ROLUL JOCULUI ÎN VIAŢA SOCIALĂ

1. Semnificaţia psihosocială a jocului

La prima vedere, jocul pare o activitate banală, ce este executată de către copii
sau de tineri şi adulţi ce nu au treburi “serioase”. Totuşi, jocul este un moment
deosebit de important în viaţa omului. El are rol formativ şi informativ pe tot
parcursul dezvoltării individului, dar cu momente mai importante în anumite etape de
dezvoltare ontogenetică. Din aceste motive, psihologia şi pedagogia studiază tipurile
de jocuri ca momente importante în evoluţia omului, dar şi particularităţile psihice
implicate şi solicitate de desfăşurarea unor astfel de activităţi.
Jocul a început să fie studiat mai întâi la animale şi abia apoi la om, prin
menţinerea cadrului necesar fixat de jocul animalelor. Astfel, K. Groos abordează în
mod sistematic problema jocului la animale, iar mai târziu elaborează un studiu serios
cu privire la jocurile umane. Activitatea ludică (de joc) este considerată de către
Groos un “preexerciţiu”, adică un exerciţiu al tendinţelor ce îl pregătesc pe viitorul
adult pentru viaţa normală de mai târziu.
Specificul activităţii de joc la copii se poate raporta la nivelul dezvoltării
funcţiilor psihice şi la etapele evoluţiei vieţii sociale. Superioritatea funcţiilor
psihicului copilului permite o antrenare activă în joc, o intervenţie originală şi
descoperirea unor noi momente care duc la desfăşurarea complexă a activităţii ludice.
Pe de altă parte, jocul capătă o serie de caracteristici noi ce se supun influenţelor
nemijlocite a modului de viaţă socială. Astfel, se poate urmări o evoluţie a jocului din
cele mai vechi timpuri ca urmare a procesului de umanizare şi a constituirii
formaţiunilor sociale. Jocul nu numai că imită şi reproduce la o scară mai restrânsă o
serie de momente specifice relaţiilor dintre oameni şi activităţii desfăşurate, dar
1
antrenează şi aspecte creatoare din partea participanţilor care presupun o anumită
dezvoltare a capacităţilor psihice.
Prin intermediul jocurilor, copiii manifestă forme specifice comportamentale
atât faţă de partenerii de joacă cât şi faţă de adulţi, de viaţa acestora, de lumea ce-i
înconjoară în genere. Nu este greu să observăm evoluţia jocurilor la copii, de la
simplu la complex; odată cu creşterea copiilor jocurile se diversifică şi se complică în
toate planurile de realizare. Dacă observăm jocul de-a şcoala al unor copii preşcolari
constatăm că are loc pe bază de imitaţie, reproducerea unor conduite specifice, atât în
planul vorbirii cât şi în cel al manifestărilor generale, al relaţiilor ce se stabilesc între
adulţi şi copii în procesul educativ. Dacă la copiii preşcolari predomină reproducerea
unor relaţii simple, fără sesizarea unor aspecte intrinseci legate de procesul respectiv,
acelaşi joc la copiii şcolari evidenţiază relaţii complexe şi exacte, se surprind
calităţile intime ale conduitelor umane şi ale atitudinilor faţă de activitatea
instructivă. Angajarea copilului în acivitatea ludică porneşte de la o necesitate reală.
La anumite vârste copilul acţionează izoform adulţilor şi reproduce în joc activităţile
observate, ceea ce înseamnă, într-un anumit fel, înţelegerea lor. Astfel spus, existenţa
socială este reflectată, la nivelul jocului în proporţii limitate. Atunci când unui copil,
fie el şi preşcolar, i se oferă posibilităţi de manifestare în activitatea adultului, mai cu
seamă dacă este înconjurat în aceasta, el renunţă la joc antrenându-se cu toate forţele
în asemenea “lucruri serioase”. Se poate afirma că, în felul acesta, se satisface nevoia
sa acută de acţiune. Jocurile suferă o serie de influenţe social-istorice care determină
nu numai modificarea conţinutului lor, dar şi a formei de desfăşurare. Astfel, diverse
cercetări legate de inventarierea şi investigarea conţinutului jocurilor au relevat patru
aspecte mai importante.
1. existenţa unor jocuri răspândite pe teritoriul numai al anumitor ţări;
2. existenţa unor jocuri cu caracter universal ce sunt răspândite pe zone
întinse şi cunoscute în majoritatea ţărilor;

