Sunteți pe pagina 1din 31

Formarea

conştiinţei
istorice-
Istoriografia
românã
Studiu de caz
Ce înseamnă?

Formarea conştiinţei istorice = încercarea de a construi identitatea unui



popor/a unei naţiuni prin raportarea la alte popoare/naţiuni, urmărind:

1. situarea în timp şi spaţiu


2. evenimentele istorice
3. limba
4. cultura şi civilizaţia
5. mentalităţile.
Cuprins

1.Principalele teme
2.Cronicarii moldoveni:
-Grigore Ureche
-Miron Costin
-Ion Neculce
Principalele teme

• Temele fundamentale abordate de cronicari,


dar şi de ceilalţi literaţi preocupaţi de
conştiinţa istorică a românilor sunt:

– Originile poporului român


– Limba română
– Continuitatea evenimentelor istorice
– Instituţia domniei
Cronicari Moldoveni

• Grigore Ureche
• Miron Costin
• Ion Neculce
Grigore Ureche
Grigore Ureche (aproximativ
1590-1647) e primul cronicar
moldovean de seama, a carui
opera a înfruntat timpurile,
ajungând până la noi. Era fiul
lui Nestor Ureche, boier
instruit deţinând funcţii
politice importante la sfârşitul
veacului al XVI-lea, în repetate
rânduri purtător de soli la
Poarta Otomană, mare vornic
• Cronicarul de mai tîrziu a învaţat carte la
Lvov, unde a studiat istoria, geografia,
limbile clasice latina si greaca, retorica si
poetica.Reîntors în ţară a participat la viaţa
politică mai întâi ca logofat, apoi spătar. În
vremea domniei lui Vasile Lupu a fost unul
din sfetnicii apropiaţi ai acestuia, mare
spătar, iar din anul 1642, urmând calea
părintelui său, a ajuns mare vornic al
aceleaşi Ţări de Jos.A murit în anul 1647 şi a
fost înmormântat într-o criptă de la
mănăstirea Bistriţa din Moldova.
•Spre sfârşitul vieţii, Grigore Ureche a
început să scrie "Letopiseţul Ţării
Moldovei", la care a muncit între anii
1642-1647. E unica lucrare cunoscută,
cuprinzând evenimentele din perioada
1359-1594, rămasă nefinisată. Cronicarul
motivează scrierea acestui letopiseţ din
simplul pretext "ca să nu se înece ...anii
cei trecuţi" şi să lase urmaşilor
amănunte despre cele ce au fost să se
petreacă în anii de demult, dar şi din
grija ca aceştia să nu rămână "asemenea
fiarelor şi dobitoacelor celor mute si fără
minte". E de accentuat importanţa pe
care o acordă cronicarul istoriei în
trezirea şi creşterea conştiinţei naţionale
a poporului, "Letopiseţul Ţării Moldovei"
constituind începutul istoriografiei în
Grigore Ureche a fost primul cronicar
ce a scris o naraţiune simplă cu
tematica istorică.Timpul folosit este
exclusiv trecutul,opera sa
istoriografică fiind un text de
evocare,cu fapte pe care autorul nu le-
a trăit.Naraţiunea respectă ordinea
cronologică a
evenimentelor,prezentând conflicte
între două persoane,soldate cu victoria
uneia dintre ele.
Forma în care se prezintă textul a
devenit un model şi pentru ceilalţi
cronicari,pentru ca mai târziu să fie
preluată de Mihail Sadoveanu în Zodia
• Cronica scrisă de Grigore Ureche se
remarcă prin:
• Imaginea sintetică asupra istoriei
Moldovei în perioada descrisă;
• Afirmarea conştientă a originii latine a
tuturor latinilor;
• Concizia si dinamismul naraţiunii;
• Arta portretului.
Letopiseţul Ţării Moldovei-Grigore Ureche
Portretul lui Ştefan-vodă

„Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare de statu, mânios şi


degrabu vărsătoriu de sânge nevinovat, de multe ori la ospeţe
omorîea fără judeţu. Amintrilea era om întreg la hire, neleneşu, şi
lucrul său îl ştiia a-l acoperi, şi unde nu gândiiai acolo îl aflai. La
lucruri de războaie meşter, unde era nevoie însuşi se vîrîea, ca
văzându-l ai săi, să nu îndărăpteze. Şi pentru aceia raru războiu de
nu biruia. Şi unde-l biruia alţii, nu pierdea nădejdea, că ştiindu-se
căzut jos, se rădica deasupra biruitorilor…”.

