Sunteți pe pagina 1din 5

DATORIA PUBLIC

Datoria publica este efectul direct al deficitelor bugetare cumulate din perioada anterioara care trebuiesc finantate prin imprumutare. La randul sau, datoria publica, prin soldul sau, constituie un factor ce explica, in parte, existenta deficitelor bugetare si chiar cresterea acestora. Datoria publica desemneaza totalitatea obligatiilor pecuniare, nerambursate la un moment dat, rezultate din imprumuturi contractate de stat in nume propriu sau garantate de acesta. Ea cuprinde atat datoria fata de persoane fizice si juridice din interiorul tarii, cat si cea fata de strainatate. Datoria publica interna se refera la imprumuturile de stat de pe piata financiara interna, de la persoane fizice si juridice, nerambursate la un moment dat. Ea poate fi contractata de stat sau de autoritatile administratiei publice locale, precum si sub forma imprumuturilor garantate de stat Datoria publica externa reprezinta imprumuturile externe, pe termen mediu sau lung, contractate direct de stat sau de catre autoritatile administratiei publice locale, precum si imprumuturile externe garantate de stat. In functie de durata pentru care se contracteaza imprumuturile de stat, se distinge datorie publica flotanta (pe termen scurt) si datorie publica consolidata (pe termen lung). Prima este reprezentata prin imprumuturile de stat cu termen de rambursare in acelasi an sau cel mult de la un exercitiu bugetar la altul, pentru acoperirea unor deficite bugetare si cheltuieli neprevazute. A doua, este rezultanta imprumuturilor de stat contractate pe termene mai mari, pentru necesitati de fonduri sau cheltuieli publice care se mentin mai multi ani, chiar cu perspectiva nelimitata in timp. Ca urmare, datoria publica consolidatapoate fi rambursabila si perpetua. Daca raportam datoria publica la calitatea creditorilor, atunci putem vorbi de: datorie publica bruta care include valoarea totala a imprumuturilor, indiferent de furnizorii acestora, si datorie publica netacare nu cuprinde valoarea imprumuturilor furnizate de institutiile statului. Datoria publica a unei tari se poate exprima in valori absolute, pentru a cunoaste sarcina la care este supusa economia tarii respective fata de creditori, in valori relative ca procent din PIB, pentru a permite comparatie in timp si intre tari, precum si ca marime medie pe locuitor, de asemenea pentru a permite comparatii si analize pertinente in timp si spatiu.

Imprumuturile de stat ocupa locul principal in cadrul imprumutului public si sunt contractate de la cetatenii autohtoni, agenti economici autohtoni sau straini, precum si de la alte state ori de la organizatii financiare si bancare internationale (FMI, Banca Mondiala, etc.). Asadar, banii care fac obiectul datoriei publice sunt imprumutati sub diferite forme si provin dintr-o varietate de surse, cum sunt: 1. imprumuturi interne, care sunt facute pe langa persoane private, agenti economici si institutii din interiorul tarii; 2. imprumuturi externe, care sunt avansate de catre persoane private, agenti economici sau institutii straine si guverne straine; 3. imprumuturi internationale, care sunt imprumuturi externe facute pe langa institutii internationale cum ar fi Fondul Monetar International (FMI) sau Banca Mondiala. Conditiile, termenii si consecintele creditelor interne si externe sunt, in general, diferite si deci este util sa se faca distinctie intre ele. Imprumuturile de stat pot fi angajate pentru acoperirea unor necesitati determinate de: a) deficitul bugetar prevazut prin legea bugetara anuala; b) cheltuieli publice de interes national pentru obiective de investitii, care nu se pot finanta din resursele curente ale bugetului de stat, c) refinantarea datoriei publice interne, d) alte necesitati aprobate prin legi speciale. Imprumuturile de stat se realizeaza prin emisiuni de valori mobiliare: obligatiuni, bonuri de tezaur, titluri de renta sau alte inscrisuri de stat. Acestea se plaseaza prin subscriptie publica sau prin alte procedee tehnice specifice (prin intermediul consortiilor sau sindicatelor bancare sau prin vanzare la bursa). Datoria publica consta atat din datorie (titluri de valori) negociabila, cat si din datorie nenegociabila. Datoria negociabila poate fi tranzactionata la Bursade valori. Un cumparator al unui titlu de credit guvernamental care este negociabil poate sa decida sa vanda acest titlu altcuiva inainte de data scadentei titlului. Datoria nenegociabila se exprima sub doua forme: (1) titluri de credit care nu sunt tranzactionate la Bursa de valori si vor fi rascumparate de la stat de cumparatorul initial; (2) imprumuturi, cum ar fi cele de la Fondul Monetar International, pentru care nu se emit titluri de credit. Pana nu de mult, in multe tari occidentale, politica emisiunii imprumuturilor de stat continea in mod traditional caracteristici particulare. Astfel, mult timp aceste imprumuturi