2
 3. existenţa unor jocuri care au suferit profunde modificări de la o etapă la
alta, de la un timp la altul, sub influenţa unor evenimente social-istorice
importante;
4. naşterea unor noi jocuri sub influenţa schimbărilor condiţiilor cotidiene
de viaţă.

Se poate afirma cu temei că indiferent de natura şi tipurile de jocuri toate au un

caracter formativ-educativ. Prin intermediul acestora se formează şi se dezvoltă o
serie de însuşiri ale personalităţii şi se exersează caracteristicile proceselor psihice.
Astfel, se educă particularităţile intelectuale şi fizice cum sunt curajul, dârzenia,
perseverenţa în activitate, abilităţile manuale, agilitatea şi îndemânarea, atitudinea
principală faţă de parteneri şi colectiv, spiritul de competiţie şi socialitatea. Se
dezvoltă caractere şi personalităţi integre.
La toate vârstele fiinţa umană se joacă, dar numai că rolul pe care îl are jocul în
viaţa omului este diferit de la o vârstă la alta; la vârsta adultă, jocul devine o cerinţă a
reconfortării, iar în copilărie este activitatea principală. Odată cu intrarea copilului în
şcoală, jocul nu-şi pierde din importanţă, dar trece pe al doilea plan ca urmare a
activităţii ocupaţionale de învăţare.

2. Specificul jocului la şcolarul mic

În funcţie de vârstă şi dezvoltarea psiho-fizică, jocul capătă o serie de însuşiri

şi are unele funcţii ce diferă de la o etapă la alta a copilăriei.
La vârsta preşcolară, jocul este activitatea fundamentală a copilului care
impregnează, colorează întreaga sa conduită şi prefigurează personalitatea în plină
formare şi dezvoltare.
Intrarea copilului în şcoală constituie o etapă nouă în formarea personalităţii
sale şi care influenţează fundamental relaţiile ocupaţionale. Se diversifică
3
preocupările, se reglementează un regim de muncă şi odihnă, se schimbă interesele şi
se nuanţează, apar preferinţele noi şi complexe, toate acestea îşi pun pecetea asupra
preocupărilor sale cotidiene.
Dezvoltarea psihică a copilului şcolar se face în primul rând sub influenţa
şcolii. Această perioadă este considerată ca fiind etapa cea mai lungă a copilăriei în
care se atenuează unele trăsături specifice şi încep să apară atitudini şi conduite mai
mature. Odată cu intrarea copilului în şcoală au loc modificări profunde în regimul de
viaţă şi în relaţiile cu cei din jurul său.
La această vârstă, jocul nu mai constituie activitatea fundamentală ca în
perioada preşcolară, ci învăţarea este aceea care ocupă cea mai mare parte din timpul
copilului. Aceasta îi impune copilului o schimbare a atitudinii sale faţă de joc şi
distracţie, să le aprecieze la alte valori, dar şi să adopte comportamente variate şi
complexe în activitatea ludică. Unele dintre activităţile şcolare sunt desfăşurate de
copil sub forma jocului şi prin aceasta capătă un caracter spontan şi plăcut. Dar,
dezvoltarea sa psihică îi permite să adopte şi atitudini serioase faţă de învăţătură şi să
depună un anumit efort în raport cu aceasta.
Perioada şcolară mică se caracterizează printr-o intensă dezvoltare a
pesonalităţii, ceea ce imprimă noi caracteristici şi dimensiuni sociabilităţii. Acestea
îşi pun amprenta nu numai asupra activităţii de învăţare, dar şi în cea de joc şi, în
genere, asupra întregii activităţi ocupaţionale a copilului.
Între jocurile copilului preşcolar şi cele ale şcolarului mic se realizează o
anumită continuitate, dat fiind faptul că ele continuă să se manifeste, dar capătă noi
caracteristici pe linia nuanţării şi complexităţii lor. Astfel, jocurile cu subiect şi roluri,
cele cu reguli, de construcţie, de creaţie le găsim frecvent la şcolarul mic ca activităţi
ludice ce îi satisfac dorinţa de distracţie, mişcare şi investirea energiei psihice în
forme ocupaţionale de mare interes.
Menţinerea unor jocuri de imitaţie nu înseamnă reproducerea unor modele
umane ca în cazul preşcolarilor. În imitaţiile copilului şcolar mic modelele umane

