Sunteți pe pagina 1din 15

12.

Luceafarul de Mihai Eminescu S-a spus despre Mihai Eminescu faptul ca, fiind foarte roman, este universal . Ca scriitor, Mihai Eminescu a reprezentat, prin opera sa, o contributie de seama la crearea limbii literare, ca instrument superior de cultura . Criticul literar Tudor Vianu afirma ca omul creator vede lucrurile foarte de sus si de departe , referindu-se la posibilitatea geniului de a se detasa de lumea comuna, de a se inalta si izola intr-un spatiu rece al ideilor pure. Poemul Luceafarul a aparut in anul 1883 si trateaza mitul iubirii, privite ca posibilitate de cunoastere. Geneza poemului se regaseste in basmul Fata in gradina de aur , cules de austriacul Richard Kunisch. Basmul cuprinde povestea unei fete de imparat izolata de tatal ei intr-un castel, de care se indragosteste un zmeu. Fata, insa, se sperie de nemurirea zmeului si il respinge. Acesta merge la demiurg si cere sa fie dezlegat de nemurire, dar este refuzat. Intors pe pamant, zmeul o vede pe fata cu un fecior de imparat. Furios, zmeul se razbuna, peste fata pravalind o stanca, iar pe baiat il lasa sa moara in Valea Amintirii. Pe langa acest basm, sursa de inspiratie a poemului se regaseste si in Miron si frumoasa fara corp , creatie organizata pe mitul zburatorului. Mitul zburatorului este prezent si in titlu, astfel incat luceafarul numeste steaua care, in viziunea romanticilor, a reprezentat cunoasterea si sensibilitatea. Pentru romanticii germani sau englezi, luceafarul este titanul, expresia libertatii interioare. Mihai Eminescu il va prezenta ca plin de foc si metamorfozat in om. Pentru el, luceafarul intruchipeaza mitul romanesc, natura care aspira la conditia umana, tinde sa cunoasca dorul romanesc, fiind sedusa de perspectiva iubirii. Tema poemului, soarta omului de geniu, se realizeaza prin nenumarate motive de factura romantica, precum : fortuna labilis, timpul ireversibil, oglinda, visul, dihotomia inger- demon, titanul, codrul, luna, gloria prabusita. Poemul, structurat in patru tablouri, a fost considerat ca fiind o adevarata lirica a mastilor, pornindu-se de la ideea ca poetul se afla in diverse ipostaze, in spatele fiecarui personaj , astfel incat se spune ca eul liric isi asuma masca lui Hyperion, cel care merge pe deasupra . In poem, el este zburatorul stea, metamorfozarea spiritului care repeta drama genezei, este inger si apoi demon, este Neptun nascandu-se din mare. Tabloul intai, alcatuit pe viziunea romantica, dezvolta planul terestru imbinat cu cel cosmic. Opozitia planurilor cosmic si terestru, geniul si omul comun, reda elementul romantic. Incipitul poemului sta sub semnul basmului. Timpul este mitic, actiunea se plaseaza se plaseaza in illo tempore : A fost odata ca-n povesti,/ A fost ca niciodata . Portretul fetei de imparat, realizat prin superlativul absolut de factura populara o prea frumoasa fata , scoate in evidenta unicitatea terestra, singularitatea identificata si in versul : Si era una la parinti . Sugestiva este si comparatia fetei cu Fecioara intre sfinti . Intalnirea dintre fata de imparat si Luceafar are loc intr-o atmosfera romantica, in vis, seara. Iubirea se naste lent, din starea de contemplatie si de visare in cadrul nocturn, realizat prin motive romantice. Dragostea fetei se naste din obisnuinta : Il vede azi, il vede mni,/ Astfel dorinta-i gata. , iar a Luceafarului exista din nevoia de dor, de a-si depasi conditia. Pentru a da viata ipostazei de iubire, fata il smulge din sfera sa pe cel care intrchipeaza absolutul. Astfel, prima chemare a fetei este marcata de cuvinte cu sa, precum : Cobori in jos, luceafar bland, / Alunecand pe-o raza, / Patrunde-n casa si in gand, / Si viata-mi lumineaza. . Ca si Neptun, din cer si mare, Luceafarul raspunde chemarii descantec. Chemarea a doua urmeaza ca o repetitie, prin cea de-a doua intrupare din soare si din noapte. In antiteza cu imaginea angelica a primei intruchipari, Luceafarul apare sub forma demonului : O, tu esti frumos, / Cum numa-n vis un inger se arata. . Refuzurile fetei se bazeaza pe imposibilitatea acesteia de a se inalta la conditia nemuritoare. Dragostea celor doi semnifica atractia contrariilor. Ca un sacrificiu, omul de geniu accepta misiunea data de omul comun : Da, ma voi naste din pacat. . Tabloul al doilea are in centru idila dintre fata de imparat, numita acum Catalina, si pajul Catalin. Acesta infatiseaza repeziciunea cu care se stabilesc legaturi sentimentale intre exponentii lumii terestre. Asemanarea numelor sugereaza apartenenta la aceeasi categorie, a omului comun. Portretul lui Catalin este realizat in stilul vorbirii populare, in antiteza cu portretul Luceafarului : In vremea asta Catalin, / Viclean copil de casa, / Ce mple cupele cu vin / Mesenilor la masa. . Motivele si

