Sunteți pe pagina 1din 18

Insemnatatea jertfei Mantuitorului [Talcuire din Evanghelia dupa Marcu - (Capitolul 15, versetele 20-39) Pedeapsa rastignirii, la care

a fost osandit Domnul, a aparut mai intai in Orient si face parte dintre ingrozitoarele nascociri barbare prin care s-au facut vestiti despotii de acolo. Din Orient ea a ajuns la Roma si a fost aplicata de romani peste tot unde apareau acvilele victorioase ale legiunilor, pana cand, in cele din urma, a fost desfiintata de Constantin cel Mare. La evrei rastignirea nu exista: pentru anumite crime, legea cerea sa fie spanzurati pe lemn faptasii, insa acestia nu erau tintuiti cu piroane, iar la lasarea serii trebuia ca trupurile sa fie coborate spre ingropare.

La Roma erau rastigniti numai sclavii, care aproape ca nu erau socotiti drept oameni. Cetatenii romani nu puteau fi supusi acestei pedepse, si Cicero, vestitul orator al Antichitatii, chiar a cerut ca executia prin rastignire sa aiba loc departe de orase si de drumurile mari, intrucat cumplita priveliste a raufacatorilor rastigniti soca privirea romanilor nobili. n provincii erau pironiti pe cruce numai tal!arii si cei ce tulburau grav ordinea publica. Rastignitorii erau de obicei soldati, care la romani executau toate supliciile. Criminalul era obligat sa"si duca singur crucea pana la locul rastignirii, fiind supus in acest rastimp batjocurilor si batailor. De obicei, rastignitii nu erau ingropati. Cadavrul era lasat pe cruce pana cand era mancat de pasari si de fiare sau putrezea singur in bataia soarelui, a vantului si a ploii. #otusi, uneori rudelor li se dadea voie sa"i ingroape pe rastigniti. In caz de nevoie (de exemplu, cu prile ul unei sarbatori!, viata rastignitilor putea fi curmata printr-o lovitura in cap sau in inima" cateodata li se zdrobeau fluierele picioarelor sau era facut sub cruce un foc din vreascuri, si atunci rastignitul murea de foc si de fum. $orma crucilor era destul de variata. Cea mai simpla si, dupa toate aparentele, cea mai folosita era crucea in forma de # %asa"numita cruce a &fantului 'ntonie(.

)neori, bratul orizontal era prins ceva mai jos, lasandu"se in partea de sus a stalpului loc pentru o tablita pe care era scrisa vina celui rastignit. #ocmai o asemenea forma avea si crucea Mantuitorului, udecand dupa faptul ca pe crucea Lui a fost pironita o tablita pe care #ilat, in locul formularii complete a vinovatiei, a scris atat: Iisus Nazarineanul, imparatul iudeilor (In $%, $%!, ceea ce a starnit protestul iritat al arhiereilor. La mijlocul crucii era fixat perpendicular inca un brat scurt, pe care rastignitul putea oarecum sa sada, asa incat corpul sa nu sfasie cu greutatea sa mainile, desprinzandu"se de pe cruce. In acelasi scop, corpul putea fi legat de stalp cu franghii. Crucile nu erau inalte, asa incat picioarele rastignitului nu se aflau fata de pamant la o distanta mai mare de trei picioare&$'. 'stfel, nefericita victima putea fi batuta de oricine era in stare sa ajunga la ea* era absolut lipsita de aparare si lasata in voia tuturor manifestarilor de rautate si ura. +a putea atarna ore si ore in sir, supusa batjocurilor, jignirilor, pana si batailor, din partea gloatei care de obicei se aduna pentru a privi la acest spectacol ingrozitor. #raind c!inuri tot mai insuportabile pe masura ce trecea timpul, nefericitii sufereau atat de cumplit, incat adeseori ii rugau si ii implorau pe spectatori sau pe calai sa se milostiveasca si sa puna capat patimirilor lor* adeseori, cu lacrimi grele de deznadejde, cereau de la vrajmasii lor moartea ca pe o binefacere fara pret. Cu adevarat, moartea prin rastignire cuprindea tot ce poate avea mai c!inuitor o pedeapsa, o tortura, o executie, ameteala, spasmele, setea, foamea, insomnia, inflamatia ranilor, rusinea publica, lungimea suferintelor, grozavia apropierii mortii, cangrena ranilor sfasiate. #oate aceste patimiri ajungeau la extrem, la cel mai intens grad pe care il poate suporta omul, si rastignitul gasea usurarea doar in pierderea cunostintei. #rebuie sa"ti imaginezi pozitia nefireasca a corpului cu mainile intinse in sus si pironite in cuie, a carui miscare oricat de marunta era insotita de dureri noi si insuportabile. -reutatea corpului atarnand sfasia tot mai mult mainile, ale caror rani deveneau tot mai dureroase* tendoanele intinse la maxim zvacneau fara intrerupere* ranile se infectau treptat* arterele, mai ales cele de la cap, se umflau si provocau suferinta in urma acumularii sangelui* circulatia dificila provoca o durere de inima crancena* la toate acestea se adauga setea arzatoare. #oate aceste suferinte fizice provocau un zbucium launtric care facea din moarte o usurare dorita si negraita. .i totusi, nenorocitii puteau supravietui

