Sunteți pe pagina 1din 107

Laz ă r

Vl ă sceanu

Introducere

în

metodologia cercet ă rii sociologice

Universitatea Bucuresti

Facultatea de Sociologie si Asistenta sociala

2008

Introducere

In cele ce urmeaza, vi se prezinta elementele de baza ale metodologiei cercetarii sociologice. Se vor face referiri la relatiile dintre metodele de cercetare si teoriile sociologice, la modul de constructie a unui proiect de cercetare sociologica si mai ales la diferentieri si complementaritati ale diverselor abordari sociologice.

Sociologia, spre deosebire de stiintele naturii, nu dispune de o singura teorie, care ar fi pe cat de unitara pe atat de integrativa. Exista mai multe teorii sociologice, unele dintre ele concurente, altele complementare, unele centrate pe anumite aspecte ale vietii sociale dintr-o societate specifica unui stat national, cum ar fi aspectele economice, politice sau culturale sau referitoare la stratificarea si mobilitatea sociala, altele orientate catre fenomene sociale globale de genul terorismului sau migratiei transfrontalire. Diversitatea teoriilor sociologice nu este un indiciu al unei presupuse subdezvoltari stiintifice. Din contra, o astfel de diversitate teoretica impiedica cristalizarea unor tendinte dogmatice de analiza si interpretare a vietii sociale si asigura dezvoltarea unor moduri alternative si chiar concurente de cuprindere teoretica a societatilor si comportamentelor umane. Mai mult, diversitatea teoretica se asociaza cu moduri alternative de abordare sociologica, adica de proiectare a unor investigatii si cercetari empirice si de interpretare a datelor, informatiilor si mesajelor empirice. In ultima instanta, ceea ce este important rezida in exersarea imaginatiei investigative si interpretative disciplinate de rigoarea fundamentarii empirice.

Obiectivele generale ale acestui curs sunt urmatoarele:

Sa releve relatiile dintre teoria sociologica luata ca referinta si demersul de investigare empirica, respectiv de analiza si interpretare a datelor si informatiilor empirice;

Sa prezinte principalele orientari ale practicilor metodologice din sociologie;

Sa faciliteze compararea orientarilor metodologice, concomitent cu intelegerea specificului fiecarei orientari metodologice;

Sa asigure baza de distingere a unei analize sociologice din punctul de vedere al metodologiei aplicate;

Sa dezvolte gandirea critica si divergenta, ca temei al imaginatiei sociologice;

Sa ofere temeiuri pentru cristalizarea optiunilor teoretice si metodologice de dezvoltare a unui proiect de cercetare sociologica.

Odata cu realizarea acestor obiective, cursantii vor ajunge in final sa dispuna de urmatoarele competente profesionale:

Caracterizarea

principalelor

orientari

ale

practicilor

metodologice

din

sociologie;

2

Capacitati de comparare a orientarilor teoretice si metodologice si de aplicare concreta si diferentiata a acestora in functie de obiectivele urmarite;

Analiza competenta a unei cercetari sociologice ( a unui raport de cercetare, a unui studiu publicat etc.) din punctul de vedere al metodologiei aplicate;

Afirmarea gandirii critice si a imaginatiei interpretative bazate pe principii metodologice riguroase.

Realizarea acestor obiective si competente este direct proportionala cu angajarea in studiu individual a cursantilor. In cele ce urmeaza, se prezinta mai intai structura tematica a cursului. Apoi, dupa prezentarea unui „argument introductiv”, se succed temele cursului.

3

Sumar

Argument

5

Metodologie ş i orient ă ri metodologice în sociologie

8

Metodologia cercet ă rii: Între teorie si normativitate

9

1.1. Unitatea metodologiei

9

1.2. Impactul teoriei sociologice asupra practicii de cercetare

13

1.3. Implica ţ ii normative ale metodologiei

17

Orient ă ri ale practicii metodologice

22

2.1.

Clasificarea orient ă rilor metodologice

23

2.2.

Practici metodologice „obiective”

25

Pozitivismul sociologic

26

Opera ţ ionalismul

28

Empirismul

30

Analiza structural ă

35

Analiza funcţ ional ă

40

Analiza sistemic ă

44

2.3

Practici metodologice interpretative

53

“Sociologia interpretativ ă ” a lui Max Weber

53

Interac ţ ionismul simbolic

59

Etnometodologia

64

Fenomenologia sociologic ă

68

Analiza institu ţ ional ă Geneza ş i structura unui proiect metodologic de cercetare socială

80

Geneza proiectului metodologic

82

3.1

Deschideri op ţ ionale

83

Sociologia ca filosofie sau ş tiin ţă social ă

83

Individualism sau holism metodologic

87

Pozitivarea sau în ţ elegerea datelor empirice

91

Obiectivitate sau implicare ideologic ă

95

3.2.

Componentele proiectului metodologic

100

Nota:

Acest curs se bazeaza pe continutul volumului intitulat “Metodologia cercetarii sociologice. Orientari si probleme” , publicat de autor la Editura stiintifica si enciclopedica in 1982.

4

Argument

De îndat ă ce sociologia a aspirat s ă devin ă o ş tiin ţă a început ş i reflec ţ ia asupra c ă ilor pe care

s ă le urmeze pentru a ajunge la pozi ţia râvnit ă . Teoriilor sociologice li s-au asociat, în forme

mai mult sau mai pu ţin elaborate, metodologii de cercetare. Spre deosebire îns ă de ş tiin ţele deja consacrate, sociologia a p ă strat în cadrul s ă u preocuparea de a- ş i clarifica în permanen ţă presupozi ţ iile metodologice. S ă fie acesta un semn al “adolescen ţ ei sale întârziate” sau indiciul perpetu ă rii unei reflexivit ăţi critice care ar ajuta-o s ă dep ăş easc ă eventualele ipostaze speculative pentru a ajunge la “cunoa ş terea real ă”? Oricum, aceast ă lucrare inten ţ ioneaz ă s ă fie o introducere în metodologia cercet ă rii

sociologice. In lucrare urm ărim s ă relev ă m în ce const ă specificul metodologiei cercet ă rii sociale pe baza analizei istorice ş i epistemologice a orient ărilor consacrate în abordarea faptelor, fenomenelor, rela ţ iilor ş i proceselor sociale. Numai că optând pentru o astfel de desf ăşurare a analizei am g ă sit c ă cei mai mul ţ i sociologi contemporani au voca ţ ia începutului. Dac ă s-ar putea, fiecare nou ă lucrare de specialitate ar institui nu numai o direc ţ ie novatoare în teoria sau cercetarea sociologic ă , dar şi începutul veritabilei ş i a şteptatei sociologii ş tiin ţ ifice. Chiar atunci cînd se proclam ă “întoarcerea la clasici” se urm ă re ş te nu atât valorificarea considera ţ iilor teoretice, cât invocarea lor pentru a sprijini noul “început”. Apelul la clasici se întemeiaz ă pe acea interpretare care s ă justifice (istoric) autoritatea noii ini ţ ieri. De aceea, mare parte din sociologia contemporană , mai ales cea occidental ă, se prezint ă ca o suit ă de începuturi, ca un conglomerat de critici reciproce. Ieş irile din “labirintul controverselor” statornicite în sociologia contemporan ă nu pot eluda conota ţ iile ideologice implicite sau explicite ale diferitelor orient ări teoretice. Nu se mai poate imagina ast ă zi o sociologie a mijloacelor şi nu a scopurilor, neutral ă valoric sau neimplicat ă ideologic. Orientarea constructiv ă sau practic ă a cercet ă rii sociale este “obiectiv ă” în m ă sura în care explicitează valorile la care aderă ş i oferă posibilit ăţ i pentru construc ţ ii sociale alternative în func ţ ie de valorile statuate. Pentru a se ajunge la o astfel de orientare g ă sim c ă este necesar ca sociologia s ă p ă r ă seasc ă starea “începutului perpetuu” pentru a se încadra în sensul dezvolt ă rii continue ş i eventual cumulative. Aceasta nu echivaleaz ă , desigur, cu excluderea reciproc ă a alternativelor explicative, valorice sau practice propuse, ci cu aderarea productiv ă consecvent ă în vederea finaliz ă rii sale prin explorarea ş i concretizarea multiplelor implica ţ ii ş i dezvolt ă ri actuale sau potenţ iale pe care le ofer ă cercetarea omului ş i a societ ăţ ii. Avem în vedere controversele bazate pe complementaritate, concentrate asupra variet ăţ ii concep ţ iilor, dar ş i asupra eventualelor intercomunic ă ri sau coresponden ţ e. Op ţ iunea sociologului pentru o teorie de referin ţă nu exclude controversa, ci o raporteaz ă la un cadru valorizator flexibil, deschis, constructiv, receptiv la nou. Este general admis ă presupozi ţia c ă , într-o faz ă ini ţ ial ă a dezvolt ă rii unei discipline, acumularea de date, realizarea de descrip ţ ii minu ţ ioase sunt întreprinderi utile, de ş i prin natura lor pot fi considerate ca “pre ş tiin ţ ifice”. În acela şi timp, mesajul cel mai semnificativ derivat din critica empirismului sociologic const ă în aderarea necesară la un protocol ştiin ţ ific mai general ş i integrator, pentru a da sens teoretic datelor empirice, pentru a practica selec ţ ia,

