ARTICOLUL 91 O prietena a blogului (si cunostinta mai veche) mi-a trimis recent un mail care mi-a dat fiori

pe sira spinarii (nu, nu erotici :)) si m-a inspirat sa scriu acest mic articol, mai ales ca am promis ca-i raspund si nu am facut-o (pana azi). Pentru a imparti responsabilitatea imi permit sa citez din mail-ul ei, cu mici modificari pentru a proteja identitatile (mama si fiica):

...simt ca-si pierde entuziasmul de a invata. Este foarte obosita (are ore de la 9 la 17 in fiecare zi cu o pauza de 30 de minute de masa) si avem discutii de genul: ea vrea sa participe la toate concursurile de evaluare (in total vreo 16 in tot anul, in zile de sambata) si eu nu vreau sa o las... Am intrebat-o ce inseamna aceste concursuri pentru ea si mi-a spus ca daca participa la toate are sanse sa fie eleva anului la scoala :))). Au cultivat atat de tare spiritul competitiv in clasa incat copiii aproape nu-si mai vorbesc iar unii dintre cei mai buni isi permit sa faca misto de ceilalti si profesorii nu spun nimic. Pentru a face temele de weekend avem nevoie de o zi intreaga (majoritatea de mate'). Au de citit 11 pagini pe zi la engleza si au testari din asta. Noroc ca asta ii place si a citit foarte repede (pentru ca a facut-o din placere :)))). Au testari saptamanale la mate si romana si lunare la celelate materii in conditiile in care sunt putini copii in clasa. In ora de dirigentie vor sa faca mate si nu am fost de acord. Horror! Isi doreste foarte mult sa fie printre primii dar nu poate sa tina pasul...pentru ca inca mai vrea sa se joace.....si o vad cum incepe sa cedeze. Sper sa scap cu viata dupa aceasta operatiune neautorizata :)) si sa nu-si dea seama nimeni despre cine este vorba si sper, de asemenea, ca si alti proprietari de lighioane simpatice =)) sa se regaseasca (partial) in aceste randuri sau macar sa stie ce-i asteapta. Sunt un oponent deja infrant al educatiei publice actuale (nu doar din Romania, dar aici am cele mai vaste cunostinte :)) si sustin (cu rezerve) scolile alternative (sau proiectele publice gen Finlanda...rara avis). Nu cred ca sistemul public de invatamant poate fi reformat (si nu cred ca se va reforma de sus in jos ci, eventual, ca urmare a presiunilor extraordinare ale noului tip de societate in care am intrat, societatea cunoasterii: citesti acest articol de pe un smartphone sau o tableta? :PPP) Sistemul public de invatamant se autoperpetueaza si chiar actorii politici care doresc sa il schimbe (fiecare in alt mod :))) participa, fara stirea lor, la acest perpetuum mobile. Jocurile sunt facute. Scoala in care ti-ai trimis adorabila vietate (sau urmeaza sa o faci, in curand), asemenea unui malaxor, ii va toca entuziasmul pentru cunoastere si, avand la dispozitie 12 ani (sau 17, daca socotim si studiile de licenta plus masterul), va livra lumii adulte inca un produs uniformizat pe linia de asamblare, un tanar sau o tanara care, cu noroc (asistati si stimulati), vor avea nevoie de un numar variabil de ani pentru a se recupera, re-invatand sa se raporteze intr-un mod sanatos si creativ la cunoastere. Te-ai intrebat vreodata care este scopul educatiei? De ce merg copiii si tinerii la scoala? Ce lucruri cu sens este necesar sa se intample acolo?