4
apar foarte rar, în schimb sunt frecvente imitarea unor animale şi a unor mijloace de
transport. Aceasta dovedeşte o lărgire a orizontului de cunoaştere şi o depăşire a
realităţii înconjurătoare imediate. Iar spre sfârşitul perioadei şcolarităţii mici, copilul
depăşeşte faza imitării unor fiinţe sau obiecte individuale şi apar scene cu acţiuni
umane. În aceste acţiuni copilul îndeplineşte un rol şi desfăşoară o anumită acţiune.
Pentru realizarea unor astfel de jocuri este nevoie de o bună organizare şi colaborare
a partenerilor de joacă, fapt semnificativ pentru dezvoltarea psihică a copilului şcolar
mic.
În jocurile cu subiect şi roluri, copiii pun în evidenţă experienţa de viaţă
acumulată despre preocuparea adulţilor şi a relaţiilor dintre aceştia, relaţiile dintre ei
şi adulţi, precum şi activitatea lor legată de îndeplinirea sarcinilor şcolare. Spre
deosebire de preşcolar, şcolarul mic îşi organizează mai bine jocul, regulile sunt
respectate cu mai multă stricteţe de către parteneri, cooperarea dintre ei se realizează
mai eficient şi finalizarea acţiunii devine mai clară. Întreruperile din timpul
desfăşurării jocului sunt tot mai rare, iar discuţiile despre respectarea regulilor poartă
un pronunţat caracter etic despre buna purtare şi sporirea efortului pentru finalizarea
cu succes a acţiunii. Spiritul competitiv dintre parteneri sau dintre grupurile de joacă
este tot mai pronunţat, iar dăruirea pentru succesul desfăşurării jocului este totală.
Fără îndoială, la baza jocurilor stau şi o serie de subiecte inspirate din filme,
cărţi, emisiuni T.V., vizionarea unor spectacole de teatru de păpuşi care îi inspiră pe
copii şi le furnizează subiecte ce sunt asimilate, transpuse cu cât mai mare fidelitate
în joc. Preferinţa pentru un subiect sau altul este determinată, printre altele, şi de
sexul copilului. Băieţii preferă jocuri mai vioaie, cele care cer agilitate în mişcări şi
abilităţi, care presupun un anumit efort, iar fetele înclină spre activităţi mai statice şi
care nu presupun o desfăşurare rapidă de evenimente.
La vârsta de 6-8 ani jocurile copiilor sunt mai apropiate de cele ale
preşcolarilor, iar la 9-10 ani ele devin tot mai organizate, se prelungesc ore sau zile în
şir, respectă fidel relaţiile sociale transpuse în joc şi se adoptă conduite complexe. Se

