale mele. Le-am ridicat la fata mea,
mangaindu-i palmele cu buzele. I-am pus mana deschisa pe obrazul meu, minunadu-ma
de caldura aceea, deja tanjind dupa ea.
-Bella, te iubesc, i-am soptit in ureche. Te voi iubi intotdeauna indiferent ce se va
intampla, nimeni nu va mai exista in viata mea inafara de tine. Am sarutat-o pe frunte,
fiecare pleoapa inchisa, nasul, obrajii, inspirand mireasma si amintindu-mi mirosul, desi
le stiam perfect. Intoarce-te la mine, am spus usor si am sarutat-o pe buze.
-Indiferent ce decizi, sa stii ca voi fi mereu aici pentru tine. Intotdeauna voi
veghea si te voi tine in siguranta. Oricand ai nevoie, oricand ma vrei voi fi langa tine. Mi-
am pus palma pe fata ei, mangaindu-i obrazul. Un val de durere mai intens ca inainte m-a
lovit cand fata ei s-a intins dupa mangaierea mea.
Trebuia sa ies de aici pana ce durerea agonizanta nu punea stapanire pe mine. Am
mai sarutat-o odata pe buze si am soptit din nou.
 -Te iubesc Isabella. Te rog, intoarce-te la mine. Eram la usa cand un oftat usor m-
a incremenit.
-Edward.
M-am chircit la sunetul acela, sperand impotriva sperantei ca zambetul si privirea
ei vor fi din nou pline de dragoste pentru mine. Soarta m-a respins inca o data. Cand
Charlie Swan si familia Black au intrat in camera, eu nu mai eram acolo, dar eram
aproape. Cum am promis, am cautat telefonul in buzunar.
-Alice?