5

aprofundarea, critica ş i evaluarea problemelor sociale. Ne orient ă m astfel c ătre afirmarea funcţ iilor metodologiei de cercetare şi concretizarea ei în proiecte ş i alternative de realizare. A finaliza un proiect metodologic de cercetare sociologic ă înseamn ă a conduce la cre ş terea progresiv ă a construc ţ iei sau reconstruc ţ iei sistematice a factualit ăţ ii sociale. Totodat ă, nu putem acumula la nesfîr ş it date empirice f ă r ă a ajunge la o “mul ţ ime” de date care nu ne mai spun mare lucru în afara localiz ă rii lor într-un timp ş i spa ţ iu social strict

limitate, la imposibilitatea de a le putea integra într-o explica ţ ie mai general ă . De aceea, este necesar s ă identific ă m o arie problematic ă ş i s-o investigă m în mod sistematic şi aprofundat, atât prin extindere factual ă , cât ş i prin corela ţ ii interfactuale. Aceasta îns ă nu este ş i suficient, pentru că trebuie s ă ne raport ă m la o teorie mai general ă ş i s ă corel ă m explica ţ iile noastre parţ iale cu predic ţ ii teoretice mai cuprinz ătoare. Ne afl ă m astfel pe calea articul ă rii coerente a structurii conceptuale a teoriei de referin ţă cu rezultatele cercet ării empirice, în scopul de a elimina treptat unele ambiguit ăţ i, de a dezvolta noi concepte, de a aprofunda sensurile unor propozi ţ ii sau predic ţ ii. Premisele unor asemenea preocup ă ri trebuie s ă fie afirmate şi metodologic. Rezult ă astfel necesitatea elabor ă rii sistematice a unei metodologii a cercet ării sociologice care s ă se concentreze asupra urm ă toarelor domenii prioritare:

a) extinderea ş i cuprinderea unui evantai larg de fapte sociale cu ajutorul unor metode specifice de investigare;

b) identificarea corela ţ iilor intra sau interfactuale prin tehnici adecvate;

c) îmbog ăţ ire ş i rafinare conceptual ă ;

d) construc ţ ie ş i integrare teoretic ă bazate pe descriere, explicaţ ie ş i predic ţ ie sociologic ă . Domeniile specificate nu pot fi ierarhizate într-un tip sau altul de succesiune, atâta

vreme cât raporturile dintre ele sunt de coresponden ţă ş i concomiten ţă . Numai din raţ iuni de prezentare sau de specializare a abord ării metodologice ele pot fi sau sunt prezentate într-o anume ordine. Lucrarea de fa ţă este a ş adar consacrat ă analizei principiilor metodologice orientative

în cercetarea social ă . Aceste principii î ş i afirm ă implica ţ iile practice în m ă sura în care se concretizeaz ă într-un mod de abordare sociologic ă ş i ajung s ă fie aplicate în proiecte metodologice. Inten ţ ia noastr ă este de a specifica componentele ş i activit ăţ ile din cadrul proiectului metodologic pe baza analizei unei diversit ăţ i de probleme ale cercet ării sociale. Proiectul metodologic poate fi considerat ca o alternativ ă între altele posibile, f ă r ă preten ţ ii irevocabile de unicitate sau optimalitate absolut ă . Natura sa de “proiect” î ş i are originea în caracteristica esen ţ ial ă a oric ă rei metodologii de a se realiza prin practica efectiv ă a cercet ă rii. A ş a cum îl vom descrie în partea a II-a a acestei lucr ă ri, “proiectul” este o simpl ă inten ţ ionalitate, propune modalit ăţ i sau c ăi de aplicare ş i realizare, specific ă avantajele empirice ş i teoretice ale modului de abordare care îi este intrisec. În ultim ă instan ţă , numai acumularea de experien ţă de cercetare, dezvoltarea abord ă rii pe care o sugereaz ă ar putea s ă-l valideze ş i s ă-l transforme din simplu proiect în alternativ ă metodologic ă efectiv ă . consacrarea principiilor unui proiect metodologic într-o practic ă metodologic ă efectiv ă . Am considerat necesar ă prezentarea sa sistematic ă , în speran ţ a c ă experien ţ e viitoare de cercetare îi vor releva unele neajunsuri ş i direc ţii eventuale de dezvoltare. Argumentarea menit ă s ă fundamenteze principiile metodologice la care aderă m ş i proiectul de cercetare social ă derivabil ş i asociat acestora este construit ă mai ales istoric şi sociologic, sau, altfel spus, ţinând seama de istoria dezvolt ă rii sociologiei ş i a cercet ă rii sociale. Parametri proiectului metodologic de cercetare social ă nu sunt formula ţ i în funcţ ie de cerin ţ e epistemologice exterioare sociologiei sau de criterii filosofice privind discursivitatea

ş tiin ţ ific ă comparabil ă cu cea din ş tiin ţ ele naturii. În identificarea lor am pornit de la

specificul metodologiei, considerat ă ca parte component ă a sociologiei, ş i de la modul de particularizare istoric ă în interiorul sociologiei a diferitelor practici metodologice. Ca atare, prima parte a lucr ă rii (capitolele 1-2) este consacrat ă analizei dimensiunilor caracteristice metodologiei sociologice ş i practicilor metodologice constituite istoric pân ă acum. Din aceast ă analiz ă au rezultat câteva probleme de referin ţă privind practicarea cercet ă rii

6

sociale ş i elaborarea premiselor unui proiect metodologic. În capitolul 3 din partea a doua a lucr ă rii ne referim la aceste premise. În func ţ ie de op ţ iunile conturate în acest capitol, consider ă m c ă proiectul metodologic se define ş te prin referin ţ ele sale ontologice, modul de abordare empiric ă a realit ă ţ ii sociale ş i implica ţ iile în planul construc ţ iei teoretice a discursului sociologic. Este de în ţ eles c ă fundamentarea proiectului metodologic o desf ăş ur ă m în idealitatea demersului s ă u. De aici deriv ă câteva consecin ţ e: a) rareori o cercetare se realizeaz ă în a ş a fel încât s ă chestioneze ş i s ă aplice toate principiile metodologice referen ţ iale, ci cel mai adesea le implic ă în mod tacit; b) proiectul metodologic integral dispune de proprietatea decompozabilit ăţ ii, astfel c ă într-o investiga ţ ie particular ă se poate realiza par ţ ial sau fragmentar; c) investiga ţ iile segmentate ş i specializate (descrieri factuale, explica ţ ii localizate, predic ţ ii extrapolate, culegeri ş i ordon ă ri de date empirice, analiza secundar ă a unor date etc.) sunt sau pot fi corelate între ele prin comunic ă ri între moduri de desf ă ş urare, concluzii par ţ iale, elabor ă ri teoretice sau explicative fragmentate etc., în a ş a fel încât, în ultim ă instan ţă , se reconstruie ş te integralitatea proiectului metodologic; d) analiza acestuia permite specificarea unor probleme de ansamblu ale cercet ă rii sociale, având implica ţ ii în planul demersului de construc ţ ie ş tiin ţ ific ă a sociologiei. În principiu, nu ne-am propus s ă prezent ă m metode ş i tehnici de investigare, ci cum se poate orienta analistul social în utilizarea lor, care sunt temeiurile metodologice ale desf ăş ur ă rii investiga ţ iei empirice ş i construc ţ iei teoretice. Metodologia nu este numai sau în primul rând o colec ţ ie de metode ş i tehnici c ă reia s ă i se subordoneze ceea ce Wright Mills a numit „imagina ţ ia sociologic ă ”. Din contr ă , menirea ei ar fi s ă se consacre ca unul din mijloacele principale de stimulare a imagina ţ iei ş i creativit ăţ ii în cercetare. Nu orice metod ă (sau tehnic ă ) de investigare asigur ă prin ea îns ăş i succesul unei cercet ă ri sau analize sociale. Apoi, metoda de cercetare conduce la acele date care sunt coerente cu principiile metodologice ce au fundamentat-o iar tehnicile de prelucrare a datelor genereaz ă informa ţ ii a c ă ror relevan ţă teoretic ă este sistematizat ă în concordan ţă cu modelul general al proiectului de analiz ă social ă . De aceea, dimensionarea unui proiect de cercetare solicit ă clarific ă ri ş i op ţ iuni metodologice prealabile. Inten ţ ia lucr ă rii de fa ţ ă tocmai în aceasta const ă .

7

Partea I

Metodologie ş i orient ă ri metodologice în sociologie

Într-o form ă sau alta, premisele unui proiect trebuie dezvoltate, particularizate, înc ărcate de semnifica ţii care se vor deschiz ă toare de drum pentru continuarea ş i nu pentru încetarea investiga ţ iei. Începutul prefigureaz ă in nuce propria sa devenire, dar numai printr-o desfăş urare care nu poate împiedica apari ţ ia surprizelor asociative. De aceea, ne propunem ca în aceast ă sec ţ iune a lucr ă rii să caracteriz ă m metodologia cercet ă rii sociologice. Desf ăş urarea premiselor va fi focalizat ă asupra acelor probleme care enun ţă diversitatea orient ă rilor teoretice sau a practicilor de cercetare şi care solicit ă sinteza posibilă într-un proiect metodologic adecvat nivelului de dezvoltare teoretic ă a sociologiei. Pentru detalierea ş i aprofundarea acestor premise ne vom referi, în capitolul întâi, la înţ elesul pe care îl d ă m metodologiei, la impactul teoriei sociologice asupra practicii de cercetare ş i la caracteristicile normative ale metodologiei. Dacă admitem c ă în sociologie nu s-a dezvoltat o metodologie unitar ă ş i universal ă , autonom ă fa ţă de universul teoretic luat ca referin ţă, ci mai degrab ă metodologii ş i strategii de investigare specifice diferitelor orient ă ri teoretice ş i purtă toare ale ideologiei implicite sau explicite din cadrul acestora, atunci este necesar să analiz ăm (capitolul 2) principalele orient ări teoretico-metodologice din sociologie ş i s ă sesiz ăm elementele de diferen ţ iere ş i pe cele de convergen ţă . Scopul analizelor din aceast ă prim ă parte a lucr ării este de a specifica acele caracteristici pe care le consider ă m fundamentale din punct de vedere teoretic pentru definirea (în a doua parte), in termeni generali si initiatici, a unui proiect metodologic unitar si sintetic.