in starea aceasta groaznica pana la trei, iar in cazuri exceptionale sase zile si c!iar mai mult. Cu suferinta celor rastigniti se putea compara doar rusinea lor. In latina, cuvantul crucifer %/purtator de cruce0( era o expresie a dispretului extrem. (ai ales la iudei, pedeapsa aceasta era considerata cea mai respingatoare si rusinoasa, fiindca Legea lui (oise glasuia: Blestemat tot cel spanzurat pe lemn ()eut. *$, *+!. La evrei exista obiceiul ca cel condamnat la moarte sa nu fie executat imediat dupa pronuntarea sentintei. Crainicul anunta de cateva ori, in auzul a tot poporul, numele lui, vinovatia, martorii crimei si felul pedepsei, chemandu-i pe toti cei in stare sa-l apere pe nefericit sa vina la tribunal si sa faca asta. .i romanii aveau o lege, data de #iberiu, in virtutea careia pedeapsa cu moartea se aplica la nu mai putin de zece zile dupa emiterea sentintei. Pentru isus 1ristos, desi a fost judecat atat dupa legile romane, cat si dupa cele evreiesti, aceasta regula nu a fost aplicata. 'manarea executiei se facea doar pentru criminalii obisnuiti, pe cand tulburatorii ordinii publice, vrajmasii lui Moise si ai Cezarului, cum era numit de clevetitori Mantuitorul, nu aveau dreptul la aceasta mila, supliciul lor era cu atat mai legitim cu cat se savarsea mai repede. 'sadar, dupa sentinta isus a fost dat fara intarziere pe mana ostasilor, spre executarea sentintei. Atunci L-au dezbracat de purpura, si L-au imbracat cu hainele Lui, si L-au dus afara ca sa-L rastigneasca (*,!. De gatul Mantuitorului atarna o tablita pe care era scrisa vinovatia Lui* pe umeri i apasa crucea, pe care trebuia s"o poarte pana la locul executiei, asa cum cerea obiceiul 2 si trista procesiune a pornit la drum, insotita de gloata privitorilor adunati.

Crucea nu era deosebit de mare si de masiva, fiindca la romani rastignirea era practicata atat de des, incat nu cheltuiau prea mult timp si efort pentru a face crucile - si totusi, fortele fizice ale Domnului erau deja secatuite, si n"a putut s"o poarte. 3buciumul noptii dinainte, c!inul sufletesc trait de +l in -radina -!etsimani, cele trei interogatorii istovitoare, bataile, jignirile, ura turbata care"L inconjura, in fine, cumplita biciuire romana 2 toate acestea L"au adus intr"o stare de epuizare extrema, si Mantuitorul cadea sub greutatea crucii &ale.

Pentru a evita intarzierea, soldatii au fost siliti, in pofida obiceiului, sa puna crucea in spatele altcuiva 2 in spatele unui oarecare &imon, locuitor al orasului libian C4rene, care se intorcea de la camp si s-a intalnit chiar la iesirea din oras cu stra a care-L ducea pe .ristos la moarte. +ste posibil ca el sa fi facut parte dintre cei care l cinsteau pe Mantuitorul si intalnindu"L sa fi dat semne de compatimire, motiv pentru care va fi si atras atentia soldatilor. n cele din urma, au ajuns la -olgota %cuvant care in evreieste inseamna teasta(. 'sa se numea una dintre culmile muntoase din partea de nord"vest a erusalimului, pe care aveau loc executiile si care de atunci avea sa devina cel mai sfant loc de pe pamant. n timp ce soldatii inaltau crucile pentru Mantuitorul si cei doi tal!ari osanditi impreuna cu +l, Mantuitorului s"a propus, dupa obiceiul vec!i, sa bea vin amestecat cu smirna. 'cea bautura nu atat imbata, cat intuneca mintea si simturile, facand mai usor de indurat c!inurile. ntr"o anumita masura, acesta era un gest de omenie, dar

Domnul l"a respins. Primind de bunavoie patimirile si moartea, +l voia sa le intampine cu mintea limpede, fara a".i usura cu nimic grozavia c!inului de pe cruce. ' fost dezbracat, si apoi5