După moarte lui îi luă locul ficiorul său Bogdan-vodă.Iară pe


Ştefan-vodă l-au îngropat cu multă jale şi plângere la mănăstirea
Putna, care era zidită de dânsul.Înainte de moartea lui Ştefan-vodă
a fost iarnă grea şi geroasă,vreme care nu a mai fost până atunci
şi peste vară a fost ploi grele şi puhoaie de apă.Ştefan-vodă a
domnit 47 de ani,2 luni si 3 săptămâni şi a ctitorit 44 de
mănăstiri.Când a venit sfârşitul lui Ştefan-vodă s-au chemat
vladicii şi toţi sfetnicii săi,boierii cei mari şi alţii.
Miron Costin
Miron Costin(1633-1691) este cronicar de seamă, mare
patriot şi umanist, înalt dregător şi iscusit diplomat, filozof şi
poet, primul nostru scriitor de autentică valoare,
reprezentant de frunte al culturii medievale din Moldova.
Toate aceste titluri de erudiţie şi nobleţe, atribuite marelui
înaintaş sunt pe deplin îndreptaţite de viaţa şi faptele sale,
de harul şi locul ce îi revine în istoria literaturii române
A trăit şi a învaţat până la 20 de ani în Polonia. Cunoaşte
antichitatea greco-latină, este unul din primii reprezentanţi
ai umanismului românesc, prin respectul faţa de om,
dragostea de patrie şi de limba, interesul constant pentru
originea poporului român, încercarea de a crea opere
literare.
A început prin a scrie versuri, domeniu aproape inexistent
la noi. Poemul filozofic "Viaţa lumii", o meditaţie asupra
trecerii necontenite a timpului,îi demonstrează vocaţia de
scriitor.
• Miron Costin continuă “Letopiseţul Ţării Moldovei" lui Ureche, descriind
istoria românilor între 1594-1661, şi având în efigie personalitatea lui Vasile
Lupu. Intenţia cronicarului nefiind pe deplin satisfăcută, el şi-o realizează
spre sfârşitul vieţii, în "De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit
strămoşii lor"; lucrare, însa, neterminată.
• Cronicarul a lăsat un număr însemnat de lucrări istorice şi poeme, în limba
română şi polonă, dar poate că nicăieri personalitatea lui Miron Costin nu
iese în evidenţă ca în "Predoslovia" sau "De neamul moldovenilor",
mărturisire dramatică a unui cărturar patriot, care nu a putut suporta
"ocarile" aduse acestui neam "de o seamă de scriitori". Indignarea lui se
îndreaptă împotriva unor copiişti ai cronicii lui Ureche, mai ales împotriva lui
Simion Dascălu, "om de multă neştiinţă şi minte puţină", care afirmase că
moldovenii ar proveni, chipurile, din tâlharii de la Roma exilaţi pe teritoriul
Daciei. Astfel, textul are un caracter polemic capăta pe alocuri accente
pamfletare.
Cel care trebuie să raspundă în faţa viitorului: "eu voi da
seama de ale mele , câte scriu". În "Predoslovie" găsim
atitudini şi trăsături ca: patriotismul, preocuparea pentru
originea noastră romanică, convingerea că romanii
trebuie să iasă din adâncul neştiinţei, conştiinţa că scrisul
e dator să slujească adevarul, fiind un act de
responsabilitate istorică,încrederea în forţa educativă a
istoriei, sentimentul unei continuitaţi a efortului de "a
scoate la ştirea tuturor" istoria poporului român .
Proza lui Miron Costin,Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aaron
Vodă încoace,este mai subtilă decât cea a lui Grigore
Ureche,aduce ca element de noutate mediaţia elementelor
istorice şi fraza amplă,de tip cărturăresc.Perspectiva se
modifică, deoarece,pentru prima dată,faptele prezentate au fos
trăite de autor,el fiind nevoit să evolueze,având îndoieli,
admirând sau dispreţuind faptele şi personajele despre care se
scrie,fiindcă istoria este pentru cronicari un fapt viu în relatarea
căruia se implică.
Continuând letopiseţul lui Grigore Ureche,Miron Costin n-a
putut aborda problema originii poporului român,astfel că a
simţit nevoia să scrie o lucrare pe această temă:De Neamul
Moldoveniilor,din ce ţara au iesit strămoşii lor.Opera a rămas
neterminată,dar surprinde patosul cronicarului în afirmarea
originii latine a poporului nostru şi convingerea că prin scrisul
său responsabil el poate scoate neamul din întunericul
neştiinţei.
Letopiseţul Ţări Moldovei- Miron Costin
Despre Dacia