beneficiau de avantaje financiare. Pentru a contrabalansa rata dobanzii fixe care era, in general, sub cea a pietei financiare, statul insotea emisiunile de conditii privilegiate: varsaminte de prime, exonerari fiscale, formule de indexare, admiterea de titluri pentru plata impozitelor. La finele anilor 1980, emisiunile de titluri de stat au inceput sa se alinieze la conditiile pietei, ceea ce a condus la eliminarea perturbatiilor pietei financiare prin eliminarea privilegiilor pentru fondurile statului si la reducerea costurilor cu emisiunile deoarece avantajele erau foarte costisitoare pentru finantele publice. Plasarea titlurilor de stat prin subscriptie publica se face prin intermediul diferitelor institutii financiar bancare (perceptii, oficii postale, banci) unde persoanele fizice si juridice subscriu la imprumut. Suma subscrisa se varsa statului fie integral la subscriere, fie esalonat in rate, in decursul unei perioade anumite de timp. In cazul apelarii la un consortiu sau sindicat bancar, bancile participante la acesta preiau asupra lor sarcina plasarii imprumutului. Aceasta operatiune se poate desfasura in doua moduri. In prima modalitate, sindicatul bancar poate prelua in comision plasarea titlurilor de stat, statul intrand in posesia fondurilor imprumutate pe masura plasarii titlurilor, iar consortiul in posesia comisionului aferent valorii titlurilor plasate. O a doua modalitate consta in cumpararea integrala a titlurilor de stat de catre sindicatul bancar si plasarea acestora in numele sau. In acest caz, statul intra imediat in posesia fondurilor, iar sindicatul este remunerat prin diferenta dintre valoarea cu care a cumparat titlurile de la stat si valoarea cu care poate sa le plaseze efectiv pe piata. In al doilea caz, riscul plasarii revine integral consortiului (sindicatului) bancar, plasamentul respectiv fiind cunoscut ca plasament garantat sau subscriptie publica garantata. Plasarea titlurilor de stat prin vanzare la bursa, cunoscuta si ca plasare prin robinet, are o aplicabilitate limitata. Statul negociaza in mod treptat si fara publicitate titlurile de imprumut la bursa pentru a nu provoca scaderea cursului si reducerea corespunzatoare a randamentului financiar al imprumutului. Titlurile emise de stat sunt de regula la purtator, adica fara indicarea numelui subscriitorului pe ele. Totusi, atunci cand titlurile se adreseaza unui numar mic de creditori, statul poate emite titluri nominative. In asemenea cazuri, sumele imprumutate si dobanzile datorate creditorilor se inscriu in cartea datoriei publice. Pentru imprumutul contractat de stat, acesta se obliga la plati periodice de dobanzi si la rascumpararea la scadenta a titlurilor. Operatiunile prin care are loc contractarea imprumuturilor de stat, organizarea si tinerea evidentei prin conturi specifice, rambursarea datoriei publice, calculul si plata dobanzii, comisioanelor si spezelor datorate, precum si a altora asemenea, constituie gestonarea datoriei publice.[1]Administrarea sau gestionarea datoriei publice in tara noastra este realizata de Ministerul de Finante. Datoria publica reprezinta pentru investitori (cumparatorii de titluri de credit) un activsi acestia castiga venituri din investitia respectiva care sunt sigure si convenabile. Daca

aceste titluri pot fi negociabile si se obtine un castig de capital, se furnizeaza astfel o alternativa de investire in sectorul privat. Pentru guvern, datoria publica este o obligatie ce-l determina sa plateasca dobanda pentru banii imprumutati si sa ramburseze la scadenta imprumutul. Aceasta impune o povara interna si externa pentru tara, dar pot exista si avantaje in urma datoriei publice; totul depinde de capacitatea guvernului de a cheltui corespunzator banii imprumutati si de a-i rambursa apoi. Pentru rambursarea datoriei exista trei surse de finantare: 1) Impozitele sunt folosite pentru plata datoriei neproductive, care nu finanteaza crearea de avutie generatoare de venit, si a dobanzilor aferente acesteia. 2) Venitul obtinut din finantarea prin imprumutul de stat a unor investitii productive generatoare de venit folosit, la randul lui, la finantarea datoriei. In practica sunt rare astfel de cazuri. 3) Noi imprumuturi este ultimul resort la care recurg guvernele atunci cand nu pot finanta serviciul datoriei publice din celelalte doua surse aratate. Datoria publica externa este mai impovaratoare decat datoria publica interna din urmatoarele motive: a) Imprumuturile externe trebuiesc sa fie rambursate, in timp ce imprumuturile interne pot fi transformate intr-o datorie publica permanenta (perpetua) sau rambursarea poate fi amanata printr-o conversie intr-un imprumut pe termen mai lung. b) Sarcinile privind dobanzile pentru imprumuturile externe sunt determinate de catre creditor si guvernul nu poate avea control asupra acestuia. c) O scadere a valorii valutei debitorului pe pietele monetare interne creste povara platilor de dobanzi si a capitalului rambursat. d) Platile trebuiesc facute la momentul stabilit de catre creditor si nu la momentul convenabil debitorului. e) Lipsa posibilitatii platii, fie a dobanzii, fie a capitalului conduce la penalitati in sarcina tarii in imposibilitate de plati, ceea ce creaza dificultati pentru obtinerea unor credite in viitor. f) Resursele sunt pierdute de catre o tara din moment ce valuta straina va fi utilizata la plata dobanzii si aceasta inseamna ca aceasta valuta nu este disponibila pentru a face importuri sau in alte scopuri. g) Balanta de palti va fi influentata negativ daca sumele obtinute prin imprumut nu vor fi utilizate pentru cresterea exporturilor sau pentru reducerea importurilor tarii debitoare. h) Pierderea de suveranitate este un pret indirect al recurgerii la imprumuturi externe. In mod obisnuit, existe conditii atasate imprumutului, in mod special daca el este obtinut de la

institutii internationale, cum ar fi Fondul Monetar International, care pot cere unui guvern sa urmeze anumite politici economice.

BIBLIOGRAFIE Finante Publice Coordonator Iulian Vacarel si altii, Editura Didactica si pedagogica Bucuresti, 2001