Sunteți pe pagina 1din 58

CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………………………….3

CAPITOLUL I

CADRUL NATURAL ŞI INSTITUŢIONAL ÎN CARE SE VOR DESFĂŞURA CERCETĂRILE ŞI OBSERVAŢIILE 1.1.Cadrul natural……………………………………………………………………………….…4 1.2.Cadrul instituţional…………………………………………………………………………….6 1.3.Caracterizarea condiţiilor climatice ale perioadei de vegetaţie din anul 2012……………… 9

CAPITOLUL II

DESCRIEREA ŞI TEHNOLOGIA DE CULTURĂ A SPECIEI ARACHIS HYPOGAEA L.

2.1. Particularităţile morfologice ……………………………………………………………… 11

2.2. Particularităţile biologice……………………………………………………………………14

16

17

2.3.Cerinţele faţă de climă şi de sol……………………………………………………………

2.4. Tehnologia de cultură a alunelor de pământ………………………………………………

CAPITOLUL III

AGENŢII MUTAGENI UTLIZAŢI ÎN CADRUL STUDIULUI

3.1.

3.2. Azida de sodiu SA 3.3. Etil metansulfonat - EMS

Sulfatul de dimetil DMS………………………………………………………………….23

24

25

CAPITOLUL IV PARAMETRII STUDIAŢI. REZULTATE ŞI DISCUŢII

4.1.

4.2.

Materialul biologic studiat Metoda de lucru

1

26

28

4.2.1 Efectul indus de tratamentul cu substanţe chimice asupra conţinutului în pigmenţi

asimilatori

28

4.2.3. Efectul indus de tratamentul cu substanţe chimice mutagene asupra intensităţii

fotosintezei

30

4.3. Rezultate obţinute

31

4.3.1. Efectul indus de tratamentul cu substanţe chimice asupra conţinutului în pigmenţi

asimilatori

31

4.3.2. Efectul indus de tratamentul cu substanţe chimice mutagene asupra intensităţii

fotosintezei

48

CONCLUZII

55

BIBLIOGRAFIE

56

2

INTRODUCERE

Ţara de origine a arahidelor este America de Sud. Cât priveşte zona exactă de origine persistă incertitudinea. Unii consideră a fi Argentina şi anume în partea muntoasă unde se găsesc încă specii strict înrudite. După alte păreri zona de origine ar fi platoul înalt central al Braziliei, unde se găsesc tipuri sălbatice bienale de arahide sau regiunea andină a Argentinei. Indiferent de zona de origine, un lucru este cert, că în aceste părţi ale lumii arahidele s-au cultivat din vremuri foarte îndepărtate (Pop L. şi colab., 1986). Astfel, fructe de arahide s-au găsit în grotele peruane din Ankona, de langă Lima, iar călătorul portughez Gabriel Suarez de Suza menţiona în anul 1570, că arahidele au fost cultivate de către indienii din Peru, care le denumeau anhuc (Pop L. şi colab., 1986). În Europa arahidele au fost aduse de marinarii portughezi în secolul al XVI-lea, din India şi s-au răspândit în zonele sudice mai calde, favorabile pentru cultivare. Arahidele (alunele de pământ, alunele americane) prezintă o importanţă deosebită datorită conţinutului ridicat al seminţelor în proteine (25-34%) şi grăsimi (45-60%). În producţia mondială de ulei, arahidele ocupă locul al treilea (peste 3 milioane tone anual), situându-se după soia, floarea soarelui şi înaintea bumbacului. În hrana oamenilor, arahidele au folosinţe multiple. Uleiul (de o calitate foarte bună, conţinut ridicat în vitamina B1) se foloseşte în alimentaţie, în industria conservelor, a margarinei şi a untului, iar seminţele proaspete şi întregi se consumă prăjite sau în diferite preparate culinare, la obţinerea pâinii, biscuiţilor, ciocolatei etc. Cojile rezultate în urma decojirii păstăilor de arahide şi după măcinare se folosesc la prepararea de nutreţuri furajere, iar frunzele şi tulpinile pot constitui un nutreţ valoros pentru animale dar pot fi întrebuinţate şi ca îngrăşământ verde (Marin Ş. şi Constantinescu Emilia, 2011). Arahidele au utilizări variate şi valoroase, iar cultura acestora prezintă o serie de avantaje, care îi sporesc importanţa, cum ar fi:

- posibilitatea de a obţine producţii mari la unitatea de suprafaţă şi relativ constante;

- solicită un consum redus de îngrăşăminte;

- constituie o plantă bună premergătoare pentru alte culturi, oferind posibilitatea de a forma asolamente şi succesiuni raţionale;

- valorifică superior solurile cu o capacitate de producţie mică, cum sunt de exemplu cele nisipoase.

3

CAPITOLUL I

CADRUL NATURAL ŞI INSTITUŢIONAL ÎN CARE SE VOR DESFĂŞURA CERCETĂRILE ŞI OBSERVAŢIILE

Cercetările care fac obiectul tezei de doctorat se vor desfăşura atât în câmp, la ferma Ezăreni, din cadrul Staţiunii Didactice a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi unde se vor cultiva alune de pământ în vederea realizării observaţiilor pe parcursul perioadei de vegetaţie, cât şi în cadrul laboratorului LECOM, unde se vor efectua toate analizele citogenetice şi morfo-fiziologice.

1.1. Cadrul natural

Aşezarea Fermei Ezăreni

Ferma Ezăreni aparţine Staţiunii Didactice a Universităţii de Stiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” şi se află situată la 2,5 km sud–vest de oraşul Iaşi, fiind aşezată în extremitatea sud–vestică a Câmpiei Moldovei.

Caracteristici generale ale reliefului şi climei

Relieful

Relieful zonei este strâns legat de alcătuirea geologică. În urma studiilor efectuate s-a constatat prezenţa în această zonă a unui fundament precambian, puternic cutat şi metamorfozat. Categoriile de relief specifice zonei, rezultate în urma eroziunii diferenţiate, sunt alcătuite din două etaje structurale principale, distincte atât prin conformaţie cât şi prin geneză: un etaj inferior, constituit din roci cristaline, cutate şi un etaj superior de cuvertură, care cuprinde depozite sedimentare, necutate. Relieful actual al Fermei Ezăreni se integrează în aspectul geomorfologic general al câmpiei Moldovei.

Vegetaţia

Situată în zona de contact dintre limita nordică a bazinului păduros din Podişul Moldovei

4

şi Câmpia Jijiei şi Bahluiului, ferma Ezăreni se încadrează din punct de vedere geobotanic în formaţiunea floristică de silvostepă. Acest fapt explică prezenţa unor elemente specifice stepei şi silvostepei caracterizate printr-o vegetaţie ierboasă, xeromezofilă şi mezofilă.

Clima

Zona geografică a Iaşului se caracterizează printr-un climat temperat continental cu particularităţi determinate de influenţa climatului stepei ruseşti. Ferma Ezăreni face parte din provincia climatică Dfdx (după clasificarea lui Koppen), sau IIDps (după clima României), caracterizată prin climă boreală, cu ierni geroase şi friguroase, cu temperatura celei mai reci luni sub 33°C şi temperatura celei mai calde luni de 25 27° C. Temperatura medie multianuală (la staţia meteorologică Miroslava) este de 9,6°C, cu minima de 8,1°C înregistrată în luna ianuarie, iar maxima de +28,4° C realizată în luna iulie. Temperatura maximă absolută a fost de +40,2° C (27 iulie 1909), iar minima absolută a fost de 30,6° C (21 ianuarie 1997) (Administraţia Naţională de Meteorologie, 2011).

Precipitaţiile

Precipitaţiile medii multianuale în ecosistemul agricol Iasi sunt de 517,8 mm (la staţia meteorologică Miroslava), lunile cele mai ploioase fiind: mai, iunie, iulie şi august. Precipitaţii reduse cantitativ cad în lunile: ianuarie, februarie, martie, noiembrie şi decembrie. Precipitaţiile sunt repartizate neuniform de-a lungul anului cu un maxim în luna iunie şi un minim în luna februarie. Evapotranspiraţia potenţială medie anuală determinată pentru perioada de vegetaţie a culturilor agricole este de 648,7 mm, cu valori maxime în luna august (115,7 mm) şi minime în luna octombrie de 65,6 mm. Indicele de ariditate are valoarea de 26,4, corespunzând condiţiilor climatice de silvostepă.

Regimul eolian

În timpul iernii, dinamica atmosferică se caracterizează prin preponderenţa vânturilor de la nordvest şi nord ce bat cu o viteză medie de 2,8 m/s. Vara vânturile au direcţie sudică şi sud – estică şi o viteză de 5,1 m/s. Vânturile cu o viteză de peste 2,5 m/s au o frecvenţă medie de

5

78,0%, activând puternic evaporarea apei din sol. În general, frecvenţa maximă a vânturilor coincide cu perioada cea mai ploioasă a anului. Primăvara cunoaşte cea mai sporită frecvenţă a vânturilor, care bat din toate direcţiile, ceea ce diminuează procesul de calm. Toamna, când în estul ţarii începe să se simtă influenţa anticiclonului siberian, se înregistrează o evidentă scădere a frecvenţei vânturilor dinspre nord vest. Iarna, deşi frecvenţa vânturilor este mai mică, se manifestă destul de activ crivăţul, care bate din estul Europei, producând frig şi viscole puternice.

Luminozitatea şi nebulozitatea

Nebulozitatea medie a zilei este de 6 ore. Nebulozitate mică au lunile iunie şi iulie cu valori de 3,45,6 ore, iar cea mai mare nebulozitate se înregistrează în lunile decembrie, ianuarie şi februarie. Durata de strălucire a soarelui este de 2050 ore anual ceea ce reprezintă 44,5% din durata teoretic posibilă. Lunile cu cea mai lungă durată de strălucire a soarelui sunt în ordine descrescătoare:

iulie, august şi iunie, la care durata de strălucire a soarelui este de 294 ore. Durata cea mai redusă de strălucire a soarelui este întâlnită în cursul lunilor noiembrie, decembrie şi ianuarie.

1.2. Cadrul instituţional

Laboratorul pentru expertiza şi controlul organismelor modificate genetic şi a produselor agro-alimentare obţinute (LECOM) este parte integrantă a Departamentului de Cercetare al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi. A fost creat în anul 2006, în contextul intrării României pe piaţa unică europeană, avându-se în vedere necesitatea existenţei unor laboratoare care să poată certifica conformitatea şi calitatea produselor agricole pentru consumul regional, dar şi celor care pătrund pe piaţa europeană. Suportul tehnic, personalul calificat al laboratorului permit efectuarea de analize genetice atât la plante cât şi la ADN– ul extras din produse alimentare şi furajere. Aparatura asigură realizarea analizelor conforme cu metodele de referinţă agreate de directivele şi reglementările Uniunii Europene. Fluxul laboratorului este realizat astfel:

6

Camera de primire a probelor - este destinată recepţionării materialului ce urmează a fi analizat. Camera este utilată cu calculator PC, pentru evidenţa probelor primite şi înregistrarea lor.

