Sunteți pe pagina 1din 1

La clinica profesorului Omu este adus un tanar in pragul nebuniei, in urma unei tentative de suicid din dragoste.

Obiectul adoratiei, o artista frivola, desantata, lipsita de moralitate, o cantareata de cabaret a carei viaa se imparte intre reprezentatiile de pe scena si cele de budoar. El o vede asa cum si-ar dori-o, pura, curata, fecioara, numai a lui. Ea isi bate joc de imaginea pe care el i-o plasmuieste, cu nerusinare, cu indecenta, ii perverteste simturile si ii intuneca judecata. Repeta obsesiv numele Bellei, fara de care nu mai vrea si nu mai poate trai, ii fredoneaza cantecele fara perdea, nicio camasa de forta si niciun tratament oricat de puternic nu i-o pot scoate din minte. In clinica Profesorului lucreaza Ana, sora geamana a Bellei. Este inteligenta, echilibrata, serioasa, blanda. Chip si trup aidoma surorii ei. Profesorul vede in ea panaceul perfect pentru febra cerebrala de care este cuprins tanarul indragostit. Ii prezinta asadar femeia pe care o cere necontenit in delirul sau, asa cum ochii mintii lui au plasmuit-o. Iar ea, la randu-i, indragostindu-se de el, se pierde cu totul in suferinta lui, intrun transfer emotional imposibil de controlat. Dar visul visat cu ochii deschisi se transforma intr-un cosmar, fiindca el o vrea pe Bella, pe acea Bella de a carei otrava e dependent. Si fiindca dulceata Anei nu-i poate potoli nici setea, nici dorul de cealalta, victima se transforma in tortionar, Ana sfarseste prin a lua nu doar chipul, dar si personalitatea distrugatoare a Bellei, iar in plin delirul grozavei transformari, el exclama biruitor: Iata femeia pe care o iubesc! Este un rezumat al piesei lui Camil Petrescu, cu acelasi nume. Nu-i asa ca vi se pare cunoscut, chiar fara sa o fi citit vreodata? Oare nu asa se intampla, sa ne indragostim nebuneste de un chip, de un glas, de un gest, apoi sa ne dorim si mai nebuneste sa le dam si-un suflet pe potriva, unul pe care sa-l modelam pentru a se mula perfect pe al nostru? Dar, chiar daca va arata la fel, chip si trup, s-ar putea sa ramanem inerti in fata lui si sa nu mai putem exclama, loviti de o indiferenta de moarte, cuvintele care nu se mai vor rostite: Iata barbatul pe care-l iubesc! Iata femeia pe care-o iubesc!

S-ar putea să vă placă și