Ca atare, in finalul citirii si invatarii acestei parti, sunteti asteptati sa fiti capabili:

Sa definiti metodologia cercetarii sociologice si sa analizati componentele metodologiei si relatiile dintre acestea;

Sa cunoasteti orientarile metodologice dominante din cercetarea sociologica, caracteristicile lor distincte si formele de manifestare ale fiecarei orientari;

Sa puteti compara intre ele diverse orientari particulare;

Sa distngeti orientarea metodologica a unui studiu care vi se prezinta si sa fiti capabili sa indicati caracteristicile metodologice care ii sunt specifice;

Sa faceti proba capacitatilor critice de analiza metodologica.

8

Capitolul 1

Metodologia cercet ă rii: Între teorie si normativitate

Este un fapt aproape general admis c ă în sociologia contemporan ă diferen ţ ele sunt

mai proeminente decât convergen ţ ele. Sursele de diferen ţ iere sunt multiple ş i pot fi uş or explicate prin invocarea “tinereţ ii” disciplinei. Mai important îns ă este s ă remarcă m c ă astfel de diferenţ e au condus la o veritabil ă diviziune a muncii în interiorul sociologiei între cei care se ocup ă cu probleme teoretice (“sociologia general ă”), cu cercetarea orientat ă c ă tre empiria social ă (“sociologia empiric ă”) ş i cu probleme metodologice (“metodologia general ă”). De regul ă , un stadiu al diviziunii realizate atrage dup ă sine un alt stadiu, menit sa-l aprofundeze, extind ă sau detalieze pe primul. În metodologia sociologic ă, aceast ă situa ţ ie a devenit evident ă în m ă sura în care identific ă m metodologi specializa ţi în m ă surare social ă, calcul matriceal, simul ă ri pe calculator, statistic ă uni- sau multivariat ă , teoria jocurilor, modele

Merton considera

c ă menirea unei metodologii este de a fi general ă , întrucât sarcinile sale ar “transcende pe

cele ale oric ă rei discipline unice, ocupându-se fie cu probleme comune unor grupuri de discipline, fie într-o form ă mai general ă, cu cele comune întregii cercetari ş tiin ţ ifice” 1 . Ast ă zi îns ă este greu de afirmat existenta unei metodologii generale, atât timp cât aceasta este suplinit ă de domenii metodologice specializate. Metodologia cercet ă rii sociologice este un tip de metodologie specializat ă disciplinar, care se dezvolt ă în strâns ă leg ă tur ă cu teoria sociologic ă de referin ţă ş i cu metodele sau tehnicile de cercetare empiric ă . Diviunea muncii cercet ă torilor sau practicienilor sociologiei nu poate fi considerată în sensul unui fragmentarism orientat c ă tre diferen ţ ieri foarte mari. Mai degrab ă , consider ă m necesar s ă fie pus ă în evidenţă comunicarea dintre teoretician, cercetator ş i metodolog, ca roluri sociale interdependente asociate unuia ş i aceluia ş i sociolog. În acest sens, vom urm ă ri s ă argument ă m în acest capitol ce în ţ elegem prin metodologia cercet ă rii sociologice ş i care sunt dimensiunile ei fundamentale.

stochastice sau lan ţ uri Markov, probabilit ăţ i bayesiene etc

Cândva, R. K

Ca atare, citind si invatand acest capitol, este de asteptat ca in final:

Sa fiti capabili sa definiti metodologia cercetarii;

Sa cunoasteti domeniile constitutive ale metodologiei si relatiile dintre acestea;

Sa explicati modul de convertire a enunturilor teoretice esentiale in principii metodologice de abordare;

Sa cunoasteti in ce consta domeniul tehnico-metodic al metodologiei de cercetare;

Sa intelegeti in ce consta spiritul creativ si critic in aplicarea unei metodologii.

1.1. Unitatea metodologiei

Preocup ă rile de elaborare a unei metodologii a cercet ă rii sociologice sunt uneori considerate ca raportabile mai degrab ă la filosofia ş tiin ţ ei decât la ş tiin ţ a, în cauz ă . Metodologia ar fi în fond normativ ă , ar indica mai ales spa ţ iile constitutive ideale ale domeniului teoretic de referin ţă , ar fi menită s ă orienteze c ăile (cele mai) bune de raportare a cercet ă torului la realitatea social ă , pentru a ajunge la formularea de propozi ţ ii ipotetice, testabile empiric ş i integrabile în teorii coerente. Teoria ar fi scopul şi premisa cercet ă rii,

9

metodologia ar fi sistemul de norme, tehnici ş i metode prin care o teorie este testat ă, controlat ă ş i dezvoltat ă empiric. Prima descriere, reconstruie ş te, explic ă realitatea în termenii limbajelor naturale ş i/sau artificiale. Cealaltă identific ă procedeele de construc ţ ie teoretic ă prin raportare la lumea empiric ă . O astfel de pozi ţ ie î ş i are ra ţ iunile ei ş i n-am fi tenta ţ i s ă o contest ă m dacă nu am considera-o într-un fel limitativ ă . Metoda de cercetare nu este integral independent ă de teoria în raport cu care se dezvolt ă ş i care-i solicit ă ajutorul pentru raportarea cercet ă torului la lumea empiric ă . Proiectarea unui experiment sau a unei anchete sociale, de exemplu, nu se realizeaz ă ţ inând seama doar de reguli metodice sau normative care se refer ă la controlul variabilelor, dispunerea acestora într-o serie de indicatori opera ţ ionali, ordonarea spa ţ iului de atribute ale faptelor sociale investigate, formularea lingvistic ă cât mai accesibil ă ş i exhaustiv ă etc. Numai empirismul a sperat într-o deta ş are suveran ă a metodei de investigare de teoria luat ă ca referin ţă , e ş uând pân ă la urm ă într-un conglomerat de date concrete care, chipurile, vorbeau prin ele însele, f ă r ă a fi necesar ă interpretarea ş i integrarea teoretic ă . Într-o form ă sau alta, teoria define ş te referin ţ a empiric ă a metodei de investigare, modul de considerare a realit ăţ ii,

tipurile de date selectate din mesajul implicit al faptelor sociale. Orice metod ă “e ş antioneaz ă” realitatea, o fragmenteaz ă ş i oarecum o “for ţ eaz ă” s ă evoce semnifica ţ iile a ş teptate prin teoria care a fundamentat-o. Metoda este selectiv ă ; această selectivitate î şi are germenii în teoria care a ghidat elaborarea ei ca mod de investigare ş i ordonare a semnificaţ iilor faptelor sociale. Metodele standardizate, adic ă elaborate în form ă normativ ă în manualele de metode

ş i tehnici de cercetare, numai aparent sunt independente de o teorie referen ţ ial ă . Propozi ţ iile formulate la nivel teoretic, explicativ, integrate în sisteme logico-teoretice coerente se convertesc în principii metodologice. Un exemplu ar fi edificator în acest sens. Teoria interac ţ ionist-simbolică a lui G.H. Mead, dezvoltat ă de H. Blumer, E. Goffman, H.S. Becher, T. Shibutani ş i al ţ ii, formuleaz ă câteva principii generale 2 menite s ă indice temele

investig ării realit ăţ ii sociale: a) oamenii se raporteaz ă la lumea social ă pe baza semnifica ţ iilor pe care aceasta le are pentru ei; b) semnifica ţ iile se constituie şi se dezvolt ă în procesul interac ţ iunii sociale; c) interpret ă rile date semnifica ţ iilor sunt modificate în condi ţ iile interac ţ ionale ale situa ţ iilor concrete în care oamenii sunt implicaţ i. Aceste principii teoretice acţ ioneaz ă în procesul cercet ă rii ca termeni referen ţ iali, în sensul c ă sugerează tipuri şi modalit ăţ i distincte de investigare. Din ele sunt generate întreb ă ri ipotetice de genul: cum se constituie interacţ iunea social ă, cum se elaboreaz ă noi semnifica ţ ii sau cum se perpetueaz ă cele existente prin re ţ eaua de interac ţ iuni, care sunt parametrii definitorii ai unei situa ţ ii sociale concrete, cum pot fi identificate interpret ă rile semnifica ţ iilor etc. Interac ţiunea, semnifica ţ ia, interpretarea, situa ţ ia social ă sunt concepte omniprezente în propozi ţiile teoretice interac ţ ionist-simbolice, iar pentru a le conferi temeiuri empirice trebuie construite metode adecvate de investigare, care s ă r ăspund ă la cerin ţ ele principiilor statuate. De aceea, G.H. Mead sugereaz ă utilizarea a ş a-numitelor “metode comprehensive” de investigare, adic ă

a acelor metode care se bazeaz ă pe observa ţ ia nestandardizat ă , participarea şi implicarea

cercet ă torului în situa ţ iile interacţ ionale, reconstruc ţ ia introspectiv ă de c ă tre cercet ă tor a semnificaţ iilor vehiculate în schimburile reciproce dintre participan ţ i. Principiul teoretic s-a convertit în principiul metodologic care ghideaz ă un anumit fel de raportare a cercet ă torului

la realitatea social ă ş i un mod particular de construc ţ ie teoretic ă. Nu- ţ i po ţ i imagina un adept

al teoriei interac ţ ionismului simbolic care, utilizând ancheta social ă sau chestionarul standardizat pentru culegerea de date empirice, s ă nu se abat ă de la principiile acceptate

ini ţ ial ca referin ţă teoretic ă . El va folosi, ca metodă principal ă , observa ţ ia, astfel încât s ă fie

implicat în situa ţ ia social ă investigat ă pentru a reconstrui introspectiv semnifica ţiile sociale

vehiculate. De pe o alt ă pozi ţ ie teoretic ă metoda de investigare ar fi altfel proiectat ă, iar aceasta ar conduce la concluzii teoretice specifice. Astfel, într-o metodologie de orientare pozitivist ă, observa ţ ia s-ar baza mai pu ţ in (sau în orice caz, nu prioritar) pe implicarea participativ ă a