simbolurile romantice erau desprinse, in caracterizarea Luceafarului, din mit, exprimand infinitul, eternitatea. La Catalin, viziunea se schimba. El este un paj , baiat din flori , cu obrajei ca doi bujori . Chiar daca accepta iubirea pamanteana, Te cunosteam pe tine, / Si guraliv si de nimic / Te-ai potrivi cu mine , Catalina aspira inca la ideea de iubire ideala pentru Luceafar O, de luceafarul din cer / M-a prins un dor de moarte ! . Acest dor demonstreaza dualitatea fiintei pamantene, aspiratia specific umana spre absolut, dar si atractia catre fiinta inaccesibila. Compatibilitatea este inteleasa de Catalin, Caci amandoi vom fi cuminti, / Vom fi voiosi si teferi, / Vei pierde dorul de parinti / Si dorul de luceferi. . Tabloul al treilea releva zborul Luceafarului catre Demiurg. Aceasta parte ilustreaza planul cosmic si constituie cheia poemului. Spatiul parcurs de Luceafar este regresiv temporal, in cursul caruia el traieste in sens invers istoria creatiei : Si din a chaosului vai / Jur imprejur de sine / Vedea ca-n ziua cea de-ntai / Cum izvorau lumine. . Zborul cosmic potenteaza intensitatea sentimentelor, lirismul, setea de iubire ca act al cunoasterii absolute. Amplificarea acestui zbor culmineaza cu imaginea Luceafarului ca fulger : Parea un fulger nentrerupt . Punctul in care el ajunge este spatiul demiurgic, atemporal, momentul dinaintea nasterii luminilor : Caci unde ajunge nu-i hotar, / Nici ochi spre a cunoaste . In dialogul cu Demiurgul, Luceafarul este insetat de repaos Si din repaos m-am nascut, / Mi-e sete de repaos - adica de viata finita, de stingere. Hyperion, divinitate simbolica, ii cere Demiurgului sa-l dezlege de nemurire pentru a descifra taina iubirii absolute : Si pentru toate da-mi in schimb / O ora de iubire. . Refuzul Demiurgului sugereaza imposibilitatea, absurditatea dorintei. Astfel, creatorul ii explica Luceafarului ca muritorii nu-si pot determina propriul destin, care se bazeaza numai pe noroc si pe vointa oarba de a trai. In schimb, omul de geniu este capabil de a implini idealurile inalte, se afla dincolo de timp si spatiu : Noi nu avem nici timp, nici loc, / Si nu cunoastem moarte. . Desi Demiurgul ii propune lui Hyperion diferite ipostaze ale geniului, cuvantul creator ( Ceremi cuvantul cel di-ntai - / Sa-ti dau intelepciune ), ipostaza imparatului, dar si a Cezarului ( Iti dau catarg langa catarg / Ostiri spre a strabate / Pamantu-n lung si marea-n larg / Dar moartea nu se poate ), acesta nu renunta la idealul sau. Pentru final este pastrat argumentul zdrobitor : Si pentru cine vrei sa mori ? / Intoarce-te, tendreapta / Spre acel pamant ratacitor / Si vezi ce te asteapta. . Tabloul al patrulea este construit simetric fata de primul, prin interferenta celor doua planuri terestru si cosmic. Idila dintre Catalin si Catalina are loc intr-un cadru romantic, creat prin prezenta simbolurilor : Sub sirul lung de mandri tei / Stateau doi tineri singuri. . Declaratia de dragoste a lui Catalin, patimasa lui sete de iubire este exprimata prin metafore precum noaptea mea de patimi , durerea mea , iubirea mea de-ntai , visul meu din urma . Catalina are inca nostalgia astrului iubirii si ii adreseaza pentru a treia oara chemarea, de data aceasta modificata : Cobori in jos luceafar bland / Alunecand pe-o raza, / Patrunde-n condru si in gand / Norocu-mi lumineaza ! . Fiecare cuplu are nevoie de o stea cu noroc, de aceea Catalina, imbatata de amor , cere protectie. Finalul poemului exprima dramatismul conditiei Luceafarului, care se naste din constatarea ca relatia om geniu este incompatibila. Atitudinea geniului este una de interiorizare, de asumare a eternitatii, dar manifesta un profund dispret fata de omul comun, incapabil sa-si depaseasca limitele : Traind in cercul vostru stramt / Norocul va petrece / Ci eu in lumea mea ma simt / Nemuritor si rece. . Desi Mihai Eminescu creeaza o meditatie asupra conditiei omului in lume, aceasta tema reprezinta universul operei sale. De aceea, putem surprinde la nivelul limbajului textului poetic o posibila alternare a tonului minor cu cel major, o certa antiteza intre planul terestru si cel cosmic. La nivelul fonetic si prozodic frapeaza conservarea lui etimologic, prezent in graiurile moldovenesti si ardelenesti : Cum ea pe coate-si rzima . Vocala finala neaccentuata e este redata tot prin dupa consoanele dure : marmoreele bra . Utilizarea unor fonetisme confera blandetea sonoritatii : una luna , zare rasare , plec mple . Muzicalitatea elegiaca, meditativa este data si de particularitatile prozodice : masura versurilor de sapte opt silabe, ritmul iambic, rima incrucisata.

La nivel stilistic, poemul e construit pe baza alegoriei, dar si a antitezei intre omul de geniu si omul comun. Prezenta metaforelor, mai ales in primul tablou, in cadrul dialogului dintre Luceafar si fata de imparat, accentueaza ideea iubirii absolute, ce se cere eternizata intr-un cadru pe masura palate de mrgean , cununi de stele . La nivel morfologic, dativul etic si dativul posesiv sustin tonul de intimitate. Se observa abundenta verbelor la imperativ in strofele care contin chemarile fetei, forme verbale ce dau tonul de indragire si ardoare : patrunde , lumineaza etc. In concluzie, pentru ilustrarea conditiei geniului, poemul Luceafarul armonizeaza atat teme, cat si motive, dar si atitudini romantice pentru a descrie atitudinea superioara detasata a omului de geniu. ( Dezamagirea a dat limbii romanesti o capodopera de amaraciune glaciala care se cheama Luceafarul , Tudor Arghezi).