Camera de măcinare a probelor - este dotată cu o moară de laborator de tip RETSCH MM400 şi un aparat de tip Smasher. Moara este prevăzută cu 4 capsule metalice, iar măcinarea se realizează cu ajutorul bilelor metalice. Se pot prelucra probe de soia, porumb boabe, fasole boabe s.a. De asemenea, moara permite măcinarea cu ajutorul criogenei. Folosind acest tip de măcinare se poate mojara şi material vegetal îngheţat în vederea extragerii ADN. Aparatul de tip Smasher se foloseşte la mărunţirea butonilor florali, în vederea realizării culturilor de microspori la diverse plante. Camera de extragere ADN - probele supuse măcinării sunt aduse aici în vederea extragerii ADNului. Camera are în dotare toate echipamentele necesare acestei operaţiuni, şi anume:

Nişa chimică cu rol de protecţie a operatorului şi a mediului înconjurător în cazul manipulării substanţelor şi pulberilor periculoase, prin utilizarea filtrelor de cărbune activat şi a filtrelor HEPA; Ultracentrifugă cu răcire (HETTICH MIKRO 200R) folosită pentru centrifugarea tuburilor eppendorf la o temperatura de 4°C; Balanţa analitică (KERN) – utilizată la cântărirea materialului vegetal; Baie marină utilizată pentru incubarea probelor la temperatura de 65ºC; Incubator (etuva) folosit(ă) la uscarea pelletului de ADN; Agitatoare magnetice cu încălzire folosite pentru prepararea substanţelor necesare în cadrul procesului de extragere; Vortexuri de laborator utilizate la amestecarea componentelor biologice şi chimice în tuburi de 1,5 ml.

Camera de realizare a amestecului PCR ADNul extras şi dizolvat în soluţie de TBE buffer, este adus aici în vederea realizării amestecului PCR, pentru amplificarea lui. În acest scop, camera este dotată cu:

- Hota cu flux laminar funcţionează pe principiul recirculării aerului din interior. Aerul circulă descendent prin filtrul principal montat deasupra spaţiului de lucru;

7

- Centrifuga (HETTICH MIKRO 120) - folosită pentru centrifugarea tuburilor de 1,5 ml, în vederea separării compuşilor cu greutate specifică diferită;

- Fluorospectometru (NanoDrop 3300) utilizat pentru aflarea concentraţiei de ADN după

extragere. Camera de amplificare - după cititrea concentraţiilor şi realizarea amestecului pentru reacţia PCR, probele sunt supuse ciclurilor necesare amplificării fragmentelor de ADN. Camera este utilată cu:

- Sistem de electoforeză în gel vertical utilizează gel acrilamidic, în timp real, pentru analiza rapidă a fragmentelor de ADN; - Sistem pentru apa ultrapură utilizat pentru obţinerea apei cu grad foarte înalt de puritate, necesară în diferite diluţii sau medii de reacţie.

Camera de electroforeză utilizată pentru realizarea gelurilor de agaroză în plan orizontal, în vederea vizualizării fragmentelor de ADN amplificate în urma reacţiei PCR. Camera este dotată cu:

- Centrifugă pentru plăci folosită la centrifugarea plăcilor PCR înainte de încărcarea probelor pe gelul de agaroză, pentru amestecarea probelor cu colorant;

- Cuptor cu microunde utilizat pentru prepararea gelului de agaroză;

- Balanţa analitică folosită la cântărirea diferitelor substanţe chimice folosite în laborator;

- Cuve de electroforeză cu sursele aferente, de diferite mărimi permit separarea fragmentelor

de ADN din soluţia de reacţie pe principiul vitezei diferite de deplasare, invers proporţională cu masa moleculară a acestora în gelul de agaroză. Camera de secvenţiere dotată cu:

- Secvenţiator ADN (ABI PRISM 310 Genetic Analyzer) este un analizor cu un singur capilar ce

permite realizarea unui număr mare de aplicaţii (secvenţiere, analiza fragmentelor ADN, genotipizare, obţinerea de grupe linkage).

- Real time PCR este un termocycler care permite vizualizarea curbelor de amplificare ADN.

Are 4 detectori, fiind capabil să suporte multiple aplicaţii, inclusiv cuantificarea relativă şi

genotipizarea SNP. Florocromii calibraţi care pot fi detectaţi sunt SYBR Green, FAMTM VICTM, JOETM, NEDTM, TAMRATM, ROXTM. Poate detecta de la 10 copii de ADN, iar gradul de confidenţă este de 99,7%.

8

Camera de preluare imagini - vizualizarea fragmentelor de ADN încărcate pe gelul de agaroză se face în camera destinată special pentru această operaţie, principiul de vizualizare a fragmentelor bazându-se pe efectul bromurii de etidium. - Sistemul de preluare a imaginilor este format din transiluminator, sistem de fotodocumentare şi computer.

1.3. Caracterizarea condiţiilor climatice ale perioadei de vegetaţie din anul 2012 În perioada de vegetaţie din anul 2012, temperatura medie a celor 6 luni a fost de 19,9 o C, înregistrându-se o abatere pozitivă de 2,4 o C faţă de media multianuală (tabel 1.1.).

Tabelul 1.1.

Caracterizarea condiţiilor climatice ale perioadei de vegetaţie din anul 2012

Specificare

Aprilie

Mai

Iunie

Iulie

August

Septembrie

Media 6luni

   

TEMPERATURA ( o C)

 

Media lunară

12,5

17,6

21,4

24,5

23,5

20,6

20.01

Media Multianuală

10,1

16,1

19,4

21,3

20,6

16,3

17.3

Abaterea

2,4

1,5

2,0

3,2

2,9

4,3

2.71

   

PRECIPITAŢII (mm)

 

Media lunară

61,9

37,7

32,7

25,8

20,1

22,3

33,4

Media multianuală

40,3

52,5

75,1

69,2

57,6

40,8

55,9

Abatarea

21,6

-14,8

- 42,4

- 43,4

-37,5

-18,5

-22,5

În anul 2012, pe parcursul perioadei de vegetaţie, temperatura medie a celor 6 luni a fost de 20.01°C, înregistrându-se o abatere pozitivă de 2,71°C faţă de media multianuală (tabelul

1.1).

Temperatură medie, cea mai mică, a fost de 12,5°C în luna aprilie, cu o abatere de +2,4°C faţă de media multianuală, iar cea mai mare temperatură medie de 24,5°C a fost înregistrată în luna iulie cu o abatere de +3,2°C comparativ cu media multianuală a lunii respective (tabelul

1.1).

9

În perioada de vegetaţie 2012, precipitaţiile au înregistrat abateri negative în lunile mai, iunie, iulie, august şi septembrie, faţă de media multianuală. Media precipitaţiilor din acea perioada a fost de 33,4 mm, cu o abatere negativă de -22,5 mm (tabelul 1.1).

10

CAPITOLUL II

DESCRIEREA ŞI TEHNOLOGIA DE CULTURĂ A SPECIEI ARACHIS HYPOGAEA L.

2.1. Particularităţile morfologice

Arachis hypogaea L. (figura 2.1.) face parte din ordinul Leguminales, familia Leguminosae, tribul Arachidineae, genul Arachis. Genul Arachis prezintă o singură specie cultivată, Arachis hypogaea L., această specie nu prezintă forme sălbatice.

hypogaea L., această specie nu prezintă forme sălbatice. Figura 2.1. Alune de pământ - Arachis hypogaea

Figura 2.1. Alune de pământ - Arachis hypogaea L. (www.plant-pictures.de)

Rădăcina este pivotantă şi pătrunde la mare adâncime în sol. Pe cernoziomurile din Podişul Caucazului se citează o adâncime de pătrundere de 186 cm (Minchevici A. I. şi Borcovschi E. V., 1953). Din rădăcina principală pornesc multe rădăcini secundare, care permit explorarea unui volum mare de sol. Rădăcinile terţiare sunt puţin evidente, subţiri şi scurte, rolul de pătrundere a solului revenind, în acest caz rădăcinilor primare şi secundare. Sistemul radicular

11

al arahidelor nu posedă rizodermă şi în consecinţă nici peri absorbanţi adevăraţi. Absorbţia apei şi a elementelor chimice se face direct prin parenchimul cortical. Pe rădăcinile laterale, în special în primii 15 cm de sol, apar numeroase nodozităţi, ca urmare a prezenţei şi activităţii bacteriilor simbiotice. Nodozităţile sunt mici, sub 4 mm diametru, în număr de 400-700 la o plantă şi de culoare maro-roşcată. Apar la 15-20 zile de la răsărire şi sunt rotund-sferice sau angular (Gillier P. şi Silvestre P., 1969). Tulpina arahidelor este ierboasă şi erectă sau târâtoare, în funcţie de subspecie. În secţiune, tulpina prezintă 5 muchii când plantele sunt tinere şi devine cilindrică într-o fază mai înaintată de vegetaţie. Înălţimea tulpinilor variază în funcţie de subspecie şi soi. La formele cu port erect înălţimea tulpinilor poate ajunge la 60-70 cm, pe când la cele cu port târâtor nu depăşesc 20-25 cm (Roman Ghe. V. şi colab., 2011). Frunzele la arahide sunt compuse, paripenate şi formate din două perechi de foliole opuse. Foliolele sunt ovale, ovoide sau elipsoidale şi ascuţite sau rotunjite la vârf. Forma şi mărimea foliolelor depinde mult şi de poziţia pe care o ocupă frunzele pe plantă. Astfel foliolele situate pe frunzele de la baza plantelor sunt mai mici decât cele situate spre vârful plantei. Faţa superioară a foliolelor este lucioasă, iar cea inferioară este acoperită cu o reţea deasă de perişori (Pop L. şi colab., 1986). Florile sunt situate la arahide la subsuoara frunzelor şi pot fi solitare sau grupate în inflorescenţe de tip racem (figura 2.2.).

grupate în inflore scenţe de tip racem (figura 2.2.). Figura 2.2 – Floarea la arahide Florile

Figura 2.2 Floarea la arahide

Florile au o culoare galbenă sau galbenă–portocalie şi sunt de două tipuri: flori chasmogame (de la chayymos–deschis) care se deschid şi sunt poziţionate mai mult la vârful

12

tulpinii, de obicei sterile (mascule după Gillier P. şi Silvestre P., 1969) şi flori cleistogame care sunt situate spre baza tulpinii şi nu se deschid (trec din faza de boboc la cea de fructificare şi se autopolenizează). Există flori cleistogame şi pe baza subterană a tulpinii, dar numai la soiurile precoce (Pîrşan P., 1998). Gillier P. şi Prevot P. (1960) susţin că androceul este alcătuit din 8 stamine şi 2 rudimente. Anterele staminelor sunt de două tipuri: 4 de formă sferică şi uniloculare şi 4 în formă de sac, dispuse altern în jurul stilului şi stigmatului. Pistilul este alcătuit dintr- un ovar unilocular, cu un stil lung filamentos şi un stigmat de formă globulară. Ovarul este situat la baza tubului caliciului şi are câteva ovule. Corola este alcătuită din 5 petale, stindardul este bine dezvoltat, larg şi rotunjit, iar carena este alcătuită din 2 petale încovoiate (Roman Ghe. V. şi colab., 2011). Fructul arahidelor este o păstaie, de formă mai mult sau mai puţin cilindrică, indehiscentă şi care prezintă la suprafaţă un desen reticular caracteristic. La unele soiuri desenul reticular este abia vizibil, în timp ce la altele este puternic pronunţat. La unele soiuri, conformaţia păstăilor este asemănătoare cu aceea a gogoşilor viermilor de mătase. Lungimea păstăilor variază între 1-8 cm, iar lăţimea între 0,5-2 cm (figura 2.3.).

1- 8 cm, iar lăţimea între 0,5 -2 cm (figura 2.3.). Figura 2.3- Fructul la arahide
1- 8 cm, iar lăţimea între 0,5 -2 cm (figura 2.3.). Figura 2.3- Fructul la arahide

Figura 2.3- Fructul la arahide

Masa a 1000 de păstăi variază în funcţie de tipul şi soiul de arahide, între 1000–1900 g, iar masa hectolitrică este de 20–25 kg. Păstăile de arahide prezintă un număr variabil de boabe, între 1–4 boabe, iar în unele cazuri se ajunge chiar şi la 7 boabe într-o păstaie. Culoarea boabelor variază în funcţie de soi: gălbuie, galben – deschis, albă, roşie cu diverse nuanţe şi neagră. Boabele prin păstrare mai îndelungată primesc treptat o nuanţă închisă şi îsi pierd luciul caracteristic iniţial (Pîrşan P., 1998).