10

observatorului în situa ţ ia social ă observată ş i nu s-ar concentra numai sau mai ales pe schimburile de semnifica ţii realizate în procesele de comunicare interuman ă . Tehnica observa ţ iei ar fi astfel proiectat ă încât s ă opereze cu un sistem de categorii observa ţ ionale preformulate ş i standardizate pentru a încadra manifest ă rile comportamentale concrete în forma unor date structurate, care pot fi prelucrate cu mijloace statistice. Situa ţ ia social ă observat ă ar fi identificat ă ş i aleas ă pe cât posibil ca situa ţie “reprezentativ ă”, cu virtu ţ i de generalizare statistic ă . Propozi ţ iile ipotetice testate ş i validate pe baza datelor empirice culese prin tehnici observa ţ ionale structurate sunt considerate ca generalizabile în virtutea unei presupuse cumulativit ăţ i a mesajelor implicite ale datelor empirice. Acestea sunt generaliz ă ri empirice, adic ă propozi ţ ii mai mult sau mai pu ţ in izolate care, pe baza observ ării faptelor sociale, sintetizeaz ă uniformit ăţ ile relaţ ionale statornicite între variabilele care le identific ă . Teoria luat ă ca referin ţă sugereaz ă , deci, ipotezele sau problemele cercet ă rii ş i modul de formulare a metodei sau chiar a tehnicii de investigare. Aplica ţ ia tehnică a metodei poart ă cu sine temeiurile teoretice care au generat-o. Transferurile de metode dintr-un cadru teoretic în altul sunt de fapt transferuri metodologice, pentru c ă oric ă rei metode concrete de investigare îi sunt intrinsece anumite principii teoretice. Ignorarea acestei situa ţ ii nu generează atât o presupus ă permeabilitate teoretic ă a diferitelor structuri conceptual-exp1icative sau temeiul unei generaliz ă ri metodologice, cât un transfer al “ideologiei” intrinseci unei teorii sau alteia. Eclectismul teoretic în sociologie are ş i o surs ă metodologic ă . Aceasta nu înseamn ă c ă nu exist ă o comunicare de tip metodologic între diferitele moduri de abordare sociologic ă. Numai c ă premisele unei intercomunic ă ri metodologice trebuie s ă fie considerate mai întâi din punctul de vedere al regulilor comunic ă rii între teoriile luate ca referin ţă . Metodologia cercet ă rii sociologice se identific ă cu o logic ă a analizei ş tiin ţ ifice a realit ăţ ii sociale. Ea nu se reduce nici la inventarierea metodelor de colectare ş i prelucrare a datelor empirice, nici la definirea unui procedeu universal sau a unui set de procedee particulare de investigare sau rezolvare a unei probleme teoretice ş i nici la descrierea normativ ă a regulilor de raportare a cercet ătorului la realitatea empiric ă 3 . Orice încercare de reducere a domeniului de referin ţă a metodologiei la una din preocupă rile men ţ ionate mai sus ar avea efecte negative asupra cercet ă rii metodologice propriu-zise. Metodologia cercet ă rii sociologice se ocup ă uneori cu studiul aposteriori al metodelor

ş i tehnicilor de cercetare social ă în strâns ă leg ă tură cu postulatele fundamentale ale teoriei sociologice de referin ţă . Alteori dezvolt ă sau anticipă utilizarea unor noi metode sau tehnici. Ea se finalizeaz ă într-o logic ă adecvat ă a procedeelor de colectare, prelucrare si analiz ă a datelor empirice, de relevare a semnifica ţ iilor teoretice ale datelor empirice pe baza demersurilor interpretative si de continuare a constructiei teoretice în cadrul paradigmei luate ca referin ţă . În consecin ţă , în structura metodologiei cercet ă rii sociologice includem urm ă toarele clase de elemente componente:

a) Ansamblul principiilor teoretice referen ţ iale, reprezentând concep ţ ia teoretic ă (sociologic ă ) despre faptele, fenomenele, rela ţ iile şi procesele sociale, principii convertite într-un mod de abordare a realit ăţ ii sociale. Aproape orice concep ţie sociologic ă , elaborat ă la nivel teoretic, a urm ă rit s ă derive sau s ă- ş i formuleze din propria perspectiv ă şi fundamentele metodologice: Durkheim 4 a formulat Regulile metodei sociologice, V. Pareto 5 a folosit tehnici logico-matematice pentru fundamentarea principiilor teoretice statuate în concep ţ ia sa sociologic ă . Max Weber 6 s-a preocupat de construirea unui sistem metodologic propriu bazat pe principiile teoretice caracteristice concep ţ iei sale etc. b) Ansamblul metodelor ş i tehnicilor corespunz ă toare de colectare a datelor empirice, adică a opera ţ iilor sau programelor operaţ ionale prin care sunt captate mesajele realit ăţ ii, ale faptelor, fenomenelor, proceselor ş i rela ţ iilor sociale în forma datelor sau informa ţ iilor mai mult sau mai pu ţ in structurate. Observa ţ ia, de exemplu, ş i tehnicile de observare,

11

experimentul ş i modelele experimentale, ancheta, analiza de con ţ inut etc. se înscriu în această clas ă de elemente componente ale metodologiei cercet ă rii sociologice. c) Ansamblul tehnicilor ş i procedeelor de prelucrare a datelor ş i informaţ iilor empirice, adic ă de ordonare, sistematizare ş i corelare a lor, cu scopul de a fundamenta deciziile privind semnifica ţ iile sau relevan ţ ele teoretice ale ipotezei (sau modelului ipotetic). d) Ansamblul procedeelor logice de analiz ă , construc ţie sau reconstruc ţ ie a teoriei pe baza rezultatelor cercet ă rii empirice sau a altor dezvolt ă ri teoretice, în vederea elabor ă rii de descrieri, tipologii, explica ţ ii ş i predic ţ ii integrabile în teoria mai cuprinz ă toare. Acestea sunt clasele de elemente componente ale metodologiei cercet ă rii sociologice. Acum putem considera rela ţ iile în care este implicată . Aceste relaţ ii pot fi ordonate pe trei niveluri corelate. Primul nivel este reprezentat de domeniul referen ţ ial al metodologiei, în care includem teoria sociologic ă de referin ţă şi metodele sau/ şi tehnicile de cercetare constituite în istoria dezvolt ării sociologiei. La al doilea nivel, domeniul referen ţ ial este particularizat, convertit şi dezvoltat în forma domeniului constitutiv al metodologiei cercet ă rii sociologice. El poate fi caracterizat prin dimensiunea teoretic ă sau logic ă ş i prin dimensiunea tehnic ă , metodic ă sau normativă . Altfel spus, avem în vedere, pe de o parte, impactul teoriei sociologice de referin ţă asupra logicii ş i tehnicii de cercetare ş i, pe de alt ă parte, implica ţiile normative ale metodologiei. În ultimul timp, metodologia se dezvolt ă tot mai mult ca o ramur ă distinct ă a sociologiei, f ă r ă ca aceasta s ă echivaleze neap ă rat cu o închidere în sine sau cu transpunerea sa exclusiv ă într-un reţ etar normativ exterior sociologiei. Metodologia se construie ş te în procesul însu ş i al cercet ă rii, odat ă cu dezvoltarea teoriei sociologice, a tehnicilor de investigare, dar ş i în leg ătur ă cu progresele altor teorii sau cercet ă ri specializate disciplinar. De aceea, al treilea nivel de caracterizare a metodologiei cercet ă rii sociologice este reprezentat de domeniul rela ţ ional, în care includem teoriile sau disciplinele stiin ţ ifice si filosofice exterioare sociologiei cu care metodologia stabile ş te rela ţii strânse de comunicare ş i schimb informa ţ ional. La acest nivel am avea în vedere rela ţ iile pe care le stabile ş te cu ontologia social ă ş i epistemologia, teoria m ă sur ă rii sociale ş i a procedeelor de prezentare a datelor empirice, matematica ş i statistica socială , teoriile limbajelor etc. Analiza acestor relaţ ii poate fi f ă cut ă dintr-o perspectiv ă dubl ă : pe de o parte, prin analiza modului în care aceste domenii au contribuit sau contribuie la constituirea şi dezvoltarea metodologiei cercet ă rii sociologice datorit ă diferitelor interferen ţ e problematice; pe de alt ă parte, prin precizarea modului de asimilare în aria problematic ă a metodologiei a unor construc ţ ii dezvoltate în afara sa. Edificator în acest sens este raportul metodologiei cu matematica ş i statistica. În prima alternativ ă , consider ă m modul în care matematica ş i statistica au contribuit la formularea unor probleme metodologice particulare privind, de pild ă, tehnicile de prelucrare a datelor empirice, modelarea matematic ă a faptelor sociale etc. În a doua alternativ ă , avem în vedere implica ţ iile metodologice ale dezvolt ă rii matematicii sociologice sau statisticii sociale. Cum se observ ă cu u ş urin ţă , cele dou ă alternative se completeaz ă reciproc ş i permit aprofundarea dezvolt ă ri lor metodologice actuale sau posibile. Schema redat ă de fig. 1.1 este menit ă s ă ilustreze organizarea pe niveluri a referin ţ elor ş i rela ţ iilor în care este implicat ă metodologia cercet ă rii sociologice. Dintre cele trei domenii men ţ ionate vom avea în vedere numai pe primele dou ă , sperând c ă implica ţ iile domeniului rela ţ ional vor rezulta sau vor fi sugerate de contextul general al acestei lucr ă ri. Analiza contributiei domeniului referential la constituirea metodologiei cercet ă rii sociologice o vom desf ăş ura în continuare prin relevarea impactului teoriei sociologice asupra practicii de cercetare ş i specificarea normativit ăţ ii tehnico- metodice a metodologiei.