13. Plumb de George Bacovia Simbolismul este un curent literar aparut in Franta. In 1886, Jean Moras publica in ziarul Le Figaro scrisoarea devenita manifest, ,,Le Symbolisme. Simbolismul romanesc se caracterizeaza prin accentuarea dimensiunii psihologice si a dimensiunii estetice, prin rafinamentul discursului liric generat de o retorica tipica, materializata in folosirea simbolului, a sugestiei, a muzicalitatii, a corespondentelor, dar si a sinesteziei, care dau impresia de teatralitate si artificialitate. Conditia poetului George Bacovia ramane insingurarea, pe cat de lucida, pe atat de tragica. Poezia sa contureaza un univers inchis, sufocant, invadat de spaime nedefinite, de tristeti autumnale, de o natura contaminata de boli incurabile. Poezia Plumb face parte din volumul cu acelasi nume, publicat in anul 1916, creatie ce se deschide cu o elegie sfasietoare a carei stare este proiectata asupra intregului univers. Titlul poeziei este sugestiv, metalul sugerand o stare intunecata, trista, exasperanta, dar si monotonia existentei provinciale. In sens denotativ, plumbul este un element chimic, un metal moale, greu, dar maleabil, de culoare cenusiu-albastruie, rau conducator de caldura si electicitate . In sens conotativ, plumbul exprima corespondenta dintre un element al naturii si starile sufletesti exprimate poetic. El sugereaza apasarea, monotonia, dezorientarea si spatiul inchis. Tema poeziei o constituie conditia eului liric intr-o societate lipsita de aspiratii, artificiala . Creatia este o poezie programatica in care se evidentiaza un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata. Cele doua catrene, simetric realizate pe tema singuratatii si spaimei in fata mortii, se dezvolta pe doua planuri : exterior (macrocosmic) si interior (microcosmic). Repetarea obsedanta a lexemului plumb devine laitmotiv, caci este surprins de sase ori in pozitii simetrice, ceea ce accentueazastarea sufleteasca de deprimare. De asemenea, se creeaza o atmosfera grea, mortuara, care determina instrainarea de sine, dizolvarea in anorganic, ori in marele gol simbolizat de atmosfera de cimitir. Strofa intai se deschide cu verbul la modul indicativ, timpul imperfect dormeau , ceea ce sugereaza o actiune prelungita, inceputa in trecut si neterminata. Cufundarea in moarte poate fi identificata in sintagma Dormeau adanc sicriele de plumb . Frapant este ca materialul din care sunt confectionate sicriele nu este lemnul, ci plumbul, ceea ce demonstreaza atractia pamantului. Florile, care sunt asociate de obicei frumusetii si gingasiei sunt alaturate oximoronic plumbului : si flori de plumb, si funerar vestmant , ceea ce demonstreaza artificialitatea si prevestirea mortii. Senzatia de cadere este complementara celei de pustiu, plumbul, aparand aproape lichefiat si revarsandu-se din abundenta atat in planul natural, cat si in sufletul creatorului : stam singur in cavou, si era vant , acest vers debuteaza cu marca gramaticala a prezentei eului liric, ceea ce interiorizeaza discursul. Ultimul vers al primei strofe se realizeaza pe baza metaforei simbol a cavoului. Aceasta poate avea doua acceptiuni, pe de o parte universul inchis al targului de provincie, iar pe de alta parte, temnita pentru sufletul dornic de inaltare : si scartaiau coroanele de plumb . Eului liric ii raman doar angoasa, disperarea, deruta si singuratatea. Situat in centrul acestei lumi auditive, eul bacovian se simte invadat de sunetele stridente ale nevrozei. Strofa a doua completeaza aceeasi atmosfera morbida alcatuita din metafore, codificate toate prin imaginea mortii. Elementele simbolice ale cavoului marcheaza disparitia sau un vid mai cumplit decat moartea : Dormea intors amorul meu de plumb/ Pe flori de plumb si-am inceput sa-l strig. . Amorul cu aripi de plumb poate fi speranta, eul liric insusi, caruia i se interzice zborul. Pe de alta parte, , amorul intors releva intoarcerea cu fat aspre apus, moartea. Strigatul celui mort : Stam singur langa mort si era frig/ Si -i atarnau aripile de plumb isi are originea in credinta populara, dar si in filozofia crestina, unde logosul are puteri demiurgice, creand lumea. Eul liric selecteaza si stilizeaza imagini si atmosfere in intentia de a creea sentimente apasatoare. Departe de lume, el se regaseste in realitatea lui imediata, mereu singur, abandonat intr-o lume parasita. Prin vers, George Bacovia nu vrea sa convinga, ci doreste numai sa exprime sentimente devastatoare.

Poezia surprinde si socheaza prin niveleul sau stilistic, unde se pot observa metafore simbol precum : sicrie de plumb , flori de plumb , coroane de plumb etc. La nivel lexical, se poate identifica campul semantic al mortii printr-un material lexical sugestiv precum : cavoul , coroane , sicriu etc. La nivel fonetic, se remarca vocala inchisa u , intre consoane grele p , b , accentuandu-se cuvantul cu ecou stins. In concluzie, exprimarea unor senzatii, a unor intuitii tulburatoare despre absurdul unei lumi se realizeaza nu numai prin simetria melodica a versurilor, ci si prin cuvinte simbol, prin viziune si expresie, prin sinestezie si corespondente. Opera lui George Bacovia poate fi construita reprezentativa pentru curentul simbolist, nu numai prin evidentierea unor teme si motive, ci si prin folosirea unor tehnici specifice.

