EFECTELE CONTRACTULUI

3.1. Notiune si reglementare

Prin efectele contractului se nteleg raporturile juridice civile nascute din acel contract, respectiv drepturile si obligatiile aflate n continutul acestor raporturi.

Codul civil cuprinde reglementari referitoare la efectele contractului n art. 969 - 985.

3.2. Interpretarea contractului

Determinarea efectelor contractului presupune stabilirea drepturilor si obligatiilor care s-au nascut, modificat sau stins prin acel contract.

Pentru aceasta este necesar sa se dovedeasca contractul si sa se interpreteze clauzele acestuia.

A interpreta nseamna a determina ntelesul exact al clauzelor unui contract, prin cercetarea manifestarii de vointa a partilor n strnsa corelatie cu vointa lor interna.[1]

Principalele reguli de interpretare sunt cuprinse n art. 970, 977-985 din Codul civil, cu precizarea ca unele dintre aceste reguli au caracter general, n sensul ca sunt avute n vedere la interpretarea oricarui contract, n timp ce altele au caracter special, dar sunt interdependente si trebuie sa fie aplicate concomitent.

3.2.1. Regulile generale de interpretare a contractului Regulile generale[2] de interpretare a contractului sunt:

prioritatea vointei reale a partilor, regula reglementata n art. 977 Cod civil conform caruia "interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor";

 contractul produce pe lnga efectele expres aratate si alte efecte, regula reglementata n art. 970 alin. 2 Cod civil, care dispune referitor la contracte ca "obliga nu numai la ceea ce este expres ntrnsele, dar la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei dupa natura sa", precum si n art. 981 Cod civil care prevede principiul conform caruia "clauzele obisnuite ntr-un contract se subnteleg desi nu sunt expres ntrnsul".

3.2.2. Regulile speciale de interpretare a contractului

Regulile speciale de interpretare a contractului[3] sunt urmatoarele:

clauzele ndoielnice se interpreteaza n sensul care reiese din natura contractului (art. 979 Cod civil);

clauzele ndoielnice se interpreteaza n sensul n care ele pot produce un efect (art.978 Cod civil);

n cazul n care exista ndoiala clauzele contractului se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a ncheiat contractul (art.980 Cod civil);

regula in dubio pro reo, cnd este ndoiala, conventia se interpreteaza n favoarea celui 15415o1424p care se obliga (art. 983 Cod civil);

orict de generali ar fi termenii contractului, acesta are ca obiect numai prestatiile la care partile sau obligat (art.984 Cod civil);

atunci cnd n contract se da un exemplu pentru aplicarea obligatiilor, nu se restrnge numarul si ntinderea acestora la exemplul dat (art.985 Cod civil).

3.3. Principiile efectelor contractului si exceptiile de la aceste principii

Principiile efectelor contractului sunt reguli de drept civil care arata cum si fata de cine se produc aceste efecte.

Efectele contractului sunt guvernate de principiul obligativitatii, principiul relativitatii si principiul opozabilitatii.

3.3.1. Principiul obligativitatii contractului

Principiul obligativitatii contractului este reglementat n art. 969 alin. 1 Cod civil, conform caruia "conventiile legal facute au putere de lege ntre partile contractante".

n doctrina s-a sustinut ca un contract nu poate fi identificat cu o lege, fie numai pentru considerentul ca legea are o aplicatie generala, n timp ce contractul obliga numai pe cei care l-au ncheiat.[4]

3.3.1.1. Exceptiile de la principiul obligativitatii contractului

Exceptiile de la principiul obligativitatii contractului trebuie sa fie prevazute expres de lege sau de contract.

Ne vom gasi n prezenta unei exceptii de la acest principiu n urmatoarele cazuri:

Denuntarea unilaterala a contractului

ntre modul de ncheiere a contractului si modul de revocare a acestuia trebuie sa existe o simetrie, n sensul ca daca ncheierea contractului este rezultatul unui mutuus consensus, revocarea contractului trebuie sa fie rezultatul unui mutuus dissensus.

Conform art. 969 alin. 2 Cod civil, revocarea conventiilor se poate realiza nu numai prin consimtamntul mutual, dar si din cauze autorizate de lege. ntre aceste cauze se nscrie si denuntarea unilaterala a

contractului care poate sa intervina n materia contractului de nchiriere fara termen (art. 1436 alin. 2 Cod civl), a contractului de mandat ( art. 1552 si 1556 Cod civil) sau a contractului de depozit (art.1616 Cod civil).

ncetarea contractelor intuitu personae

Contractele intuitu personae sunt ncheiate n considerarea calitatilor deosebite ale unei parti, iar daca partea a decedat, contractul nceteaza de plin drept. Acest lucru se ntmpla de exemplu n cazul contractului de mandat.

Suspendarea fortei obligatorii a contractului

Daca una dintre parti nu si executa obligatia intervine suspendarea obligativitatii contractului. De exemplu, n materia contractului de asigurare, daca partea obligata nu plateste prima de asigurare.

O suspendare temporara apare n situatia n care, pe parcursul existentei unui contract cu executare succesiva, intervine un caz de forta majora care mpiedica executarea contractului.

Prorogarea legala

Un caz de modificare a fortei obligatorii a contractului, independent de vointa partilor, l reprezinta prelungirea legala a contractului dincolo de termenul stabilit de parti.

De exemplu, n materia contractului de nchiriere, prin lege s-a dispus ca durata contactelor de nchiriere privind suprafetele locative cu destinatia de locuinte, din proprietatea statului sau a unitatilor administrativ - teritoriale, aflate n curs de executare, care expira la data de 8 aprilie 2004, se prelungeste de drept pentru o perioada de 5 ani. [5]

3.3.2. Principiul relativitatii efectelor contractului

Principiul relativitatii efectelor contractului poate fi definit ca regula potrivit careia contractul produce efecte numai fata de partile contractante, el neputnd sa profite sau sa dauneze altor persoane.