13

2.2. Particularităţile biologice Arahidele, în special comparativ cu celelalte specii de plante cultivate în ţara noastră, prezintă o serie de particularităţi biologice. Germinaţia. La unele soiuri de arahide seminţele germinează numai după parcurgerea repausului germinal. Soiurile care aparţin tipurilor Valencia şi Spaniol, germinaţia poate avea loc la maturitatea tehnologică. În condiţii favorabile de umiditate a boabelor aflate în păstăi, şi anume de 8% şi de temperatură de 15ºC, boabele îşi păstrează capacitatea germinativă timp de 5 ani. Boabele decojite îşi pierd repede capacitatea germinativă dacă nu sunt păstrate în cele mai bune condiţii de umiditate şi temperatură (Roman Ghe. V. şi colab., 2011). Temperatura minimă de germinare este de 1215 ºC. În cazul soiurilor sensibile, temperaturile sub 15ºC, din perioada încolţirii, dăunează obţinerii unei semănături viguroase. La încolţire, prima care iese din boabe este radicela, care este foarte viguroasă şi în condiţii de câmp se înfinge de la început puternic în sol. Tulpiniţa apare mai târziu, iar radicela înfiptă în sol înlesneşte străbaterea solului de cele două cotiledoane şi apariţia tulpiniţii la suprafaţa solului (Pîrşan P., 1998). Creşterea sistemului radicular este relativ lentă la începutul perioadei de vegetaţie şi la sfârşitul perioadei de vegetaţie. Rădăcinile reprezintă un procent ridicat din greutatea totală a plantelor la începutul perioadei de vegetaţie. Pe măsura înaintării în creşterea plantelor, ponderea rădăcinilor scade ca urmare a dezvoltării accentuate a părţii vegetative supraterestre şi a formării organelor de fructificare. Apariţia nodozităţilor şi activitatea bacteriilor simbiotice. Nodozităţile apar pe rădăcinile de arahide începând cu cca. 15–20 zile de la răsărire. Până la apariţia nodozităţilor plantele au o culoare verde–pal şi perioada corespunde cu o creştere vegetativă slabă. Apariţia şi numărul nodozităţilor sunt influenţate de condiţiile de sol şi de climă. Astfel, arahidele nu formează nodozităţi pe terenurile fertile. Minchevici A. I. şi Borcovschi E. V. (1953) arată că, pe cernoziomurile levigate din nordul Caucazului, arahidele nu formează nodozităţi pe rădăcini, în schimb numărul lor este mai mare la culturile de pe terenurile nisipoase. Cercetătorii indieni Nair S. K. şi colab., (1972) arată că insuficienţa fosforului determină o slabă apariţie a nodozităţilor, precum şi o slabă aprovizionare cu magneziu. Creşterea tulpinilor. După ajungerea cotiledoanelor la suprafaţa solului se dezvoltă mai întâi mugurele terminal, urmat de cei 2 muguri laterali. Înălţimea şi greutatea la care ajung

14

tulpinile plantelor de arahide depind de soi, condiţiile climatice, de sol şi de condiţiile de cultură (Pîrşan P., 1998). Creşterea frunzelor. Ritus G. I. (1952) a găsit că pentru formarea frunzelor soiurile precoce au nevoie de mai multă căldură decât cele tardive şi formează un număr mai mic de frunze. Un număr mai mare de frunze poate avea un rol important asupra producţiei obţinute. În acelaşi timp prezenţa unui număr mai mare de frunze în masa supraterestră a plantelor are o influenţă favorabilă şi asupra calităţii acesteia ca furaj. Acest lucru se datorează conţinutului ridicat de proteine (Pop L. şi colab., 1986). Înflorirea. În condiţiile climatice din zona de cultivare a arahidelor, în ţara noastră, înflorirea începe la 25–30 zile de la răsărire, mai devreme la soiurile timpurii şi mai târziu la soiurile tardive şi durează o perioadă mai mare de timp la soiurile tardive până la recoltare. Durata medie de înflorire a unei flori este scurtă. În mod normal florile se deschid dimineaţa înainte de răsărirea soarelui şi rămân desfăcute până la prânz, când începe ofilirea. În cea de a treia zi floarea se usucă şi cade (Pop L. şi colab., 1986). Datorită aşezării stigmatului în carena inchisă a corolei, nu este în general posibilă polenizarea alogamă. Autopolenizarea este mult uşurată şi de faptul că, anterele se maturează înainte de deschiderea florilor. De aici rezultă posibilitatea pe care o au arahidele de a realiza fructe din flori situate la nivelul solului. Totuşi polenizarea încrucişată poate avea loc foarte rar datorită unor specii de albine (Hera Cr. şi colab., 1980). La început ginoforii au o creştere orientată în sus, iar după şase zile se orientează spre sol, în care pătrund şi unde încep dezvoltarea fructelor. Fructele încep să crească când ginoforii ajung la o adâncime de 2–7 cm. Păstăile cresc în poziţie orizontală. În situaţia când florile se află la o înălţime prea mare pe plante, ginoforii nu pot să ajungă la sol şi nu are loc formarea fructelor (Pop L. şi colab., 1986). Formarea păstăilor. În condiţiile de cultură a arahidelor din ţara noastră, formarea păstăilor are loc foarte lent la început şi accelerat spre sfârşitul perioadei de vegetaţie. Culoarea cojilor de arahide în curs de formare este alb–gălbuie. Pe măsură ce se apropie de momentul recoltării arahidele primesc o culoare specifică soiului. La începutul formării păstăilor, cojile sunt netede. Pe măsură ce cresc şi se apropie de maturizare, apare la suprafaţa lor un desen reticular. Desenul reticular începe să se contureze din momentul în care seminţele au mărimea unor boabe de mazăre şi începând de la locul de legătură al păstăii cu ginoforul. Apariţia

15

desenului reticular se încheie la vârful păstăii. Mărimea boabelor este un caracter de soi, dar la acelaşi soi se înregistrează diferenţe mari în funcţie de condiţiile pedoclimatice şi de tehnologia aplicată (Pîrşan P., 1998).

2.3. Cerinţele faţă de climă şi de sol

Temperatura: În perioada de la semănat la răsărire, temperaturile extreme sunt de 15ºC şi 45ºC, temperatura optimă fiind de 30ºC. În această perioadă nevoile de căldură sunt în general mai mici. Pentru o răsărire rapidă, în 4 -5 zile, are loc numai dacă se realizează o temperatură de 3234ºC (Gillier P. şi Silvestre P., 1969). În timpul creşterii şi îmbobocirii nevoile de căldură sunt mai mari, temperatura minimă fiind de 18ºC. La temperaturi inferioare valorii de 10ºC creşterea plantelor se opreşte, iar la 0,5ºC plantele mor. Cele mai mari pretenţii privind căldura, alunele de pământ le prezintă în perioada înflorire–fructificare (temperatura minimă fiind de 20ºC), în perioada de maturare temperatura poate să scadă până la 10-12ºC, optimă fiind 25ºC (Roman Ghe. V. şi colab., 2011). Umiditatea: Consumul direct de apă variază între 370-570 mm, iar nevoile de precipitaţii sunt cuprinse între 450 – 700 mm, cu o bună repartizare pe parcursul perioadei de vegetaţie. Umiditatea solului este foarte importantă pentru pătrunderea ginoforilor şi formarea păstăilor. În perioada recoltării este de dorit ca pământul să fie reavăn, pentru a nu adera la păstăi (Pîrşan P.,

1998).

Lumina: Arahidele nu sunt fotoperiodice. Lungimea zilei nu provoacă modificări în ceea ce priveşte parcurgerea fazelor de vegetaţie. Pop L. şi colab. (1986) au constatat că perioadele intermitente de soare sunt benefice pentru înflorire, fecundare şi creşterea păstăilor. Solul: Alunele de pământ au nevoie de soluri profunde, uşoare şi fertile. Compoziţia texturală luto–nisipoasă şi nisipo–lutoasă este foarte importantă pentru pătrunderea în sol a rădăcinilor şi a ginoforilor. Solurile acide şi alcaline, de asemenea, nu sunt prielnice pentru cultura arahidelor. Valoarea pH- ului trebuie să fie cuprinsă între 6,5–7,5 (Roman Ghe. V. şi colab., 2011).

16

2.4. Tehnologia de cultură a alunelor de pământ

Locul în asolament: În condiţiile ţării noastre este indicat ca arahidele să urmeze în cultură după prăşitoare la care s-a asigurat o foarte bună combatere a buruienilor. Bune premergătoare pentru arahide sunt cerealele păioase (grâul şi orzul). Leguminoasele pentru boabe nu sunt indicate ca plante premergătoare pentru alunele de pământ, atât datorită bolilor şi dăunătorilor comuni cât şi ca urmare a faptului că arahidele nu pot valorifica calitatea acestora ca premergătoare. În cazul folosirii ca premergătoare a porumbului, trebuie avut în vedere sensibilitatea mare a arahidelor la acţiunea remanentă a atrazinului. Pentru a preveni atacul de boli şi dăunători arahidele nu pot reveni pe aceeaşi solă decât după 3-4 ani (Roman Ghe. V. şi colab., 2011). Fertilizarea: Alunele de pământ prezintă un consum relativ moderat de elemente chimice nutritive, mai ales în zonele calde. Azotul este elementul nutritiv necesar în cea mai mare cantitate, care se asigură pe cale simbiotică. După azot urmează potasiul, calciul, magneziul şi fosforul. Potasiul, calciul şi magneziul sunt exportate prin tulpini şi frunze, fosforul în principal prin boabe şi azotul prin păstăi (62%), tulpini şi frunze (Pîrşan P., 1998). Îngrăşămintele chimice cu azot. Azotul simbiotic nu asigură în totalitate necesităţile plantelor. Îngrăşămintele chimice cu azot sunt importante mai ales în primele faze de vegetaţie. Kornienko M. T., citat de Zamfirescu N. şi colab. (1958) menţionează obţinerea în regiunea Cherson din U.R.S.S., a unui spor de recoltă de 600 kg/ha cu ajutorul dozei de N 60 . Îngrăşămintele cu azot se aplică înainte de semănat şi încorporarea în sol să se facă prin lucrările de pregătire a patului germinativ (Pop L. şi colab., 1986). Îngrăşămintele chimice cu fosfor. Fosforul este absorbit din sol prin sistemul radicular, dar în proporţie însemnată, de 39%, după Chahal S.R. şi Virmani M. S. (1973) prin ginofori şi păstăi, iar majoritatea fosforului absorbit pe această ultimă cale se găseşte în zona fructiferă. Experienţele efectuate în Senegal de către Giller P. şi Prevot P. (1960) au arătat că diferenţele de producţie între aplicarea localizată şi cea prin împrăştiere sunt mari la doze mici de îngrăşământ şi scad pe măsură ce dozele cresc. Când fosforul se administrează sub formă de îngrăşăminte chimice complexe, aplicarea lui se poate administra şi premergător semănatului, iar încorporarea în sol se face cu grapa cu discuri.