14. Leoaica tanara, iubirea de Nichita Stanescu Nichita Stanescu apartine generatiei 60 , numita neomodernism poetic pentru ca promova o rigoare a poeziei, o revenire la discursul liric interbelic, la formulele de expresie metaforice, la imaginile artistice si la reflectiile filozofice. Poetii acestei perioade se intorc, dupa perioada intunecata a realismului socialist, la metafore subtile sau chiar la ironie. Nichita Stanescu aduce in lirica sa o noua viziune asupra cuvantului, alcatuind un cosmos al vorbirii . Criticul literar Nicolae Manolescu afirma ca universul stanescian se bazeaza pe o metafizica a concretului si o fizica a emotiilor , adica pe dematerializarea concretului si materializarea abstractului. De exemplu, iubirea, o notiune din sfera abstractului, devine leoaica tanara , o reprezentare in lumea concreta . Structura ideatica a poezie este, de multe ori, discontinua, tocmai pentru ca ea reflecta sinele, eul poetic, cel care se dezvaluie, incifrandu-se totodata prin cuvinte. Poezia Leoaica tanara,iubirea apare in al doilea volum de versuri intitulat O viziune a sentimentelor , publicat in anul 1964. El sta sub semnul lui Eros, intr-un univers al imaginatiei, in care dragostea este cel mai inaltator sentiment, fiind intr-o corelatie indestructibila cu creatia, cu opera de arta. Iubirea este considerata o stare privilegiata de exaltare a simturilor, care proiecteaza individul in sfera inalta a eternitatii, o cale de cunoastere. Titlul poezie este o metafora care se bazeaza pe materializarea abstractului. Critica literara considera aceasta creatie lirica o interpretare moderna a mitului Zburatorului, pentru ca releva efectele pe care le are aparitia primilor fiori ai iubirii, materializata in animalul de prada, leoaica. Substantivul leoaica este insotit de adjectivul cu valoare de epitet tanara , pentru a sublinia forta, pe de o parte, dar si varsta propice iubirii, pe de alta parte. Poezia are trei unitati strofice bazate pe principiul simetriei. Ea debuteaza si se finalizeaza cu motivul leoaicei, careia ii este atribuit epitetul tanara, iar la final I se atribuie epitetul chromatic aramie, dezvaluind evolutia in timp a sentimentului. Iubirea, un sentiment uman inaltator este materializata, devenind un animal de prada care navaleste cu agresivitate si de care nu exista scapare. Discursul liric este subiectiv incluzand pronume personale de persoana I : mi , ma , ritmul este alert sustinand invadarea spatiului uman de catre sentimentul puternic redat prin verbe precum : a sarit , pandise , a infipt , a muscat : Leoaica tanara,iubirea/ mi-a sarit in fata/ Ma pandise-n incordare mai demult . Dragostea apare astfel in ipostaza eminesciana a farmecului dureros de dulce , pentru ca ea musca de fata , simbol pentru instalarea navalnica in sufletul individului : m-a muscat,leoaica, azi de fata. Leoaica tanara este materializarea unei energii capabile sa schimbe intreg universul, sa refaca geneza, caci dupa instalarea iubirii, totul se schimba. Natura devine un cerc de-a-dura . Cercul este simbolul perfectiunii, iar noul univers ia nastere din cercuri concentrice in rotire. Iubirea poate , deci sa ordoneze haosul initial si sa creeze o noua lume in care eul liric devine centrul, nucleul ei. Se produce astfel o dematerializare a individului, evidenta, la inceput, prin alternarea perceptiilor vizuale cu cele tactile : mi-am dus mana la spranceana,/ la tampla si la barbie,/ dar mana nu le mai stie. . Privirea devine o sursa de inaltare catre absolut, ajungand la curcubeu , deplina incantare cromatica. Trupul, partea materiala este lasat in urma, in timp ce sufletul se poate inalta in sfere superioare, ghidat de puterea sentimentului navalnic. Eliberarea de trup produce o bucurie nemasurata pentru spirit, iar individul este total detasat de partea sa materiala. Noua existenta este numita metaforic un desert in stralucire , guvernat de sentiment, concretizat prin prezenta celei care trece alene , adica o leoaica aramie . Repetitia inca-o vreme/ si-nca-o vreme sugereaza continuitatea, permanenta starii de inaltare sufleteasca, de recuperare a Paradisului pierdut, posibila doar prin iubire. Noutatea limbajului stanescian consta in imagini surprinzatoare la nivel stilistic. Figura de stil dominanta este metafora leoaica , strangere de ape , curcubeu taiat in doua etc, dar sunt intalnite si epitete tanara , aramie , albi , repetitii vreme , fata , leoaica , tropi care sunt imbinati armonios creand o muzicalitate deosebita. La nivel morfo-sintactic se pot identifica timpurile verbale care alterneaza : in prima strofa verbele sunt la timpul perfect compus : a sarit , a muscat si mai mult ca perfect pandise sugerand actiuni incheiate. In cea de a doua unitate strofica, verbele sunt la perfect simplu facu , tasni , ceea ce

familiarizeaza discursul printr-o nota popilara. Ultima unitate strofica este dominata de verbele la prezent aluneca , trece , astfel incat poezia inglobeaza axa timpului trecut-prezent etern si potenteaza o evidenta transformare in plan spiritual. Nerespectand canoanele traditionale de versificatie, poezia prezinta strofe cu versuri inegale, ritm combinat, cu rima sporadica. In concluzie, pentru Nichita Stanescu, iubirea este un miracol capabil sa schimbe raportul individului cu sine, renascandu-l intr-o lume total diferita, in care sufletul asteapta contopirea cu eternitatea.

15. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga Alaturi de Tudor Arghezi, Lucian Blaga este cea mai complexa personalitate poetica a perioadei interbelice. Prin el, poezia romaneasca s-a raportat la modernism, astfel incat la ceilalti reprezentanti ai acestei orientari literare, Lucian Blaga fiind poetul filosof. De aceea se vorbeste despre o interferenta intre poezie si filosofie, poezia comunicand marile intrebari ale existentei si ale cunoasterii, in vreme ce meditatia filosofica, prin intermediul unui limbaj metaforic si prin terminologia originala, comunica viziunea poetica a creatorului. In lirica romaneasca, Blaga este poetul metaforei si al mitului, dupa cum insusi marturisea : Nascocesc motive mitice la fiecare pas, fiindca, fara o gandire mitica nu ia fiinta, din pacate, sau din fericire, nicio poezie. . Toate volumele sale de versuri au in titlu o metafora, caci pentru L. Blaga, metafora este elementul central si definitoriu al culturii si al artei . Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii deschide volumul Poemele luminii si este considerata o arta poetica, dar si o poezie de cunoastere. Pronumele personal eu din titlu si din primul vers al poeziei are valoare stilistica, transformand textul intr-o confesiune. Titlul contine o metafora, corola de minuni , si trimite la ideea de mister, care a fost motivul central al gandirii filosofice a lui Lucian Blaga. Corola de minuni pentru eul liric devine obiect al cunoasterii, fiind in acelasi timp motivul central al poeziei. In text, motivul din titlu este reluat prin alti termeni sinonimi : tainele , vraja nepatrunsului ascuns , adancind in intuneric , taina noptii , sfant mister . Tema poeziei contine o meditatie lirico- filosofica asupra conditiei omului in univers. Lumina este o metafora pentru cunoastere, iar iubirea reprezinta o cale pentru aceasta. La nivel compozitional, discursul poetic, formulat ca un monolog liric nu este structurat strofic. La nivelul sintaxei poetice, insa, cele douazeci de versuri cu masura inegala se organizeaza in patru sevcente poetice. Prima, insumand cinci versuri, detaliaza relatia eu-univers, enuntata in titlu. In calea sa, cea a cunoasterii, eul poetic are revelatia unor intruchipari concrete ale vietii si ale misterului mortii, pe care nu incearca sa le destrame : Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / si nu ucid / cu mintea tainele ce lentalnesc / in calea mea / in flori, in ochi, pe buze, ori morminte. . Enumerarea elementelor care compun corola de minuni este facuta in ordinea crescanda a elementelor de mister cuprins in ele. Toate aceste elemente denumesc realitati concrete, dar in contextul in care le foloseste poetul, dobandesc conotatii simbolice. Florile sugereaza admirabila frumusete a naturii, a universului nu numai vegetal, dar si inocenta. Ele pot sugera si prima treapta a cunoasterii, aceea a perceptiei senzoriale. Motivul ochilor se asociaza ideii de cunoastere contemplativa, cea care are drept scop potentarea misterului. Motivul buzelor poate semnifica ideea cunoasterii prin rostire poetica, prin cuvant si a cunoasterii prin Eros. Mormintele pot si simboluri ale mineralului, sugerand caderea, stagnarea, dar si metafore ale cunoasterii prin pastrarea legaturii spirituale cu strabunii. Secventa a doua detaliaza un mod de cunoastere, cea rationala, numita de Lucian Blaga cunoastere paradisiaca. Aceasta este numita prin metafora lumina altora , in care pronumele nehotarat desemneaza multimea celor care aleg calea minus-cunoasterii : Lumina altora / sugruma vraja nepatrunsului ascuns . Acest tip de cunoastere reduce numeric misterele, le sugruma vraja, farmecul concret, individual. Urmatoarea secventa defineste prin opozitie cunoasterea luciferica realizata pe calea intuitiei, a revelatiei, fiind de fapt cunoastere poetica. Prin conjunctia adversativa dar se evidentiaza antiteza lumina altora - lumina mea . Cunoasterea luciferica, lumina mea , pentru care opteaza eul liric este detaliata poetic prin comparatia dezvoltata cu lumina lunii , motiv romantic. Dar, in aceasta poezie, luna nu apare ca o zeitate tutelara, ci personifica un dublu cosmic al fiintei infiorate de misterul existentei : Cu razele ei albe luna / tremuratoare / mareste si mai tare taina noptii. .

Analogia lumina lunii - lumina mea sugereaza ideea ca actul de creatie poetica este iluminare si revelare a tainelor existentiale, o imbogatire nemasurata a misterelor fiintei : Si tot ce-i ne-nteles / se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari. . Prin actul poetic, eul cunoscator devine eul creator, imbogatind taina lumii cu propriul inteles si neinteles. Aceasta atitudine este exprimata in poezie prin verbe precum : nu strivesc , nu ucid , sporesc , imbogatesc , iubesc . Ultima secventa are valoare de concluzie, motivand prin iubire relatia poetului cu esenta misterioasa a universului : Caci eu iubesc / si flori, si ochi, si buze si morminte. . Prin reluarea sub forma de vers refren a termenilor enumerati, fiecare substantiv fiind pus in evidenta prin repetarea lui si adverbial, corola de minuni pare a inchide sferic, refacandu-si perfectiunea. Fiecare termen devine acum un simbol prin care sunt numite toate regnurile lumii fizice si toate treptele cunoasterii. Din punct de vedere sintactic, tot textul poate fi redus la doua propozitii : Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / caci eu iubesc si flori, si ochi, si buze si morminte. . Verbul a iubi sugereaza atitudinea de protejare a misterului, care se explica prin iubire. La Lucian Blaga, iubirea nu este doar sentiment, ci devine un instrument al cunoasterii, acela de patrundere in misterele lumii, dar nu pentru a le descifra sensurile, ci pentru a le contempla. Din punct de vedere stilistic, metafora predomina : flori , ochi , buze , taina noptii etc. Reprezentative sunt si epitetele sfant mister , largi fiori , dar si antiteza eu altii , ceea ce ofera o expresivitate deosebita poeziei. Poezia devine astfel arta poetica, un tip de creatie in care autorul isi exprima opiniile despre rostul artei si misiunea artistului. Pentru L. Blaga, poetul este un protector al misterului universal si in acelasi timp, un creator de noi mistere, de inefabil. In acest sens poate fi interpretata marturisirea autorului : Poetul este nu atat un mantuitor, cat un mantuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturala si le aduce in starea de gratie. . Textul are toate caracteristicile liricii moderniste, creand : lirism subiectiv, versificatie moderna cu o masura variabila ce se caracterizeaza prin doua procedee sintactice, al enumeratiei conjunctionale sau adverbiale, realizata prin si , al ingambamentului, reprezentand continuarea unei idei poetice in doua sau mai multe versuri, fara a marca acest fapt prin vreo pauza. In concluzie, este intuirea universului, trairea nemijlocita a tainelor care se supun simturilor.

