Conceptul de adevar ocupa un loc central in codul teoriei cunoasterii .

Privind definirea adevarului au existat numeroase dispute teoretice formulandu-se o diversitate de pareri . In cadrul acestei diversitati se disting trei orientari fundamentale : Orientarea conform careia adevarul este o proprietate exclusiva si nemijlocita o obiectului cunoasterii , adica a obiectelor , fenomenelor , proceselor , sistemelor reale . Aceasta orientare este eronata , fiind rezultatul unei confuzii intre planul existentei si cel cognitiv , deoarece , din faptul ca obiectul fundamental al cunoasterii il constituie descoperirea structurilor si proprietatilor obiectelor si evenimentelor realitatii si din faptul ca adevarate sunt acele produse ale cunoasterii care realizeaza acest lucru , nu rezulta ca adevarul ar fi insasi lucrurile si evenimentele cu propretatile si structurile lor . Adevarul nu poate fi o proprietate a obiectelor si fenomenelor din realitatea obiectiva . Nu putem spune despre un lucru ca este adevarat sau fals , ci cel mult ca el exista. Orientarea conform careia adevarul este o proprietate a subiectului in mod exclusiv , a constiintei noastre . Aceasta ar insemna ca fiecare constiinta sa aiba setul sau de adevaruri , dar tebuie mentionat ca in functie de elementul constiinta se pot distinge mai multe abordari ale adevarului care sunt incorecte si conduc la erori in cadrul activitatilor practice . 1. Adevartul este o proprietate a expresilor lingvistice formulate de subiect 2. Adevartul consta in caracterul evident si clar al cauzelor sirezultatelor 3. Adevarul este rezultatul acelor produse ale cunoasterii care intrunesc consensul Orientarea care sustine ca adevarul este o proprietate a constiintei care este rezultat al interactiunii dintre obiectul cunoasterii si subiectul cunoscator . Din acest unghi , adevarul este un raport , o relatie intre cunostintele dobandite de om in cadrul cunoasterii si starile de fapt pe care aceste cunoastinte le reflecta . Aristotel , in lucrearea sa Metafizica defineste adevarul astfel : a enunta ca ceea ce este nu este sau ca ceea ce nu este este constituie o propozitie falsa , dimpotriva o enuntare adevarata este aceasta prin care spui ca este ceea ce este si ca nu este ceea ce nu este. Este cuprins aici miezul a ceea ce este cunoscut sub numele de teoria adevarului . Aceasta teorie a fost dezvoltata in evul mediu iar in epoca moderna ea devine o componenta esentiala a teoriei realiste , astazi cea mai raspandita despre adevar mai ales in cadrul conceptiei analitice despre cunoastere . Conform acestei teorii , adevarul desemneaza corespondenta sau concordanta continutului informational al cunostinteor subiectului cunoscator , cu starea de fapt , reala a obiectului la care se refera . Asadar , adevarul nu este o proprietate nici a obiectului cunoasterii , nici al subiectului cunoscator ci a constientului cognitiv informational vehiculat prin intermediul expresiilor propozitionale . Adevarul se manifesta exclusiv la nivelul propozitiilor . Caracteristicile adevarului Caracterul obiectiv al adevarului . Definirea adevarului drept coordonata a continutului informational al cunostintelor noastre cu starea de fapt reala inseamna in acelas timp recunoasterea caracterului sau obiectiv . Prin adevar obiectiv intelegem existenta in cunostintle noastre a unui continut care nu depinde de noi (de subiectul cunoscator). Caracterul obiectiv al adevarului este determinat de izvorul cunoasterii , adica de natura obiectului de cunoscut . Cand vorbim de adevar obiectiv avem in vedere numai continutul lui pentu ca , tinand seama de faptul ca adevarul este dobandit in cadrul social-istoric si al experientei umane al nu poate exista in afara omului . Procesul dobandirii adevarului Adevarul relativ-absolut Obiectivitatea adevarului trebuie inteleasa prin prisma procesualitatii complexe a cunoasterii . Caracterul procesual al surprinderii devenirii adevarului unei cunostinte rezulta din caracterul