17

Îngrăşămintele chimice cu potasiu. Arahidele extrag cantităţi mari de potasiu din sol. Cu toate acestea, dat fiind aprovizionarea bună a solurilor din ţara noastră cu acest element nutritiv, nu în toate zonele aplicarea lui ca îngrăşământ este însoţită de sporuri de recoltă. Aplicarea îngrăşămintelor cu potasiu este indicată să se facă premergător efectuării arăturii de bază şi să se încorporeze odată cu aceasta (Pop L. şi colab., 1986). Lucrările solului: Arahidele necesită un sol afânat, care să permită pătrunderea rădăcinilor şi mai târziu a ginoforilor, curat de buruieni, în special în prima parte a perioadei de vegetaţie, când plantele cresc încet şi pot fi uşor înăbuşite de buruieni. Arătura adâncă trebuie făcută toamna şi lăsată în brazdă crudă, în cazul terenurilor nisipoase pentru a nu favoriza spulberarea nisipului. Primăvara când încep să răsară buruieni, arătura se lucrează cu grapa cu discuri. Ultima lucrare cu grapa cu discuri nu trebuie să depăşească adâncimea de 10 cm pentru că la semănat boabele să nu fie introduse prea adânc în sol, ceea ce ar întârzia răsărirea arahidelor. Cu 1–2 zile înainte de semănat terenul se lucrează cu combinatorul. Lucrarea cu combinatorul perfectează patul germinstiv necesar unui semănat de calitate (Pîrşan P., 1998). Sămânţa şi semănatul: Sămânţa folosită pentru semănat trebuie să aparţină unor soiuri superioare, caracterizate prin productivitate ridicată, randament mare de boabe, compoziţie chimică favorabilă proteinelor sau grăsimilor. Materialul semincer trebuie să fie păstrat până în preajma semănatului sub formă de păstăi. Se va reduce astfel atacul de Plodia interpunctella Hubner (molia fructelor) (Roman Ghe. V. şi colab., 2011). Boabele folosite la semănat trebuie să fie sănătoase, mari, cu o puritate şi capacitate germinativă ridicată şi să fie tratate împotriva bolilor şi dăunătorilor care pot ataca seminţele introduse în sol la semănat. Mărimea boabelor folosite la semănat influenţează nivelul recoltei. În Argentina se recomandă boabele de mărime mijlocie, care reprezintă, în general, 70–80% din producţie (Pietrarelli R. J., 1971). Înainte de semănat, seminţele se tratează cu insectofungicide care dimunuează pierderile la germinare, ameliorează răsărirea, înlesneşte realizarea desimii stabilite şi asigură obţinerea unor recolte ridicate (Saese H. şi Fahey G., 2006). Pentru tratarea seminţelor de arahide se folosesc următoarele produse: Captan 80 WDG 2 g/kg şi Vitavax 1 g/kg. Înainte de semănat, semânţa se tratează cu biopreparatele Rhizobium, cu deosebire în zonele noi de cultivare a arahidelor (Pop L. şi colab., 1986).

18

În condiţiile din România, epoca optimă de semănat este determinată de realizarea pe adâncimea de semănat a unei temperaturi minime de încolţire a seminţelor de 12º C şi de încălzirea progresivă a vremii. Calendaristic, epoca de semănat corespunde cu ultimele zile din luna aprilie şi primele zile din luna mai. Semănatul mai timpuriu prelungeşte răsărirea, aceasta fiind neuniformă şi plantele mucegăiesc în sol. Semănatul realizat cu întârziere conduce întotdeauna la reducerea numărului de păstăi ajunse la maturitate, mai ales în cazul soiurilor tardive (Pîrşan P., 1998). Arahidele au capacitatea de a compensa o parte din producţie atunci când au o densitate mai scăzută, printr-o creştere mai viguroasă şi printr-un număr sporit de păstăi ajunse la maturitate. Rehm S. şi Espig G. (1976) au recomandat desimi de 220440 mii plante la hectar. În India, producţiile ridicate s-au obţinut la desimi de peste 200 mii plante la hectar (Saini J.S. şi colab., 1971). În cercetările efectuate la S.D.E. Tîmbureşti (Pop L., Chichea I. şi Pitiş S., 1976), producţiile au crescut când s-au semănat mai multe boabe în cuib. Cantitatea de boabe la semănat variază între 60–70 kg/ha, obţinută din 100–120 kg păstăi. Distanţa între rânduri fiind de 50 cm şi 16-20 cm între plante pe rând, în funcţie de vigurozitatea de creştere a soiului cultivat. Adâncimea de semănat se realizează la 3-5 cm în zonele calde şi umede şi de 5-7 cm în zonele cu un climat mai răcoros şi mai puţin umed (Roman Ghe. V. şi colab., 2011). În unele ţări din zonele calde, semănatul se efectuează în teren plan, iar altele pe teren bilonat în prealabil. Semănatul în teren nebilonat se practică în ţările din Africa. Semănatul în biloane se practică în ţările cu precipitaţii multe şi pe terenuri mai grele şi cu pante de peste 3-5% (Pîrşan P., 1998). Lucrările de îngrijire Combaterea buruienilor: Plantele de arahide prezintă o creştere foarte înceată în primele aproximativ 45 de zile de la răsărire, perioada când pot fi uşor înăbuşite de buruieni. De aceea, în această perioadă trebuie asigurată o combatere eficientă a buruienilor. Combaterea buruienilor se poate face prin praşile şi cu ajutorul erbicidelor. Prima praşilă se aplică în primele 15 zile de la răsărire. Praşila a doua se efectuează în momentul în care începe înflorirea (la 30–40 de zile) şi urmăreşte să asigure luminozitatea necesară în acest stadiu vegetativ (Pop L. şi colab., 1986). La arahide bilonarea este necesară pentru realizarea unui strat de sol afânat capabil să permită pătrunderea ginoforilor şi formarea păstăilor. Bilonarea este necesară mai ales dacă solul

19

este predispus tasării şi formării de crustă la suprafaţă. Nu este necesară bilonarea la soiurile târâtoare, care aparţin subspeciei procumbens. Bilonarea se face la începutul înfloririi şi înainte de a forma primii ginofori. Întârzierea bilonării poate determina vătămarea ginoforilor şi poate lipsi plantele de posibilitatea de a forma păstăi din primele flori, care au şansele cele mai mari de a ajunge la maturitate (Pîrşan P., 1998). Combaterea chimică a buruienilor, metodă folosită pe scară largă în agricultura modernă, se foloseşte şi în cultura arahidelor. La pregătirea patului germinativ pot fi încorporate în sol erbicidele Stomp 330 E 4 l/ha şi Dual Gold 960 EC 1-1,5 l/ha. După semănat, în timpul perioadei de vegetaţie se folosesc erbicidele Basagran forte 2-2,5 l/ha şi Fusilade forte 0,8 l/ha pentru buruienile monocotiledonate anuale ( Pop L. şi colab., 1986). Bolile şi mijloacele de combatere a lor:

Cercosporioza este boala provocată de Cercospora arachidicola Hori şi de

Cercospora personata. Plantele bolnave prezintă pe frunze pete întunecate sau negre. Boala se transmite prin rezidurile plantelor bolnave, care rămân în sol, prin plantele spontane şi prin inoculări la păstăi. Sporii ciupercii pot fi transportaţi pe distanţe mari de vânt şi insecte. Pentru

prevenirea atacului de Cercospora se recomadă cultivarea de soiuri rezistente, revenirea culturii pe acelaşi teren numai după 2–4 ani, îngroparea rezidurilor plantelor bolnave adânc în sol sau arderea lor (Pop L. şi colab., 1986).

Botritis cinerea Pers. provoacă putregaiul cenuşiu. Boala se manifestă prin

putrezirea bazei tulpinilor şi ramurilor, pe care apare ca un puf de culoare cenuşie–violacee, alcătuit din miceliul şi organele de fructificare a ciupercii. Pe păstăi atacul se manifestă când întârzie recoltarea şi le imprimă acestora un gust amar. Apariţia bolii se poate preveni prin rotaţie raţională, arături adânci, distrugerea resturilor vegetale bolnave şi prin tratamente cu Captan 50

0,3% la apariţia primelor simptome de atac (Pop L. şi colab., 1986).

Ascochyta arachidis War. produce pătarea brună a frunzelor. Boala se manifestă

prin apariţia pe frunze de pete circulare brune, apoi cenuşii şi delimitate de o dungă brună– închis. Atacul se previne prin revenirea arahidelor pe acelaşi teren după 3 ani, arături adânci,

îndepărtarea resturilor la recoltare şi prin tratarea seminţelor cu formalină 0,25% (Pop L. şi colab., 1986).

Fusarium vasinfectum Atk. produce fuzarioza arahidelor sau veştejirea plantelor.

Primele simptome ale bolii apar în perioada înfloririi şi constau în aplecarea bruscă sau treptată a

20

frunzelor. La suprafaţa tulpinii, în zona coletului, apare pe vreme umedă un mucegai alb sau roz format din miceliul şi fructificaţiile ciupercii. Se previne şi se combate prin: folosirea la semănat de sămânţă sănătoasă, rotaţie care să asigure revenirea arahidelor pe acelaşi teren numai după 3– 4 ani şi soiuri rezistente şi tratamente la sol (Pop L. şi colab., 1986).

Sclerotium omnivorum V.d. Wolk produce putrezirea rădăcinilor şi tulpinilor.

Atacul se manifestă pe tulpini, rădăcini şi fructe, printr- un mucegai albicios, ce reprezintă miceliul ciupercii, în care apar mai târziu scleroţii sub forma unor corpuşoare negre, mici, de 2-3

mm diametru şi tari. Se previne şi se combate prin: o rotaţie raţională a culturilor, agrotehnică

superioară, eliminarea plantelor bolnave şi prin tratarea seminţelor cu Captan 80 în doză de 250 g

la 100 kg seminţe (Pop L. şi colab., 1986).

Fusarium martii Bark. provoacă putrezirea rădăcinilor. Acesta atacă plantele în

toate fazele de dezvoltare, efectând mai mult sistemul radicular. Rădăcinile plantelor atacate se acoperă cu un puf alb–roşcat format din miceliul ciupercii şi în final putrezesc. Se previne şi se combate prin: o rotaţie raţională a culturilor, agrotehnică superioară, eliminarea plantelor bolnave şi prin tratarea cu fungicide (Pop L. şi colab., 1986).

Dăunătorii şi mijloacele de combatere a lor:

Melolontha hypocastanea Fabr. (viermii albi) atacă arahidele prin roadere totală

sau parţială a rădăcinilor sau tulpinilor la câţiva centrimetri sub nivelul solului. Atacul începe odată cu încălzirea mai accentuată a timpului şi respectiv a solului. În condiţiile nisipurilor din sudul Olteniei, atacul viermilor albi se manifestă intens pe vârful dunelor. Viermii albi se pot combate cu insecticide la sol pe toată suprafaţa cultivată sau numai localizat în zonele cunoscute ca foarte infestate (Pop L. şi colab., 1986).

Plodia interpunctella Hubner. sau molia fructelor se întâlneşte în spaţiile de

depozitare a arahidelor. Are 2-3 generaţii pe an. Fluturele îşi depune ponta pe boabe. Când

acestea sunt decojite, atacul este foarte mult înlesnit, în schimb când recolta se găseşte depozitată

sub formă de păstăi sunt atacate numai păstăile care prezintă crăpături ce oferă posibilitatea

fluturilor să îşi depună ouăle pe boabe. Se combate prin măsurile preventive ce privesc produsele agricole depozitate (Pop L. şi colab., 1986).

