Politici de mediu

Continutul si dinamica politicilor de mediu. Politica de mediu - ansamblu coerent de masuri si mijloace prin care se urmareste conservarea capacitatii de suport a sistemelor naturale. Aceasta definitie urmareste scoaterea in evidenta a urmatoarelor aspecte: a. optarea pentru un ansamblu coerent si nu pentru un sistem de masuri si mijloace deoarece realitatea indica dificultati greu de depasit in tentativa de proiectare a unei politici de mediu cu puternice accente regionale si globale care sa dispuna de mijloace intriseci de control; b. conservarea capacitatii de suport asigura finalitatea politicii de mediu, conceptul de conservare a mediului la activitatea economica sociala, dar in limitele de manifestare a legilor biologice, ecologice. Componentele politicii de mediu vizeaza sfera reglementarilor generale si specifice, dar si modificarea comportamentului producatorilor si consumatorilor, a societatii civile in ansamblul sau inclus prin mijloacele financiare si economice, la toate acestea adaugandu-se problema transferului de informatie, al comunicarii in domeniul mediului. Politica reglementarilor este un exercitiu economic prin care se oficializeaza un nivel minim acceptabil al calitatii mediului, ca valoare a bunastarii economicosociale, dar si interventia statului menita sa depaseasca din limitele economiei de piata in refelectarea posturilor sociale reale, respectiv asigurarea functionarii in regim optim a sistemului socio-economic, restrictionata de caracterul limitat al resurselor si serviciilor de mediu. Politica reglemenatrilor cuprinde: -legea mediului; -standarde si norme de mediu; -conditii de obtinere a aportului si a autorizatiei de mediu; -legea planificarii fizice; -termenii de referinta pentru elaborarea studiului de impact si evaluarea propriuzisa a impactului de mediu. Deoarece unele activitati prezinta un nivel ridicat al riscului ecologic sunt necesare unele reglementari cu caracter specific: - nominalizarea activitatilor si productiilor periculoase, precizarea conditiilor de productie, manipulare, consum; - termenii de referinta ai planului de interventie in caz de accident ecologic; - termenii de refinta ai rapoartelor si informatiilor in conformitate cu dreptul societatii civile de a fi informata curent si in situatii de urgenta. Masurilor de ordin administrativ li se adauga cele ale politicii de stimulare financiara si economica, componenta a politicii de mediu, in legatura cu care se manifesta o anumita opozitie din ratiuni politice si economice private. Totusi masurile si mijloacele de natura economico-financiare pot reabilita intr-o anumita masura statutul mecanismului economic in rapoartele cu sistemul natural,

economia publica, relevandu-le superioritatea fata de masurile si mijloacele de reglementare. Componenta cea mai eficace si cea mai economica a politicii de mediu reprezinta ansamblul de masuri si mijloace pentru modificarea comportamentelor producatorilor si consumatorilor a societatii civile in ansamblu, intr-un sens favorabil mediului. Modificarea modului de a produce si consuma trebuie sa devina o preocupare permanenta, nascuta din recunoasterea si refelctarea ciclurilor biologice, a legilor ecologice a caror efecte sunt mai putin perceptive la scara timpului economic. Operationalizarea si eficienta celor 3 componente ale politicii de mediu: politica de relegemtare, politica economica financiara si politica educationala, toate acestea aflandu-se intr-o dependenta continua de cea de-a patra componenta, numita politica surselor de informatie si comunicare.

n mod curent principalele surse de informare sunt: - rapoartele periodice nationale si internationale care cuprind diferiti indicatori de mediu si care prezinta un grad ridicat de generalitate : srategia nationala de conservare a mediului, organizatia de cooperare si dezvoltare economica, planurile nationale de actiune pentru mediu; bazele de date la nivel national actualizate in principal cxu ajutorul sistemelor de informatie geografica; studii de impact; bilanturile de mediu; rapoartele de evaluare prealabila si de fezabilitate; lucrari de cercetare stiintifica. Politica surselor de informare si a comunicarii trebuie sa raspunda la doua cerinte : calitatea datelor si informatiilor si costul informatiei. Pentru eficinetizare a devenit o practica tot mai frecventa trensferul estimarilor avantajelor (pagubelor) de mediu care consta in a utila intr-o situatie total diferita, un ansamblu de date generale pentru cerintele unui caz particular. O asemenea practica este aplicabila atunci cand sunt intrunite urmatoarele conditii: - resursele financiare, de timp, umane sunt insificiente pentru a realiza un nou studiu; zona de impact deja studiata este asemanatoare celei de aplicare a proiectului; problemele in discutie sunt asemanatoare in cele doua cazuri; metodele de evaluare originale sa fie acceptabile, iar tehnologia cercetarii sa fie riguros respectata. Elaborarea si operationalizarea politicilor de mediu. n elaborarea si operationalitatea politicilor de mediu trebuie sa avem in vedere urmatoarele etape: -etapele elaborarii politicilor de mediu; -cerintele politicilor de mediu;