Dumnezeiescul nostru Mantuitor si Rascumparator, &tapanul fapturii si Domnul slavei, a fost pironit si inaltat pe cruce. 'tunci a inceput infricosatoarea, c!inuitoarea agonie a suferintelor de pe cruce, cu al caror pret a fost cumparata mantuirea noastra 2 si poate ca adanca durere du!ovniceasca pe care o traia Mantuitorul a fost pentru +l si mai grea decat groaznicele c!inuri fizice ale rastignirii. /ineinteles ca noi nu putem sti ce se petrecea in sufletul )umnezeiescului #atimitor, nu ne putem imagina, in grosolania noastra pacatoasa, nici macar aproximativ tot adancul durerii Lui, dar ii putem arata motivele. +l &"a vazut pe cruce singur, parasit de aproape toti. ' fost parasit pana si de ucenicii cei mai apropiati, care, afara de oan, se ascunsesera cu lasitate in fata primejdiei de a fi arestati 2 si nimeni, nimeni nu intelegea inca lucrarea pentru care murea +l. n jur era gloata dusmanoasa* singurele c!ipuri ce se vedeau erau ori cele tampe, nepasatoare, ale numerosilor gura"casca, pe care nu era intiparita decat o curiozitate nepasatoare, ori cele pline de bucurie rautacioasa. 'cesti oameni, care stransesera in ei de atata timp rautate impotriva Celui ce nu voia sa recunoasca autoritatea lor si prin dreptele &ale mustrari le dadea in vileag atat de des in fata multimilor fatarnicia si falsitatea launtrica, puteau acum sa se

razbune pentru toate umilintele, facandu"L sa simta puterea lor, de care +l nu voise sa tina seama. Rautatea demult clocita nu s"a imblanzit nici macar in fata dureroasei privelisti a patimirilor de pe cruce, aratandu"se prin observatii muscatoare, zeflemitoare, care dau in vileag cumplita, dezgustatoarea josnicie a sufletului lor , care era in stare sa-si bata oc de un muribund. Pe altii i-a mantuit, spuneau ei in bataie de joc, dar pe Sine nu poate sa Se mantuiasca! Sa Se coboare de pe cruce, ca sa vedem si sa credem (+$-+*!. Chiar si trecatorii, care-L urmasera candva in numar mare pentru a-I asculta invatatura, Il vorbeau de rau (*%!. .i pentru oamenii acestia murea +l6 Cat bine le facuse, pe cati ii tamaduise, ii imbarbatase, ii mangaiase, pe cati ii c!emase la o viata noua, de cata dragoste fara margini fata de ei daduse dovada 2 si pentru toate acestea ei L"au rastignit6 C!iar si acum sufera si moare ca sa le dobandeasca iertarea si mantuirea, iar ei il batjocoresc6 &"au lepadat de Mantuitorul lor5 Cat de mult a suferit, fara indoiala, marea iubire a lui Iisus de pe urma acestei lipse de intelegere, de pe urma constiintei faptului ca acei oameni, fratii Lui, conationalii Lui, pier savarsind o faradelege cumplita, nemaivazuta, si ca in uriasa lor nerecunostinta nici macar nu-si dau seama de acest lucru. Cat de greu ii era sa vada triumful raului in sufletul acelor fii pierduti ai lui srael6 &uferinta cea mai grea, a carei adancime ingrozitoare nu o putem deloc cuprinde, a fost pentru +l, totusi, sentimentul poverii pacatului luat de bunavoie asupra &a. )aca pentru noi, oameni pacatosi, cu suflet grosolan si cu constiinta adormita, pacatul este adeseori o povara chinuitoare, abia suportabila, care adeseori duce la deznade de, ce trebuie sa fi trait )omnul, cu constiinta Lui fina, cu sufletul Lui de o curatie dumnezeiasca, ce nu cunostea pacatul, fiindca 0l pacat n-a facut (v. I #t. *, **!1

$iindca a lua asupra &a pacatul oamenilor n"a insemnat nicidecum a plati pur si simplu, intr"un mod pur exterior, dreptei judecati a lui Dumnezeu, cu sangele si cu patimirile &ale, pentru pacatele straine, asa cum noi platim uneori datoriile prietenilor. 7u, asta a insemnat incomparabil mai mult 2 a insemnat sa primeasca pacatul in constiinta &a, sa"l traiasca ca pe propriul &au pacat, sa simta toata greutatea raspunderii pentru el, sa constientizeze cumplita vinovatie pentru el inaintea lui Dumnezeu de parca nsusi l"ar fi facut. .i ce pacat6 2a nu uitam ca Iisus .ristos a fost, dupa cum spune (ergatorulinainte Ioan, ielul lui !umnezeu, "el ce ridica pacatul lumii (In $, *%!. Pacatele intregii lumi, ale intregii omeniri, de la inceputul ei, ale tuturor nenumaratelor generatii de oameni care s"au perindat pe pamant atatea veacuri* tot raul, in toate formele lui infioratoare, dezgustatoare, toate faradelegile, pana la cele mai josnice si scarbavnice facute de om vreodata, toata murdaria vietii nu numai din trecut, ci si din prezent si din viitor - toate acestea le-a luat asupra 2a Iisus .ristos si toate pacatele noastre le-a purtat in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, murind fata de pacate, sa vietuim dreptatii (I #t. *,*3!. Odata cu pacatul, Mantuitorul a fost nevoit sa ia asupra &a si urmarile lui inevitabile, care sunt cele mai groaznice pentru suflet, instrainarea de Dumnezeu, parasirea de catre Dumnezeu si blestemul, ce atarna asupra noastra ca pedeapsa pentru pacat,

