Sunteți pe pagina 1din 9

Pomul cu merele de aur de Fraii Grimm A fost odat o femeie i femeia asta avea trei fete.

Pe cea mare o chema Un-ochi, pentru c avea un singur ochi i era aezat ochiul acesta tocmai n mijlocul frunii; pe cea mijlocie o chema Doi-ochi, pentru c avea doi ochi, iar pe cea mai mic, Trei-ochi, cel de-al treilea fiind aezat tot n mijlocul frunii. i fiindc Doi-ochi nu se deosebea la nfiare de ceilali oameni, surorile i maic-sa nu o puteau suferi i mereu o ocrau:

- Tu, cu cei doi ochi ai ti, parc eti mai pricopsit dect lumea de rnd?! Se vede ct de colo c nu faci parte din neamul nostru! O ineau numai n zdrene pe biata fat i nu-i ddeau s mnnce dect resturile care cdeau de la masa lor. i ori de cte ori le rsrea n cale, sreau la ea s-o mbrnceasc i-i amrau viaa la orice prilej. i prilejuri d-astea, slav Domnului, gseau destule! ntr-una din zile, trebuind s mearg cu capra la pscut, Doi-ochi rmase tare flmnd, cci dumancele de surori i puseser-n traist mncare pe sponci. i fiindc o chinuia grozav foamea, se aez la o margine de drum i ncepu a plnge. i plnse, i plnse, pn ce se adunar din lacrimile ei dou priae. Cum se tnguia ea aa, numai ce ridic o dat capul din pmnt i ce-i vzur ochii? Lng dnsa sttea o femeie, care o ntreb cu blndee: - Doi-ochi, de ce plngi aa de amarnic? i Doi-ochi rspunse suspinnd: - Cum s nu plng dac maic-mea i surorile mele m prigonesc fr ncetare? Din pricin c am doi ochi, ca toat lumea, m azvrl dintr-un col ntr-altul, m mbrac numai n zdrene i-mi dau s mnnc doar firimiturile rmase de la masa lor. tii, azi mi-au dat att de puin mncare, c sunt moart de foame! Atunci femeia, care, pasmite, era o zn, grai: - Dac doar asta i-e durerea, terge-i lacrimile i nu mai plnge, c o s te-nv eu cum si potoleti foamea.

Uite, n-ai dect s-i spui caprei: Capr, behie, Mas, pune-te! i-o mas rnduit cu tot dichisul o s i se pun dinainte, ncrcat cu cele mai alese bucate i-o s poi mnca dup pofta inimii. Iar dup ce te-oi stura, spune-i doar att caprei: Capr, behie, Mas, ridic-te! i masa o s dispar ca i cum n-ar fi fost. Dup ce gri aceste cuvinte, zna i vzu de drum. Rmas singur, Doi-ochi gndi n sinea ei: "N-am ncotro; prea sunt lihnit de foame ca s ncerc alt dat ce m-a povuit. Mai tii, poate c cele spuse de femeia aceea se vor dovedi adevrate". i strig ctre capr: Capr, behie, Mas, pune-te! N-apuc bine s sfreasc ce-avea de zis i numai ce i se puse dinainte o mas aternut cu o fa alb ca zpada; iar pe mas, rnduite cum se cuvenea, o farfurie, un cuit, o furculi i o lingur, toate numai din argint. Ct despre mncrurile care se nirau pe mas, ce s v mai spun, erau dintre cele mai alese i abureau de parc ar fi fost luate chiar atunci de pe vatr. Fata mnc din toate cu poft, cci flmnzise de ajuns. Dup ce se stur de-a binelea, gri ctre capr, aa cum o nvase zna: Capr, behie, Mas, ridic-te! i masa dispru pe dat ca i cum n-ar fi fost. "sta-i un lucru minunat! gndi Doi-ochi. De-acuma s-a sfrit cu foamea!" i biata fat era vesel i zburda de fericire. Seara, cnd se ntoarse cu capra de la pune, gsi pe mas, ntr-o strchioar de pmnt, bruma de mncare pe care i-o lsaser surorile cele haine. Dar Doi-ochi nici nu se atinse de ea.