contradictoriu al cunoasterii . Cunoasterea unmana este cuprinsa intre polii unei contradictii : 1. Tendinta si posibilitatea subiectului de a cunoste in mod complex si definitiv totul 2. Imposibilitatea realizarii , infaptuirii acestei tendinte si aspiratii Prin adevar relativ se intelege acel adevar obiectiv care in continutul sau este partial limitat , incomplet , suspectibil de perfectionare , de adancire si completare ulterioara . La el ajungem prin rezolvarea partiala a contredictiei fundamentala a cunoasterii . Prin adevar absolut se intelege adevar obiectiv in forma sa deplina , desavarsita care nu mai este susceptibil de aprofundare , de precizare , de completare ulterioara . Relativitatea adevarului trebuie inteleasa in sensul ca fiecare cunstinta adevarata reflecta realitatea obiectiva , dar poate cuprinde toate laturile ei , ci le cuprinde numai pe acei care au patruns in sfera cunoasterii . Caracterul relativ al adevarului tine de ceea ce in cadrul ei cunostintele sunt suspuse revizuirilor , intregirilor si completarii iar cel absolut tine de ceea ce in cadrul oricarei cunostinte rezista in timp , este retinut din generatie in generatie . Sarcina stiintei este dobandirea adevarului obiectiv relativ , care reprezinta un pas spre cel absolut . Caracterul concret al adevarului Adevarul concret este acel adevar care tine seama de interpretarea abstractiilor , de conditiilor de timp si loc . Concretetea adevarului rezida deci , in faptul ca nu putem face niciodata abstractie de determinatiile spatio-temporale in care exista si se manifesta obiectele si fenomenele . Caracterul concret trebuie vazut in functie de factorii care participa la procesul cunoasterii . Fiecare dintre acesti termeni (obiect,subiect) se schimba . Faptul ca fenomenele si obiectele pe care le cunoastem sunt intr-o continua transformare face ca cunostintele noastre sa se schimbe , sa se modifice . In diferite perioade istorice exista particularitati psihologice si intelectuale ale subiectului cunoscator . Oamenii apartin unei anumite etape istorice si au la indemana anumite mijloace si posibilitati de investigare . Criteriile adevarului Prin criteriu al adevarului intelegem un ansamblu de reguli sau semne prin care intelegem daca un enunt este adevarat sau fals . Deci criteriul adevarului se refera la acele indicii , reguli care ne permit sa determinam riguros intre adevar si fals . O dat cu trecerea timpului, sfera adevrului s-a lrgit, n prezent putndu-se vorbi despre adevrul tiinific, care nu poate fi combtut, efectele sale fiind tangibile. Viaa cotidian, tehnologia, ns, au limitat adevrul la un nivel mrginit, n care se reflect doar lipsa de implicare ntr-un stadiu de dezvoltare superior a omului, termenul fiind folosit de multe ori doar pentru a reflecta stri de fapt i trectoare, pe cnd problematica adevrului este mult mai complex. nc din prima treapt a evoluiei sale, omul a fost pus n faa unui adevr relevat prin simuri, fiind capabil s surprind realitatea din jurul su, crendu-i o imagine a mediului nconjurtor, avnd posibilitatea s discerne ntre ce e real i ce nu. Avnd, deci, implementat n contiin mecanismul adevrului, ine numai de noi cum l folosim i n ce scopuri, responsabilitatea pe care ne-o confer fiind una mare, cci la un moment dat, adevrul nu ne va mai privi pe noi, ci pe toi cei din jurul nostru. Astfel, se poate vorbi i de o latur altruist a acestuia, pentru c, folosit n scopuri egocentriste, adevrul nu ar mai putea fi mprtit i am deveni proprii notri prizonieri, nchii n petera propriei noastre cunoateri