Iti voi impartasi filosofia mea exotica: un copil merge la scoala pentru a invata sa fie propriul lui profesor de-a lungul vietii! Cred ca acesta trebuie sa fie scopul ultim al scolii (plus o serie de scopuri intermediare mai concrete, desigur :))) Un tanar care absolva scoala generala sau, la un nivel mai inalt, liceul, trebuie sa fi invatat si sa fie capabil sa gandeasca si sa actioneze autonom! (ma grabesc imediat sa adaug ca asta nu exclude sub nicio forma colaborarea si comunicarea cu altii!) Scoala nu este un fel de cer din care iti cad in cap (sau iti sunt turnate :))) cunostinte. Este, normal, exact lucrul acesta, incerc sa spun ce trebuie sa fie (in viziunea mea subiectiva si neadaptata la realitatea capitalismului consumerist :))). Asa a fost inca de la inceputurile ei moderne (vezi minunata expunere a lui Ken Robinson pe TED Talk), asa este acum si ma tem ca asa va fi si in viitor (daca nu se intampla ceva complet imprevizibil) Ai fost vreodata mirat(a) de caracterul incredibil de fragmentat al cunoasterii oferite de scoala? Nu ti se invartea capul (in ipoteza in care ai fost (o persoana) atenta la ore) dupa o zi de scoala in care tiau fost livrate date absolut fascinate despre gradientul albiei raurilor, energia potentiala pierduta de corpurile in cadere, complemetul circumstantial de mod, saruri insolubile, echinoderme, fecundarea la broaste, ecuatia mediatoarei unui segment si angelitatea (sic!) femeii in poezia lui Mihai Eminescu? Profesorii, neglijenti sau constiinciosi, cu sau fara vocatie, pe parcursul unei zile si cu atat mai mult de-a lungul unui semestru, ofera o colectie de informatii neconectate intre ele, apte, oricat ai fi de rezistent =))) sau binevoitor, sa te indeparteze de placerea de a descoperi lumea si, mai ales, de nevoia de a o percepe intr-un mod unificat. Inainte sa ajungi la scoala si dupa ce pleci din scoala viata este ok (atat cat poate fi) in sensul urmator: are o ordine naturala, exista ceva curgator si unitar. Cand traversezi o strada nu ajungi pe un trotuar din alt Univers. Cand te re-asezi la masa (ai raspuns unui comentariu de pe pagina de FB) furculita nu a fost inlocuita de o grebla. Cand te intalnesti cu iubitul sau iubita ta in parc intre voi doi nu se insinueaza un elf din cartile lui Tolkien, proaspat aterizat din cabinetul unui ORL-ist. Exista o ordine. Lumea este (relativ) conectata. Lucrurile fac parte unele din altele. Exista coerenta si sens. Brusc aceste lucruri dispar (sau sunt amestecate) din clipa in care pasesti in cea mai subtila inchisoare construita de oameni bine intentionati (locul in care mintea iti este tinuta prizoniera iar sufletul, nu cel imaterial, este lasat sa se vestejeasca in loc sa devina mai viu si mai puternic) Aceste fenomene (si altele asemenea lor, sunt intr-o dispozitie mult prea buna pentru a le enumera :)) au loc timp de (cel putin) 12 ani, timp suficient pentru a transforma cei mai curiosi, originali sau intreprinzatori copii in tineri apatici (in raport cu cunoasterea), plictisiti, indiferenti si foarte doritori sa incheie definitiv socotelile cu aceasta institutie. Nu-i condamn. Sunt victimele inocente ale unui sistem gandit pentru alte timpuri (capitalismul de acum 100 de ani), fascinat de propria lui putere si inclinat sa se reinventeze doar pentru a-si propaga miturile mai departe. Educatia publica se bazeaza pe mituri, nu mai am nicio indoiala. Am scris candva despre miturile din relatia de cuplu. Am scris altadata despre miturile unei profesii frumoase (consiliere si psihoterapie) dar intr-o masura considerabila ineficienta (doar ca nici psihoterapeutii (cei mai multi) si nici clientii lor nu stiu asta) Miturile asa-zisei educatii superioare (master plus doctorat) aproape ca m-au izbit in moalele capului. Iar de miturile religioase (plus o

serie de oase mitologice, venerate anual) nu pot sa scap, oricat de mult as incerca! :))) Incep sa ma specializez in mituri. Nu stiu daca este o veste buna =))) Cred ca timp de 12 ani mintile si sufletele (trasaturile de caracter, ca sa fim bine intelesi :))) mor cate putin sau sunt izolate intr-un colt al realitatii, urmand a fi recuperate in urmatoarea treime a vietii. Cred ca faptura dragalasa pe care o pregatesti pentru scoala duminica seara (sau anul viitor) pierde timp pretios si numai daca este extrem de norocoasa va scapa din acest angrenaj sanatoasa din punct de vedere psihologic (aceste boli nu sunt vizibile deoarece aproape toata lumea sufera de ele). Si mai cred ca timp de 12 ani se pot intampla lucruri minunate, lucruri care o pot inspira sa-si aleaga o profesie pe care sa o iubeasca, plecand de la modelul profesorilor care isi iubesc meseria, o pot stimula sa-si doreasca sa traiasca intr-un loc (intr-o lume) de care sa aiba grija, in loc sa il epuizeze de resurse si sa vrea sa functioneze in moduri creative si adaptate la realitate, intelegand masura in care oamenii, animalele si plantele (si chiar si bacteriile Clostridium Dificile) fac parte dintr-o retea grozava (in sensul de grozavenie =))) de interconexiuni. Dar ele nu se vor intampla prea curand (la scoala), asa ca iti ramane o alternativa interesanta, daca esti parinte, bunic sau ruda oarecare a unei dihanii adorabile, anume aceea de a incerca sa compensezi si sa repari ceea ce scoala strica, deterioreaza sau respinge. Nu e usor lucru. Si nici nu se dau premii, la sfarsitul anului. Ai putea avea, totusi, satisfactia unei relatii sanatoase si frumoase cu respectiva dihanie. Iar asta ar putea sa conteze. Adrian, 16 noiembrie 2013