Acest principiu este instituit prin art. 973 Cod civil, conform caruia "conventiile n-au efect dect ntre partile contractante".

3.3.2.1. Exceptiile de la principiul relativitatii contractului

Exceptiile de la principiul relativitatii contractului sunt acele situatii juridice n care contractul poate sa produca efecte si fata de alte persoane dect partile sau succesorii n drepturi ai partilor.[6]

Aceste exceptii sunt clasificate n exceptii aparente si exceptii reale sau veritabile.

Exceptiile aparente sunt promisiunea faptei altuia sau conventia de porte - fort si actiunile directe, iar exceptia reala este stipulatia pentru altul sau contractul n folosul unei terte persoane.

Promisiunea faptei altuia este un contract prin care debitorul se obliga fata de creditor sa determine o terta persoana sa-si asume un angajament juridic n folosul creditorului din contract.[7]

Trasaturile caracteristice ale promisiunii pentru fapta altuia sunt urmatoarele:

tertul nu este obligat prin contractul ncheiat ntre promitent si creditorul promisiunii, iar obligatia sa se va naste numai daca adera la contract sau ncheie un nou contract;

ceea ce se promite este fapta personala a debitorului de a determina o terta persoana sa-si asume un angajament juridic fata de creditor;

debitorul nu este obligat sa garanteze fata de tert executarea angajamentului de catre terta persoana.

Actiunile directe reprezinta posibilitati recunoscute de lege unor persoane straine de un contract de a actiona mpotriva uneia din partile contractante, invocnd contractul la a carui ncheiere nu au participat.

Codul civil reglementeaza doua cazuri de actiuni directe n materia contractului de antrepriza[8] si a contractului de mandat[9]

Stipulatia pentru altul - numita si contractul n folosul unei terte persoane - este un contract prin care o parte, numita stipulant, dispune ca cealalta parte, numita promitent, sa dea, sa faca sau sa nu daca ceva n folosul unei terte persoane, numita tert beneficiar, care nu participa la ncheierea contractului.

Codul civil face aplicatii ale stipulatiei pentru altul n materia donatiei cu sarcina n favoarea unui tert (art.828 - 830) si a rentei viagere (art.1642).

n afara de reglementarile cuprinse n Codul civil, aplicatii ale acestei exceptii se mai ntlnesc n cazul contractului de asigurare (art. 9 din Legea nr. 136/1995) si a contractului de transport de bunuri[10].

Pentru ca stipulatia pentru altul sa produca efecte juridice este obligatorie ntrunirea conditiilor generale mentionate n art. 948 Cod civil pentru valabilitatea contractelor (capacitatea de a contracta, consimtamntul valabil al partii care se obliga, un obiect determinat si o cauza licita), la care se adauga doua conditii speciale:

1.

vointa de a stipula (animus stipulandi);

2. persoana tertului beneficiar trebuie sa fie determinata la momentul ncheierii contractului sau sa fie determinabila n raport cu momentul executarii acestuia.

Stipulatia pentru altul genereaza raporturi juridice ntre stipulant si promitent, precum si ntre promitent si tertul beneficiar.

Raporturile juridice dintre stipulant si promitent au n continutul lor dreptul stipulantului de a pretinde promitentului sa-si execute obligatia asumata n folosul tertului beneficiar.

Raporturile juridice dintre promitent si tertul beneficiar pun n evidenta caracterul de exceptie reala de la principiul relativitatii efectelor contractului a stipulatiei pentru altul, n sensul ca favoarea tertului se naste un drept, direct si nemijlocit, independent de manifestarea de vointa a tertului.

Dreptul tertului beneficiar se naste direct n puterea contractului dintre stipulant si promitent, dar exercitiul dreptului depinde de vointa tertului.

Tertul beneficiar exercita acest drept printr-o actiune personala (proprio nomine), iar dreptul de a cere executarea obligatiei i apartine si stipulantului, dar n puterea contractului, nsa acesta va cere executarea obligatiei n favoarea tertului, nu n favoarea sa.

Stipulatia pentru altul a fost calificata ca o exceptie reala de la principiul relativitatii efectelor contractului deoarece prin intermediul acestei constructii juridice se creeaza drepturi n favoarea altor persoane dect partile contractului.

3.3.3. Principiul opozabilitatii efectelor contractului

Opozabilitatea contractului reprezinta modul de a defini obligativitatea contractului n raport cu tertii.

n raport cu tertii un contract se impune ca o realitate juridica care nu poate fi ignorata.

3.3.3.1.Exceptia de la principiul opozabilitatii fata de terti a contractului

Exceptia de la principiul opozabilitatii fata de terti a contractului este situatia n care un tert va fi ndreptatit sa ignore existenta unui contract, si, pe cale de consecinta, a drepturilor si obligatiilor nascute din acel contract.

O astfel de exceptie este simulatia.

Definitia simulatiei

Analiznd definitiile formulate n doctrina[11]putem defini simulatia ca fiind o operatiune juridica n cadrul careia doua persoane ncheie un contract public - aparent, mincinos - care nu reflecta vointa lor reala, prin care se creeaza o alta situatie juridica dect cea creata printr-un contract secret contranscris - care exprima vointa reala a partilor.

Conditiile existentei simulatiei

n cazul simulatiei se ncheie, ntre aceleasi parti, doua contracte, unul public si unul secret.

Pentru a ne gasi n prezenta simulatiei este necesar ca actul secret sa se ncheie anterior sau concomitent cu actul public.

Formele simulatiei

Simulatia se poate prezenta, n functie de modul n care este conceput contractul public si de elementul n privinta caruia opereaza, simulatia se poate prezenta n una din urmatoarele forme:

contractul fictiv;

contractul deghizat;

contractul prin care se realizeaza o interpunere de persoane.

