Sunteți pe pagina 1din 31

Resurse de materiale secundare valorificabile n scopul consolidrii sustenabilitii capitalului natural

Recuperarea i refolosirea fierului vechi

Student: Croitoru Tudorita, Trifu Andrei Grupa: 1 D

Caracteristici generale privind resursele secundare


Introducere
Se poate spune ca istoria civilizatiei umane poate fi descrisa si prin istoria dezvoltarii resurselor materiale folosite de om, deoarece acestea, tehnica prelucrarii lor, ca si complexitatea produselor obtinute din ele, au ncorporat ntreaga evolutie a geniului lui homo faber. Facnd o privire retrospectiva, trebuie evidentiat contrastul existent ntre traditia multimilenara a folosirii pietrei, ceramicii, metalelor, sticlei sau lemnului, materiale dintre care unele au definit epoci ale civilizatiei umane si, respectiv, si cea mai recenta a existentei, spre exemplu, a materialelor plastice sintetice, a materialelor ceramice sau a nanomaterialelor. Pe de alta parte, dezvoltndu-se ct mai mult utilizarea materialelor traditionale, preocuparea pentru refolosirea obiectelor scoase din uz a aparut ca o problema adiacenta, generata fie de pretul materialelor de executie (ex.metalele si n special cele pretioase), fie de posibilitatea de a evita transporturi (cazul blocurilor de piatra) sau munca suplimentara (ex.caramizilor sau al lemnului). n absenta acestor motivatii, natura rezolva singura totul, fie digernd unele materiale (lemnul cu derivatele sale, fibrele si pieile naturale si chiar metalele) oxidandu-le, fie acceptndu-le pe unele ca inofensive pentrul echilibrul ecologic (piatra, sticla, ceramica). n general, atunci cnd se vorbeste despre resurse secundare cele mai frecvente cazuri se refera fie la resursele secundare materiale (deseuri de orice fel), fie la Resursele Energetice Secundare (RES). Referitor la cea de-a doua categorie, RES pot fi ntelese ca un rezultat al unui proces tehnologic primar (ca produse secundare ale acestuia), ele facnd parte din categoria de pierderi energetice ale procesului sau ale agregatului respectiv. Din considerente tehnice si de eficienta economica nu pot fi utilizate dect o parte din resursele energetice secundare rezultate. Cota parte din acestea, care pot fi refolosite eficient economic, la un anumit stadiu de dezvoltare a tehnologiei si la un anumit nivel al costurilor energiei si materialelor, reprezinta Resursele Energetice Refolosibile (RER). Ca urmare a acestor definitii, rezulta ca sfera RES este mai larga dect cea a RER. Pe lnga RER mai apare si categoria Resurselor Energetice Regenerabile (RERg.) care, desi nu sunt rezultatul surplusului de energie provenit de la desfasurarea unui proces primar, pot fi considerate ca si secundare, dat fiind faptul ca se obtin pe baza actiunii unor elemente ale naturii (biogaz, maree, vnt, soare), surse care din punct de vedere al termenului regenerabil pot fi privite ca si resurse secundare (de rezerva) de energie. Aceasta categorie de resurse vor fi prezentate n cadrul prezentei lucrari, ntr-un capitol separat. Totusi, pe masura ce tehnologiile si nivelul costurilor evolueaza n directii convenabile, o serie de RES a caror utilizare nu este justificata n prezent, vor putea fi folosite n viitor.

Recuperarea i refolosirea fierului vechi


Utilizarea eficienta si sigura a resurselor globale din punct de vedere al efectului pe care il au asupra mediului inconjurator contribuie la calitatea generala a vietii, atat pentru noi dar mai ales pentru generatiile urmatoare. Reciclarea are propria contributie la conservarea energiei si protejarea mediului inconjurator prin reciclarea materialelor refolosibile si reintroducerea acestora in circuitul industrial. Tinand cont de faptul ca resursele naturale sunt limitate si se obtin prin costuri mari, producerea de otel din deseuri de fier vechi reduce simtitor poluarea mediului ca atare procesul de reciclare fier vechi conduce la economisirea de energie si materii prime. Fierul este un material 100% reciclabil in consecinta, cantitati impresionante de minereu natural pot fi economisite, cu efecte pozitive asupra consumului de energie. Prin reinnoirea utilajelor, a mijloacelor de transport si a rebuturilor feroase rezultate din activitatea constructiilor s-a acumulat o cantitate suficient de mare de fier vechi, incat astazi o buna parte a otelului rezulta din procesul de reciclare fier vechi. Aceasta practica a dus la transformari uriase in industria siderurgica. Activitatea de reciclare fier vechi a condus la aparitia urmatorului fenomen: productia cuptoarelor Siemens-Martin s-a redus in ultimii ani de doua ori si jumatate, in timp ce otelul produs de cuptoare electrice a crescut cu peste 26%. Se prevede ca in urmatorii ani, cca. 10% din otel (60 milioane tone) sa se obtina prin retopirea fierului vechi numai in cuptoare electrice. Procesul de reciclare fier vechi contribuie si in alte procedee metalurgice cum ar fi ajustarea compozitiei. Desi productia de otel a ramas relativ constanta sau chiar a crescut, extractia de minereu a scazut sensibil. El se poate clasifica dup sursa de provenien n fier vechi propriu i fier vechi colectat. Fierul vechi propriu provine din deeuri i rebuturi de la elaborarea i turnarea oelului sau din procesul de prelucrare plastic i mecanic a semifabricatelor din oel.

Fierul vechi colectat provine din bazele de colectare (REMAT) i anume din: construcii metalice i maini scoase din uz, piese i subansambluri scoase din uz la reparaiile capitale, obiecte de uz casnic achiziionate de la populaie.

Avnd proveniene att de diferite, compoziia i starea sub care se gsete fierul vechi sunt foarte variate. De aceea fierul vechi trebuie pregtit nainte de a fi folosit la elaborarea oelului. Prima operaie de pregtire este la ntreprinderea de colectare i const n sortarea lui dup compoziia chimic, n fier vechi aliat i nealiat, iar cel aliat sortarea pe elemente de aliere. Apoi se sorteaz pe grupe de mrime: fier vechi greu, mediu, uor, strunjituri (pan) Activitatea de reciclare fier vechi a condus la reducerea potentialului de poluare a aerului cu pana la 86% si a potentialului de poluare a apelor cu pana la 76% datorita faptului ca minereul de fier are un continut mare de sulf spre deosebire de fierul vechi cu un continut mic de sulf.
4

Valorificarea deseurilor menajere pentru producerea energiei


1. Caracteristici generale n urma activitatilor umane rezulta o serie de deseuri solide si lichide. Anihilarea acestora este n primul rnd, o problema sanitara si de protectie a mediului ambiant, care devine din ce n ce mai dificil de rezolvat pe masura ce aglomerarile urbane cresc. O prima problema o constituie colectarea si transportarea deseurilor, activitate care presupune un consum de energie. Marimea acestui consum depinde de modul n care este organizata activitatea respectiva, de vehiculele folosite si de densitatea punctelor de colectare. Tratarea deseurilor menajere odata colectate si trasportate poate fi facuta prin metode diferite, care se pot totusi grupa n patru categorii principale: depozitare; depozitare cotrolata; compostare; incinerare.

Primele trei categorii de metode nu intereseaza din punct de vedere al producerii energiei, a patra nsa, tinnd seama de recuperarea caldurii degajate, reprezita una din posibilitatile de atragere n circuitul purtatarilor de energie a acestor tipuri de deseuri. Incinerarea este un procedeu recomandat sa se aplice, de obicei, n cadrul deseurilor din orasele cu o populatie mai mare de 200.000 locuitori, pentru gunoaiele menajere a caror putere calorifica depaseste 800 kcal/kg. 2. Deseurile menajere solide (gunoaiele menajere) Aceste deseuri se compun din materiale combustibile, cenusa si apa, ntr-o proportie variabila care depinde de mai multi factori, dintre care, cei mai importanti sunt: anotimpul, orasul la care ne referim, cotaparte a locuintelor din oras, gradul de dezvoltare a zonei etc. Arderea gunoaielor este practic o oxidare exoterma, n cursul careia umiditatea din acestea se transforma n vapori de apa, substantele organice n gaze, iar substantele anorganice n zgura si cenuse. Cea mai importanta parte a unei instalatii de ardere o constituie focarul care trebuie sa asigure o ardere continua si ct mai completa a gunuoaielor. Aceasta se realizeaza printr-o constructie adecvata, att a camerei focar ct si a gratarului de ardere. Gratarul contribuie si la asigurarea unui contact ct mai bun ntre gunoaie si cursul de ardere. n figura 1. este prezentata o clasificare a principalelor tipuri de instalatii de ardere a gunoaielor menajere.

Fig. 1. Clasificarea instalatiilor de ardere a deseurilor menajere si industriale Instalatiile de ardere cu gratare sunt clasificate n functie de modul cum acestea permit amestecarea gunuoaielor care se ard. La sistemele fara autorascolire, acesta problema nu este solutionata deloc (gratare fixe) sau numai partial (gratare mulate, gratare cilindrice). Gratarele de ardere cu autorascolire, pe lnga deplasarea materialului, asigura si amestecarea continua a acestuia. Dintre instalatiile de ardere fara gratare, cele mai cunoscute sunt cuptoarele rotative, cuptoarele ciclon si cuptoarele cu strat fluidizat. n aceste instalatii se asigura o ardere buna a gunoiului,acestea fiind bine amestecate cu aerul de ardere. Dezavantajul acestor solutii este reprezentat de cuplarea mai dificila a focarului cu instalatia de recuperare a caldurii gazelor de ardere. Din punct de vedere energetic intereseaza numai solutiile la care arderea gunuaielor este nsotita de valorificarea caldurii; aceasta valorificare se poate realiza n mai multe variante, cele mai importante fiind: producerea de apa fierbinte ntr-un cazan, apa utilizata pentru ncalzire si n scopuri sanitare (apa calda menajera); producerea de abur cu presiune medie (16 - 40 bari) si temperaturi de 300 - 400 oC, care sa fie utilizat pentru producerea de energie electrica n turbine cu condensatie;
6

producerea de abur care sa fie utilizat pentru producerea combinata de energie electrica si caldura folosind turbine cu contrapresiune. Schema unei centrale electrice care utilizeaza deseuri menajere solide este prezentata n fig.2. Un alt aspect economic favorabil al tratarii deseurilor menajere l constituie si valorificarea unor materiale utile: metale,sticla, zgura etc. Gradul de valorificare creste sensibil n cazul tratarii combinate a deseurilor menajere si industriale. Dintre procedeele perfectionate de valorificare a deseurilor mixte industriale si menajere se evidentiaza trei, n special pentru efectele economice: procedeul Landgard (SUA), care, utiliznd tratarea prin tocare, piroliza si triere a 100 tone deseuri, permite obtinerea a 240 tone abur, 7 tone fier, 7 tone reziduri de carbune, 17 tone materiale asfaltice; procedeul NCRR (National Center for Resource Recovery),prin care, pe lnga producerea de caldura se recupereaza cca.6-8% metale, 2-4% praf metalic, 4-7% amestecuri metalsticla; procedeul Cecchini (Italia) care realizeaza urmatoarele tipuri de recuperari:metale feroase 3%, hrtie si cartoane 10%, brichete furajere 23%, compost pentru agricultura 22%, incinerare cu producere de abur 42%.