21

Nematozii provoacă pagube mari culturilor de arahide în numeroase ţări cultivatoare. În S.U.A. se apreciază că 80 % din suprafaţa cultivată cu arahide este infestată cu nematozi (Wells C.J, 1972). Careydon fuscus Goeze. ( sin. gonagra) este un coleopter care se găseşte în câmp şi se aduce în locurile de depozitare odată cu recolta, produce pagube mari în Africa Occidentală la arahidele nedecortificate. Larvele tinere pătrund în păstăi şi găuresc boabele. Larvele ajunse la maturitate se metamorfozează în păstăi sau între păstăi învecinate. Pentru prevenirea atacului este necesară dezinfectarea depozitelor (Pop L. şi colab., 1986). În zonele nisipoase din sudul Olteniei, în funcţie de regimul precipitaţiilor din cursul verii, sunt necesare 8 udări a câte 300-350 m 3 / ha. Pe solurile cernoziomice, numărul udărilor se reduce până la 5, însă norma de udare va fi de 400-500 m 3 / ha (Pîrşan P., 1998).

Recoltarea, condiţionarea şi păstrarea recoltei

Epoca optimă de recoltare a arahidelor este înainte de venirea brumelor, când temperaturile medii zilnice încep să scadă sub 12ºC. Aceasta corespunde cu ultima decadă a lunii septembrie. Recoltarea se face prin smulgerea tufelor şi culegerea păstăilor de pe vreji. Se vor reţine numai păstăile ajunse la maturitate deplină. Pe solurile uşoare şi reavene, la smulgerea manuală nu rămân, în mod obişnuit, păstăi mature în sol. Când pământul este uscat şi la smulgere se rup tulpini şi rămân păstăi în sol se recomandă folosirea dislocatorului premergător smulgerii plantelor (Roman Ghe. V. şi colab., 2011). La recoltare, păstăile au un conţinut foarte mare de apă (40-50%) şi din acest motiv ele mucegăiesc uşor. Pentru a preveni acest lucru, este necesară uscarea pătăilor la soare în strat subţire şi uscătorii. O păstrare bună se poate asigura dacă în momentul depozitării păstăile au un conţinut de apă dub 8-10% (Pîrşan P., 1998).

22

CAPITOLUL III

AGENŢII MUTAGENI UTLIZAŢI ÎN CADRUL STUDIULUI

3.1. Sulfatul de dimetil DMS

Sulfatul de dimetil (sulfat neutru de metil fig. 3.1) este un lichid incolor sau uşor gălbui, cu uşor miros de ceapă. Substanţa este toxică, corosivă şi mutagenă (Vyskocil A., 1999; Rippey J. C. R. şi Stallwood M. I., 2005; Pohanish R. P., 2008). Dimetil sulfatul este un compus chimic cu formula (CH 3 O) 2 SO 2 şi cu greutatea moleculară de 126,14 g/mol (Brown Terry A., 1998; Pohanish R. P., 2008). Cercetările au arătat că, sulfatul de dimetil a determinat inhibarea ADN-ului, deteriorarea celulelor somatice umane şi schimburile dintre cromatidele surori în celulele fibroblaste umane (Pohanish R. P., 2008). Nu are un miros puternic sau iritaţii imediate pentru a putea depista concentraţia letală din aer. Expunerea pe termen lung la acest reactiv poate determina afecţiuni ale rinichilor, ficatului şi sistemului nervos la om, în timp ce, la animale poate produce cancerul (Pohanish R. P., 2008). Acest agent mutagen este solubil în apă, eter, alcool, acetonă, hidrocarburi aromatice şi puţin solubil în hidrocarburile alifatice (National Toxicology Program, 2011).

alifatice ( National Toxicology Program, 2011). Fig. 3.1.- Sulfat de dimetil - formula stucturală (

Fig. 3.1.- Sulfat de dimetil - formula stucturală (http://en.wikipedia.org/wiki/Dimethyl_sulfate)

Utilizat în sinteze organice, este cunoscut ca reactiv de metilare a fenolilor, aminelor şi tiolilor (IARC, 1999; National Toxicology Program, 2011). De asemenea acest reactiv este utilizat ca solvent pentru separarea uleiurilor minerale, pentru analiza fluidelor auto (National Toxicology Program, 2011).

23

Sulfatul de dimetil poate afecta clivajul specific de bază, la guanina din ADN prin ruperea inelelor de imidazol prezente în guanină (Cartwright I. L şi Kelly S. E., 1991; Rippey J. C. R. şi Stallwood M. I., 2005). Unii cercetători consideră această substanţă a fi o posibilă armă chimică (National Toxicology Program, 2011).

3.2. Azida de sodiu SA

Azida de sodiu (NaN 3 ) (fig. 3.2) se obţine prin reacţia protoxidului de azot cu amidura

sodică sau din hidrazină, nitrit de etil şi sodă caustică. Se prezintă sub formă de paiete cristaline, incolore. Este solubilă în apă, puţin alterabilă la umiditate, dar alterabilă în contact cu dioxidul de carbon din aer. Este sensibilă la şoc, ca fulminantul de mercur, ea este mai puţin sensibilă decât acesta la căldură. Utilizată la prepararea explozivilor de amorsare pentru detonatoare. Poate exista pericolul de explozie sau formare de gaz toxic cu următoarele substanţe:

acizi, metale grele, săruri de metale, brom, dimetilsulfat, cupru, diclormetan, disulfură de carbon şi acid sulfuric. Este iritantă pentru ochi, piele, mucoase şi tractusul respirator. Pregătirea soluţiei de azidă de sodiu trebuie realizată cu echipament de protecţie pentru a preveni inhalarea. Formula chimică: NaN 3

ie pentru a preveni inhalarea. Formula chimică : NaN 3 Fig. 3.2. - Azidă de sodiu

Fig. 3.2. - Azidă de sodiu - formula structurală (http://en.wikipedia.org/wiki/File:Sodium_azide.svg)

Azida de sodiu este considerată a fi un agent mutagen chimic foarte puternic în cultura plantelor. Plantele mutante rezultate în urma tratamentulului cu azidă de sodiu sunt capabile să

24

supravieţuiască în condiţii de mediu diferite, au un randament mai bun şi sunt tolerante la stres în comparaţie cu plantele normale (Fahad Al. Q şi Salim K., 2009). Efectul mutagen reiese din producerea unui metabolit anorganic din azida de sodiu. Acest metabolit intră în nucleu, interacţionează cu ADN- ul şi creează mutaţii punctiforme în genomul plantelor (Owais W.M. şi Kleinhofs A., 1988).

3.3. Etil metansulfonat - EMS

Etil metansulfonatul (fig. 3.3) determină introducerea în structura nucleotidelor a unor grupări alchil: la nivelul atomului din poziţia 7 din structura guanidinei (cel mai adesea), în poziţia 3 a adeninei, foarte rar în poziţia 1 a adeninei. De asemenea, prezenţa grupării alkil la nivelul guanidinei, slăbeşte legătura β- glucozidică şi determină eliminarea guaninei (depurinare), cu formarea unor breşe în structura ADN. Bazele azotate pirimidinice sunt mai rezistente la acţiunea agenţilor alkilanţi, deşi etil metansulfonatul poate determina uneori alchilarea citozinei. Alkilarea este însoţită de fenomene de denaturare a ADN-ului sau de formarea unor legături încrucişate sau transversale între nucleotide, ceea ce împiedică împerecherea normală. Etil metansulfonatul prezintă o eficienţă crescută în modificarea materialului genetic, atât al celulelor procariote cât şi al celor eucariote. Etil metansulfonatul este un lichid incolor. Este iritant pentru ochi, piele, mucoase şi tractusul respirator. Pregătirea soluţiei de etil metansulfonat trebuie realizată cu echipament de protecţie pentru a preveni inhalarea. Formula chimică: CH 3 SO 3 C 2 H 5

Formula c himică : CH 3 SO 3 C 2 H 5 Fig. 3.3 - Etil

Fig. 3.3 - Etil metansulfonat- formula structurală

Masa molară: 124,2 g/mol.

25

CAPITOLUL IV PARAMETRII STUDIAŢI. REZULTATE ŞI DISCUŢII

4.1. Materialul biologic studiat În calitate de material biologic pentru cercetări au fost folosite seminţe de Arachis hypogaea L., soiurile Tâmbureşti, Jelud, Braziliene negre şi linia L 9184 de la Universitatea din Craiova. Soiul Tâmbureşti a fost obţinut prin selecţie individuală din populaţia Tâmbureşti. Face parte din subspecia fastigiata, subtipul Natal Spaniol. Plantele au înălţimea cuprinsă între 30-45 cm, în medie 35 cm şi un număr de 7 tulpini. Portul plantei este erect, frunzele sunt de culoare verde, compuse din două perechi de foliole lungi de până la 8,6 cm şi late de până la 4,3 cm. Numărul de flori la o plantă variază între 250-350 şi sunt de culoare galben-portocalie. Ginoforii au o lungime de până la 21 cm. La recoltare o plantă prezintă între 16-35 de păstăi, iar greutatea medie a unei păstăi este de 1,43 g. Păstăile au o lungime variabilă, cuprinsă între 0,9 şi 4,7 cm şi o lăţime de 0,7 şi 1,9 cm, o culoare brună-deschis şi sunt de formă cilindrică. Numărul de boabe în păstăi variază de la 1 la 3, majoritatea păstăilor având 2 boabe (fig. 4.1.).

1 la 3, majoritatea păstăilor a vând 2 boabe (fig. 4.1.). Fig. 4.1 –Soiul Tâmbureşti Cât

Fig. 4.1–Soiul Tâmbureşti

Cât priveşte însuşirile biologice, soiul Tâmbureşti este semitimpuriu, având o perioadă de vegetaţie de 130-140 de zile. Primele flori apar, în funcţie de data semănatului şi de condiţiile climatice din perioada după semănat, între 5-10 iunie. Înflorirea continuă apoi în tot cursul verii până spre sfârşitul lunii august. Plantele sunt rezistente la boli şi păstăile nu încolţesc în sol în

26

perioada premergătoare recoltării. Boabele au un conţinut în grăsimi de până la 51,1% şi 28% proteine. Soiul Jelud a fost obţinut la Institutul de cercetări pentru cultura plantelor uleioase din U.R.S.S. şi aparţine subspeciei fastigiata. Plantele au talie mică şi portul erect. Aparatul foliar este redus, numărul de flori la o plantă variază între 160-210 şi dunt de culoare galben- portocalie. Ginoforii sunt scurţi, iar la recoltare pe o plantă se găseşte un număr de 10-30 păstăi, din care mature circa 85%. Păstăile au o culoare brună-deschisă spre galben şi formă cilindrică. Majoritatea păstăilor au două boabe şi sunt puternic reticulate, iar la recoltare acestea reţin o cantitate mare de pământ.Boabele au formă cilindrică şi o culoare brună către roz (fig. 4.2).

cilindrică şi o culoare brună către roz (fig. 4.2). Fig. 4.2 - Soiul Jelud Soiul Jelud

Fig. 4.2 - Soiul Jelud

Soiul Jelud este timpuriu având o perioadă de vegetaţie de 120-135 de zile. Primele flori apar la cca. 20 de zile de la răsărire în ultimele zile ale lunii mai-începutul lunii iunie. Înflorirea continuă până la sfârşitul lunii iulie. Partea supraterestră a plantelor acoperă mai slab solul, iar ciorile provoacă pagube mari prin scoaterea păstăilor din pământ şi consumarea boabelor în perioada imediat premergătoare recoltatului. Dacă se întârzie cu recoltarea şi timpul este cald, iar solul este umed, unele păstăi putrezesc şi un procent ridicat de boabe din păstăi încolţesc, de unde reiese lipsa unui repaus germinativ al seminţelor. Boabele au cca. 50% grăsimi şi cca. 25% proteine. Soiul Braziliene negre prezintă plante cu talie înaltă, un număr mai mare de tulpini şi port erect. Plantele asigură o foarte bună acoperire a solului. La recoltare numărul de păstăi în medie este de 24-28, acestea au o formă cilindrică, foarte fin reticulate şi cu un rostru uşor încovoiat. Numărul de boabe la o păstaie variază între 1 şi 4, majoritatea 3 boabe, iar MMB-ul în medie

27

400g (fig. 4.3.). Boabele sunt negre, cu o formă apropiată de cilindrică, cu unele feţe turtite, determinat de poziţia pe care o ocupă în păstăi. Soiul braziliene negre este timpuriu, cu o perioadă de vegetaţie de 130-140 zile.

timpuriu, cu o perioadă de vegetaţie de 130 -140 zile. Fig. 4.3 – Soiul Braziliene negre

Fig. 4.3 Soiul Braziliene negre

Plantele au o creştere uniformă şi o rezistenţă mare la boli. Vegetaţia plantelor este întreruptă de coborârea temperaturii medii zilnice sub 12 °C, care are loc la începutul lunii octombrie. Boabele au un conţinut de grăsimi între 47-51 % şi de proteine între 27-28%.

