Cel mai scump restaurant din Bucuresti, o atmosfera inimaginabila, trandafiri rosii, lumanari parfumate, muzica simfonica vin

rosu frantuzesc. El, sarmant, imbracat intr-un frac negru mult prea scump, cu o privire azurie de Don Juan si un zambet cuceritor. Eu, foarte relaxata, si aproape topita dupa zambetul lui, ma jucam timid cu o suvita din parul ondulat special pentru aceasta intalnire. Dupa o lunga discutie cu licariri romantice despre viata, iubire, arta, politica si alte subiecte cotidiene, el ma intreaba cu mult interes: -Si, printr-e altele, cu ce te ocupi? -Sunt actrita! Ii raspund zambind, plina de mandrie -Cu un suras ironic; Asa, dar cu ce te ocupi? Din ce iti castigi existenta? -Din teatru! Ii raspund surprinsa -E o gluma, nu? Teatrul e ceva ce faci in timpul liber, pentru distractie, e un fel de joaca de copil, de prosteala puerila -In umatoarele 2 secunde m-am ridicat indignata. Trebuie sa plec, in jumatate de ora am repetitii! -Cum, la ora asta? -Da, noi actorii, puerili cum suntem, ne jucam la orice ora! In seara asta ne jucam cu Cehov, n-ai de unde sa-l stii, e la fel de pueril ca si noi, restu. -Imi pare rau, nu asta am vrut sa zic. Sper sa ne mai vedem! Am iesit din restaurant zambind, si nu l-am mai vazut niciodata.