Hristos ne-a rascumparat din blestemul Legii, facandu-Se pentru noi blestem, pentru ca scris este# Blestemat este tot cel spanzurat pe lemn ( al! +,$+!.

Daca tinem cont de toata grozavia acestui blestem si a parasirii de catre Dumnezeu, de toata greutatea incredibila a pacatului ridicat de Mantuitorul pentru rascumpararea noastra, vom putea intelege, intr" o oarecare masura, strigatul Lui dinaintea mortii, plin de ma!nire si c!in de nepovestit, $loi, $loi, lama sabahtani%, care se talmaceste: !umnezeul eu, !umnezeul eu, de ce -ai parasit%"4(+3!.

&uferintele Domnului au fost atat de mari, incat toata natura s"a tulburat. &oarele nu a putut rabda aceasta priveliste si s"a ascuns* intunericul a acoperit pamantul. 'cesta s"a cutremurat de spaima, si in cutremurul care a urmat multe din pietrele mari care acopereau mormintele s"au pravalit din locurile lor. Catapeteasma #emplului, care despartea &fanta de &fanta sfintelor, s"a despicat.

5nii vor pune, poate, intrebarea: #ar pentru ce aceste patimiri$ #e ce simbol al crestinismului a devenit tocmai crucea % acest instrument al torturii$ La ce bun aceasta intristare de care este patrunsa toata religia crestina$ Pentru multi, sensul crucii si patimirilor este absolut de neinteles . Apostolul #avel scria inca de pe atunci: "uvantul "rucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui !umnezeu& 'iindca si iudeii cer semne, iar elinii cauta intelepciune, insa noi propovaduim pe (ristos cel rastignit# pentru iudei sminteala, pentru neamuri nebunie (I Cor. $, $6, **-*+!. 7u este nimic de mirare in asta, pentru intelepciunea omeneasca neluminata de Du!ul &fant este firesc ca lucrurile sa stea asa. #entru ea, taina Crucii ramane intotdeauna taina, fiindca intelepciunea lumii acesteia este nebunie inaintea lui !umnezeu, iar fapta lui !umnezeu, socotita de catre oameni nebunie, este mai inteleapta decat intelepciunea lor (I Cor. $, *,, *7!. 'u pierit in negura veacurilor pana si numele vec!ilor intelepti, pe cand Crucea a devenit un simbol plin de lumina, in jurul careia graviteaza destinul omului. Crucea este sufletul crestinismului* fara cruce nu exista nici crestinismul insusi. )e ce8 2fanta /iserica raspunde la aceasta intrebare prin invatatura despre rascumparare, care alcatuieste un punct cardinal al religiei crestine. In virtutea insemnatatii acestei invataturi, trebuie neaparat sa ne oprim asupra ei mai amanuntit. 9mul a iesit din mainile :acatorului o faptura minunata, inzestrata cu toate calitatile mintii, inimii si vointei - dar, ca &o' conditie a libertatii, in firea lui exista posibilitatea pacatului, in lupta cu care omul trebuia sa-si dezvolte din proprie initiativa puterile morale, calauzit de iubirea de )umnezeu si de ascultarea de voia Lui. In acest scop a fost data prima porunca, ce interzicea gustarea din roadele pomului cunoasterii binelui si raului - insa cand duhul rau a inceput sa-l ispiteas ca pe om, i-a infatisat ;stralucitele< perspective ale acestei cunoasteri, si= omul a sucombat tentatiei. n loc sa respinga ispita in numele iubirii de Dumnezeu, in numele ascultarii, el a vrut sa se faca singur de o seama cu Dumnezeu6 #rufia si orgoliul au triumfat asupra dragostei.