Fig. 2. Schema unei centrale electrice care utilizeaza gunoaiele menajere 1 - ecluza pentru autovehicule; 2 - evacuarea cenusei; 3 - buncar de gunoi; 4 - macara pentru gunoi; 5 - buncar de alimentare cu gunoi; 6 - intrarea gunoiului pe gratar; 7 - gratar cu role; 8 - cazan de abur; 9 - evacuarea zgurei; 10 - buncar de cenuse; 11 macara pentru cenuse; 12 rezervoare de apa si decantoare; 13 filtre pentru cenuse; 14 turbogenerator; 15 cos; 16 condensator de aer.

3. Deseurile menajere lichide n cadrul acestei categorii de deseuri pot fi amintite apele fecalo-menajere, ape ce pot reprezenta o resursa energetica, prin fermentarea anaeroba a lor si indirect, prin producerea de biogaz. Desi acest fenomen este cunoscut de multa vreme, el producnduse si natural pe fundul baltilor sau deasupra gropilor de gunoaie, producerea sa n instalatii industriale de capacitate mai
7

mare s-a dezvoltat, n special, dupa declansarea crizei energiei pe plan mondial. Schema principala a unei astfel de instalatii este prezentata n figura 3.

Fig. 3. Schema principala de producere a biogazului Elementele componente principale ale unei astfel de instalatii sunt: o cuva cilindrica etansa din beton in care se produce procesul de fermentare anaeroba a dejectiilor; un clopot din metal care acopera cuva si colecteaza gazul degajat (gazometrul); un agitator al materialului supus fermentarii; orificiile de umplere si golire a rezidurilor supuse prelucrarii; un schimbator de caldura pentru a asigura mentinerea n tot cursul anului a temperaturii optime de fermentare. Avantajul metodei l constituie faptul ca pe lnga realizarea neutralizarii acestor dejectii, operatie obligatorie si costisitoare,cu consum energetic important) se produce suplimentar un gaz combustibil care poate sa acopere o parte importanta din necesarul de resurse energetice primare ale consumatorului respectiv. n acelasi timp, materialul concentrat si evacuat dupa fermentare poate fi utilizat (n unele conditii cu bune rezultate) ca ngrasamnt natural n agricultura.

Valorificarea materialelor plastice secundare


1. Probleme generale
Printre cele mai importante transformari nregistrate n economia mondiala n secolul al XX-lea trebuie inclusa aparitia si dezvoltarea industriei de polimeri si, n mod deosebit, a celei de materiale plastice. Fiecare tona de material plastic reprezinta, ca volum, cca. 6 10 m3, ceea
8

ce ne poate da o imagine a amplorii problemei. Dezvoltarea industriei de polimeri a nsemnat nu numai o crestere cantitativa a acestor produse ci si o modificare importanta a sferei de consum, determinata de: aparitia de noi polimeri; aparitia de noi tehnologii de prelucrare; modificarea constructiva si a unor ansambluri (produse) n componenta carora intra materialele plastice. Aparitia si dezvoltarea materialelor plastice de sinteza a facut, n mod cert, pentru prima data n istorie ca soarta produselor scoase din uz sa devina o problema cheie, deoarece: productia de materiale plastice a crescut vertiginos, cu o prima si brutal consecinta, cea a acumularii de materiale ntr-un mod dezordonat; nlocuirea lor n consum cu materiale din resursele primare de tip neregenerabil (prioritar petrol) accelereaza epuizarea acestora din urma; polimerii sintetici, desi sub actiunea factorilor atmosferici se degradeaza, nu ajung la forme de descompunere perfect biodegradabile (ca celuloza sau proteinele naturale) si nu se cunoaste nca efectul de durata al eliminarii produselor de degradare n mediul ambiant; chiar distrugerea prin ardere, cunoscuta practica mai veche facuta pentru a scapa de gunoaie, care conduce la pierderi irecuperabile,nu se poate aplica fara risc n cazul materialelor plastice, deoarece acest proces duce la eliminarea de componenti toxici si corozivi; spre deosebire de sticla si de metale, pentru care recircularile, chiar numeroase, nu modifica chimic caracteristicile de refolosire, la materialele plastice, fiecare ciclu reprelucrare utilizare imprima modificari care, pna la urma, le scot din uz, ramnnd a valorifica din ele continutul de compusi micmoleculari utili sau folosindu-le ca sursa energetica; Toti acesti factori, accentuati de diferitele conditii conjucturale, generale sau/si locale, au condus la necesitatea adoptarii unor strategii de abordare a problemei materialelor polimerice secundare, ca resurse ale economiei moderne. Resursele polimerice secundare provenite din produse cu durata mica de utilizare au cea mai redusa degradare chimica (foto sau termooxidativa) dar, n acelasi timp, o nelimitata contaminare cu produsi neidentificati si, ceea ce este mai important, o mare dispersare n spatiu. n acelasi timp, produsele cu durata de folosire mai ndelungata prezinta o dispersare mai redusa si un grad de contaminare, de regula, mai mic. Tinnd seama ca dupa o utilizare mai mult sau mai putin ndelungata, toata productia de polimeri se va regasi ca material polimerice secundare, este important de analizat care sunt implicatiile economice ale acestei realitati. Mai nti, trebuie retinut ca majoritatea polimerilor sunt de origine petrochimica si ca, pentru obtinerea constituentilor nepetrochimici (ex: halogenii) se consuma cantitati importante de energie. Cum o buna parte din produsele pe baza de polimeri au o durata de ntrebuintare mica si, n consecinta o degradare redusa, materialul supus recircularii este un material valoros. Un alt aspect legat de originea prioritar petrochimica a materiilor prime pentru polimeri este caracterul neregenerabil al acestor resurse. A neglija valorificarea materialelor polimerice secundare nseamna a decide grabirea epuizarii resurselor naturale, ceea ce ar fi o atitudine de iresponsabilitate fata de generatiile urmatoare. De asemenea, materialele provenite din materialele polimerice secundare, al caror cost practic a fost integral acoperit n primul ciclu de productie, ofera posibilitatea de a se obtine numeroase produse de calitate la un pret inferior
9

celor obtinute din materiale primare. Indiferent de considerentele ce se au n vedere, pentru orice varianta de recirculare este necesar sa se cunoasca ct mai devreme perspectiva economicitatii aplicarii unei tehnologii sau utilizari. O relatie care s-a dovedit a fi suficient de aproape de realitate, este:

n care:C1 - costul materialului proaspat; C2 - costul colectarii materialului polimeric secundar; C3 - costul recircularii materialului polimeric secundar; C 4 - costul distrugerii materialului polimeric secundar; E 1 - eficienta folosirii materialului proaspat; E 2 - eficienta folosirii materialului recirculat. Aceasta relatie este usor de aplicat, nsa trebuie retinut faptul ca ea nu ia n considerare un element economic important durata de viata a unui obiect obtinut din material recirculat, fata de cea a unuia obtinut din material primar. Pentu a evalua recircularea si din acest punct de vedere, acest element trebuie introdus comparativ pentru ambele variante, sub forma unei cote de cheltuieli anuale, analoaga cu cota de amortisment de la o investitie. Desi prioritar, criteriul eficientei economice nu poate constitui unicul argument al necesitatii valorificarii materialelor polimerice secundare. Alaturi de acesta se situeaza criteriul ecologic, criteriu a carui recunoastere se amplifica de la an la an. Asa cum s-a mentionat mai sus, materialele plastice sintetice nu sunt digerate de procesele metabolice comune n natura. Variantele de materiale plastic biodegradabile, care fac obiectul a numeroase patente, nu s-au dezvoltat industrial din numeroase motive tehnice, economice si ecologice. Pentru aprecierea dimensiunilor ecologice ale problemei trebuie sa se tina seama de urmatoarele caracteristici ale acumularii de material polimerice secundare: materialele plastice au o masa specifica relativ mica, iar masa volumica este preponderent foarte mica. Ca atare, majoritatea acestora sunt purtate usor de vnturi sau plutesc pe ape. Acestea fiind si inflamabile sau cel putin combustibile, pot n aceste conditii usor initia un incendiu la mare distanta de locul unde au luat foc sau au fost aprinse. materialele plastice secundare sunt practic impermeabile. Astfel, foliile, care reprezinta o cota importanta din acestea, ocupa suprafete de teren pe care le sufoca, mpiedicnd procesele naturale care au loc la sol. Chiar n conditiile colectarii organizate, materialele plastic secundare balotate, nu depasesc 300 kg/m3, ceea ce nseamna un volum de balast ecologic foarte ridicat. Distructia foto-oxidativa si termo-oxidativa, care reprezinta finalul proceselor de mbatrnire, transforma polimerii n compusi medii sau chiar mic moleculari care se descompun usor n mediul ambiant, nsa nimeni nu cunoaste nca efectul acumularii n natura a acestor produsi de descompunere. Dezvoltarea tehnologiilor de valorificare a materialelor polimerice secundare rezultate la prelucrarea materialelor plastice si din produse finite uzate, cunoaste, pna acum, doua mari etape distincte: o recircularea materialelor polimerice secundare rezultate din tehnologiile de sinteza si prelucrare; o recircularea produselor uzate.
10

Valorificarea materialelor plastice secundare rezultate n urma proceselor de prelucrare


