Sunteți pe pagina 1din 2

Vrea sa reorganizeze planul de invatamant si sa aduca mai aproape de studenti atmosfera din firme, cu ajutorul unor parteneriate cu marile

companii. O alta schimbare pe care ASE o pregateste incepand cu anul viitor consta in reintroducerea examenului de admitere, la care s-a renuntat in !"", cand s-a implementat examenul pe baza de dosar. #n general orice schimbare de management se asteapta sa aduca si o schimbare institutionala si este normal sa fie asa. Orice manager isi pune amprenta pe deciziile care se iau la nivelul institutiei respective. Sigur, aceasta amprenta poate fi una mai importanta sau mai redusa ca dimensiune, avand in vedere ca totusi deciziile le ia $onsiliul de Administratie. nainte, procesul de luare a deciziilor era mult mai simplificat, era o comunicare directa intre cele doua institutii % biroul Senatului si Senatul, care fiind conduse de aceeasi persoana nu mai necesitau un transfer de documente, de aprobari. Senatul era entitatea legislativa, iar biroul Senatului cea executiva. $a o comparatie, ea seamana foarte bine cu ceea ce se intampla la nivel national& avem Senatul 'omaniei (organul legislativ) si *uvernul % primul ministru, care ia decizii. +a nivelul ASE-ului avem , de cadre didactice care indeplinesc aceste criterii, dar dintre acestea "- sunt de la matematica. .oi nu putem sa facem invatamant economic numai cu matematicieni. /atematica este necesara, trebuie sa sustinem o crestere a predarii matematicii in ASE, dar nu putem sa organizam programe de studii numai cu matematicieni. 0rebuie sa avem economisti bine pregatiti. Ori, in conditiile in care pe domeniul economic aceste standarde sunt foarte ridicate, oamenii sunt descurajati sa ramana in institutie, sa faca doctorat, sa faca cercetare. /atematica este o stiinta cu traditie, zona recunoscuta la nivel international, sunt tot felul de reviste etc. Economia este o stiinta mai tanara. 1e acest domeniu nu avem reviste care sa fie recunoscute la nivel international. Si atunci s-a intamplat urmatorul lucru& s-au ridicat niste standarde care se aplica de regula in stiintele exacte (chimie, matematica, fizica), unde se potrivesc, pentru ca de ani de zile oamenii stiu de aceste reviste. 1referam sa avem mai multi studenti la invatamantul cu frecventa si mai putin la cel la distanta. #ncercam sa imbinam calitatea si cu functia sociala, daca vreti educativa a universitatii. /ai ales ca sunt oameni defavorizati in diverse zone din tara care nu au posibilitatea sa se deplaseze la 2ucuresti sa faca studii.ASE-ul a schimbat aceasta tactica, acum vrea sa mearga spre calitate. 'omania pregateste un numar foarte mare de economisti si juristi, raportandu-ne la oferta de pe piata fortei de munca. 3e ce4 1entru ca invatamantul particular s-a dezvoltat in 'omania foarte mult in ultima vreme. scoala isi doreste sa pregateasca absolventii cat mai bine astfel incat ei sa raspunda cerintelor pietei, pe de alta parte sunt companiile care nu avantajeaza foarte bine ceea ce spun universitatile. pentru programele de masterat ar trebui ca absolventii sa aiba

mai multe aptitudini decat cunostinte. 1programul de licenta trebuie sa fie preponderent directionat spre cunostinte si mai putin spre aptitudini si atitudini, pentru ca nu am cum sa i le dau. Studentii trebuie sa invete mai intai baza teoretica. +a masterat in schimb, ei trebuie sa fie orientati spre atitudini si aptitudini. $um le obtinem insa4 Aducand practicieni in facultate sa i le insereze. A doua chestiune este sa corelam ce facem la licenta cu ce facem la masterat, pentru ca unele lucruri se repeta, se suprapun. Studentii sunt foarte nemultumiti de acest lucru. 1rogramele astea au fost create in !!-, cand s-a implementat sistemul 2ologna. Au mai fost revizuite de atunci, dar doar pe plan local. 0rebuie sa redimensionam programele in asa fel incat studentii sa nu se mai simta stresati, sa fie mai relaxati, sa nu mai aiba un orar atat de aglomerat. Sa incurajam studiile de caz, cu proiecte, dar repet, aducand practicieni in universitate. Avem nevoie de aceasta practica. Sigur, unii dintre colegii nostri si lucreaza, dar nu toti, din pacate. 5n analist economic cunoscut a spus un lucru care mie mi-a placut foarte mult& 63omnule, investeste banii in ceva ce stii sa faci78. Stii sa repari pantofi4 3eschide-ti un atelier mic de reparat pantofi. 0inerii au o anumita rezistenta, ei vor sa produca anumite schimbari, dar un lucru important ar fi si implicarea lor in actul de decizie. 0rebuie inteles urmatorul lucru& fiecare generatie isi construieste un viitor, dar acest viitor depinde si de modul in care generatia participa la ceea ce se intampla. +e lipseste insa increderea in ei, in cei din jurul lor, in oricine.

S-ar putea să vă placă și