ncalcand porunca lui Dumnezeu, omul a opus de bunavoie lui Dumnezeu, fara constrangere exterioara, propriul eu, propriul egoism. ' facut din sine insusi, nu din Dum nezeu, centrul vietii sale, si"a facut lege din voia proprie, si"a facut dumnezeu din sine insusi, si astfel a devenit fata de )umnezeu un adevarat vra mas. Omul s"a separat de Dumnezeu, a inceput sa slujeasca eului propriu si a devenit rob al lumii, de la care a inceput sa caute fericirea. )rmarea acestei instrainari de Dumnezeu a fost deplina pervertire a vie tii 2 nu numai a vietii omului, care e vinovat pentru aceasta, ci a vietii intregii naturi. Din pricina precumpanirii egoismului omenesc a fost pierduta nu numai unirea omului cu Dumnezeu, ci si unirea dintre oameni.

n aceasta dezbinare a pierit dragostea, a aparut vrajba si, ca cea mai puternica si mai rea manifestare a acesteia, omorul. n omorul lui )bel, sangele omenesc a udat pentru prima data pamantul . n

continuare, viata a devenit tot mai rea si mai lipsita de bucurie. 7orii raului, ce atarnau asupra ei, au devenit tot mai desi. Desfraul si salbaticirea morala au ajuns la o asemenea treapta, incat a fost nevoie de potop pentru a nimici raul si a curata pamantul spurcat dar, cu toate ca in potop a pierit aproape intreg neamul omenesc, fiind pastrati doar cativa, cei mai buni, samanta raului a ramas totusi in ei si a odraslit din nou mladitele sale otravite, care au crescut tot mai dese si tot mai mari pe masura inmultirii omenirii. 8iata a devenit insuportabila. &ingura iesire din acest iad consta in intoarcerea omului la Dumnezeu, in refacerea legaturii cu +l 2 dar pe aceasta cale trebuia neaparat sa fie indepartata piedica cea mai mare, si anume pacatul. #ocmai pacatul este cauza principala a rupturii dintre om si Dumnezeu, tocmai prin el e statornicita si mentinuta marea prapastie dintre oameni si Dumnezeu. (ai intai de toate, pacatul este in sine pricina acestei rupturi: pacatul este departare de Dumnezeu cu gandul, cu simtamantul, cu dorinta, cu fapta. #e langa asta, pacatul duce la ruptura cu )umnezeu si prin starea sufleteasca generala de necuratie a constiintei, care este in noi urmare a pacatului este creata de pacat. Departarea sufletului de Dumnezeu se rasfrange neintarziat in sufletul omului, in constiinta lui, printr"un simtamant de zbucium, de teama, de vinovatie. Omul se afla intr"o stare de sclav ce simte inaltat deasupra sa biciul stapanului. 2imtamintele iubirii si apropierii de )umnezeu sunt alungate de groaza inaintea lui )umnezeu, iar aceasta groaza omoara nazuintele religioase ale sufletului, il face pe om sa fuga de )umnezeu, sa nu se gandeasca la )umnezeu, alunga insusi gandul la )umnezeu, la vesnicie, la religie, pana la completa lui disparitie, altfel spus pana la necredinta, pana la negarea existentei lui )umnezeu. #reptat, Dumnezeu e izgonit din suflet de spaima in fata Lui, de groaza cumplitei Lui judecati si rasplatiri* in constiinta pacatoasa si c!inuita a omului, din Dumnezeul Dragos tei si Parintele oamenilor +l devine o fiinta infricosatoare, si din chipul Lui luminos in sufletul infasurat in pacla de nepatruns a intunericului duhovnicesc si pacatului ramane doar o naluca tulbure, amorfa, care inspaimanta de a prin caracterul sau misterios, ca ceva necunoscut si cu neputinta de cunoscut. $antoma Dumnezeului groaznic, nascuta din intunericul du!ovnicesc, sta ca un perete al despartirii intre oameni si Dumnezeu, slabind in ei nazuinta spre Dumnezeu si dand nastere deznadejdii.