12

1. Domeniul referen ţ ial

2. Domeniul

Constitutiv

Teoria sociologic ă de referin ţă Metode ş i tehnici de investigare dezvoltate de-a lungul
Teoria
sociologic ă
de referin ţă
Metode ş i tehnici de investigare
dezvoltate de-a lungul istoriei
cercet ă rii sociale
Metodologia
cercet ă rii
sociologice
Impactul teoriei
sociologice asupra
practicii de cercetare
Normativitatea
tehnico-metodic ă

3. Domeniul relational

Teorii sau discipline ş tiin ţ ifice ale c ă ror problematici sunt interferente cu metodologia cercet ă rii sociologice

Fig. 1. 1 Schem ă privind domeniile de referin ţă ş i rela ţ iile în care este implicat ă metodologia cercet ă rii sociologice

1.2. Impactul teoriei sociologice asupra practicii de cercetare

Istoria recent ă a sociologiei st ă m ă rturie pentru afirmarea a dou ă categorii de cercet ă tori. Chiar dac ă cele dou ă categorii nu sunt opuse sau divergente, în orice caz se “întâlnesc” destul de rar ş i atunci mai ales pentru a se critica reciproc. Pe de o parte, este vorba de sociologii preocupa ţ i s ă formuleze generaliz ă ri teoretice ş i să anticipeze asupra eventualelor implicaţ ii practice. Interesul lor este predominant teoretic, problematica identificat ă ş i investigat ă este un pre-pretext al desf ăş ur ă rilor teoretice că utate cu insisten ţă . Pe de alta parte, sunt sociologi cu o preg ă tire metodologică aprofundat ă , preocupa ţ i mai pu ţ in de grandoarea teoretiz ă rii ş i mai mult de rigurozitatea demonstra ţ iei. Inten ţ ia acestora este de a ajunge la formularea unor generaliz ă ri empirice valide, de a pune în eviden ţă rela ţ ia dintre dou ă sau mai multe variabile sociale cu ajutorul unui aparat metodologic complex de investigare empiric ă ş i analiză a datelor. Primii sunt interesa ţ i de teorie şi nu au o preg ă tire tehnico-metodic ă aprofundat ă , ceilal ţ i se plasează la polul opus, insistând asupra rigurozit ăţii metodice ş i tehnice, f ă r ă a c ăuta neap ă rat semnifica ţ ii teoretice complexe. O astfel de sciziune are repercusiuni negative asupra dezvolt ă rii sociologiei ş i credem

c ă î ş i are originea în modul de în ţ elegere a relaţ iilor dintre teoria ş i metodologia sociologic ă . Primii accentueaz ă impactul teoriei asupra metodologiei de cercetare, consider ă c ă dezvoltarea teoriei ar conduce ş i la autoclarificare metodologică . Ceilal ţ i insist ă asupra

13

metodologiei de cercetare, amânând pentru mai târziu construc ţ ia teoretic ă de ansamblu. Oricare ar fi argumentele pentru o op ţ iune sau alta, convingerea noastr ă este c ă orice metodologie se dezvolt ă sub influen ţ a unei teorii de referin ţă , astfel c ă se poate vorbi de o dimensiune teoretic ă a metodologiei. Aceasta se constituie prin specificarea structurilor conceptuale ş i a propozi ţ iilor teoretice de baz ă , a modului de teoretizare caracteristic stadiului de dezvoltare ş tiin ţ ific ă a sociologiei ş i care ofer ă temei modului de raportare a cercet ă torului la realitatea social ă . Structura logico-teoretic ă a unei discipline sociale se concretizeaz ă metodologic într-un mod particular de abordare a realit ăţ ii sociale. De aceea, cercet ă torii sociali au ajuns s ă se deosebeasc ă ş i în privin ţ a metodologiei aplicate. Încerc ă rile de dezvoltare a metodologiei în mod independent de principiile teoretice referen ţ iale nu pot conduce decât la propria sa transformare într-un sistem normativ, tehnic, din ce în ce mai pu ţ in legat de necesit ăţ ile dezvolt ă rii teoretice. Se ajunge, în acest caz, mai degrab ă la un decalaj între metodologie ş i teorie, între problemele practice ale cercet ă rii ş i cele instituite metodologic. Metodologia cercet ă rii sociologice are o relativ ă independenţă fa ţă de sociologia teoretic ă prin modurile sale de construc ţie logic ă ş i tehnic ă; nu poate fi în ţ eleas ă decât în contextul leg ă turilor dintre teoria de referin ţă ş i metodologia pe care o genereaz ă . Relativa autonomie semnific ă faptul c ă teoria socială nu este în nici un fel reductibilă la metodologie, iar aceasta din urm ă trebuie s ă evite tendinţ a de a se transforma într-o piedic ă a imaginaţ iei teoretice prin formularea unor numeroase restric ţ ii tehnice ş i normative. Practicile de investigare social ă trebuie s ă se desf ăş oare în lumina unei pozi ţii teoretice, iar teoria social ă p ă r ă seş te faga ş ul tenta ţ iei speculative în m ă sura în care se fundamenteaz ă pe investigarea metodic ă ş i pe analiza real ă a activit ăţ ii practice umane. Valoarea unei teorii sociologice rezid ă între altele ş i în capacitatea sa de a conduce la dezvoltarea unei metodologii adecvate de cercetare, iar valoarea metodologiei const ă şi în capacitatea sa de a genera dezvoltarea teoriei de referin ţă . În consecin ţă , una din problemele metodologice principale constă în convertirea postulatelor fundamentale ale unei teorii sociologice luate ca referin ţă în principii metodologice care ghideaz ă modul de raportarare a cercet ătorului la realitatea social ă ş i strategiile teoretice-normative de abordare a aspectelor empirice ale realit ăţ ii sociale. Uneori acest procedeu este exprimat în forma unei metode de analiz ă ş i explica ţ ie social ă . De exemplu, func ţionalismul antropologic sau func ţ ionalismul structural din sociologie sunt men ţ ionate la nivelul analizei epistemologice prin ceea ce se nume ş te “metoda” func ţ ional ă sau structural-func ţ ional ă 7 sintez ă unitar ă a teoriei ş i a tehnicii de abordare a realit ăţii. De asemenea, se vorbe ş te de analiza sociologic ă prin metoda structurală , sistemic ă, dialectic ă etc. Sensul acestei sinteze este de natur ă filosofică , sau epistemologic ă ş i mai pu ţ in de natur ă strict metodologic ă . Ernest Nagel 8 se refer ă , de exemplu, la metoda funcţ ional ă de analiz ă sociologic ă , considerând-o ca tip distinct de explica ţ ie ş tiin ţ ifică al ă turi de alte tipuri (modelul deductiv, explica ţ iile probabiliste ş i cele genetice), într-o lucrare de epistemologie ş i nu într-una de metodologie. Din punct de vedere metodologic, o astfel de prezentare generalizat ă a unei “metode” este oarecum improprie, din moment ce în paradigma structural-func ţ ional ă de analiz ă sociologic ă - de exemplu - s-au dezvoltat ş i utilizat mai multe metode si tehnici de colectare, prelucrare ş i interpretare a datelor empirice. Mai mult, metodologia specific ă teoriei structural-func ţ ionaliste s-a identificat în mare parte cu empirismul şi pozitivismul, generând un veritabil decalaj între structura sa conceptual ă abstract ă ş i nevoile opera ţ ionale ale demersurilor de cercetare empiric ă 9 . Metodele funcţ ional ă , structurală , sistemic ă etc. sunt metode de abordare teoretic ă ş i explicativ ă, analizate ca atare într-o epistemologie a ş tiin ţ elor sociale. Ele nu sunt metode propriu-zis de cercetare, adic ă de colectare, prelucrare şi interpretare a datelor empirice, a ş a cum sunt dezvoltate în metodologia cercet ă rii sociologice. Faptul c ă în schema de la p. 12 am men ţ ionat teoria sociologic ă referen ţ ial ă ş i nu (vag) general ă este deliberat, în sensul c ă , în actualul stadiu de dezvoltare a sociologiei, diferitelor curente teoretice le corespund variante distincte de metodologie tocmai datorit ă principiului convertibilit ăţ ii men ţ ionat mai înainte. Prin convertirea postulatelor

14

fundamentale ale teoriei sociologice referen ţ iale în principii metodologice se construie ş te dimensiunea teoretic ă a metodologiei. Aceast ă dimensiune reprezint ă diferen ţ a specifică dintre curentele metodologice din cadrul sociologiei, a ş a cum se va demonstra într-unul din capitolele urm ă toare ale acestei lucr ă ri. Valoarea euristic ă a unei teorii sociologice se exprim ă ş i prin capacitatea sa de a conduce la realizarea de cercet ă ri empirice care s ă-i îmbog ăţ easc ă fundamentul empiric,

explicativ, predictiv ş i teoretic. Lipsa de preocup ă ri pentru a concretiza în detaliu o astfel de valoare poate s ă constituie surse de critic ă teoretică (exemplul funcţ ionalismului structural),

de generare a eclectismului sau de ipostaziere dogmatic ă a unor scheme conceptuale (cum s-a

întîmplat cu sociologia marxist ă în unele din perioadele anterioare de dezvoltare). Desigur c ă

în apari ţ ia unor astfel de situa ţ ii au concurat ş i al ţ i factori, dar nu putem, totu ş i, ignora

influen ţ a nevalorific ă rii implica ţ iilor metodologice ale teoriei.