Materialele polimerice secundare tehnologice se considera toate materialele rezultate la prelucrarea materialelor plastice, inerente procedeului n stadiul respectiv al tehnologiei si constitutiei instalatiei si care nu pot fi evitate, chiar n conditii perfecte de lucru. Ca exemple de materiale plastice secundare pot fi date: materialul din canalul de injectie si bavurile formate la prelucrarea prin injectie; bavurile formate la prelucrarea prin presare, suflare si turnare; benzile laterale rezultate la taierea marginilor foliilor si placilor extrudate sau calandrate; materiale rezultate la decuparea produselor fabricate prin transformare sau alte procedee secundare de prelucrare etc. La prelucrarea materialelor plastice si obtinerea de produse finite plastice, pe lnga materialele secundare tehnologice care se formeaza rezulta si o serie de rebuturi. Rebuturile sunt materiale formate ca rezultat al unor conditii necorespunzatoare de lucru,defectiuni ale instalatiei sau variatii n structura materiei prime si a compozitiei amestecului supus prelucrarii. Ambele tipuri de materiale, colectate si pastrate n conditii adecvate, se caracterizeaza printr-o structura unitara si prin lipsa contaminarii. Drept urmare, cea mai adecvata cale de valorificare a lor se considera a fi recircularea directa n instalatii de prelucrare. n instalatiile de prelucrare a materialelor plastice mai rezulta si alte tipuri de materiale plastice secundare cum ar fi: maturatura provenita de la spargerea sacilor n care se transporta polimerul sau amestecul ce urmeaza a fi prelucrat (cel mai adesea sub forma de granule); corzi sau baghete din procesul de granulare si refuzul de la sitele de sortare a granulelor; filme, placi, epruvete distruse etc., rezultate n urma pregatirii si ncercarii epruvetelor n cadrul controlului de calitate; materiale rezultate la pornirea si oprirea instalatiilor de prelucrare sau la curatirea utilajelor. Atunci cnd se discuta posibilitatiile de reintroducere n circuitul de productie a materialelor plastice secundare tehnologice trebuie sa se aiba n vedere, n primul rnd, structura polimerilor care stau la baza acestora si modificarile pe care le sufera n timpul formarii. n cazul materialelor plastice care au la baza polimeri termoreactivi, acestia sufera modificari chimice importante ireversibile, devenind rigizi, infuzibili si insolubili, iar materialul odata format nu mai poate fi adus din nou n stare fluid vscoasa pentru a fi reprelucrat. Materialele polimerice secundare formate la prelucrarea acestui tip de materiale plastice sunt rareori recirculate direct n procesul de productie si atunci numai n scopuri cu totul speciale. Pentru a putea fi reintroduse n circuitul de productie, materialele plastice secundare tehnologice trebuie, n marea majoritate a cazurilor, supuse unor operatii de pregatire. Aceste operatii au ca scop aducerea materialelor plastic secundare la forma si dimensiunile materialului nou (granule sau pulbere) cu care, de obicei, se amesteca (fig.4.). Primul proces din fluxul operatiilor de pregatire a materialelor plastice secundare este cea de separare a acestora de produsul fabricat. Separarea se realizeaza prin debavurare, taierea marginilor, operatii ce pot fi facute manual sau mecanizat, precum si prin retinerea produselor

11

necorespunzatoare din punct de vedere calitativ. La materialele plastice secundare tehnologice astfel colectate se adauga si cele rezultate la pornirea si oprirea instalatiilor de pelucrare. Materialele plastice secundare, asa cum rezulta ele n urma separarii de produsul fabricat sau, colectate la utilajele de prelucrare, nu pot fi reintroduse n circuitul de productie deoarece se prezinta sub forme si dimensiuni care nu sunt acceptate de catre masinile de formare. Astfel, apare ca necesara o operatie preliminara n cadrul fluxului de pregatire la care sunt supuse acesta materiale, respective maruntirea. n acest scop pot fi folosite diferite tipuri de agregate, dar cel mai adesea se recurge la masinile cu cutite. n cazul maruntirii materialelor secundare plastice avnd peretii compacti rezulta un material granular ce poate fi recirculat direct la prelucrare.

Fig. 4. Fluxul operatiilor de pregatire a Materialelor Plastice Secundare Tehnologice (MPSth) Nu la fel se poate proceda si n cazul materialelor secundare plastice formate la fabricarea foliilor, fibrelor sau materialelor cu structura celulara, deoarece la maruntirea lor se obtine un material voluminos ce nu poate fi acceptat de catre utilajele de prelucrare. Pentru astfel de materiale se impune ca nainte de a fi recirculate sa se procedeze la aglomerarea lor. Se considera ca aglomerarea este necesara n cazul tuturor tipurilor de materiale plastice secundare prin a caror maruntire se obtine un material voluminous cu o densitate la gramada mai mica de 250 kg / m3. Materialele maruntite a caror densitate la gramada depaseste aceasta limita pot fi recirculate direct la prelucrare. Prin aglomerare trebuie sa se obtina un material granular cu densitate la gramada sporita si cu bune proprietati de curgere. Exista situatii n care materialele plastice secundare maruntite sau macinate fin, nainte de a fi trimise la reprelucrare trebuie amestecate cu noi cantitati de aditivi precum stabilizatori, lubrifianti sau coloranti, mai precis aditivate. n cazul n care materialele urmeaza a fi supuse aglomerarii, omogenizarea acestora cu noile cantitati de aditivi se poate face n cadrul acestei operatii. Daca reprelucrarea materialelor plastice secundare se face fara aglomerare sau acestea trebuie supuse regranularii pe utilaje speciale, amestecarea lor cu aditivi se realizeaza n utilaje speciale destinate acestui scop.O buna dispersare a diferitilor aditivi ntre particulele de materiale plastic secundare poate fi asigurata cu ajutorul unei game largi de amestecatoare: amestecatoare mecanice cu toba rotativa;
12

amestecatoare cu organe interioare de amestecare; amestecatoare pneumatice. Uscarea, ca operatie de pregatire a materialelor plastic secundare n vederea recircularii lor la prelucrare, se impune n cazurile n care depozitarea si pastrarea acestora nu s-a facut n conditii corespunzatoare, ca si atunci cnd acestea au capacitatea de a absorbi umiditatea din aer. Pentru uscare pot fi utilizate o gama larga dintre uscatoarele folosite n mod curent n industria de sinteza si prelucrare a polimerilor. Utilitate practica au capatat nsa uscatoarele care lucreaza sub vacuum si cele n curent de aer cald. n afara de cazurile n care recircularea materialelor plastic secundare impune amestecarea acestora cu noi cantitati de aditivi, exista si situatii n care se pune problema omogenizarii unor cantitati mari de astfel de materiale, n vederea asigurarii uniformitatii corespunzatoare acestora, pentru o durata mai mare de timp. Din gama larga a utilajelor ce pot fi folosite pentru omogenizarea materialelor plastice secundare, importanta practica au capatat amestecatoarele cu elice verticala si cele cu melci planetari. Materialul granular rezultat la maruntirea cu cutite a materialelor plastice secundare tehnologice cu pereti grosi, ca si cel obtinut n instalatiile de aglomerare poate fi recirculat direct, fara a determina dificultati n procesele de prelucrare. Exista nsa si prelucratori de materiale plastice, care pentru a asigura conditii optime de recirculare a materialelor plastice secundare tehnologice prefera regranularea materialului maruntit provenit din materialele plastice cu pereti compacti si a celui obtinut n instalatiile de aglomerare. Aceasta operatie are ca scop obtinerea unui material cu particule uniforme si de culoare unitara. n plus, prin aglomerarea materialelor plastice secundare tehnologice se asigura ndepartarea din materialul granular a pulberii formate la maruntire. Reintroducerea n circuitul de fabricatie a materialelor plastic secundare tehnologice ridica, n cele mai multe cazuri, problema amestecarii acestora cu material nou. n acest scop, n instalatiile de prelucrare trebuie incluse scheme speciale de dozare - amestecare a celor doua tipuri de materiale. Acestea pot fi amplasate fie ntre agregatele folosite pentru maruntire, aglomerare sau granulare si plnia de alimentare a masinii de prelucrare, fie direct la acestea din urma. Alegerea locului de amplasare si a tipului de agregat de amestecare depinde de forma de prezentare a materialelor plastic secundare tehnologice. Partile componente ale instalatiilor de prelucrare si recirculare a materialelor plastice secundare tehnologice sunt legate ntre ele prin sisteme de transport. Astfel se asigura att transportul acestora la unitatea de maruntire ct si transportul materialului granular la masinile de prelucrare. Transportul diferitelor tipuri de materiale, n cadrul instalatiilor de prelucrare a materialelor plastice cu recircularea materialelor plastice secundare tehnologice, se poate face cu mijloace mecanice, cu instalatii pneumatice sau n sistem combinat.

3.Instalatii de prelucrare cu recirculare a materialelor plastic secundare


Cantitatea de materiale plastice secundare tehnologice, forma de prezentare si natura polimerului care sta la baza lor, reprezinta factorii principali care determina alegerea schemei instalatiilor de valorificare si a agregatelor de pregatire necesare recircularii acestora. Desi exista un numar mare de instalatii de prelucrare cu recirculare a materialelor plastice secundare tehnologice, schemale de principiu care stau la baza lor pot fi mpartite n: scheme cu agregate de pregatire montate lnga unitatea de prelucrare; scheme care folosesc agregate centrale de pregatire;

13

Instalatiile de recirculare existente n acest sens, n marea majoritate a ntreprinderilor de prelucrare a materialelor plastice, sunt deservite manual sau sunt partial automatizate, fara a exclude complet existent personalului de deservire. Instalatii de formare prin injectie. Formarea prin injectie este un procedeu cu larga aplicabilitate n industria de prelucrare a materialelor plastice avnd la baza principiul turnarii sub presiune. n vederea formarii, materialele plastice sunt aduse la starea de curgere vscoasa si apoi obligate sa ocupe golurile unei matrite, n care are loc ntarirea acestora. Indiferent de tipul materialului plastic prelucrat, plastifierea acestuia poate fi realizata ntr-un sistem cilindru-piston sau cu ajutorul unui ansamblu cilindru - melc. Prin injectie se poate asigura fabricarea unei game mari de produse, de forme complicate si greutati cuprinse ntre 0.5 si 32 kg.

Instalatii de formare prin extrudere.


Extruderea este un procedeu continuu de formare, n cadrul caruia materialele plastice aduse n stare de curgere vscoasa sunt obligate sa treaca printr-un cap de profilare a carui forma si dimensiuni sunt apropiate de forma si dimensiunile sectiunii transversale a produsului fabricat. Pentru plastifierea materialelor plastice pot fi folosite o gama mare de tipuri de extrudere (cu disc, cu piston, cu melc), dar dintre acestea, cea mai larga utilizare au capatat-o extruderele cu melci (unul, doi sau mai multi melci). Pot fi formate prin extrudere material plastice avnd la baza un numar mare de polimeri (polietilena, polipropilena, polistirenul, policlorura de vinil, poliamidele, policarbonatii, polimetacrilatul de metil).