Aceasta piedica dintre )umnezeu si oameni poate fi inlaturata doar prin rascumpararea reala a pacatului. &...' 9ricat de adanc ar fi cazut omul in urma pacatului, el a simtit dintotdeauna puterea implacabila a acestei legi a dreptatii, a constientizat dintotdeauna necesitatea de a da satisfactie pentru pacat. >oate religiile, chiar si cele mai grosolane si primitive, au nazuit sa gaseasca mi locul de a face asta, si insasi esenta oricarei religii, exprimata de etimologia cuvantului religio, consta tocmai in refacerea reala sau aparenta a legaturii dintre )umnezeu si om. Prin sacrificii, ritualuri si ceremonii religioase omul nazuieste sa capete milostivirea lui Dumnezeu, ca in loc de 9udecator maniat sa afle in +l un #ata iubitor. 'ceasta nazuinta fundamentala a luat in diferitele religii forme uneori salbatice, monstruoase. )e pilda, religia /abilonului, in numele acestei impacari, consacra desfraul ca forma cultica. In multe locuri se practicau ertfele omenesti. ?eului (oloh ii erau ertfiti prunci prin aruncarea in bratele din metal incins ale idolilor. :ineinteles, toate aceste lucruri nu isi atingeau tinta. Omul nu afla ti!na. n aceasta grozavie a sacrificiilor omenesti, in aceste orgii ale desfraului putea fi gasita o betie vremelnica, putea fi inabusit vremelnic in suflet geamatul deznadejdii, dar nimic din toate acestea nu"i dadea omului curatirea constiintei si pacea launtrica. ndelung si in zadar a cautat omenirea linistea sufleteasca, rascumpararea pentru pacat. 'ceasta nu a putut fi atinsa prin jertfe si nici un mijloc n"a fost de ajuns pentru a birui groaza de Dumnezeu, simtamantul despartirii si instrainarii de +l. @i este pe deplin firesc sa fie asa: de vreme ce forta impotrivirii fata de )umnezeu, de care omul a dat dovada cazand in pacat, poate fi nimicita, potrivit legii compensatiei, numai printr-o forta de egala marime a ascultarii, a abnegatiei, a daruirii fata de )umnezeu, omul trebuie dreptatii dumnezeiesti cu aceeasi inima curata, in aceeasi stare neprihanita a duhului ca cea pe care a lepadat-o savarsind primul sau pacat" pentru ca ertfa lui, prin insemnatatea sa morala, sa acopere puterea si insemnatatea faradelegii lui, el trebuie sa fie chip desavarsit al lui )umnezeu. Cerintele unei asemenea jertfe erau insa mai presus de puterile omului* acesta a fost in stare sa cada, dar nu era in stare sa se ridice singur* a putut sa aduca in sine insusi raul, dar n"a avut putere sa"l nimiceasca. #rin urmare, dupa cadere ascultarea lui fata de Dumnezeu

a fost intotdeauna nedespartita de impotrivirea fata de Dumnezeu, dragostea lui de Dumnezeu a fost nedespartita de egoism* raul s"a strecurat in toate miscarile bune si curate ale sufletului sau, intinand pana si clipele cele mai curate, cele mai sfinte, ale vietii. Iata de ce omul nu putea aduce o ertfa indestulatoare prin curatia sa fara pata si prin vrednicia sa morala pentru a-si acoperi pacatul &...' Aceasta a putut s-o faca numai )omnul. 7umai $iul lui Dumnezeu a putut sa spuna, *oia ea e voia +atalui "eresc si sa aduca jertfa preacurata, fara nici un amestec de egoism* numai $iul lui Dumnezeu, prin intruparea &a personala in om, ca 7ou 'dam, si prin daruirea de &ine ca jertfa lui Dumnezeu pentru pacatul omenesc, ca adevarat 'r!iereu, putea pentru faradelegea omului si sa nimiceasca, astfel, vrajba dintre el si Dumnezeu, sa pogoare din Cer puterile !arice spre renasterea c!ipului stricat al lui Dumnezeu din om. 2fintenia si nepacatosenia lui Iisus .ristos, firea Lui cea dumnezeiasca, au impartasit ertfei de pe Cruce o insemnatate atat de mare si atotcuprinzatoare, incat aceasta singura ertfa rascumparatoare a fost nu numai pe deplin indestulatoare ca sa acopere si sa stearga toate nelegiuirile neamului omenesc, ci le-a si covarsit nesfarsit de mult in cumpana dreptei udecati )umnezeiesti. #aca prin greseala unuia cei multi au murit, zice 2fantul Apostol #avel, cu mult mai mult &arul lui #umnezeu si darul Lui au prisosit asupra celor multi, prin &arul unui singur om, Iisus Hristos' si ce aduce darul nu seamana cu ce a adus acel unul care a pacatuit' caci (udecata dintr-unul duce la osandire, iar &arul din multe greseli duce la indreptare (Aom. 7,$7-$B!. ata de ce, potrivit preainteleptului plan al lui Dumnezeu, a fost nevoie de patimirile si de moartea Domnului. Prin aceste patimiri omenirea a dobandit, in sfarsit, pacea sufleteasca, impacarea cu Dumnezeu, apropierea cu indraznire de Cel ce locuieste in lumina neapropiata, negrait de marea bucurie a apropierii de Dumnezeu ca a unui fiu de tatal sau. !umnezeu ,si arata dragostea Lui fata de noi prin aceea ca, pentru noi, (ristos a murit cand noi eram inca pacatosi. "u atat mai vartos, deci, acum, fiind indreptati prin sangele Lui, ne vom izbavi prin $l de manie, caci daca pe cand eram vra-masi ne-am impacat cu !umnezeu, prin moartea 'iului Sau, cu atat mai mult, impacati fiind, ne vom mantui prin viata Lui (Aom. 7, 6-$,!.