4.2. Metoda de lucru 4.2.1 Efectul indus de tratamentul cu substanţe chimice asupra conţinutului în pigmenţi asimilatori

Pentru experimentare s-a utilizat material vegetal recoltat în fenofaza de creştere a frunzelor, înflorire şi coacerea boabelor. Pentru fiecare probă s-au cântărit câte 0,5 g material vegetal proaspăt. Materialul vegetal s-a mojarat cu acetonă (3 ml acetonă 85%), acetona având rol de solvent pentru pigmenţii asimilatori. Materialul mojarat s-a filtrat după care s-a spălat bine mojaratul şi materialul vegetal din filtru (Jităreanu şi colab.; 2011) (fig. 4.4). Filtratul a fost transferat într-un balon cotat de 50 ml şi s-a completat cu acetonă până la semn. Filtratul obţinut a fost introdus în cuve cu grosimea de 10 mm, iar valorile s-au citit la spectrofotometru (fig. 4.4).

28

Ca martor s-a folosit numai soluţie de acetonă 85%. Rezultatele obţinute sunt prezentate în unităţi de absorbanţă. Conţinutul de pigmenţi foliari a fost apreciat pe baza absorbţiei luminii, determinată prin metoda spectrofotometrică, asistată de calculator. Cunoscând gradul de absorbţie la diferite lungimi de undă, s-a stabilit tipul pigmentului şi cantitatea acestuia. Astfel, clorofila a 663 absoarbe lumina în λ = 663 nm, clorofila b 646 în λ = 646 nm iar pigmenţii carotenoizi absorb lumina în λ = 470 (Jităreanu, 2006). Pentru determinarea cantităţii de clorofila a, clorofila b şi carotenoizi din frunzele de arahide s-au utilizat formulele de calcul propuse de către Lichtenthaler şi Welburn (1983):

calcul propuse de către Lichtenthaler şi Welburn (1983): Figura 4.4 - Extragerea pigmenţilor clorofilieni din
calcul propuse de către Lichtenthaler şi Welburn (1983): Figura 4.4 - Extragerea pigmenţilor clorofilieni din
calcul propuse de către Lichtenthaler şi Welburn (1983): Figura 4.4 - Extragerea pigmenţilor clorofilieni din
calcul propuse de către Lichtenthaler şi Welburn (1983): Figura 4.4 - Extragerea pigmenţilor clorofilieni din
calcul propuse de către Lichtenthaler şi Welburn (1983): Figura 4.4 - Extragerea pigmenţilor clorofilieni din
calcul propuse de către Lichtenthaler şi Welburn (1983): Figura 4.4 - Extragerea pigmenţilor clorofilieni din

Figura 4.4 - Extragerea pigmenţilor clorofilieni din frunzele de Arachis hypogaea L.

Clorofila a (μg/ml) = 12,21 (A 663 ) 2,81 (A 646 ) Clorofila b (μg/ml) = 20,13 (A 646 ) 5,03 (A 663 ) Carotenoizi (μg/ml) = (1000A 470 3,27 [clorofila a] 104 [clorofila b]) / 227 S-au determinat în acest fel conţinutul de pigmenţi asimilatori şi carotenoizi, raportul dintre clorofila a şi clorofia b şi raportul dintre pigmenţii clorofilieni şi cei carotenoizi în dinamica dezvoltării ontogenetice, în funcţie de fenofaza plantelor

29

4.2.3. Efectul indus de tratamentul cu substanţe chimice mutagene asupra intensităţii fotosintezei

Pentru analiza parametrului funcţional – procesul de fotosinteză (A) – a fost folosită o metodă nedistructivă (frunzele nu au fost detaşate de pe plantă), bazată pe utilizarea sistemului portabil LC pro + , care determină simultan mai mulţi indicatori fiziologici şi de mediu (fig. 4.5). Sistemul LC pro+ a asigurat un control complet asupra mediului din interiorul frunzei. Controlul automat al parametrilor s-a realizat în orice condiţii de ambient respectiv: controlul CO 2 , controlul H 2 O, controlul temperaturii respectiv controlul radiaţiei.

O, controlul temperaturii respectiv controlu l radiaţiei. Figura 4.5 - Determinarea intensităţii fotosintezei cu
O, controlul temperaturii respectiv controlu l radiaţiei. Figura 4.5 - Determinarea intensităţii fotosintezei cu

Figura 4.5 - Determinarea intensităţii fotosintezei cu aparatul LC pro +

Pentru determinarea intensităţii fotosintezei s-au realizat câte 3 determinări pe plantă în fenofaza de creştere a frunzelor, înflorire şi coacere a boabelor, rezultatele obţinute reprezentând media aritmetică a citirilor efectuate.

30

4.3. REZULTATE OBŢINUTE

4.3.1. Efectul indus de tratamentul cu substanţe chimice asupra conţinutului în pigmenţi asimilatori.

Pigmenţii asimilatori sunt localizaţi în frunze şi în alte organe verzi ale plantelor, cei mai importanţi fiind reprezentaţi de clorofilă. În plantele verzi există două tipuri predominante de clorofilă şi anume clorofila a şi b, ce diferă doar structural. Alături de pigmenţii clorofilieni, toate organismele fotosintetizante posedă şi pigmenţi auxiliari ce au rolul de a absorbi fotonii aparţinând radiaţiilor intermediare între albastru şi roşu şi de a transfera o parte din energia acestora clorofilelor pentru a fi utilizată în fotosinteză. Pigmenţii auxiliari mai poartă denumirea e pigmenţi carotenoizi (beta carotenul şi xantofila). Pigmenţii carotenoizi însoţesc pigmenţii clorofilieni în celulele asimilatoare. Funcţia principală a carotenoizilor este cea de a proteja moleculele de clorofilă împotriva oxidării. Distribuţia pigmenţilor asimilatori în regnul vegetal este influenţată direct de specie şi factorii de mediu (Şumălan, 2006). În urma cercetărilor întreprinse de noi substanţele mutagene utilizate în tratarea boabelor de arahide influenţează conţinutul de pigmenţi asimilatori. Astfel, cel mai ridicat conţinut în pigmenţii clorofilieni (23,61 μg/ml) a fost deteminat la linia L 9184 în urma tratamentelor cu etil metansulfonat în concentraţie de 0,4% în fenofaza de înflorire. Cea mai mică valoare (2,50 μg/ml) a fost obţinută tot la linia L 9184 în urma tratamentelor cu etil metansulfonat în concentraţie de 0,6% în fenofaza de coacere a boabelor. Conţinutul cel mai ridicat al pigmenţilor carotenoizi a fost identificată la soiul Braziliene negre la tratamentul cu sulfat de dimetil în concentraţie de 0,6% la coacerea boabelor. Conţinutul cel mai scăzut în pigmenţi carotenoizi (2,23 μg/ml) s-a realizat la linia L 9184 la tratamentul cu azidă de sodiu în concentraţie de 0,06% la formarea frunzelor. În literatura de specialitate se precizează că, frunzele foarte tinere, la începutul formării lor, au o activitate scăzută de sinteză a dioxidului de carbon, din cauza suprafeţei foliare reduse şi a cantităţii mici de clorofilă (J. Pokorný şi colab., 2011). Pe măsura maturizării plantelor, activitatea fotosintetică creşte scăzând, din nou, atunci când frunzele îmbătrânesc (Bercu, 2002).

31

La arahide, la cele trei soiuri si o linie, conţinutul cel mai mare de pigmenţi clorofilieni din frunze a fost identificat în fenofaza de înflorire, iar cel mai mic conţinut a fost determinat în fenofaza de coacere a boabelor. Cercetările întreprinse de Tai şi Todd (1972), la câteva soiuri arahide au arătat un conţinut mai scăzut al pigmenţilor carotenoizi la formele mutante. În cazul experienţei noastre cel mai ridicat conţinut al pigmenţilor carotenoizi s-a înregistrat în fenofaza de coacere a boabelor. În perioada de înflorire a arahidelor (luna iulie) se înregistrează temperaturi mai ridicate (25°C), ceea ce duce la creşterea conţinutului de pigmenţi asimilatori din frunze. În general, în frunze raportul dintre clorofila a şi b este de 3/1 iar dintre clorofilă şi carotenoizi este de 4/1 (Jităreanu, 2007), acest lucru fiind constatat şi în cazul experienţei noastre.

Efectul indus de tratamentele cu cele trei substanţe mutagene asupra pigmenţilor asimilatori la soiul Tâmbureşti

În fenofaza de creştere a frunzelor, etil metansulfonatul în concentraţie de 0,2% şi 0,4% s-au înregistrat valori mai ridicate ale conţinutului în pigmenţi clorofilieni comparativ cu martorul. Tratamentul cu etil metansulfonat în concentraţie de 0,2% a determinat ca raportul dintre clorofila a şi clorofila b să înregistreze o valoare, mai mică (3,54 μg/ml) decât a martorului (3,60 μg/ml), în timp ce raportul dintre pigmenţii clorofilieni şi cei carotenoizi a fost de 4,43 μg/ml, iar a martorului a fost de 4,53 μg/ml. Etil metansulfonatul în concentraţie de 0,4% în aceeaşi fenofază, a determinat ca raportul dintre pigmenţii clorofilieni şi cei carotenoizi să aibă, o valoare mai ridicată decât a martorului (5,86 μg/ml) (tabelul 4.1, fig. 4.6). În fenofaza de înflorire, în urma tratamentului cu etilmetansulfonat conţinutul total în pigmenţi clorofilieni a fost cuprins între 14,77 μg/ml – 0,2% şi 19,05 μg/ml – 0,2%; iar raportul dintre clorofila a şi b a oscilat între 3,19 μg/ml – 0,2% şi 3,67 μg/ml – 0,6%; înregistrându-se o valoare mai ridicată la concentraţia de 0,6% comparativ cu martorul (3,14 μg/ml) (tabelul 4.1).

32

Tabelul 4.1

Dinamica acumulării pigmenţilor clorofilieni în frunze după tratamentul cu cele trei substanţe mutagene la soiul Tâmbureşti

     

Creşterea frunzelor

 

Înflorire

   

Coacerea boabelor

Subst.