Instalatii de suflare.
Procedeele de formare prin suflare a materialelor plastice s-au dezvoltat rapid n ultimii ani, datorita posibilitatilor care le ofera de a obtine o varietate foarte larga de produse cave (recipiente). Forma si dimensiunile produselor formate prin suflare este foarte variata, ncepnd cu flacoane foarte mici (pentru medicamente, produse cosmetice, etc.) dar, indiferent de principiul care sta la baza acestora, ele implica trei operatii de baza si anume: plastifierea sau topirea materialelor plastice; preformarea materialelor plastice; suflarea preformatului ntr-o matrita adecvata formei produsului fabricat.

Instalatii de calandrare.
Calandrarea este un procedeu de formare prin laminare succesivacu ajutorul unor cilindrii a materialelor plastice aduse n stare de curgere vscoasa.

Instalatii de termoformare.
Termoformarea este un procedeu simplu, de mare productivitate si relativ ieftin, de fabricare a unor produse de forme concave, din materiale plastice. Formarea unor aseemenea produse se face plecnd de la semifabricate sub forma de folii sau placi. n vederea formarii, semifabricatele se ncalzesc la o temperatura determinata, dupa care sunt mulate pe suprafata unei matrite sau a unui poanson.

Valorificarea materialelor plastice secundare provenite din obiecte uzate


14

1. Posibilitati de valorificare
Produsele din materiale plastice suporta n timpul utilizarii, actiunea a numerosi factori de degradare care determina, n functie de tipul, marimea si durata solicitarilor, un process mai slab sau mai intens de mbatrnire, apreciat prin marimea abaterilor proprietatilor polimerului secundar fata de cele ale materialului primar. Caracterizarea fizico-mecanica a produselor din material plastice uzate la pierderea valorii de ntrebuintare arata ca scoaterea din uz nu se datoreste modificarilor structurale cauzate de procesul de mbatrnire, ci, n principal, deteriorarilor mecanice din timpul exploatarii (trntiri, loviri, sfsieri etc.), care le scurteaza considerabil durata de utilizare. Acest lucru ofera posibilitatea abordarii unor variate directii de reintroducere n circuitul productiv, precum: Recuperarea si refolosirea ca atare (ambalaje etc.); Recuperarea prin marirea duratei de utilizare; Recuperarea si reutilizarea unor componente din bunuri uzate, ca piese de schimb; Recuperarea si valorificarea substantelor utile pentru dezvoltarea bazei de materii prime (regenerarea). Mentinerea proprietatilor structurale ale polimerilor la scoaterea din uz a produselor are o deosebita importanta pentru valorificarea prin regenerare. ntruct materialul permite o noua prelucrare cu transformare de faza, este posibila conferirea unei noi valori de ntrebuintare sau chiar obtinerea aceluiasi tip de produs, motiv care face, ca din punct de vedere al cstigului de material primar , regenerarea sa fie cea mai rentabila directie de valorificare. Valorificarea materialelor plastice secundare provenite din obiecte uzate prin regenerare. Valorificarea prin regenerare a materialelor plastice secundare uzate ncepe cu reducerea cantitatilor ce urmeaza a fi recuperate, lucru realizat prin redimensionarea produselor (flacoane pentru medicamente, detergenti, tuburi de pasta de dinti, capace pentru doze de spray etc.), utilizarea repetata a produselor care la scoaterea din uz au valoare de ntrebuintare intergrala sau prin interzicerea punerii n circulatie a produselor cu forme greu de recuperat, ca si a celor proiectate necorespunzator. Valorificarea prin regenerare a materialelor plastice din material plastice secundare uzate consta n supunerea materialului polimeric unui proces de transformare de faza, n vederea conferirii aceleiasi sau a unei noi valori de ntrebuintare, dupa aducerea n prealabil a continutului rezidual de impuritati, la valori pentru care dispersat uniform n polimer se comporta ca un material de umplutura. Regenerarea permite mbunatatirea proprietatilor polimerului secundar, fie prin aditivare, fie pe seama omogenizarii, filtrarii si degazarii, la prelucrare din topitura. Etapele tehnologice ale reintroducerii materialelor plastic provenite din obiecte uzate n circuitul de productie, ca sursa de materii prime, sunt: colectarea, sortarea preliminara, compactarea, maruntirea, sortarea, spalarea, aditivarea, regenerarea, succesiunea si continutul intrinsec al fiecareia fiind legate de tipul de obiect uzat reprelucrat.

Colectarea
Materialele plastice secundare uzate provenite de la consumatorii industriali(ntreprinderi industriale, de constructii, transport, comert, unitati de alimentatie publica) sau individuali, pot fi colectate selective (separat),sau n amestec cu deseurile menajere. Colectarea selective reprezinta singuara posibilitate de a nu spori gradul de impurificare al materialelor plastice secundare uzate si este eficienta ndeosebi cnd materialele ce trebuie recuperate rezulta n cantitati apreciabile.
15

n caz contrar, cheltuielile de asigurare a cadrului economico-administrativ necesr sortarii obiectelor uzate n punctele de colectare, depasesc cu mult cstigul nregistrat la vinderea produselor realizate din polimeri regenerati. Colectarea materialelor plastice secundare uzate n amestec cu deseurile menajere are implicatii extrem de mari asupra eficientei de regenerare. Din cauza cheltuielilor ridicate si a eficientei scazute la purificare, pna n prezent nici o tehnologie de valorificare prin regenerare a materialelor plastice secundare uzate continute n deseurile menajere nu s-a dovedit eficienta. Mult mai rentabila s-a dovedit a fi colectarea selectiva de catre organele de salubritate a obiectelor uzate, care rezulta n cantitati apreciabile si care se pot identifica usor, celelalte fiind adunate mpreuna cu deseul menajer, drept componente cu putere caloric sporita, n vederea recuperarii continutului energetic al acestuia.

Compactarea
Compactarea are drept scop cresterea densitatii materialelor plastice secundare uzate prin reducerea volumului si se efectueaza n vederea micsorarii numarului utilajelor de transport si a spatiilor de depozitare necesare vehicularii acestora.

Maruntirea
Reducerea materialelor plastice secundare uzate (corpuri cave, butelii, navete) sporeste eficienta procesului de decontaminare prin posibilitatea curatirii n egala masura si a polimerului care a format colturi sau margini indoite. Se realizeaza prin taiere grosiera pe platformele de colectare si prin maruntire n mori cu cutite.

Separarea
Materialele plastice secundare uzate se caracterizeaza printr-un anumit grad de contaminare, constituit din materiale care au contribuit fie la cresterea valorii de ntrebuintare (dopuri, etichete, vopsele, cerneluri tipografice), fie din materiale specifice domeniului de utilizare, sau locului de colectare, (resturi alimentare, pietris, nisip, substante chimice etc.). Dupa cum s-a mentionat, valorificarea prin regenerare necesita aducerea continutului de impuritati pna la valori la care, dispersate uniform n polimer,se comporta ca un material de umplutura. Decontaminarea se realizeaza pe parcursul unui ntreg ciclu, n care separarea este principala faza.Se efectueaza att pentru scoaterea polimerilor din amestecurile cu alte materiale, ct si pentru separarea pe tip de polimer, necesara atunci cnd incompatibilitatea acestora determina valori scazute ale proprietatilor materialului rezultat. Separarea se desfasoara n utilaje a caror functionare se bazeaza pe diferenta dintre proprietatile mecanice, termice, electrice,optice etc. ale materialelor n contact, criteriu care determina mpartirea separatoarelor n mecanice, pneumatice, termice, chimice, magnetice,electrice, gravitationale etc.

Spalarea
Spalarea influenteaza ntr-un mod favorabil materialul, att prin cresterea semnificativa a valorilor medii ale caracteristicilor fizicomecanice, ct si prin micsorarea dispersiei acestor valori. Acest proces de spalare se efectueaza ntr-una sau mai multe etape, n functie de marimea gradului de impurificare al materialelor plastice secundare uzate si de impuritatile care trebuie ndepartate si anume: prespalare, spalare si clatire.Cu ct turbulenta si temperatura mediului de spalare sunt mai ridicate, cu att spalarea este mai eficienta.De aceea agitarea mediului de
16

spalare cu agitatoare, ultrasunete, respectiv ncalzirea lui,au ca efect mbunatatirea randamentului de spalare.

Uscarea
Dupa spalare, 70% din greutatea solutiei de spalare ramne antrenata mecanic pe suprafata materialului spalat. ndepartarea acesteia se realizeaza prin: stoarcere libera si mecanica si, dupa caz, prin uscare. Stoarcerea libera ndeparteaza cca. 85% din apa de spalare si se asigura prin depunerea materialului ud pe site vibratoare, benzi transportoare perforate, cu sau fara cutii sugare, tandemuri de ventilatoare cu carcase perforate etc. Continutul rezidual de umiditate se reduce la 2-8% prin stoarcere mecanica. Cele mai utilizate pentru acest scop sunt storcatoarele centrifugale, de constructie clasica sau speciala, care se caracterizeaza prin consumuri specifice, cheltuieli de investitie, ntretinere si spatii de servire reduse.