A doua zi porni din nou cu capra la pscut i la napoiere ls neatinse n strachin firimiturile pe care i le puseser surorile. Prima i a doua oar surorile nu observar nimic. Dar cum mncarea rmnea mereu neatins n strachin, greu nu le fu s bage de seam asta. Se minunar ele de aa treab i ncepur a-i destinui gndurile: - Cu Doi-ochi nu-i lucru curat. nainte venea s se plng c nu-i ajunge ct i ddeam i mnca de nu mai rmnea nici o pictur, iar acuma nu se mai atinge de nimic. Pesemne c-a gsit vreun alt mijloc ca s-i astmpere foamea. Ca s afle adevrul, hotrr ca Un-ochi s-o nsoeasc pe Doi-ochi cnd s-o duce a doua zi cu capra la pune. Nu era treab uoar, cci trebuia s bage bine de seam ce se petrece acolo, dac nu cumva vreun strin i aduce de mncare fetei. A doua zi, cnd Doi-ochi fu gata s-o porneasc la cmp, Un-ochi se apropie de dnsa i-i spuse: - Azi merg i eu cu tine! Vreau s vd dac pzeti capra bine i dac o hrneti aa cum se cuvine. Dar Doi-ochi ghici ndat cam ce fel de gnduri nutrea Un-ochi, c venea numai ca s-o iscodeasc. Mn capra pe unde era iarba mai nalt i mai gras i o ls s pasc n voie. Apoi spuse ctre Un-ochi: - Hai s ne aezm puintel pe iarb! tiu un cntec, o minune... N-ai vrea s-l auzi? Un-ochi se nvoi bucuroas, cci drumul cel lung, pe aria soarelui, o cam obosise. Se ls uurel n iarb i Doi-ochi ncepu s-i cnte la ureche: Un-ochi, eti treaz, oare? Un-ochi, dormi, oare? Cnt ea aa, ntr-una, pn ce Un-ochi nchise ochiul i adormi. Dac vzu fata c soru-sa dormea butean, nu se mai temu c-ar putea s vad ce se ntmpl. Chem deci capra i-i spuse: Capr, behie, Mas, pune-te! i se aez dinaintea mesei, de mnc i bu pn ce se stur. Apoi strig din nou: Capr, behie, Mas, ridic-te!

i masa dispru pe dat ca i cum n-ar fi fost. Spre sear o trezi pe Un-ochi din somn i-o cam lu n rs: - Ei, surioar, parc ziceai c vrei s ngrijeti de capr i, cnd colo, ai tras tot timpul la aghioase, de m-ai speriat! Dac nu eram eu aici, cine tie pe unde s-ar fi rtcit hoinara asta! i ar fi trebuit s-o caui n toat lumea... Da' acu' scoal, c-i timpul s-o pornim spre cas! Au ajuns ele acas i Doi-ochi nu s-a atins de strachina ei; iar Un-ochi sttea ca mut i nu-i putu povesti de fel maic-sii din ce pricin capsomana de Doi-ochi nu voia s ia mcar o mbuctur. - M-a prins somnul pe cmp i-am adormit, aa c nu tiu!, cerc Un-ochi s se dezvinoveasc. A doua zi, baba o chem pe Trei-ochi i-i spuse: - Azi o s mergi tu la pune mpreun cu Doi-ochi. Da' vezi de bag bine de seam tot ce se petrece pe acolo, c nu se poate s nu fie cineva care-i aduce pe ascuns de mncat i de but. Trei-ochi o cut pe soru-sa i-i spuse: - Mine o s merg cu tine i eu; vreau s vd dac ngrijeti bine capra i dac o hrneti aa cum se cuvine. Dar fata pricepu ce gnduri nutrea Trei-ochi, c venea numai ca s-o iscodeasc. Mn capra pe unde era iarba mai nalt i mai gras i apoi gri ctre soru-sa: - Hai s ne aezm puintel pe iarb! tiu eu un cntec, o minune! N-ai vrea s-l auzi? Trei-ochi se nvoi i ea bucuroas, cci drumul cel lung, pe aria soarelui, o cam moleise. Se ls uurel n iarb i Doi-ochi ncepu s-i cnte la ureche: Trei-ochi, eti treaz, oare? Dar n loc s continue cntecul: Trei-ochi, dormi, oare? Cnt din neatenie: Doi-ochi, dormi, oare? i cnt aa, mereu: Trei-ochi, eti treaz, oare?