Miron Costin ne povesteşte în cartea Letopiseţul Moldovei în capitolu trei


despre Dacia, cum s-au format,care erau graniţele ţării la acea vreme şi
din ce loc au venit dacii şi s-au aşezat pe aceste locuri.Moldova,Ţara
Muntenească,Ardealul, Maramoroşul,şi Ţara Oltului făceau parte atunci
din Dacia.Dacii s-au aşezat de mult timp în aceste locuri înaintea lui Isus
Hristos,afirmaţie facută de Curtius Rufus un istoric roman din secolul I
care a scris o istorie a vieţii lui Alexandru Cel Mare;tot acest istoric afirma
faptul că ”Sahi,Dahi,Masagheti tot un neamu sîntu” veniţi din parţile
Indiei.Limba dacilor este la fel de veche ca şi aşezarea lor pe aceste
meleaguri.
Hotarele Daciei erau: în est Nistru,în sud-est şi sud Marea Neagră şi
Dunărea în vest Panonia adică Ungaria iar la nord Morava adică
Cehoslovacia şi Polonia
Dacia a fost un teritoriu puternic în timpul dominaţiei românilor din
timpul lui Domeţian între anii 81-96,Dacia îl avea ca rege pe Decebal, el
fiind ultimul rege al daciilor.
“Capul al saselea”
“Denumerile neamului acestor tari si de port si de limba graiului,de
unde au luat,asijderea si de tunsura, careia se afla si acum la
prostime de supt munte, locuitorii ce sintu si de lege
crestineasca ,de unde au luat.”
Miron Costin afirma faptul ca toate popoarele de-a lungul timpului
au mai multe denumiri si ca nu este popor care sa aiba un singur
nume.Autorul spune ca sasii ar fi uramsii daciilor ceea ce este o
informatie gresita.Numele neamului nostru este” ruman “,adica
roman sau roman de pe vremea aceea.
Turcii ne ziceu bogdani,muntenilor-vlah,grecii bogdano-
vlah,muntenilor vlahos.Numele de moldovean vine de la apa
Moldovei dupa domnia lui Dragos-voda.
Portu,inacltamintea, si tunsoarea omanenilor din Tara
Romnaesca ne sunt amintite tot in acest capitol din Letopisetul
Moldovei.Imbracaminte locuitorilor Daciei este descrisa detaliat de
catre istoricul Lavrentie Topeltin din Mediiasi:”Rumanii din Ardeal,
ai nostrii,poarta o haina de la umere pana peste tot trupul
imbracati,ne fac mare invatatura portului de veacurile cele de
demult….
…feliul incaltamintelor a romanilor ieste cu piele cruda,de
fiestece dobitoc,peste picior invalit bine in obiiele de lana
incaltata si apoi piielea aceia leaga cu cureaua pieste picior,
de infasoara piciorul de la degite pana sus ,toata glezna.Si
acesta este portul rimlenilor celor vechi,stramosilor lor,care
purta la osti”.
Mai departe Miron Costin ne marturiseste de unde au izvorat graiul si
slovele “acestor tari de care pomenim”.
Graiul nostru a izvort de la romani ,precum si neamul de la asezarea
romanilor in Dacia.Unele cuvinte se aseamna ce cele din latina ”Deus, noi
dzicem:Dzau sau Dumnadzau,meul-al mieu,homo-omul”, sunt si cuvinte
care au ramas neschimbate:barba-barab,luna-luna.
Obiceiurile populare din tara noastra pe care Miron Costin le compara
cu cele ale romanilor printre care,obiceilu si la noi si la romani de a canta
trambita inaintea mortului,sau bocitul mortului de catre femei si altele.
“Si acestea le-am aratat ca si dintru acestea sa cunoasca niamul cu
obiceiurile ca au iesit de la Ramu.”
Ion Neculce
Ion Neculce(1672-1745), acest cronicar de seamă a
neamului, a fost dregător, om politic, ocupând succesiv
funcţiile de postelnic, vataf. Iar în vremea domniei lui
Dimitrie Cantemir a ajuns hatman al Moldovei.Dupa lupta
de la Stănilesti (1711) l-a urmat pe domnitor in pribejiile
sale prin Rusia. La întoarcere in Moldova a fost numit
vornic al Ţarii de Sus, apoi judecător de divan.La 73 de ani,
după o viată zbuciumată a decedat răpus de batrînete.
Ne-a lăsat drept moştenire "Letopiseţul "Ţării
Moldovei de la Dabija Vodă pâna la a doua domnie a
lui Constantin Mavrocordat", inceput aproximativ din
anul 1733, ca o continuare a operei ilustrului inaintaş
Miron Costin. Letopiseţul este precedat de celebrele
"0 samă de cuvinte", patruzeci si două de legende
istorice "ce sînt auzite din om in om de oameni vechi
şi bătrini", in care sunt evocate într-o aleasă si dulce
limbă întimplari din viata unor domnitori a Moldovei şi
îndeosebi din cea a lui Ştefan cel Mare. Aceste
legende, constituie în fond prima culegere de folclor
autohton
Ion Neculce este considerat primul nostru mare povestitor,
precursorul lui Creangă si Sadoveanu. Cronica sa este plină de
subiectivism, autorul nereusind .să se detaseze de propriile-i
impresii, gânduri şi resentimente.
Neculce intră în istoria culturii noastre şi în calitatea sa de prim
culegător de folclor. Cele 42 de legende despre voievozi, boieri
sau ţarani sunt un adevărat portret de fapte culturale şi
lingvistice. Stilul este oral, concis, cuprinzând proverbe,
regionalisme, descrieri si portrete ale domnitorilor deveniţi
legendari.
Legendele lui Neculce se disting printr-un conţinut anecdotic sau
un epic bătrânesc, cu seva populară. Ele au devenit sursa de
inspiraţie, dar şi model scriitorilor (D. Bolintineanu, C. Negruzzi,
V. Alecsandri, M. Sadoveanu ş.a.).
Legenda despre Nicolae Milescu Spătarul este penultima din şirul
celor 42 care preceda letopiseţul. În ea se povesteşte destinul
senzaţional al unui mare boier şi cărturar roman, care,
complotând împotriva lui Ştefanita-Voda, a pribegit prin mai multe
ţari ale lumii. Prezentându-şi personajul, cronicarul se opreşte, în
treacăt, asupra unor amănunte care îl individualizează (boier de
la Vaslui, “mândru si bogat, pre învăţat şi cărturar, şi ştie multe
limbi” etc.). După aceea, urmează o înşiruire de episoade,
anecdote, incidente din viata spătarului, prin care se completează
treptat schiţa de la inceput.
Creşterea fabuloasă a faimei lui Nicolae Milescu,
devenit Nicolae Carnul, este sugerata de Neculce cu un
remarcabil simţ al compoziţiei. Cronicarul tine treaz
interesul cititorului prin felul cum alterneaza scenele de
bucurie şi amăraciune, de ruşine şi speranţa, de
întuneric şi lumina, care au toate ca erou principal un
singur om, cărturar si aventurier deopotrivă, prin voia lui
şi mai ales a altora.
Legenda lui Milescu este, de fapt, o schiţă a vieţii unui
om, un portret biografic, în care detaliile de caracterizare
morala izvorăsc din întâmplări, trădând preferinta lui
Neculce pentru portretul anecdotic. Dar ceea ce
particularizează în mod deosebit această legendă este
atmosfera de basm, de “a fost odată ca niciodată”, care
învaluie treptat amintirea spătarului.
Prin aceasta, Neculce se dovedeste înca o dată un mare
artist, intuind că oamenii suprevieţuiesc în legendă.
Înzestrat cu o simţire aleasă, dar mai ales cu harul
cuvântului, devenit artă, Ion Neculce este “întaiul mare
povestitor român” (G. Calinescu).
Letopiseţul Ţarii Moldovei-Ion Neculce