Regenerarea
Dupa cum s-a mentionat, scoaterea din uz a celor mai multe obiecte uzate este datorata deteriorarilor mecanice produse n timpul exploatarii si nu celor de ordin structural. Prin urmare, regenerarea reprezinta singura forma de recirculare n care polimerul suporta o noua transformare de faza, n vederea conferirii aceleiasi sau a unei noi valori de ntrebuintare si cnd calitatea polimerului secundar poate fi mbunatatita prin modificare si/sau prelucrarea pe utilaje cu randament ridicat de degazare-filtrare, plastifiere-omogenizare. Prelucrarea din topitura a polimerilor secundari urmeaza, n general, legile privind procesele de aditivare ntlnite la cei primari. Aditivarea este impusa n special de valoarea proprietatilor reologice ale polimerilor secundari care variaza ntr-un domeniu mai mic sau mai larg, n functie de marimea deteriorarilor structurale si a continutului rezidual de impuritati. mbunatatirea proprietatilor de curgere, se realizeaza ca si n cazul polimerilor primari, respectiv prin utilizarea de lubrifianti si plastifianti.Utilizarea lubrifiantilor interni si externi este indispensabila ndeosebi n cazul policrorurii de vinil - PVC si n special a PVC neplastifiata, aceasta deoarece, datorita vscozitatii mari a topiturii polimerului, utilajele de prelucrare trebuie sa dezvolte forte mari, care, prin caldura generata determina cresterea temperaturii topiturii polimerului, fenomen nedorit din cauza termostabilitatii reduse a PVC. n afara de aceasta, topitura de PVC are o permanenta tendinta de a adera pe suprafetele metalice ale utilajelor de prelucrare, deficienta eliminata la utilizarea lubrifiantilor externi care sub forma unor straturi subtiri reduc frecarile dintre polimerul topit si partile metalice. Lubrifiantii externi recomandati pentru PVC secundar sunt, n general, cerurile parafinice, polietilenele cu masa moleculara mica etc., iar interni, ca si n cazul polimerului primar, monoesteri ai glicerinei, esteri ai acizilor stearic, oleic, ricinoleic, cu alcooli polivalenti. Dupa cum se stie, plastifiantii (substante cu masa molecular mica), oligomeri sau chiar polimeri cu grad de polimerizare scazut, se adauga n polimeri pentru a micsora bariera de potential prin anihilarea totala sau partiala a legaturilor intercatenare, nlesnind astfel multiplicarea transformarilor catenare, deci modifiacrea sensibila a temperaturilor de tranzitie si, n consecinta, a curbelor de fluaj si relaxare a tensiunilor. Posibilitatea de a prelucra polimerii la temperaturi mai scazute este deosebit de avantajoasa n cazul polimerilor secundari care au mai suportat cel putin o prelucrare termica, n special, pentru cei care au temperatura de curgere foarte apropiata de temperatura de descompunere.

17

Plastifiantii trebuie sa fie compatibili cu polimerii, adica sa se dizolve partial sau complet, n functie de temperatura, n masa acestora. Daca plastifiantul are o solubilitate limitata n polimer, curba factorului de pierdere este extinsa, cu att mai mult cu ct plastifiantul devine un solvent mai slab. Cei mai utilizati plastifianti pentru materialele polimerice secundare sunt plastifiantii monomeri, mono sau diesteri ai acizilor sau alcoolilor bibazici si plastifianti polimeri, rezultati din unul sau mai multi acizi bibazici, un poliol si un acid monobazic sau alcool. Stabilirea materialeleor polimerice secundare ncepe cu clasificarea resurselor recuperabile din punct de vedere al gradului de degradare, de impurificare, cele puternic degradate sau impurificate, n nici un caz neurmnd a fi valorificate prin regenerare. Pentru aceste tipuri de materiale plastice secundare uzate, mult mai rentabile s-au dovedit a fi procedeele de recuperare a continutului energetic. Stabilizarea materialelor polimerice secundare capata aspect caracteristice impuse de imposibilitatea eliminarii totale a continutului rezidual de impuritati, indiferent de severitatea fazelor de decontaminare si de dificultatea identificarii naturii si calitatii produselor de degradare aparute n urma procesului de mbatrnire.

2. Posibilitati de utilizare ale materialelor plastice regenerate


Reintroducerea n circuitul productiv a polimerilor regenerati are implicatii mari asupra utilizarii rationale a resurselor nationale (petrol, lemn, metal etc.) si are n vedere, n primul rnd, caracteristici de piata (interes pentru anumite produse corelate cu cele legate de calitatea polimerilor regenerati). Unul din efectele majore ale reintroducerii n circuitul productive al acestor materiale este economisirea resurselor petroliere nationale prin economisirea consumului de polimer primar. Alegerea produsului n care urmeaza sa fie prelucrat polimerul regenerat, prezinta un moment de decizie important, de hotarrea luata depinznd cstigul nregistrat la vinderea produsului dupa acoperirea cheltuielilor de productie. Dupa cum se stie, nici n cele mai severe tehnologii de regenerare, culoarea polimerilor regenerati nu mai poate rezulta n nuante pastel. Continutul rezidual de impuritati va determina aspectul mai mult sau mai putin rugos al pieselor. Proprietatile fizico-mecanice vor avea valori de performanta doar prin eforturi speciale, costisitoare. Din aceste motive, prelucrarea n produse finite sau semifabricate a polimerilor regenerati va ocoli acele directii din care rezulta produse de tipul: ambalaje alimentare si toate produsele a caror utilizare este conditionata de avize alimentare; produse cu pereti subtiri; tevi pentru lichide sub presiune, produse cu modul de ncovoiere ridicat, sau rezistente la lumina etc. Polimerii regenerati se pot utiliza cu succes pentru realizarea de produse injectate medii si grele, acolo unde continutul rezidual de impuritati nu pericliteaza nfundarea canalelor de injectie: produse utilizate n agricultura, constructii de uz casnic etc. Toate tevile pentru drenaj, folii etc., realizate prin extrudare din polimeri primari, care se folosesc n domenii ce le exclud pe cele de mai sus, pot fi nlocuite cu cele realizate din polimeri secundari. Dalele presate, sau covoarele PVC, pot fi executate din PVC regenerat depus pe suport textil. Buteliile pentru ambalat produse nealimentare (chimice etc.), pot fi fabricate din PVC sau polietilena - PE, provenite din butelii uzate. Un domeniu deosebit de vast n care pot fi utilizati polimerii regenerati, este cel al materialelor de constructii, ca nlocuitori de lemn, metal sau ciment, dat fiind faptul ca produsele obtinute din acestea pot avea un aspect asemanator cu al celor obtinute din aceste tipuri de materiale, utilizarea lor fiind nsotita de o serie de avantaje precum: durabilitate, rezistenta la coroziune, abraziune, greutate redusa.
18

Dezavantajele legate de rezistenta slaba la caldura respectiv de cele cu un coeficient de dilatare termica ridicat, se elimina fie prin aditivare speciala, fie prin ocolirea domeniilor unde apar aceste solicitari. nlocuirea lemnului cu polimeri regenerati reprezinta un real cstig la nivelul economic, contribuind att la rationalizarea consumului, ct si la usurarea constructiilor, cresterea duarabilitatii n exploatare etc. De multe ori, elementele decorative realizate din materiale plastice sunt mai estetice dect cele realizate din lemn, chiar prin forma, care poate fi dintre cele mai complicate, greu de realizat n cazul lemnului unde performantele depind de maiestria lucratorului. O matrita bine construita ofera posibilitatea obtinerii, n cel mai scurt timp, a celei mai complicate forme de utilizare. nlocuirea metalului cu materiale plastice, creste durabiliatea n expoatare si usureaza manipularea pieselor fabricate din acestea. Containerele de diferite forme si marimi, cu fundul si partile laterale armate, sunt mult mai rezistente la actiunea coroziva a materialelor transportate si mult mai usoare. Usile de protectie ale cablurilor electrice ngropate sunt si mai rezistente la actiunea umiditatii, n comparatie cu cele metalice. nlocuirea cimentului cu materiale plastice regenerate determina usurarea constructiilor si nlesneste economisirea unui material energofag. Panourile ventilatoare pentru dusumele si acoperisuri, fabricate din polimeri regenerati, eventual armati, vor avea o greutate mai mica n comparatie cu cele realizate din ciment. Rasadnitele sau ghivecele de flori de dimensiuni mari, pentru ornamente n parcuri sau n locuri de agrement, sunt usoare si portabile. Pietrele artificiale pentru placat n jurul straturilor de flori asigura cel mai diversificat aspect decorativ (forma, aspect, culoare), la o investitie materiala si umana nensemnata. Reusita patrunderii polimerilor regenerati n cadrul unor activitati economice depinde de politica dusa n domeniul utilizarii rationale a resurselor, n cadrul careia ntocmirea nomenclatorului de produse realizabile din polimeri secundari, legiferarea lui si interzicerea utilizarii altor materiale n scopul obtinerii produselor mentionate in nomenclator, sunt masuri care au un rol hotartor. n contextul accentuarii crizei de materii prime, utilizarea rationala a acestora impune cu stringenta regenerarea polimerilor secundari. Acest proces reprezinta o solutie cu pondere nsemnata n consumarea rationala a resurselor materiale nationale .

Valorificarea materialelor elastomere secundare


1. Aspecte introductive
Elastomerii reprezinta practic o serie de polimeri sintetici cu o comportare elasto plastica, asemanatoare cu cea a cauciucului natural. Cele mai semnificative exemple de elastomeri sunt, n primul rnd cauciucul sintetic, polimerii plastifiati si o serie de produsi anorganici printre care sulful elastic, seleniul elastic etc. Cauciucul sintetic reprezinta practic un produs macromolecular obtinut prin polimerizarea butadienei sau a derivatilor acesteia sau prin copolimerizarea lor cu stiren sau cu nitril acrilic. Tratarea la cald cu sulf a cauciucului brut (plastic) reprezinta un proces de vulcanizare a acestuia, obtinndu-se astfel proprietatile elastice necesare. Valorificarea prin reprelucrare a resurselor polimerice secundare care au n compozitia lor elastomeri are n vedere att materialele rezultate n procesele de sinteza si prelucrare, dar mai ales, pe cele sub forma de produse uzate din cauciuc. Preocuparea de a reintroduce n procesele de prelucare a ultimilor doua grupe de materiale elastomere secundare este la fel de veche ca si industria de prelucrare a
19