De pe pozi ţia sa de reinterpretare a scrierilor lui Marx, referindu-se la Cele dou ă sarcini strategice ale filozofiei marxiste, L. Althusser 10 men ţ iona că “sarcin ă strategic ă nr. 2” refacerea teoretic ă ş i metodologic ă a marii majorit ăţi a ş tiin ţelor umane sau sociale ş i „a ş ezarea lor pe singurele lor baze autentice: acelea ale materialismului istoric şi materialismului dialectic” 11 . În opinia sa, „majoritatea acestor discipline s-au dezvoltat în afara marxismului ş i este evident c ă în «teoria» lor, în «metodologia» lor, în «tehnicile» lor de investiga ţ ie ş i, în ultim ă instanţă , în obiectul lor ele poart ă amprenta ideologiei burgheze” 12 . Faptul c ă se poate constata o r ă mânere în urm ă a materialismului istoric din punctul de vedere al cercet ă rilor empirice şi al interpret ă rii teoretice a unor fenomene specifice dezvolt ă rii societăţ ilor moderne se explic ă ş i prin inexistenţ a unor preocup ă ri consecvente de elaborare a unei metodologii marxiste a ş tiin ţ elor sociale particulare, în spe ţă

a sociologiei, prin neexplorarea temeiurilor convertirii postulatelor fundamentale ale

materialismului dialectic şi istoric în principii ale strategiei marxiste de abordare empiric ă a realit ăţ ii sociale ş i de elaborare sau reelaborare a unor metode ş i tehnici investigatoare.

Sociologia marxista se prezinta mai mult ca „teorie”, desi nu este, in mare parte, decat o ideologie. Dimensiunea teoretic ă a metodologiei sociologice poate fi în ţ eleas ă ca o metateorie elaborat ă din punctul de vedere al modului şi necesit ăţ ilor de abordare empiric ă a fenomenelor, proceselor sau faptelor sociale. În acest sens se vizeaz ă : a) fundamentele cognitive teoretice ale raportă rii cercet ătorului la realitatea socială; b) logica formul ă rii

ipotezelor sau modelelor ipotetice cu valoare opera ţ ional ă testabil ă ; c) logica analizei şi construcţ iei teoretice pe baza rezultatelor cercet ă rii empirice. Dintr-o astfel de perspectiv ă putem distinge între:

A - mul ţ imea enun ţ urilor fundamentale care definesc structura referen ţ ial ă a teoriei

sociologice; I - mul ţ imea aplica ţ iilor ipotetice ale unei teorii exprimate în forma unor enun ţ uri factuale testabile la nivel empiric.

În structura referen ţ ial ă a teoriei sunt incluse: categoriile, conceptele, rela ţ iile dintre

concepte, propozi ţ iile privind dinamica relaţiilor dintre concepte sau dintre enun ţ uri etc. O astfel de structur ă referen ţ ial ă este definit ă “ideologic”, de exemplu, de R.K. Merton când analizeaz ă comparativ func ţ ionalismul structural ş i abordarea materialist-dialectic ă ş i istoric ă 13 a realit ăţ ii sociale. Enun ţ urile factuale pot lua forma unor ipoteze sau a unor modele ipotetice. Ini ţ ial, acestea sunt enun ţ uri provizorii despre modul de rezolvare a unei probleme sociale identificate. În sociologie s-au dovedit mai relevante teoretic enun ţ urile factuale integrate în modele ipotetice ş i nu cele singulare, de tipul propozi ţ iilor izolate, care afirmă un anumit gen

de rela ţ ie între dou ă sau câteva variabile. Ipotezele singulare sunt greu integrabile teoretic;

r ămân izolate chiar ş i atunci când au fost validate empiric. Dealtfel, ernpirismul a dovedit

tocmai imposibilitatea integr ă rii teoretice a enun ţ urilor singulare validate empiric, din moment ce s-a redus la o simpl ă colectare de date ş i de enunţ uri izolate. Modelele ipotetice

15

ofer ă o explica ţ ie coerentă provizorie ş i sunt asociate cu un mod particular de investigare empirică . Pe baza rezultatelor cercet ă rii, modelele ipotetice sunt reconstruite ş i validate, de

cele mai multe ori solicitând noi demersuri investigative pentru propria asertare teoretic ă. Ipotezele ş i modelele ipotetice reprezint ă domeniul de extindere al structurii referen ţ iale a teoriei, nedezvoltându-se, deci, independent de aceast ă structur ă. În cercetare nu test ă m structura referen ţ ial ă , ci propozi ţ iile factuale integrate în modele ipotetice. În acela şi timp, modelele ipotetice validate teoretic sau/ ş i empiric nu r ă mân în afara structurii referentiale ci contribuie la dezvoltarea ş i extinderea sa. Acesta este dealtfel unul din demersurile empirice de lichidare a “r ă mânerii în urm ă” a materialismului istoric de care vorbea Althusser. Între A – structura referen ţ ial ă a teoriei sociologice ş i I – mul ţ imea aplica ţ iilor ipotetice ale teoriei se stabilesc rela ţii strânse de tipul urm ă tor:

a) structura teoretic ă referenţial ă defineş te domeniul “paradigmatic” al cercet ă rilor

empirice. Altfel spus, ne ajut ă s ă stabilim: în ce const ă semnifica ţ ia teoretică a unei propozi ţii ipotetice cu incidenţă empiric ă din punctul de vedere al domeniului teoretic de referinţă , cum se realizeaz ă integrarea propozi ţ iilor singulare într-un model ipotetic coerent, care este câmpul valoriz ă rii ideologice a rezultatelor cercet ă rii etc.;

b) mul ţ imea aplica ţ iilor ipotetice se desf ăş oară sau se extinde în cond ţiile ac ţ iunii

efectelor de constrângere exercitate de domeniul “paradigmatic” statuat de structura teoretic ă

referen ţ ial ă . În cazul în care aplicaţ iile ipotetice se depă rteaz ă de domeniul luat ca referin ţă , efectele constrâng ătoare devin evidente fie în forma interven ţ iei valoriz ă rii ideologice a rezultatelor cercet ă rii, fie prin reformularea aplica ţ iilor ipotetice. Un rol important în controlarea deriva ţ iilor ipotetice din structura teoretic ă referentială îl are desigur, şi cadrul institu ţ ionalizat în care se desf ăşoar ă cercetarea, acesta urm ă rind s ă perpetueze sau să reproduc ă paradigma instituit ă ;

c) structura referen ţ ial ă a teoriei sociologice defineş te limitele de toleran ţă ale

variabilit ă tii modelelor ipotetice posibile dezvoltate în I.

În consecin ţă , constituirea dimensiunii teoretice a metodologiei sociologice este o

condiţie a dezvolt ă rii cercet ă rii ş i, în acelaş i timp, un rezultat al acesteia. Aplica ţiile ipotetice

ale structurii teoretice referen ţ iale se dezvolt ă pe baza logicii formul ării ipotezelor sau modelelor ipotetice cu valoare opera ţ ional ă derivate din structura teoretic ă referential ă; modelele ipotetice validate ş i evaluate se convertesc în noi principii teoretice ş i totodat ă metodologice menite s ă contribuie la dezvoltarea structurii teoretice referen ţiale.

O astfel de problem ă ar fi însă specific ă numai pentru dimensiunea teoretic ă a

metodologiei sociologice. Dimensiunea tehnico-metodic ă a metodologiei nu se poate realiza printr-o pozi ţ ie iconoclast ă de înl ă turare a unor metode ş i tehnici de investiga ţ ie dezvoltate ş i utilizate în afara sociologiei, de exemplu in economie sau psihologie, pe motivul c ă ele au

fost elaborate de pe alte pozi ţ ii teoretice si in alte scopuri decat cele sociologice. Totodat ă nu se poate accepta nici tenta ţ ia prelu ă rii lor integrale, f ă r ă o evaluare critic ă a postulatelor teoretice generatoare, prezente într-o form ă implicit ă în demersurile sau strategiile lor investigative. De aceea, a doua problem ă a domeniului referen ţ ial al metodologiei sociologice const ă în formularea opera ţ ional ă a principiilor metodologice. Aceasta coincide cu elaborarea lor din punctul de vedere al aplicabilit ăţ ii în cercetarea efectivă , al relevanţei pentru abordarea empiric ă a realit ăţ ii sociale în vederea “cre ş terii cunoa ş terii” sociologice şi permanentei sale reconstrucţii pe baza rezultatelor validate ale cercet ă rii concrete. Formularea opera ţ ional ă a principiilor metodologice se realizeaz ă în strâns ă leg ă tur ă cu construcţ ia ş i reconstruc ţ ia metodelor ş i tehnicilor de cercetare-dezvoltate în cadrul sociologiei, al altor ş tiin ţ e sociale (econometrie, psihologie, istorie, antropologie etc.) ş i chiar în alte ş tiin ţ e (cibernetic ă , matematic ă , biologie etc.), care propun moduri de abordare relevante pentru investiga ţ ia sociologic ă .