Doi-ochi, dormi, oare? i ncepu s-o cuprind somnul pe Trei-ochi, pn cnd cei doi ochi i adormir de-a binelea; dar cel de-al treilea, pe care cntecul nu-l putuse vrji, rmase treaz. Dar cum era viclean, Trei-ochi nchise i ochiul al treilea, ca sa par c-i i el cuprins de somn. Din cnd n cnd ns trgea cte-o ochead i prindea cu privirea tot ce se petrecea n jur. Iar Doi-ochi, fiind ncredinat c Trei-ochi doarme n lege, strig: Capr, behie, Mas, pune-te! i dup ce mnc i bu dup pofta inimii, porunci mesei s dispar, cu tot ce avea pe dnsa: Capr, behie, Mas, ridic-te! Dar vezi c Trei-ochi vzuse totul, hoomana... Ctre sear, Doi-ochi se apropie de locul unde dormea soru-sa i, trezind-o, o cam lu n rs: - Ei, surioar, da' tii c-ai dormit, nu glum! Stranic te mai pricepi s pati capra! Hai, scoal, c-i timpul s-o pornim spre cas! Ajunser ele acas i Doi-ochi iar ls mncarea neatins n strachin. Dar de data asta nu-i mai merse, cci Trei-ochi i dezvlui mam-sii totul: - Acum am aflat de ce nu vrea fudula asta s se mai ating de mncarea noastr! Pe cmp, cum i spune caprei: Capr, behie, Mas, pune-te! Ct ai clipi, i se i aterne dinainte o mas ncrcat cu tot felul de mncri alese, dar tii, nite bunti din care nu ne-am osptat noi niciodat! i dup ce se satur, numai ce-o auzi c spune: Capr, behie, Mas, ridic-te! i masa dispare de parc nici n-ar fi fost. Le-am vzut pe toate astea cum te vd i cum m vezi. Nu-i vorb, a ncercat ea s m adoarm cu cntecul ei, dar noroc c ochiul din frunte mi-a rmas treaz.

Auzind cele ce-i spune Trei-ochi, scorpia de bab se umplu de fiere i strig: - Cum, golanca asta s mnnce mai bine dect noi?! Las, c-o s-i treac ei pofta! Se repezi furioas n buctrie, apuc un cuit i-l nfipse n inima caprei, astfel c nevinovatul dobitoc i ddu pe loc duhul. Cnd Doi-ochi vzu capra eapn i fr suflare, o cuprinse jalea i, nemairbdnd s stea n cas, o porni n netire pe cmp. Dup ce obosi de atta umblet, se aez la o margine de drum i ncepu s plng cu lacrimi amare. i deodat, zna fu din nou lng ea i-o ntreb cu blndee: - Doi-ochi, de ce plngi iari? - Cum s nu plng, suspin Doi-ochi, dac mama mi-a omort capra? n fiecare zi o rugam frumos, aa cum m nvasei matale, i-mi aternea numai bunti pe mas, de mncam pe ndestulate. Dar acu', totul s-a sfrit: iar o s rabd de foame i-or s m npdeasc necazurile! Zna ns o mbrbt: - Nu te necji, Doi-ochi, ci mai bine ascult de sfatul pe care i-l dau, c e un sfat bun. Roag-te de surorile tale s-i dea mruntaiele caprei i, de cum le-oi avea, ngroap-le n pmnt, dinaintea uii. De-i face aa cum i spun, n-o s-i par ru. i pieri parc luat de vnt. Doi-ochi alerg ndat acas i le rug pe cele dou surori: - Dragi surioare, dai-mi i mie ceva de la capr. C doar nu cer cine tie ce, i m-a mulumi i cu mruntaiele. Surorile se pornir pe rs: - Dac e vorba numai de-atta, ia-le! Doi-ochi lu mruntaiele i cnd se ls noaptea le ngrop pe ascuns dinaintea uii, aa cum o povuise zna. A doua zi cnd se trezir cu toatele i ddur s ias pe u, ce s vezi? Drept n faa lor se nla o minunie de pom, cu frunzele de argint i ncrcat cu poame de aur! i era mrul sta aa de frumos, c nu cred s-i fi gsit pereche pe lume. Fetele cscau ochii de mirare i se minunau cum de-a putut crete peste noapte un asemenea pom. Dar Doi-ochi pricepu c mrul rsrise din mruntaiele caprei, cci el crescuse tocmai pe locul unde ea le ngropase. Dup ce li se mai potoli mirarea, baba o ndemn pe Un-ochi:

- Urc-te n pom, fata mea, i culege nite mere! Un-ochi se urc n pom, dar cum ddea s apuce un mr de aur, crengile i scpau din mini de parc le-ar fi gonit vreun duh. ncerc ea de mai multe ori, dar de fiecare dat pea la fel. i dei se cznise din rsputeri i se nverunase, nu putu culege nici un mr. Vznd c Un-ochi se trudete degeaba, maic-sa o strig pe fata cea mijlocie: - Trei-ochi, ia urc-te tu n pom, c soru-ta nu-i bun de nimic! Cu cei trei ochi ai ti o s vezi mai bine merele dect Un-ochi. Un-ochi se ddu jos din pom i se urc soru-sa. Dar nici ea nu se dovedi mai ndemnatic. De-ar fi stat printre crengi o venicie, tot n-ar fi reuit s apuce un mr, c de ndat ce ntindea mna merele se ddeau la o parte. Pn la urm, baba i pierdu rbdarea i, cum era suprat foc, se urc i ea n pom. Dar o pi la fel ca i cele dou fiice ale sale: cnd credea c-a pus mna pe-un mr, mrul numai ce-i scpa printre degete, de rmnea cu minile-n gol... i aa se fcu c n-a putut culege nici unul... Atunci Doi-ochi spuse: - Ia s ncerc i eu, poate c-oi izbuti. Dar surorile o nfruntar: - Te-ai gsit tocmai tu! Ce isprav ai putea face cu i doi ochi ai ti? Fata nu lu ns seama la vorbele lor i se urc n pom. i de cum ajunse sus, merele de aur nu se mai traser ndrt, ci-i veneau la ndemn, numai bine s le culeag. i aa adun Doi-ochi o poal plin. Maic-sa i le lu ndat i se nfurie la gndul c numai nevolnica de Doi-ochi izbutise s culeag merele, n timp ce ea i cele dou fiice ale sale nu putuser face nici o isprav. i-n loc s-i mulumeasc cu toatele, prinser i mai mare ur pe dnsa i ncepur a o prigoni i mai mult. ntr-o zi, cum stteau tustrele n jurul pomului, se ntmpl s treac pe-acolo clare un tnr ce prea a fi de neam. Zrindu-l de departe, cele dou surori strigar: - Doi-ochi, ascunde-te repede, s nu ne faci cumva casa de ocar! i apucnd n grab un butoi gol ce se afla lng pom, l rsturnar peste Doi-ochi i mai tupilar sub el i merele de aur pe care tocmai le culesese fata. Clreul se apropie de poarta i ce s v spun! Era un voinic de flcu, tare mndru la chip! Opri calul i, parca fermecat, rmase cu ochii aintii la minunia de pom cu frunzele de argint i poame de aur. - Al cui o fi pomul sta nemaivzut? ntreb el pe cele dou surori. C de mi-ar drui i mie o creang, i-a da orice mi-ar cere n schimb. Cele dou surori l ncredinar c pomul e al lor i se artar bucuroase s-i poat ndeplini dorina. Dar orict se strduir s rup o creang, totul

fu zadarnic: crengile cu poame se trgeau tot mereu napoi, de nu fu chip s apuce nici una din ele barem o crengu. Atunci flcul le zise: - Mare minune i asta! V-ai ludat c-ar fi pomul vostru i, cnd colo, nu suntei n stare s rupei mcar o creang din el! Dar ele nu i nu, o ineau ntruna c pomul ar fi al lor. Doi-ochi auzise totul i, nciudat c surorile ei nu spuneau adevrul, ridic butoiul i ddu drumul la cteva mere, care se oprir tocmai la picioarele flcului. Cnd le vzu, rmase cu ochii la ele, uimit, i ntreb de unde veneau merele. i cum n-avur ncotro, surorile trebuir s mrturiseasc, spite, c mai au o sor, dar c pe sora asta a lor nu o puteau lsa s se nfieze dinaintea flcului, cci nu avea dect doi ochi, ca toi oamenii de rnd... Clreul nu lu seam la vorbele lor i, cum voia s-o vad, strig: - Doi-ochi, unde eti? Ia vino ncoace! Atunci Doi-ochi iei fr team de sub butoi i clreul, fermecat de-o asemenea frumusee nepmntean, i vorbi cu toat cldura: - mi spune inima c tu ai s poi rupe o creang din pom! - De bun seam c-am s pot, rspunse Doi-ochi, c doar e pomul meu. Se urc n pom i fr nici un pic de osteneal rupse o creang cu frunze subirele de argint i poame de aur i-o ntinse flcului. - Cu ce te-a putea rsplti? ntreb el. - Vai de mine, srmana! De dimineaa i pn seara trebuie s rabd de foame i de sete i-mi duc viaa numai n amar i suferin. De te-ai ndura s m iei cu tine i s m mntui de chinul acesta, altceva nu mi-ar mai trebui! Flcul se aplec spre ea i, ridicnd-o uurel, ca pe-o dulce povar, o aez lng el pe a i-o aduse acas, la palatul lui. Acolo porunci s i se dea cele mai frumoase veminte i s fie osptat dup pofta inimii. i fiindc o ndrgise nespus, o lu de nevast. i prznuir o nunt cu mare alai i veselie. Dac vzur surorile c flcul cel frumos o ia pe Doi-ochi cu el, ncepur s-o pizmuiasc i mai mult pentru norocul care dduse peste ea. Dar de la o vreme parc ncepu s li se ogoiasc inima... i prinser a gndi ele n sinea lor: "Barem tot e bine c ne-a rmas un lucru de pre; pomul cel minunat e aici i, cu toate c niciodat n-o s-i putem culege roadele, o s i se duc faima att de departe, c o mulime de oameni, de prin toate colurile lumii, vor veni s-l priveasc i s-l laude! i, cine tie, poate c-o