Simulatia prin ncheierea unui contract fictiv presupune o disimulare totala a realitatii, n sensul ca actul public este lipsit de orice continut juridic, fiind anihilat de prevederile contranscrisului.

n acest caz partile convin, prin contractul secret, ca operatiunea juridica consemnata n contractul public nu s-a realizat. De exemplu, vnzarea fictiva a unor bunuri pentru a evita executarea silita pornita de creditor.

Simulatia prin deghizarea contractului public este de doua feluri:

1. deghizare totala, cnd prin contractul public se urmareste sa se ascunda natura juridica a contractului secret. De exemplu, contractul public este un contract de vnzare - cumparare, iar contractul secret este un contract de donatie.

2. deghizare partiala, daca prin contractul public sunt ignorate numai anumite elemente ale contractului secret, de exemplu pretul din contractul de vnzare - cumparare sau scadenta reala a obligatiei de plata a pretului.

Simulatia prin interpunere de persoane intervine atunci cnd contractul public se ncheie ntre anumite persoane, iar n contractul secret se determina adevaratele persoane ntre care s-a ncheiat contractul. Aceasta forma de simulatie este ntlnita n materia donatiei prin interpunere de persoane, pentru a se asigura anonimatul persoanei gratificate.

Scopurile urmarite de parti prin simulatie[12]

Simulatia are un scop general si abstract, acela al ascunderii de catre parti a cuprinsului ori a existentei acordului de vointa, fata de terti, precum si un scop concret, care poate sa constea n:

sustragerea unor bunuri de la urmarirea pornita de creditori;

evitarea raportului donatiilor si reductiunii liberalitatilor excesive;

asigurarea anonimatului unei persoane gratificate;

evitarea aplicarii integrale a taxelor de timbru.

Efectele simulatiei

Potrivit dispozitiilor art. 1175 Cod civil, actul secret care modifica un act public nu poate avea putere dect ntre partile contractante si succesorii lor universali, un asemenea act nu poate avea nici un efect n contra altor persoane.

n sistemul dreptului civil romn, simulatia nu este sanctionata cu nulitatea, sanctiunea specifica care intervine n cazul simulatiei este, dupa caz, inopozabilitatea fata de terti a situatiei juridice create prin contractul secret si nlaturarea simulatiei pe calea actiunii n simulatie.

Efectele contractului n caz de simulatie sunt guvernate de doua reguli:

1.

contractul secret produce efecte numai ntre parti si, n principiu, succesorii lor universali;

2.

contractul secret nu produce efecte fata de tertii de buna-credinta.

Tertii au optiunea de a invoca n favoarea lor contractul public sau contractul secret.

Actiunea n simulatie

Actiunea n declararea simulatiei este acea actiune civila prin care se urmareste constatarea caracterului simulat al contractului public si existenta contractului secret care modifica, total sau partial, contractul public.

Proba simulatiei se face dupa reguli diferite:

ntre parti, proba se face conform regulilor de drept comun referitoare la proba actului juridic;

tertii pot proba simulatia prin orice mijloc de proba, inclusiv martori sau prezumtii, deoarece fata de ei simulatia este un fapt juridic.

Admiterea actiunii n simulatie va duce la nlaturarea efectelor contractului public, iar singurul contract care si va produce efectele juridice va fi contractul secret, daca este ncheiat cu respectarea conditiilor de fond si, eventual, forma cerute de lege pentru ncheierea sa valabila.

Efectul principal al actiunii n declararea simulatiei este ncetarea caracterului secret al contranscrisului.

3.4. Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice

Din reciprocitatea si interdependenta obligatiilor, caracteristice pentru contractele sinalagmatice, decurg urmatoarele efecte specifice:

1. obligatiile reciproce ale partilor trebuie sa fie executate simultan. De la aceasta regula fac exceptie acele contracte care prin natura lor sau datorita vointei partilor se executa altfel. Asa fiind, oricare parte contractanta are dreptul sa refuze executarea obligatiei proprii, atta timp ct cealalta parte, care pretinde executarea, nu executa obligatiile ce-i revin din acelasi contract. Aceasta posibilitate poarta denumirea de exceptie de neexecutare a contractului;

2. daca una din parti nu-si executa culpabil obligatiile, cealalta parte are dreptul sa ceara n justitie rezolutiunea sau rezilierea contractului;

3. daca un eveniment independent de vointa sa mpiedica o parte contractanta sa-si execute obligatiile, contractul nceteaza, cealalta parte fiind exonerata de obligatiile sale. Legat de aceasta se pune problema suportarii riscurilor contractuale.[13]

3.4.1. Exceptia de neexecutare a contractului (exceptio non adimpleti contractus)

Definitia

Exceptia de neexecutare a contractului este un mijloc de aparare aflat la dispozitia uneia dintre partile contractului sinalagmatic, n cazul n care i se pretinde executarea obligatiei ce-i incumba, fara ca partea care pretinde aceasta executare sa-si execute propriile obligatii.

Prin invocarea acestei exceptii, partea care o invoca obtine, fara interventia instantei judecatoresti, o suspendare a executarii propriilor obligatii, pna n momentul n care cealalta parte si va executa obligatiile ce-i revin. De ndata ce aceste obligatii vor fi ndeplinite, efectul suspensiv al exceptiei de neexecutare a contractului nceteaza.[14]

Reglementare

n codul nostru civil nu exista un text general care sa reglementeze exceptia de neexecutare a contractului, dar ea este consacrata n cteva cazuri, n materie de vnzare, de schimb si depozit remunerat.