elastomerilor. Interesul fata de acest mod de valorificare a materialelor elastomere secundare tehnologice si a materialelor elastomere secundare uzate s-a modificat continuu n functie de cantiatea si pretul acestora, n permanenta competitie cu cel al noilor elastomeric. Problema valorificarii prin reprelucrare a elastomerilor secundari a devenit mai presanta n ultimii ani, ca urmare a crizei generale de materii prime si energie precum si datorita cantitatilor mari de astfel de materiale acumulate si care, determina scoaterea din circuitul economic al unor impotante resurse materiale dar si o intense poluare a mediului nconjurator. Valorificarea materialelor elastomere secundare rezultate n cadrul proceselor de prelucrare. Numarul mare de tehnologii de prelucrare a elastomerilor si gama larga de produse fabricate din acestia fac ca si elastomerii secundari rezultati sa se prezinte sub forme foarte variate .O analiza de ansamblu a tuturor produselor elastomere secundare formate n instalatiile de prelucrare a elastomerilor evidentiaza faptul ca acestea au la baza, n majoritatea absoluta a cazurilor, compozitii de cauciuc nevulcanizate, semivulcanizate sau vulcanizate, cu sau fara materiale de armare. La recircularea unor asemenea materiale trebuie sa se tina cont de compozitia si gradul de reticulare a elastomerilor care stau la baza lor. Materialele elastomere secundare tehnologice sub forma de amestecuri de cauciuc nevulcanizate se regasesc cel mai adesea, ca straifuri, bucati, foi, placi, material rezultat la pornirea si oprirea instalatiilor de formare etc. n marea majoriate a cazurilor, pentru valorificarea materialelor elastomere secundare tehnologice de acest tip se impune reintroducerea lor directa n fluxul de fabricatie. O atentie deosebita trebuie acordata faptului ca, reintroducerea n circuitul de fabricatie sa se faca mpreuna cu amestecuri de cauciuc care au aceeasi compozitie si destinatie. Pentru materialele elastomere secundare tehnologice care au n compozitia lor amestecuri de cauciuc nevulcanizat, dar contin material de armare (cord textil sau metalic gumat, pnze tehnice frictionale etc.), reintroducerea directa n fluxul de fabricatie nu mai este posibila dect limitat si dupa operatii speciale de pregatire. Daca aceste materiale se prezinta sub forma de straifuri sau bucati, ele pot fi folosite la fabricarea unor produse de dimensiuni mai mici folosite, de asemenea, la obtinerea unor amestecuri de cauciuc. Dezavantajele acestor cai de recirculare a materialelor elastomere secundare tehnologice nevulcanizate care contin materiale de armare, deriva din faptul ca valorifica cu eficienta scazuta materii prime scumpe (materiale elastomere secundare tehnologice rezultate din industria de fabricare a anvelopelor sunt constituite n medie din cca. 60% amestec de cauciuc si 40% cord textil) care poseda un potential nalt de ultilizare. O valorificare eficienta a materialelor elastomere secundare tehnologice de acest tip poate fi asigurata numai prin transformarea lor ntr-un material care sa poata fi reintrodus n procesul de fabricatie din care provin. Pentru aceasta se recurge la macinarea materialelor elastomere secundare tehnologice si folosirea produselor obtinute ca materiale de sarjare la fabricarea amestecurilor de cauciuc. Ca principal dezavantaj al acestei cai de valorificare apare faptul ca, n timpul macinarii materialelor elastomere secundare tehnologice continnd materiale textile, are loc o desfibrare a acestora. Se distinge astfel stratul depus pe suprafata materialului de armare, (stratul de impregnare) n scopul mbunatatirii adeziunii dintre acestea si amestecurile de cauciuc. Drept urmare, fibrele textile continute n materialele elastomere secundare tehnologice macinate au o adeziune redusa fata de cauciuc, ele se disperseaza greu n masa amestecului nou fabricat, formnd cocoloase care determina dificultati n prelucrarea ulterioara a acestuia si diminueaza caracteristicile fizico-mecanice ale produselor fabricate. Unele perfectionari aduse operatiilor de macinare a materialelor elastomere secundare tehnologice si combinarea lor cu
20

faze de separare a materialului textil, au permis realizarea unor materiale care, adaugate n proportii determinate la amestecurile de cauciuc nu modifica esential caracteristicile acestora. Pentru recircularea materialelor elastomere secundare tehnologice avnd la baza amestecuri nevulcanizate de cauciuc si material textil, formate la fabricarea curelelor trapezoidale, se poate folosi o instalatie a carei schema de pricipiu este reprezentata n figura.5. n vederea recircularii, materialele elastomere secundare tehnologice sunt colectate n containere, transportate la o moara cu cutite, iar materialul maruntit este alimentat la un rafinor. Cu ajutorul acestuia se separa aproape complet materialul textil ncorporat n materialele elastomere secundare tehnologice. Amestecul de cauciuc obtinut la rafinor se trece apoi pe un valt la care se aduce si amestecul nou, pregatit ntr-un malaxor sau pe o baterie de valturi. Proportia de amestec recirculat poate sa ajunga pna la 15% din totalul compozitiei de cauciuc. Dupa omogenizarea celor doua amestecuri, produsul obtinut este trecut la un calandru de profilare si de aici la tamburul de fabricare a curelelor trapezoidale. Si n acest caz eventualele fibre de material textil ramase n materialele elastomere secundare tehnologice recirculate actioneaza ca material de armare a amestecului de cauciuc fabricat. Daca proportia de amestec de cauciuc reintrodus n proces nu depaseste limita mentionata, nu se observa nici o modificare a caracateristicilor de exploatare a curelelor trapezoidale continnd materiale elastomere secundare tehnologice recirculate. Exista si alte cai de recirculare a materialelor elastomere secundare tehnologice constituite din amestecuri de cauciuc nevulcanizat si materiale de armare, fiecare prelucrator putnd sa si-o aleaga pe cea mai convenabila dintre ele. Materialele elastomere secundare tehnologice constituite din amestecuri de cauciuc semivulcanizate sau vulcanizate apar n ntreprinderile de prelucrare sub forma de compozitii prevulcanizate, bavuri, culee (n cazul vulcanizarii prin presare sau injectie), produse necorespunzatoare calitativ formate n timpul pornirii sau opririi utilajelor de formare, rebuturi etc. Pentru valorificarea materialelor elastomere secundare tehnologice de acest tip poate fi luata n considerare si transformarea lor n pudreta si folosirea acesteia ca adaos la fabricarea amestecurilor de cauciuc, n alte sectoare de activitate sau la regenerare. Macinarea acestor materiale elastomere secundare tehnologice poate fi realizata chiar n ntreprinderile n care ele se formeaza, n timp ce regenerarea se face n fabrici specializate. Exceptie de la aceasta regula fac materialele elastomere secundare tehnologice sub forma de amestecuri prevulcanizate (care nu contin material de armare), a caror regenerare se poate face n ntreprinderile de prelucrare a cauciucului, folosind n acest scop un malaxor nchis. Acest lucru este posibil deoarece aceste materiale elastomere secundare tehnologice se regenereaza usor, necesita un numar mic de auxiliari de regenerare si implica mai putine operatii de prelucrare. Procedeul poate fi aplicat si materialelor elastomere secundare tehnologice continnd materiale de armare, fibrele textile dispersnduse n masa de regenerat determina aramarea amestecurilor de cauciuc n care acesta se introduce. Regeneratul obtinut este folosit la fabricarea amestecurilor de cauciuc chiar n ntreprinderile care l produc.

Valorificarea materialelor elastomere sub forma de produse uzate


Resursele polimerice secundare sub forma de produse uzate din cauciuc constituie ponderea cea mai nsemnata din ntreaga cantitate de materiale elastomere secundare pe baza de elastomeri. Acestea se prezinta sub forma de anvelope, camere de aer si de apa, diafragme, articole tehnice (benzi transportoare, curele de transmisie, curele trapezoidale, furtunuri, garnituri etc.) si ncaltaminte (talpi, tocuri, galosi, textile cauciucate) etc. n vedera valorificarii,
21

materialele elastomere secundare uzate sunt colectate de la consumatorii industriali sau individuali, de la ntreprinderile de prelucrare a caucicului, sau separate din deseurile urbane.

1. Posibilitati de valorificare
Exista numeroase procedee de valorificare a materialelor elastomere secundare (n cadrul acestora incluznd si materialele elastomere secundare tehnologice vulcanizate,formate n ntreprinderile de prelucrare a cacuciucului).Ele au n vedere repararea produselor pentru utilizarea n continuare,folosirea lor fara distrugerea formei,maruntirea amestecurilor de cauciuc, regenerarea elastomerilor continuti n acestea, recuperarea unor produse chimice utile sau a continutului lor energetic etc. S-a stabilit ca repararea produselor uzate (anvelope, camere de aer, benzi transportoare etc.) cu pastrarea formei si a destinatiei lor initiale, reprezinta calea cea mai avantajoasa, din punct de vedere economic, de valorificare a materialelor elastomere secundare uzate. Marea dificultate care apare n acest caz este legata de faptul ca nu toate tipurile de produse pe baza de elastomeri pot fi reparate, iar dintre cele ce pot fi supuse unor asemenea operatii, nu toate ndeplinesc conditiile impuse. Astfel, pot fi reparate numai produsele care au structura de rezistenta intacta, sau deteriorata numai ntr-o mica masura. Pentru materialele elastomere secundare uzate care nu pot fi reparate, cel mai avantajos procedeu de valorificare este macinarea si folosirea pudretei obtinute (pulbere de cauciuc) ca material de adaos la fabricarea compozitiilor de cauciuc. Desi prezinta o serie de avantaje, procedeul este putin utilizat datorita consumului mare de energie solicitat de operatiile de macinare pna la finetea ceruta si inexistenta unor instalatii universale care sa poata macina att materiale elastomere secundare uzate avnd insertii textile ct si metalice. Folosirea pudretei obtinute prin macinarea unor astfel de materiale elastomere secundare uzate n alte domenii de utilizare face ca procedeul sa-si piarda din economicitate. Valorificarea materialelor elastomere secundare uzate pe calea regenerarii elastomerilor continuti n aceasta si-a gasit o larga aplicabilitate. Totusi, indicii de calitate, din ce n ce mai severi impusi regeneratului si imposibilitatea satisfacerii permanente a lor, fac ca cererea pentru acest produs sa fie limitata, si drept urmare, nici cantitatea de materiale elastomere secundare uzate valorificata pe aceasta cale sa nu fie prea mare. Materialele elastomere secundare uzate care nu pot fi valorificare prin nici unul din procedeele de mai sus, pot fi folosite n diferite scopuri fara distrugerea formei (formarea de recife artificiale, evitarea eroziunii solului etc.) maruntite si utilizate sub acesta forma n constructia de drumuri, pavaje etc., descompuse termic sau incinerate. Cu exceptia repararii unor tipuri de produse uzate pe baza de elastomeri, nici unul din celelalte produse nu asigura o valorificare acceptabila din punct de vedere al continutului energetic al acestor materiale. Drept urmare, n unele tari se practica maruntirea materialelor elastomere secundare uzate (n mod deosebit al anvelopelor), iar bucatile obtinute sunt depozitate controlat n halde si pastrate sub aceasta forma pna la gasirea unor procedee economice de valorificare. Desi pentru maruntirea materialelor elastomere secundare uzate se consuma o cantitate nsemnata de energie, aceasta operatie este necesara deoarece asigura reducerea volumului lor (pna la 2- 3,5 ori). Se obtine astfel o reducere a suprafetei de depozitare si, n plus, se evita pericolul proliferarii rozatoarelor care si-ar gasi un adapost sigur n spatiul din interiorul anvelopelor. Depozitarea controlata a materialelor elastomere secundare uzate maruntite pune probleme legate de pericolul de incendiu si de poluare a mediului. Se considera ca prin maruntire se realizeaza o marire a suprafetei libere a acestor materiale, fapt ce favorizeaza extractia componentelor organice continute n amestecurile vulcanizate de cauciuc. n plus, depozitarea n
22