#umnezeu in Hristos a impacat lumea cu Sine prin Hristos si ne-a dat noua slu(irea impacarii (II Cor. 7, $%!. )e voi, care oarecand erati instrainati si vra(masi cu mintea voastra catre lucrurile rele, de acum v-a impacat prin moartea *iului Sau in trupul carnii Lui, ca sa va puna inaintea Sa sfinti, fara de pri&ana si nevinovati (Col. $, *$-**!. +oti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui #umnezeu, indreptandu-se in dar cu &arul Lui, prin rascumpararea cea in Hristos Iisus, pe ,are #umnezeu L -a randuit (ertfa de ispasire, prin credinta in sangele Lui, ca sa--i arate dreptatea Sa, pentru iertarea pacatelor celor mai inainte facute (Aom, +, *+-*7!. .cum, in Hristos Iisus, voi care altadata erati departe, v-ati apropiat prin sangele lui Hristos, fiindca /l este pacea noastra, /l care a facut din cele doua % una, surpand peretele din mi(loc al despartiturii (0fes. *,$+-$3!. Iisus .ristos 2-a adus pe 2ine ertfa ca sa ridice pacatele multora (0vr. %, *6! si sa inlature vinovatia noastra, stergand zapisul ce era asupra noastra, care era impotriva noastra, si l-a luat din mi(loc, pironindu-l pe cruce (Col. *, $3!. /l a purtat pacatele noastre, in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, murind fata de pacate, sa vietuim dreptatii (I #t. *, *3!. Prin aceasta jertfa au fost acoperite toate pacatele noastre nu numai trecute, ci si prezente si viitoare. Coua lucrul acesta ni se pare oarecum de neinteles. Ca Iisus .ristos 2-a adus ertfa pentru pacatele trecute ale omenirii si a patimit pentru faradelegile care au fost facute pana in momentul mortii Lui ne e usor sa ne inchipuim, insa ce legatura are ertfa Lui cu pacatele noastre, si, mai mult decat atat, cu cele viitoare8 :iindca (antuitorul a fost rastignit cu atatea veacuri in urma, cand nu era nici pomenire de noi si, prin urmare, nu existau nici pacatele noastre: si atunci, cum a putut +l sa sufere pentru pacatele care inca nu existau, pentru faradelegi nesavarsite inca; 'ceasta idee pare a micsora insemnatatea pe care o are pentru noi personal jertfa de pe Cruce, si din cauza ei ramanem cateodata

reci si nepasatori atunci cand ne amintim de patimirile lui isus 1ristos. 5n glas viclean sopteste: Lumea vec&e, cu faradelegile ei, L-a adus pe 0antuitorul la ,ruce1 asupra ei sa stea si raspunderea, noi n-avem nici o treaba' nu suntem vinovati de aceste suferinte, fiindca atunci nu eram pe lume! 7e inselam atunci cand spunem asa ceva. Dumnezeu este Du! vesnic si nesc!imbat. 'sta inseamna ca pentru +l nu exista timp sau, mai bine zis, nu exista nici trecut, nici viitor, ci numai prezent. #ot ce doar ne inc!ipuim ca ne asteapta in viitor, toate lucrurile ce se vor intampla, dar pe care noi nu le stim, exista deja in mintea lui Dumnezeu, in atotstiinta dumnezeiasca. 'ltminteri nici nu poate fi. Ce este timpul8 2uccesiunea evenimentelor sau schimbarilor din noi si din lumea ce ne incon oara. >otul se schimba, totul curge. Coaptea e inlocuita de zi, batranetea urmeaza tineretii. >ocmai asta ne da posibilitatea de a vorbi despret ceea ce a fost si ceea ce este, de a face distinctie intre trecut si prezent, intre ;atunci< si ;acum<. )aca n-ar fi schimbarile acestea, n-ar exista nici timp. 2a presupunem ca miscarea din lume ar inceta, ca totul ar incremeni intr-o absoluta nemiscare: vom putea spune, impreuna cu ingerul Apocalipsei, ca timp nu mai este (v. Apoc. $,, B!. )upa cum se exprima filosofii, categoria timpului este perceperea de catre noi a diferitelor schimbari, in succesiunea lor - insa aceasta definitie este corecta doar in ceea ce ne priveste pe noi, in ce priveste ratiunea noastra marginita, simturile noastre marginite. Pentru Dumnezeu nu exista categoria timpului, si evenimentele vietii lumii apar in mintea Lui nu in succesiune, unul dupa altul, ci toate deodata. Daca am admite in acest caz existenta unei succesiuni, asta ar insemna ca ratiunea lui Dumnezeu se sc!imba 2 insa Dumnezeu e nesc!imbator. Ce reiese de aici8 Reiese ca pacatele noastre sunt savarsite in limitele timpului vietii noastre numai pentru perceptia simturilor noastre marginite. Pentru Dumnezeu, in prestiinta Lui dumnezeiasca, ele au existat dintotdeauna, cu douazeci de veacuri in urma, atunci cand a patimit Mantuitorul, la fel de real ca si acum. Prin urmare, Domnul a patimit si pentru pacatele noastre de acum si le"a primit in sufletul &au iubitor. Odata cu pacatele intregului neam omenesc au atarnat