"Vnzatorul nu este dator sa predea lucrul, daca cumparatorul nu plateste pretul si nu are dat de vnzator un termen pentru plata", dispune art. 1322 Cod civil. Tot astfel, cumparatorul are si el dreptul de a opune exceptia de neexecutare.

n cazul contractului de schimb, partea ce a primit lucrul ce i s-a dat n schimb de catre cealalta parte, fara ca acesta sa fi fost proprietarul lucrului respectiv, nu poate fi constrnsa sa predea lucrul pe care, la rndul sau, l-a promis, ci numai sa ntoarca pe cel primit (art. 1407 Cod civil).

n materia contractului de depozit, "depozitarul poate sa opreasca depozitul pna la plata integrala cuvenita din cauza depozitului"(art. 1619 Cod civil).[15]

Temeiul juridic

n doctrina, exceptia de neexecutare a contractului este fundamanetata, de majoritatea autorilor, pe reciprocitatea si interdependenta obligatiilor nascute din contractele sinalagmatice.[16], dar este sustinut si punctul de vedere potrivit caruia fundamentul exceptiei de neexecutare este principiul buneicredinte si echitatii, n baza caruia nici una dintre parti nu ar putea solicita celeilalte parti executarea angajamentelor sale, fara a oferi si ea ce datoreaza.[17]

Conditiile invocarii exceptiei de neexecutare a contractului

Pentru invocarea exceptiei de neexecutare a contractului se cer ntrunite urmatoarele conditii:

-obligatiile reciproce ale partilor sa-si aiba temeiul n acelasi contract. De exemplu, cumparatorul nu poate refuza sa plateasca pretul pe motiv ca vnzatorul i datoreaza o suma de bani pe care i-a mprumutat-o;

este necesar ca din partea celuilalt contractant sa existe o neexecutare, chiar partiala, dar suficient de importanta;

neexecutarea sa nu se datoreze faptei nsesi a celui ce invoca exceptia, fapta ce l-a mpiedicat pe celalalt sa-si execute obligatia;

partile sa nu fi convenit un termen de executare a uneia dintre obligatiile reciproce. Daca un astfel de termen a fost convenit, nseamna ca partile au renuntat la simultaneitatea de executare a obligatiilor si deci nu mai exista temeiul pentru invocarea exceptiei de neexecutare;

pentru invocarea exceptiei de neexecutare nu se cere ca debitorul sa fi fost pus n ntrziere.

Invocarea exceptiei de neexecutare are loc direct ntre parti, fara a fi necesar sa se pronunte instanta judecatoreasca. Este nsa posibil ca partea careia i se opune aceasta exceptie sa sesizeze instanta judecatoreasca ori de cte ori pretinde ca invocarea ei s-a facut n mod abuziv.[18]

Exceptia de neexecutare poate fi opusa nu numai celeilalte parti, ci tuturor persoanelor ale caror pretentii se ntemeiaza pe acel contract. Asadar, ea poate fi invocata si fata de un creditor al celeilalte parti care solicita obligarea la executare pe calea actiunii oblice. n schimb nu poate fi opusa acelor terti care invoca un drept propriu si absolut distinct nascut din contractul respectiv.

Efectul invocarii exceptiei de neexecutare a contractului

Efectul invocarii exceptiei de neexecutare a contractului consta n suspendarea obligatiei asumate de partea care foloseste aceste mijloc de aparare, pna la momentul la care cealalta parte si va ndeplini obligatia a carei neexecutare a determinat invocarea exceptiei.

3.4.2. Rezolutiunea si rezilierea contractului

Definitia rezolutiunii

Prin rezolutiune se ntelege desfiintarea, pe cale judiciara sau conventionala, a contractului sinalagmatic cu executare uno ictu, n cazul n care nu se ndeplinesc, n mod culpabil, obligatiile asumate prin conventie, desfiintare care produce efecte retroactive.[19]

Cu alte cuvinte, rezolutiunea contractului este o sanctiune a neexecutarii culpabile a unui contract sinalagmatic cu executare imediata, constnd n desfiintarea retroactiva a acestuia si repunerea partilor n situatia avuta anterior ncheierii contractului.

Rezolutiunea contractului si nulitatea

Desi ambele au ca efect desfiintarea retroactiva a contractului, ntre rezolutiune si nulitate exista si importante deosebiri. Astfel, n timp ce cauzele nulitatii sunt ntotdeauna concomitente cu momentul ncheierii contractului, cauza rezolutiunii este ntotdeauna posterioara ncheierii contractului.

Nulitatea se ntemeiaza pe ideea ca un contract nu a fost valabil ncheiat, pe cnd rezolutiunea are ca premisa un contract perfect valabil ncheiat, care nsa nu a fost executat din culpa uneia dintre parti.

Temeiul juridic al rezolutiunii contractului

n doctrina, s-a afirmat ca rezolutiunea contractului este o sanctiune civila, garantie a respectari contractului, de natura a contribui la executarea ntocmai si cu buna-credinta, a obligatiilor contractuale.[20]

Majoritatea autorilor considera nsa ca temeiul juridic al rezolutiunii l constituie reciprocitatea si interdependenta obligatiilor din contractul sinalagmatic, mprejurarea ca fiecare dintre obligatiile reciproce este cauza juridica a celeilalte.[21]

Rezolutiunea judiciara

Potrivit art. 1021 Cod civil, rezolutiunea nu opereaza de drept. Partea ndreptatita trebuie sa se adreseze instantei judecatoresti cu o actiune n rezolutiune.

n aceste conditii, legea recunoaste instantei dreptul de a verifica si aprecia cauzele rezolutiunii, putnd, dupa caz, sa acorde un termen de gratie partii actionate.