vederea unei eventuale valorificari ulterioare determina scoaterea din circuitul economic a unor importante resurse materiale. Desi ponderea anvelopelor n totalul produselor de cauciuc este de circa 60%, cnd se pune problema valorificarii materialelor elastomere secundare uzate, aproape exclusiv se discuta despre cele sub forma de anvelope. Proportia celorlalte tipuri de produse n cadrul materialelor elastomere secundare uzate este redusa (sub 20%), iar colectarea sau separarea lor este dificil de realizat. n plus, compozitia acestor materiale elastomere secundare uzate este att de variata nct valorificarea lor prin reciclare ar conduce la produse ce nu si-ar gasi utilizare. Pe lnga aceasta, n unele materiale elastomere secundare uzate (benzi transportoare, curele trapezoidale, unele articole de ncaltaminte etc.), continutul de elastomeri este redus (sub 50%), fapt ce face imposibila valorificarea lor prin procedee utilizate n mod obisnuit pentru asfel de materiale. O analiza de ansamblu a tuturor posibilitatilor de valorificare a materialelor elastomere secundare uzate evidentiaza faptul ca n acest scop pot fi folosite urmatoarele cai: valorificarea fara distrugerea formei (repararea si resaparea, folosirea produselor uzate n alte domenii de activitate etc.); valorificarea cu distrugerea formei produselor (maruntirea sau macinarea materialelor elastomere secundare uzate si utilizarea produselor obtinute n diferite domenii, regenerarea elastomerilor continuti n acestea etc.).

Fig. 5. Schema de principiu a instalatiei de recirculare a materialelor elastomere secundare formate la fabricarea pe tambur a curelelor trapezoidale: 1 tambur pentru fabricarea inimii curelei; 2 moara cu cutite; 3 rafinor; 4 malaxor nchis; 5 valt de omogenizare

Procese chimice de valorificare a resurselor polimerice secundare


1. Aspecte introductive
23

Valorificarea materialelor polimerice secundare prin procedee chimice implica modificarea si/sau distrugerea structurii chimice a acestora, cu alte cuvinte transformarea lor n materiale mai simple si n energie. Ele se aplica materialelor polimerice secundare din produse cu durate mici de utilizare, care au fost reprelucrate de mai multe ori, prin urmare au un grad mai mare de contaminare si de deteriorare a structurii, ceea ce face imposibila obtinerea unor produse corespunzatoare calitativ prin procedeele nedistructive de valorificare. Recuperarea continutului material si energetic al materialelor polimerice secundare se realizeaza prin destructie termica, oxidativa si chimica.

2. Aspecte teoretice ale descompunerii termice, termoxidative si arderii polimerilor


Scopul principal al studiilor teoretice privind descompunerea termica, termoxidativa si arderea polimerilor este de a gasi cauzele (neregularitati structurale, impuritatii etc.) care determina deteriorarea proprietatilor termice si de a explica fenomenele legate de aparitia incendiilor si intoxicatiilor n diferitele domenii de utilizare a materialelor polimerice. ncepnd din 1970 1975, s-a dat o noua orientare acestor studii, ele constituind baza dezvoltarii procedeelor industriale de valorificare pe cale termica a materialelor polimerice secundare si de obtinere a piropolimerilor. Rezistenta polimerului la temperaturi ridicate, stabilitatea termica, este determinata de structura sa si de atmosfera nconjuratoare. La temperaturi moderate si concentratie mica de oxigen (CO2) apar modificari ale structurii supramoleculare (dezordonare, dezorientare) si chimice (reticulari, regrupari cu oxigen) care conduc la deteriorarea caracteristicilor fizico-mecanice, electrice, termice etc. La temperaturi ridicate, n absenta oxigenului sau la concentratii mici ale acestuia, are loc descompunerea termica cu formarea de produsi gazosi, lichizi sau solizi. Variind conditiile de reactive (temperatura, durata, viteza de ncalzire, presiune) se pot obtine randamente mai mari n unul din produsi, de aceea se cunosc mai multe variante ale acestui proces: gazeificarea, lichefierea si cocsarea. La concentratii mai mari de oxigen are loc combustia (incinerarea). Produsii combustiei complete, pentru majoritatea polimerilor sunt CO2 si H2O; simultan, se elibereaza o cantitate mare de caldura care poate fi folosita n proces sau n alte scopuri. Daca combustia este incompleta, sau n cazuri speciale apar gaze toxice si fum (polimer nedescompus, reziduu carbonic, gudroane) care polueaza atmosfera nconjuratoare si produc intoxicatii grave. n general, comportarea polimerilor la ncalzire poate fi descrisa de urmatoarele trei etape: ncalzirea materialului pna la temperatura de descompunere. Viteza cu care se atinge aceasta temperatura este determinata de difuzivitatea termica si de intensitatea fluxului caloric al sursei ncalzite. n aceasta etapa polimerul se nmoaie, iar pe anumite regiuni ale suprafetei se degradeaza; descompunerea termica, termo-oxidativa sau piroliza. Substantele volatile (sau particulele solide) se desprind de pe suprafata sau apar n ntreaga masa. n aceasta faza se considera ca oxigenul are numai un rol de catalizator. Daca produsii de reactie au inflamabilitate mai mare dect polimerul, atunci n zona ncalzita pot aparea flacari si topitura se mprastie; aprinderea, este etapa formarii proprii n regim stabil de ardere. Debitul de produse volatile este suficient de mare pentru a asigura alimentarea continua a flacarii; daca se mentine raportul stoichiometric combustibil/oxigen, arderea este stabila. Reactiile exoterme cu oxigenul contribuie la mentinerea si propagarea arderii. Se constata ca arderea este precedata neaparat de descompunere, combustia n faza solida nefiind importanta. Tendinta polimerilor de
24

a se descompune prin ncalzire (T>500oC) este usor explicabila prin cresterea entropiei care nsoteste fragmentarea macromoleculei n produsi mai simpli si mai stabili ca: parafine, olefine, aromate, formaldehida, acetona, acid acetic etc. si n final CO2 si H2O.

3. Aprecieri privind conditiile optime de valorificare a potentialului material si energetic al materialelor polimerice secundare
Studiile teoretice au permis stabilirea conditiilor optime n care poate fi recuperat potentialul material si energetic al materialelor polimerice secundare prin procedee termice. Aceasta s-a realizat prin rezolvarea cu ajutorul calculatoarelor a sistemelor de ecuatii pentru legile cinetice de descompunere si/sau ardere si a bilanturilor de masa si energie n diferite conditii. Din calculele teoretice au rezultat urmatoarele concluzii cu caracter general: natura produsilor de reactie depinde de raportul dintre numarul atomilor diferitelor elemente din produsul initial si de structura polimerului; cantitatile de produsi rezultati depind de conditiile de descompunere termica sau ardere (temperatura, presiune, timp de stationare n reactor, atmosfera nconjuratoare). De exemplu, cantitatea de monomer stirenic este maxima n mediul inert la 500 - 5500C si nu este influentata de masa de polistiren descompus; n cazul descompunerii polietilenei, cantitatea de produsi volatili creste mult cu temperatura si timpul de stationare n reactor existnd totodata o dependenta pronuntata de masa moleculara; temperatura optima este de 410 - 4400C; eliminarea HCI este totala n prima etapa de dehidroclorurare a PVC; n cea de a doua etapa se formeaza un numar mare de compusi aromatici. Cantitatile rezultate n ambele etape depind de timpul de stationare n reactor la temperatura optima de 4020C; cantitatea de produsi nesaturati creste cu temperatura si la scaderea presiunii;

4. Valorificarea materialelor polimerice secundare prin piroliza


Piroliza este un procedeu cunoscut de multa vreme si utilizat des n petrochimie si cocsochimie, dar extinderea ei ca metoda de valorificare si tratare a materialelor polimerice secundare este relative noua. n acest scop ea s-a dezvoltat ncepnd cu anul 1970 n Japonia si S.U.A., iar mai trziu n Anglia si Germania. Procesul de descompunere termica a unui material polimeric secundar n mediul inert, autogenerat, reducator sau n prezenta cantitatilor mici de oxigen, decurge dupa urmatoarea reactie globala:

Prin compozitia si caracteristicile lor, materialele polimerice secundare pot fi considerate o sursa importanta de materii prime si energie. Se apreciaza ca: daca oamenii ar fi gasit n loc de carbuni si titei un zacamnt cu compozitia similara cu cea a rezidurilor vegetale si sintetice, ntreaga industrie chimica s-ar fi dezvoltat pe aceasta baza. Cantitatile sunt de asemenea nsemnate, astfel numai n Germania sunt destinate anual pirolizei 60 milioane tone care includ 30 milioane tone reziduri vegetale, 25 milioane tone gunoaie menajere si din comert,

25

2 milioane tone namoluri uscate provenite din tratamente biologice, 0,5 milioane tone anvelope uzate, 0,1 milioane tone gudroane acide si 2 milioane tone alte reziduuri de natura organica. Asa cum rezulta din prezentarea aspectelor teoretice ale descompunerii polimerilor, n urma multitudinei de reactii care au loc (deshidratari, reticulari, dehidrohalogenari, dezalchilari, depolimerizari, dehidrogenari, cracare, gazeificare a reziduului de piroliza) se formeaza un numar foarte mare de compusi gazosi, lichizi si solizi n cantitati variabile, functie de natura chimica a materialului supus pirolizei si de conditiile de reactie; de aceea s-au dezvoltat procedee de piroliza adecvate pentru diferite tipuri de materiale polimerice secundare, sau pentru obtinerea de randamente ridicate n anumite produse.

