Succesiuni 3

In vederea intentarii actiunii in revendicare, era necesar ca reclamantul sa faca dovada calitatii sale de mostenitor civil si faptul ca defunctul a fost proprietarul bunurilor succesorale. Ceea ce inseamna ca la petitiunea de ereditate, spre deosebire de actiunea in revendicare, reclamantul nu trebuie sa faca dovada calitatii de proprietar al defunctului, iar paratul trebuia sa posede bunurile succesorale fie pro heredes, fie pro posesore. Paratul poseda bunurile succesorale pro heredes atunci cand avea convingerea ca el este mostenitorul civil, si le poseda pro posesore atunci cand stia ca nu e mostenitor civil dar ii opunea reclamantului calitatea sa de posesor prin cuvintele "posidea quia posidio". Totodata, petitiunea de ereditate putea fi intentata si impotriva posesorilor fictivi denumiti ficti posesores. Este vorba de acela care simuleaza, se preface ca este posesor pentru ca intre timp adevaratul posesor sa poate deveni propietar prin uzucapiune, precum si despre acela care distruge bunurile succesorale cu intentie. Potrivit senatusconsultului Juventian, in ambele cazuri reaua-credinta tine loc de posesiune. Totodata, acest senatusconsult prevede ca posesorul de rea-credinta raspunde pentru tot ce lipseste din succesiune, iar posesorul de buna-credinta raspunde numai in limitele imbogatirii sale. Pe cand mostenirea pretoriana este sanctionata prin interdictul quorum bonorum care presupune o procedura in 2 faze: 1) Reclamantul afirma ca este mostenitor pretorian. Iar pretorul ii acorda bonorum possesio , adica ii recunoaste calitatea de mostenitor pretorian fara a verifica daca intruneste conditiile necesare pentru a fi mostenitor pretorian. 2) Verifica daca intr-adevar reclamantul intruneste conditiile pentru a fi mostenitor pretorian si daca se convinge ca intruneste acele conditii, pretorul elibereaza interdictul quorum bonorum prin care reclamantul este pus in posesia bunurilor succesorale, insa sanctiunea mostenirii pretoriene este inferioara sanctiunii mostenirii civile deoarece, prin interdictul quorum bonorum , reclamantul dobandeste numai lucrurile corporale din succesiune. Nu dobandeste si drepturile de creanta. De aceea, pretorul a mai initiat o reforma prin care a pus la dispozitie mostenitorului pretorian toate actiunile pe care defunctul le avusese impotriva debitorilor sai. In formula acelor actiuni figureaza fictiunea ca mostenitorul pretorian este mostenitor civil.

Legate si feideicomise

Legatul este o dispoztie formulata in termeni imperativi si solemni prin care testatorul dispune de un bun individual determinat in profitul unei persoane care este denumita legatar. Legatul este o clauza/dispozitie care figureaza in testament imediat dupa instituirea de mostenitori. Aceasta clauza este formulata in termeni imperativi si solemni, iar prin intermediul ei, un bun individual determinat din succesiune este transmis unei persoane care este denumita legatar. Acea dispozitie trebuie sa fie executata de mostenitorul instituit.Bunul individual determinat se numeste bun legat. In epoca veche si epoca clasica, romanii au solutionat 4 tipuri de legate: -legatum per vindicationem -legatum per damnationem -legatum per perceptione -legatum sinendi modo

1) Legatum per vindicationem- testatorul transmite un bun individual determinat cu titlu de proprietate direct legatarului. De aceea, in acest legat nu figureaza si numele mostenitorului, iar daca mostenitorul il impiedica pe legatar sa intre in stapanirea lucrului, legatarul in calitatea sa de proprietar intenta actiunea in revendicare. 2) Legatum per damnationem- testatorul il obliga pe mostenitor sa transmita un lucru individual determinat cu titlul de proprietate legatarului astel incat in legatum per damnationem figureaza si numele mostenitorului.Daca mostenitorul nu isi executa obligatia, legatarul va intenta impotriva lui o actiune legatara(actio et testamento). La inceputul epocii clasice s-a dat senatusconsultul neronian prin care s-a observat ca un legat prin vindicationem nul pentru nerespectarea unor conditii de forma sau de fond, poate fi considerat valabil ca legat per damnationem. Iar juriscconsultii au facut un pas mai departe afirmand ca de vreme ce un legat per vindicationem nul poate fi considerat valabil ca legat per damnationem ; cu atat mai mult un legat per vindicationem valabil poate fi considerat valabil si ca legat per damnationem. Aceasta interpretare a avut consecinte practice pe planul sanctiunii legatelor, deoarece in functie de interesele sale , beneficiarul unui legat per vindicationem se putea considera fie legatar per vindicationem fie legatar per damnationem. Astfel, daca avea nevoie de lucrul legat, beneficiarul unui legat per vindicationem se considera legatar per vindicationem. Intenta

