Sunteți pe pagina 1din 2

Rugciunea unui dac

de Mihai Eminescu

Pe cnd nu era moarte, nimic nemuritor, Nici smburul luminii de via dttor, Nu era azi, nici mine, nici ieri, nici totdeuna, Cci unul erau toate i totul era una; Pe cnd pmntul, cerul, vzduhul, lumea toat Erau din rndul celor ce n-au fost niciodat, Pe-atunci erai Tu singur, nct m-ntreb n sine-mi: Au cine-i zeul crui plecm a noastre inemi? El singur zeu sttut-au nainte de-a fi zeii i din noian de ape puteri au dat scnteii, El zeilor d suflet i lumii fericire, El este-al omenimei izvor de mntuire: Sus inimile voastre! Cntare aducei-i, El este moartea morii i nvierea vieii! i el mi dete ochii s vd lumina zilei, i inima-mi umplut-au cu farmecele milei, n vuietul de vnturi auzit-am al lui mers i-n glas purtat de cntec simii duiosu-i viers, i tot pe lng-acestea ceresc nc-un adaos: S-ngduie intrarea-mi n vecinicul repaos! S blesteme pe-oricine de mine-o avea mil, S binecuvnteze pe cel ce m mpil, S-asculte orice gur, ce-ar vrea ca s m rd, Puteri s puie-n braul ce-ar sta s m ucid, -acela ntre oameni devin cel nti Ce mi-a rpi chiar piatra ce-oi pune-o cpti. Gonit de toat lumea prin anii mei s trec, Pn' ce-oi simi c ochiu-mi de lacrime e sec, C-n orice om din lume un duman mi se nate,

C-ajung pe mine nsumi a nu m mai cunoate, C chinul i durerea simirea-mi a-mpietrit-o, C pot s-mi blestem mama, pe care am iubit-o Cnd ura cea mai crud mi s-a prea amor... Poate-oi uita durerea-mi i voi putea s mor. Strin i fr' de lege de voi muri - atunce Nevrednicu-mi cadavru n uli l-arunce, -aceluia, Printe, s-i dai coroan scump, Ce-o s asmue cinii, ca inima-mi s-o rump, Iar celui ce cu pietre m va izbi n fa, ndur-te, stpne, i d-i pe veci via! Astfel numai, Printe, eu pot s-i mulumesc C tu mi-ai dat n lume norocul s triesc. S cer a tale daruri, genunchi i frunte nu plec, Spre ur i blestemuri a vrea s te nduplec, S simt c de suflarea-i suflarea mea se curm i-n stingerea etern dispar fr de urm!