16

1.3. Implica ţ ii normative ale metodologiei .

O alt ă ipostaz ă a metodologiei este de tip tehnico-metodic ş i normativ. Demersurile tehnico-metodice se concretizeaz ă în urm ătoarele ac ţ iuni:

a) Inventarierea si definirea metodelor de colectare a datelor empirice;

b) Specificarea tehnicilor 14 aplicative ale fiec ă rei metode. În acest caz, este important

de precizat c ă simpla enunţ are general ă a caracteristicilor unei metode de cercetare sociologic ă nu este suficient ă pentru aplicarea sa efectiv ă în planul abord ă rii empirice a realit ăţ ii sociale. Caracteristicile generale ale unei metode sunt specificate ţ inând seama de cerin ţ ele dimensiunii teoretice a metodologiei ş i, pornind de aici, este necesar s ă se propun ă tehnicile aplicative ale unei metode. Cunoa ş terea teoriei “generale” despre experiment - de exemplu - nu este suficientă pentru realizarea unui experiment social, ci trebuie s ă cunoa ştem diferite variante de scheme experimentale, de controlare a variabilit ăţ ii indicatorilor sociali manipula ţ i etc.

c) Identificarea modalit ăţ ilor de opera ţ ionalizare a conceptelor, adic ă de specificare a

inciden ţ ei lor empirice în forma indicilor, variabilelor, indicatorilor, itemilor etc.

d) Definirea c ă ilor sau tehnicilor de m ă surare social ă a variabilit ăţii datelor empirice.

e) Specificarea tehnicilor de inventariere, ordonare ş i prelucrare a datelor.

f) Caracterizarea semnifica ţ iilor calitative ş i/sau cantitative ale datelor prelucrate în

vederea valid ării ipotezelor ş i eventualei reconstructii a modelelor ipotetice. g) Indicarea modului optim de utilizare a tehnicilor de colectare, prelucrare ş i semnificare a datelor empirice, aceasta reprezentând aspectul normativ al dimensiunii tehnico-metodice. Elaborarea în detaliu a acestor componente este condi ţia tehnic ă principal ă a desfăş ur ă rii unei cercet ă ri sociologice concrete, pentru a oferi r ăspunsuri fundamentate la problemele pe care le formuleaz ă sau care i se pun. Uneori îns ă aceast ă dimensiune a metodologiei este analizat ă prin autonomia sa relativ ă , în sensul c ă a elabora metodologia cercet ă rii sociologice ar echivala cu prezentarea normativ ă de metode ş i tehnici de cercetare în care s ă se indice etapele investiga ţiei ş i modul de aplicare efectiv ă a unei metode sau a tehnicilor corespunz ă toare. F ă r ă a nega importan ţ a unor astfel de demersuri, nu putem s ă ignor ă m efectele inhibitoare ale normelor tehnice sau tenta ţ ia subordon ă rii imagina ţ iei creatoare fa ţă de cerin ţ ele metodologice. De aceea pled ă m pentru caracterul indicativ sau orientativ al metodologiei, pentru experimentarea sa creatoare în rezolvarea diversit ăţii problemelor cercet ă rii. În acela ş i timp, avem în vedere ş i posibilit ăţile realiz ă rii unor transferuri metodologice dintr-un sistem în altul sau dintr-o disciplin ă în alta, în m ă sura în care se · con ş tientizeaz ă ş i se controleaz ă efectele probabile (în plan teoretic) ale acestora. Într-adev ăr, acelea ş i metode sociologice pot fi utilizate în sisteme teoretice diverse, uneori chiar contradictorii, în virtutea principiului transferabilit ăţ ii de metode ş i/sau tehnici de cercetare dintr-un sistem metodologic în altul. De regul ă, îns ă, nu se opereaz ă transferul metodei propriu-zise, ci mai ales al tehnicilor sale aplicative; transfer ă m ş i aplic ă m, de pildă , anumite tehnici de elaborare sau scheme experimentale particulare care ne conduc la un set de date empirice ce urmează a fi interpretate în lumina postulatelor specifice teoriei luate ca referin ţă. Transfer ă ri tehnico-metodice se pot realiza nu numai în cadrul aceleia ş i discipline (de la un mod de abordare la altul), dar ş i dintr-o disciplin ă în alta. De exemplu, în sociologie au fost utilizate tehnici de investigare sau prelucrare a datelor dezvoltate în econometrie, psihologie, istorie, statistic ă sau chiar biologie, în masura în care ele s-au dovedit adecvate

pentru situa ţ ii comparabile; s-a constituit, dealtfel, o statistic ă social ă aplicat ă în sociologie,

s-au transferat din econometrie metode de analiz ă empiric ă a raporturilor cauzale etc

Astfel,

de transferuri s-au dovedit adesea utile. În ş tiin ţ ele sociale s-a ajuns chiar să se intensifice comunicarea interdisciplinar ă ş i s ă se încerce constituirea unei metodologii a cercet ă rii

17

sociale (nu numai sociologice) oarecum verificat ă tehnic ş i diferen ţ iat ă mai ales în func ţ ie de cadrele teoretice specifice ş i tipurile de variabile manipulate în procesul de investigare.

În principiu, vom admite c ă aplica ţ iile fiec ă rei metode ş i/sau tehnici de colectare şi prelucrare a datelor trebuie considerate în leg ă tură cu teoria de referin ţă ş i elaborate sau utilizate din perspectiva acesteia. Nu se poate deocamdat ă considera c ă exist ă o metodologie universal ă , unitar ă ş i general ă , care s ă poat ă satisface orientă ri teoretice diverse ş i care s ă fie aplicabil ă tale-quale în orice proiect de cercetare. Exist ă o diversitate ontologic ă a fenomenelor ş i proceselor sociale, o diversitate a problemelor ş i perspectivelor teoretice de abordare. Acestora îns ă nu li se poate opune o standardizare metodologic ă unic ă , ci mai degrab ă trebuie militat pentru o metodologie flexibil ă , adaptabil ă , stimulativ ă pentru rezolvarea substanţial ă a diverselor probleme teoretice ş i abordarea unor fenomene multiple

ş i corelate. În locul standardiz ării unui proiect metodologic unic, prefer ăm imagina ţ ia

metodologic ă critic ă ş i creativ ă. În ţ elegerea raporturilor dintre dimensiunea teoretic ă ş i cea tehnico-metodic ă atrage aten ţ ia ş i asupra unor tendin ţ e negative, de ipostaziere a metodologiei în forma unei instan ţ e critice menit ă s ă decidă asupra demersurilor optime ş i unice de cercetare. Desigur c ă dimensiunea tehnico-metodic ă are un caracter mai pronun ţ at normativ, dar acesta se substan ţ ializeaz ă în cercetarea efectiv ă fă r ă a se substitui sau a frâna imagina ţ ia analistului social. Rosturile normativit ăţ ii tehnice constau sau ar trebui s ă constea în stimularea şi orientarea imagina ţ iei cercet ătoare, în oferirea unui instrumentar sau a unor mijloace, deja probate ş i validate ş tiin ţ ific pentru realizarea scopurilor proprii cercetarii. Normele metodologice nu ac ţ ionează sub forma unor noi “idoli”, ci de fiecare dat ă într-un proiect de cercetare ele sunt chestionate si aplicate imaginativ. Implica ţ iile normative ale metodologiei se constituie în cercetarea sociologic ă efectiv ă , pentru ca apoi s ă se întoarc ă asupra sa cu spirit reflexiv, sporindu-i astfel eficienţa. Din aceast ă reflexivitate critic ă a rezultat ş i actualitatea a ceea ce C. Mamali consider ă a fi o

veritabil ă “revolutie metodologic ă ”, a c ă rei caracteristică principal ă ar consta în “construirea unei noi metodologii, imaginarea unor noi metode ş i tehnici capabile s ă studieze dimensiunile specifice ale realit ăţii umane ş i s ă stimuleze evolu ţ ia acestora” 15 . Producerea unei astfel de “revolu ţii” este aş teptat ă de mai mult timp ş i a fost preg ă tit ă în diferite feluri. Una din c ă ile de con ş tientizare a schimb ă rii necesare a modului de abordare şi studiere a fenomenelor sociale ş i psihosociale este men ţ ionat ă de C. Mamali atunci când insist ă asupra “umaniz ă rii” cercet ă rii sociale prin dezvoltarea unui model umanist al rela ţ iei subiect-obiect, prin diminuarea distanţei dintre “profesionalismul” teoretic ş i cotidianitatea social ă sau prin accentuarea particip ării “subiec ţ ilor” cercet ă rii la realizarea efectiv ă a acesteia 16 . În principiu, putem considera c ă mare parte din criticile formulate recent la adresa metodologiei cercet ă rii sociologice vizeaz ă abord ări “obiectiviste” orientate pozitivist ş i apar de pe pozi ţ iile unor alte orient ă ri metodologice, care în sociologie se prezint ă ca “interpretative” sau fenomenologice. F ă r ă s ă aprofund ă m detaliile acestei critici trebuie s ă men ţ ion ă m, deocamdat ă , c ă cele dou ă pozitii au conturat o veritabil ă “schism ă” metodologic ă

ş i au accentuat în mod considerabil implica ţ iile ideologice ale unui mod de abordare sau altul.