16. Testament de Tudor Arghezi Fata de poetii anteriori, Tudor Arghezi nu poate fi raportat strict la o tendinta literara. Critica literara a apreciat ca poetul a avut afinitati cu toate curentele vremii sale. Aceasta pentru ca lirica lui Tudor Arghezi se situeaza la granita dintre traditie si modernitate. Prin tematica, autorul nu este un novator, poezia lui abordand marile teme ale literaturii : rolul artei si al artistului, relatia viata moarte, iubirea, natura, jocul, universul marunt. La nivelul limbajului poetic este un poet modern, propunand o modificare radicala a acestuia, pentru ca foloseste in expunerea ideilor cuvinte considerate pana la el nepoetice, carora le da o functie artistica. De aceea, poezia lui Tudor Arghezi impune estetica uratului, o categorie negativa, proprie poeziei moderniste pe care poetul o anunta chiar din poezia Testament : Din bube, mucegaiuri si noroi, / Iscat-am frumuseti si preturi noi. . Testament este poezia ce deschide volumul de debut Cuvinte potrivite ( 1927) si a fost considerata o arta poetica, creatie literara in care se exprima opinii despre rolul artei si misiunea artistului. Titlul acopera partial continutul versurilor, mostenirea pe care o transmite poetul nefiind un bun material, ci unul spiritual, cartea. In sens denotativ, testamentul este un act juridic prin care cineva isi exprima dorintele ce urmeaza a-i fi implinite dupa moarte. In sens conotativ, testamentul arghezian lasa creatia sa, numita printr-o metafora simbol carte , urmasilor, cititorilor. Fiind o arta poetica, tema poeziei evidentiaza un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a unui autor, despre menirea lui in univers si despre misiunea artei sale. Discursul liric este subiectiv, chiar daca alternanta persoanei intai cu a doua creeaza impresia unui dialog intre tata si fiu, al doilea termen reprezentand simbolic generatiile viitoare sau pe cititorul creatiei argheziene. Motivul in jurul caruia se contruieste continutul de idei ale poeziei este cartea, ce devine simbolul operei poetice. Metaforic, cartea este o treapta , adica o legatura intre generatii, pe care poetul o vede posibila prin intermediul artei. Cartea este hrisovul vostru cel dintai , un document care atesta intaia justificare in spatiul culturii majore , dupa cum aprecia Lucian Blaga, a inaintasilor care au acumulat valorile spirituale ce aveau sa-si gaseasca expresia in scrierea primului poet din neamul lor. Din nou este subliniata legatura concreta cu stramosii : Ea este hrisovul vostru cel dintai / Al robilor cu saricile pline / De osemintele varsate-n mine. . A treia strofa se refera la actul creatiei artistice care este rodul unei metamorfoze a materiei in spirit si a uratului in frumos. Poezia pentru T. Arghezi este astfel un fel de alchimie, care permite transcendente neobisnuite : sapa devine condei , brazda - calimara , graiul cu-ndemnuri pentru vite se transforma in cuvinte potrivite sau in versuri si icoane , zdrentele devin muguri si coroane , veninul - miere , cenusa mortilor devine Dumnezeu de piatra, hotar inalt . Poetul vorbeste astfel despre nasterea poeziei ca despre un proces de germinatie universala, in care sunt posibile transformari deosebite, nu doar datorita generatiilor, ci si gratie efortului si mestesugului poetic. Produsul artistic al acestor transformari il reprezinta cuvintele potrivite , metafora a cuvantului poetic sau a cuvantului prelucrat, mestesugit, poetul fiind un artizan al limbajului. De fapt, cuvintele potrivite sunt acelea care dau forma potrivita ideii artistice, iar efortul este acela de a o descoperi. In text, materialul lexical este organizat in doua campuri semantice, prezentate in antiteza : cel al uratului existentiala, desemnand categoriile negativului zdrente , venin , bube , mucegaiuri , noroi - si cel al frumosului artistic, exprimat in poezie prin : cuvinte potrivite , muguri , coroane , miere . Antiteza subliniaza diferenta dintre ceea ce a fost si ceea ce a devenit limbajul dupa ce poetul a intervenit asupra cuvantului, dar si o particularitate a poeziei lui Tudor Arghezi, numita estetica uratului, impusa in poezia moderna europeana de Charles Baudelaire. Ea este ilustrata de versurile : Din bube, mucegaiuri si noroi / Iscat-am frumuseti si sensuri noi , sugerand ideea ca uratul poate deveni estetic. Ca si poetul francez, Tudor Arghezi nu mai considera ca obiectul poeziei este limitat la domeniul frumosului. Realul este mult mai cuprinzator si nimic din el nu este nedemn de poezie, cu conditia sa fie transformat de artist. Astfel, poetul devine un mestesugar, un artizan al cuvantului. In poezia lui Tudor Arghezi sunt concentrate si durerea, si revolta sociala, simbolizate prin vioara , metafora ce evidentiaza relatia cu universul rural, in pofida lirei : Durerea noastra surda si amara / O gramadi pe-o singura vioara . Socialul este transformat la randul sau artistic, iar poezia devine o razbunare : bici rabdat , o revansa a generatiilor nedreptatite.

Ultima strofa a poeziei este o expunere sintetica a ideii de creatie : Slova de foc si slova faurita / mprecheate-n carte se marita. . Versurile contin o alta definitie a creatiei argheziene. Versurile metafora slova de foc si slova faurita ar reprezenta cele doua moduri de nastere a poeziei : prin truda, migala asupra cuvantului ( faurita ) si prin har, talent artistic ( foc ). Astfel, poezia nu e doar inspiratie slova de foc - ci si mestesug slova faurita , nu numai talent, ci si efort migalos de artizan. In concluzie, din Testament pot fi deduse cateva idei care o incadreaza artelor poetice moderne : creatia poetica are o valoare spirituala, fiind o forma de oglindire a vietii strabunilor ; poetul e un reprezentant al neamului sau ; poezia este un proces de purificare a cuvantului si o modalitate de sanctionare a raului ; uratul, grotescul, categorii estetice negative pot deveni frumuseti ; poezia este inspiratie, dar si mestesug, in vreme ce poetul devine in actul artistic, un artizan al cuvintelor. Prin toate aceste aspecte, poezia Testament de Tudor Arghezi este o arta poetica de sinteza pentru orientarile poeziei interbelice, cu elemente traditionale si moderniste.