Procedee de piroliza
Dupa principiul de operare, procedeele de recuperare pe cale termica a materialelor polimerice secundare pot fi de: piroliza, gazeificare, lichefiere si cocsare. La temperaturi joase (< 5500C) si viteze mici de ncalzire, rezulta ulei si reziduu carbonic, cantitatea de gaze este mica ca si pierderile de caldura. Se poate utiliza orice forma de furnizare a caldurii. La temperatura nalta (> 8000C), are loc gazeificarea prin reactii de cracare suplimentare. Pentru obtinerea temperaturilor ridicate se introduc n sistem cantitati controlate de aer sau oxigen. Cantitatile de gaze sunt mai mari dect la piroliza n mediu inert (1000 3 1 m t fata de 200 3 1 m t ) dar cu putere calorica mai mica (8 3 MJ m fata de 193 MJ m ). Datorita cresterii temperaturii se opereaza ntr-o faza de namol (topitura de sticla care nglobeaza diferite reziduri) care se elimina greu, iar timpul de utilizare a captuselii refractare a reactoarelor este mic; n schimb, nu se obtureaza conductele cu gudroane sau cu carbune. Caldura necesara se furnizeaza prin transfer indirect, direct, intern sau combinat. Transferul indirect se face prin pereti de metal sau materiale refractare utiliznd ncalzire electrica, circulatie de gaze sau lichide fierbinti. Acest transfer este lent (20 h), de aceea instalatiile nu pot fi concepute dect pentru capacitati mici. Transferul direct se realizeza prin circularea unui purtator de caldura care poate fi: solid (nisip, bile de otel sau ceramice, carbune sau cocs), lichid (saruri topite, metale topite, aromatice grele) sau gaze de ardere fierbinti. Furnizarea interna a caldurii consta n combustia partiala a materialelor polimerice secundare, a cocsului, a unui gaz sau alt combustibil. n varianta cu transfer combinat se introduce n reactorul cu purtator de caldura un perete ncalzit extern sau n mijlocul reactorului se monteaza un schimbator de caldura. Fiecare instalatie poate fi prevazuta cu sisteme auxiliare pentru: crearea presiunilor ridicate sau scazute, pentru neutralizarea gazelor etc. S-au construit mai multe tipuri de reactoare care difera prin principiul constructiv (continue, discontinue, cu strat fix sau mobil de material, n contra sau echicurent) si timpul necesar pirolizei. Acestea pot fi preluate din industriile cocsochimica, petrochimica sau de ciment, sau construite special pentru materialele polimerice secundare. Principalele procedee de piroliza pot fi sistematizate astfel:

26

Se cunosc peste 90 de procedee de piroliza, dar toate au unele faze comune, dupa cum rezulta din schema.1. Fazele delimitate cu linii punctate pot avea loc sau nu n functie de procedeul adoptat si de natura si puritatea materialelor polimerice secundare pirolizabile. Separarea fractiunii anorganice se poate practica nainte sau dupa tratarea termica, n raport cu constructia reactorului.

Recuperarea energiei din materiale polimerice secundare


Recuperarea energiei din materialele polimerice secundare poate fi privita ca un proces de recirculare termica, care aduce un aport important la necesitatile energetice si de reducere a consumurilor de energie si combustibili conventionali. Combustibilii nefosili, fractiunea organica a materialelor secundare provenite din diferite activitati ale societatii, constitue ~80

27

% din cantitatea totala. Daca se considera si aportul biogazului, rezulta 8 catralioane de kJ pe an, echivalentul a 224 bilioane litri de titei. Aceasta nseamna ca materialele secundare pot suplini 1 2 % din necesarul energetic al diferitelor tari, reducndu-se totodata cheltuielile de evacuare si de debarasare pentru evitarea poluarii. Procedeele de recuperare a energiei din materialele secundare pot fi grupate n doua categorii (tabelul.1.): arderea directa n boilere si combustia n incineratoare cu pereti dublii prin care circula apa, pentru obtinerea de abur sau energie electrica. Incinerarea se poate efectua cu SM neprelucrat, prelucrat sau prin co-combustie cu combustibili fosili; tratarea materialelor secundare n scopul obtinerii de combustibili solizi, lichizi sau gazosi, care poate fi: mecanica, termica si biochimica. Tabelul 1. Procedee de recuperare a energiei din materiale secundare solide

Valorificarea materialelor secundare din polimeri sintetici si naturali prin modificari chimice
Modificarea chimica a materialelor secundare din polimeri filabili se practica pentru obtinerea

28

unor produse cu domenii multiple de utilizare pentru care sunt necesare cantitati mici de materie prima, fiind suficiente rebuturile si materiale secundare de fabricatie, industriale. Cteva modificari chimice ale unor compusi macromoleculari si destinatia produselor rezultate sunt date n tabelul.2. Tabelul.2. Modificarile chimice ale materialelor secundare din polimeri sintetici si destinatia produselor rezultate.

Schimbarile climatice si disponibilitatea resurselor


Omenirea se confrunta n acest secol cu cteva probleme majore, cum sunt cele ale energiei, apei si alimentatiei, rezolvarea corecta a lor fiind esenta preocuparilor pentru o dezvoltare durabila. O dezbatere despre energiile regenerabile trebuie sa porneasca de la problemele schimbarilor climatice si ale disponibilitatii resurselor, n conditiile unei importante cresteri demografice si a necesitatii de a permite accesul la energie a miliarde de personane, care, n present sunt private de aceasta. Studiile oamenilor de stiinta au devenit n ultimii, aproape unanime n a aprecia ca o crestere puternica a emisiilor mondiale de gaze cu efect de sera va conduce la o ncalzire globala a atmosferei terestre cu cca. 2 - 6 C pna la sfrsitul acestui secol,
29

cu efecte dezastroase pentru planeta. Prin schimbul natural dintre atmosfera, biosfera si oceane pot fi absorbite circa 11 miliarde de tone de CO2 (sau 3 miliarde de tone echivalent carbon teC), ceea ce reprezinta circa jumatate din emisiile actuale la nivel global. Astfel s-a ajuns la o crestere permanenta a concentratiei de CO2 din atmosfera de la 280 de parti per million(ppm) nainte de dezvoltarea industriala, la 360 ppm n prezent. n cel de-al teilea raport al Grupului Interguvernamental de Evolutie a Climei (GIEC) prezentat n 2001, emisiile aferente anului 1990 au fost evaluate la cca. 6,29 mld. teC (tabelul.3). Tabelul 3. Emisiile anului 1990 conform raportului GIEC

Estimnd ca la sfrsitul acestui secol populatia globului va atinge circa 10 miliarde de locuitori, n conditiile unor drepturi de emisie uniforme pentru ntreaga populatie, pentru a nu se depasi concentratia de CO2 de 450 ppm n atmosfera ar fi necesar ca emisiile pe cap de locuitor sa se limiteze la 0,3 teC/locuitor, ceea ce, pentru tarile dezvoltate, ar reprezenta o reducere de 10 ori a actualelor emisii de gaze cu efect de sera (tabelul 4.). Practic, chiar si n ipoteza dublarii concentratiei actuale de CO2 din atmosfera pna la 650 ppm, emisiile de CO2 n tarile dezvoltate ar trebui reduse de aproape 4 ori. Tabelul 4. Estimarea reducerii emisiior poluante la sfrsitul sec. XXI

Rezervele conventionale de petrol si de gaze naturale (Tabelul 5.), potrivit aceluiasi raport, la nivelul actual de consum, vor fi disponibile aproximativ 40 de ani. Tinnd seama si de resursele care vor mai fi descoperite n anii urmatori, expertii apreciaza ca pna n anul 2020, productiile de petrol si de gaze vor mai creste, pretul petrolului pastrndu-se n jur de 25 USD/baril. Ulterior acestei date, se preconizeaza o scadere a productiei de petrol, pretul acestuia urmnd sa creasca n perioada 2040-2050 spre 50 USD/baril. Resursele neconventionale de petrol (sisturile bituminoase si nisipurile asfaltice) estimate la 600 miliarde tone echivalent petrol (tep), vor reprezenta resurse suplimentare cu costuri superioare si emisii de CO2. Tabelul 5. Situtia rezervelor conventionale actuale de petrol si gaze naturale, conform raportului GIEC

30

GIEC a ncercat sa stabileasca legatura ntre utilizarea disponibilului de carbon din resursele existente si restrictiile impuse de limitarea concentratiei de gaze cu efect de sera din atmosfera. Rezulta ca n perioada 1880-1998 a fost utilizata o cantitate de carbon relativ mica fata de resursele nca existente. Cumulul emisiilor pe parcursul secolului XXI pentru sase valori (scenarii) de concentratie a gazelor cu efect de sera la sfrsitul secolului: 350, 450, 550, 650, 750, 1000 ppm,evidentiaza ca n afara primului scenariu (350 ppm), mai putin realist tinnd seama de concentratia actuala, n toate celelalte cazuri (scenarii)se pot arde toate resursele conventionale de petrol si gaz. Utilizarea n ntregime a resurselor de carbune precum si a celor neconventionale de gaz si petrol, nu se va putea realiza dect n cazul rezolvarii problemei colectarii si stocarii CO2. Prognoza consumului de energie primara realizata de Consiliul Mondial al Energiei pentru anul 2050, n ipoteza unei cresteri economice de 3% pe an, fara o modificare a tendintelor actuale de descrestere a intensitatii energetice si de asimilare a resurselor energetic regenerabile, evidentiaza un consum de circa 25 Gtep, din care 15 Gtep din combustibilii fosili. Emisiile de CO2 n acest scenariu sunt inadmisibile. Pentru a se pastra o concentratie de CO2 de 450 ppm, concentratie ce reprezinta circa 6 GteC, cantitatea maxima de combustibili fosili utilizabila nu trebuie sa depaseasca 7 Gtep, rezultnd astfel un deficit de 18 Gtep care ar trebui acoperit din sursele nucleare si cele regenerabile. Rezulta ca pentru o dezvoltare energetica durabila nu ar trebui sa se depaseasca, la nivelul anului 2050, un consum de 13-18 Gtep, consum acoperit din combustibilii fosili - 7 Gtep, din cel nuclear 2-3 Gtep si restul de 4-9 Gtep din resurse regenerabile. Pentru atingerea obiectivului ambitios propus de tarile Uniunii Europene de a reduce de patru ori emisiile la orizontul lui 2050, se impune o puternica decarbonizare a sistemului energetic, prin apelare att la energia nucleara, dar mai ales la sursele regenerabile de energie. Tinnd seama de timpul de implementare a unor noi tehnologii si de nlocuire a instalatiilor existente este necesar sa se accelereze ritmul de dezvoltare a noilor tehnologii curate completate de consumuri energetice reduse. n acelasi timp este necesara o profunda evolutie a stilului de viata si o coerenta a factorilor politici catre o dezvoltare durabila.

31