asupra Lui si faradelegile noastre, sporind c!inul Lui de pe cruce. De aceea, nu putem spune ca nu suntem vinovati pentru sufe rintele Lui, fiindca si noi avem partea noastra de raspundere pentru ele. Lucrul acesta trebuie spus nu numai despre pacatele noastre trecute si prezente, ci si despre cele viitoare. 9rice pacat am fi savarsit si oricand, )umnezeu l-a prevazut si l-a pus asupra :iului 2au iubit. 'sadar, de bunavoie, c!iar daca poate nu si in mod constient, sporim povara pacatului, pe care Mantuitorul a ridicat"o, si totodata sporim suferintele Lui. Daca am tine bine minte asta, poate ca n"am pacatui cu atata usurinta, si inainte de a ne !otari sa facem pacatul am sta sa reflectam, macar dintr"un simtamant de compasiune . Coi rareori ne gandim insa la acest lucru, si insusi gandul ca suntem rastignitori ai )omnului, cu voie sau fara voie, ni se pare straniu. Nevinovat sunt de sangele #reptului .cestuia, a spus candva Pilat, spalandu"se pe maini. ar noi urmam exemplul lui.

'tunci cand cugetam la imprejurarile mortii pe cruce a Domnului, atentia noastra se concentreaza involuntar aproape doar asupra principalilor vinovati activi. 7e revolta tradarea lui uda* suntem indignati de fatarnicia si perfidia ar!iere ilor iudei* ni se par respingatoare cruzimea si nerecunostinta gloatei iudeilor, si aceste

sentimente si imagini ascund de noi gandul ca si noi suntem partasi la aceasta faradelege. 2a cercetam insa lucrurile mai impartial si mai atent. De ce"L vedem pe Domnul patimind pe cruce; )nde este pricina; Raspunsul este limpede, pricina acestor patimiri si a mortii pe cruce sunt pacatele omenirii, inclusiv ale noastre. Mantuitorul a patimit pentru noi si pentru toti oamenii. 7oi L"am ridicat pe cruce. Iudeii n-au fost decat unealta planului dinainte de veci al iui )umnezeu. /ineinteles, si asupra lor se afla o grea vinovatie" rautatea lor, ura lor, autoamagirea lor nationala, orbirea lor - toate acestea ii lipsesc de orice indreptatire inainte udecatii )reptatii lui )umnezeu, cu atat mai mult cu cat singuri au vrut sa ia asupra lor sangele (antuitorului" totusi, oricum ar fi, aceasta nu ne scapa de raspunderea morala pentru patimirile lui isus 1ristos. 2fantul Apostol #avel vorbeste foarte limpede despre asta. )upa spusele lui, cine a fost luminat si a gustat din darul ceresc si s"a facut partas al Du!ului Celui &fant, iar dupa aceea a cazut, ,l rastigneste iarasi, in sine insusi, pe 'iul lui !umnezeu si-L bat-ocoreste (v. 0vr. B, 3, B!. Atunci cand, dupa ce am primit cunoasterea adevarului, pacatuim de bunavoie, prin aceasta Il calcam in picioare pe :iul lui )umnezeu, si nesocotim 2angele legamantului, cu care am fost sfintiti, si ignim )uhul harului (v. 0vr. $,, *%!. Crestinul nu trebuie sa uite niciodata, niciodata, aceste cuvinte pline de insemnatate ale Apostolului, pline de inteles adanc si trist. #oate pacatele noastre se asaza, ca o povara c!inuitoare, pe sufletul de o curatie dumnezeiasca al Mantuitorului, Care trebuie sa patimeasca pentru ele ca sa ne poata fi iertate. Pacatele noastre sunt spinii ascutiti care se infig in fruntea ranita a Domnului, la fel cum se infigeau candva spinii cununii sub loviturile soldatilor romani. $aradelegile noastre sunt cuiele pe care noi le batem iarasi in ranile Lui cascate, a caror durere este nespus de arzatoare. 'sa trebuie, oare, sa" platim Domnului pentru dragostea Lui atat de mare si de jertfelnica; &$' Aproximativ %, cm (n!tr!2! (din: &fantul 8asile al <ine=mei, $vanghelia pentru omul modern. .nv//turi din $vanghelia dup/ arcu 0 vol. 1, 0ditura 2ophia, *,$+!

S-ar putea să vă placă și