-operationalizarea politicilor de mediu. Etapele elaborarii politicilor de mediu Proiectarea politicilor de mediu necesita parcurgerea a patru etape: 1. identificarea si delimitarea proiectelor de mediu; 2. evoluarea politicii de mediu promovata in perioda anterioara; 3. formularea prioritatilor in legatura cu problemele de mediu; 4. definirea posibilitatilor de finantare a politicilor de mediu. n acelasi timp, prezentarea problemelor de mediu trebuie sa se faca intr-un limbaj care sa permita transmiterea eficienta a mesajelor in raport cu diversitatea receptorilor. Odata stabilita sfera de operationalizare, pentru scporirea eficacitatii acesteia in conditii de economicitate este necesara o evaluarea obiectiva a politicilor de mediu aplicata in perioada anterioara. Astfel are loc sesizarea zonelor neacoperite prin politica de mediu, localizarea factorilor de blocaj in aplicarea politicii de mediu, toate acestea constituindu-se in premise de imbunatatirii ansamblului de masuri si mijloace de conservare a echilibrelor ecologice. n conditiile unor restrictii de natura tehnico-matriciala-financiara si umana pentru care acoperirea costurilor ecologice sporeste pe termen scurt si mediu presiunea asupra echilibrului macroeconomic si social constituie o etapa importanta in elaborarea politicii de mediu pentru a stabili criteriile care ies din utilizarea unor metode, cum ar fi analiza cost avantaje si analiza cost beneficiu. Cerintele politicii de mediu. Realismul si coerenta sunt aribute care pot fi asociate politicilor de mediu numai in masura in care acestea satisfac urmatoarele: abordarea realista a problemelor de mediu; refelectarea conditiilor de incertitudine si risc in care vor fi proiectate si aplicate; integrarea cu politicile sectoriale si globale; reflectarea relatiei dintre dimensiunea nationala si inernationala a problemelor de mediu. armonizarea diverselor interese fata de bunurile si serviciile de mediu; compatibilitatea cu mecanismele de ameliorare a ansamblului de masuri si mijloace avand ca scop conservarea capacitatii de suport a mediului. Abordarea realista a problemelor de mediu Necesitatea reflectarii problemelor de mediu in politicile de mediu isi gaseste reportul in relatiile de puternica interdependenta dintre componentele biotice si abiotice ale mediului, mediul ca sistem functionand pe principiul specializarii si in consecinta neputandu-se aplica reguli de substituire a unor componente, verigi cu altele.

Situatia de incertitudine este determinata de urmatorii factori: 1. sistemul informational si de cunoastere a mediului ambiant; 2. sistemul criteriilor de delimitare a premiselor si formularea obiectivelor si prioritatilor in problemele de mediu; 3. capacitatea de prognozare a variabilelor tehnico-economice si social-politice cu impact asupra mediului. Tranzitia de la sistem de incertitudine la situatie de risc prin atribuirea de posibilitati dimensiunilor spatio-temporare ale impactului necesita concentrarea eforturilor in urmatoarele directii: -realizarea de investitii pentru dezvoltarea bazei de date; -evaluarea probabilitatii de aparitie a impactului si a formelor sale de manifestare; -evaluarea capacitatii decidentului de a percepe riscul precum si evaluarea preferintelor publicului; -adoptarea regulilor de decizie si strategii de investitii posibile de aplicat in activitatea de gestionare a riscului. Integrarea cu politicile sectoriale si globale. Premisele si principiile integrarii sunt urmatoarele: - asumarea publica de catre diferite minstere s obiectivului de integrare a politicilor de mediu cu politicile sectoriale si globale; - formularea unor obiective clare, concise, masurabile, delimitate in timp si prin sistremul legislativ; adoptarea planificarii anticipate atunci cand se pun in evidenta impacte reciproce intre politicile de mediu si cele sectoriale si globale; extinderea posibilitatilor de interventie a societatii civile in procesele decizionale. Politica de mediu poate sa fie promovata de o structura institutionala, de un grup social, dar aplicarea sa in conditii de eficacitate si economicitate nu se poate realiza decat cu contributia intregii societati. Astfel trebuie analizate urmatoarele 3 situatii: 1. reducerea uniforma a emisiilor poluante, caz in care efectul politicii de mediu va fi resimtit in mica masura de zonele cu un nivel scazut al poluarii locuite de obicei de cei cu venituri mari si in mai mare masura de zonele puternic poluate, dar poluari de categorii cu venituri mai mici. 2. punerea in practica a unor masuri de protectie a mediului in zonele cu cele mai evidente tendinte spre dezechilibrare ecologica. 3. realizarea unor programe si proiecte de imbunatatire a parametrilor calitatii mediului in zonele rezidentiale.