Sunteți pe pagina 1din 1

Phylosophia copilei de Mihai Eminescu

Glasul plcerei dulce iubit Cheam gndirea pe a mea frunte, Ce zboar tainic ca i o luntre n oceanu-i nemrginit. Stelele toate angeli i par, Angeli cu aripi strlucitoare, A cror inimi tremurtoare Candele d-aur nou mi-apar. Falnic-i pare legea Crerii, Lumi ce de focuri n lumi not, Candeli aprinse lui Zebaot, Ce ard topirei i renvierei. Dar mai puternic, mai nalt, mai dulce i pare legea de a iubi, Fr ea nu e de a tri, Fr ea omul ca stins se duce. De-aceea nu voi ca eu s fiu Pal idee-a Dumnezeirei, ot copil a nesimirei, Foc mort ce pare a arde viu. Ci voi s-mi caut pe-ntinsa lume O frunte alb s o dezmierd i-n ea gndirea mea s o pierd, Cum pierde-un co pribeagul nume. S-ncunun capul unui iubit Cu vise d-aur n rai esute, Pn ce ginii necunoscute Mi-ar rumpe lanul d-a fi trit.