Actiunea n rezolutiune poate fi introdusa de partea n privinta careia angajamentul nu s-a realizat precum si de avnzii ei cauza.[22] Daca s-ar recunoaste o asemenea actiune partii care nu-si executa obligatia, ar nsemna sa i se acorde o prima de ncurajare, o cale nejustificata de a se desprinde din raportul contractual la care a convenit, ceea ce ar constitui o nfrngere de neadmis a principiului obligativitatii contractelor.[23]

Conditiile exercitarii actiunii n rezolutiune

Pentru admiterea actiunii avnd ca obiect rezolutiunea unui contract se cer ndeplinite urmatoarele conditii:

una dintre parti sa nu-si fi executat obligatiile sale;

neexecutarea sa fi fost imputabila partii care nu si-a ndeplinit obligatia. Daca neexecutare s-a datorat unei cauze fortuite, independente de vointa debitorului, nu se va pune problema rezolutiunii, ci aceea a riscului contractului;

debitorul obligatiei neexecutate sa fi fost pus n ntrziere, n conditiile prevazute de lege. Punerea n ntrziere este foarte importanta, pentru a putea dovedi refuzul de executare a obligatiilor de catre cealalta parte contractanta.[24]

Instanta judecatoreasca, constatnd ndeplinirea acestor conditii, urmeaza sa se pronunte asupra rezolutiunii contractului.

Rezolutiunea conventionala

Clauzele contractuale exprese prin care partile prevad rezolutiunea contractului pentru neexecutarea obligatiilor uneia din ele se numesc pacte comisorii.

Aceste clauze sau pacte comisorii exprese nu trebuie confundate cu conditia rezolutorie expresa care constituie o modalitate a contractului. n cazul conditiei rezolutorii, rezolutiunea depinde de un eveniment viitor si nesigur, strain de comportamentul debitorului si nu are caracter sanctionator. Dimpotriva, n cazul pactului comisoriu, rezolutiunea se datoreaza neexecutarii obligatiilor contractuale de catre debitor si se pune n valoare la initiativa creditorului.

Avnd n vedere consecintele lor asupra fiintei contractelor, pactele comisorii sunt interpretate de practica judiciara restrictiv si cu mai mare severitate. Intentia partilor de a stipula o asemenea clauza trebuie sa rezulte fara echivoc din cuprinsul actului juridic.[25]

Dupa modul n care sunt redactate, respectiv intensitatea cu care produc efectele rezolutiunii, pactele comisorii sunt de patru tipuri:

a) Pactul comisoriu de gradul I este clauza contractuala prin care partile prevad ca, n cazul n care una dintre ele nu executa prestatiile ce le datoreaza, contractul se desfiinteaza;

b) Pactul comisoriu de gradul II este clauza prin care partile convin ca n cazul n care o parte nu-si executa obligatiile, cealalta parte este n drept sa considere contractul ca desfiintat. Instanta sesizata de partea care nu si-a executat obligatia va putea totusi sa constate ca, desi obligatia nu a fost ndeplinita la termen totusi ea a fost executata nainte de a fi avut loc declaratia de rezolutiune. Astfel, instanta nu poate acorda un termen de gratie, dar va putea sa constate ca rezolutiunea nu a avut loc;

c) Pactul comisoriu de gradul III consta n clauza prin care se prevede ca, n cazul n care una dintre parti nu si va executa obligatiile sale, contractul se considera rezolvit de plin drept. Aceasta nseamna ca instanta de judecata nu este ndreptatita sa acorde termen de gratie si sa se pronunte referitor la oportunitatea rezolutiunii contractului.

d) Pactul comisoriu de gradul IV este acea clauza contractuala prin care partile prevad ca, n cazul neexecutarii obligatiei, contractul se considera desfiintat de drept, fara a mai fi necesara punerea n ntrziere si fara interventia instantei de judecata. O asemenea stipulatie are drept efect desfiintarea neconditionata a contractului, de ndata ce a expirat termenul de executare, fara ca obligatia sa fi fost adusa la ndeplinire. Instanta de judecata sesizata de una dintre parti nu va avea alta posibilitate dect aceea de a constata faptul ca rezolutiunea contractului a operat de plin drept. [26]

n legatura cu toate pactele comisorii este necesar a fi facuta observatia generala ca singurul n drept a aprecia daca este cazul sa se aplice rezolutiunea este creditorul care si-a executat sau se declara gata sa-si execute obligatiile. nscrierea n contract a unui pact comisoriu expres nu nlatura posibilitatea acestuia de a cere executarea silita a contractului si de a nu se ajunge la rezolutiune.

Debitorul care nu si-a executat obligatiile nu are dreptul de a pretinde rezolutiunea contractului, chiar daca n cuprinsul acestuia a fost inserat un pact comisoriu expres de tipul cel mai sever.[27]

Efectele rezolutiunii contractului

Rezolutiunea produce efecte ntre partile contractului si fata de terti. Efectul principal consta n desfiintarea contractului, att pentru trecut (ex tunc), ct si pentru viitor (ex nunc).

ntre parti, rezolutiunea contractului are ca efect repunerea lor n situatia anterioara, partile fiind tinute sa-si restituie prestatiile efcetuate n temeiul contractului desfiintat.

Atunci cnd creditorul a suferit si un prejudiciu din cauza neexecutarii obligatiei de catre cealalta parte, el are dreptul sa ceara, pe lnga rezolutiunea contractului, obligarea debitorului la plata de daune interese. Daunele interese pot fi evaluate anticipat de partile contractante printr-o clauza penala. n caz contrar, ntinderea daunelor interese va fi stabilita de instanta de judecata, conform art. 1084 Cod civil.

Fata de terti, rezolutiunea contractului are ca efect desfiintarea tuturor drepturilor consfintite n favoarea lor de catre dobnditorul bunului sau bunurilor ce au format obiectul contractului rezolvit, conform principiului "resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis". Astfel, urmare a caracterului retroactiv al rezolutiunii, dobnditorul nu putea transmite drepturi pe care nu le avea "nemo plus juris ad alium transfere potest, quam ipso habet". Cu toate acestea, tertii dobnditori vor putea opune dobndirea drepturilor lor prin posesie de buna credinta (art. 1909 Cod civil), n cazul bunurilor mobile si prin uzucapiune, n cazul bunurilor imobile.[28]

Rezilierea contractului

Rezilierea contractului este sanctiunea care se aplica n cazul neexecutarii culpabile a unui contract cu executare succesiva.