Întemeierea Mănăstirii Putna

“O samă de cuvinte ce sunt audzite din om in om de oameni vechi şi


bătrâni, şi în letopiseţu nu sint scrise,ce sau scris aicea,dupa domnia
lui Ştefaniţa-voda,înaintea domniei Dobijii-voda.Deci cine va ceti şi le
va crede,bine va fi,iară cine le va crede,iară va fi bine,cine precum îi
va fi voia aşa va face.”
Altarul s-a construit acolo unde a cazut săgeata trasă de Ştefan-
Voda dintr-un vârf de munte.Au mai tras 3 boieri,vataful si 2 copii
din casa.Poarta s-a ridicat acolo unde a cazut săgeata vatafului iar
clopolnita acolo unde a cazut săgeata unuia dintre copii.Celălalt
copil a facut o înţelegere cu Ştefan-Vodă că dacă săgeata lui va
cădea mai departre de a lui,pe muntele Sion,acestuia îi va fi tăiat
capul.În locul tăierii capului lui Ştefan-Vodă a fost construită o
biserică de lemn,dar s-a deteriorat datorită timpului.
Ultima parte este un izvor nescris.
Bibliografie
• “Letopiseţul Ţarii Moldovei”-Grigore Ureche
• “Letopiseţul Ţarii Moldovei-De neamul
moldovenilor”-Miron Costin
• “O samă de cuvinte”-Ion Neculce
• “Cronicari moldoveni”-Columna
• “Limba si literatura română”-manual pentru clasa
a XI-a,editura Corint
• www.wikipedia.ro
Drăgan Cristina Nicoleta
Dubleşiu Georgiana-Alina
Gündisch Diana Mariana
Obrejan Cristina-Elena
Drăgan Madălina Sorina
Trifan Florina

Clasa a XI-a B Prof.coordonator:Copăcean Adriana