Varianta

   

Chl a

Chl b

Chl a+b

Chl a/b

Chl a

Chl b

Chl a+b

Chl a/b

Chl a

Chl b

Chl a+b

Chl a/b

Martor

8.53

2.37

10.90

3.60

10.91

3.47

14.38

3.14

2.28

0.96

3.24

2.39

 

0,2%

8.75

2.47

11.21

3.54

11.25

3.53

14.77

3.19

2.19

0.81

2.99

2.72

EMS 6 h

0,4%

9.40

2.77

12.17

3.39

11.34

3.68

15.02

3.08

1.97

0.71

2.68

2.80

0,6%

8.38

2.62

11.00

3.20

14.97

4.08

19.05

3.67

2.59

1.21

3.80

2.15

0,8%

                       
 

0,2%

14.23

4.38

18.62

3.25

15.80

4.68

20.49

3.37

3.65

1.91

5.56

1.91

DMS 6h

0,4%

13.92

4.13

18.05

3.37

15.49

4.43

19.92

3.50

3.08

1.01

4.09

3.06

0,6%

11.15

3.37

14.53

3.30

13.79

3.43

17.22

4.03

2.84

1.11

3.95

2.56

0,8%

13.74

3.83

17.56

3.59

15.82

3.73

19.55

4.24

2.81

1.31

4.12

2.15

 

0,02%

9.19

3.42

12.61

2.68

10.94

3.27

14.21

3.34

2.31

0.76

3.07

3.06

SA 6h

0,04%

9.24

3.02

12.27

3.06

14.91

4.48

19.39

3.33

1.92

1.11

3.02

1.73

0,06%

8.34

2.89

11.23

2.89

13.44

4.33

17.77

3.10

3.36

1.46

4.82

2.30

 

0,08%

                       
25.00 20.49 19.92 19.55 19.39 19.05 20.00 17.77 17.22 18.05 14.77 18.62 17.56 14.38 14.21
25.00
20.49
19.92
19.55
19.39
19.05
20.00
17.77
17.22
18.05
14.77
18.62 17.56
14.38
14.21
15.00
14.53
15.02
12.27
12.61
10.90
10.00
12.17
11.21
11.23
11.00
5.56
4.82
4.09
3.80
3.95
4.12
5.00
3.24
2.99
3.07
3.02
2.68
0.00 0.00
0.00
0.00 0.00
0.00
0.00
Martor
EMS
EMS
EMS
EMS
DMS
DMS
DMS
DMS
SA
SA
SA
SA
0.2%
0.4%
0.6%
0.8%
0.2%
0.4%
0.6%
0.8%
0.02%
0.04%
0.06%
0.08%
creşterea frunzelor
înflorire
coacerea boabelor

Fig. 4.6 - Dinamica pigmenţilor clorofilieni după tratamentul cu cele trei substanţe mutagene aplicat boabelor, soiul Tâmbureşti

33

Raportul dintre pigmenţii clorofilieni şi cei carotenoizi a avut valori cuprinse într 0,21 μg/ml – 0,4% şi 0,62 μg/ml – 0,6% (cea mai ridicată valoare) comparativ cu a martorului (4,39 μg/ml) (tabelul 4.2, fig.4.7 ).

Tabelul 4.2

Dinamica acumulării pigmenţilor carotenoizi în frunze după tratamentul cu cele trei substanţe mutagene la soiul Tâmbureşti

   

Creşterea frunzelor

Înflorire

Coacerea boabelor

Subst.

Varianta

 

Clorofila

 

Clorofila

 

Clorofila

Carotenoizi

Carotenoizi

Carotenoizi

   

a+b/carotenoizi

a+b/carotenoizi

a+b/carotenoizi

Martor

2.40

4.53

3.27

4.39

4.73

0.69

 

0,2%

2.53

4.43

3.38

4.37

4.89

0.61

EMS 6h

0,4%

2.56

5.86

3.57

4.21

4.80

0.56

0,6%

2.56

4.30

4.13

4.62

5.18

0.73

0,8%

           
 

0,2%

4.22

4.41

4.50

4.55

4.97

1.12

DMS 6h

0,4%

4.16

4.34

4.53

4.40

4.78

0.86

0,6%

3.18

4.56

3.91

4.40

4.61

0.86

0,8%

4.22

4.17

4.76

4.11

5.17

0.80

 

0,02%

2.97

4.25

3.32

4.28

5.13

0.60

SA 6h

0,04%

3.06

4.00

4.60

4.21

4.88

0.62

0,06%

2.61

4.30

4.34

4.09

4.97

0.97

 

0,08%

           

În fenofaza de coacere a boabelor, etil metansulfonatul în concentraţie de 0,6% (3,80μg/ml) a determinat o creştere a conţinutului în pigmenţi clorofilieni în comparaţie cu martorul netratat (3,24 μg/ml) (tabelul 4.1, fig. 4.6). La polul opus se află raportul dintre clorofila a şi b , valorile acesteia fiind mai mici în cazul concentraţiei de 0,6% (2,15 μg/ml ) faţă de martorul netratat (2,39 μg/ml) (tabelul 4.1, fig. 4.6). După cum se poate observa, cele mai ridicate valori ale conţinutului în pigmenţi clorofilieni au fost identificate în fenofaza de înflorire a plantelor, iar cele mai mari valori ale raportului dintre clorofila a şi b s-au evidenţiat tot în fenofaza de înflorire a plantelor la concentraţia de 0,6% (3.67) (tabelul 4.1, fig.4.6 ).

34

Raportul dintre pigmenţii clorofilieni şi cei carotenoizi a înregistrat valori mai scăzute în fenofaza de coacere a boabelor comparativ cu valorile înregistrate în celelalte două fenofaze (tabelul 4.2, fig. 4.7). După tratamentele cu etil metansulfonat s-a evidenţiat un conţinut mai ridicat al pigmenţilor clorofilieni, ceea ce înseamnă o activitate fotosintetică mai ridicată. Conţinutul mai ridicat de pigmenţi, la tratamentele cu etil metansulfonat comparativ cu martorul netratat, sugerează o activitate fotosintetică intensă necesară perioadei de înflorire şi s- ar putea explica printr-o absorbţie intensă a apei şi a substanţelor minerale nutritive din sol, prin intensificarea metabolismului plantelor provenite din boabe tratate În acelaşi timp se poate realiza şi o barieră protectoare a plantelor la atacul unor agenţi patogeni, asigurată de conţinutul ridicat de fotoreceptori.

6.00 5.17 4.97 4.97 4.88 5.00 4.78 4.73 4.80 5.18 4.76 5.13 4.50 4.34 4.53
6.00
5.17
4.97
4.97
4.88
5.00
4.78
4.73 4.80
5.18
4.76 5.13
4.50
4.34
4.53
4.61
4.60
4.30
4.00
3.57
4.22
3.38
4.89
4.22 3.91
3.27
4.16
3.32
3.00
2.61
3.18 2.97
3.06
2.40
2.56
2.56
2.53
2.00
1.00
0.00 0.00
0.00
0.00 0.00
0.00
0.00
Martor
EMS
EMS
EMS
EMS
DMS
DMS
DMS
DMS
SA
SA
SA
SA
0.2%
0.4%
0.6%
0.8%
0.2%
0.4%
0.6%
0.8%
0.02%
0.04%
0.06%
0.08%
creşterea frunzelor
înflorire
coacerea boabelor

Fig. 4.7 - Dinamica pigmenţilor carotenoizi după tratamentul cu cele trei substanţe mutagene aplicat boabelor, soiul Tâmbureşti

În cazul sulfatului de dimetil se constată faptul că majoritatea valorilor înregistrate, privind conţinutul în pigmenţi clorofilieni şi raportul dintre clorofila a şi b, au fost mai ridicate comparativ cu valorile martorului netratat. Valori mai scăzute decât ale martorului (3,60 μg/ml) s-au putut observa la raportul dintre cele două clorofile în urma tratamentelor cu sulfat de dimetil la toate cele patru concentraţii (tabelul 4.1, fig.4.6).

35

Conţinutul de pigmenţi carotenoizi, în toate cele trei fenofaze, prezintă valori mai ridicate comparativ cu martorul netratat, existând o singură excepţie în fenofaza de coacere a boabelor la tratamentul cu sulfat de dimetil în concentraţie de 0,6% (4,61 μg/ml) unde conţinutul în pigmenţi carotenoizi a scăzut în comparaţie cu martorul ( 4,73 μg/ml ) (tabelul 4.2, fig. 4.7). Conţinutul în pigmenţi clorofilieni în fenofaza de înflorire a înregistrat o singură valoare mai mică decât cea a martorului la tratamentul azidă de sodiu în concentraţie de 0,02% (14,21 μg/ml). În rest, conţinutul în pigmenţi clorofilieni în fenofaza de înflorire a fost mai ridicat decât cel al martorului (14,38 μg/ml ) (tabelul 4.1, fig. 4.6). Raportul dintre cele două clorofile, în fenofaza de înflorire în cazul tratamentelor cu azidă de sodiu, prezintă valori mai ridicate comparativ cu martorul netratat (3,14 μg/ml), excepţie făcând doar concentraţia de 0,06% (3,10 μg/ml) (tabelul 4.1, fig.4.6). În urma tratamentelor cu azidă de sodiu, raportul dintre pigmenţii clorofilieni şi cei carotenoizi a avut valori mai ridicate în toate fenofazele, la toate cele trei concentraţii comparativ cu martorul netratat (2,40 μg/ml, 3,27 μg/ml şi 4,73 μg/ml ) (tabelul 4.2, fig. 4.7).

Efectul indus de tratamentele cu cele trei substanţe mutagene asupra pigmenţilor asimilatori la soiul Jelud

La soiul Jelud se observă oscilaţii ale cantităţii de pigmenţi asimilatori în frunze în funcţie de concentraţiile folosite de etil metansulfonat. Comparativ cu martorul se pot observa atât creşteri cât şi diminuări ale cantităţii de pigmenţi (tabelul 4.3, fig. 4.8). Pentru tratamentele cu etil metansulfonat în cele trei fenofaze s-a evidenţiat faptul că la concentraţia de 0,6%, conţinutul în pigmenţi clorofilieni a avut valori mai mici decât martorul (tabelul 4.3, fig. 4.8). În cele trei perioade de vegetaţie luate în studiu, în urma tratamentelor cu etil metansulfonat,valorile raportului dintre clorofila a şi clorofila b scad comparativ cu martorul (tabelul 4.3, fig. 4.8). În ceea ce priveşte conţinutul în pigmenţi carotenoizi, în urma tratamentelor cu etil metansulfonat se poate constata atât creşteri cât şi scăderi faţă de martorul netratat.

36

În urma tratamentelor cu etil metansulfonat, raportul dintre pigmenţii clorofilieni şi cei carotenoizi a avut valori mai mici faţă de cele ale martorului. În fenofaza de creştere a frunzelor s-a remarcat o scădere a acestui raport la tratamentul cu etil metansulfonat în concentraţie de

0,4%.

Tabelul 4.3

Dinamica acumulării pigmenţilor clorofilieni în frunze după tratamentul cu cele trei substanţe mutagene la soiul Jelud

     

Creşterea frunzelor

 

Înflorire

   

Coacerea boabelor

Subst.