Rezilierea are ca efect desfiintarea contractului sinalagmatic, pentru cauza de neexecutare numai pentru viitor. Prestatiile executate n trecut, fiind de regula ireversibile, ramn definitiv executate.

Contractul de nchiriere, de exemplu, este un contract cu executie succesiva, n timp. Daca la un moment dat una dintre parti nu-si mai executa obligatia, cealalta parte va putea cere rezilierea contractului. Ca efect al rezilierii, efectele viitoare ale contractului nceteaza, fara nsa ca aceasta sa aiba vreo influenta asupra a tot ceea ce s-a executat pna atunci.

n doctrina s-a afirmat ca, se poate spune ca rezolutiunea contractelor cu executare succesiva se numeste reziliere. De aceea, cu exceptia faptului ca desfiinteaza contractul numai pentru viitor, rezilierii i se aplica, sub toate celelalte aspecte, regimul juridic al rezolutiunii.[29]

3.4. 3 Riscul contractului

Cnd n cadrul unui contract sinalagmatic, o parte nu vrea sa-si execute obligatia sa, ori este, n orice alt mod, culpabila de aceasta neexecutare, este normal ca si cealalta parte sa fie exonerata de executarea obligatiei sale corelative. Se poate ntmpla nsa ca dintr-o mprejurare independenta de vointa partilor, una dintre parti sa se afle n imposibilitatea de a-si executa obligatia. Se pune atunci problema de a sti daca partea cealalta mai este tinuta sa-si execute obligatia ce-i revine ori, cu alte cuvinte, cine va suporta riscul contractului n cazul imposibilitatii fortuite de executare a obligatiei ce revine uneia dintre parti.[30]

Problema suportarii riscurilor contractuale a fost solutionata diferit n decursul timpului.

n dreptul roman, contractele sinalagmatice aveau la baza doua stipulatii independente; de exemplu, la contractul de vnzare-cumparare, stipulatia prin care vnzatorul se obliga sa vnda bunul cumparatorului si stipulatia prin care cumparatorul se obliga sa plateasca pretul vnzatorului. De aceea si obligatiile izvorte din cele doua stipulatii erau independente una fata de alta. Ca urmare, pierderea fortuita a bunului nainte de predare, libera pe vnzator, nu nsa si pe cumparator, care trebuia sa plateasca pretul, adica sa suporte riscul contractual; deci res perit emptori, care exprima aplicarea la vnzare-cumparare a adagiului res perit creditori.

n dreptul medieval, solutia injusta din dreptul roman, a fost nlocuita, din considerente de echitate, cu solutia res perit domino.

Aceasta solutie s-a transmis, cu titlu de regula, si n dreptul civil modern, nsa nu n exprimarea extracontractuala de res perit domino, ci n exprimarea contractuala de res perit debitori.[31]

Regula mentionata nseamna ca debitorul obligatiei imposibil de executat nu va putea pretinde celeilalte parti sa-si execute obligatia corelativa, dar nici cealalta parte nu va putea pretinde despagubiri pentru neexecutare de la debitorul obligatiei imposibil de executat.

Temeiul sau fundamentul regulii res perit debitori consta n caracterul reciproc si interdependent al obligatilor ce revin partilor contractante. n contractele sinalagmatice, obligatia fiecarui contractant este cauza executarii obligatiei de catre celalalt contractant. Imposibilitatea fortuita de executare a obligatiei debitorului lipseste de cauza obligatia creditorului. Cu alte cuvinte, neexecutarea obligatiei uneia dintre parti lipseste de suport juridic obligatia celeilalte care, astfel, nu va mai trebui sa fie executata.

Regula ca riscul contractului este suportat de debitorul obligatiei imposibil de executat nu este formulata de Codul civil, dar acesta face unele aplicatii, ale regulii, n diferite materii. Astfel:

- n materie de nchiriere, daca n timpul locatiunii lucrul nchiriat piere n totalitate, prin caz fortuit, contractul se considera de drept desfacut, ceea ce nseamna ca locatorul nu va avea dreptul sa pretinda chiria de la chirias (art. 1423 Cod civil civil). Locatorul este debitorul unei obligatii imposibil de executat si va suporta riscul contractului;

- n materia contractului de antrepriza, daca nainte de predare, lucrul confectionat de antreprenor piere fortuit, antreprenorul nu va putea pretinde de la comitent plata pentru munca investita n confectionarea lucrului Antreprenorul are, n acest caz, calitatea de debitor al unei obligatii imposibil de executat si deci suporta riscul contractului.[32]

n cazul n care obligatia devine numai partial imposibil de executat, deci nu n ntregime ca n situatiile precedente, doua situatii sunt posibile:

- fie solutia de a se reduce n mod corespunzator contraprestatia ce ar urma sa se execute de cealalta parte, ceea ce nseamna ca debitorul obligatiei imposibil de executat suporta riscul contractului n masura obligatiei neexecutate de el;

- fie solutia desfiintarii sau desfacerii n ntregime a contractului, daca parte ce ar putea fi executata nu asigura scopul pentru care contractul a fost ncheiat. n aceasta situatie riscul contractului este suportat integral de catre debitorul obligatiei imposibil de executat.

Regula riscurilor contractuale se ntemeiaza pe vointa prezumata a partilor care s-au obligat fiecare numai n consideratia executarii obligatiei corelative, motiv pentru care aceasta regula, care pune riscurile n sarcina debitorului obligatiei a carei executare a devenit imposibila, nu are caracter imperativ, asa nct partile pot conveni cu privire la sarcina riscurilor contractuale, de pilda, pentru a o impune creditorului.