s ne surd iar norocul!" Dar i aceast speran se spulber ca un vis. A doua zi diminea, ia pomul de unde nu-i! Pierise ca fumul... i o dat cu el pierise i ndejdea... i chiar n aceeai zi, privind pe fereastr, Doi-ochi vzu minunia de pom cu frunzele de argint n faa iatacului ei... Ce alta ar fi putut s-i bucure mai mult sufletul?! Pomul i urmase stpna. Tri Doi-ochi ani muli, n bucurie i fericire, i aproape c uitase cte avusese de ptimit de pe urma celor dou surori haine. Dar iat c ntr-o bun zi dou femei srmane btur la poarta castelului, cernd de poman. i privindu-le mai cu luare-aminte, Doi-ochi recunoscu n cele dou ceretoare pe surorile ei. Srciser ntr-att, c ajunseser s mearg din poart-n poart, cernd s fie miluite mcar c-un codru de pine. Doi-ochi le primi cu bucurie i se ngriji ca de acum ncolo s nu mai duc lips de nimic. Iar cele dou surori haine, vznd atta buntate din partea ei, se cir amarnic pentru rul pe care i-l fcuser n tineree.

S-ar putea să vă placă și

  • Catalin Josan1
    Catalin Josan1
    Document2 pagini
    Catalin Josan1
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Celia
    Celia
    Document1 pagină
    Celia
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Catalin Crisan
    Catalin Crisan
    Document1 pagină
    Catalin Crisan
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Celia 1
    Celia 1
    Document2 pagini
    Celia 1
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Cassa Loco5
    Cassa Loco5
    Document1 pagină
    Cassa Loco5
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Cassa Loc4
    Cassa Loc4
    Document2 pagini
    Cassa Loc4
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Cassa Loco2
    Cassa Loco2
    Document1 pagină
    Cassa Loco2
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Cassa Loco3
    Cassa Loco3
    Document2 pagini
    Cassa Loco3
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Candy 5
    Candy 5
    Document2 pagini
    Candy 5
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Cassa Loco6
    Cassa Loco6
    Document1 pagină
    Cassa Loco6
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Cassa Loco
    Cassa Loco
    Document2 pagini
    Cassa Loco
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Cassa Loco1
    Cassa Loco1
    Document3 pagini
    Cassa Loco1
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Candy 4
    Candy 4
    Document1 pagină
    Candy 4
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Candy 1
    Candy 1
    Document1 pagină
    Candy 1
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Candy 2
    Candy 2
    Document1 pagină
    Candy 2
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Candy 1
    Candy 1
    Document1 pagină
    Candy 1
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Anda Adam9
    Anda Adam9
    Document2 pagini
    Anda Adam9
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Candy 3
    Candy 3
    Document1 pagină
    Candy 3
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Bosquito
    Bosquito
    Document2 pagini
    Bosquito
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Cabron 1
    Cabron 1
    Document2 pagini
    Cabron 1
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Candy
    Candy
    Document1 pagină
    Candy
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Anna Lesko
    Anna Lesko
    Document2 pagini
    Anna Lesko
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Anda Adam6
    Anda Adam6
    Document1 pagină
    Anda Adam6
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Cabron
    Cabron
    Document2 pagini
    Cabron
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Nou Document Microsoft Word
    Nou Document Microsoft Word
    Document7 pagini
    Nou Document Microsoft Word
    Cristina Rosca
    Încă nu există evaluări
  • Anna Lesko2
    Anna Lesko2
    Document1 pagină
    Anna Lesko2
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Anna Lesko4
    Anna Lesko4
    Document1 pagină
    Anna Lesko4
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Anda Adam6
    Anda Adam6
    Document1 pagină
    Anda Adam6
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Anda Adam2
    Anda Adam2
    Document2 pagini
    Anda Adam2
    Andreea Gabriela Colibaseanu
    Încă nu există evaluări
  • Anda Adam3
    Anda Adam3
    Document3 pagini
    Anda Adam3
    andreina_gabriella
    Încă nu există evaluări