Sunteți pe pagina 1din 9

Proiect Psihofarmacologie

Delimitari conceptuale

Definitie

Psihofarmacologia este studiul tiinific al aciunilor de medicamente si droguri cu efectele lor asupra starii de spirit, senzaie, gndire, i comportament. Aceasta se distinge de neuropsihofarmacologie, care pune accentul pe schimbrile induse de droguri n funcionarea celulelor din sistemul nervos.

Psihofarmacologia timpurie

disociativele i substantele delirante, i azi utilizarile lor nc pot fi observate n multe culturi tribale supravieuitoare. Drogurile exacte utilizate depind de ceea ce un ecosistem special ii ofera unui trib care locuiete acolo i de cele mai multe ori sunt din plante salbatice. Aceste droguri includ diferitele ciuperci psihotice coninnd psilocibina, muscimol, i muscarin (pentru a numi cteva), i cactusi care conin mescaline i alte substane chimice, mpreun cu nenumrate alte plante cu continut psihoactiv-chimic. Aceste societi, n general, ataeaza o semnificaie spiritual la aceast utilizare de droguri, i adesea o incorporeaza in practicile lor religioase. Cu aparitia neoliticului i proliferarea agriculturii, psihoticele noi au intrat n utilizare ca un produs natural de cretere. Printre ele au fost opiu, cannabis i alcool derivat din fermentaia de cereale i fructe.
Culegatorii de plante au avut tendina s favorizeze psihoticele,

Psihofarmacologia actuala

Psihofarmacologia actuala a marcat nceputul utilizarii de medicamente psihiatrice pentru a trata boli psihice. A adus cu ea utilizarea de opiacee i barbiturice si de gestionare a problemelor acute comportamentale la pacieni. n fazele incipiente, psihofarmacologia a fost utilizata n principal pentru sedare. Apoi cu anii 1950 a venit stabilirea clorpromazinei pentru psihoza, carbonat de litiu pentru manie, apoi n succesiune rapid, dezvoltarea antidepresivelor triclice, monoamina, benzodiazepina, printre alte antipsihotice i antidepresive. O trstur definitorie din aceast epoc include o evoluie de metode de cercetare, cu stabilirea controlului efectului placebo, precum i dezvoltarea de metode pentru analiza nivelurile sanguine cu privire la rezultatele clinice i gradele crescute de sofisticare n studiile clinice. nceputul anilor 1960 a artat un model revoluionar de Julius Axelrod care descria semnalele nervoase i transmiterea sinaptica, care a fost urmat de o cretere drastic a semnalelor biochimice asupra creierului si cercetari privind efectele agenilor psihotropi asupra chimiei creierului. Dup anii 1960, cmpul de psihiatrie a fost mutat pentru a ncorpora indicaiile pentru i eficacitatea tratamente farmacologice i a nceput s se concentreze asupra utilizrii i toxicitatii acestor medicamente. Anii 1970 i 1980 au fost marcati de o mai bun nelegere a aspectelor sinaptice ale actiunii mecanismelor drogurilor.

Parti ale Psihofarmacologiei


Farmacocinetica este partea farmacologiei care evalueaz modificrile cantitative si calitative pe care le sufer substan tele medicamentoase si/sau metabolitii lor n functie de doza si de calea de administrare n procesele de absorbtie, distributie, biotransformare si
eliminare.

Farmacodinamia este tot parte a farmacologiei, care studiaz efectele, locul de actiune si modul de actiune al medicamentelor.

important care exprim proportia dintre cantitatea de medicamente administrat si cea disponibil pentru actiune. Se determin pe baza relatiei: Bd(%) = Cp.o/Cp.i.v.100 si reprezint fractiunea de medicament administrat oral care ajunge n snge. Cp.o si Cp.i.v sunt concentratiile plasmatice dup administrarea oral (o) si (i.v.). intoxicatiilor medicamentoase acute si cronice precum si cu modalittile lor de tratament; studiaz cauzele aparitiei reactiilor adverse la medicamente si strile patologice produse de acestea.

Biodisponibilitatea este un parametru farmacocinetic

Farmacotoxicologia se ocup de studiul manifestrilor

Tipuri de medicamente

Medicamente psihoactive interacioneaz cu site-urile int speciale sau receptorii gsiti n sistemul nervos pentru a induce schimbri pe scar larg n funciile fiziologice sau psihologice. Interactiunea specifica dintre droguri i receptorii lor este menionat ca "aciune de droguri", i schimbrile pe scar larg n funcii fiziologice sau psihologice este menionat ca "efectul de droguri". Aceste medicamente pot proveni din surse naturale, cum ar fi plantele i animalele, sau din surse artificiale, cum ar fi sinteza chimica n laborator. Exemple de medicamente si droguri psihoactive:

Definitii utile

Psihotropele sunt substantele care apartin unor diferite clase chimice ce prezint tropism pentru sistemul nervos central si si exercit actiunea farmacologic la acest nivel. Antipsihoticele sunt substanele chimice care apartin unor clase diferite si care au ca actiune principal efectul antipsihotic. Neurolepticele sunt antipsihoticele de prim generatie. Ele au fost definite de Delay si Denicker n 1957 drept substant ele chimice care au ca actiune principal efectul antipsihotic, dar care prezint efecte secundare neurologice. Antipsihoticele atipice sunt antipsihoticele de a doua generatie. Ele au fost definite de Martes, 1994 drept substan tele care prezint efect antipsihotic, dar care prezint foarte rar efecte secundare neurologice. Antidepresivele sunt substanele chimice apartinnd unor clase diferite, cu actiune terapeutic asupra simptomatologiei depresive.

Medicamentele stabilizatoare ale dispozitiei sunt un grup de substante ce au proprietatea de a stabiliza dispozit ia, evitnd distorsiunile hipertimice pozitive sau negative si putnd preveni accesul depresiv sau maniacal (Gheorghe M.D., Udristoiu T., Marinescu D., 2001). Medicamentele anxiolitice si hipnoinductoare sunt reprezentate de substante apartinnd unor clase diferite de substante chimice care prezint urmtoarele categorii de efecte importante pentru practica psihiatric: efectul anxiolitic, sedativ, tranchilizant si efectul hipnotic. Neurotroficele sunt substantele care apartin unor diferite clase chimice si care au urmtoarele principale propriett definite de Giurgea si Salama, 1977: sporirea, cel putin n anumite conditii, a achizitiilor de nvtare ca si sporirea rezistentei comportamentelor nvtate la diferitii agenti care au tendinta de a le perturba; facilitarea fluxului de informatie interemisferic; sporirea partial a rezistentei generale a creierului si n mod special a rezistentei la injuriile fizice si chimice; cresterea eficacittii mecanismelor de control cortico-subcortical; absenta efectelor secundare negative comune ale medicamentelor psihotrope.