Cazul fortuit, care determina aplicarea regulii riscului contractual, produce efecte retroactiv, n sensul ca ambele obligatii se considera ca si cum nu au existat niciodata.

Suportarea riscurilor n contractele sinalagmatice translative de proprietate

Riscul contractului capata o solutie specifica n cazul n care este vorba de un contract sinalagmatic translativ de proprietate privind un bun cert.

O asemenea problema se pune n situatia n care lucrul care a facut obiectul contractului a pierit dintr-o cauza fortuita, nainte de a fi fort predat de catre transmitator.

Regula consacrata n legislatie este aceea ca n cazul contractelor translative de proprietate, riscul contractului l suporta acea parte care avea calitatea de proprietar al lucrului la momentul pieirii fortuite a acestuia (res perit domino).

Cu privire la transmiterea proprietatii unui lucru cert, art. 971 Cod civil dispune: "n contractele ce au ca obiect translatia proprietatii, sau a unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmit prin efectul consimtamntului partilor, si lucrul ramne n rizico-pericolul dobnditorului, chiar daca nu i s-a facut traditiunea lucrului".

Codul civil face aplicatia practica a aceste reguli n materia contractului de vnzare-cumparare., conform dispozitiilor art. 1295 alin. 1 " vinderea este perfecta ntre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator, n privinta vnzatorului, ndata ce partile s-au nvoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul nca nu se va fi predat si pretul nca nu se va fi numarat".[33]

n cazul n care obiectul contractului sunt bunuri de gen, transferul dreptului de proprietate opereaza numai odata cu predarea catre cumparator, deoarece ca regula, numai n acest moment se realizeaza individualizarea bunurilor.

n consecinta, n cazul bunurilor de gen, daca pna la predare intervine o imposibilitate de executare, riscul contractului va fi suportat de debitorul obligatiei imposibil de executat, adica de vnzator. Pieirea unor bunuri de gen nu nlatura obligatia vnzatorului de a-si executa n natura obligatia. Chiar daca toate bunurile din patrimoniul vnzatorului de genul celor vndute au pierit n mod fortuit, vnzatorul este obligat sa-si procure altele, de acelasi fel, spre a-si executa obligatia (genera non pereunt). n caz de neexecutare vnzatorul poate fi obligat la plata de despagubiri.

Riscul contractului va fi suportat de catre vnzator si atunci cnd, desi este vorba de un bun cert, nainte de pieirea lucrului, vnzatorul fusese pus n ntrziere ntruct nu si executase la termenul prevazut, obligatia de predare., n acest sens fiind dispozitiile art. 1074 alin. 2 Cod civil care mentioneaza expres ca "lucrul este n rizico-pericolul creditorului, afara daca debitorul este n ntrziere; n acest caz rizico-pericolul este al debitorului".

Debitorul pus n ntrziere poate scapa de urmarile riscului numai daca dovedeste ca lucrul ar fi pierit chiar daca ar fi fost predat cumparatorului la termen (art. 1156 alin. 2 Cod civil).

n cazul n care, desi este vorba de bunuri certe, transferul proprietatii nu se produce la ncheierea contractului, ci ulterior, iar bunul piere nainte de a se fi operat transferul proprietatii, riscul contractului va fi suportat de catre vnzator, att ca aplicare a principiului res perit domino, ct si pentru ca el este debitorul obligatiei imposibil de executat. Astfel, de exemplu:

- n cazul vnzarii lucrurilor viitoare, transferul proprietatii opereaza la predare;

- partile au convenit transmiterea proprietatii la o data ulterioara ncheierii contractului;

- n sistemul de carte funciara, transferul opereaza n momentul ntabularii. Drept urmare, prin nscriere n carte funciara dreptul de proprietate se transmite att n raporturile dintre parti, ct si fata de terti. Cu toate acestea riscurile trec asupra dobnditorului, chiar mai nainte de ntabularea dreptului de proprietate n favoarea dobnditorului, si anume din momentul n care nstrainatorul si-a ndeplinit obligatia sa prin punerea n posesie a dobnditorului si predarea nscrisurilor necesare pentru nscrierea dreptului transmis.

O situatie deosebita apare n cazul n care transferul proprietatii este afectat de o conditie. Astfel, urmeaza a se distinge dupa cum este vorba de o conditie suspensiva sau de o conditie rezolutorie.

n cazul n care vnzarea a fost ncheiata sub conditie suspensiva, transmiterea proprietatii lucrului individual determinat este subordonata realizarii conditiei. Daca lucrul piere n mod fortuit pendente conditione, legea dispune ca riscul l va suporta vnzatorul, acesta nemaifiind n masura sa-si execute obligatia la mplinirea conditiei., iar cumparatorul nu va fi obligat sa plateasca pretul, chiar daca se mplineste conditia (art. 1018 Cod civil).

Daca pendente conditione lucrul a pierit numai n parte, cumparatorul este obligat sa-l primeasca n starea n care se gaseste, fara a putea obtine vreo reducere a pretului (art. 1018 alin. 3 Cod civil).