actiunea in revendicare si intra in posesia lucrului de care avea nevoie deoarece actiunea in revendicare este arbitrara, si duca la condamnarea ad ipsa rem. Daca insa avea nevoie de bani, si nu de lucru, beneficiarul unui legat per vindicationem se considera legatar per damnationem si intenta actio est testamento si obtinea suma de bani d ecare avea nevoie, intrucat actio est testamento duce la condamnarea pecuniara. 3) Prin legatum per perceptionem, unul dintre mostenitorii instituiti este numit in acelasi timp si legatar. In acest caz, se executa mai intai legatum si numai dupa aceea, bunurile succesorale sunt impartite in parti egale intre toti mostenitorii instituiti. Ceea ce inseamna ca prin legatum per perceptionem este favorizat unul din mostenitorii instituiti. Acest legat este sanctionat prin actio familie herciscunde. 4) Legatum sinendi modo - mostenitorul este obligat sa nu il impiedice pe legatar sa intre in posesia bunului legat. Si acest legat este sanctionat prin actio ex testamente. Legatele presupun si respectarea unor conditii de fond. > a) legatarul trebuia sa aibe testamenti in factio pasiva deoarece el dobandea un bun din succesiune b) executarea legatelor apasa asupra mostenitorului ; multa vreme romanii au dispus prin legate cu scopul de a-i favoriza pe unii mostenitori instituiti.Cu timpul, ei au inceput sa dispuna prin legate in profitul unor persoane straine de familie. Unele testamente erau incarcate cu atat de multe legate incat, dupa executarea lor, activul succesiunii se epuiza iar mostenitorul trebuia sa plateasca datoriile succesorale din bunurile proprii, astfel incat mostenitorii voluntari au inceput sa repudieze succesiunile incarcate cu multe legate in paguba creditorilor defunctului, care nu isi mai puteau valorifica drepturile de creanta. De aceea s-au dat 3 legi succesive prin care a fost ingradita libertatea de a dispune prin legat. Astfel, prin legea furia testamentaria s-a stabilit ca bunul legat nu poate avea o valoaare mai mare de 1000 asi.Legea voconia > legatarul nu poate dobandi mai mult decat mostenitorul. Dispozitiile celor 2 legi au fost eludate, nu au fost eficiente intrucat testatorul putea introduce in testament foarte multe legate mai mici de 1000 de asi. Dupa executarea acelor legate , activul in succesiune se epuiza, incat s-a dat in anul 40 i Hr legea Falcidia in care s-a prevazut ca mostenitorul trebuie sa dobandeasca cel putin o patrime din succesiunea care i s-ar fi cuvenit potrivit mostenirii legale. Iar daca patrimea nu se forma, toate legatele erau reduse propotional.

c) Si-a gasit expresia in regula catoniana (Catos ). Potrivit acestei reguli, un legat care este nul in momentul intocmirii testamentului, va ramane nul pentru totdeauna. Pe aceasta cale, judecatorul nu mai putea lua in considerare noile imprejurari ivite in intervalul de timp cuprins intre momentul intocmirii testamentului si momentul mortii testatorului. Spre exemplu: daca testatorul dispunea prin legatum per vindicationem de un bun care nu ii apartinea, acel legat era nul dar ulterior testatorul putea deveni propietar al acelui bun. In noua situatie, legatul ar fi putut fi executat. Si totusi el ramanea nul pentru ca a fost nul in momentul intocmirii testamentului.

