Tcei! Cearta amueasc...

de Mihai Eminescu

Tcei! Cearta amueasc E-o or grea i mare, Aripele ei negre n ceruri se ntind, Astfel lumea-amuete la-ntunecri solare, Astfel marea-amuete, vulcane cnd s-aprind; Cnd prin a vieii visuri otiri de nori apare A morii umbr slab cu coasa de argint Tcei! Cum tace-n spaim a Nordului popor Cnd evul asfinete i dumnezeii mor. Aducei-v aminte de-acele nalte poze De frunile-n lumin a vechilor profei; Pe un pustiu de piatr, pe cer d-azur i roze Trecu un stlp de flacri ce lumina mre i-n fruntea unui popol pierdut n chin e Mose, i sufletul lui mare, adnc i ndrzne, Prevede c n snul pierdutului popor E viitorul lumei -al ei mntuitor. El n-a vzut pmntul promisiei divine, Viaa lui se stinse n munii slabi i suri, Corpul i-l poart-ntregul pustiu fr de fine, O ginte-ntreag poart a lui nvturi. Ca-nmormntat-n secoli, cenua lui rmne, Dar spiritu-i sfram nalii, vechii muri De Iericho i-n gndu-i i-n biblia lui scris Viaa-ntreag mare unui popor e-nchis. Astfel n noaptea noastr pierdut i amar, Un glas de deteptare adnc a rsunat, O stea a rupt puternic eclipsa cea solar, Un stlp pin chinuire un drum ne-a artat, O arp de aram cu coarda temerar Trezi-n sufletul nostru simire de brbat: Ca glasul Providenei din stinsele decade, Astfel s-auzi glasu-i, btrne Eliade! O, limba lui! mi pare c-aud cum ea rsun n aspra ei mnie, zidind nor peste nor, Din tearsa, neneleasa a istoriei run A descifrat al ginii puternic viitor. El trece peste timpuri pe valuri cum furtuna, Valuri cari n ceart se scutur i mor. Os magna sonaturum! Idei c-ale lui Crist n limba inspirat unui evanghelist. Inima lui cea mare menit fu de soart S nasc-ntr-un timp rece, czut, degenerat, Dac n fundul negru, adnc din marea moart, Cu-ape de plumb, cu valuri greoaie-n a ei pat, Vulcan puternic, care cutremur n el poart, Cu razele-i de flacri ar fi acufundat, Pn-ce deodat mndre, gndirile-i irump Pin undele greoaie, pin apele de plumb.