Varianta

   

Chl a

Chl b

Chl a+b

Chl a/b

Chl a

Chl b

Chl a+b

Chl a/b

Chl a

Chl b

Chl a+b

Chl a/b

Martor

13.12

4.08

17.20

3.22

14.45

4.48

18.93

3.22

3.65

1.91

5.56

1.91

 

0,2%

11.16

3.31

14.47

3.37

15.22

4.73

19.95

3.22

3.03

1.41

4.44

2.15

EMS 6 h

0,4%

11.72

3.39

15.12

3.46

15.77

4.89

20.66

3.23

2.84

1.11

3.95

2.56

0,6%

8.46

2.90

11.36

2.91

14.14

4.23

18.37

3.34

2.56

0.65

3.21

3.90

0,8%

                       
 

0,2%

13.95

3.93

17.88

3.55

14.63

4.03

18.66

3.63

2.96

1.06

4.02

2.80

DMS 6h

0,4%

8.57

2.92

11.49

2.93

14.54

4.63

19.18

3.14

2.65

0.81

3.46

3.29

0,6%

11.58

3.58

15.16

3.24

15.22

4.73

19.95

3.22

2.44

0.66

3.10

3.69

0,8%

11.28

3.26

14.54

3.46

15.77

4.89

20.66

3.23

2.22

0.60

2.82

3.67

 

0,02%

10.72

3.17

13.89

3.38

10.99

3.69

14.69

2.98

3.18

1.16

4.33

2.74

SA 6h

0,04%

9.95

2.92

12.87

3.41

14.26

4.18

18.44

3.41

2.87

0.91

3.77

3.16

0,06%

10.96

3.07

14.04

3.57

13.13

4.01

17.15

3.27

2.56

0.65

3.21

3.90

 

0,08%

                       

În perioada de înflorire, etil metansulfonatul tot în concentraţie de 0,4% (4,22 μg/ml) a determinat ca valorile raportului dintre pigmenţii clorofilieni şi cei carotenoizi să scadă faţă de valorile martorului netratat (4,36 μg/ml). În perioada de coacere a boabelor s-a remarcat o scădere a acestui raport comparativ cu martorul (tabelul 4.4, fig.4.9) De asemenea, şi în cazul sulfatului de dimetil, la soiul Jelud se observă fluctuaţii ale cantităţii de pigmenţi asimilatori în frunze în funcţie de concentraţie. Comparativ cu martorul se pot observa atât creşteri cât şi scăderi ale cantităţii de pigmenţi (tabelul 4.3, fig. 4.8).

37

În fenofaza de creştere a frunzelor cantitatea totală de pigmenţi clorofilieni creşte în urma tratamentului cu sulfat de dimetil în concentraţie de 0,2% (17,88 μg/ml) comparativ cu martorul (17,20 μg/ml) (tabelul 4.3, fig. 4.8). O situaţie similară s-a obţinut şi in cazul raportului dintre clorofila a şi b la concentraţia de 0,2% (3,63 μg/ml) în urma tratamentului cu sulfat de dimetil în fenofaza de creştere a frunzelor.

25.00 20.66 20.66 19.95 19.95 18.93 19.18 20.00 18.37 18.66 18.44 17.15 17.88 17.20 14.69
25.00
20.66
20.66
19.95
19.95
18.93
19.18
20.00
18.37 18.66
18.44
17.15
17.88
17.20
14.69
15.00
15.16
14.47
14.54
13.89
14.04
15.12
12.87
11.36 11.49
10.00
5.56
4.44
4.33
3.95
4.02
3.77
3.46
5.00
3.21
3.10
3.21
2.82
0.00 0.00
0.00
0.00 0.00 0.00
0.00
Martor
EMS
EMS
EMS
EMS
DMS
DMS
DMS
DMS
SA
SA
SA
SA
0.2%
0.4%
0.6%
0.8%
0.2%
0.4%
0.6%
0.8%
0.02%
0.04%
0.06%
0.08%
creşterea frunzelor
înflorire
coacerea boabelor

Fig. 4.8 - Dinamica pigmenţilor clorofilieni după tratamentul cu cele trei substanţe mutagene aplicat boabelor, soiul Jelud

În urma tratamentelor cu sulfat de dimetil, cantitatea de pigmenţi carotenoizi scade comparativ cu martorul (3,89 μg/ml), iar raportul dintr pigmenţii clorofilieni şi carotenoizi creşte o dată cu concentraţia comparativ cu martorul (tabelul 4.4, fig.4.9). În urma tratamentelor cu sulfat de dimetil, în fenofaza de înflorire, cantitatea de pigmenţi clorofilieni şi raportul dintre cele două clorofile creşte o dată cu concentraţia, comparativ cu martorul (tabelul 4.3, fig. 4.8). Cea mai ridicată cantitate de pigmenţi carotenoizi din fenofaza de înflorire, în urma tratamentului cu sulfat de dimetil s-a obţinut la concetraţia de 0,4% (4,76 μg/ml), comparativ cu martorul netratat (4,24 μg/ml) (tabelul 4.4, fig. 4.9). Valoarea cea mai scăzută a raportului dintre pigmenţii clorofilieni şi carotenoizi s-a înregistrat în urma tratamentului cu sulfat de dimentil la concentraţia de 0,8% (4,11 μg/ml). La coacerea boabelor conţinutul de pigmenţi clorofilieni în urma tratamentelor cu sulfat de dimetil scade o dată cu creşterea concentraţiei (tabelul 4.3, fig. 4.8).

38

Valoarea cea mai ridicată a raportului dintre clorofila a şi b s-a obţinut la concetraţia de 0,4% (3,06 μg/ml), în urma tratamentului cu sulfat de dimetil, comparativ cu martorul netratat (2,39 μg/ml) (tabelul 4.4, fig. 4.9) În ceea ce priveşte conţinutul de pigmenţi carotenoizi în fenofaza de coacere a boabelor se poate observa o creştere o dată cu mărirea concentraţiei, în cazul tratamentelor cu sulfat de dimetil.

Tabelul 4.4

Dinamica acumulării pigmenţilor carotenoizi în frunze după tratamentul cu cele trei substanţe mutagene la soiul Jelud

   

Creşterea frunzelor

Înflorire

Coacerea boabelor

Subst.

Varianta

 

Clorofila

 

Clorofila

 

Clorofila

Carotenoizi

Carotenoizi

Carotenoizi

   

a+b/carotenoizi

a+b/carotenoizi

a+b/carotenoizi

Martor

3.89

4.42

4.35

4.36

4.58

1.21

 

0,2%

3.70

3.91

4.57

4.36

4.99

0.89

EMS 6h

0,4%

3.92

3.86

4.89

4.22

5.18

0.76

0,6%

2.86

3.97

4.25

4.33

4.86

0.66

0,8%

           
 

0,2%

3.81

4.69

4.24

4.40

4.94

0.81

DMS 6h

0,4%

2.86

4.02

4.76

4.03

5.10

0.68

0,6%

3.88

3.91

4.48

4.45

4.82

0.64

0,8%

3.76

3.86

4.58

4.51

4.93

0.57

 

0,02%

3.59

3.87

3.39

4.33

4.31

1.00

SA 6h

0,04%

3.54

3.64

4.75

3.88

5.01

0.75

0,06%

4.07

3.45

4.14

4.14

5.13

0.63

 

0,08%

           

Datele obţinute arată că indiferent de concentraţie, sulfatul de dimetil a determinat atât valori mai mici cât şi mai mari ale raportului dintre pigmenţii clorofilieni şi cei carotenoizi în cele trei fenofaze faţă de valorile martorului (tabelul 4.4, fig. 4.9). Rezultatele observaţiilor ne îndreptăţesc să afirmăm că substanţele utilizate pentru experimentare influenţează sinteza pigmenţilor asimilatori şi implicit activitatea fotosintezei în mod diferit în funcţie de concentraţiile acestora. La acest soi, conţinutul în pigmenţi clorofilieni a înregistrat valori mai mici decât cea a martorului în toate cele trei fenofaze la tratamentul cu azidă de sodiu (tabelul 4.3, fig. 4.8).

39

Raportul dintre cele două clorofile, în fenofaza de creştere a frunzelor a fost mai scăzut la toate cele trei concentraţii comparativ cu martorul (3,60 μg/ml). Determinările efectuate în perioada de vegetaţie a arahidelor au arătat faptul că, la tratamentele cu azidă de sodiu în concentraţie de 0,06%, conţinutul în pigmenţi carotenoizi este mai ridicat comparativ cu martorul în fenofaza de creştere a frunzelor şi de coacere a boabelor excepţie existând în fenofaza de înflorire la concentraţia de 0,06% (4,14 μg/ml), când acest conţinut a fost mai scăzut în comparaţie cu cel al martorului (4,35μg/ml) (tabelul 4.4, fig. 4.9).

6.00 4.93 4.89 5.18 4.86 4.76 4.75 5.01 4.94 5.13 5.00 4.58 4.35 4.57 4.99
6.00
4.93
4.89 5.18
4.86
4.76
4.75 5.01
4.94
5.13
5.00
4.58
4.35
4.57
4.99
5.10 4.48
4.25
4.24
4.31
4.82
4.14
4.58
4.07
4.00
3.88
3.76
3.39
3.89
3.54
3.81
3.70
3.92
3.59
3.00
2.86 2.86
2.00
1.00
0.00 0.00
0.00
0.00 0.00
0.00
0.00
Martor
EMS
EMS
EMS
EMS
DMS
DMS
DMS
DMS
SA
SA
SA
SA
0.2%
0.4%
0.6%
0.8%
0.2%
0.4%
0.6%
0.8%
0.02%
0.04%
0.06%
0.08%
creşterea frunzelor
înflorire
coacerea boabelor

Fig. 4.9 - Dinamica pigmenţilor carotenoizi după tratamentul cu cele trei substanţe mutagene aplicat boabelor, soiul Jelud

În urma tratamentelor cu azidă de sodiu, raportul dintre pigmenţii clorofilieni şi cei carotenoizi a avut atât valori mai ridicate cât şi mai mici faţă de cele ale martorului. În fenofaza de creştere a frunzelor s-a remarcat o creştere a acestui raport la tratamentul cu azidă de sodiu concentraţie de 0,02% şi 0,04%. În aceeaşi fenofază valoarea cea mai scăzută a fost în urma tratării cu azidă de sodiu în concentraţie de 0,06%, (tabelul 4.4, fig. 4.9). În perioada de înflorire, azida de sodiu în concentraţie de 0,04% a determinat ca valoarea raportului dintre pigmenţii clorofilieni şi cei carotenoizi să scadă faţă de valorile martorului netratat. Cele mai ridicate valori ale raportului dintre pigmenţii clorofilieni şi carotenoizi înregitrându-se la concentraţia de 0,02% şi 0,06% (tabelul 4.4). În fenofaza de coacere a boabelor, raportul dintre pigmenţii cercetaţi prezintă valori mai ridicate comparativ cu martorul netratat , excepţie făcând concentraţia de 0,06% (tabelul 4.4, fig 4.9).

40

Efectul indus de tratamentele cu cele trei substanţe mutagene asupra pigmenţilor asimilatori la soiul Braziliene negre

Dinamica conţinutului în pigmenţi asimilatori a înregistrat modificări evidente în cazul aplicării tratamentelor cu cele trei substanţe mutagene la soiul Braziliene negre. În fenofaza de creştere a frunzelor, etil metansulfonatul în concentraţie de 0,2%, 0,4% şi 0,6% au condus la valori mai ridicate ale conţinutului în pigmenţi clorofilieni comparativ cu martorul netratat.

Tabelul 4.5

Dinamica acumulării pigmenţilor clorofilieni în frunze după tratamentul cu cele trei substanţe mutagene la soiul Braziliene negre

     

Creşterea frunzelor

 

Înflorire

 

Coacerea boabelor

Subst.

Varianta

                     

Chl

Chl a

Chl b

Chl a+b

Chl a/b

Chl a

Chl b

Chl a+b

Chl a/b

Chl a

Chl b

Chl a+b

   

a/b

Martor

9.47

3.06

12.53

3.10

11.78

3.81

15.59

3.09

2.87

0.91

3.77

3.16

 

0,2%

11.64

3.17

14.81

3.67

13.59

4.08

17.66

3.33

2.96

1.06

4.02

2.80

EMS 6 h

0,4%

14.09

3.74

17.84

3.76

16.40

4.50

20.90

3.65

2.71

0.40

3.11

6.71

0,6%

11.16

3.31

14.47

3.37

13.47

4.06

17.54

3.32

2.33

0.37

2.70