Fideicomisul este actul de ultima vointa prin care o persoana denumita disponent/dispunator roaga alta persoana denumita fiduciar sa transmita un bun, sau o parte din succesiune altei persoane, care este denumita fideicomisar. Fidecomisul era executat fie de mostenitor, fie de legatar, insa un fideicomis putea fi intocmit in mod valabil si in cadrul testamentului si in afara testamentului . Daca fideicomisul era inclus in testament, atunci era necesar sa se respecte conditiile de forma si de fond ale testamentului. Daca insa fideicomisul era intocmit in afara testamentului, nu mai era necesar sa fie respectate conditiile de forma si de fond ale testamentului. Si astfel, prin intermediul fideicomisului, satui de atata formalism,romanii au reusit sa eludeze conditiile de forma si fond ale testamentului. Multa vreme, fideicomisul a fost sanctionat numai pe plan moral si pe plan religios. Dar incepand din vremea lui Octavian, el a fost sanctionat si pe plan juridic. Pe langa fideicomisul obisnuit. Romanii au cunoscut si fideicomisul de familie. In cadrul acestul fideicomis, disponentul il ruga pe fiduciar sa transmita un bun altei persoane din aceeasi familie. Acest fideicomis se baza pe un mecanism conform caruia fideicomisarul devenea la randul lui, in mod automat, fiduciar, avand aceeasi obligatie, adica obligatia de a lasa acel bun altei persoane din aceeasi familie.In felul acesta s-a asigurat pastrarea bunurilor de valoare in sanul aceleasi familii. Romanii au cunoscut si fideicomisul de ereditate care aveau ca obiect o parte din succesiune/intreaga succesiune. Acest fideicomis a generat o serie de complicatii in relatiile dintre mostenitorul fiduciar si fideicomisar. De vreme ce fiduciarul trebuia sa ii transmita fideicomisarului intreaga succesiune, dupa care trebuia sa plateasca datoriile succesorale din propriile bunuri iar consecinta a fost ca mostenitorii voluntari repudiau succesiunile, incalcatul fideicomisei de ereditate in paguba creditorilor defunctului. De aceea, s-au dat 2 senatusconsulte prin care relatiile dintre mostenitorul fiduciar si fideicomisar au fost reglementate de asa maniera incat mostenitorul sa dobandeasca totusi o parte din succesiune.

Obligatiile

Materia obligatiilor prezinta o importanta aparte. In primul rand pentru ca obligatiile sunt oglinda juridica a economiei de schimb si in al doilea rand deoarece conceptele , principiile, si institutiile din aceatsa materie au fost preluate de dreptul modern in forma pura. Materia obligatiilor cuprinde 2 parti: I. Partea generala /teoria generala a obligatiilor II. Partea speicala/ izvoarele obligatiilor La partea generala vom studia acele principii care se aplica tuturor izvoarelor de obligatii. Iar la partea speciala vom cerceta fiecare izvor de obligatii in parte.

Definitia si elementele obligatiei Romanii ne-au transmis doua definitii ale obligatiilor. Prima ii apartine lui Paul, iar cea de a doua lui Justinian. Intrucat definitia lui Justinian este mai apropiata de conceptia moderna, o sa ne oprim asupra ei. Potrivit lui Justinian, "obligatio est iuris vinculum quo necesitatae ad stringibur alicuius solvende rei secundum nostre civitatis iura" ( "obligatia este o legatura de drept prin care suntem constransi a plati ceva, potrivit dreptului cetatii noastre") Din aceasta definitie ca obligatia este un raport juridic pe care romanii il denumeau vinculum iuris sau legatura de drept, iar noi modernii il denumim raport juridic obligational. Obligatia cuprinde 3 elemente : 1) Subiectele 2)Obiectul 3)Sanctiunea

1) Subiectele obligatiei sunt creditorul si debitorul. Creditorul este subiectul activ al obligatiei intrucat el are dreptul sa pretinda o plata, drept care este denumit creanta /drept de creanta.

Pe cand debitorul este subiectul pasiv al obligatiei intrucat el poate fi constrans pe cale judiciara sa faca plata. Obiectul obligatiei este desemnat in definitie prin cuvantul plata. Plata nu consta neaparat in remiterea unei sume de bani ci are un inteles mai cuprinzator, exprimat prin termenii "dare" , "facere", "prestare". Dare = desemneaza obligatia de a transmite proprietatea sau de a constitui un alt drept real . Facere = obligatia de a face sau a nu face Prestare = obligatia de a procura folosinta unui lucru fara a constitui un drept real. In zilele noastre, cuvantul prestare/prestatiune desemneaza orice obiect al obligatiei. Obiectul obligatiei trebuie sa intruneasca anumite conditii : i) In primul rand, el trebuie sa fie licit si moral. In conformitate cu cerintele legilor si ale bunelor moravuri. ii) Obiectul trebuie sa fie posibil. Imposibilitatea este de 2 feluri: -fizica > apare atunci cand se promite ceea ce nu exista in natura -juridica > apare atunci cand se promite un lucru nepatrimonial iii) Sa fie determinat sau cel putin determinabil. iv) Sa conste dintr-o prestatiune pe care debitorul o face creditorului sau, deoarece obligatiile sunt guvernate de principiul relativitatii si produc efecte numai intre parti nu si fata de terti. v) Sa prezinte interes pentru creditor.