17. Riga Crypto si lapona Enigel de Ion Barbu Poemul Riga Crypto si lapona Enigel a fost integrat in ciclul Uvedenrode , din volumul Joc secund , publicat in anul 1930. El a fost subintitulat balada deoarece are un fir narativ si personaje simbol. Ca si Luceafarul emineascian, aceasta balada culta poate fi considerata poem alegoric. Poemul liric cu elemente de balada realizeaza un luceafar rasturnat , astfel incat Riga Crypto este in ipostaza Catalinei, Enigel este in rolul lui Hyperion, iar Soarele este Demiurgul, mslaria ia locul lui Catalin omul comun, incapabil de a-si depasi conditia. Alegoria sustine gandirea lui Ion Barbu, care se intemeiaza pe conceptia conform careia poezia este un semn al mintii, ea interferand cu matematica : Oricat ar parea de contradictoriu, acesti doi termeni [] exista undeva, in domeniul inalt al geometriei . De aceea, putem interpreta tema poemului ca fiind iubirea cale de cunoastere, dar si imposibilitatea realizarii ei intre persoane care apartin unor planuri diferite. Titlul aminteste de Romeo si Juliata, membrii cuplului neimplinit. Riga, regele, este simbolul incifrarii, cripticului, iar Enigel este un nume cu rezonante arhaice, care aminteste de Enugi, zeita fantanilor. Riga intruchipeaza regnul vegetal, stadiul steril de increat. Lapona apartine regnului animal, evoluat, fiint surprinsa in aspiratia catre soare, catre ideal, catre absolut. Tehnica de compozitie este povestea in rama, rama axandu-se pe ideea nuntii neimplinite. Prologul debuteaza cu o invocatie catre menestrelul trist , artistul medieval care canta si recita versuri acompaniindu-se cu un instrument. Povestea propriu zisa este solicitata de un nuntas fruntas , ce respecta un ritual prestabilit al spunerii. Momentul ales este unul dilematic la spartul nuntii, in camara . Tonul este stins , iar zicerea este adresata initiatilor, caci povestea a mai fost spusa la o alta nunta, acum o vara . Repetarea ei la fiecare nunta implinita are rol moralizator. Prima secventa lirica contine povestea propriu-zisa, o aventura ontologica prezentata alegoric sub forma unei nunti esuate intre vegetal si omenesc. Naratiunea debuteaza cu prezentarea cadrului natural specific regelui Crypto: In pat de ru si hum uns / mprea peste burei [] Crai Crypto, inima ascunsa. . Crypto se afla intr-un loc al intunericului si umiditatii. El este caracterizat inima ascunsa pentru a surprinde inchiderea in sine. Riga este sterp , nrva , ca nu voia sa infloreasca , din cauza unui blestem al unei vrajitoare mntrci . Creatura intruchipeaza increatul, motiv specific barbian. A inflori este echivalent cu a nunti , dar se pare ca blestemul nu permitea depasirea conditiei. A doua secventa lirica continua cu portretul laponei, mica, linistita , care traieste in tari de gheata . Gheata este simbolul intelectului, al gandirii pur rationale, fara implicarea sentimentelor. Pentru ea incepe un nou an, timp al schimbarii, pentru ca fata aspira la Soarele intelept . Lapona reprezinta ipostaza evoluata a regnului animal, caci este capabila de a-si contura idealul suprem, aspiratia catre Soare. A treia secventa lirica identifica intalnirea dintre cei doi reprezentanti ai regnurilor diferite, intalnire ce se petrece ca si in Luceafarul , in vis. Fata adoarme torcand verdeata , aceasta actiune are valente demiurgice ; iar Crypto, pe trei covoare de racoare apare in visul tinerei. Regele, fiinta inferioara, adreseaza trei chemari celei care deplange fiinta umana duala, celei care aspira spre fericire, spre ideal, care traieste intr-o oscilatie intre moarte in viata. Prima chemare reprezinta o imbiere cu dulceata si fragi , acestea simbolizand imparatia lui Crypto. Riga apartine regnului vegetal, fiind simbolul increatului, al fiintei inferioare, al existentei limitate. Darurile sale apartin teluricului. Fata amana cunoasterea prin intermediul iubirii, caci este constienta de incompatibilitate : Eu ma duc sa culeg fragii proaspeti mai la vale . A doua chemare enunta sacrificiul suprem de care este capabil regele in numele iubirii : Daca incepi sa culegi / Incepi, rogu-te, cu mine. . Enigel intuieste gestul lui imatur, dar si faptul ca aspiratia este prea inalta pentru conditia limitata a regelui : Teama mi-e, te frangi curand / Lasa. Asteapta de te coace. . Ultima chemare ii cere fetei compromisul, adica renuntarea la ideal, la drumul catre Soare si integrarea in regnul inferior : Lasa-l, uita-l Enigel / In somn fraged si racoare. . Raspunsul laponei este amplu si descrie importanta Soarelui pentru omul care traieste la Polul Nord : teama de umbra, idolatrizarea astrului caldurii si al luminii : Ma-nchin la Soarele ntelept .

Sufletul omului este in corelatie cu roata alba , iar visul trairilor este de a oferi sufletului implinirea Ca sufletu-i fantana-n piept / Si roata alba mi-e stapana / Ce zace-n sufletul fantana . Umbra de care aminteste Enigel este cauza mortii spiritului uman. Ea devzaluie doar partea materiala, carnea , care este somn , adica trecerea in nefiinta, degradarea in timp. Secventa a patra releva timpul care trece implacabil, astfel incat regele ciupercilor isi depaseste limita, moment in care soarele se oglindeste in pielea-i cheala . In acest moment se implineste blestemul, caci Sucul dulce inacreste / Ascunsa inima plesneste . Aspiratia prea inalta este aspru pedepsita. Diferenta dintre cei doi este intuita de Enigel inca de la inceput. Fata incearca sa explice Ca sufletul nu e fantana / Decat la om, fiara batrana , adica fantana sugereaza potentarea sentimentelor fiintei evoluate. Ultima secventa lirica il suprinde pe Crypto, nebunul riga , intr-o stare deplorabila dupa aceasta experianta a iubirii esuate. Devine o ciuperca otravitoare, insotindu-se cu masalarita mireasa, sa-i fie imparateasa , fiinta neevoluata ca si el. In opinia lui George Calinescu, amestecul de regnuri din balada Riga Crypto si lapona Enigel este de factura romantica si are rol de cuniastere a unui alt univers. Sub raport stilistic, prezenta inversiunilor si a metaforelor simbol evidentiaza o lume picturala : zicel-as , lapona mica , Si roata alba mi-e stapana / Ce zace-n sufletul fantana . Adjectivele cu valoare de epitet ( bland , plapand ) sau adverbele ( mult , prea ) evidentiaza oralitatea textului, o exprimare de factura populara. In concluzie, balada reprezinta mastile lirice ale celui care oscileaza intre implinirea materiala si urmarea spirituala, intre instinctual si rational . Poemul prezinta drama incompatibilitatii si legea nemiloasa a iubirii, supravietuieste cel puternic, iar cel slab este sacrificat.