Daca vnzarea s-a facut sub conditie rezolutorie, cumparatorul unui lucru individual determinat devine proprietar din momentul ncheierii contractului si se afla n aceeasi situatie n care se gaseste vnzatorul n contractul ncheiat sub conditie suspensiva. Daca lucrul piere mai nainte de realizarea conditiei rezolutorii, riscul l suporta cumparatorul, proprietar sub conditie rezolutorie, care va trebui sa plateasca deci pretul, desi dreptul sau de proprietate este desfiintat cu efect retroactiv din momentul ncheierii contractului.[34]

n concluzie se poate afirma ca ori de cte ori transferul unui bun este afectat de o conditie, iar bunul piere pendente conditione, riscul contractului va fi suportat de catre acea parte care are calitatea de proprietar sub conditie rezolutorie.[35]

[1] Elena Crcei, n legatura cu interpretarea legii si a conventiilor civile, n "Dreptul" nr. 1/1993, pag. 44 47

[2] Constantin Statescu, Corneliu Brsan, Tratat de drept civil. Teoria generala a obligatiilor, Ed. Academiei, Bucuresti, 1981, pag.71 -72

[3] Liviu Pop, op. cit., pag.65

[4] Tudor R. Popescu, Petre Anca, op. cit., pag.110

[5] Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 8/2004, privind prelungirea duratei unor contracte de nchiriere, publicata n M.Of. nr.278/30.03.2004

[6] Ion Dogaru, Pompil Draghici, op. cit., pag 140

[7] Constantin Statescu, Corneliu Brsan, op. cit., pag.66

[8] Conform art. 1488 Cod civil, lucratorii folositi de antreprenorul unei cladiri au dreptul sa-l actioneze direct pe beneficiarul cladirii pentru plata sumelor ce li se cuvin, n masura n care aceste sume nu au fost platite antreprenorului.

[9] Potrivit dispozitiilor art. 1542 Cod civil, mandantul are o actiune directa mpotriva persoanei pe care mandatarul si-a substituit-o n ndeplinirea mandatului.

[10] Aurel Pop, Tonel Ciobanu, Dreptul transporturilor, Universitatea Bucuresti, 1984, pag. 28 - 38

[11] George Plastara, Curs de drept civil, vol. IV, Obligatiuni, Ed. Cartea Romneasca, Bucuresti, 1925, pag. 404; George N. Lutescu, Teoria generala a drepturilor reale, Bucuresti, 1947, pag. 347; Francisc Deak, Curs de drept civil, Dreptul obligatiilor, Partea I, Teoria generala a obligatiilor, Universitatea din Bucuresti, 1960, apg.153;Traian Ionascu, Curs de drept civil. Teoria generala a contractelor si obligatiunilor, Facultatea de drept, Bucuresti, f.a, pag.259; Aurel Pop, Gh. Beleiu, Drept civil. Teoria generala a dreptului civil, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de drept, 1980; Teofil Pop, Drept civil romn. Teoria generala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1993, pag.176; Ioan Albu, Drept civil. Contractul si raspunderea contractuala, Ed. Dacia, Cluj - Napoca, 1994, pag.122, Paul C. Vlahide, Repetitia principiilor de drept civil, vol. II, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1994, pag.79; Ion Dogaru, Pompil Draghici, op. cit., pag.144, Florin Ciutacu, Cristian Jora, op. cit., pag.108, Flavius Baias, Simulatia, Studiu de doctrina si jurisprudenta, Ed. Rosetti, Bucuresti, pag.46-50

[12] Ion Dogaru, Pompil Draghici, op. cit., pag.147

[13] Liviu Pop, op. cit.,pag. 72; Constantin Statescu, Corneliu Brsan, op. cit., pag. 83.

[14] Constantin Statescu, Corneliu Brsan, op. cit., pag. 84.

[15] Tudor R. Popescu, Petre Anca, op. cit., pag. 136.

[16] Octavian Ungureanu, Alexandru Bacaci, Corneliu Turianu, Calina Jugastru, Principii si institutii de drept civil. Curs selectiv pentru licenta 2002- 2003, Ed. Rosetti, Bucuresti, pag. 197; Liviu Pop, op. cit., pag. 73.

[17] Dimitrie Gherasim, Buna - credinta n raporturile juridice civile, Ed. Academiei, Bucuresti, 1981, pag. 82.

[18] Constantin Statescu, Corneliu Brsan, op. cit., pag. 86.

[19] Valeriu Stoica, "Rezolutiunea si rezilierea contractelor civile", Ed. All, Bucuresti, 1997, pag. 15.

[20] Liviu Pop, op. cit., pag. 77

[21] Ovidiu Ungureanu, Al. Bacaci, Corneliu Turianu, Calina Jugastru, op. cit, p. 199; Constantin Statescu, Corneliu Brsan, op. cit., pag. 87; Liviu Pop, op. cit., pag. 78.

[22] Ion Dogaru, Pompil Draghici, op. cit. , pag.157.

[23] Constantin Statescu, Corneliu Brsan, op. cit. , pag. 87.

[24] Ovidiu Ungureanu, Alexandru Bacaci, Corneliu Turianu, Calina Jugastru, op. cit, p. 199; Liviu Pop, op. cit., p. 79.

[25] Liviu Pop, op. cit., pag. 81; Constantin Statescu, Corneliu Brsan, op. cit., pag. 89.

[26] Ovidiu Ungureanu, Alexandru Bacaci, Corneliu Turianu, Calina Jugastru, op. cit., pag. 200; Tudor R. Popescu, Petre Anca, op. cit., pag. 140;Ion Dogaru, Pompil Draghici, op. cit.,pag. 156; Liviu Pop, op. cit., pag. 82.

[27] Constantin Statescu, Corneliu Brsan, op. cit., pag. 90.

[28] Liviu Pop, op. cit., pag. 84; Constantin Statescu, Corneliu Brsan, op. cit. pag. 90.

[29] Valeriu Stoica, op. cit., pag. 15; Ion P. Filipescu, op. cit., pag. 87; Liviu Pop, op. cit., pag. 84.

[30] Tudor R. Popescu, Petre Anca, op. cit., pag. 130.

[31] Ioan Albu, op. cit., pag. 138.

[32] Ion P. Filipescu, op. cit., pag. 88; Constantin Statescu, Corneliu Brsan, op. cit., pag. 92.

[33] Ion P. Filipescu, op. cit., pag. 88; Francisc Deak,"Curs de drept civil. Teoria generala a obligatiilor", Bucuresti, 1960, pag 163.

[34] Tudor R. Popescu, Petre Anca, op. cit., pag. 134.

[35] Constantin Statescu, Corneliu Brsan, op. cit., pag. 95.