5
extind jocurile şi subiectele acestora inspirate din mediul de cultură bogat. Se
relizează un proces dublu: se transpune experienţa de joc, dar se şi acumulează noi
elemente, se asimilează noi tipuri de conduite rezultate din activitatea ludică.
Ca o dovadă a creşterii capacităţilor psihice şi fizice, la şcolarul mic se
dezvoltă tot mai intens jocul cu reguli. În astfel de jocuri copiii adoptă strategii
acţionale ce favorizează creşterea spiritului competitiv, o mai activă antrenare şi
cooperare între parteneri în vederea reuşitei. În jocurile cu reguli partenerii tebuie să
înţeleagă bine regula, să o conştientizeze şi să o respecte cu stricteţe.
La şcolarul mic, de 6-7 ani, regula se desprinde de schema concretă a
imaginaţiei. El se dovedeşte capabil să creeze reguli noi, dar care au la bază existenţa
unor elemente individuale. De la circa 7 ani jocurile cu regulă se practică în grupuri
mici, în care se urmăreşte adeseori realizarea unei performanţe. Performanţa este
urmărită mai mult în mod individual, unde fiecare jucător caută să-şi pună în valoare
posibilităţile sale.
În funcţie de felul în care copiii respectă regulile de joc se pot emite aprecieri
valorice cu privire la educaţia primită ( în familie, grădiniţă, şcoală) şi referiri la
particularităţile caracteriale. Adulţii trebuie să manifeste preocupare pentru
încurajarea cinstei, a sincerităţii şi onestitaţii în joc, a spiritului de echipă şi de
cooperare. Sunt momente importante nu numai pentru reuşita jocului, dar mai ales în
scopul formării personalităţii infantile.
Practicarea unor jocuri complicate de către şcolarul mic ca şahul, ţintarul,
păcăliciul, tablele etc. presupune nu numai pricepere, abilităţi, dar şi găsirea unor
strategii care să ţină seama de acţiunea adversarului şi de desfăşurarea jocului în
etape. Se educă atenţia, gândirea, imitaţia, voinţa şi învaţă să conlucreze cu partenerii
de joacă pentru a ajunge la un scop final.
Jocurile cu reguli se pot desfăşura sub forma jocurilor sportive în care sunt
implicate şi respectarea unor roluri precise. Ele se desfăşoară în echipe la care
predomină spiritul competitiv, sunt animate de întrecere. Acele jocuri cu mingea care

6
cer multă mişcare, vioiciune, agilitate sunt preferate de băieţi, iar cele care se
desfăşoară mai lent de fete, ceea ce face ca şi pe acest criteriu să se producă separarea
sexelor la această vârstă.
Foarte multe devin obiecte de joacă pentru copil tot felul de maşinuţe,
tractoare, avioane, rachete etc., pe care le demontează, le cercetează, doreşte să vadă
care este mecanismul ce le pune în mişcare. În acest scop cunosc o serie de
caracteristici tehnice pe care le folosesc cu succes, iar acolo unde se împotmolesc
recurg la tot felul de informaţii din cărţi, manuale etc. astfel de acţiuni au un caracter
de joc şi anume, joc de construcţie în care intervine un pronunţat spirit de creaţie.
La vârsta şcolarităţii mici, există o serie de jocuri didactice care se desfăşoară
sub îndrumarea învăţătorilor. Rolul învăţătorului este acela de a contribui la
orientarea şi coordonarea jocului, de a ajuta copiii să-şi clarifice scopul şi rolul
urmărit. În cazurile când adulţii au “uitat să fie copii” nu sunt capabili şi nu doresc să
facă efortul necesar de imaginaţie ce îl presupune participarea directă, firească,
organică, la jocurile copiilor, efectele educative ale jocului sunt diminuate. În această
perioadă, copiilor le face plăcere participarea adulţilor la joc.
Jocurile didactice de învăţare a scrisului, cititului, a gramaticii, a aritmeticii
etc. au un pronunţat caracter instructiv asigurat tocmai de participarea adulţilor.
Rolul important al adultului (învăţătorului) constă şi în armonizarea, dirijarea
raportului judicios între activitatea ludică şi odihnă, deoarece şcolarii mici se pot
pasiona exagerat de mult pentru joc, ceea ce dăunează atât activităţii şcolare cât şi
sănătăţii. Dacă ne referim la spiritul de colecţionare al şcolarilor mici care este foarte
dezvoltat şi datorită căruia “achiziţionează” tot felul de obiecte, trebuie înţeles că
acesta poate fi canalizat spre strângerea unui anumit material folositor în activitatea
şcolară ca: ierbare, ilustraţii, insectare, portofolii etc. În asemenea jocuri, distracţia
este implicată şi dezvoltă spiritul de observaţie al copilului, interesul şi stăpânirea de
sine, abilitatea şi calităţile voliţionale.