18.In gradina Ghetsemani de Vasile Voiculescu Poezia In Gradina Ghetsemani poate fi incadrata in curentul literar artistic, traditionalismul. Aceasta conceptie literara se opune modernismului, caci reprezenta optiunea pentru acele valori artistice, constituite in jurul ideii de specific national. Poezia traditionalista impresiona prin adresarea catre un public mai larg, accesibilitate, realizarea prozodiei traditionale, grija pentru forma, reluarea unor teme si motive poetice, admirate la inaintasi, orientarea catre ortodoxism. Creatia lui Vasile Voiculescu este inclusa in volumul Prg , publicat in anul 1921. Aparitia acestuia marcheaza definirea originalitatii poetului, prin inoirea modalitatii de a scrie. Scenele si motivele biblice sunt concepute ca alegorii ale nelinistii omului in aspiratia sa catre absolut, dar si ca puncte de pornire pentru meditatiile asupra conditiei umane. Opera lui Vasile Voiculescu are ca sursa de inspiratie un moment descris in Evanghelii, cel al rugaciunii lui Iisus, pe Muntele Maslinilor, inainte de tradarea Sa de catre Iuda. In Evanghelia de dupa Iuda se prezinta momentul in care Iisus isi roaga apostolii sa ingenuncheze alaturi de el : Rugati-va, ca sa nu intrati in ispita [] se ruga zicand : Parinte, de voiesti, treaca de la mine acest pahar, dar nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca. . Pornind de la acest concept, tema poeziei o reprezinta ruga lui Iisus. Fiind o poezie de inspiratie religioasa, iconografica , apartine lirismului obiectiv, prin absenta marcilor lexicale ale prezentei eului liric , dar gradarea intensitatii suferintei este marcata prin punctele de suspensie si propozitia exclamativa. Titlul fixeaza locul de rugaciune, gradina Ghetsemani, fiind un termen preluat din limba ebraica, simbolizand locul unde se presau maslinele. Titlul nu fixeaza doar cadrul fizic al rugaciunii, ci denumeste spatiul sacru cu semnificatie in plan spiritual : locul purificarii lui Iisus de patimi, prin virtuti. Compozitional, poezia este alcatuita din patru catrene cu caracter descriptiv. Primele trei strofe surprinde planul subiectiv, starea sufleteasca a lui Iisus, iar ultima amplifica suferinta, care se rasfrange asupra planului exterior, al naturii. Prima secventa lirica reliefeaza natura umana a lui Iisus , cel care lupta cu soarta, calitate specifica oricarui muritor. Se descrie impotrivirea lui Iisus-omul in fata destinului, intr-o formulare concisa in incipit : Iisus lupta cu soarta si nu primea paharul / Cazut pe branci in iarba se-mpotrivea intruna . Postura christica este tragica, caci Fiul lui Dumnezeu refuza asumarea unui destin implacabil. Gestul ingenuncherii este cel al rugaciunii, al invocarii divinitatii pentru iertare . Contrastul cromatic rosu-alb realizat prin metafore, pune in evidenta zbuciumul sufletesc si conditia duala, trupescul si suferinta fizica in contrast cu componenta spirituala : Curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul. Legatura terestru-ceresc este sugerata de mania divina : Si amarnica-I strigare starnea in slavi furtuna . A doua secventa lirica, strofele a II-a si a III-a , se realizeaza in jurul metaforei-simbol: grozava cupa. Dramatismul este sugerat de valoarea de superlativ stilistic a epitetelor: mana ne-ndurata , sete uriasa , infama bautura . Rezistenta la ispitire implica suferinta in plan fizic si sufletesc, caci Iisus, desi este constient de misiunea sa pe pamant, refuza sacrificiul suprem : Si-o sete uriasa sta sufletul sa-I rupa / Dar nu putea satinga infama bautura. Oximoronul in apa ei verzuie jucau sterlici de miere / Si sub veninul groaznic, simtea ca e dulceata releva trecerea la o alta etapa a purificarii de patimi, de la lupta cu lumea, la lupta cu sinele. Imaginea artistica falcile-nclestandu-si exprima gestul de refuz al jocului duplicitar, halucinant. Iisus-omul uita viata de Apoi si se gandeste la moartea trupului. Ultima secventa proiecteaza suferinta interioara asupra cadrului natural. Se utilizeaza personificarea si hiperbola pentru descrierea elementelor naturii dezlantuite : Deasupra, fara tihna, se framantau maslinii / Pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-l mai vada. . Imaginea este apocaliptica, caci intreg zbuciumul divin este preluat de natura. Mesagerii divini, ingerii batai de aripi sustin ambiguitatea limbajului poetic. Ingerii nu sunt cei ai mantuirii, ci cei ai mortii. Ultimul vers Si ulii de seara dau roate dupa prada intareste sugestia mortii, caci dau roate dupa prada . In concluzie , In Gradina Ghetsemani de Vasile Voiculescu este o poezie de tip traditionalist prin inspiratia religioasa (poezie iconografica), coordonanta a spiritualitatii romanesti.

La nivel morfo-sintactic, verbele la imperfect demonstreaza valoarea durativa a actiunilor lupta , primea , starnea . Rolul expresiv al adverbului intruna este identificat in metafora negarii divinitatii. La nivel lexico-semantic se observa lexicul imprumutat din sfera cosmicului, dar si din cadrul natural : furtuna , sufletul , maslinii , gradinii . Puternicul imagism se creeaza prin cultivarea epitetului, a metaforei simbol si a oximoronului, astfel incat, intreaga creatie traditionalista releva un poet religios, hranit din substanta Evangheliilor (Tudor Vianu).