În timp ce investiga ţ iile orientate obiectiv sau pozitivist ş i-au continuat practica lor de cercetare, cele “interpretative” s-au concretizat mai degrab ă în critici prelungite ale primelor,

f ăr ă ca ele însele s ă fi condus în mod substan ţ ial la o practic ă nou ă de cercetare validată de

rezultate teoretice comparabile cu preten ţ iile statuate. De aceea consider ăm c ă tendin ţ ele actuale de dezvoltare a metodologiei cercet ă rii sociologice se orienteaz ă c ă tre dezvoltarea reflexivit ăţ ii critice interioare ş i leg ă tur ă cu problematica teoretic ă formulat ă . Un exemplu poate fi edificator în acest sens. Metodele ş i tehnicile de cercetare sociologic ă aplicate cu

asiduitate în perioada de “glorie” a empirismului (anii cincizeci ş i ş aizeci) au fost formulate mai ales cu referin ţă la practica metodologic ă a ş tiin ţ elor “exacte” sau “pozitive”. A ş a s-a întâmplat ca-n cea mai mare parte a investigaţiilor sociale s ă se ajung ă:

18

a) la o “obiectualizare” a persoanelor umane sau a fenomenelor sociale în m ă sura în

care “subiectul” cercet ă rii este privit ca un “obiect” pe care trebuie “s ă -i reconstruim” şi

explic ăm în termeni ş tiin ţ ifici”

b) la utilizarea unor tehnici distorsionante ş i “reactive”, în sensul c ă “subiec ţ ii” sunt

pu ş i în situa ţ ia de a reacţ iona la probe standardizate sau la stimuli generativi pentru a le

m ă sura comportamentele ş i a le integra variabilitatea în modele explicative sau în sensul c ă

cercet ă torul porne ş te în investigaţ ie de la o “gril ă” conceptual ă sau de la un model ipotetic depă rtat de semnificaţ iile cotidiene vehiculate de oameni în interac ţ iunile sau relaţ iile lor zilnice, obi ş nuite, şi deci distorsionant în raport cu realitatea social ă cotidian ă ;

c) la o a ş a-zis ă “falsitate a obiectivismului” bazat ă pe credin ţ a c ă din moment ce

formul ă rile preliminare ale cercet ă torului sunt valide teoretic ş i metodologic, adic ă probate tehnic în investiga ţiile anterioare, ele trebuie s ă fie relevante pentru lumea empiric ă . În opozi ţ ie cu aceast ă orientare a cercet ă rii sociale, la mijlocul deceniului al şaptelea se propune o metodologie care se vrea nonreactiv ă si nedistorsionant ă 17 , sperând s ă produc ă

a ş teptata “revolu ţ ie metodologic ă”. Logica normativ ă a acestei metodologii este relativ

simpl ă : din moment ce prezen ţ a observatorului social generează efecte reactive, care distorsioneaz ă naturale ţ ea comportamentelor “subiec ţ ilor”, este de dorit s ă recurgem la alte

c ăi de observare: prin implicare sau participare efectiv ă , f ă r ă a con ş tientiza la cei observa ţ i pozi ţ ia de observator; prin utilizarea unor mijloace electronice ascunse pentru înregistrarea manifest ă rilor reale; sau chiar prin implicarea “subiec ţ ilor” în cercetare, f ă cîndu-i “coautori”. Cercet ă torul trebuie s ă nu mai iniţ ieze investiga ţ ia pornind de la un set de concepte sau de propozi ţ ii teoretice sau s ă nu mai utilizeze metode ş i tehnici structurate pentru culegerea datelor, ci mai întâi s ă se familiarizeze cu evenimentele supuse studiului, s ă formuleze probleme si întreb ă ri despre acestea, s ă culeagă date privind situa ţ iile concrete în care oamenii sînt implica ţ i, schimb ă semnifica ţ ii sau interac ţ ioneaz ă , să considere teoria ca rezultând din chiar aceast ă analiză a cotidianului relatiilor umane, astfel ca no ţ iunile cu care

va opera s ă reflecte în final viaţ a cotidian ă , f ă ră a se depă rta de ea. Cunoa ş terea sociologic ă rezultat ă ar fi o reconstruc ţ ie a cunoa şterii comune a “actorilor” sociali. Dacă vom r ă mâne la o astfel de desf ăş urare a investiga ţ iilor sociale, în cel mai bun caz vom ajunge la descriere sau “literaturizare” sociologic ă, f ă r ă a putea spera că vom construi o ş tiin ţă social ă menit ă să ofere explicaţ ii teoretice ş i mijloace sau instrumente de influen ţ are a construc ţ iei sau dezvolt ă rii sociale. Criticile antipozitiviste ale tehnicilor de cercetare social ă au condus totu ş i la o revizuire a acestora ş i la reelabor ări metodologice care vor genera f ă r ă îndoial ă proiecte de cercetare mai adecvate studiului aprofundat al realit ăţii sociale, considerat ă prin specificitatea sa ireductibil ă la fenomenele sau obiectele fizice. În locul orient ă rilor divergente, vom pleda pentru o construc ţ ie a dimensiunii tehnico- metodice a metodologiei cercet ă rii sociologice în care accentul s ă fie pus pe:

a) diversificarea ipotezelor sau modelelor ipotetice cu valoare explicativ ă aplicabile

unuia si aceluiasi domeniu al realit ăţ ii sociale;

b) corelarea ş i integrarea modelelor ipotetice validate empiric în construc ţ ii teoretice

mai cuprinz ă toare, în a ş a fel încât s ă se stabileasc ă circuite informaţ ionale intense între teoria general ă , teoriile cu “rang mediu de generalitate” 18 sau teoriile par ţ iale aplicabile la o problem ă particular ă sau la un segment al realit ăţ ii sociale;

c) existen ţ a unor multiple posibilit ăţ i de operaţ ionalizare a conceptelor teoretice, adic ă

încurajarea definirii inciden ţ elor empirice ale no ţ iunilor ş i diversificarea modalit ăţ ilor de captare a mesajelor empirice ale realit ăţ ii sociale;

d) desf ăşurarea unor observa ţ ii variate: participante sau/ ş i neparticipante, transversale

sau longitudinale, cu participarea sau f ă r ă implicarea actorilor sociali investiga ţi etc., în a ş a fel încât s ă se ajung ă la ceea ce Marx numea cândva un “Mont Blanc de fapte”, adic ă la o diversitate ş i aprofundare a datelor empirice în asa fel încât s ă fie reciproc confruntate ş i s ă se releve aspectele realit ăţ ii sociale din diferite unghiuri de abordare;

19

e) extinderea posibilit ăţ ilor ca un num ă r mai mare de observatori, din diferite perspective, s ă analizeze una ş i aceea şi problem ă social ă sau unul şi acela ş i segment al realit ăţ ii, ca o condi ţ ie a creş terii veridicit ăţ ii (realiability) ş i validit ăţ ii observaţ iilor sau instrumentelor de observare ş i implicit a valorii teoretice a propoziţ iilor formulate; f) considerarea complementalităţ ii diferitelor metode de investigare, în a şa fel încât una ş i aceea ş i problem ă să fie analizate prin mai multe metode sau printr-o varietate de tehnici ale aceleia ş i metode 19 . Dimensiunea tehnico-metodic ă a metodologiei sociologice nu se poate dezvolta nici prin transfer ă ri implicite, nici prin excluderi bazate pe principii apriori formulate. Experimentarea efectiv ă ş i mai ales explicitarea presupozi ţ iilor metodologice implicite vor oferii temeiuri pentru o aprofundare metodologic ă a normativit ăţ ii investiga ţ iilor empirice ş i pentru evitarea transform ă rii acesteia într-o instan ţă critic ă exterioară cercet ă rilor efective. Ca atare: a) am distins două surse referen ţ iale ale constituirii metodologiei sociologice: teoria sociologic ă ş i metodele ş i tehnicile de cercetare consacrate în istoria dezvo1tară rii sociologiei, în alte ş tiin ţe sociale sau chiar în ş tiin ţ ele naturii (dac ă acestea propun tehnici de investigare relevante pentru abordarea acelor probleme sociologice care sînt comparabile - prin raţ ionamente analogice - cu problemele ş tiin ţ elor naturii); b) cele dou ă surse sunt raportabile la dimensiunile corelate şi integrate ale metodologiei sociologice:

dimensiunea teoretic ă ş i dimensiunea tehnico-metodic ă ş i normativă . Specificând importan ţ a teoriei referen ţ iale a metodologiei, am remarcat totodat ă necesitatea dezvoltarii tehnicilor ş i practicilor de cercetare empiric ă pentru producerea cunoa şterii sociologice ş i permanenta sa construc ţ ie în func ţ ie de noile rezultate ale cercet ă rii. Ne vom referi, în continuare, la diversitatea orient ă rilor practicii metodologice dezvoltate în cadrul sociologiei.

Note